Evenimentele din Kazahstan pot fi analizate exclusiv ca un fenomen intern, generat, la fel exclusiv, de revendicările pare-se extrem de îndreptăţite ale unor oameni, din ce în ce mai mulţi, indignaţi de creşterile de preţuri la combustibil.

Este vorba despre o dublare a preţului gazului lichefiat de la 1 ianuarie, de la 60 la 120 de teng per litru, asta în condiţiile în care ţara lor dispune de rezerve extrem de importante de hidrocarburi şi o producţie anuală în jurul a 90 milioane de tone, 1,72 de milioane de barili zilnic.

Dar interesul reprezentat de „miza Kazahstan” nu se opreşte aici. Chiar deloc căci, aşa cum puteţi vedea, ţara reprezintă un rezervor complex de materii prime dintre care mai toate strategice şi din ce în ce mai cerute de economiile super-industrializate care trec pe producţie asistată de roboţi şi preconizează viitoare capacităţi industriale care să folosească exclusiv sau aproape exclusiv linii robotizate (vezi aici un raport foarte complet asupra bogăţiilor subsolului din Kazahstan). În condiţiile în care China deţine aproape monopolul total al unora dintre materiile prime necesare tehnologiilor de vârf, atunci este absolut firesc interesul enorm pentru resurse ca acestea ale Kazahstanului:

Aşa se explică reacţiile imediate, chiar de panică, înregistrate pe diferite pieţe specializate. Reacţia a fost imediată şi extrem de puternică, spre exemplu, în cazul tranzacţionării uraniului, Kazahstanul fiind sursa a 40% din producţia globală. Preţul uraniului a crescut cu 8% într-o singură zi. Acţiunile celor mai mari trei companii din Kazahstan listate la London Stock Exchange au înregistrat ieri pierderi enorme: NAC Kazatonorom, cel mai mare poducător de uraniu, a pierdut 7% într-o singură zi:

În aceste condiţii, este explicabil interesul enorm creat de evenimentele haotice din Kazahstan şi scenele de violenţă, câteodată extreme, dintre protestatri şi forţele de ordine, devalizarea unor clădiri oficiale, a magazinelor şi altor clădiri de interes public, ocuparea aeroportului din capitala ţării şi sechestrarea unor avioane aflate pe pistă. În acelaşi timp, găsiţi şi motivaţia reacţiei provocate de apelul preşedintelui kazah Tokaiev pentru a obţine asistenţă militară externă împotriva a ceea ce consideră a fi o revoltă organizată de „terorişti antrenaţi în exterior” care „subminează integritatea statului”. A fost aceasta o dezvoltare a acuzaţiei iniţiale doarece, în primul moment, Tokaiev s-a referit doar la „complotişti motivaţi financiar” şi „elemente banditeşti”.

Nu este deloc o simplă modificare semnificativă doar la nivel semantic. Acuzaţia privind teroriştii antrenaţi în exteriorul ţării a permis, conform statutului, convocarea unor consultări de urgenţă în cadrul Consiliului Tratatului pentru Securitate Colectivă (CSTO), care, aşa cum a transmis preşedintele său în exerciţiu, Nikol Paşinian (preşedintele Armeniei) , în termenii art.4 al Tratatului, a decis trimiterea în Kazahstan a unor forţe de menţinere a păcii, numite astfel cu toate că, în situaţia de acum, sunt mai degrabă forţe de impunerea păcii, cu mandatul de a susţine „reinstalarea stabilităţii şi normalităţii”. Mişcare decisă în contextul în care şi americanii, printr-o declaraţie de presă transmisă de Departamentul de Stat, condamnă ferm violenţele din Kazahstan: „Statele Unite urmăresc îndeaproape situaţia din Kazahstan, un partener valoros. Condamnăm actele de violenţă şi distrugere a proprietăţii, solicitând reţinere din partea autorităţilor şi protestatarilor… Cerem tuturor cetăţenilor să respecte şi să apere instituţiile constituţionale, drepturile omului şi libertatea presei, inclusiv prin reluarea serviciilor de internet. Cerem insistent tuturor părţilor să găsească o soluţie paşnică pentru încheiera stării de urgenţă”.

Cam tot la fel sună şi declaraţia Uniunii Europene, poate chiar mai interesantă atunci când cere autorităţilor kazahe să respecte cu atenţie principiul „folosirii proporţionale a forţei în apărarea intereselor lor legitime de securitate”. Iată ce spun europenii şi, evident, acesta trebuie să fie şi punctul de vedere al României, altfel rămasă tăcută deoarece Kazahstanul e departe şi americanii nu ne-au cerut explicit să ne dăm cu părerea:

” Cerem tuturor celor implicaţi – se spune în comunicatul UE – să acţioneze cu responsabilitate şi reţinere şi să se abţină de la acţiuni care să poată duce la o escaladare suplimentară a violenţei. Recunoscând dreptul la demonstraţii paşnice, UE se aşteaptă ca ele să rămână non-violente şi să ocolească orice incitare la violenţă. UE mai cere autorităţilor şi să respecte dreptul fundamental la proteste paşnice şi folosirea proporţională a forţei în apărarea intereselor sale de securitate legitime şi să-şi respecte angajamentele internaţionale”.

Acesta este cadrul în care are loc trimiterea de trupe ruse de menţinerea păcii (paraşutişti din trupele de intervenţie rapidă) în Kazahstan, pare-se în consens cu ceilalţi mari jucători internaţionali. În orice caz, invocarea art.4 din statutul CSTO şi răspunsul atât de rapid dat solicitării preşedintelui kazah trebuie analizate cu atenţie deoarece trimit un mesaj foarte precis privind dorinţa Rusiei de a demonstra că ia extrem de serios asigurările de securitate date statelor membre ale organizaţiei (alături de Rusia, găsim Kazahstanul, Kirghistanul, Belarus şi Armenia), arătându-le că este gata să intervină rapid şi decisiv în cazul în care unul dintre parteneri anunţă un atac terorist la adresa stabilităţii ţării sale. Tocmai în vederea acestei situaţii potenţiale au fost pregătite şi au exersat în multiple aplicaţii forţele din „Forţa colectivă de reacţie rapidă” şi din „Forţa colectivă cu desfăşurare rapidă” cu misiuni precise care implică lupta împotriva traficanţilor şi terorismului. Ultimul lor exerciţiu de amploare a fost organizat în luna octombrie a anului trecut, chiar înainte de începerea ofensivei talibane pentru cucerirea Afganistanului.

Şi nu numai atât. Activarea acestui gen de trupe în cazul unei misiuni reale indică şi faptul că şi nivelul superior poate fi la fel de real şi gata de acţiune. Este vorba despre capitolul de securitate din acordurile Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai creată şi pentru a răspunde în mod direct „celor trei flagele”: terorism, separatism, extremism. Şi acolo se vorbeşte despre intervenţie comună împotriva unor ameninţări provocate în statele membre de acţiuni generate de cele trei flagele, desigur la o dimensiune cu mult superioară, dar integrând eventual o posibilă solicitare din partea Rusiei ca stat esenţial în arhitectura ambelor organizaţii. Dar şi a Kazahstanului, aflat la confluenţa strategică de alianţe, interese şi viziuni de securitate.

Efectul intervenţiei trupelor de pacificare va fi, în sine, în contextul pe care l-am descris, un mesaj în sine, mesaj de atenţie, mesaj de securitate, mesaj poate de linişte şi normalitate. Poate, dar cine ştie?

Cristian Unteanu