Connect with us

Administratie

Se poate aprecia că tradiţiile serviciului militar obligatoriu coboară în timp până la „oastea cea mare”

Publicat

pe

Se poate aprecia că tradiţiile serviciului militar obligatoriu coboară în timp până la „oastea cea mare”, în sensul în care atât Basarab I, la Posada, dar şi Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş sau Ştefan cel Mare, ceva mai târziu, au apelat, în cazul unor mari primejdii care ameninţau teritoriul ţării, la o oaste extinsă, compusă din ţărani, ceea ce presupunea o recrutare masivă, dar temporară, dictată de o ameninţare majoră.

Apariţia şi generalizarea armelor de foc a condus la o anumită specializare şi la impunerea armatelor de mercenari, utilizate inclusiv de domnitorii români (cazul lui Mihai Viteazul, de pildă, dar şi de Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu, în secolul al XVII-lea), pe fondul dezinteresului din ce în ce mai accentuat al boierimii de a mai susţine eforturile militare antiotomane ale domnitorilor români.

Odată cu instaurarea domniilor fanariote, oastea Ţărilor Române practic a dispărut, fiind redusă la o gardă domnească şi la mici unităţi a căror menire era să asigure ordinea internă.

După 1830, în conformitate cu prevederile Regulamentelor Organice adoptate în Ţara Românească şi Moldova, recrutarea se făcea prin aşa-zisele „intrări de voie” şi, pentru completarea efectivelor, prin „chemările în slujbă”.

În Muntenia, potrivit articolului 2 al Regulamentului Organic, pentru „intrările de voie” vârsta candidaţilor trebuia să fie între 20 şi 30 de ani, iar „chemările în slujbă” presupuneau că orice român în vârstă de 20 de ani – cu unele excepţii determinate de rangul familiilor din care unii dintre ei proveneau – era dator să intre în „miliţiile pământene”.

Recrutarea se făcea prin tragere la sorţi, pe zone, cu extragerea unor bile albe sau negre (acestea din urmă asigurau mult râvnita scutire, potrivit art.10) dintr-o urnă mobilă. Încă din această perioadă, s-a interzis accesul în rândurile armatei a celor puşi sub „învinovăţire”, a „nemernicilor” sau a „oamenilor fără căpătâi”, asupra cărora justiţia se pronunţase în acest sens.

Cei care nu doreau să fie chemaţi la oaste puteau fi înlocuiţi de alţii care se ofereau, dar, în cazul dezertării acestora, era socotit vinovat şi trimis în judecată cel înlocuit. Altfel spus, trebuia să-ţi găseşti cu multă grijă un înlocuitor! Pentru cei recrutaţi erau şi unele avantaje.

Părinţii, nevasta şi copiii soldatului erau scutiţi de orice dare pentru întreaga perioadă a stagiului militar, iar dacă soldatul împlinea trei termene (18 ani), aceştia erau scutiţi toată viaţa. Îmbrăcămintea şi calul, la expirarea stagiului, deveneau proprietatea soldatului.

În Moldova se recrutau soldaţi pentru „straja armată” şi „slujitori” pentru paza posturilor administrative şi pentru paza frontierelor. Ca şi în Muntenia, durata serviciului era de 6 ani.

Departamentul Dinăuntru (echivalentul Ministerului de Interne) făcea repartiţia pe districte a tinerilor care trebuiau furnizaţi de sate sau secţiuni de districte, iar ispravnicii (prefecţii) stabileau lista satelor şi ordinea acestora pentru recrutare, până la completarea contingentelor.

Dacă într-un sat nu se oferea nimeni de bună voie, statul era îndreptăţit să-şi aleagă soldatul din familia cu cei mai mulţi bărbaţi vrednici de a purta o armă.

La numai 11 luni de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată, în decembrie 1859, o lege provizorie privind recrutarea armatei, care menţinea sistemul de recrutare pe baza tragerii la sorţi (însă adesea eludat) şi a voluntariatului.

Misiunea Militară Franceză, venită în Principate la cererea domnitorului, condusă de frații Paul și Eugene Lamy, remarcase că recrutarea era deficitară, în primul rând pentru că era îngăduită sustragerea de la serviciul militar a tinerilor care aveau unele posibilităţi financiare şi care mituiau Comisiile de revizie organizate la nivelul Ministerului de Interne.

„Astfel – scrie Eugene Lamy – cel supus recrutării, valid şi bine legat, dar având câţiva ducaţi, a obţinut scutirea, în timp ce au fost admişi ca buni pentru serviciu cei ce nu aveau niciuna din calităţile cerute, dar care erau săraci”. „Nu ştiu – continuă maiorul francez – ca aceste comisii de revizie să fi fost pedepsite sau măcar mustrate”.

În decembrie 1864, ca urmare a apariţiei Legii organizării puterii armate, o reglementare specială prevedea trei reguli pentru recrutare – conscripţie, voluntariat şi reangajare.

Conscripţia era realizată anual pe întreg teritoriul ţării (cu excepţia comunelor din zona de frontieră, pentru că acestea dădeau militari pentru trupele de grăniceri), iar la tragerea la sorţi participau toţi tinerii în vârstă de peste 20 de ani.

Efectivul contingentului era hotărât anual printr-o lege specială, în concordanţă cu fondurile bugetare, iar tinerii erau repartizaţi, în funcţie de profesie, gradul de şcolarizare şi calităţile fizice în toate componentele sistemului de apărare, pe arme.

Erau scutiţi de satisfacerea stagiului militar tinerii cu antecedente penale şi cetăţenii străini, cei care aveau mai puţin de 1,57 m (de remarcat că, în timp ce la infanterie, vânători şi artilerie, baremul înălţimii era de minim 1,60 m, pentru cavalerie şi corpul de lăncieri doritorii trebuiau să aibă peste 1,70 m).

Defilare a militarilor in uniforma armatei RSR.

Mai erau scutiţi cei care nu aveau forţa fizică necesară, fiii mai mari ai văduvelor şi ai soldaţilor aflaţi sub arme, cei care îşi întreţineau părinţii în vârstă sau infirmi, elevii şcolilor militare, de chirurgie sau seminariştii.

Se accepta în continuare înlocuirea pentru cei care nu doreau să se înroleze, dar s-a introdus şi posibilitatea de a plăti, în contul Casei de Dotaţie a Oastei (creată în aprilie 1862), o sumă de bani reprezentând o taxă care urma să fie utilizată apoi de statul român pentru plata pensiilor pentru militarii infirmi, a primelor de reangajare sau a diferitelor ajutoare băneşti.

Repartizarea soldaţilor se făcea în funcţie de ocupaţia anterioară (fierarii, şelarii, lemnarii şi dogarii erau preferaţi pentru artilerie, în timp ce croitorii, cizmarii şi curelarii pentru postura de „uvrieri” de administraţie) şi de gradul de şcolarizare (cei de la armele artilerie, geniu, pontonieri, jandarmi şi sanitari fiind obligaţi să ştie să scrie şi să citească).

Cei recrutaţi prin voluntariat trebuiau să aibă între 17 şi 30 de ani, să nu fie căsătoriţi, să corespundă fizic şi profesional, să ştie să scrie şi să citească şi erau angajaţi pe o durată de 4 ani.

Reangajarea era admisă pentru 2-4 ani, numai pentru cei care satisfăcuseră serviciul militar, în funcţie de vârstă – 25-47 de ani pentru caporali şi 25-40 de ani pentru soldaţi.

Cei care nu făceau parte din rândurile trupelor teritoriale şi a celor permanente erau integraţi în „gloate”. Aveau vârsta cuprinsă între 17 şi 50 de ani, se instruiau în fiecare duminică aproximativ trei ore, iar cei care aveau vârsta cuprinsă între 26 şi 32 de ani participau, de două ori pe an, la exerciţii şi inspecţii organizate în reşedinţele de plasă.

În intervalul de timp 1866-1914 au existat mai multe legi de organizare a puterii armate. Potrivit Legii din 1872, puterea armată se compunea din armata permanentăarmata teritorialămiliţii şi gărzi orăşeneşti sau gloate.

Potrivit Legii de recrutare, adoptată în 1876, serviciul militar era declarat obligatoriu şi personal, iar armata se recruta prin „chemări” (pe baza ordinelor de încorporare) pentru tragerea la sorţi şi prin înscrieri voluntare.

Vârsta de încorporare era de 21 de ani, iar durata serviciului sub arme era de 25 de ani (până la vârsta de 46 de ani), în cele patru elemente componente ale sistemului militar românesc (în unităţile armatei permanente, în rezervă, în miliţii sau în gloate).

Legea de recrutare din 1882, care o modifica pe cea din 1876, prevedea ca recrutarea să se facă pe regiuni de corpuri de armată pentru armata permanentă şi pe districte (judeţe) pentru trupele nepermanente: dorobanţii, călăraşii, artileria teritorială.

Pentru a-i stimula pe tineri să înveţe carte, legea prevedea, pentru absolvenţii a 4 clase primare, ca termenul de servicu să se reducă la 2 ani în armata permanentă şi la 3 ani în armata teritorială.

De recrutarea armatei se ocupau Marele Stat Major, printr-o secţie specializată, precum şi aşa-numitele „depozite de recrutare”, devenite mai târziu „cercuri de recrutare”, în competenţa cărora intrau: recrutările, încorporările, mutările militarilor de la o unitate la alta.

Legislaţia militară cu privire la recrutare acorda unor categorii de tineri dreptul la scutire (în general, cei infirmi sau, din 1913, şi cei debili fizic), dispensă (pentru cei care reprezentau singurul ajutor în familii cu dificultăţi majore) şi amânare (cei care aveau sub 1,45 m, o constituţie fizică slabă sau care, pentru completarea studiilor, erau amânaţi până la 27 de ani).

Tinerii prea slabi erau chemaţi de trei ori în faţa unui consiliu de revizie şi erau apoi clasaţi ca inapţi pentru serviciul militar.

Legea de recrutare impunea la taxe militare pe cei scutiţi, dispensaţi condiţionat, amânaţi, excluşii de orice categorie, cu excepţia seminariştilor care deveneau preoţi. Sumele astfel încasate erau destinate Casei de Dotaţie a Oastei.

Taxele militare erau şi o modalitate de a preveni eventualele sustrageri de la executarea serviciului militar obligatoriu sub diferite pretexte (infirmităţi cauzate voluntar, falsuri în acte etc.).

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea tot mai mulţi gânditori militari au atras atenţia asupra slabelor preocupări privind organizarea temeinică a trupelor din miliţii, al căror scop fundamental era acela de a asigura, potrivit formulei colonelului G. Iannescu, într-o lucrare apărută în 1906, „cuirasa de siguranţă a apărării noastre naţionale”.

Efectivele încorporate an de an au crescut considerabil, astfel că dacă în 1878 armata permanentă dispunea de 6.000 de militari încorporaţi, în preajma izbucnirii Primului Război Mondial, efectivele  încorporate se ridicau la 48.000 de militari.

La 23 iunie 1924, a fost adoptată o nouă lege privind organizarea armatei, potrivit căreia forţa armată a ţării se compunea din armata activă cu cadrele permanente, rezerva ei şi miliţiile.

Serviciul militar avea durata de doi sau trei ani (trei ani pentru marină, aviaţie, grăniceri şi jandarmi), era obligatoriu pentru toţi cetăţenii bărbaţi valizi, începând de la vârsta de 21 de ani, fără deosebire de naţionalitate.

În timp de campanie, militarii activi şi rezerviştii până la vârsta de 29 de ani constituiau partea operativă a armatei, iar miliţia, alcătuită din bărbaţi între 41 şi 50 de ani, urma să încadreze structurile auxiliare ale armatei.

Unul dintre străluciţii istorici militari ai vremii, generalul Radu R. Rosetti a fost un critic înverşunat al termenelor prevăzute pentru stagiul militar obligatoriu.

Într-o broşură tipărită în 1925, el sublinia că serviciul militar prelungit sub drapel nu face parte din tradiţia românească (generalul avea în vedere tocmai tradiţia „oastei cea mare”) şi că întreg efortul de reconstrucţie a societăţii, după Primul Război Mondial, ar fi trebuit să stea pe umerii acestor tineri, dar care, în uniformă militară, pentru un interval de timp socotit de Rosetti prea lung, nu aveau cum să se dovedească acele forţe productive de care România avea nevoie.

În fond, spunea istoricul militar, referindu-se la propria experienţă din anii primei conflagraţii mondiale, ostaşii români au putut scrie adevărate pagini de glorie la Mărăşeşti şi Mărăşti, deşi aveau abia 4 luni de instrucţie!

El arăta că din cele 730 de zile sub drapel, instrucţia reprezenta abia o treime şi că necesarul de calorii în raţiile alimentare era cu 40% mai mic faţă de standardele obişnuite.

Generalul Rosetti considera că efortul esenţial de educare ar trebui redirijat spre învăţământ, armatei revenindu-i doar misiunea unui învăţământ tehnic aplicat, în strânsă concordanţă cu dezvoltarea unei industrii militare autohtone. El aprecia că un stagiu militar de numai un an ar fi suficient.

Legea pentru recrutarea armatei, promulgată la 4 iulie 1930, ale cărei prevederi au rămas, în linii generale, valabile şi în al doilea deceniu interbelic, a consfinţit durata obligaţiilor militare la 29 de ani, de la vârsta de 21 la 50 de ani, fiind împărţită astfel: stagiul militar activ – doi ani (trei pentru marină, grăniceri şi jandarmi); completarea – trei ani (doi ani pentru armele în care se efectuau trei ani în activitate); rezerva – 15 ani şi miliţiile – nouă ani.

După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, prin Legea 206 pentru organizarea armatei, promulgată la 21 iunie 1947, durata stagiului militar a fost stabilită la 18 luni (exceptându-se cei încorporaţi la grăniceri, jandarmi, care de luptă, regimentul de gardă şi marină, unde stagiul era de doi ani).

În mai 1948, durata se extinde la doi ani pentru toate armele, conform Decretul 44 pentru modificarea Legii 206 din 21 iunie 1947, trei ani „în completare”, 15 ani „în rezervă”, nouă ani „în miliţii”.

În iunie 1953, prin Decretul 249 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, durata serviciului militar activ a fost stabilită la trei ani pentru militarii în termen din forţele armate, ceea ce a stârnit nemulţumirea acestora, cu tot efortul aparatului politic, creat după modelul sovietic, de a desfăşura aşa-zisa „muncă de lămurire”.

Soldati romani in Al Doilea Razboi Mondial.

La 27 iunie 1953, locţiitorul politic de la Depozitul 821 Hărţi şi Materiale Topo raporta Secţiei Politice din Marele Stat Major, că „după ce s-a prelucrat [decretul] cu militarii în termen, o stare de nelinişte generală a cuprins întreg efectivul, care arăta nemulţumirea faţă de această măsură”.

Temerea celor mai mulţi dintre ei era că prelungirea stagiului militar era determinată de probabilitatea de „a se face război”. Unii dintre militarii în termen aveau însă o situaţie familială dificilă, iar prelungirea stagiului îi împiedica să-şi ajute familiile. În plus, noul decret nu prevedea şi dreptul la concediu.

Pentru a linişti spiritele, locţiitorul politic a mutat din unitate doi soldaţi care, socotise el, „ar influenţa în rău pe ceilalţi militari” şi a trimis un raport detaliat în care îl acuza pe un locotenent-major că, în loc să combată şi să lămurească temerile militarilor, a dat dovadă de „intenţie duşmănoasă căutând să creeze această stare de spirit în unitate, încurajând unele porniri ale militarilor”.

În toamna anului 1955, în contextul solicitării liderului sovietic N.S. Hruşciov, adresată liderului comunist român Gheorghe Gheorghiu-Dej de reducere a efectivelor armatei române, durata serviciului militar activ a fost redusă pentru unele categorii la doi ani, iar în aviaţie, marină, trupele apărării antiaeriene a teritoriului şi cele de grăniceri a fost stabilită sau menţinută la trei ani.

De asemenea, în anii ’50, militarii în termen au reprezentat una din sursele pentru acoperirea necesarului de cadre militare (ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari) corespunzătoare noii etape. Aceştia au fost selecţionaţi după 1948 în funcţie de originea socială şi de „devotamentul faţă de regim şi poporul muncitor”, prin grija organelor locale de partid.

„În condiţiile politice actuale – se arăta în Instrucţiunile nr. 12.200, elaborate de DSPA, la 9 august 1948 – această operaţiune [încorporarea unui nou contingent, n.n.] nu este numai o chestiune de ordin tehnic militar, ci constituie o problemă politică importantă.

Este necesar ca, cu această ocazie, să se realizeze o îmbunătăţire a compoziţiei sociale a armatei”. Soldaţii selecţionaţi pentru şcolile regimentare (create în unităţi şi menite să asigure necesarul de gradaţi pentru procesul de instrucţie) puteau urma apoi cursurile şcolilor militare de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari.

Potrivit Deciziei ministeriale nr. 955/12 octombrie 1949, aceştia trebuiau să îndeplinească următoarele condiţii: origine socială „sănătoasă”, un certificat prin care să se poată demonstra că atât candidatul, cât şi părinţii săi „nu au făcut parte din organizaţiile fasciste şi profasciste şi că părinţii săi nu au fost judecaţi pentru crime de război” şi o „foaie de apreciere”, semnată de comandantul companiei, de locţiitorii politici ai companiei şi unităţii şi de şeful serviciului de informaţii al unităţii, contrasemnată apoi de comandantul unităţii.

Problema recrutării militarilor în termen a stat în permanenţă în atenţia factorilor de decizie politică şi militară (prin Instrucţiunile nr. 123400, din 21 mai 1949, se stabileau condiţiile recrutării militarilor de Cercurile teritoriale în colaborare cu organele locale de partid) nu numai în vederea selecţionării candidaţilor pentru şcolile militare de ofiţeri sau subofiţeri, ci şi datorită rolului important care li se atribuia acestora după lăsarea la vatră, ca propagandişti ai regimului şi realizărilor acestuia, în condiţiile în care durata stagiul militar fusese stabilită în mai 1948 la doi ani pentru toate armele.

Este de subliniat că majoritatea ostaşilor proveneau din mediul rural şi, în condiţiile începerii procesului de colectivizare, se puteau dovedi extrem de utili la întoarcerea în comunităţile din care plecaseră. În Instrucţiunile nr. 21.532, din 29 septembrie 1950, şeful Secţiei Politice din Marele Stat Major cerea locţiitorilor politici din unităţi să prelucreze ostaşilor care treceau în rezervă tema: „Îndatoririle ostaşilor ctg. 1948 după lăsarea la vatră”.

„După plecarea la vatră – preciza locotenent-colonelul E. Herăscu – [se va urmări ca ostaşii] să devină activiştii de frunte în îndeplinirea Planului şi în sarcina de transformare socialistă a agriculturii şi propagandişti în popularizarea uriaşelor succese obţinute de URSS în construirea comunismului şi în lupta pentru pace”.

În 1972, Legea 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România, care a rămas valabilă până la prăbuşirea regimului comunist, a impus serviciul militar obligatoriu pentru toți cetăţenii români, indiferent de sex, în următoarele forme: a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporaţi s-au prezentat la centrele militare, unităţi sau formaţiuni militare şi până la data trecerii lor în rezervă; b) ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenţii de liceu admişi în instituţiile de învăţământ superior s-au prezentat la centrele militare şi până la data trecerii lor în rezervă; c) ca elevi în şcoli militare sau în instituţii militare de învăţământ superior, de la data la care aceştia s-au prezentat la şcolile sau instituţiile militare de învăţământ superior şi până la data absolvirii acestora; d) în calitate de rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, de la data la care s-au prezentat la centrele militare ori la unităţi sau formaţiuni militare şi până la data înmânării livretului militar cu mutaţia de desconcentrare sau demobilizare ori a dovezii de desconcentrare sau de demobilizare; e) în calitate de cadre permanente-ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, de la data acordării gradului şi până la data trecerii acestora în rezervă sau direct în retragere.

Studenţii instituţiilor de învăţământ superior stabiliţi prin hotărâre a Consiliului de Miniştri puteau îndeplini serviciul militar şi prin executarea pregătirii militare pe timpul studiilor, urmată de convocări sau cursuri în unităţi sau instituţii militare de învăţământ.

În decembrie 2005, a fost adoptată Legea privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, care stipula, la articolul 2, alin. (1), că executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă, începând cu 1 ianuarie 2007. (Florin Sperlea).

Administratie

Schimbare de gardă în sănătatea românească: Ministerul Sănătății lansează marile concursuri pentru managementul spitalelor și ambulanțelor

Publicat

pe

De

Ministerul Sănătății a anunțat oficial demararea unei ample proceduri de selecție pentru ocuparea funcțiilor de conducere în instituții cheie ale sistemului sanitar. Această inițiativă vizează profesionalizarea managementului medical și asigurarea unei stabilități administrative necesare pentru implementarea marilor proiecte de infrastructură și creșterea calității actului medical.

Zeci de funcții de conducere scoase la concurs în instituțiile strategice

Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății, selecția vizează o structură vastă de unități esențiale pentru sănătatea publică. Lista posturilor disponibile include 29 de funcții de conducere în cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP) și 42 de poziții de manager general pentru Serviciile de Ambulanță de la nivel național.

De asemenea, miza concursului se extinde către instituții cu rol critic în dezvoltarea sistemului, precum Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) și Institutul Național de Transfuzie Sanguină. Totodată, sunt vizate și posturile de manager pentru șapte unități sanitare aflate direct în subordinea ministerului de resort.

Obiectivul ministerului: profesionalism și transparență în beneficiul pacienților

Instituția condusă de reprezentanții guvernului subliniază că miza principală a acestor concursuri este eliminarea provizoratului și instalarea unor lideri capabili să genereze rezultate măsurabile. Potrivit informării oficiale, procesul de selecție se va desfășura pe baze strict competitive, având la bază criterii clare de competență profesională, experiență managerială dovedită și responsabilitate față de interesul public.

„Un sistem sanitar puternic are nevoie de investiții, resurse și, mai ales, de lideri competenți”, notează sursa citată, indicând faptul că transparența concursului este esențială pentru a atrage profesioniști care să construiască instituții solide. Finalizarea acestor proceduri este văzută ca un pas decisiv pentru eficientizarea cheltuirii fondurilor în sănătate și pentru o mai bună coordonare a personalului medical în folosul direct al pacienților români.

Citeste in continuare

Administratie

Triumf european pentru patrimoniul românesc: Castelul Bánffy din Răscruci câștigă votul publicului la premiile Europa Nostra

Publicat

pe

De

Patrimoniul cultural al României strălucește din nou pe scena internațională. Castelul Bánffy din Răscruci a fost onorat cu prestigiosul premiu Public Choice Award 2026 în cadrul European Heritage Awards / Europa Nostra Awards, la categoria Conservation & Adaptive Reuse. Ministerul Culturii a transmis felicitări oficiale Consiliului Județean Cluj și tuturor specialiștilor implicați, subliniind că acest succes confirmă capacitatea României de a gestiona proiecte de restaurare la cele mai înalte standarde europene.

O restaurare minuțioasă care redă strălucirea arhitecturii nobiliare transilvănene

Procesul de revitalizare a ansamblului, desfășurat pe parcursul a cinci ani, între 2018 și 2023, a reprezentat o provocare tehnică și artistică majoră. Obiectivul central a fost recuperarea autenticității acestui monument reprezentativ pentru sfârșitul secolului al XIX-lea. Conform detaliilor oferite de Ministerul Culturii, intervențiile au vizat conservarea elementelor originale de o valoare inestimabilă, precum plafoanele sculptate, vitraliile, tâmplăriile istorice și sobele de teracotă, fiind dublate de o reabilitare completă a parcului istoric și a peisajului cultural din jur.

Recunoaștere internațională pentru un model de bună practică în conservarea monumentelor istorice

Juriul internațional al European Heritage Awards a evidențiat caracterul integrat al proiectului, apreciind modul în care un domeniu aflat anterior într-o stare avansată de degradare a fost transformat într-un centru cultural activ. Prin această intervenție, Castelul Bánffy nu a fost doar salvat, ci și reintegrat în viața comunității contemporane, devenind un exemplu de utilizare adaptată a spațiilor istorice.

Investiția realizată de Consiliul Județean Cluj demonstrează, potrivit poziției oficiale a ministerului, că valorificarea inteligentă a monumentelor istorice generează beneficii durabile pe plan educațional și social. Această distincție transformă castelul din Răscruci într-un punct de referință pe harta turismului cultural european, confirmând că patrimoniul construit poate fi un motor de dezvoltare pentru comunitățile locale.

Citeste in continuare

Administratie

Ofensivă administrativă pentru deblocarea Văii Prahovei: Proiectul Variantei Ocolitoare Azuga-Bușteni, sub lupa autorităților județene

Publicat

pe

De

Data de 2 iunie 2026 marchează o nouă etapă în cursa contra cronometru pentru modernizarea infrastructurii din județul Prahova. Într-o ședință de progres desfășurată astăzi la sediul Consiliului Județean, oficialii au pus pe masa de lucru dosarul Variantei Ocolitoare Azuga-Bușteni, un obiectiv strategic menit să pună capăt calvarului rutier care sufocă zilnic una dintre cele mai circulate rute turistice din România.

Mobilizare generală la Consiliul Județean: Dialog tehnic pentru accelerarea avizelor

Conducerea executivă a județului, reprezentată de președintele Virgiliu Daniel Nanu și de administratorul public Emil Drăgănescu, a convocat astăzi toți actorii-cheie implicați în acest megaproiect. Masa negocierilor a reunit reprezentanți ai constructorului, specialiști tehnici, dar și primari ai localităților traversate de viitorul traseu, într-un efort de sincronizare a pașilor administrativi.

Conform datelor furnizate într-o informare oficială de către Consiliul Județean Prahova, întâlnirea a avut ca scop central analizarea stadiului documentațiilor. Accentul a fost pus pe identificarea soluțiilor rapide pentru finalizarea procedurilor de avizare, o etapă critică pentru ca utilajele să poată avansa în teren fără sincope birocratice.

Lupta cu birocrația: Coordonare milimetrică pentru respectarea calendarului de execuție

Varianta Ocolitoare Azuga–Bușteni nu este doar o simplă șosea, ci un proiect de o complexitate tehnică ridicată, care necesită o „orchestrare” perfectă între numeroși parteneri instituționali. Discuțiile de astăzi au vizat eliminarea blocajelor și asigurarea unei coordonări permanente între instituțiile avizatoare și echipele de implementare.

Administrația județeană a subliniat că monitorizează îndeaproape fiecare evoluție a șantierului scriptic, susținând activ toate demersurile necesare pentru a urgenta etapele administrative. Obiectivul este clar: respectarea cu strictețe a calendarului stabilit inițial, astfel încât investiția să treacă din stadiul de proiect în cel de realitate palpabilă pentru mii de șoferi.

Soluția vitală pentru Valea Prahovei: Fluidizarea traficului ca prioritate strategică

Dincolo de cifre și documentații, realizarea acestei variante ocolitoare reprezintă „plămânul” de care are nevoie traficul de pe Valea Prahovei pentru a respira din nou. Investiția este privită ca un pilon esențial pentru dezvoltarea economică și turistică a zonei, eliminând ambuteiajele cronice care afectează calitatea vieții rezidenților și experiența vizitatorilor.

Potrivit sursei citate, Consiliul Județean Prahova își menține angajamentul ferm de a susține toate lucrările de accelerare a proiectului, considerând fluidizarea circulației rutiere drept o investiție vitală în viitorul și competitivitatea județului. Această variantă ocolitoare este așteptată să devină, la finalizare, o alternativă modernă și rapidă la drumul național actual, transformând radical mobilitatea în regiune.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv11 ore ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv11 ore ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Exclusiv11 ore ago

EXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA

DICTATURA BULELOR ȘI REȚETA SCLAVIEI: CUM SE MULGE PROFITUL LA COCA-COLA PLOIEȘTI PRIN TEROARE, NEPOTISM ȘI LOBBY TRANSFRONTALIER În timp...

Exclusiv11 ore ago

CIRCUL FOAMEI DE SECURITATE: Cum să privești dronele ca la cinema pe banii proștilor și să vinzi suveranitatea la tarabă în Washington

Factura de 565.000 de dolari: Diplomația română, pusă pe liber de o firmă de lobby Într-o țară în care spitalele...

Exclusiv11 ore ago

OASTEA ORBILOR CU EPOLEȚI: CUM SE SCHIMBĂ ONOAREA PE VRAJEALA LUI SIMION ȘI O PENSIE ZĂCUTĂ ÎN SERTAR

În timp ce „patrioții” de serviciu bat toba suveranismului prin piețe, mii de rezerviști români au fost transformați în masă...

Exclusiv11 ore ago

Epoleții muți și „Sindicatul Tăcerii”: Cum se ascunde vârful IGPR în timp ce Justiția face scut în jurul grefierilor

Fantezii cu șefi solidari și alte basme de adormit agenții Într-o lume paralelă, unde onoarea se poartă pe umeri, nu...

Exclusivo zi ago

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare....

Exclusivo zi ago

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct...

Exclusivo zi ago

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat...

Exclusiv2 zile ago

FESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE

După două decenii în care au privit spre cer ca la un spectacol de artificii de prost gust, plătit scump...

Exclusiv2 zile ago

PLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor

Balet deșănțat pe cadavrul legii: Când „obligația” devine „opțiune” de ignorat În timp ce rezerviștii militari își numără mărunțișul în...

Exclusiv4 zile ago

MĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, MOȘIA VĂTAFILOR CU EPOLEȚI: INVESTIGAȚIA CARE CUTREMURĂ PORȚILE! Șah cu polițiștii prin DZU: Cum se mută „pionii” după...

Exclusiv4 zile ago

MIRACOLELE SALARIZĂRII LA BUCUREȘTI: EROI CU RESTRICȚII, PLĂTIȚI CA NIȘTE SCRIBOI DE BIROU!

Polițistul român, acest „Superman” pe care statul îl vrea și supus, și sărac În timp ce prin birourile Ministerului Muncii...

Exclusiv4 zile ago

GALAȚIUL ARDE, IAR GUVERNUL SE PIAPTĂNĂ CU LEGEA SALARIZĂRII: DRONA A PICAT, NESIMȚIREA A RĂMAS!

Artificii rusești peste blocurile din Galați: Somnul rațiunii naște cratere și răniți În timp ce mai-marii statului exersează prin birouri...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv