Featured
Sergey Karaganov este convins că Putin nu se va opri indiferent de câte sancțiuni vor impune statele occidentale.
Toată lumea se întreabă ce urmează după încheierea războiului din Ucraina. Cum va arăta viitorul pentru această țară bombardată încontinuu de ruși de mai bine de o lună de zile. Unul dintre cei mai apreciați consilieri politici de la Moscova, considerat eminența cenușie a Kremlinului, un fel de Henry Kissinger al rușilor, afirmă că soarta Ucrainei este deja decisă, iar Vladimir Putin va face totul pentru îndeplinirea planului pe care îl are.
(Preluare National – Nicholas Cezar):
Despre ce este vorba? Spargerea Ucrainei în mai multe state, noile entități urmând a roi în jurul sferei de influență ruse.
Cine este Sergey Karaganov
Strategia „Țarului” a fost dezvăluită de Sergey Karaganov, fost consilier prezidențial al lui Boris Elțîn și Vladimir Putin. În prezent, acest analist respectat inclusiv în Vest conduce think tank-ul rus Consiliul pentru Politică Externă și de Apărare.
Numele lui Karaganov este asociat cu o serie de idei revoluționare în politica externă rusă și aici menționăm doar „Doctrină Karaganov” privind drepturile etnicilor ruși care trăiesc în străinătate. Se spune despre el că este omul care îl influențează pe Serghei Lavrov, ministrul de Externe. În relația cu Kremlinul, l-a consiliat pe Putin și convins să dezvolte conceptul „Eurasia mare”, insistând pe o apropiere a relațiilor economice și militare cu China.
În urmă cu câteva zile, intervievat de jurnaliștii britanici ai publicației New Statesman, acest vultur al politicii externe ruse a susținut că Occidentul trebuie să înțeleagă un singur lucru din războiul din Ucraina – anume că lunga domnie a Americii în politica globală a luat sfârșit!
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă la granița României, Național vă prezintă în continuare cele mai importante declarații făcute de Karaganov în cotidianul The Statesman.
- De ce Rusia a invadat Ucraina?
- De 25 de ani, oameni ca mine spun că, dacă NATO și alianțele occidentale se extind dincolo de anumite linii roșii, în special în Ucraina, va exista un război. Mi-am imaginat acest scenariu încă din 1997. În 2008, președintele Putin a declarat că, dacă aderarea Ucrainei la Alianță a devenit o posibilitate, atunci nu va mai exista Ucraina. Nu a fost ascultat. Deci, primul obiectiv este de a pune capăt extinderii Nato. Au fost adăugate alte două obiective: unul este demilitarizarea Ucrainei, celălalt, denazificarea; creșterea ultra-naționalismului în Ucraina (…) începe să semene cu Germania în anii 1930. Există, de asemenea, un scop, acela de a elibera republicile din Donbas după opt ani de un constant bombardament ucrainean.
(…) Războiul cu Ucraina era inevitabil, poate peste trei sau patru ani, și ar fi putut avea loc chiar pe teritoriul rus. Deci, probabil, Kremlinul a decis că, dacă trebuie să lupți, să luptăm pe teritoriul altcuiva, pe teritoriul unui vecin și al unei țări frate, cândva parte a Imperiului Rus. Dar adevăratul război este împotriva expansiunii occidentale.
- La 25 februarie, Putin a cerut armatei ucrainene să-l răstoarne pe Zelenski. Mai recent, însă, pare să sugereze că este interesat să negocieze cu Zelenski. S-a răzgândit Kremlinul?
- Este un război și suntem în ceața specifică războiului, astfel încât opiniile se pot schimba. La început, poate unii au crezut că armata ucraineană va aranja un fel de lovitură de stat, astfel încât să avem o putere reală la Kiev cu care să negociem. Președinții recenți, și mai ales Zelenski, sunt considerați marionete.
- Care credeți că va fi obiectivul final în acest moment?
- Nu știu care va fi rezultatul acestui război, dar cred că va implica împărțirea Ucrainei, într-un fel sau altul! Sperăm că va mai rămâne ceva numit Ucraina la sfârșitul războiului. Dar Rusia nu își poate permite să «piardă». Și dacă există cel mai mic sentiment că pierdem războiul ăsta, atunci cred că există și o mare posibilitate de escaladare a conflictului. Acest război este un fel de război-proxy între Occident și restul pentru o viitoare ordine mondială; iar Rusia este, așa cum a fost în istorie, punctul culminant al «restului». Mizele elitei ruse sunt foarte mari – pentru noi este un război existențial.
- Ați vorbit despre demilitarizarea Ucrainei, dar se pare că un astfel de obiectiv nu ar fi atins dacă Occidentul continuă să furnizeze Ucrainei arme. Credeți că Rusia va fi tentată să oprească acest flux și să riște,
astfel, o ciocnire directă cu NATO? - Absolut, există o probabilitate tot mai mare de ciocnire directă! Și nu știm care ar fi rezultatul. Poate că polonezii ar lupta, ei sunt întotdeauna dispuși. Ca istoric, eu știu că Articolul 5 din tratatul NATO este lipsit de valoare. Conform Articolului 5, care permite unui stat să solicite sprijin din partea altor membri ai Alianței, nimeni nu este efectiv obligat să lupte în numele altora! De asemenea, știu din istoria strategiei nucleare americane că este puțin probabil ca SUA să apere Europa cu arme nucleare (…) Este un scenariu abisal și sper că se poate ajunge la un fel de acord de pace între noi și America și între noi și Ucraina înainte de a merge mai departe în această lume incredibil de periculoasă.
- Dacă Putin vă cere sfatul, i-ați spune că Articolul 5 trebuie luat în serios sau nu?
- S-ar putea ca Articolul 5 să funcționeze, iar țările să se ralieze una în apărarea altuia. Dar împotriva unei țări nucleare ca Rusia… mă întreb, oare o vor face?! Să spunem așa: dacă SUA intervin împotriva unei țări nucleare, atunci președintele american care ia această decizie este un nebun! Nu suntem la 1914 sau 1939, acesta ar fi un pericol mai mare decât a fost atunci. Deci, nu cred că America ar putea interveni (…), iar Articolul 5 nu presupune obligații automate.
- Care a fost reacția dvs. la comentariul președintelui Biden că președintele Putin nu poate rămâne la putere?
- Președintele Biden face adesea tot felul de comentarii. După aceea, este corectat de colegii săi consilieri, așa că nimeni nu ia în serios declarația asta.
- Putin a susținut că Ucraina nu există ca națiune (…) Există sau este doar o parte a Rusiei?
- Nu sunt sigur dacă există o rezistență civilă masivă în Ucraina, așa cum sugerezi, mai degrabă decât doar niște tineri care se alătură armatei. În orice caz, nu știu dacă Ucraina va supraviețui, deoarece are o istorie foarte limitată a statalității și nu are o elită de construire a statului (…) Voi fi fericit dacă ucrainenii vor avea guvern eficient, viabil, spre deosebire de situația din ultimii 30 de ani. Ei au fost perdanții absoluți după prăbușirea URSS din cauza lipsei unei elite de construire a statului.
- Dacă va exista o împărțire, secțiunea controlată de Rusia ar păstra o independență sau ar fi absorbită?
- S-ar putea să existe un fel de absorbție, care s-a și întâmplat, de altfel, în republicile din Donbas. Indiferent dacă cei de acolo vor fi independenți sau nu, cred că ar putea fi. Desigur, există apeluri pentru referendumuri acolo, dar cum ai putea organiza referendumuri în timpul unui conflict, nu știu. Deci, judecata mea ar fi că o parte din Ucraina va deveni un stat prietenos cu Rusia, iar alte părți pot fi împărțite. Polonia va prelua cu bucurie unele părți din vestul Ucrainei, poate și românii și maghiarii, pentru că minoritatea maghiară din Ucraina a fost suprimată împreună cu alte minorități. Dar suntem într-un război complet; este prea greu de prezis.
- Se spune că Rusia va cădea sub controlul chinez…
- Influența economică a Chinei în Rusia și asupra Rusiei va crește, asta e clar! China are majoritatea tehnologiilor de care avem nevoie și are mult capital, deci nu există nicio îndoială în acest sens. Dacă Rusia ar deveni un fel de țară satelit, conform tradiției chineze a Regatului lor Mijlociu, mă îndoiesc. Dacă m-ați întreba cum aș descrie Rusia într-un singur cuvânt, acela este suveranitate. I-am învins pe cei care au căutat să ne conducă, începând cu mongolii, apoi Carl al XII-lea al Suediei, apoi Napoleon și Hitler. De asemenea, recent, am avut ani de dominație occidentală aici, a fost copleșitor. Și totuși, vedeți ce s-a întâmplat: Rusia s-a revoltat împotriva tuturor! Așa că nu mă tem ca Rusia să devină parte a unei mari Chine (…) Dar sunt foarte îngrijorat de dominația economică copleșitoare a Chinei din următorul deceniu. Oameni ca mine au spus că trebuie să rezolvăm problema Ucrainei, că trebuie să rezolvăm problema NATO astfel încât să putem fi într-o poziție puternică față de China. Acum va fi mult mai dificil pentru Rusia să reziste puterii Chineze.
- Credeți că America beneficiază de acest război?
- În acest moment, da, pentru că marii perdanți sunt Ucraina și Europa, mai ales dacă UE va continua cu această misterioasă poftă de independență față de energia rusă.
- Ce s-ar califica drept înfrângere a Rusiei în Ucrainei?
- Nu știu. Avem nevoie de victorie. Nu cred că, chiar dacă am cuceri toată Ucraina și toate forțele militare ale Ucrainei s-ar preda, ar fi o victorie pentru că atunci vom rămâne cu povara unei țări devastate; una devastată de 30 de ani de conducere ineptă a elitei politice și apoi, desigur, devastarea în urma operațiunii noastre militare. Deci, cred că la un moment dat avem nevoie de un fel de soluție care să se numească pace și care să includă de facto crearea unui fel de guvern pro-rus viabil pe teritoriul Ucrainei și o securitate reală pentru republicile din Donbas.
- Dacă actualul impas ar continua ani de zile, ar fi o înfrângere?
- Impas înseamnă o operațiune militară uriașă. Nu, nu cred că este posibil. Mă tem că ar duce la escaladare pentru că lupta la nesfârșit pe teritoriul Ucrainei nu este viabilă.
- Ce înseamnă „escaladare”, este a doua oară când o pomeniți?
- Ei bine, escaladarea în acest context înseamnă că, în fața unei amenințări existențiale – și asta înseamnă o non-victorie sau o presupusă înfrângere – Rusia ar putea escalada. Și există zeci de locuri în lume în care ar avea loc o confruntare directă cu Statele Unite ale Americii.
- Vă temeți că aceasta ar putea fi renașterea puterii occidentale și a puterii americane?
- Nu cred. Problema este că, în ultimii 500 de ani, fundamentul puterii occidentale a fost preponderența militară a europenilor. Această fundație a început să se erodeze din anii ’50 – ’60 încoace. Apoi, prăbușirea URSS a făcut să pară, pentru o vreme, că predominanța occidentală a revenit, dar acum este eliminată deoarece Rusia va continua să fie o putere militară majoră, iar China devine o putere militară de primă clasă.
(…) Civilizația occidentală ne-a adus tuturor mari beneficii, dar acum oameni ca mine și alții pun la îndoială fundamentul moral al civilizației occidentale. Din punct de vedere geopolitic, Occidentul va experimenta suișuri și coborâșuri (…) Șocurile continue vor însemna, desigur, și că democrația în forma sa actuală în majoritatea țărilor europene nu va supraviețui deoarece, în circumstanțe de mare tensiune, democrațiile se ofilesc întotdeauna sau devin autocratice. Aceste schimbări sunt inevitabile.
Exclusiv
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică
România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o republică a cărților de vizită fără nume, unde miliarde de euro se decid la „diverse” pe ordinea de zi a unor ședințe secrete, sub pretextul comod și elastic al „securității naționale”.
Cazul în care gigantul tehnologic chinez Huawei a dat în judecată statul român – solicitând anularea Deciziei Prim‑ministrului nr. 81/2024 și a Hotărârii CSAT nr. 35/2024, prin care i s-a respins autorizarea pentru 5G – a smuls cortina de pe una dintre cele mai toxice aberații legislative din ultimii ani: Legea nr. 163/2021. Aceasta, prezentată public drept gardian al „infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național” și al „condițiilor implementării rețelelor 5G”, este, în fapt, manualul prin care structurile de securitate națională își bagă bocancul direct în piața economică liberă.
Textul complet al minunii legislative poate fi admirat, în deplină splendoare birocratică, în Monitorul Oficial, prin intermediul portalului legislativ al statului român:
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/279515
CSAT – noul regulator de piață: „Nu-ți spun de ce, dar ești periculos”
Mecanismul e simplu și brutal: CSAT emite un aviz – negativ, desigur – pe baza unor criterii atât de vagi și geostrategice încât nici măcar nu mai contează realitatea tehnică. Nu trebuie demonstrat nimic public, nu trebuie făcut niciun audit tehnic transparent, nu trebuie explicat cum, când și de ce este un furnizor periculos. E suficient să fie „dintr-un stat care nu ne place la știri”.
În baza Legii 163/2021, aceste avize secrete devin, practic, acte de condamnare economică. Companii reale, cu investiții reale, cu echipamente reale, sunt decapitate prin hârtii clasificate, inaccesibile, transformate în ghilotine administrative puse în mișcare de Guvern, cu Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024 ca exemplu de manual.
Întrebarea elementară rămâne: cum poate o companie să se apere de acuzații pe care nu are voie să le citească, să le verifice sau să le combată?
Curtea de Apel București oprește banda rulantă: „Până aici!”
Sistemul juridic de la București, în ciuda reflexului tradițional de „executare cu explicațiile la dosar”, a intrat într-un blocaj interesant. Curtea de Apel București a făcut un gest rarisim: a admis cererea Huawei și a trimis Legea 163/2021, în întregime, în fața Curții Constituționale a României (CCR), ridicând o excepție de neconstituționalitate care zguduie din temelii întreaga construcție legislativ-securistică a „5G-ului românesc”.
Ca să fie circul complet, instanța a pus cauza și pe pauză, până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va lămuri, prin cauza-pilot C‑354/24 – Elisa Eesti AS, cum se împacă „securitatea națională” cu dreptul european, atunci când politicienii încearcă să pună lacăt pe piața telecom sub acoperire militarizată.
La termenul din 1 iulie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea judecății. Soluția consemnată în stilul inimitabil al limbii de lemn judiciare spune, de fapt, un lucru foarte clar: instanța nu mai este dispusă să semneze în alb deciziile secrete ale CSAT:
„În baza art. 413 alin.1 indice 1 CPC suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C‑354/24 Elisa Eesti. Prorogă aprecierea asupra oportunităţii suspendării cauzei în temeiul disp art 413 al 1 CPC generată de sesizarea CCR, până la reluarea judecăţii cauzei. Prorogă examinarea cererii privind suplimentarea probatoriului, inclusiv asupra aspectelor referitoare la tardivitatea formulării cererii de suplimentare a probatoriului în şedinţa din data de 03.06.2026, până la reluarea judecăţii. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.07.2026.”
Documentul oficial poate fi consultat, în toată gloria lui tehnică, pe portalul instanțelor:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433823&id_inst=2
Dublul front: Constituția vs. CSAT, Europa vs. „Strict Secret”
Legea 163/2021 se află acum sub un dublu microscop – unul național, la CCR, și unul european, la Luxemburg.
1. CCR: Constituția, decor sau instrument real?
Prin sesizarea CCR, Curtea de Apel București a recunoscut, implicit, că ceva este profund putred în structura Legii 5G. Îndoielile nu sunt „tehnice”, ci de esență:
- CSAT primește puterea de a emite avize negative pe baza unor „criterii” care nu trec nici testul clarității legii, nici pe cel al controlului judiciar: factori „geostrategici”, suspiciuni difuze, evaluări care nu au nevoie să fie susținute de expertize tehnice transparente.
- Deciziile bazate pe aceste avize secrete afectează direct drepturi și libertăți fundamentale: libertatea economică, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil, principiul proporționalității. Cu alte cuvinte, Constituția este invitată politicos să ia loc în spate, în timp ce CSAT conduce mașina.
Miza la CCR este uriașă: se va decide dacă România mai are un stat de drept funcțional sau doar un decor constituțional, folosit pentru poze festive în timp ce deciziile reale se iau în birouri fără ferestre.
2. Secretizarea probelor: Justiție „în orb” la ordin
În fața instanței, statul român nu s-a obosit cu argumente tehnice: a fluturat, în schimb, stegulețul roșu al „secretului de stat”. Hotărârile CSAT sunt clasificate, deci nu se discută, nu se verifică, nu se contrazic. Guvernul a urmat linia, mecanic, prin Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024, transformând un act politico-militar opac într-o condamnare administrativă fără motivare tehnică publică.
Rezultatul: compania afectată nu are acces la acuzațiile care o privesc în mod direct. Statul se judecă cu tine invocând documente pe care nu ai voie să le cunoști. Iar această farsă procedurală este vândută drept „stat de drept” și „protecția interesului național”.
Luxemburgul taie macaroana: securitate națională, da; cec în alb, nu
În timp ce autoritățile române par convinse că sintagma „securitate națională” funcționează ca un detergent universal pentru orice abuz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza C‑354/24 – Elisa Eesti AS, vine cu o analiză rece și devastatoare pentru asemenea practici.
În concluziile sale, Avocata Generală Tamara Ćapeta – document public disponibil aici, în limba română:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document/C/2024/C-0354-24-00000000RP-01-P-01/CONCL/317929-RO-1-html
și referința de pe portalul de jurisprudență:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/jurisprudence?sort=DOC_DATE-DESC&searchTerm=%2522C%252D354%252F24%2522&publishedId=C-354%2F24 – trasează câteva linii roșii clare:
- Securitatea națională nu anulează dreptul UE. Articolul 4 alineatul (2) TUE spune clar că securitatea națională rămâne responsabilitatea statului membru. Dar măsurile adoptate trebuie să respecte Directiva (UE) 2018/1972 – Codul European al Comunicațiilor Electronice (CECE). Cu alte cuvinte, nu poți pune ștampila „Strict Secret” pe o decizie și să pretinzi că ești deasupra dreptului european.
- Nu există interdicții pe bază de „miros” geopolitic. Excluderea unui furnizor de pe piață este o restricție severă a libertății de a presta servicii (art. 12 CECE). Ca să fie acceptabilă, trebuie justificată printr-o analiză de risc concretă și demonstrabilă:
- Cum influențează statul terț furnizorul?
- Ce parte din rețea este afectată – nucleul (Core) sau doar segmentul periferic (RAN)?
- Care este natura și intensitatea riscului? Suspiciunile politico-mediatice, conferințele de presă și comunicatele alarmiste nu țin loc de probă.
- Proporționalitate și drept de proprietate (art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale). Interdicția nu poate transforma echipamente cumpărate legal în fier vechi peste noapte, doar pentru că așa a decis, pe tăcute, un consiliu de securitate. Statul trebuie:
- să prevadă perioade de tranziție rezonabile;
- să minimizeze pierderile disproporționate pentru operatori;
- să evite, pe cât posibil, declanșarea unor avalanșe de despăgubiri plătite din bani publici.
Cu alte cuvinte, ceea ce în București se vinde ca „strategie de securitate” riscă să fie interpretat la Luxemburg drept simplă improvizație abuzivă, ascunsă sub mantia secretului.
Factura finală: cine plătește delirul securistic?
Dincolo de limbajul tehnic, litigiul dintre Huawei și statul român este un test de maturitate instituțională. Și, ca orice test serios, vine cu costuri concrete:
- Consumatorii români vor plăti, în facturi, prețul jocurilor de culise:
- investiții blocate;
- întârzieri în extinderea rețelelor de mare viteză;
- tarife mai mari pentru servicii digitale, pentru că piața este ciuntită cu dalta politico-securistică.
- Bugetul public este plasat într-o loterie rușinoasă:
- dacă Legea 163/2021 va fi declarată neconstituțională de CCR;
- dacă deciziile administrative vor fi sancționate la nivel european pentru lipsă de proporționalitate;
- dacă vor apărea cereri masive de despăgubiri. Toate acestea vor fi plătite, desigur, nu de arhitecții legii sau de semnatarii avizelor secrete, ci de contribuabil.
- Statul de drept devine o lozincă golită de conținut atunci când deciziile economice strategice sunt luate pe baza unor anexe clasificate ale CSAT, inaccesibile controlului public și aproape intangibile pentru controlul judiciar.
Lecția amară: magistrații nu mai vor să fie notari la decizii secrete
Ridicarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea de Apel București și trimiterea Legii 163/2021 pe masa CCR, concomitent cu suspendarea procesului până la decizia CJUE în cauza Elisa Eesti, arată un lucru rarisim în peisajul autohton: o parte a magistraturii române refuză să mai joace rolul de mașină de parafat hotărâri venite „de sus”.
Mesajul este clar: securitatea cibernetică și securitatea națională nu pot fi construite pe:
- avize secrete inaccesibile celor afectați;
- criterii geostrategice elastice și nedovedite;
- decrete de stat major ferite de ochii justiției și ai publicului.
Într-o democrație reală, securitatea se construiește pe:
- audit tehnic serios;
- reguli clare și transparente;
- garanții constituționale respectate, nu ocolite;
- control judiciar efectiv, nu mimat.
Până când CCR și CJUE vor vorbi, România rămâne suspendată între două lumi:
una a Constituției, a dreptului european și a principiilor,
și alta a deciziilor cu ștampilă „Strict Secret”, unde nici dreptul, nici economia și nici logica nu au voie să pună întrebări. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Oameni care ar trebui să știe să calculeze, să verifice și să explice drepturile salariale au ajuns să fie, în practică, dactilografi ai aplicației Maisal: apasă butoane, scot hârtii, ridică din umeri. Restul – „se decide la centru”.
Centralizare cu orice preț: fluturaș unic pentru toată poliția din România
Sindicatul „Diamantul” semnalează tranșant: structurile de financiar din teritoriu nu au habar să calculeze și să explice singure drepturile salariale. S-a ajuns în punctul în care unitățile de poliție cu personalitate juridică nu au nici măcar dreptul să stabilească un format propriu al fluturașului de salariu.
Totul este făcut de Maisal, aplicația informatică administrată exclusiv de Direcția Generală Financiară (DGF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Rezultatul: un fluturaș de salariu unic, „model național obligatoriu”, în care polițistul trebuie să creadă pe cuvânt, iar finanțistul local doar îl tipărește și îl distribuie. Explicații? „Așa scoate sistemul”.
Răspuns oficial de la IPJ Dâmbovița: noi doar printăm, nu gândim fluturașul
Toată această absurditate este confirmată negru pe alb de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în adresa nr. 15542 din 21.07.2026, transmisă Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în atenția președintelui Vitalie Josanu (solicitare formulată prin e-mail la petitii.sprdiamantul@yahoo.com).

Sindicatul „Diamantul” a cerut lămuriri în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Cererea, înregistrată la IPJ Dâmbovița sub nr. 15524 din 20.06.2026, viza modul de prezentare și conținutul fluturașului de salariu, precum și competențele unității în adaptarea lui la nevoile polițiștilor.
Răspunsul IPJ Dâmbovița, document oficial:
- salarizarea personalului se realizează „centralizat, pentru întreg aparatul propriu al Ministerului Afacerilor Interne, exclusiv cu ajutorul aplicațiilor informatice”, în conformitate cu art. 86 alin. (7) din anexa VII a Legii nr. 153/2017;
- aplicația Maisal, gestionată de DGF, „generează fluturașii de salarizare într-un format unic, pentru întreg personalul”.
Concluzia IPJ Dâmbovița: inspectoratul nu are competența de a modifica sau elabora un înscris distinct, în format fizic sau electronic, asemănător fluturașului de salariu, adaptat cerințelor salariaților. Mesajul către propriii angajați: „nu noi decidem fluturașul, nu noi îl înțelegem, noi doar vi-l dăm”.
Legea 153/2017, scutul de protecție al DGF: nu e vina noastră, așa zice legea
În aceeași adresă nr. 15542/21.07.2026, IPJ Dâmbovița se baricadează regulamentar în spatele Legii nr. 153/2017:
- art. 86 alin. (7), anexa VII: salarizarea se face centralizat și exclusiv prin aplicații informatice;
- art. 86 alin. (1), anexa VII: documentele specifice resurselor umane se elaborează, se avizează și se aprobă la nivelul fiecărei instituții publice.
Interpretarea practică este halucinant de comodă:
- când polițiștii cer un fluturaș clar, adaptat, li se spune că doar DGF, prin Maisal, poate modifica formatul;
- când vine vorba de responsabilitate, fiecare unitate dă din colț în colț: „nu avem competență, totul e centralizat, totul e pe aplicație”.
În același timp, în baza titlului II al anexei VI la Legea nr. 153/2017, compartimentele de resurse umane și financiar au, teoretic, obligații clare:
- întocmesc, verifică și prezintă spre aprobare statele de funcții;
- calculează și verifică drepturile salariale;
- consiliază salariații în domeniul salarizării.
Teoretic, adică pe hârtie. Practic, consilierea se rezumă la formula magică: „verificați cu DGF, noi nu putem schimba nimic, Maisal știe mai bine”.
Maisal, oracolul salarial al MAI: dacă a ieșit din aplicație, devine adevăr absolut
Aplicația Maisal, gestionată exclusiv de DGF, capătă statut de zeitate tehnologică în salarizarea polițiștilor:
- generează fluturașul unic pentru întreg personalul MAI;
- impune formă, structură și conținut;
- elimină, practic, rolul de specialist al finanțiștilor din teritoriu, reduși la funcția de „operatori de calculator”, exact cum dezvăluie Sindicatul „Diamantul”.
Polițistul întreabă ce reprezintă o anumită sumă sau o anumită reținere de pe fluturaș.
Finanțistul din unitate, care ar trebui să fie capabil să explice, indică spre imprimantă și apoi spre DGF: „așa a venit din sistem, noi doar am tipărit”.
Sindicatul „Diamantul” scoate la iveală un adevăr crud:
- structurile financiare nu mai calculează efectiv și nici nu-și mai asumă explicații detaliate;
- unitățile cu personalitate juridică nu au voie să adapteze nici măcar forma grafică a fluturașului la nevoile polițiștilor;
- toată puterea de informare și interpretare este capturată în mâinile DGF și ale aplicației Maisal, prezentate ca intangibile.
Concluzie amar-ironică: polițistul întreabă de salariu, sistemul răspunde „vezi la Maisal”
Documentul IPJ Dâmbovița nr. 15542 din 21.07.2026, emis ca răspuns la solicitarea sindicală formulată în baza Legii nr. 544/2001 de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, descrie involuntar un tablou de pamflet:
- finanțiștii din teritoriu, descriși de sindicat ca fiind reduși la statutul de simpli operatori de calculator, nu-și mai exercită real meseria;
- DGF controlează formatul, conținutul și „adevărul oficial” al fluturașului prin aplicația Maisal;
- unitățile de poliție cu personalitate juridică sunt transformate în puncte de distribuție de printuri, fără drept de inițiativă;
- polițistul de rând rămâne cu un fluturaș tipărit centralizat, greu de înțeles și imposibil de adaptat.
Lanțul „responsabilității” arată așa:
- polițistul întreabă: „ce înseamnă suma asta?”;
- financiarul local spune: „nu știm, așa a venit din Maisal”;
- Maisal tace, dar fluturașul e deja „lege”;
- DGF privește de sus, acoperită de Legea 153/2017 și de centralizarea absolută.
Textul acesta e scris ca pamflet. Din păcate, ceea ce îl inspiră nu e ficțiune satirică, ci un răspuns oficial al unei instituții a statului român, care confirmă exact ce acuză Sindicatul „Diamantul”: finanțiști reduși la operatori de calculator, polițiști lăsați în ceață, iar adevăratul șef al salarizării – o aplicație informatică numită Maisal, păzită cu strășnicie de Direcția Generală Financiară. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului
Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional”
Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Și are de ce: a demonstrat, încă o dată, că legea în România nu e chiar pentru toată lumea. Cel puțin nu pentru cei de sus.
După 18 luni în care a refuzat să organizeze concursul pentru ocuparea funcției de director al Direcției Poliției Transporturi, deși funcția era vacantă de mai mult de 12 luni, abia pe 29.07.2026 binevoiește să apară, în sfârșit, concursul. Nu fiindcă așa scrie la lege, ci fiindcă, probabil, nu se mai putea trage de timp la infinit și presiunea – inclusiv cea semnalată public de Sindicatul Europol – a început să incomodeze.
Articolul 27^16, sacrificat pe altarul confortului de la vârf
Potrivit art. 27^16 din Legea nr. 360/2002, dacă o funcție este vacantă mai mult de 12 luni, există obligația legală, nu fantezia instituțională, de a organiza concurs. Obligația a stat frumos în Monitorul Oficial, în timp ce în realitate a fost împinsă 18 luni sub covorul șefului Poliției Române.
Întrebarea normală este: va răspunde șeful Poliției Române pentru încălcarea acestei obligații legale?
Răspunsul anormal, dar perfect românesc: în mod cert, nu. Nici disciplinar. Nici penal.
Legea, când ajunge la nivel de conducere, se diluează brusc: devine „interpretabilă”, „flexibilă”, „în spiritul instituției”. Adică, tradus, fără consecințe.
Pentru șef, imunitate informală; pentru agent, execuție cu pixul în registru
În timp ce în biroul de sus se pot ignora, luni întregi, obligații prevăzute clar de lege, jos, în stradă, polițistul simplu trăiește un alt fel de justiție: cea a pixului.
Dacă un polițist uită să completeze în „Registrul Bodycam” ora și minutul exacte la care a pornit sau a oprit camera în timpul serviciului, sancțiunea disciplinară este aproape garantată. Nu există nuanțe, nu există „spiritul legii”, nu există „hai să vedem contextul”. Există doar regulament, comisie disciplinară și vina celui fără grad mare pe epoleți.
Așa arată în 2026 aplicarea legii în Poliția Română:
- ignorarea, timp de 18 luni, a unei obligații legale privind organizarea concursului pentru directorul Direcției Poliției Transporturi – fără urmări;
- un minut uitat într-un registru completat cu pixul – motiv suficient pentru a declanșa tăvălugul disciplinar.

Poliția Română 2026: lege tare cu cei mici, moale cu cei mari
Tabloul este grotesc, dar coerent cu realitatea descrisă de Sindicatul Europol:
- pentru unii, legea este opțională, decorativă, bună de fluturat în comunicate;
- pentru alții, fiecare minut trecut sau netrecut cu pixul devine potențială abatere disciplinară.
În vârf, art. 27^16 din Legea nr. 360/2002 e tratat ca o notă de subsol. La bază, „Registrul Bodycam” devine cod penal paralel.În România anului 2026, un șef de Poliție poate ignora 18 luni o obligație legală și rămâne liniștit în funcție.
În același timp, un agent poate fi pus la zid pentru un rând uitat într-un registru.
Pentru unii, puterea înseamnă libertatea de a nu aplica legea.
Pentru alții, fiecare secundă de pix devine instrument de pedeapsă. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 3 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 4 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 3 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 23 de oreHipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum 23 de oreO nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum 2 zile„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
-
Exclusivacum 23 de oreFurtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene



