Featured
Interferente ROMANO-SUEDEZE/Regele Carol al XII-lea în Basarabia
Din anul 1389, când turcii i-au învins pe sârbi în bătălia de la Amselfeld (azi, în Kosovo), din anul 1453, când a fost cucerit Constantinopolul, apoi de-a lungul secolelor XIV–XV, când Bulgaria, Bosnia, Albania, Macedonia şi Peloponezul au fost înglobate în Imperiul Otoman, după aceea şi alte teritorii ca Muntenegru, Moldova şi Valahia au devenit state vasale ale acestuia, niciun cap încoronat din Apus nu mai fusese oaspetele turcilor, până la venirea regelui Carol al XII-lea.
J. Hammer compara evenimentul cu o cometă cu coadă de foc care explodează după un drum lung şi a susţinut că apariţia regelui fusese pregătită de marele vizir Çorlulu, prin solia trimisă în anul 1707 de serachierul din Bender.
Sublima Poartă tocmai dăduse adăpost celui mai renumit erou al creştinătăţii, aceluia care îşi pusese spada în calea celui mai mare duşman al lor, ţarul. Turcii erau conştienţi de toate acestea şi asta explică primirea triumfală şi ospitalitatea cu totul deosebită de care se vor bucura regele şi suita sa timp de mai mulţi ani.
Însoţit de companii de onoare ale ienicerilor, pe două rânduri, în uniforme de paradă strălucitoare, regele a ajuns la 1 august 1709 la cetatea Bender, unde a fost întâmpinat cu salve de tun, muzică militară şi aclamat de o mulţime pestriţă.
O jumătate de milă înaintea cetăţii i-a venit în întâmpinare pe jos seraschierul Iusuf, ceea ce însemna în acele vremuri dovada unei veneraţii deosebite.
Ienicerii puternicului centru militar otoman purtau bonete brodate cu fir auriu, bluze albe, pantaloni umflaţi şi cizme galbene. Iusuf i-a urat bun-venit regelui, în numele sultanului Ahmed al III-lea, numindu-l oaspete de onoare al Imperiului Otoman şi l-a invitat să vină la Bender.
Regele a ajuns la Bender, din cauza rănirii la picior, într-un car şi nu călare, cum este arătat în stampe şi medalii. Ienicerii au mers în pas de marş de o parte şi de alta, iar seraschierul a călărit lângă carul regelui.
Regele a fost salutat cu 36 de salve de tun, iar ieniceri postaţi pe valurile de apărare ale cetăţii desprindeau ca gest de supunere bucăţi din acestea, lucru care i-a impresionat profund pe suedezi.
Seraschierul l-a condus pe rege prin companiile de ieniceri, înşiraţi de o parte şi de alta a drumului, până la un orăşel de corturi. După trecerea regelui şi a suitei sale, la un semn al comandantului lor, ienicerii au făcut stânga-împrejur şi s-au întors în cetate. Numai 500 au rămas pe loc şi au format o gardă de onoare în faţa cortului, până când regele s-a acomodat în noua locuinţă.
Este greu de imaginat ca turcii să fi făcut vreodată unui alt creştin o astfel de onoare. Primirea nu s-a făcut însă semeţei şi vestitei armate suedeze, care cu doi ani în urmă pornise din Polonia şi Livland să cucerească Rusia.
Turcii vedeau numai un rest al acesteia, un pumn de soldaţi în zdrenţe, abătuţi şi lipsiţi de vlagă, marcaţi de ultimele bătălii pe viaţă şi pe moarte, de privaţiuni şi suferinţe, care se târa încet, într-o linişte de mormânt, spre un destin incert.
În fruntea lor nu se afla cel despre care auziseră că era numit „Alexandru cel Mare al zilelor noastre”, ci un pelerin singuratic, rupt de orice legătură cu patria sa îndepărtată, un musafir la un neam străin.
Corturile regelui şi ale suitei sale se aflau aşezate pe o câmpie plină de stejari, în partea de nord-est a Nistrului, unde oaspeţii au fost trataţi cu băuturi răcoritoare, şerbet şi pepene verde. Cortul seraschierului a fost ridicat cam la 100 de paşi de cel al regelui. Regele a intrat în cortul său însoţit de cancelarul Müllern şi generalul Poniatowski. Puţin mai târziu a venit şi seraschierul care i-a urat bun-venit încă o dată în feluri diferite şi i-a oferit toate serviciile imaginabile.
Negustori turci veneau cu cai încărcaţi cu cafea, pâine, vin, carne, brânză, fructe, condimente şi chiar cu îngheţată păstrată în vase mari din cupru. Ei treceau de la un cort la altul, turnau nou-veniţilor cafea în ceşti mici şi îşi ofereau mărfurile spre vânzare.
Suedezii, care cunoşteau cafeaua numai ca medicament, s-au mirat că turcii le oferă un astfel de leac şi au băut-o la început cu reţinere. Cu timpul i-au prins gustul şi nu s-au mai despărţit de acea băutură toată viaţa. Turcii i-au învăţat pe suedezi şi cu fumatul din narghilele.
Întrucât locul nu avea un izvor de apă potabilă şi pentru ca oaspeţii să nu fie nevoiţi să bea apă din Nistru, turcii le-au aşezat în mijlocul taberei două burdufuri, a căror construcţie ingenioasă a fost remarcată de Bardili, care le-a descris cu lux de amănunte.
Abia în patru zile se ajunse la Bender, unde-l aştepta la Nistru un cort regal, pentru a sta afară din cetate. 36 de salve de artilerie îl primiră [pe Carol al XII-lea]; ienicerii puternicului centru de apărare al hotarului răsăritean erau aşezaţi în şiraguri şi salutau tăcut, cu mâinile la piept. Ca să fie la îndemână dincolo de ziduri, paşa îşi făcuse cortul la o sută de paşi de cel pregătit pentru oaspete.
– Nicolae Iorga
Întrucât consumul de apă era foarte mare, burdufurile se goleau repede şi trebuiau permanent înlocuite cu altele pline. Fiecare avea o capacitate de 40–50 de litri dar, pentru a putea fi cărate de un singur cal, greutatea trebuia să fie aceeaşi.
Acelaşi gen de burduf, dar mai mic de unu–doi litri, a fost folosit de moldoveni pentru păstrarea vinului sau a apei, când plecau la muncă pe câmp sau la drum.
Corturile regelui aveau probabil mai multe încăperi şi erau minunat brodate. Primul avea o anticameră pentru garda sa, de unde se ajungea apoi în cortul propriu-zis, iar al doilea servea ca sufragerie. Suedezii nu se mai săturau să admire broderiile, la care s-a lucrat desigur mai mulţi ani şi spuneau că acele corturi sunt demne de a fi numite locuinţe regeşti.
Pentru a-l feri pe rege de umezeală, peste pământul din corturi s-a pus la înălţimea unei ghete nisip uscat, pe care s-au aşternut covoare orientale.
Cortul destinat bucătăriei avea compartimente pentru toate trebuinţele unei săli de mese şi s-a relatat că semăna mai degrabă cu o farmacie. Ei spuneau că singura deosebire faţă de un palat era că ansamblul de corturi nu era făcut dintr-o singură bucată, ci din mai multe, aflate la distanţă una de alta.
La sfârşitul ceremoniei, seraschierul i-a înmânat regelui simbolic cheile cetăţii şi l-a învitat să locuiască înăuntrul zidurilor de apărare. În poziţia în care se afla acum, tabăra ar fi putut fi lesne atacată de muscali, iar ienicerii din cetate nu ar fi avut destul timp ca să le vină suedezilor în ajutor.
Regele i-a mulţumit seraschierului pentru grija arătată, dar având în vedere că intenţionează să rămână numai câteva zile pe teritoriul otoman, timp necesar pentru odihnă, preferă să rămână la carolinerii lui.
Iusuf i-a destăinuit atunci că sultanul l-a făcut personal răspunzător pentru protecţia acestuia şi că a primit poruncă să-l trateze ca şi cum ar fi însuşi Marele Stăpân. Dacă regelui i s-ar întâmpla cel mai mic neajuns, asta îl va costa capul şi, dacă nu doreşte să locuiască în cetate, atunci cel puţin să se mute pe malul sud-vestic al Nistrului, aflat mai aproape.
Regele, care şi-a dat seama încă de la sosire de poziţia nesigură a taberei, dar şi impresionat de grija seraschierului, a decis după două săptămâni să se mute pe celălalt mal. Mutarea a fost necesară şi pentru că, în aşezarea actuală, din lipsa unui pod peste Nistru, cele necesare trebuiau aduse cu barca sau înot.
A fost însă o necesitate şi pentru că gunoiul, care începuse să se adune, nu putea fi înlăturat, iar căldura şi mirosul făceau aerul greu respirabil. A fost însă şi teama că epidemia de ciumă, care bântuia în ţările de unde au venit suedezii, s-ar fi putut extinde şi în Basarabia.
Moldovenii, cazacii şi polonezii din solda regelui s-au stabilit în satele din jurul Benderului, iar pe măsură ce afluxul de refugiaţi a crescut, seraschierul a decis distribuirea acestora pe tot teritoriul nordului Moldovei. În tabăra a doua de la Bender au locuit numai suedezi: regele, suita, garda şi personalul de serviciu.
Întrucât şambelanul Klingenstierna vorbea turca şi rusa, nu au fost probleme de comunicare curentă. După ce secretarul Amiras − care vorbea curent turca, latina, greaca, tătara, polona şi italiana − a intrat în serviciul cancelariei, s-a rezolvat şi problema traducerii competente a corespondenţei diplomatice.
Într-o scrisoare, care a ajuns la Bender la 19 august, marele vizir Çorlulu i-a urat cu vorbe alese regelui, în numele sultanului, bun-venit şi i-a făcut cunoscut că s-au dat deja ordinele necesare pentru strângerea unei escorte îndestulătoare, menită să-i asigure o repatriere sigură prin Polonia.
Adunarea trupelor va necesita însă ceva timp şi regele a fost rugat să mai aştepte cu plecarea. În spatele acestei promisiuni a stat, pe lângă cunoscuta ospitalitate orientală, dorinţa lui Çorlulu de a se folosi de prezenţa regelui, ca mijloc de presiune în tratativele cu ţarul pentru a obţine prelungirea tratatului de pace de la Karlowitz, care fusese încheiat în anul 1700, dar limitat pentru o perioadă de zece ani.
După ce tratatul a fost prelungit pe timp nelimitat, sultanul i-a dat de înţeles regelui că poate pleca oricând doreşte. Carol le va aduce însă mereu aminte turcilor de promisiunea unei escorte îndestulătoare, pe care Poarta nu putea s-o împlinească fără a risca un război cu ţarul, care ar fi privit-o ca pe o armată de invazie.
La început, totul arăta ca şi cum lumea s-ar fi strâns anume ca să-i îndeplinească orice dorinţă şi să-i ostoiască regelui nenorocirile sale.
Marele vizir şi hanul tătar au trimis la Bender 7 000 – 8 000 de turco-tătari, astfel încât cu cei care se aflau deja acolo s-a ajuns cam la 30 000. Seraschierul i-a pus regelui la dispoziţie un agă, ca persoană de contact, care imediat ce se exprima o dorinţă îşi trimitea dorobanţii în cetate ca să aducă sau să rezolve cele cerute.
Aga îl însoţea pe rege la o distanţă respectuoasă pe toate drumurile pe care le făcea, iar după vindecarea rănii la picior şi la ieşirile călare.
Celor bolnavi li s-a permis pe baza unei scrisori a cancelariei să înnopteze în oraş, cum a fost cazul teologului slovac Krmannşi hatmanului Mazeppa.
Ca să nu se ivească neînţelegeri între nou-veniţi şi ieniceri, la toate porţile cetăţii au fost postaţi, cu acordul seraschierului, câte doi soldaţi suedezi înarmaţi cu muschete. Ei aveau ordin să lase în oraş numai pe acei suedezi care aveau un permis de liberă trecere, care era eliberat de cancelarie numai dacă era o problemă de rezolvat. După ce suedezii s-au acomodat cu ienicerii, aceste posturi de control au devenit de prisos şi au fost retrase. (…)
În ceea ce-l priveşte pe ţar, după victoria de la Poltava, reprezentanţele sale din Copenhaga, Berlin şi Olanda au dat serbări răsunătoare.
În schimb, împăratul de la Viena a interzis festivităţile, iar regele Ludovic al XIV-lea a interzis tipografiilor publicarea oricărei ştiri care ar fi pus într-o lumină nefavorabilă Suedia.
La Moscova, cortegiul triumfal a fost deschis de regimentele de gardă ale ţarului conduse de gornişti şi toboşari, care treceau prin şapte arcuri de triumf romane. Ţarul a intrat călare, cu sabia scoasă din teacă, secondat la mare distanţă de cneazul Menşikov şi de Dolgoruki, comandantul gărzii, urmaţi de regimentul de gardă.
Au continuat tunurile luate suedezilor trase de câte opt cai, apoi, purtate de ofiţerii şi soldaţii care le-au capturat, trofeele de la Lesnaia, Poltava şi ¬ Perevolotcna. Cele 300 de steaguri suedeze capturate erau desfăcute şi târâte pe jos.
Pe un car s-a putut vedea lectica, sfărâmată de lovituri de tun, de pe care regele a condus bătălia. Aceasta a fost aşa de distrusă încât, ca să poată fi prezentată, a trebuit legată cu frânghii.
Marşul a fost încheiat de ofiţerii şi slujbaşii luaţi prizonieri, urmaţi de generalul Lewenhaupt, mareşalul Rehnskiöld, prim-ministrul Piper, generalii-maiori Hamilton, Stackelberg, Roos, Kruse, Creutz, Schlippenbach şi, la sfârşit de tot, soldaţii, 17 000 la număr, care după această paradă au fost împrăştiaţi în toată Rusia.
Spectacolul a fost însoţit de strigătele de bucurie a sute de mii de spectatori şi de salvele trase din 200 de tunuri. Bisericile din Moscova au tras clopotele şi, pe tot traseul, s-a auzit sunetul trompetelor şi tobelor.
Pe ambele părţi ale străzii care ducea la palatul Kremlin s-au văzut panouri festive, gherete şi tribune, unde participanţii se puteau odihni şi ospăta gratuit. Cei mai distinşi prizonieri suedezi au fost obligaţi să fie martori la acest spectacol în care ţara lor era defăimată.
Se mai putea vedea, ca simbol al Suediei învinse, un leu încătuşat tras de un muscal. Majorităţii prizonierilor li s-a permis repatrierea abia după încheierea tratatului de pace din 21 august 1721. ( Robert R. Denndorf).
Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’ protejează doar generația nouă, iar bătrânii sistemului plătesc nota de plată
Impozitul progresiv – hoțul prins de CCR
În 2024, statul s-a trezit brusc cu idei „moderne”:
„De ce să mai furăm simplu, cu 10% pentru toți, când putem complica treaba cu 15% și 20%, doar pentru pensiile de serviciu, inclusiv militare? Să fie frumos, ‘european’, progresiv!”
Așa a apărut, prin Legea 282/2023, minunăția numită „impozit progresiv pe pensiile de serviciu”. Traducere din birocrată în română:
- Se ia pensia militară.
- Se taie frumușel în două:
- partea „contributivă” (adică ce ai plătit o viață),
- partea „necontributivă” (adică ce te enervează pe politicieni).
- Pe bucata „necontributivă” se pun trepte de impozit: 10%, 15%, 20%, legate de tot felul de indicatori care se mișcă anual, ca să nu înțeleagă nimeni nimic, nici măcar autorii.
Evident, plafon „de milă”:
- 2.000 lei neimpozabili (3.000 pentru militari, dar abia din octombrie 2024, ca să nu vi se pară prea devreme bunătatea statului).
Problema? Curtea Constituțională s-a uitat la bricolajul fiscal și a zis, elegant, dar clar:
„Ce ați făcut aici nu e lege, e sudoku cu indicatori. Nu e clar, nu e previzibil, și mai și tot scormoniți în pensia aflată în plată, în fiecare an, după cum bate vântul la buget.”
Rezultatul:
- Decizia CCR 724/2024 dărâmă tot artificiul.
- Codul fiscal e pus înapoi pe 10% impozit unic.
- Perioada de „magie neagră” fiscală: 1 ianuarie 2024 – 31 ianuarie 2025.
Adică un an în care statul a făcut un experiment pe nervii și banii pensionarilor militari, apoi a fost prins copiind la testul de constituționalitate.
Concluzia juridico-pamfletară:
Impozitul progresiv pe pensii de serviciu a fost declarat neconstituțional.
Nu e „părere”, nu e „articol pe Facebook”, e decizie CCR publicată în Monitorul Oficial.
Tot ce s‑a luat peste 10% în perioada 01.01.2024 – 31.01.2025:
- se restituie,
- se actualizează cu inflația,
- poartă dobândă legală penalizatoare (frumos cuvânt: penalizatoare – sună exact ca ce merită ideea în sine).
Dar atenție:
- Pentru fiecare lună, curge un termen de 3 ani.
- Ce s‑a tăiat în ianuarie 2024 se prescrie în ianuarie 2027.
Cine stă și așteaptă „că ne dă statul el singur, când o avea timp”, riscă să rămână cu dreptatea în mână și cu banii pierduți.
„Surpriză!” – după impozitul progresiv vine CASS-ul
După ce CCR a dat cu impozitul progresiv de pereți, statul s-a uitat la pensii și a zis:
„Bine, progresiv n-avem voie. Atunci luăm altfel. Nu-i impozit, e contribuție socială. Sună aproape caritabil.”
Și a apărut Legea 141/2025, care face următoarea scamatorie:
- De la veniturile din AUGUST 2025:
- toate pensiile peste 3.000 lei (militare, civile, private, de stat, nu contează) plătesc CASS 10%
- dar numai pe ce depășește 3.000 lei, pentru fiecare pensie în parte.
- Contribuția se oprește la sursă, că statul e eficient doar când ia bani, nu și când îi dă înapoi.
Exemplu pe românește, nu în limbaj de ordonanță:
La o pensie brută de 8.000 lei:
- CASS = (8.000 – 3.000) × 10% = 500 lei
- Impozit 10% = (8.000 – 3.000 – 500) × 10% = 450 lei
- Total luat de stat: 950 lei
- Dumneata, după o viață de muncă, rămâi cu ce mai scapă printre degetele fiscale.
Și ca ironia să fie completă, măsura e „temporară” până la 31 decembrie 2027.
În august 2026 deja se discută… prelungirea.
La noi nu există nimic mai permanent decât o taxă temporară.
Cine simte pe bune lovitura: veteranii vs „generația plafonată”
Aici e punctul în care manipularea în spațiul public prinde aripi:
„Toți pensionarii militari sunt jupuiți la fel!” Fals. E mai fină șmecheria.
- Pentru cei pensionați PÂNĂ la 14 septembrie 2017 (inclusiv):
- Nu li se aplică plafonarea art. 60 din Legea 223/2015.
- Tot ce se ia ca CASS e scădere reală în pensia netă.
- Adică, da, luna de lună, vedeți în fluturaș mai puțin.
- Pentru cei pensionați ÎNCEPÂND cu 15 septembrie 2017 (după OUG 59/2017):
- Intervine plafonarea: pensia netă nu poate depăși media soldelor/salariilor nete.
- CASS-ul de 10% este „înghițit” de plafonare: se joacă cifrele, dar NET-ul rămâne la fel.
- Tradus: vi se ia pe hârtie, dar nu mai jos de plafon – efectul real în mână este zero.
Deci:
- Diminuarea REALĂ a pensiei nete o simt doar cei pensionați înainte de 15.09.2017.
- Ceilalți sunt doar „culeși statistic” – statul își face scheme contabile, dar lor nu le scade efectiv în buzunar.
De ce NU e CASS-ul „impozit progresiv relansat pe șest”
Aici intră în scenă eterna confuzie piromană din spațiul public:
„CCR a zis că e neconstituțional, cum își permit să ia iar bani din pensii?!”
Răspuns, fără floricele, dar cu sarcasm controlat:
- Temei legal diferit:
- Impozitul progresiv era în Codul fiscal, art. 101 – capitolul impozit pe venit.
- CASS-ul e în titlul V – contribuții sociale, prin Legea 141/2025.
Adică, dacă n-ai voie să intri pe ușă cu o taxă, vii pe geam cu „o contribuție socială”.
- Natura juridică diferită:
- Impozitul progresiv avea cote diferite, în trepte, doar pentru o categorie (pensiile de serviciu).
- CASS-ul are cotă unică (10%), aplicată doar pe ce depășește 3.000 lei.
Nu e progresiv, e plat – doar că doare la fel.
- Sfera de aplicare:
- Impozitul progresiv lovea țintit: pensii de serviciu, inclusiv militare.
- CASS-ul lovește „democratic”: toate pensiile (publice, private) peste 3.000 lei.
Statul a înțeles lecția de la CCR: dacă lovești toți, nu mai pare discriminare.
- Control de constituționalitate:
- Impozitul progresiv: declarat neconstituțional, oficial, prin Decizia CCR 724/2024.
- CASS-ul: în momentul de față, nu există nicio decizie CCR care să-l fi anulat.
Până atunci, el există. Legal. Abuziv moral, poate. Dar juridic – în picioare.
Concluzie pe scurt:
Neconstituționalitatea impozitului progresiv NU șterge și CASS-ul. Sunt două instrumente diferite.
Unul a fost făcut praf de CCR, celălalt funcționează și acum.
Esența, pentru rezervați la buzunar și răbdare
- Impozitul progresiv (01.01.2024 – 31.01.2025):
- A fost o schemă gândită prost și declarată neconstituțională.
- Sumele luate peste 10%:
- trebuie RESTITUITE,
- cu actualizare la inflație,
- cu dobândă legală penalizatoare.
- Aveți 3 ani de la fiecare reținere să cereți banii. Pentru ianuarie 2024 – termen până în ianuarie 2027.
- CASS-ul din august 2025:
- Este alt mecanism, alt temei legal, alt capitol de lege.
- Afectează TOATE pensiile peste 3.000 lei, nu doar pe militari.
- Dintre militari, doar cei pensionați înainte de 15.09.2017 simt real scăderea în net.
- Cei pensionați după 15.09.2017 sunt prinși în plafonarea art. 60: netul rămâne același, chiar dacă pe hârtie se joacă sumele.
- Cele două nu se amestecă:
- Nu poți invoca Decizia CCR 724/2024 (despre impozitul progresiv) ca să oprești CASS-ul.
- Sunt două fronturi diferite:
- unul unde ai câștigat (impozitul progresiv)
- și unul unde încă te ia statul la bani (CASS-ul). (Cristina T.).
Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații moderne”, „tabletă în teren”, „fluxuri integrate”.
Dacă te uiți pe teren… vezi un polițist cu tableta în mână și cu procesul-verbal scris cu pixul pe capota Loganului.
Digitalizare made in România: ai tabletă, n-ai aplicație
Scenă clasică:
Polițist de ordine publică, cu atribuții rutiere, trimis în teren, tabletă la el, calitate de polițist rutier dobândită prin act semnat de inspectorul general.
Întrebare simplă: poate să dea amendă electronic?
Răspuns: desigur că nu.
Aplicația-minune de constatare a abaterilor rutiere, „Abateri mobile”, e ca o mașină cu trei roți: există, dar nu te baza pe ea să ajungi prea departe. Nu toți polițiștii care au voie legal să dea sancțiuni rutiere au și voie informatică să le dea. Pe hârtie sunt rutieri, în tabletă sunt invizibili.
Abateri mobile, competențe imobile
Aplicația rutieră e atât de „performantă” încât:
- Nu poți aplica sancțiuni persoanelor juridice – dacă firma încalcă legea, legea se uită în altă parte.
- Nu poți sancționa șoferi cu permise emise de alte state – dacă vii cu permis străin, ești aproape premium user.
- Nu poți sancționa abateri care țin de alte acte normative decât OUG 195/2002 – dacă încălcarea e „mai creativă”, aplicația intră în pauză.
Dar nu-i nimic, există soluția clasică: scoți pixul de la naftalină, deschizi formularul tipizat și scrii ca în 1998.
Tableta? Stă frumos pe bord, face umbră de soare.
Digital cu ora, dar raportarea cu pixul
Cireașa de pe tort: în timp ce se umflă în pene la televizor cu „digitalizarea Poliției Române”, Direcția Rutieră cere de la servicii:
- câte procese-verbale au fost făcute digital;
- câte au fost făcute pe hârtie.
Și, atenție, acest procent de „digitalizare” nu e scos elegant din sistem. Nu. Se raportează „manual”.
Digitalizarea la Poliția Română se măsoară cu… raportări trimise de structurile teritoriale.
Adică:
- Aplicația generează PV electronic.
- Baza de date știe că există.
- Dar în loc să întrebi baza de date, întrebi județul: „Câte ați făcut, mă, digital?”
- Județul întreabă omul.
- Omul se uită în tabelele lui și raportează.
- Direcția Rutieră verifică… cu altă raportare.
Epoca de piatră cu tabletă la purtător.
Întrebări simple, răspunsuri complicate
Sindicatul Europol întreabă, logic:
- Ce garanție e că procentul raportat e real?
- Dacă tot ai baze de date electronice, de ce nu scoți datele direct din ele?
- Cum verifici exactitatea datelor? Cu alte hârtii? Alte tabele? Alte mailuri?
- Ce relevanță are procentul de „digital” când polițistul nu poate folosi tableta pentru toate faptele, oricât ar vrea?
- Pentru cine e important acest procent și ce măsoară el, de fapt? Nivelul de digitalizare sau nivelul de imaginație în excel-uri?
Dar probabil că la aceste întrebări se răspunde cu cel mai modern instrument disponibil la Direcția Rutieră: tăcerea birocratică și un nou formular.
Digitalizare de vitrină, muncă de grotă
Pe scenă: discursuri despre „Poliție modernă, aliniată la standarde europene”.
În culise:
- scheme de personal subdimensionate,
- aplicații șchioape,
- rapoarte făcute cu pixul despre cât de „digitali” suntem,
- polițiști care fac muncă de teren și muncă de „secretariat” pentru a demonstra că folosesc o aplicație care oricum nu-i lasă să-și facă toată treaba.
Așa arată digitalizarea când e făcută pentru prezentări PowerPoint, nu pentru oamenii care chiar lucrează în stradă.
Concluzie pamfletară: România, țara în care digitalul se scrie cu pixul
Polițistul rutier din 2026:
- Tabletă în mână,
- Pix în buzunar,
- Tabel Excel în așteptare,
- Șeful care îl întreabă câte procese-verbale electronice a făcut,
- Aplicația care nu știe de firme, de permise străine și de alte acte normative.
Digitalizarea Poliției Române, varianta scurtă: „Aplicația nu poate, dar nu contează – important e să raportați că o folosiți.” (Cerasela N.).
La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea oamenilor în instituțiile statului. Flabor Licsprod SRL, punct de lucru Blejoi, funcționează ca un incinerator de bun-simț: fum negru, zgomot continuu, vibrații, sunete de joasă frecvență, risc de incendiu – și, foarte probabil, mult mai important decât toate: profit uriaș, estimat la peste 15.000 lei pe zi.
Iar în timp ce zeci de vecini își numără nopțile nedormite și apelurile la 112, statul român numără… nimic. Pentru că acolo unde legea spune „interzis fără autorizație de mediu”, realitatea spune: „Stați liniștiți, a fost cândva șef al Gărzii de Mediu.”
Fabrica de damigene ilegale: de la atelier liniștit la monstru industrial
Ani la rând, în același punct de lucru a funcționat un atelier de prelucrat sticlă care nu deranja pe nimeni. Nimic spectaculos, nimic exploziv.
Apoi, noii proprietari au instalat:
- cuptor de mare capacitate pentru topirea sticlei
- matriță automată
- ventilatoare, compresoare
- bandă de transport automatizată
Rezultatul:
- zgomot puternic, continuu
- vibrații și sunete de frecvență joasă care intră în pereți, în case și în oameni
- un disconfort constant dublat de frica reală de incendiu sau explozie
Activitatea începe în februarie 2026. În doar câteva săptămâni, vecinii trec de la mirare la revoltă: nopți nedormite, tensiune psihică, zgomot industrial într-o zonă rezidențială. Și, peste toate, suspiciunea legitimă că cineva „tare” îi ține în spate.
Cronologia unui abuz cu acte… de neputință
Între sfârșitul lui martie și începutul lui mai 2026, vecinii fac tot ce scrie în manualul „Cetățean responsabil”:
- trimit sesizări în nume propriu și colectiv către:
- DSP Prahova
- ITM Prahova
- Garda de Mediu Prahova
- ISU Prahova
- IJP Prahova
- ANMAP Prahova
- ISC Prahova
- depun o petiție colectivă la 7 mai 2026, semnată de locatarii a 12 case aflate în imediata vecinătate
- sună de nenumărate ori la Dispeceratul IJP Prahova și la 112, sesizând deranjarea liniștii publice și riscurile de incendiu
Și ce primă reacție primesc?
ITM Prahova
- „A efectuat un control.”
- Atât. Fără precizări, fără concluzii, fără urmări vizibile. Control de decor.
ISU Prahova
- inițial: își „declină răspunderea”
- apoi, la insistențele vecinilor: control inopinat
- concluzia oficială: „toate neregulile constatate au fost sancționate”
Neregulile există, dar atelierul – cu același risc de incendiu – continuă să funcționeze. Focul e prost, dar banii sunt buni.
ANMAP Prahova
- răspunde prompt: „nu are activitate de verificare, inspecție și control în teren”
- dar oferă date de contact pentru alte instituții „care pot ajuta”
Birocrația perfectă: n-ai competență, dar ai numere de telefon. MULȚUMIM!
ISC Prahova
- răspunde în 2 zile
- redirecționează sesizarea mai departe
MULȚUMIM, încă o ștampilă pe drumul hârtiilor, niciun pas pe teren.
DSP Prahova
- participă la controlul mixt din 15.04.2026
- recomandă „întocmirea unui studiu pentru evaluarea impactului asupra sănătății populației”
- termen: două luni și jumătate
În timp ce vecinii își pierd nopțile și sănătatea, DSP recomandă STUDII. Nu oprirea sursei de poluare, nu decizii ferme, ci hârtii și evaluări. Ca și cum oamenii ar fi cobai într-un experiment sociologic cu zgomot industrial și fum negru.
Garda Națională de Mediu Prahova (GNM)
- participă la același control mixt din 15.04.2026
- după 37 de zile (da, 37):
- constată că Flabor Licsprod NU ARE autorizație de mediu
- aplică amendă de 60.000 lei
- dispune „SISTAREA ACTIVITĂȚII” începând cu 07.05.2026
Pe hârtie, totul perfect. În realitate, rotițele cuptorului continuă să se învârtă, iar profitul curge.
IJP Prahova
După controlul din 15.04.2026:
- concluzie scrisă: „NU AU FOST CONSTATATE FAPTE DE NATURĂ PENALĂ SAU CONTRAVENȚIONALĂ”
Funcționarea fără autorizație de mediu, cu risc de incendiu, cu poluare și zgomot insuportabil într-o zonă de case, NU este faptă? Atunci ce este? Hobby industrial?
Profitul care bate amenda: 15.000 lei/zi vs. 60.000 lei o dată
Vecinii estimează un profit de peste 15.000 lei pe zi pentru sticlăria ilegală.
Dacă înmulțim cu o lună de funcționare, depășim 450.000 lei.
Comparativ, amenda de 60.000 lei a Gărzii de Mediu arată ca o taxă de protecție legalizată: plătești și mergi mai departe. O zi pierdută de producție, câteva semnături, și gata – sistemul e mulțumit.
Paranteza esențială: DJM Prahova confirmă negru pe alb ilegalitatea
Adresa ref solicitare acord de functionare Flabor Licsprod
La 21.08.2026, Direcția Județeană de Mediu Prahova transmite oficial firmei Flabor Licsprod:
- că NU are autorizație de mediu
- că, în baza art. 14 alin. (2) din OUG 195/2005, „funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă”
- și, în consecință, REFUZĂ solicitarea firmei de a primi un „acord de funcționare” temporar pentru perioada 24.08.2026–10.09.2026
Pe românește: sticlăria nu are voie să funcționeze. Punct.
Pe teren, însă, fumul e tot acolo. Iar zgomotul nu citește OUG 195/2005.
17–19 august 2026: reînceperea activității și flăcări la orizont
După ce, în 7 mai 2026, activitatea este, teoretic, oprită, vecinii trăiesc câteva luni de liniște în așteptarea „rezolvării”.
Apoi vine august:
- 17 august: activitatea reîncepe. Cuptoarele pornesc, banda se mișcă, zgomotul revine.
- 19 august: pană de curent, flăcări mari în exteriorul atelierului, pericol evident de incendiu pentru vecini; intervine ISU.
Se poate mai clar de atât că locul acestei sticlării NU este într-o zonă de locuințe?
În paralel, vecinii:
- trimit solicitări și informări către:
- GNM Prahova
- DSP Prahova
- IJP Prahova
- ISU Prahova
- justifică totul cu:
- filmări audio-video cu zgomotul și fumul
- liste de semnături (32 de semnatari în august 2026)
- copii ale tuturor răspunsurilor și petițiilor
DSP răspunde la 31 august 2026: transmite mai departe, către GNM Prahova, solicitarea de soluționare. Cerc închis: vecinii trimit la instituții, instituțiile trimit la alte instituții, iar cuptorul topește în continuare sticla și nervii oamenilor.
Spanu: trecutul de la Garda de Mediu, prezentul imunității practice
Din informațiile disponibile reiese un element-cheie:
Spanu este fost șef al Gărzii de Mediu.
Într-un stat normal, asta ar însemna cunoașterea legii și a procedurilor.
În România practică, pare să însemne ceva mult mai „util”: imunitate de facto.
Când o societate:
- funcționează fără autorizație de mediu
- produce zgomot și poluare într-o zonă rezidențială
- este sancționată formal, dar își reia activitatea
- sfidează, în fapt, toate avertismentele și interdicțiile…
…iar în spate găsim nume cu istoric la Garda de Mediu, întrebarea devine legitimă:
Mai avem un stat de drept sau un stat de „drept de relație”?
Piesa lipsă: legătura Raican Romică – familia Spinu
Din perspectiva ziarului de investigații „Incisiv de Prahova”, o direcție majoră este următoarea:
- Identificarea legăturii (de afaceri, de rudenie, de interese) dintre:
- Raican Romică
- familia Spinu
Ipoteza rezonabilă pentru un demers jurnalistic de investigație:
- Dacă sticlăria ilegală funcționează în pofida:
- interdicțiilor legale
- amenzilor
- refuzului oficial al DJM Prahova de a acorda vreo formă de funcționare
- petițiilor multiple ale vecinilor (inițial 12 case, apoi 32 de semnatari)
- Atunci este extrem de probabil să existe:
- conexiuni de putere
- protecție informală
- interese economice comune
Până la probarea strictă a faptelor, întrebările jurnalistice rămân:
- Ce legături directe sau indirecte există între Raican Romică și familia Spinu?
- Există firme, contracte, asocieri sau interpuși comuni?
- Cum se explică „orbirea selectivă” a unor instituții exact acolo unde foști șefi ai Gărzii de Mediu au interese?
Vocile sufocate ale vecinilor
Câteva realități reci:
- 32 de vecini semnează, în august 2026, o listă prin care reclamă disconfortul grav creat de atelier.
- Sesizările vin la pachet cu:
- înregistrări audio-video
- copii după petiții, răspunsuri, somații
- Oamenii trăiesc:
- cu zgomot industrial în casă
- cu teama că un nou incident de tipul celui din 19 august (flăcări în exterior) poate deveni tragedie
- cu senzația că legea se aplică doar „fraierilor”, nu și celor cu prieteni și trecut „strategic”
Concluzie: stat de (ne)drept fabricat la cuptor
Avem, în Blejoi:
- o sticlărie care:
- funcționează fără autorizație de mediu
- produce poluare și zgomot
- a fost, teoretic, oprită și, practic, repornită
- vecini exasperați, documentați, organizați, care cer:
- SISTAREA DE URGENȚĂ a activității ilegale
- respectarea unui drept elementar: la viață decentă, fără fum toxic și zgomot industrial
- instituții care:
- constată, amendează, recomandă studii, pasează responsabilitatea
- dar nu reușesc să oprească efectiv o activitate care, din actele proprii, este ILEGALĂ
- și un nume cu greutate:
- Spanu, fost șef al Gărzii de Mediu, menționat ca element-cheie pentru lipsa de măsuri reale
Pe fundal, o întrebare pe care Incisiv de Prahova are datoria să o ducă până la capăt:
Cum se leagă Raican Romică de familia Spinu, iar această rețea de relații de „invincibilitatea” unei firme fără autorizație de mediu, care sfidează, în plină zi, atât vecinii, cât și legea?
Până când răspunsul va fi clar, rămâne doar imaginea unei Românii în care:
- fum negru iese din horn
- bani mulți ies din cuptor
- iar din instituții iese, mai mereu, doar aer cald. (Cerasela N.).
Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS
Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...
„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră
Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...
Sticlărie fantomă în Blejoi: când fumul e negru, dar protecția e… verde Spanu (II)
La nr. 19, pe strada Constantin Dimitrescu din Blejoi, o sticlărie ilegală topește sticla și, odată cu ea, și încrederea...
Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...
De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc
Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...
IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță
Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...
MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...
Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură
În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...
TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...
Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...
„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...
Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc – Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor
În comuna Blejoi, județul Prahova, nu mai e nevoie de filme horror. E suficient să locuiești lângă punctul de lucru...
TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...
IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos...
-
Exclusivacum 5 zile
IPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 2 zile
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zile
Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 3 zile
MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zile
„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 4 zile
Industria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc – Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor
-
Exclusivacum 5 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 4 zile
TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)