Featured
Războiul nu este o opțiune. Trebuie deschis drum păcii. În război se intră ușor. Totul este cum se iese!
Acțiunea armatei ruse în Ucraina ar putea fi definită ca o operațiune militară cu caracter strategic având, cel puțin declarat, obiectivul demilitarizării statului respectiv. La nivel mondial acesta este un act de război care implică întregul spațiu euro-atlantic. Așadar un război care interesează cel puțin emisfera nordică.
Chiar dacă armatele NATO nu au intervenit direct pe frontul ucrainean, așa zisele „sancțiuni economice” impuse unilateral de tabăra euro-atlantică sunt acte de război realizate prin mijloace economico-financiare. Afirm că această „armă”, oricât de mult am amplifica utilizarea ei, nu are capacitatea de a decide soarta războiului. Aceasta cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a subiectelor de drept internațional vor refuza, oficial sau neoficial, expres sau tacit, aplicarea regimului sancțiunilor. (Unanimitatea membrilor NATO și UE este doar una de fațadă, atât timp cât nu reflectă interesele vitale ale tuturor.) În plus, războiul economic, într-o lume cu actori interdependenți și cu o piață mondială liberă și integrată (de altfel, după concepție americană), îi lovește pe cei care îl declanșează la un nivel cel puțin comparabil cu cel la care îi afectează pe cei împotriva căruia a fost declanșat.
Din perspectiva procesului de resetare a ordinii mondiale pe linia „noii normalități” și în contextul acestui proces, războiul era necesar unora, pe de o parte, pentru a-și exporta conflictele socio-economice interne cu caracter sistemic (așa s-a întâmplat și cu Marea criză din anii 1929-1933), iar pe de altă parte, pentru a face trecerea de la regimul de limitări a drepturilor individuale impus sub pretextul luptei împotriva pandemiei Covid 19, la un regim de limitări scuzate prin starea de război; respectiv pentru a asigura continuarea și cronicizarea restrângerii libertăților democratice.
Pentru Rusia, intervenția militară pe frontul ucrainean al războiului mondial (altminteri declanșat de mulți ani) era contraindicată și evitabilă, putând fi suplinită de „ofensive” mai puțin costisitoare pe alte fronturi. De ce a s-a recurs la ea și de ce confruntarea militară ruso-ucraineană se desfășoară de o manieră atât de ciudată (printre altele, eroica armată ucraineană nu se prea vede, iar armata invadatoare avansează cu frâna de mână trasă) rămâne de aflat. Din punctul meu de vedere, așa cum am și anticipat, de altfel, explicațiile pot fi trei: i. o înțelegere secretă ruso-americană care fie este aplicată sub privirile consternate ale unei omeniri complet nedumerite, fie a deviat pe cursuri aberante ca urmare a încălcării acordului de voințe de către una dintre părți sau a acțiunii „diavolului” ascuns în detaliile neclarificate la timp; ii. încurajarea (voluntară sau involuntară) dată de SUA / NATO prin excluderea anticipată a unei acțiuni militare în favoarea Ucrainei, dar, mai ales, prin anunțarea unor sancțiuni economice „teribile” pe care Rusia a calculat că le poate contracara; iii. o criză de nervi de tip paranoiac a liderilor ruși (nu doar a Președintelui Putin) provocată de un complex de factori (printre care atacurile la persoană, cu caracter injurios, ale liderilor occidentali, care, potrivit psihologiei ruse, sunt luate personal și sunt mai puțin acceptabile decât suferințele materiale produse de război, fie el militar sau numai economic).
Intervenția militară a Rusiei în Ucraina șochează toate instinctele noastre exersate în cadrul ordinii de drept internațional construite după cel de al Doilea Război Mondial și care a proclamat principiile egalității suverane, neamestecului în afacerile interne ale altor state, nerecurgerii la forță și la amenințarea cu forța. Repulsia este mai mare în cazul statelor mici și mijlocii, precum România, pentru care forța dreptului trebuie să treacă totdeauna înaintea dreptului forței.
Faptul că această intervenție copiază ca manieră, dar mai ales ca argumente precedentele create în deceniile scurse de la armistițiul intervenit în Războiul rece și renunțarea la ordinea mondială bipolară, de către SUA și NATO (a se vedea cazurile Iugoslaviei, Irakului, Afganistanului, Siriei, Libiei etc.), la rândul lor inspirate de doctrina Brejnev, privind „solidaritatea limitată” (transpusă în politică reală prin intervențiile armate din Ungaria, în 1956, și din Cehoslovacia, în 1968), precum și de doctrinele similare mai vechi Monroe și Th. Roosevelt (aplicate în America latină pe scară largă), nu poate scuza în nici un fel actuala conduită a Rusiei în relația cu Ucraina.
Ceea ce nu înseamnă că aplicarea unor standarde duble în condamnarea unor asemenea conduite poate fi justificată sau urmată. Ideea „denazificării” Ucrainei este soră geamănă cu cea a „democratizării” Afganistanului, aceea a „demilitarizării” Ucrainei are aceeași origine cu teoria „loviturii preventive” destinată anihilării armelor de distrugere în masă deținute de regimul lui Saddam Hussein din Irak (tortura practicată la Abu Gharib sau în centrele de detenție ale CIA amplasate în diverse colțuri ale lumii, documentată de Parlamentul european, nu a adus democrație, ci doar sânge, lacrimi și suferință), iar recunoașterea autodeterminării regiunilor Luhansk și Doniețk merge pas cu pas pe urmele recunoașterii secesionismului comunității albaneze din Kosovo (clinicile pentru prelevarea organelor prizonierilor sârbi, descoperite de Consiliul Europei, nu au avut vreo legătură cu statul de drept sau dreptul la autodeterminare).
În măsura în care am criticat la timpul lor faptele care s-au constituit în precedentele amintite, avem nu numai dreptul, ci și obligația de a critica în aceiași termeni fermi și operațiunile militare ale Rusiei îndreptate împotriva arsenalului militar instalat de NATO în Ucraina, dar mai ales împotriva dreptului suveran al Ucrainei de a-și alege liber politica sa de securitate și apărare (evident, cu observarea caracterului indivizibil al securității). Resuscitarea și escaladarea nazismului în Ucraina sunt reale și îngrijorătoare, dar eradicarea lor este treaba ucrainenilor conduși de un guvern pro-ucrainean, iar nu misiunea statelor străine ghidate de teoriile neoconservatoare care justifică intervenția militară străină în vederea schimbărilor de regim. Abia atunci când asemenea regimuri și-ar transpune politica exclusivistă și agresivă din plan intern în plan extern, comunitatea internațională ar fi îndreptățită la o reacție în forță, apelând la sistemele de securitate colectivă.
Simpla critică a unor asemenea abateri de la vechea ordine internațională postbelică nu rezolvă, însă, nici o problemă. Esențial și util este să constatăm decesul vechiului drept internațional și dezordinea internațională subsecventă acestui trist eveniment. De la această constatare trebuie plecat pentru a adopta pe cale consensuală un nou cadru normativ global, apt a garanta securitatea și stabilitatea întregii lumi, printr-un sistem elastic de echilibru al puterilor funcționând predictibil pe baza unor reguli clare, acceptate de toți ca fiind în interesul tuturor.
Revenind la criza ucraineană în curs de desfășurare, apare limpede că de la ea pleacă două drumuri: unul duce spre un război devastator cu potențialul recurgerii la arma nucleară, iar altul către negocieri apte să producă un compromis rațional și pozitiv, echitabil, fezabil și durabil. Pe scurt: război sau negocieri; murim împreună sau dialogăm împreună.
Pentru moment se constată că nimeni nu apasă până la capăt pe accelerația confruntării armate în speranța că suferințele produse de costurile unei crize cu evoluție lentă, la nivelul popoarelor din statele implicate în luptă sau la cel al elitelor acestora, vor determina prăbușirea sub presiunea factorilor interni a regimurilor lor politice. Aceasta înseamnă o boală lungă, cu dureri imense afectând în special oamenii de rând, complet inocenți, și cu un deznodământ total incert, nu necesarmente just, sub aspect politic și moral. Strategia rezumată în expresia „cu cât mai rău, cu atât mai bine”, acumulând răul la nivelul celor mulți fără de putere, și binele la cel al celor puțini obișnuiți a prospera din crize, războaie, revoluții etc, adică din durerea socială, este cea mai inumană dintre toate.
Din cronicizarea crizei SUA speră nu să învingă prin confruntare militară Rusia, ci să supună poporul rus sau cel puțin pe oligarhii ruși, pe o durată dincolo de capacitatea lor de rezistență (în principiu mai mare decât cea a societăților occidentale), unor suferințe care să îi îndemne la revoltă și la lovitură de stat. De aceea, Ucraina este îndemnată să reziste de una singură cât mai mult în fața unei forțe armate superioare, chiar dacă astfel va fi pusă pe butuci pe termen lung. Rusia, la rândul său, speră ca presiunea militară fără angajare maximă din partea sa, să maximizeze costurile sociale în Ucraina și să ducă astfel la o răsturnare a actualului guvern „pro-occidental”, ca efect al unei explozii cu origine internă. Dacă regimul putinist va cădea în asemenea condiții, alegerile parțiale pentru Congresul american vor putea fi câștigate de partidul Democrat, al președintelui Biden. Dacă regimul kievean sprijinit de SUA va cădea, republicanii lui Donald Trump vor câștiga. În toate aceste scenarii, principalii perdanți vor fi cei mici: cetățenii statelor implicate în conflict, Ucraina în orice caz, precum și vecinii săi (printre care și România) afectați pe plan economic și social de proximitatea unei zone de război. Comunitatea internațională nu poate accepta asemenea strategii, indiferent de cel care ar fi vinovat pentru izbucnirea crizei.
Ținând seama de toate acestea, în calitate de fost ministru de externe al României și de fost Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, fac următorul apel public adresat tuturor celor implicați, direct sau indirect, în conflictul ruso-ucrainean (american):
1. „Războiului retoric” caracterizat de un discurs agresiv, militarist, ofensator și diabolizant, menit a alimenta ura între națiuni cu scopul unic de a face tolerată restrângerea drepturilor și libertăților individuale impusă, chipurile, de un război, altminteri inutil, să înceteze de îndată;
În măsura în care în decurs de 24 de ore nu încep negocieri directe între reprezentanții Ucrainei și Rusiei, precum și în care asemenea negocieri nu duc la încetarea focului și retragerea armatei ruse în termen de 48 de ore, calculate din seara zilei de 27 februarie 2022 (CET), Secretarul general ONU, domnul Antonio Guteress, să inițieze de îndată convocarea unei conferințe internaționale la care să participe cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, Ucraina și statele vecine ale acesteia (Belarus, Moldova, Polonia, România, Slovacia și Ungaria), având pe agendă convenirea garanțiilor de securitate acordate statului ucrainean în condițiile rămânerii lui în afara oricărei alianțe militare (sau politico-militare) cu alte state sau grupuri de state (respectiv, adoptarea unui statut constituțional similar celui definit prin conceptul de „finlandizare”).
Indiferent cine ar câștiga prin război pe frontul ucrainean, nu ar putea obține pacea sau, dacă ar obține-o, aceasta ar fi o pace silnică de natură a constitui doar puntea către alte războaie și alte suferințe.
Adrian Severin
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Exclusiv
SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)
Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să facă față oricărei amenințări, să apere legea și cetățeanul. Realitatea, însă, este mai mult un scenariu de comedie neagră, un film prost regizat de incompetență și jucat de șefi cu epoleți, unde „special” înseamnă, de fapt, „special hărțuitor”. Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, dezvăluită constant de Incisiv de Prahova, atinge acum cote paroxistice de absurd, cu un nou „Raport de Cercetare Prealabilă” (SCI al DGPMB, 21 mai 2025) care, sub pretextul că apără onoarea instituției, demonstrează doar putrefacția din interior. Acuzația? Un incident minor în trafic, transformat într-un spectacol grotesc, menit să-l scoată pe Bendriș din joc, în timp ce adevărații instigatori la violență se pensionează în liniște.
Polițist 24/24 sau „scoaterea forțată” dintr-un sistem bolnav? Când siguranța familiei invinge „procedurile” absurde.
Noul act al acestei drame kafkiene se învârte în jurul unui incident rutier petrecut la 5 aprilie 2025. Agentul Bendriș, aflat în timpul liber, își conducea mașina personală, alături de soția și cei doi copii minori, când a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, numitul Șaim Nicolae. Ce a urmat? O „intervenție” care, în viziunea sistemului, depășește orice limită, dar care, pentru un polițist cu 18 ani de experiență, ar putea fi justificată prin instinctul de protecție și datorie civică.
În loc să asiste pasiv la fuga celui care i-a avariat mașina și, mai grav, care punea în pericol siguranța familiei sale, Bendriș, în calitatea sa de „polițist 24/24”, a pornit în urmărire. L-a identificat pe Șaim Nicolae, un bărbat confuz, posibil cu afecțiuni medicale precum Alzheimer, fără RCA valid. Văzând că șoferul încearcă să fugă din nou și refuză să coopereze, Bendriș a luat decizia de a-l scoate cu forța din autoturism, imobilizându-l până la sosirea echipajelor de poliție. Un gest extrem? Poate. Un gest necesar pentru un om care-și vede familia în pericol și un infractor (chiar și unul în vârstă) încercând să se sustragă legii? Absolut.
„Am acționat procedural, fiind polițist 24/24,” a declarat Bendriș, încercând să explice contextul acțiunilor sale. Însă, pentru Controlul Intern, care „își susține raportul inițial din faza verificărilor”, adică unul deja scris, acest lucru nu este suficient. Ei aleg să ignore faptul că domnul Nicolae nu dorea să depună plângere, că era confuz și posibil bolnav, concentrându-se doar pe „disproporționalitatea” intervenției și „prejudiciul de imagine” adus instituției. Curat murdar, nene Iancule!
Inelul magic lovește din nou: Cu camera ascunsă și proces fabricat, Poliția se autodenunță Penal! (aici)
Absurdul atinge cote cosmice când privim acest caz în contextul hărțuirii sistematice la care este supus agentul Bendriș de ani de zile. Acest „Raport de Cercetare Prealabilă” este doar o piesă nouă într-un puzzle murdar, țesut de șefi precum Giurgiuveanu Daniel și psihologi-călăi de tipul Horia Bejenaru.
Să nu uităm că Bendriș a fost deja amendat cu 20% din salariu și i s-a amânat promovarea pentru trei ani, pentru „delictul de opinie” – pentru că a avut curajul să numească „vagabonzi” șefii incompetenți și să dezvăluie putregaiul instituțional în podcasturi. Mai mult, propriul Serviciu Control Intern al DGPMB a sesizat Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele (redactate de „psihologul” Bejenaru) care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș!
Deci, instituția se auto-denunță penal pentru ilegalități, dar continuă să-l persecute pe polițist pe baza unor „abateri” care, în comparație cu faptele penale ale șefilor, par desprinse dintr-un manual de autoapărare! Este o ipocrizie monumentală. Giurgiuveanu, șeful care instiga la „invinețirea ochilor” și la „bătaie pe viață și pe moarte”, se retrage în glorie, cu pensie specială, în timp ce Bendriș, cel care a acționat pentru siguranța familiei sale, este târât prin comisiile de disciplină. Așa arată „dreptatea” în Poliția Română?
Bătrânul și marea de probleme: Când un sofer fugar cu Alzheimer e „victima” perfectă a sistemului.
Cazul domnului Șaim Nicolae, șoferul de 78 de ani, este tragic în sine. Raportul menționează că acesta era „confuz și incoerent”, posibil suferind de afecțiuni medicale serioase. Fără RCA și cu cheile ascunse, el reprezenta un pericol public și o sursă de risc. Însă, Controlul Intern refuză să vadă contextul. Refuză să ia în considerare faptul că Bendriș a cerut verificarea integrală a imaginilor video, identificarea lanțului temporal al evenimentelor, verificarea stării de sănătate a domnului Nicolae și existența documentelor legale (ITP, RCA) pentru autoturismul său. De ce? Pentru că aceste probe ar putea arunca o lumină favorabilă asupra acțiunilor lui Bendriș și ar spulbera „vina” prestabilită.
Este revoltător cum un sistem, care a tolerat instigări la violență și a acoperit abuzuri grave, se mobilizează acum cu o furie oarbă împotriva unui polițist care, în viziunea noastră, a încercat să-și facă datoria. Un bătrân confuz, chiar și potențial periculos, este transformat în „victima perfectă” pentru a alimenta mașina de tocat carne a sistemului, gata să elimine orice voce discordantă.
Controlul Intern: Orb la adevăr, expert în fabricațiuni. Când „irelevant” devine „convenabil”.
Raportul de cercetare prealabilă, semnat de comisarul-șef Ionescu Radu George Cosmin, este o lecție de ipocrizie. Pe de o parte, invocă „termenul de prescripție” pentru fapte mai vechi, iar pe de alta, introduce „abateri” din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând propriile principii legale și principiul „ne bis in idem”.
Mai mult, deși se laudă cu „aflarea adevărului”, Controlul Intern a respins toate cererile lui Bendriș de a administra probe noi sau de a extinde verificările, considerându-le „irelevante și inutile”.
Această atitudine demonstrează un singur lucru: scopul nu este adevărul, ci găsirea unui vinovat. Aceeași instituție care s-a autodenunțat penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu refuză să investigheze contextul complet al unui incident, preferând să construiască un caz pe jumătate de adevăruri și presupuneri, doar pentru a-și susține propriile teorii despre „comportamentul dezadaptativ” al lui Bendriș.
Când Controlul Intern este mai preocupat să fabrice cazuri decât să aplice legea, Poliția Română se transformă într-o glumă proastă cu epoleți.
De la „forță disproporționată” la incompetență sistematică: Radiografia unei instituții pe butuci.
Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș este oglinda deformată a unui sistem putred până în măduvă. Este o dramă continuă, un pamflet amar, în care șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni chiar la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele.
Contrastele sunt strigătoare la cer:
- Un șef instigator la violență, Giurgiuveanu, se pensionează în lux, în timp ce un polițist care și-a apărat familia și a intervenit ca „polițist 24/24” este târât prin tribunale.
- Poliția își permite să închidă ochii la subalterni care fac reclamă la pariuri (cazul Danciu Adrian, ofițer SAS, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova), dar își pedepsește angajații pentru cuvinte de adevăr sau pentru intervenții considerate „excesive”.
- Evaluarea „excelentă” a lui Bendriș de la Serviciul Logistic (unde a fost trimis abuziv) este ignorată, în timp ce „caracterizările copy-paste” ale șefilor abuzivi sunt considerate litere de lege.
Pe 31 ianuarie 2026, Poliția Română, cu șefi instigatori la violență care se pensionează în lux și subalterni care fac reclamă la pariuri, este, așa cum spunea Bendriș, „la nivelul cel mai de jos”. Când „legile sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist?
Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” nu mai poate fi închisă. Este timpul ca justiția să intervină, înainte ca „acțiunile speciale” să devină un sinonim pentru „violențe penale” orchestrate de la vârf și pentru persecutarea nedreaptă a celor care, în ciuda tuturor, aleg să fie oameni. (Cerasela N.).
Featured
Șeful Poliției Capitalei, criticat de Europol pentru nerespectarea protocolului la intonarea Imnului Național
Chestorul principal de poliție Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, se află în centrul unei controverse, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că acesta nu și-a dus mâna la chipiu în timpul intonării Imnului Național al României. Evenimentul, petrecut la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Secției 9 Poliție din București, a stârnit reacții vehemente din partea organizației sindicale.
Acuzații de ignorare a regulamentelor militare
Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea chestorului Berechet indică fie o lipsă de cunoaștere, fie o ignorare flagrantă a „regulilor elementare de conduită” prevăzute de regulamentele militare de protocol pentru intonarea Imnului Național. Sindicaliștii subliniază că Berechet a fost singurul oficial prezent care nu a respectat acest gest simbolic și obligatoriu.
„Chestor de carton” și lipsă de respect pentru simbolurile naționale
Europol nu a ezitat să interpreteze această acțiune ca o confirmare a unei „imagini de ‘chestor de carton'”, sugerând că numirea sa în funcție ar fi fost făcută „la apelul bocancilor”. Reprezentanții sindicatului condamnă lipsa de respect manifestată față de simbolurile naționale și față de uniforma pe care o poartă, considerând că gestul este o dovadă a nivelului de respect pe care îl arată „statului român și valorilor sale”, calificând situația drept „rușinoasă”. Criticile dure vin într-un moment în care imaginea instituțiilor de forță este sub lupa publică, iar respectarea protocoalelor este considerată esențială pentru credibilitate. (Sava N.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 18 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



