Connect with us

Administratie

Se poate aprecia că tradiţiile serviciului militar obligatoriu coboară în timp până la „oastea cea mare”

Publicat

pe

Se poate aprecia că tradiţiile serviciului militar obligatoriu coboară în timp până la „oastea cea mare”, în sensul în care atât Basarab I, la Posada, dar şi Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş sau Ştefan cel Mare, ceva mai târziu, au apelat, în cazul unor mari primejdii care ameninţau teritoriul ţării, la o oaste extinsă, compusă din ţărani, ceea ce presupunea o recrutare masivă, dar temporară, dictată de o ameninţare majoră.

Apariţia şi generalizarea armelor de foc a condus la o anumită specializare şi la impunerea armatelor de mercenari, utilizate inclusiv de domnitorii români (cazul lui Mihai Viteazul, de pildă, dar şi de Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu, în secolul al XVII-lea), pe fondul dezinteresului din ce în ce mai accentuat al boierimii de a mai susţine eforturile militare antiotomane ale domnitorilor români.

Odată cu instaurarea domniilor fanariote, oastea Ţărilor Române practic a dispărut, fiind redusă la o gardă domnească şi la mici unităţi a căror menire era să asigure ordinea internă.

După 1830, în conformitate cu prevederile Regulamentelor Organice adoptate în Ţara Românească şi Moldova, recrutarea se făcea prin aşa-zisele „intrări de voie” şi, pentru completarea efectivelor, prin „chemările în slujbă”.

În Muntenia, potrivit articolului 2 al Regulamentului Organic, pentru „intrările de voie” vârsta candidaţilor trebuia să fie între 20 şi 30 de ani, iar „chemările în slujbă” presupuneau că orice român în vârstă de 20 de ani – cu unele excepţii determinate de rangul familiilor din care unii dintre ei proveneau – era dator să intre în „miliţiile pământene”.

Recrutarea se făcea prin tragere la sorţi, pe zone, cu extragerea unor bile albe sau negre (acestea din urmă asigurau mult râvnita scutire, potrivit art.10) dintr-o urnă mobilă. Încă din această perioadă, s-a interzis accesul în rândurile armatei a celor puşi sub „învinovăţire”, a „nemernicilor” sau a „oamenilor fără căpătâi”, asupra cărora justiţia se pronunţase în acest sens.

Cei care nu doreau să fie chemaţi la oaste puteau fi înlocuiţi de alţii care se ofereau, dar, în cazul dezertării acestora, era socotit vinovat şi trimis în judecată cel înlocuit. Altfel spus, trebuia să-ţi găseşti cu multă grijă un înlocuitor! Pentru cei recrutaţi erau şi unele avantaje.

Părinţii, nevasta şi copiii soldatului erau scutiţi de orice dare pentru întreaga perioadă a stagiului militar, iar dacă soldatul împlinea trei termene (18 ani), aceştia erau scutiţi toată viaţa. Îmbrăcămintea şi calul, la expirarea stagiului, deveneau proprietatea soldatului.

În Moldova se recrutau soldaţi pentru „straja armată” şi „slujitori” pentru paza posturilor administrative şi pentru paza frontierelor. Ca şi în Muntenia, durata serviciului era de 6 ani.

Departamentul Dinăuntru (echivalentul Ministerului de Interne) făcea repartiţia pe districte a tinerilor care trebuiau furnizaţi de sate sau secţiuni de districte, iar ispravnicii (prefecţii) stabileau lista satelor şi ordinea acestora pentru recrutare, până la completarea contingentelor.

Dacă într-un sat nu se oferea nimeni de bună voie, statul era îndreptăţit să-şi aleagă soldatul din familia cu cei mai mulţi bărbaţi vrednici de a purta o armă.

La numai 11 luni de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată, în decembrie 1859, o lege provizorie privind recrutarea armatei, care menţinea sistemul de recrutare pe baza tragerii la sorţi (însă adesea eludat) şi a voluntariatului.

Misiunea Militară Franceză, venită în Principate la cererea domnitorului, condusă de frații Paul și Eugene Lamy, remarcase că recrutarea era deficitară, în primul rând pentru că era îngăduită sustragerea de la serviciul militar a tinerilor care aveau unele posibilităţi financiare şi care mituiau Comisiile de revizie organizate la nivelul Ministerului de Interne.

„Astfel – scrie Eugene Lamy – cel supus recrutării, valid şi bine legat, dar având câţiva ducaţi, a obţinut scutirea, în timp ce au fost admişi ca buni pentru serviciu cei ce nu aveau niciuna din calităţile cerute, dar care erau săraci”. „Nu ştiu – continuă maiorul francez – ca aceste comisii de revizie să fi fost pedepsite sau măcar mustrate”.

În decembrie 1864, ca urmare a apariţiei Legii organizării puterii armate, o reglementare specială prevedea trei reguli pentru recrutare – conscripţie, voluntariat şi reangajare.

Conscripţia era realizată anual pe întreg teritoriul ţării (cu excepţia comunelor din zona de frontieră, pentru că acestea dădeau militari pentru trupele de grăniceri), iar la tragerea la sorţi participau toţi tinerii în vârstă de peste 20 de ani.

Efectivul contingentului era hotărât anual printr-o lege specială, în concordanţă cu fondurile bugetare, iar tinerii erau repartizaţi, în funcţie de profesie, gradul de şcolarizare şi calităţile fizice în toate componentele sistemului de apărare, pe arme.

Erau scutiţi de satisfacerea stagiului militar tinerii cu antecedente penale şi cetăţenii străini, cei care aveau mai puţin de 1,57 m (de remarcat că, în timp ce la infanterie, vânători şi artilerie, baremul înălţimii era de minim 1,60 m, pentru cavalerie şi corpul de lăncieri doritorii trebuiau să aibă peste 1,70 m).

Defilare a militarilor in uniforma armatei RSR.

Mai erau scutiţi cei care nu aveau forţa fizică necesară, fiii mai mari ai văduvelor şi ai soldaţilor aflaţi sub arme, cei care îşi întreţineau părinţii în vârstă sau infirmi, elevii şcolilor militare, de chirurgie sau seminariştii.

Se accepta în continuare înlocuirea pentru cei care nu doreau să se înroleze, dar s-a introdus şi posibilitatea de a plăti, în contul Casei de Dotaţie a Oastei (creată în aprilie 1862), o sumă de bani reprezentând o taxă care urma să fie utilizată apoi de statul român pentru plata pensiilor pentru militarii infirmi, a primelor de reangajare sau a diferitelor ajutoare băneşti.

Repartizarea soldaţilor se făcea în funcţie de ocupaţia anterioară (fierarii, şelarii, lemnarii şi dogarii erau preferaţi pentru artilerie, în timp ce croitorii, cizmarii şi curelarii pentru postura de „uvrieri” de administraţie) şi de gradul de şcolarizare (cei de la armele artilerie, geniu, pontonieri, jandarmi şi sanitari fiind obligaţi să ştie să scrie şi să citească).

Cei recrutaţi prin voluntariat trebuiau să aibă între 17 şi 30 de ani, să nu fie căsătoriţi, să corespundă fizic şi profesional, să ştie să scrie şi să citească şi erau angajaţi pe o durată de 4 ani.

Reangajarea era admisă pentru 2-4 ani, numai pentru cei care satisfăcuseră serviciul militar, în funcţie de vârstă – 25-47 de ani pentru caporali şi 25-40 de ani pentru soldaţi.

Cei care nu făceau parte din rândurile trupelor teritoriale şi a celor permanente erau integraţi în „gloate”. Aveau vârsta cuprinsă între 17 şi 50 de ani, se instruiau în fiecare duminică aproximativ trei ore, iar cei care aveau vârsta cuprinsă între 26 şi 32 de ani participau, de două ori pe an, la exerciţii şi inspecţii organizate în reşedinţele de plasă.

În intervalul de timp 1866-1914 au existat mai multe legi de organizare a puterii armate. Potrivit Legii din 1872, puterea armată se compunea din armata permanentăarmata teritorialămiliţii şi gărzi orăşeneşti sau gloate.

Potrivit Legii de recrutare, adoptată în 1876, serviciul militar era declarat obligatoriu şi personal, iar armata se recruta prin „chemări” (pe baza ordinelor de încorporare) pentru tragerea la sorţi şi prin înscrieri voluntare.

Vârsta de încorporare era de 21 de ani, iar durata serviciului sub arme era de 25 de ani (până la vârsta de 46 de ani), în cele patru elemente componente ale sistemului militar românesc (în unităţile armatei permanente, în rezervă, în miliţii sau în gloate).

Legea de recrutare din 1882, care o modifica pe cea din 1876, prevedea ca recrutarea să se facă pe regiuni de corpuri de armată pentru armata permanentă şi pe districte (judeţe) pentru trupele nepermanente: dorobanţii, călăraşii, artileria teritorială.

Pentru a-i stimula pe tineri să înveţe carte, legea prevedea, pentru absolvenţii a 4 clase primare, ca termenul de servicu să se reducă la 2 ani în armata permanentă şi la 3 ani în armata teritorială.

De recrutarea armatei se ocupau Marele Stat Major, printr-o secţie specializată, precum şi aşa-numitele „depozite de recrutare”, devenite mai târziu „cercuri de recrutare”, în competenţa cărora intrau: recrutările, încorporările, mutările militarilor de la o unitate la alta.

Legislaţia militară cu privire la recrutare acorda unor categorii de tineri dreptul la scutire (în general, cei infirmi sau, din 1913, şi cei debili fizic), dispensă (pentru cei care reprezentau singurul ajutor în familii cu dificultăţi majore) şi amânare (cei care aveau sub 1,45 m, o constituţie fizică slabă sau care, pentru completarea studiilor, erau amânaţi până la 27 de ani).

Tinerii prea slabi erau chemaţi de trei ori în faţa unui consiliu de revizie şi erau apoi clasaţi ca inapţi pentru serviciul militar.

Legea de recrutare impunea la taxe militare pe cei scutiţi, dispensaţi condiţionat, amânaţi, excluşii de orice categorie, cu excepţia seminariştilor care deveneau preoţi. Sumele astfel încasate erau destinate Casei de Dotaţie a Oastei.

Taxele militare erau şi o modalitate de a preveni eventualele sustrageri de la executarea serviciului militar obligatoriu sub diferite pretexte (infirmităţi cauzate voluntar, falsuri în acte etc.).

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea tot mai mulţi gânditori militari au atras atenţia asupra slabelor preocupări privind organizarea temeinică a trupelor din miliţii, al căror scop fundamental era acela de a asigura, potrivit formulei colonelului G. Iannescu, într-o lucrare apărută în 1906, „cuirasa de siguranţă a apărării noastre naţionale”.

Efectivele încorporate an de an au crescut considerabil, astfel că dacă în 1878 armata permanentă dispunea de 6.000 de militari încorporaţi, în preajma izbucnirii Primului Război Mondial, efectivele  încorporate se ridicau la 48.000 de militari.

La 23 iunie 1924, a fost adoptată o nouă lege privind organizarea armatei, potrivit căreia forţa armată a ţării se compunea din armata activă cu cadrele permanente, rezerva ei şi miliţiile.

Serviciul militar avea durata de doi sau trei ani (trei ani pentru marină, aviaţie, grăniceri şi jandarmi), era obligatoriu pentru toţi cetăţenii bărbaţi valizi, începând de la vârsta de 21 de ani, fără deosebire de naţionalitate.

În timp de campanie, militarii activi şi rezerviştii până la vârsta de 29 de ani constituiau partea operativă a armatei, iar miliţia, alcătuită din bărbaţi între 41 şi 50 de ani, urma să încadreze structurile auxiliare ale armatei.

Unul dintre străluciţii istorici militari ai vremii, generalul Radu R. Rosetti a fost un critic înverşunat al termenelor prevăzute pentru stagiul militar obligatoriu.

Într-o broşură tipărită în 1925, el sublinia că serviciul militar prelungit sub drapel nu face parte din tradiţia românească (generalul avea în vedere tocmai tradiţia „oastei cea mare”) şi că întreg efortul de reconstrucţie a societăţii, după Primul Război Mondial, ar fi trebuit să stea pe umerii acestor tineri, dar care, în uniformă militară, pentru un interval de timp socotit de Rosetti prea lung, nu aveau cum să se dovedească acele forţe productive de care România avea nevoie.

În fond, spunea istoricul militar, referindu-se la propria experienţă din anii primei conflagraţii mondiale, ostaşii români au putut scrie adevărate pagini de glorie la Mărăşeşti şi Mărăşti, deşi aveau abia 4 luni de instrucţie!

El arăta că din cele 730 de zile sub drapel, instrucţia reprezenta abia o treime şi că necesarul de calorii în raţiile alimentare era cu 40% mai mic faţă de standardele obişnuite.

Generalul Rosetti considera că efortul esenţial de educare ar trebui redirijat spre învăţământ, armatei revenindu-i doar misiunea unui învăţământ tehnic aplicat, în strânsă concordanţă cu dezvoltarea unei industrii militare autohtone. El aprecia că un stagiu militar de numai un an ar fi suficient.

Legea pentru recrutarea armatei, promulgată la 4 iulie 1930, ale cărei prevederi au rămas, în linii generale, valabile şi în al doilea deceniu interbelic, a consfinţit durata obligaţiilor militare la 29 de ani, de la vârsta de 21 la 50 de ani, fiind împărţită astfel: stagiul militar activ – doi ani (trei pentru marină, grăniceri şi jandarmi); completarea – trei ani (doi ani pentru armele în care se efectuau trei ani în activitate); rezerva – 15 ani şi miliţiile – nouă ani.

După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, prin Legea 206 pentru organizarea armatei, promulgată la 21 iunie 1947, durata stagiului militar a fost stabilită la 18 luni (exceptându-se cei încorporaţi la grăniceri, jandarmi, care de luptă, regimentul de gardă şi marină, unde stagiul era de doi ani).

În mai 1948, durata se extinde la doi ani pentru toate armele, conform Decretul 44 pentru modificarea Legii 206 din 21 iunie 1947, trei ani „în completare”, 15 ani „în rezervă”, nouă ani „în miliţii”.

În iunie 1953, prin Decretul 249 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, durata serviciului militar activ a fost stabilită la trei ani pentru militarii în termen din forţele armate, ceea ce a stârnit nemulţumirea acestora, cu tot efortul aparatului politic, creat după modelul sovietic, de a desfăşura aşa-zisa „muncă de lămurire”.

Soldati romani in Al Doilea Razboi Mondial.

La 27 iunie 1953, locţiitorul politic de la Depozitul 821 Hărţi şi Materiale Topo raporta Secţiei Politice din Marele Stat Major, că „după ce s-a prelucrat [decretul] cu militarii în termen, o stare de nelinişte generală a cuprins întreg efectivul, care arăta nemulţumirea faţă de această măsură”.

Temerea celor mai mulţi dintre ei era că prelungirea stagiului militar era determinată de probabilitatea de „a se face război”. Unii dintre militarii în termen aveau însă o situaţie familială dificilă, iar prelungirea stagiului îi împiedica să-şi ajute familiile. În plus, noul decret nu prevedea şi dreptul la concediu.

Pentru a linişti spiritele, locţiitorul politic a mutat din unitate doi soldaţi care, socotise el, „ar influenţa în rău pe ceilalţi militari” şi a trimis un raport detaliat în care îl acuza pe un locotenent-major că, în loc să combată şi să lămurească temerile militarilor, a dat dovadă de „intenţie duşmănoasă căutând să creeze această stare de spirit în unitate, încurajând unele porniri ale militarilor”.

În toamna anului 1955, în contextul solicitării liderului sovietic N.S. Hruşciov, adresată liderului comunist român Gheorghe Gheorghiu-Dej de reducere a efectivelor armatei române, durata serviciului militar activ a fost redusă pentru unele categorii la doi ani, iar în aviaţie, marină, trupele apărării antiaeriene a teritoriului şi cele de grăniceri a fost stabilită sau menţinută la trei ani.

De asemenea, în anii ’50, militarii în termen au reprezentat una din sursele pentru acoperirea necesarului de cadre militare (ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari) corespunzătoare noii etape. Aceştia au fost selecţionaţi după 1948 în funcţie de originea socială şi de „devotamentul faţă de regim şi poporul muncitor”, prin grija organelor locale de partid.

„În condiţiile politice actuale – se arăta în Instrucţiunile nr. 12.200, elaborate de DSPA, la 9 august 1948 – această operaţiune [încorporarea unui nou contingent, n.n.] nu este numai o chestiune de ordin tehnic militar, ci constituie o problemă politică importantă.

Este necesar ca, cu această ocazie, să se realizeze o îmbunătăţire a compoziţiei sociale a armatei”. Soldaţii selecţionaţi pentru şcolile regimentare (create în unităţi şi menite să asigure necesarul de gradaţi pentru procesul de instrucţie) puteau urma apoi cursurile şcolilor militare de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari.

Potrivit Deciziei ministeriale nr. 955/12 octombrie 1949, aceştia trebuiau să îndeplinească următoarele condiţii: origine socială „sănătoasă”, un certificat prin care să se poată demonstra că atât candidatul, cât şi părinţii săi „nu au făcut parte din organizaţiile fasciste şi profasciste şi că părinţii săi nu au fost judecaţi pentru crime de război” şi o „foaie de apreciere”, semnată de comandantul companiei, de locţiitorii politici ai companiei şi unităţii şi de şeful serviciului de informaţii al unităţii, contrasemnată apoi de comandantul unităţii.

Problema recrutării militarilor în termen a stat în permanenţă în atenţia factorilor de decizie politică şi militară (prin Instrucţiunile nr. 123400, din 21 mai 1949, se stabileau condiţiile recrutării militarilor de Cercurile teritoriale în colaborare cu organele locale de partid) nu numai în vederea selecţionării candidaţilor pentru şcolile militare de ofiţeri sau subofiţeri, ci şi datorită rolului important care li se atribuia acestora după lăsarea la vatră, ca propagandişti ai regimului şi realizărilor acestuia, în condiţiile în care durata stagiul militar fusese stabilită în mai 1948 la doi ani pentru toate armele.

Este de subliniat că majoritatea ostaşilor proveneau din mediul rural şi, în condiţiile începerii procesului de colectivizare, se puteau dovedi extrem de utili la întoarcerea în comunităţile din care plecaseră. În Instrucţiunile nr. 21.532, din 29 septembrie 1950, şeful Secţiei Politice din Marele Stat Major cerea locţiitorilor politici din unităţi să prelucreze ostaşilor care treceau în rezervă tema: „Îndatoririle ostaşilor ctg. 1948 după lăsarea la vatră”.

„După plecarea la vatră – preciza locotenent-colonelul E. Herăscu – [se va urmări ca ostaşii] să devină activiştii de frunte în îndeplinirea Planului şi în sarcina de transformare socialistă a agriculturii şi propagandişti în popularizarea uriaşelor succese obţinute de URSS în construirea comunismului şi în lupta pentru pace”.

În 1972, Legea 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România, care a rămas valabilă până la prăbuşirea regimului comunist, a impus serviciul militar obligatoriu pentru toți cetăţenii români, indiferent de sex, în următoarele forme: a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporaţi s-au prezentat la centrele militare, unităţi sau formaţiuni militare şi până la data trecerii lor în rezervă; b) ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenţii de liceu admişi în instituţiile de învăţământ superior s-au prezentat la centrele militare şi până la data trecerii lor în rezervă; c) ca elevi în şcoli militare sau în instituţii militare de învăţământ superior, de la data la care aceştia s-au prezentat la şcolile sau instituţiile militare de învăţământ superior şi până la data absolvirii acestora; d) în calitate de rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, de la data la care s-au prezentat la centrele militare ori la unităţi sau formaţiuni militare şi până la data înmânării livretului militar cu mutaţia de desconcentrare sau demobilizare ori a dovezii de desconcentrare sau de demobilizare; e) în calitate de cadre permanente-ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, de la data acordării gradului şi până la data trecerii acestora în rezervă sau direct în retragere.

Studenţii instituţiilor de învăţământ superior stabiliţi prin hotărâre a Consiliului de Miniştri puteau îndeplini serviciul militar şi prin executarea pregătirii militare pe timpul studiilor, urmată de convocări sau cursuri în unităţi sau instituţii militare de învăţământ.

În decembrie 2005, a fost adoptată Legea privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, care stipula, la articolul 2, alin. (1), că executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă, începând cu 1 ianuarie 2007. (Florin Sperlea).

Administratie

Reforma sănătății prin PNRR: Noi investiții masive în spitale sigure, digitalizare și îngrijirea nou-născuților

Publicat

pe

De

Ministerul Sănătății accelerează procesul de modernizare a infrastructurii medicale din România, raportând progrese semnificative în implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În perioada 13–17 iulie 2026, au fost semnate noi acte adiționale care deblochează fonduri esențiale pentru siguranța pacienților și eficiența actului medical.

Conform unui raport de activitate publicat de Ministerul Sănătății, investițiile din ultima săptămână vizează piloni critici ai sistemului public, de la combaterea infecțiilor intraspitalicești până la extinderea serviciilor medicale în mediul rural. Unul dintre proiectele de anvergură se desfășoară la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde o investiție de peste 32,9 milioane lei este dedicată reducerii riscului de infecții nosocomiale. Din această sumă, peste 26,7 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR, obiectivul fiind crearea unor condiții de spitalizare la standarde europene.

Servicii medicale de proximitate și sprijin pentru comunitățile vulnerabile

O altă direcție prioritară a Ministerului Sănătății vizează reducerea decalajelor dintre mediul urban și cel rural prin dezvoltarea Centrelor Comunitare Integrate. Sursa citată precizează că au fost actualizate contractele pentru unități medicale din localități precum Tutova și Ferești (Vaslui), Susani (Vâlcea), Dulcești (Neamț) și Frasin (Suceava).

Aceste centre sunt concepute să aducă prevenția și asistența medicală primară mai aproape de cetățeni, eliminând barierele geografice care împiedicau accesul rapid la tratament. „Aceste investiții înseamnă acces mai ușor la servicii medicale și sprijin pentru oamenii care au nevoie de un sistem de sănătate mai aproape de casa lor”, subliniază reprezentanții instituției.

Investiții vitale pentru micii pacienți: Modernizarea secțiilor de terapie intensivă neonatală

Sănătatea nou-născuților aflați în stare critică beneficiază de o atenție specială în actualul calendar de finanțare. Proiecte în valoare de peste 39 milioane lei sunt în plină desfășurare pentru extinderea și modernizarea compartimentelor de terapie intensivă neonatală.

Printre beneficiarii acestor fonduri se numără Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor și unități medicale din județul Brașov, unde se dezvoltă conceptul „Terapie intensivă neonatală – Împreună cu părinții”. Aceste inițiative nu vizează doar dotarea cu echipamente de ultimă generație, ci și crearea unui mediu care să permită implicarea familiei în procesul de recuperare a celor mai mici pacienți.

Tehnologia în slujba omului: Digitalizarea infrastructurii spitalicești la nivel național

Ultima componentă a actualizărilor recente vizează transformarea digitală a marilor spitale din țară. Ministerul Sănătății a confirmat continuarea investițiilor în sisteme informatice performante la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași, Spitalul Clinic Filantropia și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Eforturile de digitalizare se extind și către spitalele din Baia Mare, Medgidia, Vișeu de Sus și Călărași. Obiectivul final al acestor investiții este eficientizarea fluxurilor medicale și reducerea birocrației, astfel încât personalul medical să poată aloca mai mult timp îngrijirii directe a pacienților. În viziunea Ministerului Sănătății, PNRR trebuie să înceteze să fie doar o listă de cifre și să devină o realitate palpabilă, resimțită de fiecare cetățean care trece pragul unui spital.

Citeste in continuare

Administratie

Gastronomia bihoreană cucerește Europa: „Loște cu curechi” în cursa pentru statutul de specialitate tradițională garantată

Publicat

pe

De

Patrimoniul culinar al României face un pas decisiv către recunoașterea internațională. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat oficial transmiterea către Comisia Europeană a dosarului pentru produsul „Loște cu curechi de Bihor”, în vederea obținerii prestigiosului sistem de calitate Specialitate Tradițională Garantată (STG).

Conform datelor furnizate de MADR, demersul a fost inițiat și documentat de către Asociația Agenția de Management al Destinației Bihor. Acest preparat emblematic pentru regiunea Transilvaniei își propune să devină un ambasador al tradițiilor locale, oferind protecție juridică și promovare europeană unei rețete care a supraviețuit probei timpului. Denumirea „Loște cu curechi” reunește termeni regionali specifici județului Bihor, desemnând faimoșii tăieței lați amestecați cu varză călită.

Esența tradiției rurale din Bihor: Simplitatea ingredientelor locale transformată în deliciu european

Secretul acestui preparat, care a fascinat generații întregi în gospodăriile bihorene, rezidă în onestitatea ingredientelor și în tehnica de preparare manuală. Potrivit sursei citate, „Loște cu curechi de Bihor” este definit prin simbioza perfectă dintre tăiețeii preparați manual din făină, apă, ouă și sare, și varza (curechiul) călită cu grijă în ulei de floarea-soarelui, asezonată cu piper și zahăr.

Procesul tehnologic respectă cu sfințenie pașii transmiși din bătrâni: aluatul este întins, zvântat și tăiat în fâșii late, oferind o textură inconfundabilă care, după fierbere, se omogenizează perfect cu varza călită. Rezultatul este un preparat cald, caracterizat printr-un echilibru gustativ specific, care reflectă identitatea gastronomică a nord-vestului țării.

Protejarea patrimoniului culinar național: Strategia României pentru promovarea valorilor autentice la nivel internațional

Înregistrarea acestui produs în sistemul european de calitate STG nu reprezintă doar o victorie simbolică, ci și un instrument economic și cultural esențial. Prin acest demers, Ministerul Agriculturii urmărește să protejeze metodele tradiționale de producție împotriva imitațiilor și să crească vizibilitatea produselor românești pe piața globală.

MADR subliniază că înregistrarea unui număr cât mai mare de astfel de specialități în sistemele europene este vitală pentru conservarea identității naționale. Odată cu recunoașterea de către Comisia Europeană, „Loște cu curechi de Bihor” va deveni un reper al excelenței culinare românești, demonstrând că rețetele simple din vatra satului pot sta cu mândrie alături de marile specialități ale gastronomiei mondiale.

Citeste in continuare

Administratie

Mobilizare de urgență în Valea Doftanei: Virgiliu Nanu coordonează refacerea zonelor afectate de inundații

Publicat

pe

De

În fața distrugerilor provocate de fenomenele meteorologice extreme, administrația județeană Prahova a declanșat o intervenție rapidă pentru sprijinirea comunităților lovite de ape. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a mers astăzi personal în zonele afectate din Valea Doftanei pentru a evalua pagubele și a accelera măsurile de asistență.

Conform unei declarații transmise de Virgiliu Daniel Nanu, instituțiile județene sunt într-o stare de mobilizare totală. Deși natura nu poate fi controlată, liderul administrației a punctat că reacția autorităților trebuie să fie promptă și eficientă în sprijinul cetățenilor. „Nu putem opri ploile, dar putem interveni acolo unde oamenii au nevoie de ajutor”, a declarat Nanu, conform sursei citate, subliniind mandatul de intervenție imediată al Consiliului Județean.

Evaluare directă la fața locului: Prioritate absolută pentru infrastructura distrusă și familiile sinistrate

Vizita președintelui CJ Prahova în Valea Doftanei, efectuată alături de echipele de specialiști, a avut ca scop identificarea celor mai rapide soluții tehnice pentru refacerea drumurilor și a podurilor avariate. Dincolo de infrastructură, prioritatea declarată rămâne siguranța și sprijinirea familiilor care au avut de suferit în urma inundațiilor.

Virgiliu Daniel Nanu a asigurat locuitorii că autoritățile nu vor părăsi zona până când situația nu va fi complet remediată. „Prioritatea noastră este ca accesul să fie refăcut cât mai repede, iar comunitatea să primească sprijinul de care are nevoie. Consiliul Județean Prahova va fi prezent aici atât timp cât va fi nevoie”, a întărit oficialul, reconfirmând angajamentul pe termen lung al instituției pe care o conduce.

Parteneriat strategic pentru comunitate: Colaborarea dintre Consiliul Județean și Primăria Valea Doftanei

Eficiența intervenției de la Valea Doftanei este susținută de o coordonare strânsă între autoritățile locale și cele de la nivelul județului. În acest context, Virgiliu Daniel Nanu a evidențiat eforturile depuse de primarul Lucian Vileford, apreciind implicarea acestuia încă din primele momente ale declanșării crizei.

Concluzionând vizita din teren, președintele CJ Prahova a transmis un mesaj de pragmatism administrativ, subliniind că rezultatele concrete sunt singurele care contează pentru cetățeni. „În astfel de momente, vorbele ajută prea puțin. Contează intervenția rapidă, colaborarea dintre instituții și deciziile luate la fața locului”, a punctat Nanu, explicând necesitatea prezenței sale directe în punctele critice din Valea Doftanei.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Noua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii

Un proiect nou, o lege veche „ucisă din pix” La 16 iulie 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale...

Exclusiv2 ore ago

Imaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul

De la „nu am fost eu” la „da, recunosc!”: când tractorul minte, camera de bord vorbește Totul a pornit de...

Exclusiv2 ore ago

Noul proiect al legii salarizării: polițiști la tarif de chilipir, promisiuni la preț de lux

Sindicatele bat la ușă, parlamentul se preface că nu e acasă Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR), organizație reprezentativă la...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane

Breaking-ul mic, gunoiul mare În timp ce un „caz incredibil” face turul Facebook, realitatea inventarului la IPJ Prahova arată mult...

Exclusivo zi ago

Cum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară

Sindicatul „Diamantul” deschide sertarul cu rușini Există dosare care schimbă jurisprudența. Și există dosare care schimbă manualul de prostie instituțională....

Exclusivo zi ago

CCR dă cu OUG-ul de gard: Guvernul inventează urgențe, Curtea le stinge lumina

Guvernul, prins cu „urgența” falsă în buzunar Nu există urgență, nu există ordonanță de urgență – asta este, pe scurt,...

Exclusiv2 zile ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv2 zile ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Exclusiv2 zile ago

Clanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp

CV de super-erou: într-o zi director, în alta jurist, în alta președinte de CA Conform propriului CV (tip Europass, grijuliu...

Exclusiv2 zile ago

Meciul de la Cotroceni: legea salarizării, transformată în armă politică între PSD și PNL

Vineri, 17 iulie 2026, ora 12:00, la Cotroceni nu se ține o dezbatere tehnică, ci o nouă repriză de box...

Exclusiv2 zile ago

FSANP „smulge” din proiect: o virgulă, două fraze și o iluzie de dreptate

Conform unui comunicat al Federației Sindicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor (FSANP), s-a produs o mare mișcare tectonică în birocrația...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat Tămâie...

Exclusiv3 zile ago

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la...

Exclusiv3 zile ago

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor...

Exclusiv4 zile ago

Republica fiduciei și orbul găinii: cum spală Blue Planet gunoaiele, banii și responsabilitatea în Sectorul 1 (și de ce Ploieștiul se face că nu vede)

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1 Contractul de salubrizare cu Blue Planet...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv