Featured
Bursele de performanță și de merit stimulează competiția și învățarea și sunt destinate celor mai buni elevi. Pentru toți ceilalți există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale și bursa/Bani de liceu
- Cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/luna bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?
- Bugetul destinat burselor elevilor a crescut de 4 ori față de bugetul anului 2020 și cu 60% față de anul 2021. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA fondului de burse?
- Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?
Până în anul 2020, inclusiv, bursele de performanță, de merit, sociale și de studiu au fost finanțate doar de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. În anul școlar 2019-2020 suma alocată, exclusiv de către autoritățile administrației publice locale, pentru plata burselor elevilor, a fost de 270 milioane lei. Din datele colectate de către Ministerul Educației, numărul total de beneficiari a fost 233.754 (dintre care 123.472 de burse de merit).
Prin HG nr. 1.064/2020 s-a stabilit, pentru prima dată, pentru anul şcolar 2020 – 2021, un cuantum minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de 100 lei pentru anul școlar 2020-2021. În aceeași Hotărâre de Guvern s-a stabilitt pentru prima oară după anul 1989 că va fi asigurat de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, cuantumul minim de 100 lei/lună, indiferent de tipul bursei. Ca urmare a acestor modificări, anul 2021 a fost primul an în care s-au alocat fonduri de la bugetul de stat pentru plata burselor elevilor, acordate în baza art. 82 din Legea Educației. Suma alocată de la bugetul de stat a fost de 645,288 de milioane lei, numărul beneficiarilor fiind de 605.510 elevi.
Prin HG nr. 1.094/2021 s-a stabilit un nou cuantum al burselor care vor fi acordate elevilor în anul școlar 2021-2022, diferențiat, pentru prima dată, în funcție de categoria de burse, astfel: 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 lei pentru bursele de merit și cele de ajutor social și 150 de lei pentru bursele de studiu.
Facem precizarea ca până în anul 2020, inclusiv, au existat forte multe burse în cuantum derizoriu/rușinos de 6 lei, 8 lei sau 10 lei/lună. Prima întrebare ar fi: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?
În anul 2022 a fost alocată, prin Legea bugetului de stat nr. 317/2021, suma de 1,031 miliarde lei din bugetul de stat, din sume defalcate din TVA (creștere de 60% față de executia anului 2021). A doua intrebare ar fi: UNDE este SCADEREA fondului de burse?
De asemenea, pentru anii 2020-2021, din bugetul Ministerului Educației au fost asigurate integral plățile pentru bursele Bani de liceu (250 lei/lună) și Bursa profesională (200 lei/lună), iar în bugetul pe anul 2022 sunt cuprinse sumele necesare pentru plata acestora, respectiv 51,4 milioane lei pentru 22.853 de beneficiari ai Programului Bani de liceu și 176,5 milioane lei pentru 99.969 de beneficiari ai Programului Bursa profesională. Potrivit prevederilor legale, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Totodată, elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială. Bursa profesională poate fi cumulată cu bursa de performanță sau cu bursa de merit.
Practic, bugetul burselor elevilor in anul 2022 este de 4 ori mai mare decât bugetul anului 2020. Ne întrebăm încă o dată: UNDE este SCADEREA fondului de burse? Creșterea fondului de burse de aproape 4 ori între 2020 și 2022 nu este corelată în niciun fel cu afirmația conform căreia Guvernul dorește să micșoreze fondul de burse al elevilor.
Numărul estimat de beneficiari pentru anul 2022 este de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a plafonului de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social. Precizăm că cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Deci, a treia întrebare ar fi: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?
Precizăm că, din datele transmise de către inspectoratele școlare, în anul școlar 2021-2022, rezultă că un număr de 753.400 de elevi, reprezentând 53% din numărul total de elevi eligibili pentru burse, au medii cuprinse în intervalul 8,50 și 10, dintre care 346.698 de elevi au avut medii peste 9,50, reprezentând 25% din numărul total de elevi eligibili.
Menționăm că ordinul care stabilește noile criterii generale de acordare a burselor elevilor a fost analizat în cadrul Comisiei de Dialog Social înca din data de 11 octombrie 2021. De altfel, chiar într-una dintre variantele propuse de reprezentanții elevilor în data 14.09.2021 se menționa acordarea burselor de merit pentru elevii care au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv media generală între 9,50 și 10, nota 10 la purtare în anul anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar pentru elevii aflați în clasa a V-a.
Precizăm că Ministerul Educației monitorizează în permanență evoluția și va realiza o analiză a rezultatelor obținute prin aplicare acestei măsuri de sprijin și stimulare a performanțelor elevilor putand propune, dacă va fi cazul, modificări ale criteriilor generale de acordare a burselor.
Totodată, reiterăm faptul că suma prevăzută cu această destinație în Legea bugetului de stat pentru anul 2022 va fi utilizată, în exclusivitate, pentru plata burselor elevilor.
Concluzie: „Oricât de mult ar fi promovată o informație falsă ea nu poate căpăta valoare de adevăr.”
Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educației
Administratie
Primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, mesaj pentru elevi la început de an școlar: „Un nou început, un nou an, noi visuri!”
Școlile din Păulești și-au redeschis porțile
Începutul noului an școlar a fost marcat de emoție, bucurie și speranță în comuna Păulești. Odată cu redeschiderea porților școlilor, glasurile copiilor au umplut din nou curțile unităților de învățământ.
Primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, a transmis un mesaj adresat elevilor, părinților și cadrelor didactice, subliniind importanța acestei zile pentru întreaga comunitate.
„Pentru fiecare copil, această zi înseamnă un nou început”
Edilul le-a amintit elevilor că prima zi de școală are o semnificație specială pentru fiecare dintre ei. Pentru unii copii este prima întâlnire cu școala, în timp ce alții își reîntâlnesc colegii și prietenii.
„Astăzi, porțile școlilor se deschid din nou, iar glasurile copiilor umplu curțile de emoție, bucurie și speranță. Pentru unii, este prima întâlnire cu școala, pentru alții este revederea colegilor și a prietenilor, dar pentru fiecare copil această zi înseamnă un nou început”, a transmis Tudor Sandu.
Urări de succes pentru elevii din Păulești
Primarul i-a încurajat pe copii să înceapă noul an școlar cu încredere, curaj și dorința de a descoperi lucruri noi. Totodată, edilul le-a transmis să își păstreze visurile și să nu renunțe la obiectivele pe care și le-au propus.
„Dragi copii, vă dorim să pășiți în noul an școlar cu încredere și cu inima deschisă. Să învățați lucruri noi, să vă faceți amintiri frumoase, să aveți curaj să visați și să nu renunțați niciodată la ceea ce vă doriți!”, a mai precizat primarul comunei Păulești.
Mesaj de apreciere pentru părinți și dascăli
În mesajul său, Tudor Sandu a evidențiat și rolul părinților, care susțin zi de zi parcursul educațional al copiilor.
„Dragi părinți, știm că în spatele fiecărui ghiozdan pregătit, al fiecărei uniforme și al fiecărui «Succes!» se află multă dragoste, grijă și speranță”, a transmis edilul.
De asemenea, primarul le-a mulțumit cadrelor didactice pentru răbdarea, dăruirea și implicarea de care dau dovadă în fiecare zi.
„Iar vouă, dascălilor, vă mulțumim pentru răbdarea, dăruirea și sufletul pe care îl puneți zi de zi în educarea copiilor noștri”, a încheiat Tudor Sandu.
Administratie
Simona David, primarul comunei Florești, mesaj pentru elevi la început de an școlar: „Vă doresc un an excepțional!”
Emoție și bucurie la deschiderea noului an școlar
Primarul comunei Florești, Simona David, a participat la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar. Edilul a mărturisit că reîntâlnirea cu elevii reprezintă, în fiecare an, un moment deosebit, plin de emoție și bucurie.
„Astăzi a fost una dintre acele zile pline de emoție și bucurie, în care toată energia și zâmbetele copiilor îmi umplu sufletul”, a transmis Simona David.
Urări de succes pentru elevii din Florești
Primarul le-a mulțumit copiilor pentru căldura cu care au întâmpinat-o și pentru îmbrățișările oferite, transmițându-le totodată cele mai bune gânduri pentru noul an școlar.
„Vă mulțumesc pentru fiecare îmbrățișare pe care mi-ați dăruit-o și vă doresc un an excepțional, plin de rezultate bune, de reușite, de prietenie și de experiențe de neuitat!”, a declarat edilul comunei Florești.
Mulțumiri pentru părinți și cadrele didactice
În mesajul său, Simona David a adresat mulțumiri părinților și cadrelor didactice pentru implicarea și sprijinul acordat elevilor. Primarul le-a urat profesorilor multă răbdare și putere de muncă pe parcursul noului an școlar.
În același timp, mesajul transmis de edil subliniază importanța colaborării dintre școală, familie și administrația locală pentru susținerea copiilor și pentru crearea unui mediu educațional cât mai bun în comuna Florești.
Administratie
Educația, prioritate pentru administrația din Băicoi. Primarul Marius Ioan Constantin: „Continuăm investițiile în școli”
Unitățile de învățământ din oraș și-au deschis porțile într-o atmosferă festivă
Școlile din orașul Băicoi și-au primit elevii în prima zi a noului an școlar. Copiii au venit însoțiți de părinți, iar începutul cursurilor a fost marcat de emoție, bucurie și speranță.
Cu acest prilej, primarul orașului Băicoi, Marius Ioan Constantin, le-a transmis un mesaj elevilor, cadrelor didactice și părinților, subliniind importanța educației pentru dezvoltarea comunității.
Investiții pentru școli moderne și sigure
Edilul a dat asigurări că educația rămâne principala prioritate a administrației locale. Potrivit mesajului transmis de primarul Marius Ioan Constantin, autoritățile vor continua proiectele destinate modernizării unităților de învățământ.
Printre direcțiile de acțiune se numără îmbunătățirea infrastructurii școlare, creșterea nivelului de siguranță în școli și asigurarea unor condiții cât mai bune pentru procesul educațional.
„Ne dorim ca fiecare copil din comunitatea noastră să aibă acces la o educație europeană și la șanse reale pentru un viitor mai bun”, a transmis primarul orașului Băicoi.
Urări de succes pentru elevi și profesori
În mesajul adresat comunității, Marius Ioan Constantin le-a urat elevilor, profesorilor, învățătorilor și părinților un an școlar cu rezultate deosebite, sănătate și cât mai multe bucurii.
Primarul le-a mulțumit locuitorilor pentru susținere și i-a încurajat pe elevi să înceapă noul an școlar cu încredere, ambiție și dorința de a învăța.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 3 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 5 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane



