Exclusiv
Scrisoare către cer și către voi
„Sunt oameni al căror destin este să treacă cu strălucire meteorică prin viață.”
„2 martie 2022…Escadrila din cer și-a deschis larg porțile, din nou. Într-o singură noapte a primit cu brațele deschise prea mulți camarazi. Iar golul lăsat în urma lor este infinit. Durerea fără margini. Părinți, copii, soții, prieteni. Nu există alinare pentru ei…
Pentru ei, cei opt căzuți la datorie, AZI nu mai există…clepsidra efemeră a existenței lor s-a spart și totul s-a transformat în veșnicie. Pentru cei rămași și îngenuncheați de durere, amintirea lor va fi de-a pururi. La fel și suferința…poate cu timpul va deveni mai surdă, dar acum…acum sugrumă, îi lasă fără aer.
Pentru ei, Costi, Florin, Sorin, Gelu, Ionuț, Cătălin, Vlad, Sergiu, AZI nu mai există… Însă astăzi vreau să fie despre ei! Pentru că mâine mulți deja îi veți uita.
Veți uita că 7 dintre ei au murit în dorința de a salva alt camarad. Pentru că asta fac camarazii: își poartă de grijă unii altora. Nu s-au gândit la propria siguranță, la riscuri, ci doar la faptul că au de salvat o viață. Când un camarad este în pericol, faci tot ce poți să îi vii în ajutor! Chiar dacă uneori riscul este prea mare! Măcar să știi că ai încercat! Ei au încercat, însă au plătit cu propria viață! Și pentru asta ne înclinăm în fața lor!
Veți uita că pilotul de pe MIG 21, Costi, a decolat la acea oră în noapte pentru a veghea deasupra noastră, a tuturor. El, alături de colegii lui, făceau asta aproape în fiecare zi pentru ca noi, ceilalți, să dormim liniștiți, în brațele celor dragi. Cei care au rămas vor continua să stea de strajă la fel de neclintiți, la fel de destoinici. Chiar dacă inima le plânge după cel care le-a fost mai mult decât coleg. Costi a decolat și nu se mai întoarce! El a rămas să vegheze veșnic peste noi, de acolo, din înaltul cerului, unde îi plăcea atât de mult! Și-l onorăm pentru asta!
Veți uita că familiile ce azi plâng pierderea lor, se învățaseră de mult ca ei să lipsească zile întregi de acasă. Au înțeles că cei dragi au ales să servească patria, că trebuiau să fie la datorie 24 din 24, 7 din 7 uneori. Acum sunt tot la datorie, dar pentru totdeauna.
Veți uita că au fost și ei cândva copii care au visat departe, au muncit acerb ca să-și îndeplinească visul, iar visul lor a fost să-și slujească țara chiar cu prețul vieții. Și au slujit-o! Cu demnitate și cu profesionalism! Tăcut și umil!
Înainte să îi uitați, înainte să blamați, înainte să căutați vinovați, vă rog să privim spre cer și să oferim câteva clipe doar lor, celor opt eroi! Pentru că AZI este doar despre ei: Costi, Florin, Sorin, Gelu, Ionuț, Cătălin, Vlad, Sergiu. Ei au dat tot ce au avut mai bun în meseria pe care și-au ales-o. Chiar dacă uneori pentru asta au sacrificat prea multe, iar într-un final au sacrificat totul. Să le mulțumim și să le urăm zbor lin spre Cer!
Iar apoi rugați-vă pentru familiile lor…ei sunt cei care nu îi vor uita nicicând…viața lor va merge cumva, cândva mai departe, dar mereu șchiopătând…Pentru familii, cei opt nu sunt doar simple cifre, simple nume, sunt totul…și acum nu mai sunt…
Se spune că piloții nu mor niciodată! Ei decolează și nu se mai întorc! Oricum ar fi, ne va fi dor de voi, băieți! Ați lăsat un gol imens aici pe pământ și în sufletele noastre!
Cer senin în zborul veșnic! Și să aveți grijă de noi”, scrie pilotul Diana Diaconu in Paper Wings!
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că ceremoniile militare și religioase ale celor opt decedați căzuți la datorie vor avea loc în cursul zilei de sâmbătă și duminică în Constanța, București, dar și în localitatea Lunca Corbului din județul Argeș. (Cristina T.).
Exclusiv
IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc
De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.
Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.
„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?
Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?
Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?
Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!
Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.
Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!
Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!
Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.
Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”
Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.
Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!
Exclusiv
Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 14 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!


Radiografia unui sistem putred: De la „vagabonzi” la „psycho-KGB-iști”


