Connect with us

Featured

Cum l-am așteptat treizeci de ani pe Godot și ne-am trezit că a venit Drulă

Publicat

pe

Zilele acestea am primit pe WhatsApp o imagine cutremurătoare, așa cum primiți, sunt sigur, și dumneavoastră. Uneori mesajele sunt amuzante, alteori nu-i stârnesc nici un zâmbet. Deh, s-a mai pleoștit și humorul proverbial al românului…

Era o fotografie în care la „sosiri”, într-un aeroport, un tânăr avea atârnată de gât o pancartă pe care era scris numele celui așteptat, fără a fi cunoscut. Banal, am putea spune. Dar nu e așa, fiindcă pe pancartă, numele scris era … „GODOT”!

Caut, de un timp, un sinonim mai puternic al termenului de „nesimțire”, acordat în primă instanță „politicianului” Drulă. M-am oprit pentru moment la „abjecție”, dar nu mi se pare relevant pentru a exprima într-un cuvânt tot ceea ce poate să inspire o asemenea formă de viață înghesuită de Creator parcă împotriva lui însuși, într-un moment nefast, într-o existență umanoidă. După ce am suportat șocul provocat de zicerea unui membru marcant USR, Lucian Viziteu, care declara pe față în comisia de supraveghere a SRI că el se află acolo să apere SRI de dușmanii săi, a izbucnit cea a lui Drulă. „Din tot ce vedem, există o tendință de militarizare a societății – premierul Ciucă militar, Dl. Bode se comportă ca o miliție, după cum vedem în cazul Șercan. Se încearcă o semimilitarizare a societății, pe ideea că e prea multă democrație”

Tare, Drulă. Doar un ochi aruncat în presă și aflăm amănunte. Tânărul Cătălin este fiul lui Gheorghe Drulă. Gheorghe Drulă a fost numărul doi în firma Felix Telekom, controlată de generalul SIE în rezervă Teodor Ilieș. Una dintre acoperirile lui Ilieş a fost aceea de diplomat în Elveţia. Acum generalul Ilieş face şi consultanţă pentru firmele de armament. Începând din 1995, acesta este numărul doi în firma Felix Telekom. În 2015, cu totul întâmplător, Drulă junior a fost numit consilier personal al prim-ministrului Dacian Cioloș, pe teme de infrastructură. Cred că e destul ca să ne punem întrebarea firească: „Oare dlui Drulă junior atmosfera din timpul când creștea și era tânăr adolescent, amestecându-se cu personajele mature de mai sus, atmosfera din România nu i se părea militarizată?”

Nu că aș aștepta neapărat răspunsuri de la toți tinerii „aparținători” ai Securității lui Ceaușescu, azi niște urmași ai unor veritabili oligarhi români, adunați la ordinul tăticilor și al Statului Subteran, Elsa (organizație e care e bine să nu uităm!) & Soros, pentru a forma USR. Dar când îi văd, spilcuiți, slăbuți, bogați și școliți, de parcă ar fi crescut în incubatoare, dând lecții sau judecându-i pe români, mi se întoarce stomacul pe dos. Părinții și bunicii lor, belferii Securității de ieri, transformați azi în oligarhi neomarxiști stau și privesc satisfăcuți de faptul că un Drulă, un Voiculescu sau Năsui au reușit să înșele vigilența unui popor „adormit”, cu minciunile lor seci, prezentate în locul „carierelor” de prin străinătăți.

Majoritatea acestor Oligarhi români părinți, unchi, bunici de USR-iști s-au construit mai mult sau mai puțin după rețeta celor din Rusia, dar la un nivel mai adaptat României. Mai toți s-au îmbogățit ca ofițeri acoperiți sau nu ai Securității, trimiși de Ceaușescu să se infiltreze în ceea ce însemna până în 1989 industria putredului Occident. Oligarhii creați de Securitate, răspândiți prin Lumea largă, s-au îmbogățit pe banii și relațiile comerțului exterior al României, așa cum oligarhii lui Putin s-au îmbogățit exploatând resursele Rusiei. Acum îmi dau seama cât de naivi eram când așteptam ca investigațiile de fațadă să scoată la iveală așa-zisele „conturi ale lui Ceaușescu”…

Cum a fost posibil? Simplu. O explicație extraordinară se află în celebra piesă de teatru a lui Samuel Bekett, „Așteptându-l pe Godot”. Apariția acestor specimene de formă umană a fost posibilă datorită comportamentului acestui popor. Popor din care fac, și eu parte. A fost posibil fiindcă noi n-am fost destul de atenți.

Noi îl așteptam pe Godot. Dar a apărut Drulă cu ai lui. Șeful interimar al USR, Cătălin Drulă, a intrat în politică cu plasamente de 3.527 de dolari și a terminat, în toamna anului trecut, mandatul de ministru al Transporturilor, cu plasamente de 2,5 milioane de dolari. De asemenea, în 2016, când candida pentru primul mandat de deputat, Cătălin Drulă avea în conturi 83.000 de lei și 70.000 de dolari, iar în octombrie 2021 economisea 380.000 de lei și 650.000 de dolari. De când a preluat al doilea mandat de deputat, Cătălin Drulă a vorbit o singură dată în Plen. În ziua în care a depus jurământul.

Beckett a considerat „Waiting for Godot” o piesă proastă, dar posteritatea a hotărât altfel, iar acum este privită drept cea mai mare piesă de teatru în limba engleză a întregului secol XX. În plus, iată, celebra piesă de teatru ne dă și nouă, românilor o cheie în care putem analiza ceea ce s-a întâmplat cu România în cei 30 de ani de așa-zisă democrație.

După cum arată titlul lui Beckett, actul central al piesei este așteptarea, iar unul dintre cele mai importante idei ale piesei este că nimic nu pare să se întâmple cu adevărat. Două personaje străbat întreaga piesă așteptându-l pe Godot, care nu vine niciodată. Estragon vrea în mod repetat să plece, dar Vladimir insistă să rămână, în cazul în care Godot chiar apare. Așa cum s-a întâmplat și cu românii… Ca urmare a acestei așteptări nesfârșite, atât Vladimir, cât și Estragon sunt „plictisiți de moarte”, așa cum spune Vladimir însuși. Atât Vladimir, cât și Estragon concluzionează pe parcursul piesei că nu este „nimic de făcut”. Ei se chinuie să găsească modalități de a-și petrece timpul, așa că ajung să discute tot despre nimic, inclusiv despre cum nu știu despre ce să vorbească, doar pentru a face ceva în timp ce așteaptă. Plictiseala personajelor de pe scenă aduce și plictiseala publicului. La fel ca personajele publicul așteaptă în timpul piesei un eveniment major, care nu are loc niciodată. Pare că autorul introduce o viziune asupra lumii determinată de negație, de lipsa adevărului, a moralității, sau valorii, ci a sentimentului de alienare. Beckett sugerează, parcă referindu-se la dinamica socio-psihologică a românilor , – că acest tip de indiferență față de tot, față de durerea altora este ceea ce permite cercului vicios al suferinței să continue la nesfârșit.

Când dramaturgul francez Jean Anouilh a văzut premiera piesei la Paris în 1953, el a descris-o ca fiind „Gândurile lui Pascal interpretate de clovni”.

Sigur, piesa are multe interpretări, însă aceea care se potrivește României mi se pare mai importantă pentru reflexie. În raport cu ceea ce s-a petrecut la noi în cei mai bine de 30 de ani din 1989, și poate, parțial și înainte, este cea mai curată fotografie teatrologică și sociologică totodată, făcută devenirii unui popor.

Noroc că mai există unul dintre mesajele cheie din „Așteptându-l pe Godot”, care este similar cu ceea ce găsim la Camus: puterea de a vedea absurditatea comică în mijlocul tragediei vieții și de a „continua” mersul înainte, în ciuda a tot ce se întâmplă. Un fel ciudat în care Românul s-a salvat întotdeauna…

„Nu le trebuie celebrități, că ei sunt o unitate cvasimilitarizată, – spune Alina Mungiu, cea care îi cunoaște cel mai bine pe useriști -, le trebuie doar oameni care și-ar omorî și părinții ca să parvină și care par în Parlament sau la televiziune copii după același model de robot tras la indigo, recitînd orice, fără nuanțe afective, fără un strop de originalitate, li s-a dat un script unde zice că cine nu e cu ei e cu rușii și, deși nu deosebesc Harkovul de Rostov, o țin langa cu asta.

Pe ei i-am așteptat treizeci de ani, Românii? E o întrebare la care dacă nu dăm acum un răspuns, vom regreta amarnic.

„Din acest grup, continuă d-na Mungiu, unii, ca Vlad Voiculescu, Claudiu Năsui sau Cătălin Drulă, au în spate familii prospere prin firme descinse din Securitate, cum a documentat Marius Oprea, firme care iau contracte de la instituțiile de forță și astăzi, și care au deja ani buni de cînd s-au profilat ca noua generație de dreapta. Pentru acești oameni au lucrat o masă de voluntari, din care o parte au sperat și au reușit să parvină prin politică, acesta fiind motorul oricărei asocieri politice la noi, și o parte au fost pur și simplu fraieri. (…) De opinia europeană îi doare strict în cot. Au un asemenea tupeu că după ce au aranjat pe bani europeni să își facă campanie internă cu Monitor PNRR (mișcare riscantă, pentru care e posibil să dea socoteală cine și-a spus semnătura) strigau că nu iau nici un ban, deși iau pe declarațiile lor, nu pe ale altora.

Evident, sunt oameni de asemenea valoare că atunci când nu mai sunt miniștri redevin șomeri sau se duc în pozițiile ridicole unde așteptau vremuri mai bune înainte de 2016. E partidul din lume cu cei mai mulți doctori care nu au lucrat o zi în cercetare sau în știință. Acesta e doar grupul doctorilor din partid, că în rest există o mare trupă de oameni fără diplome sau diplome luate după zece ani. Ah, nu sunt citiți băieții ăștia despre politică deloc, legea de fier a oligarhiei de partid și toate acelea, sau complet cinici, dacă votanții sunt fraieri și vor să fie fraieriți, le dăm nu meritocrație, ci pe noi înșine. E drept că aveau ajutorul sistemului, de la televiziuni cu grade la reviste pentru intelectuali subvenționate din banii serviciilor, care nu pot arăta un bilanț curat”.

Doamna Mungiu, asemeni lui Samuel Bekett este un extrem de valoros dramaturg. Juriul Galei UNITER a desemnat drept „cea mai bună piesă românească” a anului 1992, piesa domniei sale „Evangheliștii”. Dar românii, neștiutori, nu au prea avut ocazia s-o vadă pusă în scenă, pentru același motiv „de ev mediu” – subiectul extrem de controversat -, batjocorirea Religiei Creștine. Motiv pentru care chiar și unele teatre din străinătate au evitat proiectul. La noi în ţară încercările de montare a piesei au eşuat din pricina vulgarităţii scenelor care l-ar fi avut ca protagonist pe însuşi Mântuitorul Hristos. Acum, că dna Mungiu este expertă în „elita” USR, mă aștept din partea domniei sale la o piesă de teatru de succes, cu personajele din „noua politică” Românească: oameni fără Dumnezeu. Chiar merită!

Disperat de ireparabila pierdere a lui Vasile Cîțu, un userist implantat în PNL, Drulă sare la bătaie: „Sunt oameni care, pe canale oculte, vor să pună o liniște de tip iliberal pe România și noi ne vom lupta cu ei. Nu trebuie să uităm rolul celor care sunt arhitecții și acum predau ștafeta. Arhitecții sunt Iohannis, sprijinit de politicianul Eduard Hellvig, care niciodată nu a încetat să fie politician. Un șef de serviciu secret nu ar trebui să facă politică. Iohannis și Hellvig îl păstoresc acum pe Ciucă ca să devină continuatorul proiectului Iohannis”.

Asta spune Drulă, „politicianul de tip nou”, cel ce a permis instituțiilor, organelor să plaseze microfoane „împrumutate” de la DNA Constanța, în biroul său ministerial, tocmai ca să-și provoace și să-și înregistreze partenerii de coaliție de la PNL. Același care alături de altă „celebritate” USR-istă, Stelian Ion, au redctat „Legea turnătorului la locul de muncă”, care a fost elaborată, sub forma unui proiect, de USR. Turnătorul, arhicunoscut de pe vremea fostei Securități, este numit pompos „avertizor” și va fi prezent și la Stat și la privat. Vom fi obligați să plătim salarii turnătorilor și să-i protejăm, mulțumită legii pentru care se zbat vlăstarele oligarhiei Securiste.

Asta este, în mare ce ne-a venit și ni s-a băgat pe gât în locul oricărui Godot pe care l-am așteptat. Așteptare care ne-a împiedicat să vedem cum oligarhii români ai lui Ceaușescu tind spre preluarea puterii politice în România. Sincer, ca pe majoritatea românilor, nu m-ar fi interesat de felul cum l-au trădat pe Ceaușescu, nici măcar cum și-au făcut averile, pe spatele României și al Securității, dacă ne-ar fi lăsat în pace și nu și-ar fi dorit să stăpânească din nou acest popor căruia i-au distrus fibra și destinul. Numai că ei vor să fie, iarăși ei, direct stăpânii politici peste poporul român.

Acesta este nenorocirea de a aștepta, ca popor, un iluzoriu Godot. Riști să te pomenești cu gașca de odrasle ale oligarhilor Securității ceaușiste, adunată în jurul lui Drulă, mai periculos decât cel mai rău Godot pe care ni l-am putut imagina.

Octavian Hoandră

Exclusiv

REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”

Publicat

pe

De

Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică

România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o republică a cărților de vizită fără nume, unde miliarde de euro se decid la „diverse” pe ordinea de zi a unor ședințe secrete, sub pretextul comod și elastic al „securității naționale”.

Cazul în care gigantul tehnologic chinez Huawei a dat în judecată statul român – solicitând anularea Deciziei Prim‑ministrului nr. 81/2024 și a Hotărârii CSAT nr. 35/2024, prin care i s-a respins autorizarea pentru 5G – a smuls cortina de pe una dintre cele mai toxice aberații legislative din ultimii ani: Legea nr. 163/2021. Aceasta, prezentată public drept gardian al „infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național” și al „condițiilor implementării rețelelor 5G”, este, în fapt, manualul prin care structurile de securitate națională își bagă bocancul direct în piața economică liberă.

Textul complet al minunii legislative poate fi admirat, în deplină splendoare birocratică, în Monitorul Oficial, prin intermediul portalului legislativ al statului român:
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/279515

CSAT – noul regulator de piață: „Nu-ți spun de ce, dar ești periculos”

Mecanismul e simplu și brutal: CSAT emite un aviz – negativ, desigur – pe baza unor criterii atât de vagi și geostrategice încât nici măcar nu mai contează realitatea tehnică. Nu trebuie demonstrat nimic public, nu trebuie făcut niciun audit tehnic transparent, nu trebuie explicat cum, când și de ce este un furnizor periculos. E suficient să fie „dintr-un stat care nu ne place la știri”.

În baza Legii 163/2021, aceste avize secrete devin, practic, acte de condamnare economică. Companii reale, cu investiții reale, cu echipamente reale, sunt decapitate prin hârtii clasificate, inaccesibile, transformate în ghilotine administrative puse în mișcare de Guvern, cu Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024 ca exemplu de manual.

Întrebarea elementară rămâne: cum poate o companie să se apere de acuzații pe care nu are voie să le citească, să le verifice sau să le combată?

Curtea de Apel București oprește banda rulantă: „Până aici!”

Sistemul juridic de la București, în ciuda reflexului tradițional de „executare cu explicațiile la dosar”, a intrat într-un blocaj interesant. Curtea de Apel București a făcut un gest rarisim: a admis cererea Huawei și a trimis Legea 163/2021, în întregime, în fața Curții Constituționale a României (CCR), ridicând o excepție de neconstituționalitate care zguduie din temelii întreaga construcție legislativ-securistică a „5G-ului românesc”.

Ca să fie circul complet, instanța a pus cauza și pe pauză, până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va lămuri, prin cauza-pilot C‑354/24 – Elisa Eesti AS, cum se împacă „securitatea națională” cu dreptul european, atunci când politicienii încearcă să pună lacăt pe piața telecom sub acoperire militarizată.

La termenul din 1 iulie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea judecății. Soluția consemnată în stilul inimitabil al limbii de lemn judiciare spune, de fapt, un lucru foarte clar: instanța nu mai este dispusă să semneze în alb deciziile secrete ale CSAT:

„În baza art. 413 alin.1 indice 1 CPC suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C‑354/24 Elisa Eesti. Prorogă aprecierea asupra oportunităţii suspendării cauzei în temeiul disp art 413 al 1 CPC generată de sesizarea CCR, până la reluarea judecăţii cauzei. Prorogă examinarea cererii privind suplimentarea probatoriului, inclusiv asupra aspectelor referitoare la tardivitatea formulării cererii de suplimentare a probatoriului în şedinţa din data de 03.06.2026, până la reluarea judecăţii. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.07.2026.”

Documentul oficial poate fi consultat, în toată gloria lui tehnică, pe portalul instanțelor:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433823&id_inst=2

Dublul front: Constituția vs. CSAT, Europa vs. „Strict Secret”

Legea 163/2021 se află acum sub un dublu microscop – unul național, la CCR, și unul european, la Luxemburg.

1. CCR: Constituția, decor sau instrument real?

Prin sesizarea CCR, Curtea de Apel București a recunoscut, implicit, că ceva este profund putred în structura Legii 5G. Îndoielile nu sunt „tehnice”, ci de esență:

  • CSAT primește puterea de a emite avize negative pe baza unor „criterii” care nu trec nici testul clarității legii, nici pe cel al controlului judiciar: factori „geostrategici”, suspiciuni difuze, evaluări care nu au nevoie să fie susținute de expertize tehnice transparente.
  • Deciziile bazate pe aceste avize secrete afectează direct drepturi și libertăți fundamentale: libertatea economică, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil, principiul proporționalității. Cu alte cuvinte, Constituția este invitată politicos să ia loc în spate, în timp ce CSAT conduce mașina.

Miza la CCR este uriașă: se va decide dacă România mai are un stat de drept funcțional sau doar un decor constituțional, folosit pentru poze festive în timp ce deciziile reale se iau în birouri fără ferestre.

2. Secretizarea probelor: Justiție „în orb” la ordin

În fața instanței, statul român nu s-a obosit cu argumente tehnice: a fluturat, în schimb, stegulețul roșu al „secretului de stat”. Hotărârile CSAT sunt clasificate, deci nu se discută, nu se verifică, nu se contrazic. Guvernul a urmat linia, mecanic, prin Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024, transformând un act politico-militar opac într-o condamnare administrativă fără motivare tehnică publică.

Rezultatul: compania afectată nu are acces la acuzațiile care o privesc în mod direct. Statul se judecă cu tine invocând documente pe care nu ai voie să le cunoști. Iar această farsă procedurală este vândută drept „stat de drept” și „protecția interesului național”.

Luxemburgul taie macaroana: securitate națională, da; cec în alb, nu

În timp ce autoritățile române par convinse că sintagma „securitate națională” funcționează ca un detergent universal pentru orice abuz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza C‑354/24 – Elisa Eesti AS, vine cu o analiză rece și devastatoare pentru asemenea practici.

În concluziile sale, Avocata Generală Tamara Ćapeta – document public disponibil aici, în limba română:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document/C/2024/C-0354-24-00000000RP-01-P-01/CONCL/317929-RO-1-html
și referința de pe portalul de jurisprudență:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/jurisprudence?sort=DOC_DATE-DESC&searchTerm=%2522C%252D354%252F24%2522&publishedId=C-354%2F24 – trasează câteva linii roșii clare:

  • Securitatea națională nu anulează dreptul UE. Articolul 4 alineatul (2) TUE spune clar că securitatea națională rămâne responsabilitatea statului membru. Dar măsurile adoptate trebuie să respecte Directiva (UE) 2018/1972 – Codul European al Comunicațiilor Electronice (CECE). Cu alte cuvinte, nu poți pune ștampila „Strict Secret” pe o decizie și să pretinzi că ești deasupra dreptului european.
  • Nu există interdicții pe bază de „miros” geopolitic. Excluderea unui furnizor de pe piață este o restricție severă a libertății de a presta servicii (art. 12 CECE). Ca să fie acceptabilă, trebuie justificată printr-o analiză de risc concretă și demonstrabilă:
    • Cum influențează statul terț furnizorul?
    • Ce parte din rețea este afectată – nucleul (Core) sau doar segmentul periferic (RAN)?
    • Care este natura și intensitatea riscului? Suspiciunile politico-mediatice, conferințele de presă și comunicatele alarmiste nu țin loc de probă.
  • Proporționalitate și drept de proprietate (art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale). Interdicția nu poate transforma echipamente cumpărate legal în fier vechi peste noapte, doar pentru că așa a decis, pe tăcute, un consiliu de securitate. Statul trebuie:
    • să prevadă perioade de tranziție rezonabile;
    • să minimizeze pierderile disproporționate pentru operatori;
    • să evite, pe cât posibil, declanșarea unor avalanșe de despăgubiri plătite din bani publici.

Cu alte cuvinte, ceea ce în București se vinde ca „strategie de securitate” riscă să fie interpretat la Luxemburg drept simplă improvizație abuzivă, ascunsă sub mantia secretului.

Factura finală: cine plătește delirul securistic?

Dincolo de limbajul tehnic, litigiul dintre Huawei și statul român este un test de maturitate instituțională. Și, ca orice test serios, vine cu costuri concrete:

  • Consumatorii români vor plăti, în facturi, prețul jocurilor de culise:
    • investiții blocate;
    • întârzieri în extinderea rețelelor de mare viteză;
    • tarife mai mari pentru servicii digitale, pentru că piața este ciuntită cu dalta politico-securistică.
  • Bugetul public este plasat într-o loterie rușinoasă:
    • dacă Legea 163/2021 va fi declarată neconstituțională de CCR;
    • dacă deciziile administrative vor fi sancționate la nivel european pentru lipsă de proporționalitate;
    • dacă vor apărea cereri masive de despăgubiri. Toate acestea vor fi plătite, desigur, nu de arhitecții legii sau de semnatarii avizelor secrete, ci de contribuabil.
  • Statul de drept devine o lozincă golită de conținut atunci când deciziile economice strategice sunt luate pe baza unor anexe clasificate ale CSAT, inaccesibile controlului public și aproape intangibile pentru controlul judiciar.

Lecția amară: magistrații nu mai vor să fie notari la decizii secrete

Ridicarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea de Apel București și trimiterea Legii 163/2021 pe masa CCR, concomitent cu suspendarea procesului până la decizia CJUE în cauza Elisa Eesti, arată un lucru rarisim în peisajul autohton: o parte a magistraturii române refuză să mai joace rolul de mașină de parafat hotărâri venite „de sus”.

Mesajul este clar: securitatea cibernetică și securitatea națională nu pot fi construite pe:

  • avize secrete inaccesibile celor afectați;
  • criterii geostrategice elastice și nedovedite;
  • decrete de stat major ferite de ochii justiției și ai publicului.

Într-o democrație reală, securitatea se construiește pe:

  • audit tehnic serios;
  • reguli clare și transparente;
  • garanții constituționale respectate, nu ocolite;
  • control judiciar efectiv, nu mimat.

Până când CCR și CJUE vor vorbi, România rămâne suspendată între două lumi:
una a Constituției, a dreptului european și a principiilor,
și alta a deciziilor cu ștampilă „Strict Secret”, unde nici dreptul, nici economia și nici logica nu au voie să pună întrebări. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani

Publicat

pe

De

DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Oameni care ar trebui să știe să calculeze, să verifice și să explice drepturile salariale au ajuns să fie, în practică, dactilografi ai aplicației Maisal: apasă butoane, scot hârtii, ridică din umeri. Restul – „se decide la centru”.

Centralizare cu orice preț: fluturaș unic pentru toată poliția din România

Sindicatul „Diamantul” semnalează tranșant: structurile de financiar din teritoriu nu au habar să calculeze și să explice singure drepturile salariale. S-a ajuns în punctul în care unitățile de poliție cu personalitate juridică nu au nici măcar dreptul să stabilească un format propriu al fluturașului de salariu.

Totul este făcut de Maisal, aplicația informatică administrată exclusiv de Direcția Generală Financiară (DGF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Rezultatul: un fluturaș de salariu unic, „model național obligatoriu”, în care polițistul trebuie să creadă pe cuvânt, iar finanțistul local doar îl tipărește și îl distribuie. Explicații? „Așa scoate sistemul”.

Răspuns oficial de la IPJ Dâmbovița: noi doar printăm, nu gândim fluturașul

Toată această absurditate este confirmată negru pe alb de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în adresa nr. 15542 din 21.07.2026, transmisă Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în atenția președintelui Vitalie Josanu (solicitare formulată prin e-mail la petitii.sprdiamantul@yahoo.com).

Sindicatul „Diamantul” a cerut lămuriri în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Cererea, înregistrată la IPJ Dâmbovița sub nr. 15524 din 20.06.2026, viza modul de prezentare și conținutul fluturașului de salariu, precum și competențele unității în adaptarea lui la nevoile polițiștilor.

Răspunsul IPJ Dâmbovița, document oficial:

  • salarizarea personalului se realizează „centralizat, pentru întreg aparatul propriu al Ministerului Afacerilor Interne, exclusiv cu ajutorul aplicațiilor informatice”, în conformitate cu art. 86 alin. (7) din anexa VII a Legii nr. 153/2017;
  • aplicația Maisal, gestionată de DGF, „generează fluturașii de salarizare într-un format unic, pentru întreg personalul”.

Concluzia IPJ Dâmbovița: inspectoratul nu are competența de a modifica sau elabora un înscris distinct, în format fizic sau electronic, asemănător fluturașului de salariu, adaptat cerințelor salariaților. Mesajul către propriii angajați: „nu noi decidem fluturașul, nu noi îl înțelegem, noi doar vi-l dăm”.

Legea 153/2017, scutul de protecție al DGF: nu e vina noastră, așa zice legea

În aceeași adresă nr. 15542/21.07.2026, IPJ Dâmbovița se baricadează regulamentar în spatele Legii nr. 153/2017:

  • art. 86 alin. (7), anexa VII: salarizarea se face centralizat și exclusiv prin aplicații informatice;
  • art. 86 alin. (1), anexa VII: documentele specifice resurselor umane se elaborează, se avizează și se aprobă la nivelul fiecărei instituții publice.

Interpretarea practică este halucinant de comodă:

  • când polițiștii cer un fluturaș clar, adaptat, li se spune că doar DGF, prin Maisal, poate modifica formatul;
  • când vine vorba de responsabilitate, fiecare unitate dă din colț în colț: „nu avem competență, totul e centralizat, totul e pe aplicație”.

În același timp, în baza titlului II al anexei VI la Legea nr. 153/2017, compartimentele de resurse umane și financiar au, teoretic, obligații clare:

  • întocmesc, verifică și prezintă spre aprobare statele de funcții;
  • calculează și verifică drepturile salariale;
  • consiliază salariații în domeniul salarizării.

Teoretic, adică pe hârtie. Practic, consilierea se rezumă la formula magică: „verificați cu DGF, noi nu putem schimba nimic, Maisal știe mai bine”.

Maisal, oracolul salarial al MAI: dacă a ieșit din aplicație, devine adevăr absolut

Aplicația Maisal, gestionată exclusiv de DGF, capătă statut de zeitate tehnologică în salarizarea polițiștilor:

  • generează fluturașul unic pentru întreg personalul MAI;
  • impune formă, structură și conținut;
  • elimină, practic, rolul de specialist al finanțiștilor din teritoriu, reduși la funcția de „operatori de calculator”, exact cum dezvăluie Sindicatul „Diamantul”.

Polițistul întreabă ce reprezintă o anumită sumă sau o anumită reținere de pe fluturaș.
Finanțistul din unitate, care ar trebui să fie capabil să explice, indică spre imprimantă și apoi spre DGF: „așa a venit din sistem, noi doar am tipărit”.

Sindicatul „Diamantul” scoate la iveală un adevăr crud:

  • structurile financiare nu mai calculează efectiv și nici nu-și mai asumă explicații detaliate;
  • unitățile cu personalitate juridică nu au voie să adapteze nici măcar forma grafică a fluturașului la nevoile polițiștilor;
  • toată puterea de informare și interpretare este capturată în mâinile DGF și ale aplicației Maisal, prezentate ca intangibile.

Concluzie amar-ironică: polițistul întreabă de salariu, sistemul răspunde „vezi la Maisal”

Documentul IPJ Dâmbovița nr. 15542 din 21.07.2026, emis ca răspuns la solicitarea sindicală formulată în baza Legii nr. 544/2001 de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, descrie involuntar un tablou de pamflet:

  • finanțiștii din teritoriu, descriși de sindicat ca fiind reduși la statutul de simpli operatori de calculator, nu-și mai exercită real meseria;
  • DGF controlează formatul, conținutul și „adevărul oficial” al fluturașului prin aplicația Maisal;
  • unitățile de poliție cu personalitate juridică sunt transformate în puncte de distribuție de printuri, fără drept de inițiativă;
  • polițistul de rând rămâne cu un fluturaș tipărit centralizat, greu de înțeles și imposibil de adaptat.

Lanțul „responsabilității” arată așa:

  • polițistul întreabă: „ce înseamnă suma asta?”;
  • financiarul local spune: „nu știm, așa a venit din Maisal”;
  • Maisal tace, dar fluturașul e deja „lege”;
  • DGF privește de sus, acoperită de Legea 153/2017 și de centralizarea absolută.

Textul acesta e scris ca pamflet. Din păcate, ceea ce îl inspiră nu e ficțiune satirică, ci un răspuns oficial al unei instituții a statului român, care confirmă exact ce acuză Sindicatul „Diamantul”: finanțiști reduși la operatori de calculator, polițiști lăsați în ceață, iar adevăratul șef al salarizării – o aplicație informatică numită Maisal, păzită cu strășnicie de Direcția Generală Financiară. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului

Publicat

pe

De

Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional”

Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Și are de ce: a demonstrat, încă o dată, că legea în România nu e chiar pentru toată lumea. Cel puțin nu pentru cei de sus.

După 18 luni în care a refuzat să organizeze concursul pentru ocuparea funcției de director al Direcției Poliției Transporturi, deși funcția era vacantă de mai mult de 12 luni, abia pe 29.07.2026 binevoiește să apară, în sfârșit, concursul. Nu fiindcă așa scrie la lege, ci fiindcă, probabil, nu se mai putea trage de timp la infinit și presiunea – inclusiv cea semnalată public de Sindicatul Europol – a început să incomodeze.

Articolul 27^16, sacrificat pe altarul confortului de la vârf

Potrivit art. 27^16 din Legea nr. 360/2002, dacă o funcție este vacantă mai mult de 12 luni, există obligația legală, nu fantezia instituțională, de a organiza concurs. Obligația a stat frumos în Monitorul Oficial, în timp ce în realitate a fost împinsă 18 luni sub covorul șefului Poliției Române.

Întrebarea normală este: va răspunde șeful Poliției Române pentru încălcarea acestei obligații legale?
Răspunsul anormal, dar perfect românesc: în mod cert, nu. Nici disciplinar. Nici penal.

Legea, când ajunge la nivel de conducere, se diluează brusc: devine „interpretabilă”, „flexibilă”, „în spiritul instituției”. Adică, tradus, fără consecințe.

Pentru șef, imunitate informală; pentru agent, execuție cu pixul în registru

În timp ce în biroul de sus se pot ignora, luni întregi, obligații prevăzute clar de lege, jos, în stradă, polițistul simplu trăiește un alt fel de justiție: cea a pixului.

Dacă un polițist uită să completeze în „Registrul Bodycam” ora și minutul exacte la care a pornit sau a oprit camera în timpul serviciului, sancțiunea disciplinară este aproape garantată. Nu există nuanțe, nu există „spiritul legii”, nu există „hai să vedem contextul”. Există doar regulament, comisie disciplinară și vina celui fără grad mare pe epoleți.

Așa arată în 2026 aplicarea legii în Poliția Română:

  • ignorarea, timp de 18 luni, a unei obligații legale privind organizarea concursului pentru directorul Direcției Poliției Transporturi – fără urmări;
  • un minut uitat într-un registru completat cu pixul – motiv suficient pentru a declanșa tăvălugul disciplinar.

Poliția Română 2026: lege tare cu cei mici, moale cu cei mari

Tabloul este grotesc, dar coerent cu realitatea descrisă de Sindicatul Europol:

  • pentru unii, legea este opțională, decorativă, bună de fluturat în comunicate;
  • pentru alții, fiecare minut trecut sau netrecut cu pixul devine potențială abatere disciplinară.

În vârf, art. 27^16 din Legea nr. 360/2002 e tratat ca o notă de subsol. La bază, „Registrul Bodycam” devine cod penal paralel.În România anului 2026, un șef de Poliție poate ignora 18 luni o obligație legală și rămâne liniștit în funcție.
În același timp, un agent poate fi pus la zid pentru un rând uitat într-un registru.
Pentru unii, puterea înseamnă libertatea de a nu aplica legea.
Pentru alții, fiecare secundă de pix devine instrument de pedeapsă. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv50 de minute ago

REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”

Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...

Exclusiv50 de minute ago

O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani

DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....

Exclusiv50 de minute ago

O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului

Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...

Exclusiv24 de ore ago

Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene

România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...

Exclusiv24 de ore ago

O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”

Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...

Exclusiv24 de ore ago

O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți

Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...

Exclusiv24 de ore ago

Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor

Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...

Exclusiv2 zile ago

IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!

PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...

Exclusiv2 zile ago

„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale

Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...

Exclusiv2 zile ago

TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57

Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...

Exclusiv2 zile ago

„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii

„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...

Exclusiv3 zile ago

De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX

Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...

Exclusiv3 zile ago

„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE

„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...

Exclusiv3 zile ago

MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...

Exclusiv4 zile ago

Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii

Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv