Connect with us

Administratie

De multe ori, atunci când cineva din familie îmbracă uniforma militară, există și alți membri care să urmeze exemplul

Publicat

pe

Practic, fac un pas confortabil și logic, trecând dintr-o familie în alta, unde, dacă sunt buni, sunt așteptați cu brațele deschise.
Surorile Vlad, de la Boboc, sunt reprezentarea acestui parcurs, dar, în același timp, drumul lor nu urmează traiectul clasic.

Maistrul militar clasa a IV-a Mihaela Vlad, lucrează în Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic Aurel Vlaicu, de la Boboc, județul Buzău, în cadrul escadrilei I IAK-52.

La cei 24 de ani ai săi, a avut deja timp berechet să descopere mai multe fațete ale carierei pe care a ales-o, care nu au descurajat-o, ci din contră, au servit drept lecții atât pentru ea, cât și pentru sora ei mai mare.

Spune că în timpul liceului au atras-o ținutele văzute la militarii din oraș, în Buzău. Spre finalul anilor de liceu, când a început să-și cântărească opțiunile pentru viitor, se gândea la facultatea de geografie sau la cea de studii economice.

Visam că mă plimb, că sunt ghid turistic – niște nebunii, îmi povestește ea acum, râzând. Nu prea auzisem de școala militară, cu toate că era aici lângă mine, la Boboc. Nu era așa promovată. Mai mult mi-a povestit un coleg care voia și el să dea admitere. S-a decis datorită stabilității pe care i-o promite cariera militară. Îmi dă un fel de siguranță, mărturisește Mihaela.

Când a mers acasă și le-a spus părinților unde vrea să ajungă, aceștia au susținut-o. Mama s-a uitat ciudat la mine, dar a zis să fac ceea ce-mi doresc. Ai mei au crezut în mine. Eu mă simțeam cumva ciudat, pentru că ei dădeau bani pentru meditații. Erau niște cheltuieli mari.

După ore, după toate pregătirea pentru Bac, mergeam la alergări, să fiu gata pentru probele fizice, povestește tânăra. Mărturisește că mai avea opțiuni, dar s-a decis asupra aviației. Mi-a plăcut de mică tot ce ține de avioane. Mă gândeam să ajung cumva să lucrez măcar pe lângă ele, dacă nu să pilotez.

După Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene Traian Vuia (SMMMSFA), de unde a ieșit specialistă în radioelectronică de bord de aviație, a fost repartizată departe de casă, la un grup de elicoptere. Îmi mărturisește că i-a fost greu acolo și că nu se simțea deloc apreciată.

A fost un început de carieră oribil, dar nu am regretat că am făcut școala. Știam că în alte părți e mult mai bine și că ne vor primi altfel. Așa a fost norocul meu de început. Bine că nu am renunțat.

A revenit ulterior la Boboc, unde o zi de lucru obișnuită o găsește în linie. Acolo face, împreună cu colegii ei, controlul aeronavelor și al stațiilor. Dacă pilotul spune că a fost vreo problemă în timpul zborului, verifică defecțiunea și, în dependență de gravitatea acesteia, repară aeronava în hangar sau o scot de la zbor.

Mai facem și dirijare dacă tot suntem acolo. Vara, mai ales, sunt foarte mulți elevi, e o nebunie, și e nevoie de noi la dirijare.

Sora ei, Elena Vlad, este elevă fruntaș la SMMMSFA, specializarea electromecanică şi automatizări de bord de aviaţie. După ce a cochetat un timp cu viața civilă, și-a dat seama că meseria surorii ei mai mici este mult mai palpitantă și a decis că e timpul să găsească curajul pentru a face un pas pe care puțini l-ar mai lua în calcul după ce și-au construit deja o carieră în alt domeniu.

Am prins ultimul tren, râde ea. Pentru școlile militare de maiștri militari și subofițeri, limita de vârstă la admitere este de 28 de ani. Elena, la vârsta asta, este în anul al II-lea.

Sora mea a fost prima care s-a hotărât. Ea a fost un plus de motivație să renunț la viața civilă. Când venea pe acasă, mă uitam la uniforma ei și îmi întrebam părinții, oare să încerc și eu?

Purtam uniforma ei prin casă și tot întrebam dacă îmi stă bine. Când am fost la Mihaela la depunerea jurământului, am început să plâng. Mi-am zis că trebuie să încerc și eu, mărturisește eleva. A durat ceva până s-o conving, râde sora ei.

Până să pășească pe treptele SMMMSFA, Elena a lucrat la birou, făcând contabilitate. Inițial i se părea un loc de muncă potrivit. A fost greu să mă despart de locul acela, dar am ales o carieră mai stabilă, un viitor mai bun. Făceam zilnic aceleași lucruri – facturi și emailuri –, și m-am săturat de acea viață statică.

Am vrut provocări. Povestește că pentru părinți a fost un nou șoc, pentru că de data aceasta chiar nu mai luau în calcul o asemenea posibilitate. A fost a doua bombă, râde Mihaela. Elena spune că era curioasă ce reacție vor avea. Nu se așteptau, dar m-au susținut la fel de mult cu tot ce au putut.

Pe holurile instituției de învățământ întâlnește puțini colegi de vârsta ei. Unii dintre aceștia par foarte tineri, fiind veniți direct de pe băncile liceului.

Eu sunt la locul meu, mai liniștită, mai rezervată, și am reușit să mă integrez. Mă înțeleg bine cu colegii. Suntem un pluton și trebuie să o facem. Sigur o să ne întâlnim și prin baze și contează să ne cunoaște mai bine, spune Elena.

Și Mihaela e de acord că relațiile interpersonale sunt importante. Din promoția mea, suntem mai multe persoane încadrate aici. Dacă nu ne înțelegeam din clasă, acum ne-ar fi fost mai greu.

Acum, eleva Elena Vlad își dorește să vină mai repede ziua absolvirii. În perioada examenelor simte cum se deteriorează relațiile de prietenie cu ceilalți colegi. E o goană după note, îmi explică ea și simt că e un pic contrariată. Dacă am învățat și iau note bune, de ce unii au o problemă cu asta?

Spune că abia așteaptă să fie repartizată la o bază aeriană. Vreau să cunosc alți colegi, alt colectiv. Și-ar dori să ajungă în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru că simte că în acel loc va avea parte de alte experiențe decât la Boboc. Sora ei însă încearcă s-o convingă să rămână acasă.

La Boboc am fost foarte uimită când am descoperit că toată lumea este prietenoasă. Stăm de vorbă cu piloții. Povestim împreună. Totul e foarte liniștitor. E o diferență pe care am văzut-o aici, unde fiecare își știe treaba și nu contează gradul atât timp cât știi ce ai de făcut.

Unde am fost prima dată, piloții erau foarte reci cu noi, tehnicii. Veneau la zbor, se urcau în elicopter și plecau. Dacă aveau ceva defecte, spuneau și plecau. Aici e altfel, povestește maistrul militar clasa a IV-a, Mihaela Vlad. (Dorin Luca; Foto:  Bogdan Pantilimon)

Administratie

81.160 de țigarete nedeclarate și documente false, descoperite pe aeroporturile din Otopeni și Brașov

Publicat

pe

De

Pasageri verificați după ce au ales culoarul „nimic de declarat”

Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional Brașov, împreună cu lucrători vamali, au desfășurat, în perioada 24–29 august 2026, controale pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.

În cadrul acțiunilor, au fost verificate 12 persoane, femei și bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 62 de ani, care soseau sau plecau spre destinații precum Istanbul, Londra, Manchester, Antalya și Hurghada. După îndeplinirea formalităților de frontieră, pasagerii au ales culoarul destinat persoanelor care nu au nimic de declarat.

Peste 4.000 de pachete, ascunse în bagaje

Controalele amănunțite efectuate asupra bagajelor de cală și de mână au scos la iveală 81.160 de țigarete, echivalentul a 4.058 de pachete. Produsele, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, fuseseră ascunse și nu erau declarate autorităților.

Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, persoanele implicate au fost sancționate contravențional, iar întreaga cantitate de țigarete a fost reținută de autoritatea vamală.

Un pasager a încercat să iasă din țară cu acte falsificate

Un alt caz a fost înregistrat la Punctul Poliției de Frontieră Aeroport Otopeni, în seara zilei de 29 august 2026, în jurul orei 20:50. Polițiștii au oprit pentru verificări un cetățean străin, în vârstă de 32 de ani, care se pregătea să se îmbarce într-o cursă cu destinația Atena.

Bărbatul a prezentat un pașaport cu însemnele autorităților din Pakistan și un permis de ședere despre care susținea că fusese emis de autoritățile elene. Documentele au ridicat suspiciuni, astfel că polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare.

Pașaport fals, permis contrafăcut și ștampile falsificate

În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că pașaportul era falsificat, permisul de ședere era contrafăcut, iar cele două ștampile aplicate în pașaport, care imitau însemnele autorităților elene, erau, de asemenea, false.

Ancheta a mai scos la iveală o neregulă importantă: bărbatul verificat nu era aceeași persoană cu cea din fotografia documentelor prezentate.

Dosar penal pentru fals și uz de fals

Polițiștii de frontieră au întocmit o lucrare penală pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte prevăzute de articolele 48 alineatul 1, raportat la articolul 320 alineatul 1, respectiv articolul 323 alineatul 1 din Codul penal.

Cetățeanul străin a fost preluat de o echipă operativă din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru dispunerea măsurilor legale. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

20 de infracțiuni rutiere, descoperite de polițiștii de frontieră în luna august

Publicat

pe

De

Acțiuni BLITZ pe principalele drumuri din sudul țării

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu structurile subordonate din județele Giurgiu, Dolj, Olt și Teleorman, au depistat, în perioada 1–30 august 2026, 20 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Verificările au fost realizate în cadrul unor acțiuni BLITZ desfășurate pe principalele artere rutiere din zona de competență, printre care DN 54A Dăbuleni–Călărași, DN 55A Gighera–Nedeia, DN 56, DN 52 și DN 5. Controale au avut loc și în zona parcării Stației de taxare a podului Calafat–Vidin, precum și pe DJ 504, în zona localității Hodivoaia, și DJ 561, la Bârca.

Potrivit bilanțului transmis de Poliția de Frontieră Română, cele mai multe cazuri au vizat conducerea unor vehicule de către persoane care nu aveau dreptul legal de a conduce.

11 șoferi, depistați fără drept de a conduce

În urma controalelor, polițiștii de frontieră au constatat 11 fapte privind conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către persoane cu permisul suspendat, anulat sau retras ori fără drept de a conduce.

Printre persoanele depistate s-au numărat atât cetățeni români, cât și cetățeni străini, aflați la volanul unor autoturisme sau ansambluri rutiere. În bazele de date, acestea figurau cu dreptul de a conduce suspendat ori anulat, cu permisul retras sau cu mențiunea că nu au dreptul să conducă autovehicule pe teritoriul României.

Documente false, prezentate la control

Alte șase dosare penale au fost întocmite pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

În timpul verificărilor, polițiștii au identificat certificate de înmatriculare, taloane de inspecție tehnică periodică și permise de conducere despre care persoanele controlate susțineau că ar fi fost emise de autorități din Bulgaria, Italia, Olanda și Irlanda.

Documentele prezentate nu îndeplineau însă condițiile de formă și fond și nu conțineau elementele de siguranță specifice actelor autentice.

Mașini radiate și numere provizorii expirate

Trei dintre infracțiunile constatate au vizat punerea în circulație sau conducerea unor autovehicule neînmatriculate, radiate ori dotate cu plăcuțe provizorii expirate sau cu numere false de înmatriculare.

În aceste situații, polițiștii au depistat autoturisme cu numere provizorii expirate, precum și vehicule radiate de autoritățile din Germania și Cehia. Pentru cazurile identificate au fost întocmite lucrări penale, iar plăcuțele de înmatriculare și certificatele de înmatriculare au fost reținute.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor

În toate cele 20 de cazuri au fost deschise lucrări penale. Cercetările sunt continuate de polițiștii de frontieră, sub coordonarea unităților de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale.

Poliția de Frontieră Română precizează că va continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul circulației rutiere, cu scopul de a crește siguranța tuturor participanților la trafic. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Sute de șoferi depistați băuți la volan în timpul unei acțiuni naționale a Poliției Rutiere

Publicat

pe

De

Poliția Română: „Drumul nu îți oferă o a doua șansă pentru fiecare greșeală”

Polițiștii rutieri au desfășurat, în nopțile de 28 spre 29 august și de 29 spre 30 august 2026, o amplă acțiune pentru identificarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Campania a urmărit creșterea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor provocate de conducătorii auto aflați într-o stare incompatibilă cu șofatul.

„Drumul nu îți oferă o a doua șansă pentru fiecare greșeală! Dacă ai consumat alcool sau substanțe interzise, nu conduce! Alege să conduci în siguranță și să îi protejezi și pe ceilalți participanți la trafic”, a transmis Poliția Română.

196 de șoferi, depistați pozitiv la alcool

În urma testărilor efectuate în cadrul acțiunii, 196 de conducători auto au fost depistați cu rezultate pozitive la alcool.

Dintre aceștia, 129 prezentau valori cuprinse între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul altor 67 de șoferi, aparatele au indicat valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

16 conducători auto, depistați cu substanțe psihoactive

Pe lângă șoferii identificați sub influența alcoolului, polițiștii au depistat și 16 persoane ale căror teste au indicat prezența unor substanțe psihoactive.

Poliția Română reamintește că alcoolul și drogurile afectează semnificativ atenția, timpul de reacție și capacitatea de a lua decizii, punând în pericol atât viața conducătorilor auto, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv14 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv14 ore ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv14 ore ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv14 ore ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusivo zi ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusivo zi ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusivo zi ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv2 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv2 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv3 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv4 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv