Este lângă noi. S-a deschis. Este activată la potenţial maxim şi poate provoca oricând un dezastru prin contaminare progresivă a nu se ştie câte din fostele regiuni componente ale fostei Iugoslave devenite odată tot atâtea părţi combatante într-un teribil război civil.

Antrenând implicarea directă a forţelor NATO, mai apoi garante, alături de cele ale UE, ale procesului de pace şi respectării înţelegerilor internaţionale care au dus la actuala împărţire statală.

Momentul care a reprezentat chintesenţa eforturilor locale şi internaţionale de impunere a unei soluţii paşnice a fost Acordul de la Dayton semnat în 1995 de reprezentanţii Bosniei şi Herţegovinei, Croaţiei şi Iugoslaviei (care, în acel moment, avea în componenţă Serbia şi Muntenegru). Acordul a fost semnat de preşedinţii Slobodan Milosevici, Alija Iserbergovici şi Franjo Tudjman.

Se anunţa recunoaşterea Bosniei-Herţegovina drept un stat compus din două entităţi, Federaţia bosniacă şi Herţegovina, în principal compuse din musulmani bosniaci şi o majoritate croată şi, de cealaltă parte, Republica Srpska, compusă majoritar din sârbi. Era stabilită şi formula de conducere, o entitate trilaterală care reprezintă şi acum cele trei grupe majoritare de populaţie: bosniacii, croaţii şi sârbii. La început, forţele NATO au primit responsabilitatea de menţinere a păcii, apoi forţele UE au preluat răspunderea asigurării stabilităţii în Bosnia-Herţegovina (BiH) şi, în termenii Acordului, a fost creată poziţia de Înalt Reprezentant pentru BiH gerată de OSCE. Iar Uniunea Europeană a investit eforturi absolut considerabile, aveţi aici portal special destinat iniţiativelor politice, economice şi de securitate al UE în Balcanii de Vest.

În luna octombrie a acestui an, Milorad Dodik, reprezentantul sârbilor în trilaterala de conducere a BiH a spus că Republica Srbska se va retrage din principalele instituţii ale BiH, asta incluzând armata, organismele de securitate, sistemul judiciar şi cel fiscal. Intenţia anunţată s-a transformat în realitate pe 10 decembrie prin votul din adunarea legislativă a Republicii Srbska care a consfinţit demararea procesului respectiv.

În luna noiembrie, Christian Schmidt, actualul Înalt Reprezentant, a publicat un Raport extrem de critic la adresa lui Dodik, acuzându-l de promovarea de politici secesioniste şi de subminare a Acordului de la Dayton. A mai precizat şi că BiH se confruntă cu cea mai mare primejdie existenţială de la finele Războiului Bosniac în 1995.

Am primit raportul extensiv privind BiH pus la dispoziţia membrilor Parlamentului britanic care va dezbate pe 16 decembrie situaţia din regiune, în paralel cu analizele care au loc acum în instituţiile europene şi la Washington, toată lumea devenind conştientă că s-a redeschis cursa de şoareci şi realizând potenţialul său mortal, local şi posibilă contaminare regională. Citiţi vă rog raportul şi vă veţi aduce aminte de tragedia enormă reprezentată de războiul din 1992-1995, cel mai sângeros înregistrat în Europa după finele celui de-al Doilea Război Mondial şi care a provocat peste 100.000 de victime şi generând o migraţie necontrolată care a afectat milioane de persoane.

Acesta este contextul în care, la deschiderea cursei de şoareci de care vorbeam, cu care Dodik spune că puţin îi pasă de sancţiunile care deja au început să curgă din partea americanilor şi europenilor, adăugând că exact acest lucru îi va aduce pe sârbii săi mai aproape de „prietenii lor adevăraţi”, referindu-se din nou în mod direct la legăturile sale personale, de altfel de numeroase ori invocate public, cu preşedintele Vladimir Putin.

Pe de altă parte, un semnal foarte interesant vine din partea europenilor, cea mai importantă fiind o declaraţie care vine din parte Grupului Verzilor din PE care anunţă că Uniunea Europeană poate reacţiona militar dacă se continuă încercarea de anulare a deciziilor din Acordului de la Dayton, în acest caz fiind posibilă trimiterea în zonă a unui contingent de 6000 de militari. Reprezentanţii grupului Verzi/EFE din Parlamentul European au sosit în Bosnia la finele săptămânii trecute şi au au transmis că PE nu va rămâne „doar un observator al crizei din BiH”: Thomas Woltz, un europarlamentar care a fost la Sarajevo împreună cu Romeo Franz, reprezentatul preşedintelui comisiei PE pentru cooperarea cu BiH şi Kosovo a afirmat pentru N1 că „avem garanţii din partea generalilor (din UE, n.n) că, în mai puţin de 24 de ore, pot deplasa aici 6000 de soldaţi”.

Posibil? Teoretic da, în cazul în care OSCE va solicita oficial acest lucru. Aveţi aici cel mai recent şi cel mai plin de îngrijorări şi semnale foarte serioase document emis de preşedinta în exerciţiu a OSCE şi de secretarul general al organizaţiei privind situaţia din BiH. Se vorbeşte acolo despre paşii făcuţi de reprezentanţii Republicii Srbska „care escaladează tensiunea şi sunt împotriva a ceea ce s-a realizat în aceşti ultimi 25 de ani… punând în primejdie ordinea constituţională, pacea şi stabilitatea din ţară şi din întreaga regiune”. Şi dacă asta este evaluarea, mai sunt foarte puţini paşi de făcut până când să apară o cerere oficială de intervenţie militară din partea forţei de reacţie rapidă a UE sau, aşa cum cer deja mai multe voci din partea musulmană a Bosniei-Herţegovina, chiar o redesfăşurare a unor contingente NATO.

Chiar dacă Dodik multiplică acum un cu totul nou tip de mesaj, jurându-se că răspunsul celor din Republica Srbska nu va fi nicidecum unul militar, asta nu poate fi nicidecum o garanţie care să poată fi luată în serios. Am fost în zonă în perioada războiului şi ştiu foarte bine că ororile genocidului petrecut atunci nu pot fi şterse din memoriile individuale şi colective. Poate să existe dorinţa fermă de a le acoperi cu beneficiile unei existenţe paşnice şi de pedepsire exemplară a vinovaţilor, aşa cum se întâmpla la Haga, dar memoriile acelea sunt stafii care pot fi rechemate oricând să anime dorinţele de răzbunare.

Trăiesc încă martorii direcţi ai atrocităţilor, fiecare familie de zonă, indiferent de comunitatea etnică, are propria sa poveste de imensă durere legată de rudele dispărute fără urmă, torturate în moduri inimaginabile, aruncate în gropi comune şi neidentificabile nici acum. De aici temerea tuturor că istoria se poate oricând repeta şi că, în actualele condiţii de tensiuni internaţionale, poate exista posibilitatea unei implicări directe a Rusiei care să răspundă unei cereri de ajutor din partea oficialilor din Republica Srbska, eventual susţinuţi de Republica Serbia, deocamdată însă extrem de prudentă în afirmaţii războinice. În schimb, Dodik a anunţat ieri că începe imediat lucrările unui mare proiect strategic în domeniul energetic, construcţia unei interconexiuni pentru transportul de gaze naturale din Serbia, continuare a conductei ruseşti TurkStream precum şi construcţia a două centrale electrice în regiune.

Interesantă mişcare deoarece, astfel, Rebublica Srbska ar obţine, individual şi nu ca parte integrantă din BiH, statutul de jucător independent energetic în condiţiile în care ceilalţi, cu excepţia Serbiei, au mari probleme provocate de criza energetică. Şi, de ce nu, poate că în acest sens trebuie înţeles mesajul de acum două zile al preşedintelui sârb Vucic care spunea că, tocmai din cauza crizei energetice, „urmează să dispară ţări, avem această problemă în toată Europa”.

Desigur, analiza greutăţile economice cu care se confruntă Europa. Totuşi, avertismentul sună mai larg şi cine ştie exact oare care sunt acele ţări care urmează să dispară? Şantaj energetic pe faţă la mâna a doua, vorbind în numele altcuiva şi profeţind deschiderea unui front vechi/nou în Balcanii de Vest? În condiţiile astea, orice dezvoltare viitoare este posibilă.

Cristian Unteanu