Featured
Cătălin Harnagea, demis de la conducerea RoAid de ministrul Bogdan Aurescu/ALERTĂ SIE! Harnagea a fugit cu lista spionilor!
”Raportul Ambasadorilor” care a dus la demiterea fostului șef al Serviciului de Informații Externe! Astfel am prefațat publicarea, în premieră pentru presa din România, a unor documente clasificate ”STRICT SECRET” și prin care Centrala Ministerului Afacerilor Externe și deci implicit structurile contrainformative autorizate erau avertizate de mai mulți înalți diplomați români aflați la post în străinătate cu privire la ”incidentele diplomatice iminente” cu care se confruntă în urma activității directorului RoAid, Cătălin Constantin Harnagea.
(Preluare National – Catalin Tache):

DOCUMENT 1. ”Cu deosebită stimă”
Am ales pentru astăzi să publicăm doar două din documentele oficiale intrate în posesia noastră. Și care au format și probatoriul decisiv pentru luarea deciziei finale a ministrului Afacerilor Externe cu privire la demiterea de acum fostului director al RoAid. Insistând că este vorba de doar primele două informări ale unor diplomați aflați la post vizând incidentele diplomatice semnalate conducerii MAE de către principalii noștri parteneri externi.
”În ultimii doi ani România a desfășurat o intensă activitate, diplomatică și nu numai, în zona Caraibilor. Dincolo de normalitatea asigurării unei reprezentări diplomatice adecvate, chiar dacă la nivel de ambasadori non – rezidenți, această acțiune a pornit și de la obiective concrete, pe termen scurt, dar și pe termen mediu și lung. Scopul imediat a fost obținerea sprijinului țărilor zonei ( marea majoritate membre ale CARICOM) pentru candidatura României la un loc de membru nepermanent al CS ONU. Putem considera că acest obiectiv a fost îndeplinit, aproximativ 20% din voturile obținute de țara noastră provenind de la aceste state. Dar acest fapt a însemnat nu numai un efort de convingere asupra capacității României de a acționa eficient în această poziție, ci, mai ales, asupra sincerității țării noastre în construirea unor relații consistente, politice, administrative și economice, cu țări din zona Caraibilor.
Pentru a se ajunge de la prima afirmație a ambasadoarei Jamaicăi la Brasilia, conform căreia „toată lumea își aduce aminte de noi atunci când au loc alegeri pentru CS ONU”, până la afirmarea, de către Secretariatul General al CARICOM, că „ România are acum statutul de soft power pentru țările caraibiene” au fost necesare o sumă întreagă de acțiuni, bine cunoscute și a căror enumerare ar ocupa foarte mult spațiu, acțiuni ale Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne, IDR și RoAid, mai ales, printre altele.
Aceste acțiuni au construit, de fapt, încrederea de care aminteam, prin implicarea concretă, cu rezultate cuantificabile, a instituțiilor menționate și nu numai, dar și, la nivel politic, a Guvernului României, prin participarea la nivelul de vice prim-ministru la COFCOR, Reuniunea Miniștrilor de Externe ai CARICOM. România a câștigat prin aceste acțiuni nu numai încrederea și respectul țărilor zonei, ci și o poziție de „lider” într-un capitol din politica externă a U.E., mai ales în contextul BREXIT, care îi va priva pe caraibieni de principalul lor „purtător de cuvânt” și anume U.K. Deja pentru caraibieni România reprezintă o garanție că vocea lor va fi auzită în continuare. Recunoștința pentru acțiunea în vederea înțelegerii poziției țărilor din Caraibe, concretizată prin de – listarea unor state din categoria de jurisdicții fiscale necooperante mi-a fost transmisă în repetate rânduri. Beneficiile politice, chiar dacă nu au fost valorificate la acest moment, nu datorită lipsei spirjinului statelor membre CARICOM, se pot fructifica pe termen lung. România având un „aliat” important în alte ocazii de același gen.
Această poziție a României este o excelentă bază pe care se poate construi și în domeniul cooperării economice, într-o zonă mai accesibilă, datorită unei „concurențe” mai reduse și a eforturilor financiare necesare relativ scăzute, față de aceste piețe ale lumii. Ca reprezentant plenipotențiar al României pe lângă CARICOM am primit numeroase expresii de apreciere pentru acțiunea diplomatică a țării noastre, nu numai din partea unor înalte oficialități din Caraibi, ci și din partea unor diplomați din țările UE, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, la Reuniunea HoMs de la Georgetown, la dialogul politic U.E. – Suriname și, recent, la Reuniunea Mecanismului de Cooperare U.E. – CELAC în domeniul drogurilor, de la Paramaribo. În aceeași calitate urmează ca, în săptămâna viitoare, să fiu prezent la Reuniunea șefilor de stat ai CARICOM.
Din păcate la această reuniune nu pot prezenta date certe despre continuarea unor acțiuni, cum ar fi cursurile diplomatice organizate de IDR, programele de pregătire pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la ATM-uri, continuarea programului de burse acordate Caraibilor, prevenirea și diminuarea consecințelor dezastrelor naturale etc., unele dintre ele inițiate, dar a căror concretizare pare a deveni nesigură. În cazul în care, într-adevăr, aceste acțiuni se vor anula, faptul nu va face decât să confirme impresia inițială a statelor zonei că România nu era interesată decât de obținerea voturilor la ONU, ceea ce, cu siguranță, va avea influențe pe termen lung, nu doar în zona Caraibilor. Încrederea odată pierdută în politica externă este extrem de greu de recuperat, după cum este foarte bine cunoscut. În acest sens îmi permit să afirm că nu este necesară numai continuarea programelor inițiate în ultimii doi ani, ci și consolidarea și diversificarea acestora, cu acțiuni, spre exemplu, în domeniul economic.(…)Cu deosebită stimă”.
DOCUMENT 2 : ”Întocmit…”
” Cu regret constatăm, însă, că desfășurarea proiectelor cu RoAid prevăzute pentru acest an este în mare întârziere. Partenerii caraibieni ne solicită informații referitoare la :
- Cursul ForeignDiplo (primul curs a fost în 2018), pentru care România a solicitat candidaturi, iar statele membre ale CARICOM au trimis nominalizările;
- Pregătirea profesională de prevenire și combatere a infracțiunilor la ATM-uri, pentru care România, prin Ambasada la Havana și RoAid a antamat discuțiile pentru desfășurarea în cooperare cu Ministerul Securității Naționale a Jamaica, a celei de a doua sesiuni, solicitată de statele membre ale CARICOM;
- Bursele acordate de universitățile din România și anunțate prin intermediul Secretariatului CARICOM.
Situația este gravă pentru toate proiectele menționate, deoarece toate au demarat acțiuni, pași și proceduri care să ducă la implementarea, cu succes, a acestora.(…)
Este necesară deblocarea, cât mai urgent posibil, a acestei situații, pentru ca RoAid să ducă la finalizarea acestor proiecte și astfel România să își respecte angajamentele internaționale asumate”.
Administratie
„Drumul lui Bachus” pune Tătaru pe harta adrenalinei: Eveniment de amploare pregătit pentru data de 22
Comuna Tătaru devine epicentrul distracției în aer liber, unde sportul pe două roți se întâlnește cu tradiția viticolă a județului Prahova. Administratorul public al județului, Emil Drăgănescu, a lansat o invitație enigmatică, promițând o experiență memorabilă pentru cei care vor alege să fie prezenți la evenimentul ce se anunță a fi „ceva special”.
Mister și adrenalină: Emil Drăgănescu promite o zi de neuitat la Tătaru
Atmosfera se încinge în rândul pasionaților de mișcare și natură. Printr-o postare succintă, dar plină de încredere, administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a ridicat ștacheta așteptărilor pentru evenimentul programat pe data de 22. „Vă spun doar atât: Dacă veniți pe 22 la Tătaru, nu o să vă pară rău!”, a declarat oficialul, citat de sursele noastre, lăsând detaliile complete pentru începutul săptămânii viitoare.
Această strategie de promovare vizează atragerea unui public numeros către „Drumul lui Bachus MTB”, un concept care îmbină spiritul competitiv al ciclismului cu farmecul peisajelor prahovene.
MTB, camping și foc de tabără: Ingredientele unei escapade perfecte în „Ținutul Vinului”
Dincolo de competiția pe două roți, evenimentul organizat de Primăria Comunei Tătaru, Consiliul Județean Prahova și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Vinului” promite o experiență completă pentru întreaga familie. Posterul oficial al evenimentului „Drumul lui Bachus” dezvăluie câteva dintre „ponturile” care vor face deliciul participanților:
- O experiență pe două roți: Trasee de MTB prin podgorii;
- Spirit de aventură: O noapte la cort sub cerul liber;
- Atmosferă de sărbătoare: Muzică live și un foc de tabără spectaculos;
- Activități pentru toți: Program diversificat pentru familii și numeroase alte surprize.
Numărătoarea inversă a început: Anunțul oficial, așteptat luni
Deși detaliile tehnice și programul complet sunt încă sub pecetea misterului, organizatorii au confirmat că ziua de luni va aduce toate răspunsurile necesare. Mesajul transmis de Emil Drăgănescu și de autoritățile locale este unul clar: „Rămâi aproape!”.
Evenimentul pare să facă parte dintr-o strategie mai amplă de promovare a turismului activ în Prahova, valorificând resursele naturale și tradițiile viticole ale zonei într-un format modern și atractiv pentru tineri și familii deopotrivă. Toate privirile sunt acum ațintite spre ziua de luni pentru marea dezvăluire.
Administratie
Final de calvar între Câmpina și DN1: Legătura vitală a fost redeschisă înainte de termen după o mobilizare record
După luni de izolare și soluții de compromis care au testat nervii șoferilor, accesul dintre municipiul Câmpina și Drumul Național 1 a fost redat circulației. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, care a subliniat că această investiție pune capăt unei lungi perioade de „cârpeli” tehnice pe un teren extrem de instabil.
De la dezastru la soluții de durată: Adio, cârpeli de moment!
Situația critică a început în luna ianuarie, când drumul s-a surpat, forțând autoritățile să oprească complet traficul. Potrivit declarațiilor făcute de Virgiliu Daniel Nanu pe paginile sale oficiale, zona fusese tratată ani la rând cu intervenții superficiale, care nu au rezolvat cauza reală a problemelor.
„Nu a fost o simplă asfaltare,” a punctat șeful administrației județene, explicând că lucrările au vizat un sector de aproximativ 150 de metri unde terenul instabil a necesitat o consolidare în profunzime. Proiectul a presupus refacerea completă a terasamentului și reconstruirea carosabilului, la care s-au adăugat sisteme moderne de colectare și evacuare a apelor pluviale, menite să prevină noi eroziuni.
Pariul pe bugetul propriu: Proiectul care nu a mai putut aștepta „mila” Guvernului
Drumul spre normalitate nu a fost lipsit de obstacole financiare. Sursa citată menționează că, după ce solicitarea de finanțare din fondul de urgență a fost respinsă, Consiliul Județean Prahova a luat decizia de a prelua integral costurile intervenției din bugetul propriu.
Decizia a fost dictată de urgența situației, președintele CJ Prahova subliniind că locuitorii din Câmpina nu mai puteau suporta amânările. „Am cerut ca lucrările să avanseze într-un ritm susținut,” a declarat Nanu, arătând că presiunea pusă pe constructori și proiectanți a dat roadele așteptate.
Promisiune onorată: Traficul a fost reluat cu două săptămâni mai devreme
Deși estimările inițiale indicau finalul lucrărilor pentru începutul lunii august, mobilizarea echipelor de specialiști a permis devansarea calendarului. Astăzi, 17 iulie, drumul a fost deschis oficial, fără nicio restricție de tonaj sau viteză.
Virgiliu Daniel Nanu a ținut să mulțumească public tuturor celor implicați – de la muncitorii din prima linie la proiectanții care au găsit soluțiile tehnice pentru terenul dificil. „Am spus că vom reda rapid și în siguranță legătura Câmpinei cu DN1. Ne-am ținut de cuvânt,” a conchis acesta, marcând astfel finalizarea uneia dintre cele mai dificile lucrări rutiere realizate recent în județul Prahova.
Actualitate
Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL
Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.
Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.
Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.
Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461
-
Exclusivacum 2 zileFamiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileSănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații
-
Exclusivacum 14 oreIpj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică
-
Exclusivacum 4 zileCumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici
-
Exclusivacum 5 zileO nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI



