Connect with us

Anchete

Și UNBR a remarcat că DNA îi cam făcea ”corupți suspecți din oficiu” și pe avocați și pe magistrați

Publicat

pe

 Nu mai există limite în statul ”eșuat” și ”mafiot”. Nițică îndrăzneală nu ar strica UNBR-ului.
Acest comunicat poate fi un bun început!
Judecătorii (că de la procurori nu ne așteptam) nici nu s-au deranjat să conteste că sunt considerați de procurorii DNA, instituțional, ”infractori potențiali” care umblă liberi prin sălile de judecată, conchide Ingrid Mocanu.
Reamintim ca, Direcția Națională Anticorupție a reactionat dur față de proiectul de lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor în justiție (SIIJ) adoptat de guvern și prin care DNA este scoasă din ecuație. DNA spune că a rupe din competența direcției un sector vital este de natură să fragmenteze lupta împotriva corupției la nivel înalt și mediu și să îi reducă eficiența, acuzând, de asemenea, o disipare a resurselor și competențelor de urmărire penală și o perpetuare a nespecializării procurorilor care vor instrumenta cauze de corupție privind magistrați.
  • „Direcția Națională Anticorupție s-a exprimat în mod ferm și constant pentru desființarea SIIJ și revenirea în competența sa a faptelor de corupție și asimilate corupției săvârșite de magistrați.
  • Această poziție fermă a fost adusă la cunoștința opiniei publice și a instituțiilor cu atribuții în domeniu, în repetate rânduri, ea bazându-se pe argumente temeinice.
  • Subliniem din nou nevoia României de a dispune de o structură de combatere a corupției, cu precădere la nivelurile cele mai înalte, care să fie eficientă, funcțională, specializată, înzestrată cu un grad înalt de independență operațională și cu resurse umane și tehnice pe măsură. Structura pe care o avem în vedere a fost deja creată încă din anul 2002 și funcționează de 20 de ani, aceasta fiind Direcția Națională Anticorupție.
  • Pentru coerența urmăririi penale în cauzele de corupție de nivel ridicat, pentru a valorifica eficient resursele deja alocate, soluția nu este slăbirea mecanismului deja creat și funcțional, ci întărirea lui. Aceasta înseamnă, printre altele, asigurarea faptului că Direcția specializată are competență cu privire la toate sectoarele relevante ale societății și cu privire la toate funcțiile publice relevante.
  • Într-un stat ca România, în care nivelul de percepție a populației cu privire la corupție rămâne ridicat, combaterea corupției nu poate pierde din vedere sectoare esențiale pentru funcționarea unui stat, așa cum este sectorul judiciar. A rupe din competența DNA un sector vital pentru societatea românească este de natură să fragmenteze lupta împotriva corupției la nivel înalt și mediu și să îi reducă eficiența. Acest lucru a putut fi observat în perioada în care a funcționat SIIJ, perioadă în care niciun dosar de corupție în sistemul judiciar nu a mai fost trimis în judecată. În contrast, în perioada în care a avut în competență fapte de corupție și asimilate corupției săvârșite de magistrați (2002 – octombrie 2018), DNA a trimis în judecată 161 de magistrați (76 de procurori și 85 de judecători), iar până în prezent au fost deja condamnați 117 de magistrați (56 de procurori, 60 de judecători și 1 magistrat asistent). Precizăm că mai sunt cauze aflate în continuare în diferite faze de judecată.
  • Pe de altă parte, nevoia de specializare a procurorilor și de creare a instituțiilor specializate în combaterea corupției prin mijloace penale, așa cum este DNA, este foarte clar prevăzută în convențiile internaționale la care România este parte și a fost subliniată în dese rânduri de Comisia Europeană și organizațiile internaționale. Cu titlu de exemplu, amintim art. 36 din Convenția ONU împotriva corupției1, sau art. 20 din Convenția Penală împotriva corupției a Consiliului Europei2.
  • Proiectul adoptat de Guvern, deși vizează desființarea SIIJ, nu reprezintă din păcate un progres în asigurarea eficienței combaterii corupției la un nivel înalt, nivel care, indubitabil, ar trebui să cuprindă și reprezentanții sectorului judiciar. Dimpotrivă, soluția adoptată prin acest proiect vizează înlocuirea unei singure structuri, SIIJ, cu 16 structuri diferite din cadrul Ministerului Public, cu păstrarea competenței după calitatea persoanei, și nu după materie, a noilor procurori ce vor fi desemnați. Aceasta reprezintă practic o disipare a resurselor și competențelor de urmărire penală și o perpetuare a ne-specializării procurorilor care vor instrumenta cauze de corupție privind magistrați.
  • Mai mult decât atât, față de prevederile proiectului de lege, competența noilor procurori desemnați pentru a desfășura urmărirea penală în cauzele privind judecători și procurori s-ar putea extinde asupra altor persoane, ceea ce ar putea știrbi în continuare din competența DNA și ar putea afecta activitatea acestei Direcții.
  • Totodată, modalitatea de selecție a procurorilor desemnați este, la rândul ei, de natură să compromită perspectiva efectuării unor anchete profesioniste și eficiente în ceea ce privește corupția în sectorul judiciar. Astfel, pe de o parte, acești procurori sunt desemnați printr-o procedură necompetitivă, spre deosebire de procurorii DNA care sunt numiți în urma unui riguros concurs. Apoi, unul din criteriile avute în vedere pentru desemnare, respectiv conduita morală ireproșabilă, este măsurată prin consultarea opiniei formulate de parchetele, instanțele de judecată și baroul din raza teritorială în care candidatul a funcționat. Cu alte cuvinte este solicitată tocmai opinia persoanelor care, potențial, ar putea fi subiect al anchetelor acestor procurori, ceea ce este foarte îngrijorător. Prin antiteză, procurorii DNA nu sunt selectați în funcție de opinia persoanelor din categoria celor pe care le anchetează. Mai mult decât atât, un alt element de apreciere a conduitei ireproșabile îl reprezintă ”rezoluțiile de clasare care privesc activitatea procurorului” emise de Inspecția Judiciară. Aceasta reprezintă o flagrantă încălcare a prezumției de nevinovăție a procurorului care, la un moment dat, ar fi putut să fie victima unei plângeri vexatorii, neconfirmate de ancheta disciplinară. Nu în ultimul rând, acestor procurori nu li se pretinde să aibă experiență profesională în instrumentarea cauzelor de corupție, ci doar o experiență generală în supravegherea sau efectuarea urmăririi penale, ceea ce încalcă în mod evident cerințele exprimate atât de Comisia de la Veneția cât și de rapoartele MCV.
  • În același timp, constatăm că discuțiile purtate la nivel public în legătură cu justificarea existenței unei SIIJ sau a unei forme alternative a ei sunt însoțite de o serie de atacuri la adresa DNA și afirmații cu privire la presupuse abuzuri comise în trecut de către anumiți procurori ai acestei direcții asupra unor magistrați, afirmații care tind să justifice înființarea unor astfel de structuri.
  • Conducerea DNA respinge din nou, cu fermitate, acest tip de abordări denigratoare care, în ciuda dezmințirilor oficiale făcute atât de instituție, cât și de procurorul șef al DNA, continuă să prolifereze în spațiul public.
  • A susține că procurorii DNA au comis fapte de abuz în serviciu și șantaj față de magistrați nu reprezintă decât alegații nefondate, nesusținute juridic și menite să discrediteze instituția și să aducă atingere probității profesionale și independenței magistraților procurori.
  • Nu există nicio hotărâre definitivă a vreunei instanțe care să constate săvârșirea presupuselor abuzuri comise de procurorii DNA; numărul de dosare înregistrate la nivelul DNA care vizează procurori și judecători a fost aproape egal pentru ambele categorii de magistrați, iar numărul sesizărilor din oficiu a constituit un procent redus din numărul total de dosare; majoritatea dosarelor cu fapte de corupție săvârșite de magistrați fuseseră constituite la plângerile sau denunțurile depuse de cetățeni.
  • În ceea ce privește Raportul Inspecției Judiciare nr. 5488/IJ/1365/DIP/2018, din data de 05.04.2019 având ca obiect respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești în cauzele de competența Direcției Naționale Anticorupție vizând magistrați sau în legătură cu acestea care este invocat uneori și care a devenit suport al alegațiilor referitoare la presupusele abuzuri ale procurorilor DNA, acest raport a fost contestat conform prevederilor legale. De altfel, chiar și Consiliul Superior al Magistraturii menționează că Raportul Inspecției Judiciare – nu produce efecte juridice, nefiind altceva decât „expresia rezultatelor unui control”3.
  • DNA contestă în continuare rezultatele acestui Raport. Concret, la data de 20 ianuarie 2022, față de Decizia civilă prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a validat Hotărârea Plenului CSM de aprobare a Raportului Inspecției Judiciare, DNA a formulat o Contestație în anulare întemeiată pe potențiala existență a unui caz de incompatibilitate a judecătorului, legat de suspiciunea rezonabilă privind lipsa de imparțialitate a unuia dintre membri completului de judecată care a pronunțat decizia”. (Cerasela N.).

Anchete

Emilia Șercan pune sub lupă influența șefului SPP: „Puterea vine din informațiile acumulate în timp”

Publicat

pe

De

Analistă a mecanismelor de putere din zona serviciilor

Jurnalista Emilia Șercan susține că influența directorului Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, nu ar trebui minimalizată. Într-o analiză publicată de aceasta, Șercan afirmă că șeful SPP coordonează o structură cu acces direct la unii dintre cei mai importanți demnitari ai statului.

Potrivit jurnalistei, angajații SPP au, prin lege, misiunea de a asigura protecția demnitarilor. În anumite condiții, atribuțiile pot viza și membrii familiilor acestora, precum și paza sediilor de lucru sau a reședințelor.

Limita legală: protecție și culegere de informații

Emilia Șercan amintește că legislația permite personalului SPP să desfășoare, în mod deschis sau acoperit, activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor, însă exclusiv în scopul protejării demnitarilor.

Jurnalista atrage atenția că prezența permanentă a angajaților serviciului în apropierea persoanelor protejate poate conduce, inevitabil, la acumularea unor informații despre viața privată a acestora. Ea enumeră, cu titlu exemplificativ, probleme de sănătate, conflicte familiale, relații personale, presupuse acte de corupție, trafic de influență sau legături controversate.

Șercan subliniază însă că nu afirmă existența unor dosare compromițătoare deținute de SPP sau de Lucian Pahonțu. În opinia sa, puterea directorului ar putea proveni din volumul de informații la care acesta a avut acces de-a lungul anilor, inclusiv despre politicienii protejați de instituție.

Comparația cu J. Edgar Hoover

Pentru a explica mecanismul prin care un șef de serviciu poate acumula influență, jurnalista face o paralelă cu filmul „J. Edgar”, inspirat din viața lui J. Edgar Hoover, directorul FBI timp de aproape cinci decenii.

Șercan amintește scena de început a producției cinematografice, în care, după moartea lui Hoover, angajații FBI ar fi încercat să distrugă dosare personale despre politicieni și urmele unor operațiuni ilegale de culegere de informații. Ea precizează că asemenea practici sunt documentate în cazul lui Hoover, însă nu susține că un mecanism similar ar exista în cadrul SPP.

Surse invocate: Pahonțu, prezentat drept intermediar politic

În analiza sa, Emilia Șercan afirmă că mai multe surse l-ar descrie pe Lucian Pahonțu drept un „broker politic” sau un „fixer”, adică o persoană implicată informal în gestionarea unor crize și negocieri politice.

Jurnalista susține că aceste informații s-ar suprapune peste elemente deja apărute în spațiul public. Printre afirmațiile atribuite surselor sale se numără ideea că Pahonțu ar fi contribuit la apropierea dintre Klaus Iohannis și PSD, relație devenită evidentă, în opinia autoarei, în cel de-al doilea mandat al fostului președinte.

Tot surse citate de Șercan susțin că directorul SPP ar fi intermediat discuțiile dintre Klaus Iohannis și Sorin Grindeanu, în contextul crizei generate de adoptarea Ordonanței 13, în 2017. Ulterior, Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanța 14, prin care actul normativ controversat a fost abrogat.

Ipoteze privind relația dintre Nicușor Dan și PSD

Emilia Șercan menționează și informații potrivit cărora Lucian Pahonțu ar fi avut un rol în apropierea președintelui Nicușor Dan de PSD. Jurnalista interpretează unele dintre deciziile și concesiile politice ale șefului statului drept elemente care ar fi alimentat această percepție în rândul susținătorilor săi.

Aceste afirmații sunt prezentate de autoare ca informații provenite din surse, nu ca fapte confirmate oficial.

Episodul mașinii SPP trimise după Adrian Veștea

În sprijinul argumentației sale, Șercan amintește și declarațiile publice ale lui Adrian Veștea. Potrivit acestora, atunci când a fost desemnat premier, Veștea ar fi fost preluat de la Brașov cu o mașină a SPP.

Jurnalista pune sub semnul întrebării necesitatea acestei proceduri și sugerează că deplasarea ar fi putut avea și rolul de a asigura discreția discuțiilor. Ea notează că, potrivit declarațiilor lui Veștea, nici măcar soția acestuia nu ar fi știut despre desemnare decât cu aproximativ zece minute înainte.

Mandatele lungi, o vulnerabilitate pentru instituțiile de forță

În final, Emilia Șercan leagă cazul Lucian Pahonțu de necesitatea limitării mandatelor în instituțiile publice, în special în structurile de forță.

Jurnalista consideră că menținerea îndelungată a unei persoane la conducerea unei asemenea instituții poate favoriza acumularea unei influențe informale semnificative. În viziunea sa, un director de serviciu poate ajunge să fie perceput drept un actor capabil să influențeze negocieri, guverne sau crize politice.

Șercan susține că refuzul președintelui Nicușor Dan de a lua în calcul demiterea lui Lucian Pahonțu ar putea fi explicat prin contextul politic tensionat și prin teama de a pierde un canal de comunicare considerat important în relația cu PSD. Afirmațiile reprezintă interpretarea jurnalistei și nu au fost confirmate oficial de instituțiile sau persoanele menționate. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

O avocată contestă planul de desființare a Judecătoriilor Urziceni și Strehaia

Publicat

pe

De

Avocata Gheorghița Stoian, din Baroul Mehedinți, încearcă să oprească reorganizarea care vizează Judecătoriile Urziceni și Strehaia. CSM i-a respins însă plângerea prealabilă, susținând că hotărârea prin care a propus desființarea celor două instanțe nu reprezintă un act administrativ propriu-zis, ci doar o etapă pregătitoare.

CSM a propus desființarea celor două judecătorii

Judecătoriile Urziceni, din județul Ialomița, și Strehaia, din județul Mehedinți, se află în centrul unui proiect de reorganizare a sistemului judiciar.

Potrivit informațiilor publicate de Lumea Justiției, în luna mai 2026, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Ministerului Justiției propunerea de desființare a celor două instanțe. În cazul Judecătoriei Urziceni au fost avansate trei scenarii privind reorganizarea circumscripției, în timp ce pentru Judecătoria Strehaia a fost analizată o singură variantă.

Demersul CSM presupune, între altele, rearondarea temporară a localităților aflate în circumscripțiile celor două judecătorii.

Plângerea avocatei, respinsă de Plenul CSM

Avocata Gheorghița Stoian a formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii CSM nr. 82 din 19 mai 2026, prin care au fost transmise Ministerului Justiției propunerile privind reorganizarea și desființarea instanțelor.

Plenul CSM a respins însă plângerea prin Hotărârea nr. 107 din 9 iulie 2026, document publicat la 21 august 2026.

Potrivit motivării prezentate de Lumea Justiției, Consiliul a considerat plângerea inadmisibilă, întrucât actul contestat nu ar avea natura juridică a unui act administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

CSM: hotărârea nu produce efecte juridice directe

În argumentația sa, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a făcut trimitere la definiția actului administrativ prevăzută de Legea nr. 554/2004. Pentru a putea fi contestat în contencios administrativ, un act emis de o autoritate publică trebuie să producă efecte juridice proprii, respectiv să nască, să modifice sau să stingă raporturi juridice.

CSM susține că Hotărârea nr. 82/2026 nu îndeplinește aceste condiții. Documentul nu desființează în mod efectiv Judecătoriile Urziceni și Strehaia și nici nu modifică imediat circumscripțiile teritoriale ale acestora.

„Hotărârea criticată a avut ca obiect transmiterea unei sesizări către Ministerul Justiției”, a arătat Plenul CSM, potrivit motivării citate de Lumea Justiției.

Propunerea CSM, considerată o etapă procedurală

Consiliul a apreciat că hotărârea reprezintă o operațiune administrativă și o etapă procedurală prealabilă adoptării actelor care ar putea produce efecte juridice.

În cazul rearondării localităților, măsura ar urma să fie dispusă printr-o hotărâre a Guvernului. În ceea ce privește desființarea celor două judecătorii, aceasta ar necesita adoptarea unei legi.

Prin urmare, CSM consideră că efectele juridice invocate de avocată nu decurg direct din Hotărârea nr. 82/2026, ci numai din eventualele acte normative ulterioare.

„Hotărârea are caracter preparator”

Plenul CSM a subliniat că simplul fapt că documentul a fost emis de o autoritate publică, în exercitarea prerogativelor de putere publică, nu este suficient pentru ca acesta să fie calificat drept act administrativ.

În opinia Consiliului, hotărârea se limitează la formularea unor propuneri privind reorganizarea teritorială și desființarea instanțelor, fără să dispună efectiv aceste măsuri.

În lipsa unei hotărâri de Guvern sau a unei legi adoptate ulterior, documentul nu ar produce consecințe juridice autonome, având doar un caracter preparator în cadrul procedurii decizionale.

Desființarea instanțelor, dependentă de acte ulterioare

Prin respingerea plângerii, CSM nu a tranșat definitiv problema desființării Judecătoriilor Urziceni și Strehaia, ci a stabilit că hotărârea prin care a inițiat procedura nu poate fi atacată separat în baza Legii contenciosului administrativ.

Eventualele efecte asupra celor două instanțe vor apărea numai după adoptarea actelor normative subsecvente: o hotărâre a Guvernului pentru rearondarea localităților și o lege pentru desființarea judecătoriilor. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Cătălin Predoiu și Mike Rogers au discutat despre securitatea Mării Negre și cooperarea România–SUA

Publicat

pe

De

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, aflat în România în fruntea unei delegații a Congresului SUA.

Discuțiile au vizat consolidarea Parteneriatului Strategic România–SUA, evoluțiile de securitate din regiune, importanța strategică a Mării Negre și perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne.

România, aliat de încredere pe Flancul Estic

Cătălin Predoiu a evidențiat importanța angajamentului constant al Statelor Unite pentru securitatea Flancului Estic al NATO și a regiunii Mării Negre. Ministrul a subliniat, totodată, rolul esențial al relației transatlantice în actualul context de securitate și angajamentul României de a acționa în continuare ca aliat de încredere și furnizor de securitate.

Potrivit oficialului român, Bucureștiul și Washingtonul împărtășesc același obiectiv fundamental în regiune: asigurarea securității și stabilității pe termen lung. În acest context, România își asumă un rol important în protejarea Flancului Estic al NATO și în consolidarea securității în regiunea extinsă a Mării Negre.

Un alt subiect abordat a fost legătura dintre securitate, stabilitate și prosperitate. Cătălin Predoiu a arătat că un mediu sigur și predictibil creează condițiile necesare pentru investiții și dezvoltare economică, în timp ce investițiile strategice contribuie la creșterea rezilienței și securității.

Cooperare împotriva criminalității transfrontaliere

În cadrul întâlnirii a fost discutată și dimensiunea de securitate internă a provocărilor regionale. Amenințările hibride, criminalitatea organizată transfrontalieră, riscurile cibernetice și vulnerabilitățile infrastructurilor critice impun o cooperare tot mai strânsă între România și Statele Unite.

Un punct important al dialogului l-a reprezentat colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Interne și agențiile americane de aplicare a legii și de securitate internă. Domeniile vizate includ:

  • combaterea criminalității organizate;
  • traficul de droguri și de persoane;
  • securitatea frontierelor;
  • migrația ilegală;
  • criminalitatea informatică;
  • combaterea terorismului.

Ministrul român a apreciat cooperarea operațională cu FBI și dezvoltarea relației cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, inclusiv prin colaborarea cu Homeland Security Investigations și U.S. Customs and Border Protection.

Părțile și-au exprimat interesul pentru intensificarea schimbului de informații, dezvoltarea unor capabilități comune, schimbul de bune practici și identificarea unor noi oportunități de colaborare operațională.

Predoiu: „Relația cu Statele Unite reprezintă un rol-cheie”

Cătălin Predoiu a declarat că relația cu Statele Unite rămâne esențială pentru securitatea României, în condițiile în care noile structuri europene de apărare se află încă în proces de dezvoltare.

„Pentru România, relația cu Statele Unite reprezintă un rol-cheie din punct de vedere securitar. Programul SAFE este în stadiu incipient, pilonul european de apărare este în construcție, va dura ani de zile până când va fi funcțional deplin. De aceea, ținând cont de contextul securitar regional și de perspectivele acestuia, relațiile cu SUA și NATO sunt esențiale pentru securitatea țării noastre”, a afirmat ministrul.

Predoiu a susținut și necesitatea consolidării relațiilor economice cu Statele Unite și atragerii unor investiții americane de amploare în România.

„O relație cu SUA dezvoltată substanțial economic înseamnă mai multă siguranță și prosperitate pentru cetățeanul român și pentru România, mai multă securitate și pentru Europa”, a mai declarat Cătălin Predoiu.

Delegație americană aflată în România până la 31 august

Delegația Congresului SUA se află în România în perioada 28–31 august 2026 și este condusă de congresmanul Mike Rogers. Din delegație face parte și congresmanul Eric Sorensen, membru al Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților.

La întrevedere a participat și ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg. Programul vizitei include întâlniri la nivel înalt cu reprezentanți ai autorităților române și activități dedicate consolidării cooperării în domeniul securității și apărării. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv15 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv15 ore ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv15 ore ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv15 ore ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusivo zi ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusivo zi ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusivo zi ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv3 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv3 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv4 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv4 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv4 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv