Connect with us

Featured

Stalingrad: Busola noastră este profitul, idolul nostru este supremația financiară

Publicat

pe

eși odată din avionul ală sau ți-l fac țăndări, cu tine înăuntru, țipase colonelul la telefon. La capătul celălalt al firului o vocea calmă, arogant de înceată, dar fermă, îl refuză direct. Trebuie să mă scoți cu forța. Comandoul format din ofițeri ai unei unități de elită a ministerului de interne luă cu asalt avionul.

În trei minute Mikhail Khodorkovsky, cel mai bogat oligarch al erei de tranziție de la comunismul sovietic la capitalismul corupt impus de Boris Elțîn și prietenii săi occidentali, era smuls efectiv din scaunul său de piele de căprioară, înconjurat de către 20 de bărbați mascați, transferat într-o mașină celular și arestat în mod oficial. După o carieră de apropae 20 de ani și o poveste de succes pe care nici un miliardar occidental din secolul exploatării americane nu a reușit-o, chiar și în condițiile corupției generalizate și banditismului care stăpîneau SUA în secolul XIX, Mikhail Khodorkovsky devenea prizonierul de lux al Rusiei, copilul nevinovat al răzbunării lui Putin, erou al tuturor organizațiilor de impunere cu forța a democrației în lume, minciuna perfecta și argumentul fondator al atacurilor moderne îndreptate împotriva Rusiei post sovietice.

Orice neisprăvit din Occident, atunci când dorea să își construiască o carieră de democrat revoluționar, îmbrățișa cauza Khodorkovsky. Orice student repetent din America devenea stea atunci când își salva diploma de absolvire cu susținerea cazului celebrului oligarch. Despre statul rus furat la sânge, despre milioanele de ruși prădați la propriu de acest individ prin banca sa, despre minciunile, trădările, mafia și corupția pe care acest miliardar le-a organizat la o scară ne întâlnită în epoca modernă, nici unul dintre activiștii de caviar din SUA sau Europa occidentală nu vor vorbi.

Povestea de succes a capitalismului primitiv, gregar și fără legi, impus ca urmare a destrămării URSS era reprezentată doar de oligarhi de tipul lui Mikhail Khodorkovsky. Corupția, furtul național și transferul averii unei națiuni întregi în buzunarele personale ale unui număr infim de oameni, se chemau în limbajul democrației occidentale: reforme economice, privatizare, vânzare de active neperformante, rentabilizare, recapitalizare. Aceste cuvinte au ascuns, de fapt, jaful avuției naționale accumulate de către URSS, jaf organizat și executat de doar cateva zeci de persoane. Deceniul jafului și al acapărării unui stat întreg, de mărimea Rusiei, a coincis cu deceniul politic Elțîn.

De șapte ori oligarhul fusese convocat de către procuratura generală pentru a da explicații cu privire la afacerile imperiului petrolier Yukos. Tot de atâtea ori își bătuse joc de procurorii republicii. Mai mult, de câteva ori fugise efectiv cu suita sa, formată din minimum 4 mașini de securitate înconjurând rollsul său blindat, chiar cu minute înainte ca citațiile să îi fie prezentate. Flota sa de avione de pe pe tarmacul a trei aeroporturi rusești diferite, era pregătită să decoleze imediat ce patronul ar fi cerut-o.

Acuzele cele mai rocambolești și virulente adresate noului președinte Vladimir Putin, erau transmise prin televiziunea sa privată și posturile de radio cumpărate de către compania Yukos. Un conglomerat petrolier care fusese construit prin furt și crimă. Prin înșelarea pe față a statului rus, acest individ, fost activist superior din cadrul organizației comuniste Komsomol, devenise nu numai cel mai bogat dintre noi bogați ai Rusiei, dar prin conexiunile pe care și le cumpărase în Occident, se transformase într-un instrument de presiune exogenă periculoasă la adresa puterii centrale de la Kremlin.

În doar 10 de la dispariția URSS, Kremlinul trebuie să facă unei forțe economice uriașe, reprezentate de un grup minuscul de oligarhi, întrepătrunse cu o permanentă presiune a diversele grupuri de rechini economici din occident, care urmăreau dislocarea, dezmembrarea și delocalizarea puterii centrale a Moscovei. Cu cât mai difuză era puterea rusă, cu atât mai mari erau profiturile acestor grupări. Yukos era vîrful de lance al acestei politici globale de distrugere sistematică, sistemică și perfect organizată a oricărei forme de putere și autoritate a Kremlinului. Dacă sub conducerea unui Elțîn alcoholic și corupt, acest sistem oligarchic cu relații subterane tot mai puternice cu oligarhia economică americană și europeană, reușise parțial impunerea obiectivelor sale, sub Putin, personaj impus și el de aceeași cabală a oligarhilor ruși, se spera definitivarea obiectivelor restante.

Obiectivul cel mai important, cel care ar fi aservit Rusia euroasiatică, pentru un secol înainte, intereselor transnaționale și anti statale susținute de oligarhia rusă împletită cu cea străină, era constituirea unui monopol absolut, împreună corporații mondiale de tip Exxon Mobil sau Chevron, asupra qvasi totalității resurselor petroliere, prelucrării și rafinării acestuia, tranzitului și tehnologiei de stocare gazieră, dezvoltate sub URSS pe vastul teritoriu rus și în spațiile adiacente, europene sau asiatice.

Putin, care descoperă acest proiect (întâmplător și fiind într-o vizită oficială în Germania), de care statul și guvernul său nu aveau nici cea mai mică informație, va realiza că Rusia este efectiv pierdută ca putere nașională unitară euroasiatică dacă acesta se realizează. Între tânărul și ne-experimentatul țar de la Kremlin și Khodorkovsky, aflat la doar luni diferență să devină regele de necontestat al economiei rusești post sovietice, se declanșează o luptă fără milă și fără menajamente.

Rusia de astăzi este rezultatul acestei lupte între titani. Europa de astăzi este produsul colateral fundamental al acelui război din zorii mileniului trei. SUA sunt obligate să rescrie întreaga lor politică energetică modială ca urmare a victoriile sau înfrângerilor de etapă ale fiecăruia dintre cei doi actori implicați în acest conflict fondator de putere absolută dorită de fiecare dintre ei.

Lumea euroasiatică a devenit, pentru prima data de la Genghis Han, terenul unui conflict care se va dovedi decisiv pentru evoluția civilizației americane, europene și chineze. Doi oameni se vor lupta pentru conducerea unui singur imperiu aflat pe două continente. Cel care va învinge va impune dorințele sale ocupantului de la Casa Albă, va alege cancelaria germană, va ține în mână orice guvern al Europei și va influența decisiv crearea noii burghezii de la Beijing, cu noii săi împărați din orașul interzis. Adică va fi semizeu. Doi oameni, un singur tron, o economie mondială! Nici Napoleon nu visase așa ceva. Poate Alexandru cel Mare să fi tentat destinul umanității, până când și zeii au devenit geloși.

Un turn Babel nu face o națiune sau un stat. Pe când o sinuoasă și aproape imperceptibilă țeavă de gaz poate uni imperii cum nici un rege, religie sau armată nu o pot face. Cine deține nectarul care curge prin acea țeavă are istoria în mâna sa. Doi oameni se vor lupta pentru exact această putere. Iar zeii se vor uita din Olimp uluiți de ambiția colosală și de resursele imense puse la dispoziția celor doi. Arestarea din Siberia, în acea seară de iarnă, din acel avion, deși neobservată de sateliții care înconjoară pământul, va declanșa cea mai complexă luptă pentru două continente. Efectele acelui eveniment minor în aparență se vor face cunoscute zeci de ani după aceea.

Moscova nu crede în lacrimi

Khodorkovsky nu a avut o tinerețe deosebită. Născut în 1963, a crescut într-un apartament comun din Moscova. Nu va cunoaște evenimente fondatoare în adolescență, avand o viață confortabilă și egală prin linearitatea ei fără surprize. Este un elev comun, fără calități excepționale cunoscute. Este însă recunoscut pentru că era foarte leneș. Nu îi place îmbulzeala, mulțimea, mirosul greu de bucătarie la comun. Nu mănâncă la cantina școlii, bunica lui îi va aduce mâncarea tot timpul proaspăt gătită. Este mofturos, este plângăcios, când crește mai mare devine și arogant. Devine un student mediocru. A studiat la Institutul de Chimie și Tehnologie Mendeleev, unde, ca aproape toți ceilalți, s-a alăturat Komsomolului, Liga Tineretului Comunist din URSS. Mulți dintre colegii săi care se declară mari apărători ai democrației de astăzi, susțin falsul istoric că au fost obligați să tolereze prezența Komsomolului în viața lor de studenți. Nimic mai fals, căci dosarul de candidatură în aceasta organizație, adevărată punte de lansare pentru toți oligarhii tranzitiei post comuniste din fostul lagăr sovietic din Europa, era construit cu grijă și susținut cu vigoare de candidați. Orice tânăr comunist avea asigurată măcar plaja minimă de relații care să îl ajute în viață. Putem fi siguri că Khodorovsky exact acest lucru îl va urmări.

Mikhail Khodorkovsky a văzut intrarea în Komsomol ca pe o oportunitate de carieră, luptând să devină secretar economic al organizației din institutul unde studia. Oportunist din fire, acesta exploateză orice moment pentru a avansa politic. Profesional nu este un geniu, dar are simțul afacerilor de scurtă durată. Iar în acele timpuri caracterizate de penuria generalizată de bunuri de larg consum, Khodorkovsky va învăța cum să manipuleze totul în favoarea sa. O caracteristică psihologică emblematică pentru întreaga sa carieră și pentru tot parcursul său în viață.

În „Închisoare și libertate”, o carte scrisă de oligarch, semi biografică și publicată atunci când era în condamnat în pușcărie, va și spune că nu a văzut vre-o problemă (și încă nu o vede) în a se folosi de comunism pentru binele său propriu și personal. Am crezut în partid fără a-mi aglomera creierul cu „ideologie””, spune el. El compară ideologia politică cu sistemul de operare al unui computer – care este diferența, de fapt? – și spune că în tinerețe „nu știa despre dizidenți”. De fapt el spune că problemele care frământau societatea sovietică la nivel general și care deveniseră practic publice îi erau indiferente. Va dovedi aceeași indiferență totală pentru Rusia sau națiunea rusă atunci când va spulbera economiile a milioane de concetățeni ai săi sau va organiza privatizări frauduloase, preluând prin corupție, furt și uneori crimă, zeci de fabrici și uzine fost sovietice pe care apoi le va vinde în profit personal, lăsând sute de mii de angajați fără locuri de muncă.

Dar pentru moment, intrând în Komsomol, Khodorkovsky avea un singur plan, acela să devină „director roșu”, adica directorul unei mari fabrici sovietice. Tatăl său, datorită ascendenței sale iudaice, îi spune că în sistemul sovietic cu grave accente anti semite nu va avea nici o șansă. Așa că Khodorkovsky descoperă cum să exploateze o lacună în modul în care s-a finanțat economia centralizată din Uniunea Sovietică.

Această lacuna legislativă îi va permite oligarhului să devină milionar încă din timpul URSS. Deși actiunile sale au fost total ilegale pe timpul URSS și sunt astăzi considerate crime economice grave de către orice legislație capitalistă (pentru exact ceea ce a făcut individul, oamenii de afaceri din occident sunt urmăriți penal și condamnați fără milă, oricând sunt descoperiți că folosesc această suveică financiară), apărătorii occidental ai oligarhului vor refuza sistematic să se refere la episodul deturnării de resurse financiare statale în scopuri personale. Pentru promotorii capitalismului occidental, a fi corupt în URSS merită o diplomă de onoare.

Schema oneroasă folosită de către Hodorkovski pentru a se îmbogăți personal, pe spatele statului sovietic, a fost descrisă de David Hoffman, pe atunci șeful biroului din Moscova al Washington Post, în cartea sa „Oligarhii”. În 1987, la un an după absolvirea institutului de chimie, Khodorkovsky și-a folosit conexiunile din Komsomol pentru a obține capital de început și a deschide o mică afacere.

Era perioada marilor reforme ale lui Gorbachiov, perestroika și glasnosti. Cele două reforme se refereau prima la ideologie și responsabilizarea autorităților comuniste în fața cetățenilor, cea de-a doua se referea la o deschidere economică mult mai amplă față de forme de producție individuale. Pentru că economia centralizată sovietică folosea atât moneda numerar (în special pentru plata salariilor, concediilor și asigurării pensiilor) căt și cunoscutele credite virtuale, Hodorkovsi își va finanța prima afacere prin obținerea de credite virtuale, care să îi permită plata bunurilor cumpărate din occident pe care apoi le va vinde la preț de speculă.

A fost nevoie de creditele virtualesovietice ca oligarhul cel bun să descopere specula. În mare parte inutile, planificatorii centrali le acordau fabricilor sovietice și pe care acestea, le converteau, la nevoie, în valută forte. Mai ales dacă aveau nevoie de importuri de materii prime sau tehnologie occidentală. Prin 1988, când salariul mediu în Uniunea Sovietică era în jur de o sută de ruble pe lună, firma lui Hodorkovsky înregistra deja câștiguri de milioane. Căderea URSS și sistemului economic sovietic a dus automat la neplata acestor credite virtuale. Practic, cu banii reali în bancă și fiind finanțat cu credite virtuale pe care Hodorkovski a „uitat” să le returneze băncii comerciale de stat, după dizolvarea URSS, imperiul primului oligarch al Rusiei începe să prindă contur.

Oligarhul devine puternic. Din furtul sovietic se naște imperiul noului capitalism rusesc. Cu două milioane și jumătate de ruble oficial spălați în băncile de stat sovietice (o sumă absolut cosmică pentru acei ani), oligarhul face primul mare pas capitalist si fondează Menatep Bank. Instituția financiară care va finanța întregul său sistem economic, care, conform deja precedentului stabilit cu creditele virtuale sovietice, va da faliment la momentul în care trebuiau rambursate datoriile cash, mai ales atunci când guvernul lui Putin îi cere să își plateasca taxele restante. Ca să realizăm valoarea acestora, doar in anul 2007, atunci când Yukos, coroana imperiului său economic este dizolvată, taxele restante erau de 5 miliarde USD. (Ați citit bine cuvântul: miliarde!)

În 1989, tânărul comunist Khodorkovsky deschide un cont bancar offshore în Elveția, unul dintre primii oligarhi ruși care au făcut acest lucru. Khodorkovsky neagă acest lucru, spunând că nu și-a deschis primul cont personal în Occident până în 1997, deși documentele publicate de presa vremii dovedesc exact contrariul. Este la mintea oricărui student în istoria sovietelor că a îți deschide un cont bancar personal în străinătate pe timpul imperiului sovietic era nu numai interzis dar se făceau ani grei de închisoare dacă erai prins. Pentru Mikhail Khodorkovsky acest lucru a fost posibil, desigur doar cu aprobarea KGB și a protectorilor săi din interiorul conducerii sovietice.

Încă din primii ani, începînd cu 1989, prin banca Menatep, Khodorkovsky și partenerii săi de afaceri, fac practic doar bișniță și specula. Nimic despre afaceri serioase de tip bancar. Spre exemplu, ei cumpăra computere în străinătate și le revând în URSS, cu mult peste valoarea lor originală. De asemenea, finanțează importuri de alte bunuri considerate de lux – coniac Napoleon fals, blugi spălați cu piatră, săpunuri colorate, pictate cu acuarelă. Folosind creditele virtuale sovietice pentru a finanța aceasta bișniță, la capătul celălalt al afacerii afacerea el adună numerar. Căci cumpărătorii sunt obligați să cumpere produsele creditate de bugetul sovietic doar cu numerar. Practic și prin coruperea sitemului, el exploata însuși sistemul pe care îl servea ca tânăr comunist al Komsomolului.

În 1992, imediat după căderea Uniunii Sovietice, Hodorkovski și partenerii săi au publicat un manifest care anunță intențiile sale. Intitulat „Omul cu rublă”, declarația fondatoare este: „Busola noastră este profitul. Idolul nostru este supremația financiară, puterea capitală.” Într-un interviu pentru Miami Herald, dat în acei ani, noul convertit la capitalismul pe credite sovietice declara că, deși a fost cândva un credincios fervent al comunismului, a suferit o regândire totală. Dacă bătrânul Mikhail din mine l-ar fi întâlnit Mikhail cel nou, l-ar fi împușcat.

Guvernul post-sovietic al lui Boris Elțin a implementat reforme radicale ale pieței financiare, dar nu a instituit aproape nicio structură juridică care să le controleze. Ca atare, minisculul grup de îmbogățiți din timpul anilor Gorbachiov, avînd resursele financiare și logistica relaționară au reușit un inimaginabil transfer de active sovietice în propriile lor portofolii.

Atunci când democratia triumfalistă ocupa ideologic și mental populația Rusiei postsovietice, atunci când practic legile marilor privatizări erau dictate de grupuri de interese economice occidentale care aveau doar cu numele un om de afaceri rus ca reprezentant al lor, atunci când procurorii erau uciși pe stradă iar orașele fost comuniste erau jefuite de bande de hoti cu mitraliere cumpărate de la sodații Armatei Roșii, neplătiți cu lunile, exact în acea perioadă un grup de oligarhi vor organiza o înțelegere nescrisă pentru împărțirea imensei averi sovietice aflate în proprietatea statului rus.

Ca atare Khodorkovsky a fost poziționat perfect pentru a profita. Menatep a devenit o bancă oficială pentru Ministerul de Finanțe al Rusiei, majoritatea conturilor de transfer valutar bancar intern pe teritoriul Rusiei fiind preluate de către aceasta. Și cu ocazia aceasta, Hodorkovski a furat tot ceea ce a găsit.

Unul dintre locotenenții săi de la Menatep s-a lăudat cu planul lui, aceluiași ziarist american Hoffman. Ministerul de Finanțe depune, să zicem, șase sute de milioane de dolari la Menatep Bank, pentru a fi plătite salariile funcționarilor din regiuni. Menatep amâna aceste plăți și canaliza cele șase sute de milioane în investiții internaționale cu randament ridicat timp de trei săptămâni. În acea perioadă, salariile din regiuni vor rămâne neplătite, dar Menatep va câștiga milioane din investițiile pe termen redus, finanțând operațiuni bancare internaționale care nu aveau nici un fel de legătură cu scopul transferului originar sau cu Rusia în general. Milioanele de dolari cîștigate astfel nu vor fi impozitate, mai ales că ani de zile, datorită lipsei de control financiar nimeni nu a știut de existența unor asemenea afaceri. Mai mult, atunci când statul rus a căutat totuși să impună condiții stricte cu privire la aceste operațiuni ilicite, a fost acuzat imediat de presa occidentală bine plătită de oligarhi ca Khodorkovsky, că Rusia se întoarce la comunism și represiune sovietică. Un mecanism mafiot, exemplu de dicționar pentru orice procuror student în anul unu la șțiințe juridice, se transformase în perioada marelui jaf capitalist din decada Elțîn într-o politică sofisticată de subordonare a resurselor financiare ale statului rus în favoarea oligarhilor care îl sprijineau. Iar presa occidentală aplauda masiv succesul noilor capitaliști de la Moscova.

În complicitate directă cu marile grupuri economice occidentale, orice tentativă (fie ea și firavă) a statului rus de a opri hemoragia de resurse financiare era catologată ca revenire la comunism si sovietism. Occidentalii, care își vedeau periclitate sursele ieftine de fianțare (cu banii poporului rus) a propriilor afaceri vor sprijinii, împotriva oricărei evidențe, oligarhi ca Guzinsky, Berezovsky sau Mikhail Khodorkovsky.

Trebuie doar să ne imaginăm câți dintre milionarii din occident, care astăzi dau lecții de capitalism și morală democratică, și-au construit averile, în acei ani, practic cu banii de salarii ai cetățenilor ruși. Conform tacticii bine cunoscute, Khodorkovsky va nega tot timpul orice fel de act ilegal, spunând că trei săptămâni era o perioadă normală de timp pentru un transfer în acea perioadă. A uitat însă să specifice ce s-a întâmplat cu banii ilegal câștigați din deturnarea, în timpul acelor trei săptămâni, a sumelor primite de la Ministerul Finanțelor, o instituție publică a statului rus, nici decum una privată.

H.D. Hartmann

Exclusiv

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

Publicat

pe

De

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată, cu site oficial, cu concursuri „discrete” și cu grade polițienești inventate la beția de după ședință. După ce Incisiv de Prahova a arătat, în episodul 57, cum pe site-ul IPJ Prahova apărea o nouă creație științifică – „subcomisar șef de poliție” –, episodul 58 aduce bomba: când i-a durut, au șters prostia în liniște, dar urmele au rămas.

Nu mai vorbim doar de corupție, ci de analfabetism funcțional la butoanele unei instituții de forță a statului.

„Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” – episodul foștilor plutonieri, amantelor și gonflabilelor

Seria de dezvăluiri Incisiv de Prahova despre „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” a pus deja pe tapet un tablou complet:

  • „Pinochio de Băicoi” – Bogdan Stoican, plutonier lipit de scaunul de șef de oraș, împins spre pensie cu cinci dosare disciplinare la subraț;
  • „Academia de Cămătărie” de la CAR IPJ Prahova, unde milioane de lei au dispărut „în familie”;
  • Compartimentul „Resurse Inumane” – botezat, corect, „Resurse Inumane”, condus de „doamna șefă” aterizată în funcție prin combinații de dormitor, nu prin concurs;
  • dispecerul care transformă sediul poliției în garsonieră cu pat inclus;
  • plutonieri scoși la apelul bocancilor și făcuți ofițeri peste noapte;
  • amante reciclate în „șefe”;
  • „strategi” ai pensionărilor fulger și ai concediilor „pe boală” la comandă.

În acest decor, IPJ Prahova seamănă mai mult cu un teatru de revistă decât cu o instituție de aplicare a legii. Doar că biletele le plătesc cetățenii, iar spectacolul e prost.

Ginel Preda și Marcel Bălan – „cimentații” în vârf, pe ușa întredeschisă

În episodul 57, Incisiv de Prahova a arătat cum, peste acest circ, au fost turnate betoane groase:

  • comisarul de poliție Ginel Preda a devenit, în urmă cu două săptămâni, titular pe funcția de inspector-șef al IPJ Prahova;
  • comisarul Marcel Bălan – da, același Bălan cu „păpușa gonflabilă”, cu conexiuni dubioase, cu incompatibilități constatate de ANI și cu familia parcată la „Furturi din conducte” – a fost cimentat ca adjunct al inspectoratului.

Cum s-au dat funcțiile? Cu „transparență” de catacombă.

La concursul pentru inspector-șef, după cum a dezvăluit Incisiv de Prahova, unii șefi din IPJ au aflat că există concurs cu doar două zile înainte de închiderea înscrierilor. Două zile – exact cât trebuie pentru ca sistemul să se spele pe mâini:

  • „a fost concurs, a fost deschis, oricine putea să participe”,
    dar în realitate:
  • unii au fost anunțați la timp,
  • ceilalți prea târziu ca să-și facă dosarul.

Aceeași rețetă și pentru adjunctul Bălan: ani de interimat, apoi, dintr-o dată, „oficial” pe funcție. Nimic întâmplător: cine trebuie, rămâne; cine deranjează, zboară.

Invenția secolului: „subcomisar-șef de poliție” Bulei Laura, gradul care nu există nicăieri în lege

Peste acest peisaj de combinații, a venit piesa de rezistență: gradul polițienesc care nu există în legislație, dar exista, senin, pe site-ul oficial al IPJ Prahova.

În episodul 57, Incisiv de Prahova a publicat captura de ecran de pe site-ul Poliției Orașului Băicoi (structură din subordinea IPJ Prahova), unde scria negru pe alb:

„Împuternicit Șeful Poliției – subcomisar șef de poliție Elena-Laura BULEI”.

Nu există în România gradul de „subcomisar-șef de poliție”.
Există doar:

  • subcomisar de poliție – echivalent maior;
  • comisar de poliție – echivalent locotenent-colonel;
  • comisar-șef de poliție – echivalent colonel.

Atât. Nici Statutul polițistului, nici alte acte normative nu au mai inventat „subcomisar-șef”. L-a inventat, însă, IPJ Prahova, la Băicoi.

Când pe site-ul oficial al unei instituții de forță apare un grad care nu există, nu mai vorbim de o simplă greșeală de tastatură, ci de o probă de manual a analfabetismului funcțional de la vârf: oamenii care conduc inspectoratul nu știu nici măcar structura propriilor grade.

Cursul de alfabetizare juridică pentru Ginel, Bălan & Co.

Incisiv de Prahova le-a ținut deja, în episodul 57, o lecție de cultură juridică gratis:

  • subcomisar de poliție – este grad de ofițer;
  • un subcomisar poate ocupa o funcție de conducere (de exemplu, șef de birou sau chiar șef de poliție locală), dar gradul rămâne subcomisar;
  • nu devine „subcomisar-șef” doar pentru că cineva, într-un birou, decide să amestece „subcomisar” cu „comisar-șef”.

Cu alte cuvinte, funcția poate avea în denumire „șeful poliției”, dar gradul rămâne același. Doar la IPJ Prahova se amestecă funcția cu gradul până se obține un haos administrativ care dă foarte bine în pamflet și foarte prost în lege.

Episodul 58: s-a șters „șeful” din grad, dar nu și prostia din sistem

După publicarea dovezilor de către Incisiv de Prahova, s-a întâmplat minunea.

Pe aceeași pagină oficială a Poliției Orașului Băicoi – structură prezentată sub antetul I.P.J. PRAHOVA – textul a fost modificat. În noua variantă, vizibilă în documentul de față, scrie:

„Împuternicit Șeful Poliției – subcomisar de poliție Elena-Laura BULEI”.

Cu alte cuvinte:

  • „subcomisar șef de poliție” a dispărut;
  • a rămas „subcomisar de poliție”, formularea corectă juridic.

Nimeni nu a ieșit public să spună:
„Ne-am înșelat, am scris o prostie pe site-ul oficial, ne asumăm și corectăm”.

Nicio explicație, nicio scuză, niciun comunicat. Doar o editare tăcută, de noapte, în spatele serverelor, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Doar că se întâmplase: Incisiv de Prahova documentase deja aberația, iar captura inițială cu „subcomisar șef de poliție” rămâne probă.

Episodul 58 demonstrează exact ce voia să ascundă IPJ Prahova:

  • i-a durut;
  • au citit;
  • au înțeles că sunt prinși cu analfabetismul în flagrant;
  • și au corectat în tăcere, confirmând prin fapte că prostia era reală.

Când prostia întâlnește aroganța: „nu recunoaștem nimic, doar ștergem și mergem mai departe”

Bijuteria acestui caz nu este doar inventarea și apoi dispariția gradului de „subcomisar-șef”. Esențial este modul în care o instituție publică gestionează propriul ridicol:

  • nu există control de calitate pe ceea ce se publică pe site;
  • nu există responsabilitate pentru utilizarea corectă a gradelor;
  • nu există tras la răspundere pentru gafa expusă;
  • există doar reflexul clasic: „șterge repede și poate nu observă nimeni”.

Doar că a observat cine trebuie.
Incisiv de Prahova a surprins ambele momente:

  1. când IPJ Prahova afișa „subcomisar șef de poliție Elena-Laura BULEI”;
  2. când, brusc, după scandal, a rescris în „subcomisar de poliție Elena-Laura BULEI”.

Această succesiune de imagini spune tot despre modul în care se conduce IPJ Prahova:
cu dispreț față de lege, cu aroganța celui care crede că, dacă apasă „edit” pe site, șterge și realitatea.

„Grădinița de Cadre” – manual de selecție inversă

Pe fundalul acestor episoade, polițiștii din interior spun, amar:
„Parcă e blestemat Băicoiul ăla”.

Nu e blestem. E selecție.

De ani de zile, IPJ Prahova promovează, după cum arată documentele și mărturiile prezentate de Incisiv de Prahova:

  • plutonieri deveniți ofițeri la apelul bocancilor;
  • „băieți buni la combinații”;
  • amante făcute șefe;
  • dispeceri care tratează uniforma ca pe un halat de casă;
  • personaje cu probleme penale, disciplinare și de integritate, cocoloșite și împinse în sus;
  • oameni incomozi vânați, marginalizați sau împinși spre pensie.

În același timp, energia instituției nu se consumă pentru curățarea sistemului, ci pentru:

  • a afla „cine stă în spatele Incisiv de Prahova”;
  • a pune botniță presei care nu pupă inelul;
  • a construi concursuri „deschise” în care unii află cu zile bune înainte, alții cu doar două zile înainte de închiderea înscrierilor.

Concluzie Incisiv de Prahova: prostia nu se șterge cu „backspace”

Episodul 58 din „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre” nu este doar o notă de subsol la episodul 57. Este confirmarea, cu probă oficială, că:

  • gradul inventat „subcomisar șef de poliție” a existat pe site-ul IPJ Prahova;
  • după ce Incisiv de Prahova a expus public aberația, IPJ Prahova a modificat textul în „subcomisar de poliție”;
  • instituția nu a recunoscut în niciun fel greșeala, dar a acționat exact ca un elev prins copiind: a băgat foaia sub bancă și s-a făcut că plouă.

Nu gradul îl face pe om ridicol.
Ci omul analfabet, pus pe funcție, care desfigurează gradul.

La IPJ Prahova, problema nu este că există subcomisari, comisari sau comisari-șefi. Problema este că:

  • oamenii care ar trebui să știe ce grad conduc nu sunt în stare să-l scrie corect;
  • cei care ar trebui să garanteze legalitatea deformează limbajul legal;
  • cei care ar trebui să apere cetățenii apără, de fapt, hibele propriului sistem.

Incisiv de Prahova va continua să arate, cu nume, funcții, capturi de ecran și documente, cum se conduce acest hău instituțional numit IPJ Prahova.

Pentru cei care cred că o funcție cimentată, un examen aranjat sau o pensie „la timp” rezolvă tot, lecția rămâne aceeași:

  • pensia nu prescrie păcatele;
  • funcția nu spală prostia;
  • iar un „subcomisar-șef” inventat și apoi șters de pe site spune mai mult despre adevărații șefi ai IPJ Prahova decât o mie de comunicate pompoase.

Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Featured

Când sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI

Publicat

pe

De

Sindicalistul de TikTok vs. Sindicatul de tribunal: când băieții de la volan iau like-uri, iar băieții din instanță schimbă legea

Când apar „misterios” cursuri de cercetare disciplinară la MAI

Mai vreți să vi se explice de ce au apărut, brusc și spectaculos, „cursuri de cercetare disciplinară” prin instituțiile de învățământ ale MAI? Credeați că a dat peste minister spiritul legalității, așa… peste noapte? Sau că s-a trezit vreun șef din pix și a zis: „Hai, băieți, să respectăm legea azi!”?

Nu. În spatele acestei „minuni” administrative nu este nici zel instituțional, nici revelație morală, ci munca unui sindicat care a refuzat să joace rolul de decor: eforturile Sindicatului Diamantul și ale SPRD, descrise public chiar de Emil Pascut.

Adevărul usturător: cursurile de cercetare disciplinară nu au apărut de la sine, ci au fost smulse cu forcepsul dintr-un sistem care ani la rând a ignorat obligația de pregătire profesională serioasă în această materie.

Sindicatul de TikTok: 10 minute de eroism la volan

Într-un colț al ringului sindical, avem „liderul” de TikTok. Îl știți: viteaz, la volan, cu telefonul în mână, gata să doboare balauri imaginari ca Sfântul Gheorghe, în 10 minute de filmare și o mână de filtre.

Un clip „eroic” în care un „lider sindical” se luptă teatral cu „sistemul” – din mașină – se face în 10 minute de osteneală. Se apasă REC, se ridică tonul, se aruncă două-trei lozinci, se promite revoluția și… gata, sindicatul de carton și-a făcut norma de spectacol.

Beneficiul pentru oameni? Zero sau aproape. Beneficiul pentru ego? Imens. Comentarii, inimioare, distribuiri, „bravo, șefu’!”. Aplauze, dar niciun rând schimbat într-o procedură, niciun curs introdus, nicio obligație respectată.

Sindicatul serios: doi ani de hârtii, procese și nervi, nu 10 minute de live

Acum, să vedem ce înseamnă cealaltă față a monedei: sindicatul care nu se filmează la semafor, ci semnează plângeri, studiază legea și intră în instanță.

Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, explică limpede că apariția cursurilor de cercetare disciplinară în MAI nu e rodul vreunei „inspirații” de cabinet, ci rezultatul a doi ani de muncă:

  • mai multe persoane implicate;
  • studiu serios, nu gargară;
  • zeci de petiții trimise către diverse organisme;
  • mai multe procese în instanță – atât în materie disciplinară, cât și în materia informațiilor de interes public.

Totul pentru o problemă aparent „tehnică”, dar esențială: încălcarea obligației de pregătire profesională în materia cercetării disciplinare. Obligație pe care instituțiile o ignorau cu nonșalanță, făcând „pregătire” pe genunchi, la mișto, de multe ori prin resurse umane, fără formatori autorizați.

Asta nu se rezolvă cu un story de TikTok. Asta se rezolvă cu ani de perseverență, cu dosare și cu nervi.

Cursuri pe bune, nu „la mișto”: când SPRD și Diamantul forțează sistemul să respecte legea

Emil Pascut arată clar: ceea ce pare un „detaliu administrativ” – apariția cursurilor de cercetare disciplinară cu formatori autorizați – este, în fapt, un beneficiu general obținut prin efort sindical real, nu teatral.

Datorită demersurilor SPRD și ale Sindicatului Diamantul:

  • se renunță la conduita greșită de ignorare a obligației de pregătire în materia cercetării disciplinare;
  • se trece de la simulacre de formare (făcute „la mișto” de resurse umane) la cursuri asigurate de formatori autorizați;
  • se repară, măcar parțial, o încălcare gravă a legii și a drepturilor angajaților.

Aceasta este diferența dintre sindicatul de afiș și sindicatul de fond: unul dă cu pumnul în volan, celălalt dă cu pumnul în masă, în sala de ședință și în sala de judecată.

Beneficii directe vs. beneficii generale: când nu-ți intră bani în buzunar, dar ți se apără pielea

Mulți angajați au tendința să măsoare activitatea unui sindicat doar în beneficiile directe, imediate, personale: „Mi-ați mărit salariul?”, „Mi-ați rezolvat mutarea?”, „Mi-ați șters sancțiunea?”.

Dar, după cum subliniază Emil Pascut, chiar și atunci când un sindicat nu obține pentru un individ anume un avantaj direct și vizibil, el poate produce beneficii generale pentru toți cei din sistem. Iar în acest caz avem exemplul perfect:

  • nu s-a obținut o primă, nici o sporire salarială punctuală;
  • în schimb, s-a impus respectarea unei obligații de pregătire profesională care afectează întreg corpul de angajați, mai ales atunci când sunt vizați de cercetări disciplinare.

Când ai în față o comisie instruită corect, formată de oameni pregătiți, nu de diletanți de la resurse umane, șansele de abuz, de sancțiuni făcute „după ureche”, scad. Asta nu se vede în fluturașul de salariu, dar se simte când ești chemat la cercetare disciplinară și nu ești călcat în picioare doar pentru că „așa vrea șefu’”.

Ce trebuie să livreze un sindicat serios: nu clipuri, ci legalitate

Concluzia, formulată chiar de Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul, este tăioasă și ar trebui pusă înrămată la intrarea în toate sediile de sindicat:

„Asta trebuie să livreze un sindicat serios: întoarcerea la legalitate și la respectarea drepturilor angajaților, pentru că numai prin respectarea legii, drepturile voastre pot fi protejate.”

Nu:

  • filmulețe cu lideri care se dau mari cruciați ai dreptății din mașină;
  • discursuri goale;
  • bătăi de capotă și lozinci.

Ci:

  • petiții bine scrise;
  • sesizări fundamentate;
  • acțiuni în instanță;
  • presiune constantă pentru respectarea legii.

De ce au apărut cursurile de cercetare disciplinară? Nu din „bunătatea” MAI, ci din încăpățânarea unor oameni

Întrebarea inițială – „Mai vreți să vă explic de ce au apărut subit cursuri de cercetare disciplinară la instituțiile de învățământ MAI? Din cauza cui?” – are un răspuns clar:

Nu din cauza curajului virtual al liderilor de TikTok, ci din cauza:

  • SPRD;
  • Sindicatului Diamantul;
  • lui Emil Pascut și a celor care au tras, doi ani, de toate ușile instituționale și judiciare.

Cursurile au apărut nu pentru că sistemul s-a luminat, ci pentru că a fost forțat să respecte legea. Iar asta arată exact ce face diferența dintre un sindicat adevărat și o butaforie de rețea socială.

Când se trage linie, nu contează cine urlă mai tare de la volan, ci cine lasă urme în Monitorul Oficial și în practica instituțiilor. Restul sunt doar efecte speciale. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Publicat

pe

De

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un registru care nu avea rubrica „Strict Secret”. Un stat membru NATO, dotat cu servicii secrete, parchete, CSAT și președinte, a dat „blue screen” în fața unui timbru de clasificare.

Iar proba supremă a acestei comedii nu vine de la vreun pamfletar supărat pe sistem, ci chiar din documentele oficiale ale Guvernului și din adresele semnate olograf de șefii instituțiilor. Cine are stomac tare și simțul ridicolului poate verifica singur, negru pe alb, în comunicatul oficial al Guvernului, punctul 18:
https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-adoptate-in-edinta-guvernului-romaniei-din-3-septembrie-2026

Acolo se găsește, înfiptă cu grijă între alte acte normative, „reparația” liniștită a unei catastrofe instituționale: modificarea HG nr. 924/2021, pentru ca Autoritatea Electorală Permanentă să poată, în sfârșit, să primească ce i s-a trimis deja cu un an înainte: documente „Strict Secret”.

Cotroceniul salvează națiunea – pe hârtie

Decembrie 2024. Pe 4 ale lunii, Administrația Prezidențială iese la rampă cu emfază. Pe scurt: poporul să stea liniștit, CSAT veghează.

Ni se spune așa: pe 28 noiembrie 2024, Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a întrunit de urgență, serviciile secrete (SRI, SIE, STS, MAI) au prezentat rapoarte explozive privind ingerințele în alegeri, iar Hotărârea CSAT a fost transmisă, cum altfel decât „de urgență”, la AEP, Parchet și restul instituțiilor „cu competențe legale”.

Documentele oficiale care descriu această seriozitate de carton sunt aici:
– Ședința CSAT din 28.11.2024: https://csat.presidency.ro/ro/comuni/sedinta-consiliului-suprem-de-aparare-a-tarii1732806302
– Comunicatul de presă al Președinției din 4 decembrie 2024: https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa1733327193

Din aceste link-uri transpiră imaginea unui stat hotărât, cu sprânceana încruntată, gata să apere democrația.
În culise însă, aceeași democrație era trântită de un tabel Excel: grila de clasificare a AEP-ului.

CSAT a expediat către Autoritatea Electorală Permanentă un document „Strict Secret de stat”. Nimic mai firesc într-o criză de securitate electorală, ar zice manualele de drept constituțional. Doar că, în viața reală, HG nr. 924/2021 – în vigoare la acel moment – spunea foarte limpede: AEP poate gestiona doar informații clasificate până la nivelul „Secret”. „Strict Secret” nu exista în nomenclatorul lor intern.

Cu alte cuvinte, Palatul Cotroceni a aruncat o minge de foc spre o instituție care, legal vorbind, ori trebuia să respingă plicul „galben/maro” la poartă, ori să-l bage la sertar, neînregistrat, comițând vesel o abatere gravă de la regimul informațiilor clasificate. Securitate națională made in Romania: dacă nu încap în registru, nu există.

Toni Greblă și arta „documentului care n-a fost primit niciodată”

Minciuna instituțională își rupe gâtul spectaculos la început de 2025. Pe 14 ianuarie, Autoritatea Electorală Permanentă răspunde oficial, în baza unei solicitări legale (nr. 176/10.01.2025), cu o adresă semnată olograf de președintele de atunci al AEP, Toni Greblă.

Răspunsul AEP este un mic monument al tupeului birocratic:

„Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu nr. 176/10.01.2025, vă comunicăm că instituția noastră nu a recepționat documentul la care faceți referire.”

Traducere din limbă de lemn în română: CSAT se bate cu pumnul în piept că „a transmis”, Președinția confirmă în comunicate, iar AEP ridică din umeri și spune: „la noi nu a ajuns nimic, noi n-am văzut nimic”.

Rezultatul? Un scurtcircuit perfect pe axa Cotroceni – AEP. Cineva minte în văzul lumii:

  1. Fie Administrația Prezidențială a pus de un bluff național pe 4 decembrie 2024, declarând că a transmis Hotărârea CSAT către AEP, deși plicul n-a plecat niciodată din Registratura Prezidențială. În acest scenariu, avem o problemă penală cât Casa Poporului, dacă cineva ar avea chef s-o vadă.
  2. Fie AEP a primit plicul dar, pentru că nu deținea un registru aprobat prin HG pentru clasa „Strict Secret”, s-a jucat de-a chichița: fără număr de intrare, documentul „nu a fost recepționat” din punct de vedere juridic. Practic, un fel de teleportare birocratică – există, dar nu există.

Oricare variantă ar fi adevărată, concluzia e aceeași și devastatoare: în plină criză electorală, aparatul de securitate al țării s-a împiedicat de un formular neactualizat și de un registru prost scris.

Autodenunțul cu ștampilă de guvern – „Ne-am blocat în propriile minciuni”

Cea mai grea lovitură o dă însă chiar Guvernul României, nu vreun „propagandist” anti-sistem.

În Nota de fundamentare a noii Hotărâri de Guvern – cea care modifică HG nr. 924/2021, legată de regimul informațiilor clasificate ale AEP – instituția admite, cu o sinceritate involuntar comică, că:

– s-a aflat „în imposibilitatea legală și logistică de a primi și de a înregistra în mod oficial documente clasificate secrete de stat, nivel Strict Secret”;
– această situație genera „riscul unui refuz de primire din rațiuni de neconformitate legală”.

Cu alte cuvinte, AEP recunoaște exact șanțul în care a căzut în relația cu CSAT: nu avea cadrul juridic secundar pentru a procesa Hotărârea „Strict Secret” din 28.11.2024.

Adresa semnată de Toni Greblă, prin care se spune că instituția „nu a recepționat documentul”, devine brusc clară: nu l-a recepționat nu pentru că ar fi fost vreo eroare de poștă, ci pentru că legea secundară transforma plicul CSAT într-un fel de obiect ilegal – nici nu-l poți înregistra, nici nu-l poți arunca.

În loc să se iasă public și să se spună: „Există o asimetrie juridică gravă, trebuie corectată de urgență, altfel blocăm securitatea națională”, s-a ales varianta preferată a statului român: tăcerea, mimarea procedurilor și spălatul pe mâini. În față, se recita poezia cu „stat de drept” și „protejarea alegerilor”; în spate, întregul sistem era un castel de cărți de joc sprijinit de un registru gol.

Parchetele și serviciile – „Noi am deschis dosare, ce mai vreți?”

Tabloul grotesc nu putea fi complet fără prestația parchetelor și a serviciilor de informații.

Pe 6 decembrie 2024, după declasificarea documentelor CSAT, Parchetul General și DIICOT ies, la rândul lor, cu fanfară: se deschid dosare penale in rem pentru fapte grave – manipulări, finanțări ilegale, atacuri la ordinea constituțională. România respiră: „se lucrează”.

Doar că, dacă ne uităm la detalii, vedem alt spectacol:

– Serviciile de informații (SRI și restul) au livrat rapoartele când „dezastrul electoral” era deja consumat în primul tur. Prevenția, în stil românesc, se face după producerea pagubei.
– Mai mult, datele au fost livrate pe filiera cea mai prost gândită: printr-o hotărâre CSAT „Strict Secret” către o instituție – AEP – care nu avea voie legal să o înregistreze în registru.

Parchetele au pozat în vajnici apărători ai statului, dar au ales cu mare grijă ce să NU vadă:

– Au investigat „actorii externi” și candidații controversați,
– Dar au ignorat complet lanțul de incompetențe și neglijențe interne:
– nimeni nu a fost cercetat pentru faptul că AEP nu avea regimul de clasificare aliniat la nevoile reale;
– nimeni nu a răspuns pentru că CSAT și Administrația Prezidențială au trimis un document pe o linie procedurată greșit;
– nimeni nu a fost întrebat cum e posibil ca un stat întreg să-și blocheze securitatea electorală în fața unui ștampilaj greșit.

Dosarele penale „in rem” au funcționat ca un panou publicitar: „se lucrează”. La adăpostul lor, însă, nimeni nu s-a atins de nervul central: aparatul de stat însuși, incompetent și mincinos.

Reparația discretă – „Strict Secret” introdus la loc în spectacol

Și ajungem la finalul farsei.

Noul proiect de Hotărâre de Guvern care introduce, cu maximă seriozitate, nivelul „Strict Secret” în nomenclatorul AEP nu este o simplă actualizare tehnică. Este, de fapt, încercarea tardivă a statului de a-și acoperi urmele: să legifereze, post-factum, o incapacitate instituțională care a făcut praf credibilitatea „statului de drept” în cea mai sensibilă zonă – alegerile.

Guvernul corectează acum, prin HG, ce era stricat în 2024, dar o face cu o nonșalanță demnă de o comedie neagră: fără asumare, fără explicații publice clare, fără recunoașterea grotescului în care CSAT, Administrația Prezidențială, AEP, parchetele și serviciile au jucat „telefonul fără fir” cu securitatea națională.

Iar în centrul acestei povești rămâne un document care merită loc special într-un muzeu al ridicolului birocratic: adresa lui Toni Greblă din 14 ianuarie 2025.

Este momentul în care arbitru-șef al alegerilor a transmis, de facto, Președintelui României și CSAT-ului că hârtiile de securitate națională:

– fie nu au mai pornit niciodată de la Cotroceni,
– fie s-au rătăcit prin galaxia „Strict Secret” și au dispărut la granița cu registrul AEP.

Și, ca să nu fie dubii, statul însuși, prin propria Notă de fundamentare și prin hotărârile de guvern pe care le poți citi cu ochii tăi aici:
https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-adoptate-in-edinta-guvernului-romaniei-din-3-septembrie-2026

…recunoaște limpede că, în noiembrie–decembrie 2024, România a avut o democrație păzită de un registru neactualizat și de o administrație care nu știe ce trimite, ce primește și ce are voie să înregistreze.

ADRESA AEP 1761

HGANEXA-1

NF-16

Asta nu mai e doar o bâlbâială cu ștampilă „Strict Secret”.
E dovada că, atunci când e vorba de securitatea națională, statul român poate fi, în același timp, autorul și personajul principal dintr-o farsă de prost gust – jucată pe nervii și pe voturile propriilor cetățeni. (Cristina T.).

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv6 ore ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv6 ore ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusivo zi ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusivo zi ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusivo zi ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv2 zile ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv3 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Exclusiv3 zile ago

Harta dragostei penale din Brașov: cum se fură cu sentiment și se delapidează cu sufletul la gură

În județul Brașov, după toate aparențele și după cum susțin sursele și reclamațiile, nu mai vorbim doar de afaceri dubioase,...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane

În orașul în care autobuzele abia se târăsc, iar datoriile sar în aer, la TCE Ploiești nu curge motorină. Curge...

Exclusiv4 zile ago

Ministrul Darău, lovit în față cu propriul proiect –  Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”

Ministrul Ambrozie-Irineu Darău a vrut să reorganizeze MEDAT. Ministerul Justiției i-a răspuns, în esență: „Reorganizează-ți întâi temeiurile legale, apoi mai...

Exclusiv4 zile ago

„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex

Un nou “cadou” marca MAI pentru polițiștii care au îndrăznit să gândească singuri și să muncească în lumea civilizată: de...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)

Ploieștiul, oraș cu transport public… privat de rușine La suprafață, TCE Ploiești e „societate publică de transport”. În realitate, ultimii...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv