Connect with us

Administratie

Necesitatea (sau nu) reintroducerii stagiului militar obligatoriu

Publicat

pe

În peisajul deșertic și, uneori, isteric al media românești, unde intrarea, ieșirea sau carantinarea unui tenismen par a fi subiectele zilei, fundamentale pentru români (și nu sunt, credeți-mă!), postul public de televiziune rămâne fidel condiției sale, aceea de a aduce în atenția cetățenilor subiecte care interesează în chip esențial, precum educația, chestiunile economico-financiare, statutul României în Uniunea Europeană, nivelul de trai ș.a.

Una din emisiuni, într-un format inedit, care propune o disciplină strictă a luărilor de poziție, este „Referendum”, o încercare excelentă a realizatorului Mihai Rădulescu și a echipei sale, de a plasa în prim-plan subiecte de interes. M-am bucurat, de aceea, în plină isterie Australia-Djokovic, că a fost propusă în prime-time, la TVR, o temă privind necesitatea (sau nu) reintroducerii stagiului militar obligatoriu.

Este un context internațional complicat, Rusia pretinde un loc la o masă a dialogului cu SUA, peste capul vecinilor săi est-europeni, pentru discuții privind Ucraina, invadează, sub pretextul unei alianțe locale și a solicitărilor liderului kazah, o țară imensă din Asia Centrală, punând între paranteze, cu cnutul și glonțul, cerințele firești ale unei populații sătule de dictatură.

Așadar, de ce nu am discuta probleme privind pregătirea populației pentru apărare, a asigurării rezervei oștirii în situația unui conflict sau disponibilitatea cetățeanului român de a se pregăti pentru apărarea țării, în condițiile reintroducerii serviciului militar obligatoriu?

Emisiunea nu-și propune organizarea unui sondaj de opinie după toate normele sociolgice în domeniu, dar pune în discuție teme, idei, unele contradictorii, pentru ca, în final, să obțină aprobarea sau dezaprobarea publicului care urmărește programul TV pe un subiect anume. 60 de procente au spus că nu sunt de acord cu introducerea stagiului militar obligatoriu, 30% fiind de acord. Măcar, fie și prin asemenea instrument televizat, avem o oarecare imagine asupra subiectului.

Remarcabilă mi s-a părut prestația generalului-locotenent (r) Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, ale cărui preocupări pentru conștientizarea organizării și eficientizării rezervei oștirii române – inclusiv prin studierea unor forme de organizare similare în state occidentale cu o experiență ceva mai bună în această privință – sunt nu doar lăudabile, ci și necesare.

Domnia Sa nu doar că știe cadrul legislativ, dar are deja preocupări solide pentru reconfigurarea acestui cadru în beneficiul unei apărări temeinice a țării în cazul unui conflict. Fiindcă înțelege prea bine semnificațiile profunde ale vechiului dicton Si vis pacem, para bellum.

A fost prezent și Iulian Fota, directorul general al Institutului Diplomatic Român, care a pus în discuție faptul că țările nordice, baltice și Polonia percep amenințarea rusească într-o manieră care le determină să ia măsuri serioase în privința apărării, în vreme ce în societatea românească subiectele dezbaterii publice par să ignore aceste amenințări sau să le treacă într-un plan secund, minimalizându-le importanța, motiv pentru care ar trebui să ne punem întrebarea dacă ceilalți procedează corect și de ce, aici, astfel de abordări sunt rare sau cu totul inexistente.

Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică, întrebat precis despre rolul rezervei și al stagiului militar obligatoriu a fost tranșant: „nu am o pregătire militară” (l-a asigurat generalul Bălăceanu că nici nu mai poate fi chemat la oaste, din pricina vârstei, decât în anumite condiții, ca rezervist), „dar voi veni «carne de tun» după ce militarii activi vor acționa”.

Așadar, „carne de tun” se consideră Domnia Sa, dacă i se va cere să facă acest sacrificiu pentru apărarea patriei (și nu e chiar un caz singular, să nu ne facem iluzii!). Dacă soldatul acela din 1917, țăran în uniforma armatei române, la Mărăști, Mărășești și Oituz, ar fi gândit în termenii d-lui Voicu, probabil că Puterile Centrale ar fi scos România din luptă cu multă vreme înaintea Păcii de la București. Și România unită rămânea un vis. Dar dârzenia lor a scris cu sânge pagini de epopee eroică pe care le comemorăm astăzi.

Un student, prezent în platoul de televiziune, întrebat precis de moderatorul emisiunii ce anume l-ar determina să fie de acord cu stagiul militar obligatoriu, a spus că nivelul de trai mai ridicat. Uitând (dar asta ține de lecturi extinse, deci mai are ceva răgaz!), că, în general, cariera militară și serviciul militar obligatoriu nu sunt foarte căutate/apreciate (desigur, în lipsa unei salarizări adecvate și a unor politici de personal bine gândite!) tocmai în societățile cu un nivel ridicat de dezvoltare economică, fiindcă implică riscuri majore și sacrificiu, uzual ieșite, prin nivelul ridicat de trai, din mentalul societăților bogate.

Am sintetizat aici chestiuni care țin de percepții sociale, pentru a fi mai precauți când discutăm despre serviciul militar obligatoriu și cariera militară. Ultima a fost târâtă în derizoriu prin salarizare alambicată și nedreaptă, prin discuțiile politicianiste despre pensiile militarilor ca fiind „nesimțite”, asociate, necinstit, pensiilor speciale mult hulite, prin schimbările continue, multe ridicole, într-un parcurs care ar fi trebuit să rămână un contract ferm cu Țara, prin Jurământul depus.

Dacă nu vom găsi rapid căile cele mai potrivite pentru a reconfigura, recalibra și regândi coordonatele principale ale carierei militare, deficitul de personal va fi, curând, doar un atentat anunțat la o structură profesionistă, ale cărei resurse umane se formează greu, în timp.

Și mă tem că domnul Voicu, mai sus citat, va fi, în aceste condiții, „carne de tun” mult mai repede decât își închipuie. ().

Administratie

„Escape Truck” ajunge în România: adolescenții învață să recunoască semnele traficului de persoane

Publicat

pe

De

Escape-room mobil cu scenarii inspirate din realitate, organizat în mai multe orașe

Un proiect de prevenire și combatere a traficului de persoane aduce în România „Escape Truck”, un escape-room mobil dedicat adolescenților. Prin intermediul unor scenarii inspirate din situații reale, participanții vor afla cum acționează traficanții și care sunt semnele exploatării.

Caravana ajunge în opt orașe

În prima etapă, „Escape Truck” va fi prezent în perioada 14–19 septembrie, în următoarele localități:

  • Cluj-Napoca;
  • Brașov;
  • Câmpina;
  • București.

Caravana își va continua traseul în perioada 5–11 octombrie, prin:

  • București;
  • Pitești;
  • Craiova;
  • Timișoara.

Educație prin experiențe interactive

Conceptul le oferă adolescenților posibilitatea de a identifica, într-un cadru interactiv, metodele prin care traficanții își atrag victimele și situațiile care pot indica un risc de exploatare.

Inițiativa face parte din cooperarea dintre România și Regatul Țărilor de Jos pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane.

Recunoaște semnele. Înțelege pericolul. Protejează-te. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Luna, câinele polițist care a contribuit la găsirea a doi minori dispăruți în Vâlcea

Publicat

pe

De

Copiii, ambii în vârstă de 13 ani, au fost depistați în siguranță la aproximativ un kilometru de domiciliu

Un câine de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic, pe nume Luna, a avut un rol esențial în identificarea a doi minori de 13 ani din județul Vâlcea, plecați voluntar de la domiciliu în noaptea de 11 spre 12 septembrie 2026.

Luna a condus echipele de intervenție într-o zonă cu vegetație

Alături de conductorul său, câinele polițist a urmărit pista și a orientat echipele de poliție și jandarmi către o zonă cu vegetație situată la aproximativ un kilometru de locuința copiilor.

Cei doi minori au fost găsiți în siguranță și s-au întors la familiile lor.

Poliția Română a transmis felicitări echipei și a subliniat, încă o dată, importanța câinilor de serviciu în misiunile de căutare și salvare. Intervenția Lunei demonstrează că pregătirea, loialitatea și implicarea acestor parteneri necuvântători pot face diferența în situații critice. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Captură în Portul Constanța: 60.000 de jucării, suspectate că încalcă drepturile unor mărci cunoscute

Publicat

pe

De

Bunurile, în valoare de peste 700.000 de lei, erau transportate din China către Ucraina

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Portul Constanța, aproximativ 60.000 de jucării susceptibile să aducă atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute. Valoarea estimată a bunurilor depășește 700.000 de lei.

Containerul a fost verificat de polițiștii de frontieră și inspectorii vamali

Controlul fizic a fost efectuat de o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud-Agigea și inspectori vamali ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea.

Containerul sosise din China și avea ca destinație o societate comercială din Ucraina. În urma verificărilor amănunțite, autoritățile au identificat aproximativ 60.000 de jucării care ar putea purta însemne identice sau similare cu cele ale unor mărci înregistrate.

Produsele au fost ridicate pentru expertizare

Polițiștii de frontieră desfășoară cercetări pentru punerea în circulație a unor produse care poartă mărci identice sau similare cu mărci înregistrate pentru produse identice ori similare.

Dacă suspiciunile se confirmă, faptele ar putea prejudicia titularii drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor respective.

Bunurile au fost ridicate în vederea expertizării și continuării cercetărilor. După finalizarea verificărilor, autoritățile urmează să dispună măsurile legale care se impun. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv46 de minute ago

GNM Prahova dă cu „sancțiunea”, APM Prahova spală păcatele: stația de epurare de la Corlătești, cloaca „autorizată” a Prahovei (I)

Stația fantomă care „curăță” banii, nu apele: corupție la chiuvetă în Prahova Stația care trebuia să spele apele, nu conștiințele...

Exclusiv46 de minute ago

Ajutoarele de deces înghețate la 2017. Cum își ascunde Poliția Română formulele de calcul după ștampila „secret de serviciu”

Familiile polițiștilor morți în activitate sau în timpul serviciului descoperă abia la final, în fața ghișeului, că „sprijinul statului” e...

Exclusiv47 de minute ago

Permanența fantomă. Când munca polițiștilor dispare din hârtie ca dosarele incomode din sertar

Rubrica goală care golește drepturi În fiecare zi, la fiecare unitate de poliție, se emite „dispoziția de zi pe unitate”....

Exclusiv47 de minute ago

Premier căutat pentru reglaj de „culoare”. Brigada Rutieră, blocată la semafor politic

Pamflet despre concursurile amânate la șefia Poliției și „coloanele neoficiale” pentru politicieni grăbiți România fără premier, Poliția fără coloană vertebrală...

Exclusiv20 de ore ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusiv2 zile ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv