Featured
Fostul șef al SIE, gen.(r) Silviu Predoiu, a descoperit „apa calda”
Fostul șef al SIE, gen.(r) Silviu Predoiu, a descoperit „apa calda”
Dupa ce in perioada 2004-2012 am dezvaluit ilegalitățile activităților serviciilor secrete si a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, gen.(r) Silviu Predoiu, a descoperit „apa calda”. Dezvaluirile subsemnatului s-au efectuat in perioada cand nimeni nu misca in „front” si s-au efectuat atat prin declaratii de presa cat si in emisiuni tv, cu precadere la cele de la B1. (Ec Adrian Radu).
Iata ce declara pe pagina sa de socializare si judecătoarea Mădălina Elena Dârdeci (Tribunalul Bucureşti) despre „descoperirea” la care a ajuns gen.(r) Silviu Predoiu:
„Despre Statul paralel și alte instrumente care ne-au îngropat
FOST CAP AL SERVICIILOR DEZVALUIE ORIGINEA STATULUI-PARALEL: CSAT L-A CREAT
(Preluare Inpolitics):
Bazele statului-paralel din România au fost puse în interiorul celei mai importante instituții din domeniul siguranței naționale și al apărării, una care ar fi trebuit să vegheze, între altele, exact asupra legalității activității serviciilor secrete: Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Dezvăluirea aparține fostulul șef al SIE, gen.(r) Silviu Predoiu, într-un interviu la Radio Guerrilla, care mai face o afirmație-șoc, conform căreia ceea ce unii numesc stat-paralel este, de fapt, chiar statul, pur și simplu.
CSAT: 12 ani de ilegalitati la virful statului
”Atunci cînd noi vorbim de statul-paralel ne gîndim exact la șeful statului, la șeful Parchetului General, la directorul SRI, la prim-adjunctul directorului SRI și putem să continuăm cu numirile. Dumnealor chiar erau statul, nu erau statul-paralel, discuțiile nu erau în afara cadrului legal, discuțiile erau în cabinetul șefului statului, în cabinetul directorului SRI, erau în sala CSAT. Statul-paralel este o expresie nu a puterii celor despre care vorbeam, ci a slăbiciunii celorlalți. Iar el a plecat de la o aparență de legalitate: în CSAT s-a generalizat, înainte de statul-paralel, sistemul juridic paralel, definit de hotărîrile CSAT.
Și a durat aproape 12 ani pînă a spus cineva: ”Dom’le, hotărîrile CSAT nu sunt legale, ele nu pot să adauge legii…Hotărîrile CSAT sunt ultimele într-o ierarhie a valorii hotărîrilor legale. Am fost în CSAT și știu foarte bine ce spun și știu foarte bine și ce am spus acolo, nu intru în detalii. Deci stat-paralel ar fi fost doar dacă ar fi fost vorba de alții. De fapt a fost chiar statul, și el era măsura slăbiciunii celorlalți… Mă refer la faptul că s-a creat un cadru juridic paralel, dar nu trebuie să uităm că din CSAT au făcut parte toți miniștrii Justiției, succesiv, care au avizat asta. De ce s-ar fi îndoit un locotenent de la SRI, să spunem, de legalitatea unui ordin, cînd el era dat, se spunea, în baza Hotărîrii CSAT, iar el știa că în CSAT este președintele, este prim-ministrul, viceprim-ministrul, este directorul lui și este ministrul Justiției?” a spus Predoiu, în dialogul cu Liviu Mihaiu.În urmă cu patru ani, într-un interviu, generalul Predoiu avea o cu totul altă viziune asupra subiectului ”statul-paralel”, despre care afirma că e o invenție a politicienilor menită doar să le ascundă incompetența. Acum, iată, același Predoiu nu doar îi recunoaște existența, dar explică pînă și modul în care el a fost pus pe picioare.
Black Cube a fost creat de actori politici care aveau probleme cu Kovesi
O altă afirmație interesantă a fostului spion-șef ține de originea scandalului Black Cube: cine l-a orchestrat și de ce.
”A fost o prostie și o naivitate uriașă.
Existau actori politici care aveau o problemă cu un personaj din justiție, cu doamna Kovesi.
În loc să și le rezolve așa cum trebuia, pe cale publică, pe calea Justiției, în parlament, vorbind de competențele instituției, dacă se încalcă sau nu și așa mai departe, au mers tot pe calea complicată a amestecului serviciilor (străine n.n.)… cum e la noi, ”dacă vine de afară e mult mai bun”. Aceste căi sunt sortite eșecului întotdeauna, vă garantez, sunt ca și consilierii străini pentru alegeri. Ați văzut pe cineva cu consilieri străini, tot de unde era Black Cube, care a cîștigat vreo alegere? Toți au dat-o în bară” a conchis Predoiu, fără a dezvălui și cine au fost actorii politici interesați de debarcarea Laurei Kovesi.
Administratie
CSO Băicoi îi cheamă pe suporteri la stadion pentru meciul cu Olimpic Zărnești
CSO Băicoi întâlnește sâmbătă, 10 octombrie, formația Olimpic Zărnești. Clubul îi invită pe suporteri să susțină echipa din tribune și anunță că partida nu va fi transmisă în direct.
Clubul mizează pe sprijinul suporterilor
Într-un mesaj adresat fanilor, reprezentanții CSO Băicoi au transmis că prezența publicului la stadion contează pentru echipă. „Luptăm împreună, pentru Băicoi”, este îndemnul clubului înaintea confruntării.
Autoritățile locale, partener al echipei
Într-un comunicat oficial, clubul a evidențiat sprijinul Primăriei și Consiliului Local Băicoi, pe care le descrie drept parteneri importanți în susținerea activității sportive. Potrivit reprezentanților CSO Băicoi, sprijinul administrației contribuie la stabilitatea clubului și la promovarea unor valori precum disciplina, munca în echipă și un stil de viață sănătos.
Partida cu Olimpic Zărnești devine astfel și un prilej de mobilizare a comunității locale în jurul echipei. Hai, CSO Băicoi!
Featured
PUSL își asumă o nouă identitate și lansează o platformă conservator-liberală
Deputata Grațiela Gavrilescu a anunțat lansarea unei proclamații privind dezvoltarea unei platforme conservator-liberale și prezentarea partidului sub noua titulatură de Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL).
„Clarificarea doctrinei” într-un climat politic tensionat
Potrivit declarației publicate de Grațiela Gavrilescu, decizia a fost luată după dezbaterile din cadrul ședinței Biroului Politic Național. Deputata a explicat că formațiunea consideră necesară reafirmarea principiilor sale, chiar și într-un moment în care scena politică este dominată de confruntări privind funcțiile și guvernarea.
Gavrilescu a susținut că valorile asumate reprezintă fundamentul atât al partidului, cât și al societății.
Valori conservatoare și economie liberală
Noua platformă îmbină, potrivit declarației, conservatorismul în privința valorilor care contribuie la coeziunea națională — familia, credința, educația, comunitatea și identitatea națională — cu o abordare liberală a economiei.
În acest sens, deputata a enumerat inițiativa, proprietatea, competența, capitalul românesc și economia liberă drept căi de susținere a bunăstării. Ea a prezentat umanismul drept o doctrină care îl plasează pe om în centrul preocupărilor sale.
Promisiune de echilibru și apel la guvernare pentru români
Gavrilescu a afirmat că partidul își va continua activitatea în Parlament și în comunități, promovând dialogul, stabilitatea și soluționarea problemelor cetățenilor. Totodată, a reiterat poziția formațiunii împotriva abuzurilor și a cerut o guvernare orientată spre nevoile românilor.
Administratie
Virgil Nanu: „Între planuri și proiecte finalizate este multă muncă”
Președintele Consiliului Județean Prahova spune că administrația și constructorii trebuie să colaboreze mai strâns pentru a evita întârzierile și a transforma investițiile în rezultate concrete pentru locuitori.
Proiectele se lovesc de proceduri și termene prelungite
Virgil Nanu a participat astăzi, la Păulești, la Conferința Regională „România, astăzi!”, unde administrația și mediul de afaceri au discutat despre investiții, construcții și obstacolele întâlnite în derularea proiectelor.
Într-o declarație publicată de președintele Consiliului Județean Prahova, acesta a afirmat că experiența ultimilor doi ani i-a arătat cât de ușor poate fi blocat un proiect de proceduri, termene care se prelungesc și probleme neprevăzute.
„Oamenii vor rezultate, nu explicații administrative”
Nanu a subliniat că locuitorii sunt interesați de servicii și investiții concrete: drumuri funcționale, apă și gaze în gospodării, precum și școli și spitale în care să poată avea încredere.
În opinia sa, administrația și constructorii trebuie să discute deschis despre dificultăți și să caute soluții din timp, înainte ca problemele să provoace ani de întârziere.
Parteneriate pentru investiții durabile
Președintele CJ Prahova a menționat că județul are proiecte în derulare, inițiative aflate în pregătire și provocări importante, dar și specialiști și companii capabile să contribuie la realizarea lor.
„Eu cred în parteneriatele care produc rezultate”, a transmis Virgil Nanu, adăugând că investițiile realizate în prezent trebuie să rămână în folosul prahovenilor și în anii următori.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Biroul Rutier Ploiești. Polițist la pândă pe banda 1: operațiunea „Doamna pe bicicletă, pericol public”
-
Exclusivacum 5 zileValiza cu 500.000 de euro de la UM Plopeni nu este un accident: este finalul previzibil al unui sistem în care APM Prahova, sub Diaconu, a devenit paznicul care ține poarta deschisă. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 3
-
Exclusivacum 3 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 3 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 2 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 5 zileDosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a – Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești
-
Exclusivacum 2 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri




