Featured
Participarea online a premierului Nicolae-Ionel Ciucă la lucrările Adunării Generale a Asociației Orașelor din România (AOR)
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut ieri o intervenție online în cadrul lucrărilor Adunării Generale a Asociației Orașelor din România.
Cu această ocazie, premierul Ciucă le-a mulțumit primarilor pentru modul în care au gestionat efectele pandemiei de COVID-19 şi în care s-au organizat la nivel local pentru a sprijini refugiații ucraineni, afectați de agresiunea militară rusă.
Șeful Executivului a apreciat colaborarea între Guvern și Asociația Orașelor din România și a precizat că acordă o atenție semnificativă solicitărilor venite din partea autorităților administrației publice locale deoarece acestea reflectă așteptările cetățenilor care se află în prim-planul actului de guvernare. De asemenea, prim-ministrul a accentuat necesitatea aplicării soluțiilor aprobate de Guvern pentru protejarea cetățenilor și economiei de efectele creșterii prețurilor la energia electrică și gaze naturale. În acest sens, a menționat Ordonanța de Urgență care asigură predictibilitate prețurilor la energie și gaze până la 1 aprilie 2023.
”Pentru mine este foarte important să avem acest dialog pentru ca împreună să identificăm soluții la solicitările dumneavoastră. Ceea ce ne semnalați înseamnă, practic, reflecția așteptărilor cetățenilor. Așa cum este scris în Programul de Guvernare, în centrul întregii noastre activități, se află cetățeanul. Împreună găsim soluțiile potrivite astfel încât cetățenii să sufere cât mai puțin ca urmare a creșterii prețurilor la energie și gaze naturale”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
În cadrul intervenției, prim-ministrul a declarat că reforma administrației publice locale, prin digitalizare și debirocratizare, în vederea optimizării activității administrative și recuperării decalajelor între județe, reprezintă o prioritate a guvernării. Totodată, în ceea ce privește consolidarea procesului de descentralizare a competențelor către administrația publică locală, este foarte important ca transferul competențelor să se realizeze către nivelul cel mai apropiat de nevoile cetățenilor și ale mediului privat, a subliniat premierul Ciucă.
Cu privire la investiții, prim-ministrul a precizat că România va beneficia, prin PNRR și prin Cadrul financiar multianual 2021-2027, de aproape 80 de miliarde de euro, fonduri care reprezintă o importantă șansă pentru dezvoltarea comunităților locale.
”Solicit autorităților locale să dea dovadă de responsabilitate și implicare în utilizarea banilor europeni fie că vorbim despre actualul cadru financiar, cât și despre finalizarea proiectelor demarate și asumate prin cel aferent perioadei 2014-2020, care a beneficiat de trei ani de prelungire”, a subliniat șeful Executivului.
Premierul Ciucă a mai arătat că autoritățile locale sunt pregătite să valorifice aceste fonduri, în acest sens menționând că, începând din 1 aprilie, au fost lansate apelurile de proiecte dedicate autorităților locale, finanțate prin PNRR, componenta Valul Renovării.
Proiectele legate de îmbunătățirea infrastructurii de transport, cu accent asupra mobilității urbane verzi, finanțate tot din fonduri europene, sunt măsuri incluse în prioritățile guvernamentale.
Un alt instrument pentru reducerea decalajelor de dezvoltare între mediul rural și urban, menționat de premierul Ciucă, este Programul Național Anghel Saligny. Finanțarea acestui program va fi suplimentată pentru a acoperi toate solicitările administrațiilor locale.
De asemenea, prim-ministrul a afirmat că reformele privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, politica urbană, Strategia Națională a Locuirii, Legea zonelor metropolitane, sunt în lucru la nivelul ministerelor de linie, pentru care este nevoie și de aportul autorităților locale.
Premierul a dat asigurări că Guvernul va susține și va sprijini orașele mici și mijlocii în procesul de atragere a fondurilor necesare implementării proiectelor aferente PNRR, asigurând, totodată, cofinanțările de care acestea au nevoie.
Administratie
Parcul din Florești, deschis înainte de începerea școlii pentru un traseu mai sigur al elevilor
Acces permis, deși amenajările nu sunt încă finalizate
Locuitorii comunei Florești pot folosi, începând de astăzi, noul parc amenajat în localitate. Decizia a fost luată înaintea începerii anului școlar, pentru ca elevii să poată ajunge la cursuri pe un traseu considerat mai sigur decât cel de-a lungul drumului intens circulat.
Primarul comunei Florești, Simona David, a anunțat că parcul este deschis publicului, chiar dacă anumite dotări urmează să fie montate în perioada următoare. Sistemul de supraveghere video și băncile din foișor sunt programate să fie instalate săptămâna viitoare.
Apel către localnici pentru protejarea spațiului verde
Edilul le-a transmis locuitorilor să manifeste responsabilitate și să contribuie la păstrarea parcului într-o stare corespunzătoare. Printre recomandări se numără depozitarea deșeurilor doar în locurile special amenajate, protejarea arborilor tineri și a florilor recent plantate, precum și evitarea accesului pe suprafețele verzi.
De asemenea, utilizatorii parcului sunt îndemnați să nu deterioreze băncile, foișorul sau celelalte elemente de mobilier urban.
„Felul în care arată parcul depinde de fiecare dintre noi”
În mesajul adresat comunității, primarul Simona David a subliniat că întreținerea spațiului depinde în mod direct de comportamentul celor care îl folosesc.
„Vă invit să ne bucurăm de acest parc și, în același timp, să îl protejăm. Să păstrăm curățenia, să nu distrugem vegetația și mobilierul și să avem grijă de toate dotările. Aspectul și igiena parcului sunt responsabilitatea noastră, iar modul în care îl păstrăm reflectă respectul pe care ni-l acordăm unii altora”, a transmis Simona David, primarul comunei Florești.
Edilul le-a mulțumit locuitorilor pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în păstrarea noului spațiu public.
Administratie
Comunitatea din Cornu de Jos, unită în jurul unui moment de sărbătoare și credință
Slujbă arhierească la Parohia „Sfânta Parascheva”
Locuitorii din Cornu de Jos au participat la un moment cu o puternică încărcătură spirituală, odată cu oficierea unei slujbe la Parohia „Sfânta Parascheva”. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La eveniment a fost prezent și Virgiliu-Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, care s-a alăturat credincioșilor din localitate.
Lucrările bisericii, binecuvântate în prezența credincioșilor
Ceremonia a inclus sfințirea lucrărilor efectuate în ultima perioadă la lăcașul de cult. Modernizările și intervențiile realizate au fost posibile prin implicarea comunității locale, care a contribuit la protejarea și întreținerea unui important reper religios și cultural al comunei.
Prin eforturile depuse, credincioșii au demonstrat încă o dată că solidaritatea și responsabilitatea comunitară pot susține păstrarea patrimoniului spiritual al localității.
O revenire cu valoare simbolică
Prezența Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul la Cornu de Jos a avut o semnificație aparte. Ierarhul s-a aflat din nou în mijlocul comunității după o vizită similară desfășurată în 2017, când a oficiat slujba de sfințire a capelei cimitirului parohiei.
Revenirea sa a oferit evenimentului o dimensiune simbolică, întărind legătura dintre Biserică și credincioșii din Cornu.
Virgiliu-Daniel Nanu: „O comunitate devine puternică atunci când oamenii se adună în jurul valorilor comune”
Potrivit unui mesaj transmis de Consiliul Județean Prahova, președintele instituției i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în realizarea lucrărilor și a mulțumit ierarhului pentru participarea la eveniment.
„Astfel de momente ne arată cât de solidă poate fi o comunitate atunci când oamenii se mobilizează în jurul valorilor și convingerilor comune. Îi felicit pe toți cei care au sprijinit lucrările desfășurate la acest lăcaș de cult și îi mulțumesc Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru că a fost din nou alături de credincioșii din Cornu”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu, citat de Consiliul Județean Prahova.
Tradiția și patrimoniul local, în atenția autorităților județene
Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au reafirmat sprijinul instituției pentru valorile religioase, tradițiile și patrimoniul care definesc identitatea comunităților din județ. Evenimentul de la Cornu de Jos a evidențiat rolul pe care implicarea locală îl are în conservarea locurilor cu importanță spirituală și istorică.
Exclusiv
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” produce șefi din foști plutonieri, cocoloșește „academia de cămătărie” de la CAR, umilește polițiști cu 30 de ani de muncă și împinge spre pensie, în pas alergător, personaje precum „Pinochio de Băicoi” – Bogdan Stoican, ajungem azi în punctul în care se clarifică, definitiv, diagnosticul:
la IPJ Prahova nu vorbim doar de corupție, ci și de analfabetism funcțional la vârf.
Nu e pamflet, e realitatea din propriul lor site oficial.
Ginel Preda și Marcel Bălan – eternii interimari cimentați la conducere
Nu mai reluăm aici, decât în treacăt, „CV-urile de aur” ale Grădiniței de Cadre:
– „Pinochio de Băicoi” – Bogdan Stoican, plutonier lipit de scaunul de șef de oraș și împins spre pensie cu cinci dosare disciplinare la subraț;
– „Academia de Cămătărie” de la CAR IPJ Prahova, cu milioane evaporate „în familie”;
– „Resurse Inumane”, condus de „doamna șefă” aterizată pe post prin combinații de dormitor, nu prin concurs.
Astăzi, sub reflector intră proaspeții „titulari” ai conducerii IPJ Prahova:
comisarul de poliție Ginel Preda, care a luat examenul de titularizare pe funcția de inspector-șef acum două săptămâni,
și comisarul Marcel Bălan – da, același Marcel Bălan cu „păpușa gonflabilă”, conexiuni dubioase și probleme de integritate – care vineri a devenit oficial adjunct al IPJ Prahova.
Nu comentăm acum cum au luat examenul. Probabil pentru merite „deosebite și vitejești” în arta împingerii gunoiului sub preș. Dar există un detaliu care spune totul despre „transparența” și „egalitatea de șanse” din sistem.
Concurs secret, cu ușa închisă: șefii au aflat când era deja prea târziu
La examenul pentru funcția de inspector-șef al IPJ Prahova, condus acum de Ginel Preda, anumiți șefi din IPJ au aflat de concurs abia cu două zile înainte de închiderea înscrierilor.
Două zile.
Chiar dacă ar fi vrut să participe, nu mai aveau timp să pregătească dosarele și documentele necesare. Adică exact atât cât îi trebuie sistemului ca să spună, cu aer grav, „a fost concurs, a fost deschis, putea oricine să se înscrie”, știind foarte bine că în realitate ușa a fost ținută întredeschisă doar pentru cine trebuia să intre.
Asta nu e transparență, asta e regie ieftină:
– îi anunți pe unii la timp,
– pe ceilalți îi anunți când nu mai au timp,
– și apoi prezinți rezultatul drept „victoria meritocrației”.
Aceeași poveste la adjunctul Marcel Bălan: omul cu gonflabile, incompatibilități constatate de ANI și familia parcată la „Furturi din conducte” ajunge, brusc, cimentat pe funcție, după ani de interimat. Nimic nou la IPJ Prahova: cine trebuie, rămâne; cine deranjează, zboară.
„Subcomisar-șef de poliție” – noua invenție științifică a IPJ Prahova
Dacă ar fi fost doar combinații, poate am fi spus că e „doar” corupție. Numai că IPJ Prahova reușește performanța de a fi și corupt, și needucat.
Pe site-ul oficial al IPJ Prahova, sub ochii tuturor, apare următoarea formulare pentru ofițerul Bulei Laura:
„subcomisar șef de poliție Bulei Laura”.
Citiți bine:
subcomisar-șef de poliție.
Nu există, în România, gradul de „subcomisar-șef de poliție”.
Există ori subcomisar, ori comisar-șef.
La IPJ Prahova, însă, s-a inventat hibridul administrativ perfect pentru a ilustra halul în care a ajuns instituția.
Când oamenii care conduc un inspectorat județean de poliție nu sunt în stare să scrie corect un grad profesional de pe propria lor organigramă, ce pretenții să mai avem că pot citi un dosar penal, un raport de control sau o dispoziție legală?
„Vai de steaua noastră ca cetățeni, vai de steaua lor care conduc acest hău numit IPJ Prahova.”
Cursul scurt de cultură juridică pentru Ginel, Bălan & Co.
Dacă proaspeții „cimentați” în funcții – Ginel Preda și Marcel Bălan – nu au avut timp să învețe măcar ierarhia gradelor pe care le conduc, Incisiv de Prahova le oferă, gratuit, un scurt curs de cultură juridică:
Ierarhia oficială a ofițerilor din Corpul comisarilor, conform Statutului polițistului, include doar trei grade, în ordine crescătoare:
- Subcomisar de poliție – echivalentul gradului militar de maior
- Comisar de poliție – echivalentul gradului militar de locotenent-colonel
- Comisar-șef de poliție – echivalentul gradului militar de colonel
Atât.
Nu „subcomisar-șef”, nu „super-sub-comisar”, nu „comisar interimar etern”.
Confuzia apare când oameni care nu stăpânesc nici măcar terminologia de bază pun laolaltă „subcomisar” cu „comisar-șef” și inventează un grad care nu există în lege, dar există, iată, pe site-ul IPJ Prahova.
Un subcomisar poate ocupa o funcție de conducere (șef de birou, șef de serviciu), dar gradul rămâne subcomisar. Nu se transformă, prin dorința sau prostia cuiva, în „subcomisar-șef”.
Când IPJ Prahova ajunge să deformeze chiar limbajul legal al propriilor grade, avem imaginea perfectă a analfabetismului funcțional la vârf:
– oamenii nu mai știu ce grade au,
– ce competențe au,
– ce atribuții au,
dar știu foarte bine cum se iau examenele cu ușa între-deschisă, cum se fac pensionările fulger și cum se pun botnițe ziarelor incomode.
Când prostia întâlnește aroganța: sinteza „Grădiniței de Cadre”
Așa cum se vede și în documentele oficiale ale IPJ Prahova (capturi și înscrisuri ):

„Parcă e blestemat Băicoiul ăla”, spun polițiștii din interior, uitându-se la paradele de șefi improvizați, de la dispecerul căzut în patul din sediu până la Pinochio de Băicoi și la noii „stăpâni ai inspectoratului”.
Nu e blestem. E selecție.
De ani de zile, IPJ Prahova promovează:
– plutonieri făcuți ofițeri la apelul bocancilor,
– „băieți buni la combinații”,
– amante făcute șefe,
– dispeceri care tratează uniforma ca pe un halat de casă,
– „strategi” ai pensionărilor fulger și ai concediilor „pe boală”.
Rezultatul?
Un IPJ Prahova în care:
– se inventează grade care nu există;
– se organizează concursuri la care „toată lumea poate participa”, doar că unii află când nu mai au timp să-și depună dosarul;
– se cocoloșesc personaje cu probleme penale, disciplinare și de integritate, în timp ce oamenii incomozi sunt tocați mărunt;
– se consumă energie și resurse pentru a afla „cine stă în spatele Incisiv de Prahova”, nu pentru a curăța mizeria scoasă la suprafață.
Concluzie Incisiv de Prahova: nu gradul te face prost, dar prostia desfigurează gradul
Episodul 57 ne arată un IPJ Prahova în care nu doar cămătăria, combinațiile, impunitatea pe pensii și disprețul față de cetățeni fac legea, ci și prostia organizată la nivel de vârf.
Când pe site-ul oficial al unei instituții de forță din România apare, negru pe alb, un grad care nu există, înseamnă că:
– nimeni nu mai citește ce se scrie în numele instituției;
– nimeni nu mai controlează ce se semnează;
– nimeni nu mai știe, cu adevărat, ce reprezintă uniforma pe care o poartă.
Nu gradul de subcomisar, comisar sau comisar-șef este de vină.
Ci faptul că, la IPJ Prahova, prostia, aroganța și impostura au fost ridicate la rang de politică internă.
Incisiv de Prahova va continua să arate, cu nume și exemple, cum se conduce acest hău instituțional.
Iar pentru cei care cred că un examen aranjat, o funcție cimentată sau o pensie luată „la timp” le rezolvă tot, mesajul rămâne același:
– pensia nu prescrie păcatele,
– funcția nu spală prostia,
– iar un „subcomisar-șef” inventat pe site spune mai mult despre adevărații șefi decât o mie de comunicate pompoase.
Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 55: Pinochio de Băicoi își taie singur nasul… la pensie
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – „Organigrama cu chiloți” trece, oamenii cu 40 de ani vechime pleacă. AGA, cu ștampila pe teroare
-
Exclusivacum 3 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 2 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 23 de ore„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 3 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex



