Featured
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) deschide negocierile pentru aderarea României
Anunțul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind deschiderea negocierilor de aderare a României este încununarea unui efort intensificat în ultimii doi ani.
După succesul politico-diplomatic de ieri, premierul Nicolae Ciucă a condus, astăzi, ședința Comitetului Interministerial OCDE, al cărui rol este coordonarea negocierilor și transformărilor necesare pentru admiterea României în Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică (O.C.D.E.). „Reuniunea de astăzi este semnalul pe care îl dăm privind seriozitatea cu care tratăm pregătirea aderării noastre la OCDE. (…) deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este șansa unei noi etape de reforme în favoarea cetățeanului și alinierea societății noastre la modelul democrațiilor consolidate”, a declarat premierul Ciucă.
„Este o veste excelentă pentru România, este un obiectiv strategic politico-diplomatic și economic al României de foarte mult timp. Aderarea la OCDE întregește eforturile României ca stat membru al Uniunii Europene, dar și al Alianței Nord Atlantice”, a declarat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Demersuri diplomatice și politice recente pentru obținerea invitației de a deschide negocierile de aderare a României la OCDE:
Martie și iunie 2021 – premierul Cîțu a cerut noului secretar general al OCDE, Mathias Cormann, sprijin pentru candidatura României și i-a lansat invitația de a vizita România, invitație acceptată, vizita având loc în 28-29 ianuarie.
Decembrie 2021, premierul Ciucă a transmis secretarului general Mathias Cormann o invitație la lansarea studiului economic de țară al României.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut discuții telefonice și întrevederi Mathias Cormann în aprilie, iunie și octombrie 2021 pe tema aderării României la OCDE și discuții aprofundate în martie și octombrie cu omologul american, Antony Blinken, pentru ca SUA să sprijine aderarea României la OCDE, cu ambasadorul Franței la OCDE în octombrie 2021 și cu omologul francez, în ianuarie 2022, pentru a confirma sprijinul Franței pentru deschiderea negocierilor de aderare.
La nivelul MAE au fost numeroase întrevederi și discuții telefonice cu ambasadorii SUA, Franței, Germaniei, cu reprezentanți ai Departamentului de Stat al SUA și întâlniri bilaterale cu secretar general OCDE.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică reunește cele mai dezvoltate state din lume angajate în respectul democrației și economiei de piață liberă.
Este clubul celor mai bogate națiuni din lume, care dețin împreună:
-peste 70% din producţia şi comerţul globale și 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
Țările membre OCDE sunt destinații atractive și sigure pentru investiții străine, deoarece respectă standardele OCDE elaborate de cele mai dezvoltate națiuni din lume și s-au aliniat la momentul aderării la instrumentelele și bunele practici ale OCDE.
Apartenența României la OCDE:
-va întări profilul României ca țară atractivă pentru business.
-va aduce noi investiții străine, cu atât mai mult cu cât anumite investiții ale statelor din OCDE, cum ar fi fondurile de pensii – pot fi făcute doar în alte state membre OCDE.
-va îmbunătăți ratingul de țară, ce va duce la costuri de finanțare prin împrumuturi mai scăzute.
-va crește influența României la granița UE și NATO.
-OCDE va da publicității vineri, 28 ianuarie, la București, Studiului Economic de țară al României (Romania’s Economic Outlook), în prezența secretarului general al OCDE, Mathias Cormann.
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 15 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



