Connect with us

Actualitate

Nu mai este de gluma: A iesit sarpele-ndrum. Acum ori niciodata!

Publicat

pe

Un studiu publicat la cumpana anilor 2021-2022, dar si la o cumpana a istoriei Romaniei, de doamna avocat Silvia Uscov, readuce in atentie nu doar problema asa numitului Mecanism de Cooperare si Verificare (MCV), prin care UE discrimineaza Romania si o priveaza de drepturile sale in cadrul ordinii comunitare europene, ci mai ales faptul ca acest instrument juridic a expirat, deci a ramas fara justificare legala, inca de la 1 ianuarie 2010.

Solida sub aspectul fundamentarii juridice, practic imposibil de contestat din perspectiva stiintei dreptului, lucrarea la care ne referim pune pe langa problema raporturilor dintre Romania si UE, pe aceea a raportului dintre statul roman si conducatorii sai. Cum poate fi explicat faptul ca timp de doisprezece ani – repetam, doisprezece ani – guvernul roman a refuzat sa apere tara impotriva incalcarii tratatului de aderare la UE si a permis sa ni se aplice un regim ilegal? Mirosul tradarii pluteste in aer si chipul lui Iuda ranjeste din palatul Victoria, ca si din palatul Cotroceni.

Studiul doamnei Uscov si reamintirea scandalosului MCV (creatie a tandemului Monica Macovei – Traian Basescu), a fost impulsionat de o recenta a decizie prin care CJUE, cu depasirea oricarei limite a nerusinarii, ii exonera pe judecatorii romani de obligatia respectului fata de Constitutia Romaniei, scotandu-i in afara ordinii constitutionale nationale si lasand-o pe aceasta fara protectia sistemului judiciar. Acceptarea unei asemenea decizii constituie un pas letal catre disparitia statului roman ca stat suveran, catre iesirea Romaniei din istorie. Or, din acest moment tacerea si inactiunea devin criminale.

Potrivit CJUE, judecatorii romani ar trebui sa inlature aplicarea dispozitiilor Constitutiei Romaniei, astfel cum sunt ele interpretate, altminteri cu caracter general obligatoriu, de CCR, atunci cand ei ar aprecia ca acestea afecteaza interesele uniunii, contravenind, printre altele, si deciziei Comisiei Europene 2006/928 prin care a fost infiintat MCV.

Decizia referitoare la MCV nu este, insa, o norma de drept material, intrucat ea nu impune vreo anumita conduita Romaniei, ci organizeaza o procedura de supraveghere a justitiei romane indreptatind Comisia sa faca recomandari pentru remedierea unor eventuale abateri de la criteriile de performanta definite in tratatul de aderare. Daca aplicarea acestor recomandari care, ca act normativ, in dreptul UE, nu au caracter obligatoriu, ar trece inaintea Constitutiei romane, ar rezulta doua imense anomalii: in primul rand, o norma de recomandare (care, ca regula generala, nu creeaza obligatii pentru nici un stat membru al UE) ar deveni imperativa (pentru Romania); in al doilea rand, Comisia europeana ar capata, nu de la statele membre, ci de la CJUE, competenta de a modifica ordinea constitutionala a Romaniei si a guverna statul roman, potrivit luminilor sale, cel putin in ceea ce priveste puterea legislativa si judecatoreasca, prin MCV.

Nu mai revin asupra tuturor argumentelor care dovedesc suprematia Constitutiei nationale fata de dreptul UE, pe larg prezentate in studiul doamnei Uscov, dar si intr-un studiu similar publicat de mine cu cativa ani in urma, sau in contributiile altor autori din lumea dreptului. Cei cu adevarat interesati pot gasi deja literatura de specialitate pe aceasta tema. Ma voi limita doar la a reaminti cateva elemente de principiu, inainte de a reveni la caducitatea MCV.

Dreptul UE nu poate produce efecte in ordinea de drept national decat daca ordinea de drept national este recunoscuta / respectata in dreptul UE. Cu alte cuvinte, dreptul UE traieste in dreptul national numai intrucat ordinea de drept national traieste in ordinea de drept comunitar european, al carui parinte sau al carui izvor este.

Ordinea de drept national isi are izvorul in Constitutia nationala si este circumscrisa de dispozitiile Constitutiei nationale. Tratatele constitutive ale UE sunt parintele sau sursa dreptului UE, ele dobandind un asemenea statut prin aplicarea Constitutiilor nationale si numai intrucat au fost, la nastere, si raman, in executarea lor ulterioara, conforme cu Constitutiile nationale. Prin urmare, sursa primordiala a dreptului UE sunt chiar Constitutiile statelor membre. La ele se raporteaza dreptul UE, prin intermediul institutiilor europene, si de aceea, in ordinea sistemului normativ al „federatiei europene” sui generis, ele detin suprematia. Caci UE nu este numai o uniune de cetateni, ci o uniune de state nationale care isi pastreaza suveranitatea, delegand doar exercitiul unora dintre atributele acesteia spre a fi administrate in comun de catre institutii transnationale organizate si controlate in comun, cu dreptul de retragere a delegatiei. (Marea Britanie a exercitat, deja, acest drept.)

UE nu ar fi putut avea douazeci si sapte de state membre daca intre Constitutiile lor nu ar fi existat compatibilitate, astfel incat fiecare dintre ele sa fie congruenta cu tratatele constitutive europene. Pornind de aici, dreptul UE infra-conventional trebuie sa fie conform cu tratatele constitutive ale UE, dar si cu Constitutiile nationale.

Intre un act normativ comunitar infra-conventional si un act normativ national infra-constitutional care ar intra in concurs, atunci cand ambele sunt conforme tratatelor constitutive ale UE, respectiv Constitutiilor nationale, aplicabil este cel comunitar, care prevaleaza asupra celui national. In lipsa unui asemenea concurs, un act normativ national va ramane fara efecte daca incalca tratatele constitutive ale UE, si fie CJUE fie instantele de contencios constitutionale nationale (ex. CCR) constata asta.

Pe de alta parte, pe teritoriul unui stat nu pot coexista doua sisteme constitutionale. Tratatele constitutive ale UE nu intra in concurs cu Constitutia nationala in spatiul normativ al statelor membre si nu creeaza o alta ordine de drept decat cea creata de Constitutiile nationale. Ele doar definesc administrarea unei ordini constitutionale comune minime.

In acest sens, in statele membre ale UE nu exista doua seturi de legi, ci doi legiuitori: unul comunitar si unul national, care au domenii de legiferare distincte (in cazul competentelor exclusive) sau comune (in cazul competentelor partajate). Atunci cand legiuitorul comunitar legifereaza, normele adoptate de el au regim national; respectiv sunt aplicate in fiecare tara membra a UE ca si cand ar fi fost adoptate de legiuitorul national, iar daca intre normele celor doi legiuitori, comunitar (federal) si national exista contradictie, cele comune prevaleaza. Este firesc, intrucat altfel, intr-adevar ordinea comuna nu ar mai avea nici o eficienta.

Fiind vorba despre norme cu regim national, adica recunoscute in ordinea nationala, normele de drept comunitar pot fi verificate de CCR (si omologii sai din celelalte state membre) din perspectiva constitutionalitatii lor, adica a conformitatii cu Constitutia nationala. In cazul neconformitatii nu vor produce efecte. Aceasta ineficienta, in mod necesar, nu vizeaza doar teritoriul statului unde a fost declarata, ci toate statele membre ale UE, caci altminteri ordinea comuna si-ar pierde caracterul unitar si astfel coerenta ce-i conditioneaza propria eficienta.

In ceea ce o priveste, CJUE poate cerceta conformitatea dreptului UE sau a celui national cu tratatele constitutive ale UE, precum si conformitatea dreptului infra-conventional cu cel national infra-constitutional, dar nu poate cenzura deciziile CCR (si ale institutiilor similare din alte state membre) si nu le poate lipsi de efecte pe acestea. Daca intre deciziile CCR si cele ale CJUE apar contradictii, cele dintai se bucura de preeminenta in virtutea principiului suprematiei Constitutiilor nationale in ordinea de drept a UE.

Altfel nu poate fi decat daca statele membre renunta la suveranitate, dar si o asemenea decizie se poate lua valabil numai cu respectarea Constitutiilor lor. Or, nici o Constitutie a vreunui stat membru al UE nu ii permite acestuia sa renunte la suveranitate.

Desigur, o noua Adunare Constituanta ar putea, in masura in care acesta ar fi mandatul incredintat ei prin vot, sa decida, ad referendum (sub conditia confirmarii ulterioare prin referendum), incetarea existentei statului roman ca subiect de drept international independent si suveran. Aceasta ar fi, insa, ultima decizie a natiunii romane.

Iata motivul pentru care pseudo teoriile potrivit carora Romania trebuie sa accepte suprematia dreptului UE fata de Constitutia sa (si deciziile CCR care o interpreteaza) nu sunt opinii juridice, ci opinii politice care, urmarind negarea efectelor luptei seculare a romanilor pentru un stat independent si suveran (fapt de loc incompatibil cu integrarea intr-o federatie pan-europeana de state-natiune libere si solidare, diferite si egale) se plaseaza in registrul tradarii. In acest domeniu nu avem opinii diferite. Optiunea este intre a ne apara statul sau a-l distruge, iar varianta din urma a alternativei cade sub incidenta legii penale, la fel cu fapta celor care ii favorizeaza propaganda. Este momentul sa o spunem clar si fara ambiguitati.

Magistratii care refuza sa apere suprematia Constitutiei pe care au jurat si dau prioritate deciziilor CJUE fata de cele ale CCR, nu au ce cauta in magistratura. Raspunderea lor pentru incalcarea voluntara a deciziilor CCR nu este (numai) disciplinara, ci penala. Buruiana tradarii trebuie smulsa din radacini. Acum iar nu mai tarziu.

Despre histrionul Vasilica Danilet si (prea multi) altii ca el, nu mai are rost sa vorbim. Lasam altora grija cazurilor patologice. In schimb, este o intrebare serioasa cum poate ramane in magistratura judecatorul Horatiu Dumbrava, de la Curtea de apel din Targul Mures, care, profitand de confuzia intre neprincipialitate si obiectivitate ivita chiar si la nivelul unei publicatii serioase de specialitate juridica, pe care nu o voi numi din simpatie pentru patronii ei, publica un adevarat manifest politic in care condamna pozitia exprimata de CCR, potrivit careia pretentiile CJUE nu pot fi satisfacute decat prin si dupa schimbarea Constitutiei Romaniei, si sustine ca daca insistam in apararea legii noastre fundamentale intram in conflict cu decidentii UE care ii contesta suprematia. In consecinta, amintitul magistrat, pe urmele altor judecatori facuti din acelasi aluat (precum Costin-Andrei Stancu de la Curtea de Apel Pitesti), ne indeamna sa „inchinam tara”, abandonandu-i Constitutia, decat sa ii aparam drepturile suverane. In orice caz, el se angajeaza sa o faca.

Oare cum va judeca acest judecator cauze precum acelea in care se formuleaza contestatie in anulare impotriva unui hotarari judecatoresti pronuntate de o instanta necompetenta intrucat a fost constituita cu incalcarea legii, atunci cand apreciaza ca admiterea cererii ar intarzia satisfacerea intereselor UE de a-si valorifica pretinse drepturi in Romania? Asta in conditiile in care UE nu este parte in proces si nimeni nu poate spune ca interesele respective sunt legitime, inainte ca o instanta legal formata sa se pronunte cu privire la speta. Sa insemne oare ca orice interes alegat de UE este a priori legitim, asa cum sugereaza CJUE, cerand judecatorilor romani sa nu se „impiedice” de deciziile CCR care au declarat neconstitutionale reglementarile administrative ale puterii judecatoresti privind modificarea regulilor adoptate de puterea legislativa referitoare la constituirea completelor de judecata? Desigur, dl Dumbrava ar fi gata sa incalce deciziile CCR si sa accepte condamnari pronuntate de complete necompetente, pentru ca astfel sa fie servite interesele UE. Nu conteaza cine judeca; important este ca UE sa fie multumita.

Va ignora acest judecator normele referitoare la prescriptie, altminteri de ordine publica, intrucat, potrivit CJUE, altfel UE ar pierde sansa valorificarii unor drepturi litigioase, tratate ca interese legitime inainte ca vreo instanta competenta sa le fi confirmat legitimitatea? Cine mai poate avea incredere intr-un magistrat care, in numele obedientei fata de UE, este dispus sa incalce toate normele de ordine publica nationale, inclusiv cele fundamentand dreptul cetatenilor romani la un proces echitabil?

Fostul ministru al justitiei si al afacerilor externe, profesorul Cristian Diaconescu, a declarat public ca MCV nu mai are baza legala, fiind reglementat de o clauza conventionala expirata. Declaratia este absolut corecta. Din nefericire, curajul s-a epuizat odata cu emiterea ei. Mai departe ni se spune ca, „desigur”, statele membre ale UE, fiind suverane, pot trece peste faptul expirarii si pretinde ca MCV sa ni se aplice in continuare (sic!); ba chiar sa lege de aplicarea lui sanctiuni fara nici o legatura cu el si pe care tratatul de aderare a Romaniei nu le prevedea. Cu alte cuvinte, se teoretizeaza dreptul suveran de … a incalca tratatele (sic!). In atare situatie, Romania nu ar avea, oare, si ea dreptul suveran de a cere ca tratatele pe care le-a incheiat sa nu fie incalcate de celelalte parti contractante?

Pentru a iesi din aceasta dilema, se sugereaza ca guvernul roman sa intre in negocieri cu membrii UE care nu (re)cunosc principiul Pacta sunt servanda (intelegerile legal convenite trebuie respectate), pentru a-i determina sa accepte ca, de vreme ce, potrivit tratatului de aderare, MCV, in virtutea raportului sau de accesorialitate cu clauza de salvgardare, a expirat acum doisprezece ani (!!!), este cazul ca acesta sa nu mai fie invocat in relatiile cu Romania. Cu alte cuvinte trebuie sa negociem si sa convenim acum ca angajamentele trebuie respectate. Si asta nu numai de catre Romania, ci si de catre partenerii sai. Mai intai incheiem un tratat si apoi incheiem un al doilea care sa stabileasca respectarea celui dintai. Suntem oare sanatosi?

Intervievat de o jurnalista cunoscuta ca vuvuzea a Miscarii antidemocratice si antinationale #rezist, profesorul Valeriu Stoica, fost ministru al justitiei, altminteri un jurist eminent, dupa ce reflecteaza asupra faptului ca nu prin comunicate se pronunta CCR, ci prin decizii, comunicatele de presa putand inflama tot felul de crize (de fapt comunicatul CCR a raspuns comunicatului CJUE si nu a facut decat sa sintetizeze si reitereze practica deja consacrata a instantei de contencios constitutional romane), admite ca „si CJUE exagereaza”, astfel putand aduce atingere echilibrului absolut necesar dintre dreptul comunitar si dreptul national. O demonstratie de abilitate diplomatica, intr-un moment in care ceea ce trebuie sa primeze este caracterul.

CJUE nu exagereaza, ci atenteaza. Avem de a face cu un dublu atentat: un atentat impotriva ordinii europene stabilite prin tratatele constitutive ale UE si astfel, prin reactiile eurosceptice pe care le genereaza, chiar impotriva viabilitatii proiectului european, pe de o parte, si un atentat impotriva statului roman, ca forma suverana de organizare politica a natiunii romane, pe de alta parte. Acest atentat trebuie denuntat. Atat de catre formatorii de opinie, cat si, mai ales, de responsabilii politici romani care trebuie sa ceara declansarea imediata de negocieri politice cu scopul de a pune capat actiunilor CJUE de subminare a suveranitatii statelor membre ale UE si de a concepe, inclusiv prin reconfigurarea statutului CJUE, garantii care sa faca imposibila reluarea unor asemenea de atentate.

Teoretic, Romania are un parteneriat strategic cu Franta. Poate ca ar trebui recurs la logica acestuia, pana in prezent ramas la nivel de simbol, pentru ca presedintia franceza a UE, tocmai lansata, sa isi puna pe agenda rezolvarea crizei cronice a sistemului judiciar comunitar european, acutizata prin atacul CJUE la adresa CCR si instigarea magistratilor romani de catre CJUE de a nu se mai subordona Constitutiei nationale si a refuza sa o mai apere.

Sa revenim acum la MCV. Unii s-au grabit sa minimalizeze importanta demersului stiintific, dar si patriotic, al doamnei avocat Silvia Uscov, pe motiv ca problema ar fi cunoscuta iar teza caducitatii MCV de acum „fumata”. Este fals! Nimic nu este „fumat” atat timp cat tinta nu a fost atinsa si dispozitiile expirate continua sa se aplice.

Doamna Uscov are doua merite importante. Pe de o parte, este meritul de a ne fi amintit ca problema aplicarii unui mecanism caduc nu a fost inca rezolvata; ca MCV inca arde si ne arde. Pe de alta parte, meritul de a fi asezat teza caducitatii MCV pe temelia unei demonstratii juridice solide din perspectiva stiintei dreptului, iar nu (doar) a oportunitatii politice.

Nu este cazul sa reluam aici aceasta demonstratie, fiind suficient sa facem trimitere la studiul publicat in Juridic.ro si la sinteza acestuia publicata de Lumea justitiei. De asemenea, ar putea fi consultat si studiul meu pe aceasta tema, publicat in volum, de Editura Hamangiu, inca in 2014, si, de asemenea in Lumea justitiei, in acelasi an. Ma voi limita aici doar la sublinierea unor aspecte, de regula, ignorate sau carora li se acorda mai putina atentie.

Nu exista nici un tratat la care Romania sa fie parte si care sa prevada instituirea MCV. Tratatul de aderare a Romaniei la UE, permanent invocat, dar rar citat, contine o asa zisa clauza de salvgardare, menita a proteja („salvgarda”) interesele celorlalte state membre ale UE in situatia in care deficientele eventuale ale sistemului judiciar romanesc (ale justitiei romane, in general) le-ar fi afectat. Clauza nu numea deficiente ferm constatate si nici nu preciza modul in care ele ar fi afectat interesele mentionate. Ea urma sa expire dupa o perioada de trei ani de la data aderarii; deci pe 1 ianuarie 2010.

Prin aceasta clauza, Comisiei europene (CE) i se atribuia competenta de a supraveghea evolutia justitiei romane si, foarte important, sub conditia consultarii statelor membre, in functie de necesitati, sa adopte masuri de natura a salvgarda interesele acestora. Care era tipul masurilor de adoptat, din punctul de vedere al regimului lor juridic in dreptul UE, sau al instrumentelor juridice utilizabile? Regulamente si decizii.

Ce continut puteau avea masurile? Acestea ar fi urmat sa contina reguli pentru reamenajarea raporturilor de cooperare in domeniul justitiei intre statele membre ale UE, dispensandu-le de anumite obligatii fata de Romania, respectiv suspendand anumite drepturi ale Romaniei in relatia cu acestea. Atat si nimic mai mult.

In concret era vorba de recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti pronuntate de instantele romane, in celelalte state ale uniunii, sau de recunoasterea mandatelor de arestare romanesti, sau de satisfacerea cererilor de extradare a persoanelor urmarite ori condamnate, formulate de instantele competente din Romania, si altele asemenea. Prin urmare, nu era vorba despre interzicerea intrarii in spatiul Schengen sau de refuzul accesului la fonduri europene, fara legatura cu domeniul justitiei. Totul logic si corect.

Asemenea masuri (luate prin regulamente si decizii) nu puteau fi impuse decat in interiorul termenului de trei ani. Daca ele nu ar fi adus rezolvarea problemei constatate inauntrul acelui termen, aplicarea lor ar fi continuat pana la atingerea rezultatului urmarit. Se subintelege ca o asemenea ultraactivare a clauzei de salvgardare ar fi continuat doar atat timp cat si numai daca, dupa expirarea termenului amintit, remediile generale oferite de tratatele UE nu ar fi putut fi eficiente si pentru Romania.

Se pune intrebarea daca astfel de „sanctiuni” sau reamenajari ale sferei obligationale in raporturile dintre membrii UE puteau fi adoptate numai in cazul Romaniei? Nu. Respectul pentru statul de drept (guvernarea legii) era si ramane o datorie a tuturor membrilor UE. Incalcarea ei de catre oricare stat membru deschide posibilitatea recurgerii la procedura de infringement (raspunderea pentru incalcarea normelor comunitare) in masura in care exista un acquis comunitar in materie. De ce atunci s-a instituit un regim special pentru Romania? Exista un raspuns de fond si unul de forma.

Motivul de fond a fost acela de a oferi o cale pentru lasarea fara argumente a celor care se opuneau admiterii Romaniei in UE. Anumite state doreau izolarea internationala a tarii noastre si lasarea ei intr-o zona gri, la periferia Europei, astfel incat sa fie mai usor de dominat si eventual de impartit intre jucatorii globali si regionali. Desi, aparent, opozitia acestora a fost infranta prin adoptarea clauzei de salvgardare, ulterior s-a vazut ca, de fapt, ei au acceptat doar pentru ca nu au cedat (sic!), si au folosit clauza, impreuna cu MCV, accesoriul sau inventat ulterior (inclusiv cu sprijinul „coloanei a cincea” romanesti condusa de Monica Macovei), ca un adevarat „cui al lui Pepelea” a carui utilizare a permis mentinerea Romaniei in vestibulul UE si santajarea ei permanenta in scopul de a i se confisca parti de suveranitate niciodata cedate de altii.

Motivul formal, a fost acela ca functionalitatea sistemului judiciar romanesc nu era certa la data aderarii Romaniei la UE si de aceea, pentru siguranta vechilor membri, se impunea o urmarire sistematica si permanenta a evolutiilor acestuia, iar, in eventualitatea in care apareau probleme, s-ar fi putut lua mai expeditiv masuri care, nu atat sa pedepseasca Romania, cat sa protejeze celelalte state de contaminarea cu „virusul viciului judiciar romanesc”. Prin urmare, aveam de a face nu doar cu un regim de exceptie, ci si cu unul tranzitoriu si provizoriu, vazut ca o garantie pentru securitatea raporturilor interne ale UE in domeniul justitiei, pana cand se putea ramane la regimul general.

Din punct de vedere oficial, asa cum rezulta si din decizia CE care i-a dat nastere, MCV, instrument la care, repetam, nu se refera nici un tratat, a fost conceput pentru a atinge doua obiective: sa puna la dispozitia Comisiei un sistem de supraveghere permanenta a situatiei, pentru ca pe o atare baza sa poata fi informate Consiliul si Parlamentul, pe de o parte, si sa permita Comisiei a face recomandari de natura a remedia deficientele constatate, astfel incat activarea clauzei de salvgardare (cu sanctiunile ei specifice) sa fie evitata. Asadar, decizia privind infiintarea MCV nu a reprezentat un act de punere in aplicare a clauzei de salvgardare, ci un act privind instituirea unui accesoriu al acesteia menit, in acelasi timp, a o face aplicabila (dimensiunea verificarii) si a preveni aplicarea sa (dimensiunea cooperarii).

Forta sa juridica a MCV era data doar de legatura cu clauza de salvgardare. In lipsa acesteia MCV ramanea fara legitimitate. Decizia de infiintare nu a precizat durata de aplicare. De ce? Pentru ca nu era necesar. Durata MCV era fix durata de valabilitate a clauzei de salvgardare, al carei accesoriu era.

Important de subliniat este ca niciodata CJUE nu s-a pronuntat asupra temeiului legal al MCV, luand ca un dat a prioric legalitatea (conventionalitatea) acestuia. Avocatul general, simtind musca pe caciula, a precizat, insa, ca recomandarile formulate sub egida MCV nu au caracter obligatoriu, Romania fiind doar tinuta, in executarea obligatiei generale de cooperare loiala, sa nu le trateze cu dispret. Cat priveste termenul de validitate, acelasi avocat general, recunoscand ca mecanismul nu poate fi folosit sine die si ca trebuie sa existe o proportie intre durata lui si durata specifica a problemei de rezolvat, a recomandat ca discutia sa nu aiba loc intrucat ar echivala cu deschiderea unei Cutii a Pandorei.

Asemenea discutii s-au ivit in contextul folosirii abuzive a MCV. Caci celalalt nume al MCV este „abuzul”. Pe de o parte, in timp ce cooperarea loiala a fost interpretata atat de CE cat si de agentii tradarii din Romania ca obligatie de a respecta ad literam indicatiile eurocratilor bruxellezi, guvernul roman nu a reclamat la CJUE incalcarea acestei obligatii de catre statele si institutiile europene care au legat de simpla existenta a MCV sanctiuni neprevazute in tratatul de aderare (in clauza de salvgardare) precum refuzul intrarii in Schengen sau cel al transferarii fondurilor europene prevazute in PNRR si alte asemenea planuri.

Pe de alta parte, refuzul CJUE de a deschide Cutia Pandorei in care se gasea dreptul Romaniei de a iesi de sub regimul infamant si discriminatoriu al MCV odata cu expirarea duratei de valabilitate a clauzei de salvgardare, a lipsit Romania de capacitatea sa de a fi un membru cu drepturi depline in UE. Iar asta, in sine, este o samavolnicie, cu atat mai mult cu cat, iata, in cea mai recenta decizie a sa, CJUE face referire la decizia de infiintare a MCV, fara a baga in seama aceasta nu mai este in vigoare, pentru a le cere judecatorilor romani sa ignore deciziile CCR de natura a-i afecta aplicarea prin efectul constitutionalizarii dreptului national. Deci, alt abuz: nu cercetam validitatea normei dar impunem aplicarea ca si cand ar fi valida.

Aceasta nu este forta dreptului, ci dreptul fortei. Nu este justitie, ci politica. Iar la forta Romania trebuie sa raspunda prin forta. In timp ce o problema politica trebuie tratata prin remedii politice.

Sa mai adaugam ca nu exista nici o dovada potrivit careia, inainte de a adopta decizia 2006/928 privind infiintarea MCV, CE ar fi sesizat probleme concrete care sa afecteze cooperarea intre Romania si membrii uniunii in domeniul justitiei, precum si ca ar fi avut consultari cu statele membre, asa cum cerea clauza de salvgardare. Aceasta este inca o dovada ca decizia amintita nu a fost luata in aplicarea clauzei de salvgardare si, prin urmare, nu ii poate supravietui. Practic, in cei trei ani de valabilitate, clauza de salvgardare nu a fost activata, iar odata cu expirarea ei a expirat si MCV, potrivit principiului de drept accesorium sequitur principalem (accesoriul urmeaza soarta principalului).

De ce atunci mai exista in Romania unii care accepta regimul MCV? De ce nimeni nu a notificat la Bruxelles expirarea acestuia si trecerea in regimul general de aparare a statului de drept aplicabil tuturor membrilor UE? Incompetenta? Greseala? Greseala este prea mare si cu urmari mult prea grave pentru a nu fi considerata ca facuta cu intentie; respectiv cu rea credinta. Culpa lata dolus equiparatur (greseala grava, pe care nici cel mai incompetent om nu ar face-o, echivaleaza cu inselaciunea, cu reaua credinta). Pe coridoarele Comisiei europene, cei carora li se spune ca aplica o norma expirata, soptesc la urechea celor interesati ca asta se intampla intrucat chiar Romania o accepta si o doreste.

Faptic, aceasta afirmatie este, cel putin partial, corecta. In anul 2010, cand, inclusiv ca urmare a unor negocieri purtate de mine, ca vicepresedinte al Grupului S&D din Parlamentul european, cu presedintele Comisiei europene, Manuel Barosso, se decisese incetarea aplicarii MCV, Presedintele Traian Basescu a instruit Misiunea Romaniei pe langa UE sa informeze ca Romania nu este interesata intr-o asemenea decizie. Recent, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu, a povestit ca, aproximativ in aceeasi perioada, Parlamentul Olandei, dupa discutii cu o delegatie parlamentara romana, ar fi mandatat guvernul olandez, singurul guvern al statelor membre care se opunea, sa accepte ridicarea MCV cu referire la Romania. De ce nu s-a intamplat asa? Pentru ca tradarea statea cu Presedintele Romaniei la masa.

Pana atunci si dupa aceea, MCV a servit unora dintre liderii politici ai Romaniei pentru ca, invocand „obligatiile fata de UE” si recomandarile „obligatorii” (sic!) ale Comisiei europene, sa isi lichideze concurenta politica sau economica, folosind trinomul SRI-DNA-ICCJ. Cei care jurasera sa apere Constitutia Romaniei au acceptat fara ezitare, ca tot prin MCV, sa plateasca pretul sacrificarii suveranitatii nationale, a intereselor nationale si elitelor nationale in interesul hegemonilor europeni si euro-atlantici, precum si al corporatiilor multinationale.

Din punct de vedere juridic lucrurile stau, insa, cu totul altfel. Potrivit dreptului UE, respectiv tratatelor constitutive ale UE, Comisia nu poate accepta competente atribuite de un singur stat membru, printr-un acord bilateral. Competentele sunt atribuite prin amintitele tratate, care sunt instrumente de drept international, iar nu instrumente de drept constitutional, si care, de aceea, nu pot fi incheiate si modificate decat cu acordul tuturor semnatarilor; desigur sub conditia conformitatii cu Constitutiile nationale ale fiecaruia.

In atari circumstante, cum poate fi calificata fapta unui guvern care, cu incalcarea tratatelor internationale la care tara sa este parte, atribuie Comisiei europene, in scris sau verbal, explicit sau implicit, prin actiune sau prin inactiune, competenta de a folosi un mecanism a carui baza juridica nu mai este in vigoare, pentru a a-i discrimina statul aflat in grija sa, a-i limita suveranitatea si a impune nesocotirea Constitutiei nationale? Singurul cuvant care ne vine in minte este tradarea.

Guvernul generalului Ciuca ar trebui sa reflecteze la aceasta, sa reconfirme suprematia Constitutiei Romaniei fata de dreptul UE si sa inceteze orice raport cu UE in cadrul MCV, notificand Comisiei europene ca pe viitor va continua cooperarea in domeniul justitiei exclusiv in pe temeiul normativ general valabil pentru toate statele membre. Altminteri va avea soarta tradatorilor.

Adrian Severin

Actualitate

Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL

Publicat

pe

De

Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.

Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.

Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.

Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461

Citeste in continuare

Actualitate

Factura usturătoare a războiului: Generalul Kenneth Wilsbach avertizează că forțele aeriene au epuizat fondurile din cauza conflictului cu Iranul

Publicat

pe

De

Operațiunea Epic Fury a aruncat bugetul forțelor aeriene americane într-un impas financiar fără precedent. Generalul Kenneth Wilsbach, ofițerul cu cel mai înalt rang din aviația militară, susține că este nevoie de un pachet masiv de 1,5 trilioane de dolari pentru ca Statele Unite să își păstreze supremația tehnologică și operațională în fața amenințărilor actuale.

Dilema bugetară sub presiunea focului inamic

Conflictul din Iran a forțat Pentagonul să recurgă la manevre financiare riscante. Deoarece cheltuielile pentru Epic Fury nu au fost prevăzute în bugetul inițial, oficialii militari au fost nevoiți să „împrumute” fonduri de la alte programe vitale. Generalul Wilsbach a explicat că, pentru a plăti facturile curente ale războiului, s-a stopat finanțarea unor proiecte esențiale care ar fi trebuit finalizate în acest an. Documentele recente sugerează tăieri masive, inclusiv peste 700 de milioane de dolari din programele de achiziție de aeronave, totul pentru a acoperi necesitățile imprevizibile ale frontului.

Supraviețuirea flotei aeriene depinde de trilioanele de dolari solicitate

Viziunea administrației pentru un buget de apărare de 1,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2027 pare tot mai greu de atins, pe măsură ce negocierile politice din Congres stagnează. Fără aceste fonduri, proiecte strategice precum scutul de apărare antirachetă Golden Dome sau achiziția avioanelor invizibile F-35 riscă să fie încetinite sau chiar anulate. Mai mult, stocurile de muniție și producția de drone, intens utilizate în conflictul iranian, au ajuns la niveluri critice, punând în pericol capacitatea de ripostă pe termen lung.

Prețul sângelui și al oțelului în Orientul Mijlociu

Reluarea luptelor împotriva Iranului, după prăbușirea fragilului armistițiu pe 10 iulie, a adus pierderi umane și financiare grele. Până la jumătatea acestei luni, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar alți 400 au fost răniți. Costurile financiare sunt estimate deja la aproximativ 40 de miliarde de dolari. În ciuda pericolului constant, Wilsbach a lăudat reziliența trupelor care operează sub focul continuu al barajelor iraniene, reușind să mențină aerodromurile deschise pentru a menține presiunea asupra Teheranului.

Citeste in continuare

Actualitate

O nouă etapă în apărarea orbitală: Pentagonul depășește impasul tehnic și reia lansările de sateliți

Publicat

pe

De

După o „pauză strategică” forțată de erori de proiectare și defecțiuni tehnice, Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) repornește motoarele. O nouă flotă de sateliți de ultimă generație este gata de lansare, marcând un moment critic în construcția infrastructurii defensive pe orbită joasă.

Statele Unite reiau oficial desfășurarea primei generații de sateliți din cadrul rețelei de transport spațial, după ce o serie de probleme tehnice a menținut programul la sol. Liderii agenției au confirmat că perioada de inactivitate a fost esențială pentru remedierea unor vulnerabilități critice descoperite la primele unități trimise pe orbită anul trecut. Planul actual vizează plasarea rapidă a peste 20 de noi vehicule spațiale, ca parte a unui efort masiv de a atinge pragul de 158 de sateliți funcționali în acest segment.

Depășirea erorilor de proiectare și a problemelor de propulsie

Drumul către o rețea orbitală infailibilă nu a fost lipsit de obstacole. Oficialii apărării au recunoscut deschis că primele zeci de unități lansate au suferit din cauza unor modele termice eronate și a unor defecțiuni la sistemele de propulsie electrică. Aceste probleme au împiedicat sateliții să ajungă pe planurile orbitale ideale, forțând inginerii să implementeze soluții de atenuare termică și ajustări software de ultim moment pentru restul flotei.

Această restartare a calendarului de lansări este privită cu o doză de optimism precaut. Deși verificările tehnice nu sunt complet finalizate pentru toate unitățile aflate deja pe orbită, experții sunt încrezători că experiența acumulată în ultimele șase luni va accelera procesul de integrare a noilor sateliți care urmează să părăsească rampa de lansare.

Provocările tehnologiei laser și obstacolele birocratice

Dincolo de hardware, Pentagonul se confruntă cu o provocare majoră în crearea unei „rețele de tip plasă” (mesh network). Dificultățile în producția legăturilor optice inter-satelitare – esențiale pentru comunicarea instantanee în spațiu – rămân un punct sensibil. Aceste conexiuni laser sunt coloana vertebrală a întregii arhitecturi defensive, fiind vitale pentru succesul inițiativei „Cupola de Aur”.

Mai mult, testarea tehnologiilor de transmitere a datelor către platformele militare de la sol se lovește de zidul autorizațiilor de spectru radio. În timp ce testele în largul oceanului și cu partenerii internaționali au primit undă verde, utilizarea acestor frecvențe deasupra teritoriului american rămâne blocată într-un proces administrativ anevoios, care durează deja de mai mulți ani.

Consolidarea capacităților tactice pentru teatrul de operații modern

Miza acestor lansări este transformarea unui concept teoretic într-o capacitate de luptă reală. Odată ce rețeaua va atinge o densitate critică de sateliți pe mai multe planuri orbitale, forțele armate vor beneficia de un flux de date în timp real, capabil să conecteze senzorii de detectare cu sistemele de interceptare într-un mod fără precedent.

Integrarea în noua rețea de date spațiale a Forțelor Spațiale va permite ca informațiile tactice să circule global, cu o latență minimă. Pentru strategii militari, acest moment marchează începutul unei noi ere, în care spațiul nu mai este doar un domeniu de observație, ci un centru nervos activ și rezilient pentru securitatea națională.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv15 ore ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Exclusiv15 ore ago

Clanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp

CV de super-erou: într-o zi director, în alta jurist, în alta președinte de CA Conform propriului CV (tip Europass, grijuliu...

Exclusiv15 ore ago

Meciul de la Cotroceni: legea salarizării, transformată în armă politică între PSD și PNL

Vineri, 17 iulie 2026, ora 12:00, la Cotroceni nu se ține o dezbatere tehnică, ci o nouă repriză de box...

Exclusiv15 ore ago

FSANP „smulge” din proiect: o virgulă, două fraze și o iluzie de dreptate

Conform unui comunicat al Federației Sindicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor (FSANP), s-a produs o mare mișcare tectonică în birocrația...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat Tămâie...

Exclusiv2 zile ago

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la...

Exclusiv2 zile ago

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor...

Exclusiv3 zile ago

Republica fiduciei și orbul găinii: cum spală Blue Planet gunoaiele, banii și responsabilitatea în Sectorul 1 (și de ce Ploieștiul se face că nu vede)

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1 Contractul de salubrizare cu Blue Planet...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi

De la „caz incredibil” pe Facebook la serialul cu inventarul furat În timp ce o parte din presa locală se...

Exclusiv3 zile ago

Tribunalul București a prins IPJ-urile cu „nu ținem evidență” în gură: minciuna administrativă nu mai ține la judecător

IPJ-urile, prinse cu mâna în sacul opacității: „Nu avem registru” nu mai spală refuzul de informații Un precedent extrem de...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute

De la „știrișoare” pe Facebook la mizeria reală din inventar În timp ce o publicație locală se laudă pe Facebook...

Exclusiv4 zile ago

Tatăl invizibil și sistemul somnoros — pamflet despre un copil lăsat pe pilot automat

O mamă disperată își povestește cazul „Bine ați venit la vizite… poate” — programul-fantomă Judecătoria a stabilit week-end-uri de vizită:...

Exclusiv4 zile ago

Cumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici

Salariul „de excelență” la plic, între cumetri: statul plătește, nașa încasează În timp ce colegii din Poliția Română află din...

Exclusiv5 zile ago

O nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI

Când ceri drepturi salariale: ți se pune în brațe factura SRI Într-un dosar în care reclamanți sunt un sindicat și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv