Featured
Rădăcini ale statului subteran
Zilele trecute, Silviu Predoiu, fost adjunct al Serviciului de Informații Externe, i-a făcut o radiografie extrem de dură lui Victor Ponta, fost ofițer acoperit al aceluiași serviciu. Și asta după ce, în prealabil, fusese consilierul acestuia la Pro România. Cazul nu este deloc singular. Și mi-a inspirat titlul de mai sus. În definitiv, ce caută acești foști șefi ai serviciilor secrete în politica la vârf? Nu sunt ei rădăcini ale statului subteran?
Desigur, analiza lui Predoiu ne este utilă. Este un om inteligent, un fin analist, are instrumentele necesare, dar și informațiile indispensabile pentru a lovi direct la țintă. Și astfel l-a făcut praf și pulbere pe fostul său protejat și, mai nou, pe fostul său lider de partid. Dar nu analiza lui Predoiu este subiectul acestui editorial. Ci faptul în sine. De ce se implică în politică un fost mahăr al serviciilor secrete? De ce traversează el Rubiconul?
Cazul nu este singular. Politică au făcut la greu, după încheierea mandatului, și Ioan Talpeș, fost șef SIE, și Virgil Măgureanu, fost șef SRI, și Mihai Răzvan Ungureanu, tot fost șef SIE, și chiar și Teodor Meleșcanu, cu observația însă că acesta a știut să se oprească la timp. Când au descoperit toți acești mahări ai serviciilor secrete, cărora li se pot adăuga foarte multe nume de mai mică anvergură, că au aptitudinile necesare pentru a se implica până peste cap în politică, la vedere, asumându-și responsabilități de lideri sau așezându-se în spatele unor lideri? Și ce implicații are acest fenomen asupra a ceea ce numim statul subteran?
Pentru a completa acest tablou și pentru a face chiar un pas înainte, dezvoltând tema consecințelor, iată, vă prezint o bombă de ultimă oră. O dezăluire făcută ieri noapte la Realitatea Plus, în dezbaterea moderată de Anca Alexandrescu, de către vedeta politică de ultimă oră, copreședintele AUR George Simion, care a răspuns unei provocări pe care chiar eu i-am adresat-o. Provocarea s-a referit la Alexandru Muraru, parlamentar și președinte PNL Iași și, mai recent, consilier al primului ministru la un capitol incitant, cel al combaterii antisemitismului și discriminării.
După cum se știe, acesta i-a deschis liderului AUR un dosar penal, pe motiv că ar fi extremist și antisemit. Și, în mod concertat, în foarte scurt timp, alte personaje cunoscute, cu biografii pestrițe, s-au raliat acestei operațiuni de punere la zid a liderului unui partid care a crescut cu adevărat miraculos în 2021. Ei bine, răspunzând provocării, George Simion a plasat în emisiune o dezvăluire bombă. Și anume că acest Alexandru Muraru, ca de altfel și fratele lui, fost consilier prezidențial al lui Iohannis, acum ambasador al României în Statele Unite, a făcut parte la Iași dintr-un cuib legionar. Un cuib legionar de dată mai recentă.
După care ambii au sărit în barca regretatului Ticu Dumitrescu, și, prin intermediul acestuia, au invadat CNSAS, dând iama prin dosarele de Securitate ale „foștilor”. Iar acum, ce să vezi? Frățiorii combat în tandem antisemitismul. Și nu un antisemitism dovedit. Ci un soi nou de antisemitism, despre care nimeni nu deține nici cea mai mică dovadă palpabilă. Mie unul mi-este clar că frații Muraru sunt și ei un exemplu tipic, deși oficial nu au condus servicii secrete, de rădăcini ale statului subteran. Din cauza informațiilor pe care le vehiculează.
De ce simt nevoia acești oameni, care, pretențios spus, au activat în serviciile de intelligence, să intre cu arme și bagaje în politică? Primul răspuns care-mi vine la îndemână este că, de fapt, după încheierea misiunii oficiale, ei nu fac altceva decât să continue ceea ce au făcut și până atunci în mod neoficial. Adică să devină parte a celor mai importante decizii politice care, într-un stat democratic, sunt exclusiv apanajul celor aleși de cetățeni sau celor numiți în poziții executive de către cei aleși. Oamenii s-au obișnuit să-și trăiască viața lor secretă într-un anumit fel și nu se pot dezbăra de acest obicei. Vor pur și simplu să conducă. Fie prin interpuși, fie în mod direct. Și, dacă se poate, în stilul în care au făcut-o mereu. Adică fără să-și asume vreo răspundere.
A doua explicație constă, după opinia mea, în însăși putreziciunea raporturilor dintre aceste servicii secrete și societate. Este adevărat că lucrătorii serviciilor de informații și mai ales conducătorii acestora au salarii mari, venituri colaterale mari și, mai târziu, pensii mari. Dar toate aceste înlesniri acordate de societate nu sunt deloc extraordinare. Una peste alta, veniturile lor, după ce-și părăsesc funcțiile, sunt incomparabil mai mici decât veniturile și avantajele reale pe care le-au avut când se aflau în post. O soluție pentru a evita această situație în viitor ar putea fi, oricât de șocantă este afirmația mea, o mai mare generozitate a societății față de aceste personaje, dublată însă de o lege care să sancționeze cu fermitate implicarea lor ulterioară în politică.
În caz contrar, iar acest caz contrar îl consumăm de treizeci și ceva de ani, șefii serviciilor secrete nu fac altceva decât ca, profitând depoziția pe care o dețin, să-și pregătească terenul pentru o viitoare carieră la vedere sau ocultată, la vârful politicii românești. Și cei mai mulți au descoperit, cum era și firesc, că o soluție care-și arată întotdeauna roadele este plasarea din timp a unor interpuși în Parlament, în Executiv, în sistemul judecătoresc, în presă și, în general, în toate funcțiile cheie ale administrației publice centrale și locale.
Dar, cum am sugerat mai sus, de vreme ce știm cam care sunt unele dintre rădăcinile statului subteran, am face bine să învățăm să le tăiem. Și, înainte să le tăiem, să le devoalăm și să le dezbatem public. Cum este, ca să revin la debutul acestei analize, cazul Predoiu. Un om care știa foarte bine în ce se bagă, atunci când a decis să devină oficial consilierul lui Victor Ponta și al partidulețului său, Pro România. Păi, dacă știa în ce se bagă, de ce s-a mai mirat ulterior?
Sorin Rosca Stanescu
Exclusiv
AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE
În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare. Sindicatul „Diamantul” le bate obrazul cu Constituția, dar la partide e liniște de cimitir: se aude doar cum crește nesimțirea politică.
Dacă ar fi după viteza cu care parlamentarii români își măresc propriile privilegii, am fi deja colonizați pe Marte. Când vine vorba însă de pensiile militare și de datoria față de cei care au purtat uniforma, aleșii noștri suferă de o formă rară și convenabilă de paralizie legislativă. Potrivit unei petiții explozive emise recent de Sindicatul Polițiștilor din România „DIAMANTUL”, sub semnătura președintelui Vitalie Josanu, „crema” politicii dâmbovițene a reușit performanța de a transforma o obligație constituțională într-un exercițiu de ignoranță olimpică.
SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE… BLOCAJE LEGISLATIVE ÎN CASCADĂ
Deși Curtea Constituțională a dat cu rigla peste degetele legiuitorilor încă din vara anului 2025 (prin celebra Decizie nr. 126/2025), trimițând legea PLx 540/2024 înapoi la „reparat”, aleșii noștri par să fi confundat Camera Deputaților cu o cameră de hibernează. Din toamna trecută și până astăzi, 1 iunie 2026, praful s-a depus pe raportul de punere în acord mai gros decât pe promisiunile electorale din campanie.
Potrivit documentului semnat de Vitalie Josanu, președintele Sindicatului „DIAMANTUL”, reexaminarea legii nu este o invitație la cafea, ci o obligație impusă de Articolul 147 din Constituție. Dar cine să mai citească Legea Fundamentală când ești ocupat cu împărțirea ciolanului prin comisii? Viciile constatate de CCR erau „reparabile”, însă pentru parlamentarul român, efortul intelectual de a îndrepta o lege pare să fie o povară mai mare decât un rucsac plin cu pietre în marș forțat.
„DIAMANTUL” ÎNFRUNTĂ CĂRBUNELE POLITIC: ÎNTREBĂRI PENTRU SURZI
Sătui să vadă cum rezerviștii militari și întreaga familie ocupațională a ordinii publice sunt lăsați la coada priorităților, polițiștii de la „DIAMANTUL” au decis să scoată partidele la tablă. Printr-o petiție adresată tuturor grupurilor parlamentare – de la „greii” PSD și PNL, până la vociferanții de la AUR, USR și UDMR – sindicatul cere un lucru elementar: Asumarea!
Întrebările puse de Vitalie Josanu sunt de o simplitate care probabil provoacă scurtcircuite în mințile politicienilor: „Susțineți sau nu deblocarea legii? Aveți de gând să faceți ceva sau doar așteptați să treacă timpul până la următoarele alegeri?” Este un test de sinceritate pe care clasa noastră politică îl pică regulat, preferând teza comodă a „proiectului nou” în locul reparării celui existent, doar-doar s-o mai amâna plata pensiilor meritate încă vreo câțiva ani.
ȘANTAJUL TRANSPARENȚEI: CINE TACE, SE FACE CĂ UITĂ
Mesajul Sindicatului „DIAMANTUL” este, de data aceasta, unul fără mănuși: tăcerea nu mai este acceptată drept răspuns. În textul petiției se specifică clar că lipsa unei poziții oficiale va fi raportată direct membrilor și opiniei publice. Cu alte cuvinte, polițiștii le transmit aleșilor: „Vă urmărim și vă vom spune pe nume!”
Rămâne de văzut dacă liderii de grup din Camera Deputaților vor avea curajul să iasă din buncărul de indiferență sau dacă vor continua să joace „leapșa” cu drepturile celor care asigură securitatea națională. Până atunci, PLx 540/2024 rămâne monumentul suprem al incompetenței și al lipsei de respect față de uniformă, într-o țară în care legea e doar o sugestie, iar pensia militară – un lux pe care politicienii îl promit doar la televizor. (Cerasela N.).
Sursa: Petiția nr. 31/01.06.2026 emisă de SPR „DIAMANTUL”
Exclusiv
Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa
O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct buzunarele și libertatea de mișcare a șoferilor indisciplinați. Un proiect de Hotărâre de Guvern, aflat în prezent în transparență decizională pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, introduce un mecanism coercitiv fără precedent: suspendarea automată a permisului de conducere pentru neplata amenzilor rutiere. Potrivit unei analize publicate de Sindicatul Europol, măsura este concepută să elimine portițele prin care contravenienții evitau până acum plata sancțiunilor.
Algoritmul suspendării: 50 de lei neachitați sunt egali cu o zi de „pieton”
Conform noilor reglementări introduse prin OUG nr. 7/2026, șoferii au la dispoziție un termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal pentru a-și achita integral amenzile. În caz contrar, dreptul de a conduce este suspendat de drept, printr-un calcul matematic strict: o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei rămași neachitați.
Sursa citată precizează că procesul începe cu o somație obligatorie emisă de organele fiscale locale în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea amenzii. Acest document reprezintă ultimul avertisment oficial înainte ca mecanismul de suspendare să se activeze automat la ora 00:00 a celei de-a treia zi lucrătoare de la expirarea termenului de plată.
„PatrimVen”, brațul digital al statului: Adio, erori umane sau intervenții „pilelor”
Noutatea absolută a acestui proiect constă în automatizarea completă a procesului prin intermediul sistemului informatic „PatrimVen”. Această platformă va asigura comunicarea instantanee între autoritățile fiscale locale și Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).
Datele șoferilor datornici — de la codul numeric personal și seria procesului-verbal, până la perioada exactă de suspendare — vor fi introduse în sistem în termen de două zile de la expirarea termenului de plată. Din acel moment, suspendarea devine activă în baza de date a Poliției, fără a mai fi necesară intervenția unui agent constatator sau a unui factor uman care ar putea genera erori sau întârzieri.
Colectare forțată sub masca disciplinei rutiere
Miza acestui pachet legislativ este dublă, vizând atât creșterea gradului de conformare a șoferilor la regulile de circulație, cât și alimentarea bugetelor locale. Sindicatul Europol subliniază că măsura este menită să crească „capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale”, transformând permisul de conducere într-un instrument de presiune fiscală eficient.
Pentru șoferii care decid să plătească datoria în timpul perioadei de suspendare, legislația prevede o rază de speranță: datele sunt actualizate imediat în sistem, iar dreptul de a conduce poate fi redobândit în cel mult două zile lucrătoare de la stingerea obligațiilor de plată. Totuși, până la plata ultimului leu, șoferii care ignoră somațiile vor fi nevoiți să privească mașina din postura de pietoni, într-o tentativă a statului de a impune ordinea prin forța tehnologiei digitale. (Irinel I.).
Exclusiv
Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției
O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat din județul Mehedinți. Ceea ce trebuia să fie un simplu drum spre casă a devenit o cursă periculoasă, întreruptă brutal de un accident rutier și de intervenția fermă a oamenilor legii. Incidentul subliniază încă o dată riscurile majore la care sunt expuși participanții la trafic atunci când responsabilitatea la volan este înlocuită de consumul de alcool.
Alcool la volan de Rusalii: Accident provocat la miezul nopții în Gura Văii
Evenimentul a avut loc în data de 31 mai 2026, în jurul orei 23:25, când liniștea localității Gura Văii a fost tulburată de un accident rutier. Un bărbat, aflat la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, izbindu-se și provocând pagube materiale însemnate.
Sursa informațiilor, reprezentată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, precizează că echipajele Biroului Rutier din Drobeta-Turnu Severin au ajuns imediat la fața locului. Testarea cu aparatul etilotest a scos la iveală o realitate alarmantă: o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare de ebrietate avansată și un pericol iminent pentru siguranța publică.
Refuzul recoltării de probe și cătușele: Șoferul, reținut pentru 24 de ore
Situația juridică a bărbatului s-a complicat în momentul în care acesta a ales să refuze recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În fața acestei atitudini și a probatoriului existent, polițiștii rutieri au acționat fără ezitare.
Conform procedurilor legale, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal. Mai mult, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți. Această măsură privativă de libertate servește drept avertisment dur pentru toți cei care consideră că legile rutiere pot fi ignorate sub influența băuturilor alcoolice.
Zero toleranță pentru alcool: „O singură clipă de inconștiență poate distruge vieți”
Succesul acestei intervenții rapide a fost salutat de conducerea poliției, fiind evidențiat profesionalismul agenților care au prevenit o posibilă tragedie umană. Mesajul transmis de autorități după acest incident este unul de o fermitate absolută: siguranța rutieră nu este negociabilă.
Polițiștii mehedințeni reiterează apelul către toți șoferii să aleagă alternative sigure — taxiuri sau mijloace de transport în comun — în cazul în care au consumat alcool. Intervenția de la Gura Văii demonstrează că vigilența poliției rămâne constantă, indiferent de oră sau sărbătoare, cu scopul clar de a transforma șoselele într-un spațiu sigur pentru toți cetățenii. (Paul D.).
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată
-
Exclusivacum 3 zileMĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!
-
Exclusivacum 2 zileFESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE
-
Exclusivacum 5 zileLegea salarizării, trecută pe după gard: din „transparență decizională” direct în „comunicate de presă”
-
Exclusivacum 2 zilePLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor
-
Exclusivacum 5 zileO nouă democrație la Cotroceni: Nicușor Dan și ședința națională de influențare „legitimă”
-
Exclusivacum 5 zileO nouă performanță la IPJ Brăila: patru ani de șefi provizorii și un singur alcooltest serios



