Connect with us

Featured

Lista celor 620 de spioni ruşi în Europa!

Publicat

pe

Rusia vrea să arate, cât mai rapid şi cât mai vizibil posibil, că a vorbit extrem de serios atunci când a anunţat condiţionarea plăţii în ruble pentru orice livrare viitoare de gaze, chiar dacă asta înseamnă încălcarea condiţiilor contractuale care prevedeau o plată în Euro.

Nu mai contează, au argumentat ruşii, din moment ce Occidentul a decis sancţiunile de acum bine cunoscute, în primul rând blocarea de active bancare şi interdicţia Băncii Centrale şi a câtorva alte instituţii bancare importante din Federaţia Rusă de a accesa sistemul SWIFT.

Ruşii se simt acum cu mult mai siguri pe poziţii după ce, vineri, la reuniunea Consiliului European, aşa cum se temeau foarte mulţi comentatori de la Bruxelles, liderii europeni nu au putut ajunge la o poziţie comună privind răspunsul la cererea formulată de Moscova. Trebuia oare să apară un front european comun? Da, în măsura în care, de partea cealaltă s-a anunţat că, cel mai târziu până la 31 martie, Banca centrală a Rusiei, guvernul şi Gazprom urmează să-i prezinte Preşedintelui Putin propunerea concretă privind procedurile tehnice de plată în ruble, reamintind tuturor că, cel puţin în acest moment, UE importă din Rusia aproximativ 40% din necesarul său de gaze naturale.

Simţind momentul de nesiguranţă, ruşii supralicitează, purtătorul de cuvânt al Kremlinului afirmând că „este clar că nu vom exporta gaze pe degeaba… în situaţia noastră, cu greu este posibil şi convenabil să începem să facem acţiuni caritative (cu consumatorii europeni, n.n)”. Puţin mai târziu, într-un interviu pentru radioul public american PBS, întrebat dacă livrările de gaze vor fi oprite pentru ţările care nu vor plăti în ruble, Dimitri Peskov a precizat „nu plată, nu gaze!”.

Situaţia s-a complicat în sensul că, într-adevăr, au rămas foarte puţin loc de negocieri după ce, tot săptămâna trecută, ţările industrializate le lumii din G7 au respins în mod oficial cererea rusă, aşa cum a anunţat Robert Habeck, ministrul german al Economiei: „Toţi miniştrii din G7 au fost de acord că cererea reprezintă o ruptură clară şi unilaterală a contractelor existente… miniştrii subliniind din nou că toate contractele încheiate sunt valide şi companiile trebuie să le respecte… plata în ruble este inacceptabilă şi solicităm tuturor companiilor să nu se conformeze cererii formulate de Putin”.

A urmat o declaraţie din partea unui parlamentar rus din comitetul pentru politici economice al Consiliului Federaţiei Ruse care a afirmat că ţara sa „este pregătită pentru toate scenariile şi asta nu doar începând de ieri”. Ivan Abramov a continuat spunând într-un interviu pentru RIA Novosti că refuzul ţărilor din G7 de a plăti în ruble va duce fără îndoială la situaţia de stopare a exporturilor, situaţie extremă echivalentă cu un act ostil de mare amploare care are scopul de a destabiliza sectoare vitale ale multor economii din emisfera occidentală. Criza s-a amplificat brusc în momentul în care s-a oficializat ştirea că Putin însuşi a cerut măsuri de retaliere precise care să vizeze „ţările neprietenoase”, adică toate ţările care au impus sancţiuni Rusiei: Statele Membre din UE, plus Marea Britanie, Canada, Japonia, Elveţia, Ucraina şi SUA.

Ceea ce, mai departe, presupune două scenarii majore: fie intrarea în zona de coliziune directă, inclusiv cu posibilitatea ca decizia rusă să fie considerată nu numai încălcare unilaterală de contract ci chiar un casus belli evident, fie adoptarea unei atitudini mai conciliante, adică declanşarea unui proces împotriva Rusiei în faţa unei Curţi de arbitraj.

Un element care a complicat şi mai mult raţionamentele pieţelor a fost înfrângerea diplomatică suferită de americani care n-au fost în stare să exercite influenţa necesară pentru ca statele din Golf să ia decizia măsuri de mărirea a producţiei în scopul de a oferi o oarecare certitudine de aprovizionare în cazul în care marii consumatori ar fi afectaţi de o măsură extremă a Rusiei. Poziţia generală a OPEC este în continuare, aşa cum a spus secretarul său general Barkind, că nimeni nu poate înlocui producţia din Rusia. Mai elegant, Suhail al-Mazroudei, ministrul Energiei din Emirate, zicea că „am crezut întotdeauna că orice am face noi ca ţări, atunci când e vorba de producţie, trebuie să rămânem în afara politicii”. În traducere, organizaţia rămâne ferm pe poziţiile anunţe la începutul acestei luni: va respecta doar decizia unei creştere cu 400.000 de barili/zi, ceea ce presupune că apare la orizont o nouă posibilă creştere masivă de preţuri dacă ruşii îşi vor pune în aplicare ameninţare.

Între timp, şeful direcţiei de informaţii din cadrul Ministerului ucrainian al apărării a dat ieri publicităţii, pe situl oficial al instituţiei, o listă care include 620 de nume ale unor persoane despre care se afirmă că ar fi ofiţeri ai FSB care sunt implicaţi în mod direct în activităţi de spionaj în mai multe ţări din Europa. Puteţi accesa aici lista respectivă. Lista (despre care se spune că nu este exhaustivă) conţine date care trebuie verificate imediat deoarece este limpede că e posibil să existe ceva adevăr în toate astea şi, dacă da, urmează să fie afectate nu numai vieţile a foarte mulţi oameni dar şi activitatea unor instituţii esenţiale din întregul spaţiu occidental.

Datele, după cum vedeţi, sunt extrem de precise: se dă identitatea reală a personajelor, data şi locul naşterii, numărul de pe paşaport, adresele unde locuiesc cu familiile câteodată cu indicarea numărului apartamentului şi, în unele cazuri, chiar numărul de pe placa maşinii personale. Există chiar indicaţii despre viaţa personală cu precizarea de vulnerabilităţi, obiceiul băuturii spre exemplu. Sau, în cazul altui agent, pasiunea sa pentru maşinile scumpe sau menţiona în cazul altuia că gustul pentru băutură l-a pus în situaţia de a primi numeroase amenzi pentru încălcarea regulilor de circulaţie.

Este oare vorba despre o listă autentică? Un expert, Aric Toller de la Bellingcat, spune că unele nume provin din rapoartele provenind de la unele surse ucrainiene care au dezvăluit identitatea unor ofiţeri FSB, dar altele noi par să fie copiate acum din diferite baze de date reale piratate de hackeri care au decis „că a venit momentul să picteze ţinte pe spatele spionilor ruşi din întreaga lume”. Mişcare care poate să vină în sensul deciziilor luate recent de mai multe guverne europene de a expulza un număr important de persoane acuzate de spionaj desfăşurat sub acoperirea imunităţii diplomatice.

Este un scandal care în mod sigur va evolua, să vedem cât de public şi însoţit de ce măsuri suplimentare şi, mai ales, la ce nivel va începe să se simtă acţiunea concretă. Este logic ca ea să fie legată şi de ce se anunţă pentru viitorul imediat, adică acţiuni ferme ale serviciilor de informaţii naţionale împotriva membrilor reţelelor care sunt plătite pentru a acţiona în spaţiul virtual, producând mesaje de ură şi apeluri la violenţă pe reţelele de socializare. Mai consultaţi lista respectivă. Arată cum începe să se articuleze reacţia operativă în spaţiul european şi euro-atlantic.

Cristian Unteanu

Exclusiv

„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă

Publicat

pe

De

Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem”

Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor Interne să răspundă, în esență, cu un „mulțumim pentru interes, dar nu”. Povestea începe cu un polițist de frontieră care a avut tupeul suprem într-un stat „democratic”: a vrut să vadă actul după care e obligat să își facă permanența de acasă. Și de aici începe circul birocratic cu iz de farsă de prost gust, descris pe larg de Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual „Diamantul”.

Agentul-șef principal de poliție Sebastian-Alin Rusu, de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, a fost sancționat cu „mustrare scrisă” pentru că nu s-a prezentat la chemare în timpul unei permanențe făcute de acasă, în afara programului. Adică nu a răspuns la un ordin secret, emis în baza unui alt ordin secret, despre care nu avea voie să știe prea multe, dar era obligat să-l respecte.

Omul a făcut ce scrie în manualul de bun-simț juridic: a cerut să vadă ordinul. A contestat clasificarea la minister în noiembrie 2024, a cerut declasificarea Ordinului MAI nr. S/108/2011 – actul care reglementează serviciul de permanență și accesul în unitățile ministerului, inclusiv permanența de acasă. În loc de transparență, a primit… ping-pong instituțional.

Ordinul fantomă: sancționăm după el, dar nu ți-l arătăm

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/108/2011 este clasificat „secret de serviciu”. Cu alte cuvinte: după el se fac planificări, se dau sarcini, se dau sancțiuni, dar când întrebi „ce scrie acolo?”, ți se răspunde cu aer superior: „Nu e pentru ochii tăi, dar e pentru timpul tău liber.”

În noiembrie 2024, polițistul contestă clasificarea la minister. Ministerul face ce știe mai bine: pasează problema. Direcția Secretariat General, condusă atunci de chestorul de poliție Marius Tache, trimite cererea la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Iar Poliția de Frontieră, prin inspectorul general Cornel-Laurian Stoica, îi comunică polițistului, cu o gravitate birocratică impecabilă, că poate face… contestație „la autoritatea care a clasificat informația”. Adică exact acolo unde depusese deja cererea.

Nu e refuz, e doar comedie administrativă repetată.

Judecătoarea descrie „cercul vicios”, apoi îl reînnoiește cu ștampilă

Sătul să fie plimbat ca o hârtie între departamente, Rusu dă în judecată ministerul. În mai 2025 ajunge la Curtea de Apel Suceava, unde dosarul e judecat de Cristina-Daniela Dănilă. Și aici se întâmplă ceva rar: instanța scrie negru pe alb ceea ce toți simt pe pielea lor.

Judecătoarea constată că ministerul a refuzat nejustificat să-i soluționeze cererea, că a pasat-o altor instituții „fără a o analiza pe fond”, și că a invocat secretul fără să verifice dacă secretul se mai justifică, „ermetizând cercul vicios al refuzului”. Adică ministerul își apără secretele prin simplul fapt că refuză să le mai analizeze. Perfect rotund, perfect absurd.

Normalitatea ar fi fost ca instanța să rupă acest cerc: să se uite ea însăși pe ordin, să vadă dacă are ce căuta la „secret de serviciu” și să decidă dacă trebuie declasificat sau nu.

Numai că, după ce descrie impecabil cercul, judecătoarea se așază cumințelă în el.

„Nu e treaba noastră, e treaba lor”: cum se spală pe mâini puterea judecătorească

În loc să judece fondul, instanța decide că „aprecierea îndeplinirii condițiilor de fond asupra clasificării constituie exclusiv atributul pârâtului”. Cu alte cuvinte: doar ministerul care a pus ștampila pe „secret” poate aprecia dacă ștampila mai are sens. Orice altă abordare ar însemna, spune instanța, „interferarea în atribuțiile administrației, cu depășirea prerogativelor puterii judecătorești”.

Rezultatul? Ministerul este obligat doar „să soluționeze” petiția reclamantului, nu să declasifice, nu să justifice serios, nu să producă un act de decizie verificabil. Cercul vicios pe care sentința îl descrie este repornit fix prin sentință. Elegant, legalist, steril.

În traducere liberă: „Da, refuzul e nejustificat. Da, ministerul a greșit. Dar tot ministerul trebuie să-și verifice singur propria greșeală, iar noi stăm pe margine și așteptăm să vedem dacă se răzgândește.”

Ministerul, varianta copy–paste: aceeași poveste, același refuz, alt „apreciem”

Partea cea mai cinică apare după ce sentința rămâne definitivă, în octombrie 2026. Ministerul e obligat de instanță să „soluționeze” cererea de declasificare. Ce face?

Pe 11 noiembrie 2026, la mai puțin de o lună după ce sentința a devenit definitivă, Direcția Secretariat General emite o adresă nouă. Nu de la ministru, nu de la cineva cu responsabilitate politică, ci „p. Director”, semnată de comisarul-șef de poliție Andreea Teodorescu. Adresa e rezultatul – ni se spune – „consultării structurilor de specialitate”, evident nenumite.

Conținutul? O reluare aproape la indigo a argumentelor din întâmpinarea depusă în proces în iulie 2025:
– clasificarea „a fost atribuită de persoana împuternicită prin lege”;
– „termenul de clasificare nu a expirat”;
– polițistul nu se încadrează în cazurile de declasificare din Standardele HG 585/2002;

Și, la final, lovitura de grație birocratică:
„apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.

Nu se indică niciun act formal de decizie, cu număr și dată, pe care un judecător să-l poată verifica. Doar un „apreciem” aruncat cu o nonșalanță administrativă care sfidează și legea contenciosului, și hotărârea judecătorească. Judecata e înlocuită cu „apreciem”, iar responsabilitatea – cu parafa secretariatului.

Justiție pe două viteze: la Suceava – „pas”, la București – „declasificați!”

În timp ce la Suceava instanța s-a ferit să deranjeze prea tare ministerul, la București același ordin S/108/2011 a ajuns la Curtea de Apel, într-o acțiune deschisă de S.P.R. „Diamantul”, în paralel cu procesul lui Rusu.

Dosarul a ajuns la judecătorul Amer Jabre – cunoscut deja publicului după ce, în 2021, a constatat inexistența unor hotărâri „de pandemie” ale CNSU, pentru că nu fuseseră publicate în Monitorul Oficial, deși îngrădeau libertatea de circulație. Adică un judecător obișnuit să se uite și la fond, nu doar la formă.

În noiembrie 2025, la doar 13 zile după sentința de la Suceava, Jabre citește efectiv ordinul S/108/2011, în compartimentul de documente clasificate al instanței. Constată că are „un conținut cvasiidentic cu cel al reglementărilor anterioare, neclasificate” – adică nu e nimic acolo care să justifice teatrul cu „secret de serviciu”. Și obligă ministerul să-l declasifice. Sentința nu e definitivă, dar mesajul e clar: prerogativa administrativă nu poate anula controlul judecătoresc asupra legalității clasificării.

Înalta Curte spusese deja, cu câteva săptămâni înainte, că nu poți ascunde la infinit în spatele „e secret, avem noi grijă”. Dar la Suceava, aceleași principii au fost păstrate în sertar.

Cronologia absurdului: doi ani de pași laterali

Povestea declasificării OMAI S/108/2011, așa cum o reconstituie Sindicatul „Diamantul”, arată ca un manual de obstrucție legalizată:

  • 4 noiembrie 2024 – polițistul contestă clasificarea ordinului și cere declasificarea la minister;
  • 2 decembrie 2024 – Poliția de Frontieră, căreia cererea fusese pasată, îl trimite înapoi… la minister;
  • 22 mai 2025 – acțiune în instanță, la Curtea de Apel Suceava;
  • iulie 2025 – ministerul, prin Direcția Generală Juridică (Viorel Tatu), își apără clasificarea pe fond, în întâmpinare;
  • 9 decembrie 2025 – sentința de la Suceava: refuzul e nejustificat, dar ministerul e doar obligat „să soluționeze”;
  • 22 decembrie 2025 – la București, alt complet obligă ministerul să declasifice același ordin (sentință nedefinitivă);
  • 16 octombrie 2026 – sentința de la Suceava rămâne definitivă;
  • 11 noiembrie 2026 – ministerul transmite celebra adresă: „apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.

Doi ani pentru același refuz, ambalat de două ori: o dată ca tăcere, a doua oară ca „apreciere”.

Când „apreciem” ține loc de lege: nou proces, aceeași miză

În loc să clarifice ceva, toată această înșiruire de contestații, pasări, procese și adrese a produs doar un lucru sigur: polițistul o ia de la capăt. Rusu a deschis o nouă acțiune, prin care cere din nou instanței să oblige ministerul să declasifice ordinul, cu fond și recurs, ca și cum primii doi ani n-ar fi existat.

În același dosar, a ridicat și o excepție de neconstituționalitate a textelor din Legea nr. 182/2002 pe care se sprijină adresa din noiembrie 2026. Separat, a cerut instanței să constate că sentința de la Suceava nu a fost executată și să aplice ministerului amenda prevăzută de Legea contenciosului: 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere. Și a cerut declanșarea cercetării disciplinare pentru cei care au produs, cu seninătate, un „apreciem” în loc de un act de decizie.

Prețul concret al secretului absurd: permanență la ordinul-fantomă

Poate părea un exercițiu juridic steril. Nu este. Pentru polițiștii care fac permanență de acasă, prelungirea acestei farse are un preț foarte concret: în tot acest timp, pot fi planificați și sancționați în baza unui ordin pe care nu îl pot pune pe masă în fața judecătorului. Adică răspund disciplinar după reguli secrete, dar trebuie să se apere pe baza unor principii abstracte, nu pe textul efectiv al regulii.

Stat de drept cu parolă la intrare: „secret de serviciu”.

Concluzie: în România, unele secrete nu apără siguranța națională, ci rușinea instituțională

Cazul Ordinului MAI nr. S/108/2011, așa cum a fost documentat de S.P.R. „Diamantul”, nu vorbește doar despre un act administrativ. Vorbește despre un reflex: acela de a transforma orice abuz într-un „secret de serviciu” și orice control într-un „apreciem că nu e cazul”.

Când o instanță recunoaște un cerc vicios și apoi îl întărește, când un minister își bate joc de o hotărâre judecătorească prin copy–paste birocratic, iar polițiștii sunt ținuți sub un ordin-fantomă care le atinge direct timpul liber și banii, nu mai vorbim de protecția informațiilor clasificate. Vorbim de protecția opacității.

Iar până când cineva va avea curajul – și competența – să spună limpede „declasificați și asumați”, România va rămâne țara în care justiția se face, uneori, cu formule politicoase de genul:
„Apreciem că nu se impune… stat de drept pe bune.” (Cristina T.).

Citeste in continuare

Featured

Lideri de Facebook, penitenciare de decor: like-uri multe, rezultate zero

Publicat

pe

De

Leadership la postare: când conduci ANP din newsfeed

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor le transmite un mesaj direct celor din vârful Administrației Naționale a Penitenciarelor:
mai puține lecții de leadership pe Facebook, mai multe rezultate în spatele gratiilor.

În ultimele zile, conducerea ANP pare să fi descoperit brusc miracolul „principiilor” – desigur, nu în rapoarte oficiale, nu în indicatori de performanță, ci în postări motivaționale pe rețelele sociale. Din online aflăm ce valori au. Din teren știm ce au făcut cu ele în ultimul an și jumătate.

Principii la vedere, rezultate la secret

De pe Facebook aflăm, cu litere mari, despre viziune, responsabilitate, integritate, reformă și alte cuvinte frumoase, numai bune de pus în grafice colorate. În penitenciare, însă, aceleași principii se dizolvă în lipsă de personal, infrastructură prăbușită și improvizații la limita suportabilului.

Federația întreabă, pe bună dreptate: dacă sunteți atât de plini de principii, unde se văd în realitate? În ultimul an și jumătate, oamenii din sistem au văzut altceva: promisiuni în cascadă, poze aranjate, comunicate lucioase – și foarte puține schimbări palpabile.

Planuri de mâine, nu lozinci de ieri

Sindicaliștii pun acum întrebările pe care conducerea ANP le evită cu eleganța unui scroll în jos:

  • Ce faceți concret săptămâna viitoare?
  • Ce schimbați luna viitoare?
  • Ce veți îndrepta, măcar pe hârtie, anul viitor?

Nu în citate inspiraționale, nu în „stories”, nu în postări cu filtre. Ci în decizii, în proceduri, în bugete, în condițiile reale din penitenciare.

Mesajul din interior: mai puțină poză, mai multă treabă

Practic, Federația le spune celor din conducerea ANP, fără ocolișuri:
ajunge cu leadership-ul predat pe Facebook, e timpul pentru leadership exersat în penitenciare.

Nu mai impresionați pe nimeni cu fraze frumoase dacă ele nu se traduc în schimbări reale pentru angajați și deținuți deopotrivă. Sistemul penitenciar nu se repară cu like-uri, share-uri și citate inspiraționale, ci cu muncă serioasă, asumare și rezultate care se văd dincolo de ecran. (Cerasela N.).

(Sursa: mesaj public al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, adresat conducerii ANP.)

Citeste in continuare

Anchete

Șoferul „atlet” cu 1,00 la suflet: cum a încercat un vasluian beat să fugă de radar cu off-road și vorbe dulci

Publicat

pe

De

Cursa de „raliu” pe DE581: de la asfalt la off-road, cu frâna ruptă la bun-simț

Aventura din 10 noiembrie 2026, petrecută pe drumul european DE581, pe raza județului Vaslui, arată încă o dată cum unii șoferi cred că legislația rutieră e opțională, dar norocul obligatoriu. Potrivit relatărilor făcute publice de Sindicatul Europol, un bărbat de 43 de ani, din Bârlad, a decis să transforme șoseaua în pistă de fugă și câmpul în traseu off-road, totul cu o alcoolemie demnă de manualul „Așa nu”.

După ce a ignorat semnalele polițiștilor, șoferul a apăsat cu entuziasm pedala de accelerație și a improvizat aproximativ un kilometru de traseu pe coclauri, ca și cum se pregătea pentru un raliu de amatori, nu pentru încă un dosar penal. Când și-a dat seama că motorul nu-l mai poate ajuta, a trecut la „planul B”: a abandonat mașina și a încercat să-și demonstreze calitățile atletice… pe jos. Din păcate pentru el, probele de fugă nu se dau după regulile lui.

„Nu ne știm de undeva?” – ultima redută a șoferului disperat

După eșecul subit la capitolele viteză și condiție fizică, bărbatul a trecut la faza de „negociere sentimentală”. A încercat să-i convingă pe polițiști că îi cunoaște, că, cine știe, poate au mai stat la povești, s-au întâlnit pe undeva, au avut vreo legătură vagă în trecut. Poate, poate, o presupusă „cunoștință” ar fi putut cântări mai greu decât cifrele reci de pe aparate și decât litera legii.

Realitatea din teren a fost însă mult mai puțin romantică. În loc de „Ce mai faci, prietene?”, polițiștii au avut în față un rezultat de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării cu aparatul etilotest, așa cum a fost făcut public de Sindicatul Europol. Analizele toxicologice ulterioare au confirmat, elegant și sec, că bărbatul depășise serios limita legală. Prietenia, reală sau imaginară, nu mai avea loc la masa discuțiilor.

Atletism de carton: fugă prin câmp, dar fără medalie, doar cătușe

Scenariul complet arată ca o parodie prost regizată:
– a ignorat semnalele polițiștilor;
– a accelerat;
– a sărit de pe asfalt pe câmp, într-un off-road improvizat;
– și-a abandonat mașina;
– a luat-o la fugă pe jos, ca într-un film ieftin de acțiune;
– și, când totul a eșuat, a mai scos din joben și „arma secretă”: apelul la presupusa „prietenie” cu oamenii legii.

Problema majoră: nici fuga, nici poveștile despre „ne știm noi de undeva” nu țin loc de carnet, de lege și mai ales de bun-simț. Când conduci cu alcoolemie peste limită și pui în pericol toți participanții la trafic, ultimul lucru la care ar trebui să te gândești este dacă polițistul te place sau nu.

Strategia „de socializare” a picat testul de realitate

Din păcate pentru el – dar din fericire pentru normalitate – polițiștii nu s-au lăsat impresionați de această tentativă de „socializare spontană”. Nici „hai că ne știm”, nici „poate rezolvăm” nu au reușit să îndoaie vreun articol de lege.

La 11 noiembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive. De la „prietene, nu ne știm?” la „inculpatul se prezintă în fața procurorului” a fost doar un pas – unul foarte scurt și inevitabil.

Polițiștii – profesioniști, șoferul – exemplu negativ de manual

În tot acest tablou grotesc, singura parte serioasă și sănătoasă este reacția polițiștilor. Conform relatării Sindicatului Europol, agenții au urmat procedurile, au documentat întreaga activitate infracțională și au acționat exact așa cum trebuie atunci când un șofer beat decide să transforme drumul public în pistă personală de evadare.

Agent șef principal Stăncescu Sabin, agent principal Dănilă Marian și agent șef Ghețău Laurențiu merită felicitați pentru profesionalismul cu care au intervenit, punând legea și siguranța rutieră mai presus de tentativele jenante de „negociere” ale unui conducător auto care a ales să pună în pericol viețile celorlalți.

Concluzie: cu 1,00 mg/l nu-ți faci prieteni, îți faci dosar

Povestea acestui șofer din Bârlad este lecția perfectă despre cum să nu procedezi: nu fugi de poliție, nu sari cu mașina pe câmp, nu abandonezi vehiculul, nu joci rolul de atlet ratat și, mai ales, nu încerci să cumperi indulgență la „magazinul de prietenii inventate”.

Radarul nu uită, alcooltestul nu minte, iar legea nu se îmblânzește cu „Nu ne știm noi de undeva?”. În schimb, dosarul penal te așteaptă, punctual, la fiecare asemenea „aventură”. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă

Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem” Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar

În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei

Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”? IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Fișa postului: „Du-te la casierie după 1,5 lei și vino la sediu după o hârtie pe care ți-o puteam trimite pe mail”

Birocrația la minut: mail cu ștampilă, dar fișa postului doar la ghișeu În România anului 2026, statul digitalizat funcționează așa:...

Exclusiv2 zile ago

Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi

Un raport de audit de conformitate ad‑hoc al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, desenează un tablou...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul care pune apa în mișcare: Florin Barbu, omul fermierilor după 1990

Sub titlul simplu, dar devastator pentru indiferența de până acum – „Dați-ne apă pe canale și restul facem noi!” –...

Exclusiv3 zile ago

Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor

Biroul unde mediul moare cu ștampilă Oficial, pe siglă scrie „Agenția pentru Protecția Mediului Prahova” și „Garda Națională de Mediu...

Exclusiv3 zile ago

Pensiile militare, înghețate la cuptor: Guvernul promite 7,3%, dar scoate tava cu mâna înapoi

Promisiunea de An Nou – „Luați de aici… dacă mai rămâne ceva” De la 1 ianuarie 2027, pensiile militare de...

Exclusiv3 zile ago

Șeful ‘perfect’ al Poliției Arad: 8 luni la butoane, apoi declarat inapt psihologic. Restul e liniște în minister

„Omul de nădejde” al chestorului: 8 luni șef, apoi picat la psihologic În România, țara unde „merge și-așa” e politică...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova, girofarul și izul de alcool: polițiști din Boldești-Scăeni, opriri pe DN1

„Pișior” și „Mănuță”, în control pe șosea Pe 11 noiembrie 2026, doi polițiști din Boldești-Scăeni au circulat cu autospeciala pe...

Exclusiv4 zile ago

Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE

Comuna care nu-și încasează propriile taxe: „Republica Drăgănești”, unde Codul Fiscal e opțional Primăria care funcționează pe încredere, nu pe...

Exclusiv4 zile ago

Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE

Comuna în care banii publici sunt o specie protejată: nu se ating, nu se încasează Potrivit Curții de Conturi a...

Exclusiv4 zile ago

Gherghița – Prahova, campioană la „bugetul invizibil”: taxe uitate, datorii prescrise și acte dispărute din arhivă – I – (DOCUMENTE)

La Primăria Gherghița, veniturile locale par să fi avut parte de un tratament special: unele au fost calculate prea timid,...

Exclusiv4 zile ago

Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești

În plină „situație dificilă”, fabrica Coca‑Cola Ploiești reușește, culmea, să fie din ce în ce mai „inovatoare”. Nu neapărat datorită...

Exclusiv4 zile ago

Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină

Cine e, de fapt, „șoferul primarului” Vlăduț nu e nici șoferul personal al primarului, nici bodyguardul lui de campanie și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv