Un simptom al marii crize prin care trece civilizaţia occidentală, până mai ieri centrul inconturnabil al lumii, este inversarea raportului dintre media mainstream şi altermedia. Media mainstream generalistă, deci nu neapărat şi cea specializată (cea economică, sportivă, ştiinţifică etc.), şi-a pierdut dramatic din audienţă şi din credibilitate. Cei mai buni editorialişti ai ultimilor 30-40 de ani au abandonat marile ziare, vechile şi cunoscutele posturi de televiziune pentru site-uri, bloguri, podcast-uri, posturi de radio şi TV independente, reţele sociale sau mici gazete. Şi au ales să publice cărţi.

După prezentarea fluvială a pandemiei Covid şi a scandalului interminabil al vaccinării, presa şi media au fost cotropite de războiul din Ucraina. Dar, iată, un subiect nou pare să depăşească şi „acoperirea” (cover) marii tragedii din ţara vecină. Este vorba de războiul economic deja mondial şi de marea ruptură pe care acesta o anunţă. Războiul economic mondial înseamnă mai ales sancţiunile economice aplicate Rusiei de SUA, UE şi ceilalţi aliaţi, sancţiuni care urmăresc să pedepsească Rusia pentru invazia din Ucraina. Să pedepsească şi să limiteze capacităţile economice ale Rusiei de a continua războiul fratricid şi, în general, să-i împiedice dezvoltarea şi asocierea cu alte puteri emergente, în primul rând cu China.

Bineînţeles, din cealaltă parte au venit răspunsurile Rusiei la sancţiunile euroatlantice. Şi crearea unei coaliţii informale de susţinere a Rusiei compusă din China, India, BRICS în general, dar şi Africa şi America de Sud. Adica Sudul global. Celeilalte tabere (SUA, UE şi NATO) i s-au adăugat Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă etc.

Cu alte cuvinte, cum zic mulţi, lumea s-a rupt în două: lumea A şi lumea B. Lumea dolarului (şi a euro) şi lumea rublei, a yuanului, a rupiei, a rialului iranian etc. Rusia a pretins plata gazului său în ruble şi a stabilit preţul rublei în funcţie de aur.

Rubla şi-a revenit la nivelul de dinainte de începerea razboiului. Se crede că în scurt timp Rusia va face comerţ în ruble (şi deci, în aur) şi cu petrol, grâne, îngrăşăminte chimice vitale pentru agricultură, metale rare şi indispensabile industriilor de vârf. Adică ruble pentru tot ce exportă în ţările „neprietene”. Cu ţările „prietene” va face comerţ în monedele lor sau în ruble, dar nu în dolari sau în euro. Pentru că dolarii şi euro i-au fost „îngheţaţi” de SUA şi UE în băncile occidentale. Ca şi unele proprietăţi.

Războiul din Ucraina e deocamdată circumscris la ţara limitrofă Rusiei şi vecină cu noi, dar războiul economic în curs e unul planetar. Şi care nu dă semne că se va opri prea curând. Dimpotrivă, războiul economic pare atât de bine pornit, încât el nu se poate decât agrava şi extinde. Rusia vizează distrugerea supremaţiei dolarului ca monedă de rezervă mondială, „exorbitantul privilegiu”. Arabia Saudită, care se află la originea petrodolarului, a anunţat că-i vinde petrol Chinei în yuani, curată blasfemie! Richard Nixon a fost cel care a negociat, în 1971, petrodolarul cu Arabia Saudită în schimbul protecţiei militare acordată de SUA. La rândul ei, Rusia va vinde petrol Indiei în rupii. Vâlvătaia s-a extins.

Mulţi se tem de un eventual atac al Rusiei la unele ţări NATO prea cooperante cu Ucraina (Polonia, ţările baltice, insula suedeză Gotland etc.) şi, deci, la un conflict care va opune Rusia NATO, adică direct SUA, cu riscul nuclear la orizont. Nimeni nu ştie azi până unde se poate întinde conflictul „lumilor”, lumea A şi lumea B. China poate oricând încerca să recupereze Taiwanul, pe care îl consideră parte inalienabilă a Imperiului de Mijloc. Războiul se poate translata din Europa în Asia-Pacific. „Capcana lui Tucidide” a fost des evocată în ultimii ani. Vom asista, într-adevăr, la o confruntare între o putere în declin (Occidentul) şi o putere în ascensiune (China)? Încă nu ştim cu certitudine. Presa şi media occidentale, atât altermedia, cât şi mainstream (atunci când nu face doar propagandă de război), urmăresc zi de zi războiul din Ucraina, dar şi, mai nou, foarte insistent războiul economic mondial în curs, care nu e decât la început şi care a luat şi va mai lua forme surprinzătoare, stupefiante adesea.

Inflaţia atinge în Europa occidentală cote nemaivăzute de zeci de ani. Economistul Michael Hudson (profesor la Universitatea Missouri-Kansas City, autor, printre altele, al cărţii Super Imperialism: The Economic Strategy of American Empire), într-o proiecţie catastrofistă şi fantasmatică, descrie posibilitatea ca dolarul, căutându-şi salvarea, să devoreze euro: „Aş putea să fac o modestă propunere (aluzie la un pamflet cunoscut al lui Jonathan Swift, „A Modest Proposal” – n.n.). Acum că Europa a încetat practic să fie un „stat” independent politic, ea începe să semene mai mult cu Panama şi cu Liberia – adică nişte centre bancare offshore sub „pavilion de complezenţă”, care nu sunt adevărate „state”, căci nu emit monedă proprie, ci folosesc dolarul american. Dacă Zona Euro a fost creată cu cătuşe monetare limitându-i capacitatea de a crea bani pe care să-i cheltuiască în economie peste limita de 3 % din PIB, de ce n-ar azvârli prosopul financiar, adoptând dolarul american, ca Ecuadorul, Somalia şi Insulele Turks şi Caicos? Asta le-ar da investitorilor străini o asigurare împotriva deprecierii monedei în comerţul lor, crescând cu Europa şi în finanţarea exporturilor. Pentru Europa, alternativa este explozia costului în dolari a datoriei sale externe contractată pentru a-şi finanţa deficitul comercial crescând cu Statele Unite pentru petrol, arme şi hrană. Costul în euro va fi cu atât mai mare cu cât moneda scade faţă de dolar. Ratele dobânzilor vor creşte, astfel vor încetini investiţiile şi Europa va fi şi mai dependentă de importuri. Zona Euro se va transforma într-o zonă economică moartă. Pentru Statele Unite, e vorba de hegemonia dolarului pe steroizi – cel puţin faţă de Europa. Continentul va deveni o versiune un pic mai mare a lui Puerto Rico” („The dollar devours the euro”, unz.com, 7.04.2022).

Zoltan Pozsar, 43 de ani, maghiar cu studii la Pecs, Londra, Seul, în Suedia şi la Washington, trecut prin marile instituţii financiare americane şi astăzi directorul global al strategiei pentru dobânzile pe termen scurt la banca Credit Suisse, la New York, a devenit profetul economiei de mâine, poreclit „Repo Oracle”. Pozsar spune, după credit-suisse.com, că această criză nu seamănă cu nimic din ceea ce am văzut de când preşedintele Nixon a decuplat dolarul de aur în 1971. Când criza se va termina, dolarul american ar trebui să fie mult mai slab : „Suntem martorii naşterii lui Bretton Woods III – o nouă ordine (monetară) mondială, centrată pe monedele bazate pe mărfuri în Est, care probabil vor slăbi sistemul eurodolar şi vor contribui la creşterea forţelor inflaţioniste în Vest” („Zoltan Pozsar : „We are witnessing the birth of a new world monetary order”, credit-suisse.com, 21.03.2022).

Printre multe întrebări pe care ţi le poţi pune e şi aceea despre finanţarea unei călătorii din lumea A în lumea B sau invers. În ce monedă vei plăti? Poate în cocoşei de aur?

Petru Romoşan
(preluare Bursa)