Connect with us

Actualitate

𝐏𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐠𝐞𝐧𝐢𝐮! 𝐒̧𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐒𝐚𝐯𝐮, 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̧𝐭𝐢, 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚𝐥𝐢𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐚𝐮𝐫 𝐥𝐚 𝐁𝐚𝐥𝐜𝐚𝐧𝐢𝐚𝐝𝐚 𝐝𝐞 𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐉𝐮𝐧𝐢𝐨𝐫𝐢, 𝐝𝐚𝐫 𝐬̧𝐢 𝐥𝐚 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐳𝐞𝐜𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐭𝐢𝐠𝐢𝐮

Publicat

pe

Are 14 ani şi deja a pierdut numărul premiilor câştigate atât pe plan naţional, cât şi internaţional la concursurile de Matematică, Fizică şi Informatică. Pentru Ştefan Cătălin Savu astfel de competiţii au devenit un fel de ocupaţie preferată pentru care se pregăteşte de plăcere. Şcoala este locul unde ar dormi, dacă s-ar putea, pentru că tot universul lui se învârte în laboratoarele de aici. Acum este elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „I.L. Caragiale”, membru al Centrului Judeţean de Excelenţă Prahova şi se numără printre medaliaţii cu aur ai Balcaniadei de Informatică pentru Juniori, făcând ca numele României să răsune, din nou, în topul elitelor internaţionale.
Pasiunea pentru studiu şi mai ales pentru ştiinţele exacte a avut-o încă de mic. În clasa a V-a a devenit elev al Colegiului Național „I.L. Caragiale” din Ploieşti, acolo unde studia şi fratele său mai mare. Înclinaţiile sale pentru Informatică, Fizică şi Matematică şi dorinţa de a şti mai mult decât prevede programa şcolară i-au deschis uşa Centrului Judeţean de Excelenţă. Aici a descoperit o comunitate în care jocul principal este desluşirea ştiinţei şi, tot aici, a învăţat cel mai bine cum stau treburile cu spiritul de echipă.
𝑺̧𝒄𝒐𝒂𝒍𝒂, 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒑𝒓𝒆𝒇𝒆𝒓𝒂𝒕
Şi dacă pe cei mai mulţi copii îi auzim că abia aşteaptă să termine orele ca să se bucure de odihnă sau orice alte activităţi, pentru Ştefan a fost o vreme când „acasă“ deveniseră laboratoarele Colegiului „Caragiale“.
„𝑃𝑙𝑒𝑐𝑎 𝑙𝑎 7.30, 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑎 𝑙𝑎 𝑜𝑟𝑒, 𝑠̧𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒𝑎 𝑡𝑎𝑖𝑐𝑎̆-𝑠𝑢 𝑠𝑎̆-𝑙 𝑖𝑎 𝑙𝑎 𝑜𝑟𝑎 18.00, 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑖𝑑𝑒𝑎 𝑙𝑎𝑏𝑜𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎𝑟 𝑓𝑖 𝑑𝑜𝑟𝑚𝑖𝑡 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑆̧𝑡𝑒𝑓𝑎𝑛, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎̆𝑡̧𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑥𝑎𝑛𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑙𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑒𝑟𝑒. 𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑝𝑎𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠̧𝑡𝑖𝑖𝑛𝑡̧𝑒. 𝑁𝑜𝑖 𝑛-𝑎𝑚 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑢𝑛 𝑓𝑒𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑙𝑢𝑖, 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑒𝑟𝑓𝑜𝑟𝑚𝑒𝑧𝑒 𝑙𝑎 𝑣𝑟𝑒𝑜 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑒. 𝑆𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟 𝑠̧𝑖-𝑎 𝑎𝑙𝑒𝑠 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑠̧𝑖, 𝑏𝑖𝑛𝑒𝑖̂𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒𝑠, 𝑐𝑎̆ 𝑙-𝑎𝑚 𝑠𝑢𝑠𝑡̧𝑖𝑛𝑢𝑡“, ne-a declarat Elena Savu, mama tânărului geniu.
După muncă, răsplata i-a fost pe măsură. N-a fost an în care să nu câştige câte un premiu la concursurile din ţară sau din afară, unde a participat individual sau cu lotul României, la materiile enumerate mai sus. De asemenea, se impune şi la Lingvistică, unde are câteva premii în palmares. Însă recunoaşte că literatura nu prea-i place. De altfel, în anii de gimnaziu, la Limba şi Literatura Română a avut şi cea mai mică notă a sa, un 8, dar pe care a „reparat-o“.
Cât despre reuşitele sale, Ştefan încă nu le conştientizează dimensiunea. Are emoţii la fiecare concurs, dar şi puterea de a şi le controla şi a se concentra. În 2021, s-a impus în faţa a zeci de competitori din peste 20 de state, reuşind să obţină aurul la European Junior Olympiad in Informatics, singura pentru lotul de Juniori al României, aurul la Balcaniadă (categoria juniori) şi media de argint la IATI Shumen Bulgaria, acesta fiind cel mai recent titlu din palmaresul său.
Au fost şi situaţii în care a participat la două concursuri în aceeaşi zi, reuşind să ajungă pe podium la ambele.
Ce face cu toate aceste cunoştinţe? Încă nu şi-a stabilit un obiectiv pe termen lung. Este adeptul paşilor mici şi siguri. Ştie că-şi doreşte să urmeze liceul tot la Colegiul „Caragiale“, la profil Mate-Info, să înveţe cât mai multe lucruri în domeniul Informaticii, unul care, din punctul de vedere al lui Ştefan, este încă nou şi foarte ofertant, să reprezinte cu brio judeţul şi România peste tot unde va concura. Restul lucrurilor, facultate, carieră…la timpul lor.
𝑪𝒆 𝒊-𝒂 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒕 𝑴𝒐𝒔̧𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒖𝒏 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍 𝒈𝒆𝒏𝒊𝒂𝒍
Când nu studiază, ocupaţia de bază o reprezintă jocurile…pe calculator. Şi, până în pandemie, erau şi orele de Karate, sport pe care urmează să-l reia.
Deşi este încă un copil, Ştefan nu-şi doreşte de la Moşu’ decât dulciuri. Gadgeturi a tot câştigat la concursurile unde a participat, însă nimeni şi nimic nu l-au convins să-şi schimbe telefonul pe care îl are de vreo 5-6 ani şi care a suferit şi unele „avarii“ cu unul mai performant. „𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑒 𝑎𝑚 𝑒𝑢 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑏𝑢𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑙 𝑎𝑚“, ne-a mărturisit Ştefan.
Singura cerinţă pe care a avut-o de-a lungul anilor de la Moşu’ a fost…un băţ, după cum ne-a povestit Elena Savu, amuzată de situaţie. „𝐼̂𝑙 𝑎𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎, 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑎𝑏𝑖𝑙, 𝑙𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑎 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒 𝑐𝑢 𝑏𝑎𝑔ℎ𝑒𝑡𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐻𝑎𝑟𝑟𝑦 𝑃𝑜𝑡𝑡𝑒𝑟. 𝐷𝑜𝑟𝑖𝑛𝑡̧𝑎 𝑖-𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑝𝑙𝑖𝑛𝑖𝑡𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 𝑢𝑛 𝑏𝑎̆𝑡̧ 𝑑𝑒 𝑝𝑙𝑎𝑠𝑡𝑖𝑐. 𝐼̂𝑛 𝑟𝑒𝑠𝑡, 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑎𝑑𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑠̧𝑖-𝑎 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑡 𝑗𝑢𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑎𝑙𝑡𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙“, a completat mama lui Ştefan.
În spatele performanţelor lui Ştefan, pe lângă mintea genială, ambiţia şi talentul pentru ştiinţele exacte, se află şi o echipă de profesori, pasionaţi la rândul lor de ceea ce fac. Iar când vorbim despre Informatică şi Centrul Judeţean de Excelenţă, spunem, de fapt, Dana Lica. Dar munca îi este completată şi de profesorii Violeta Vișinescu (Informatică), Grigore Ionel (Fizică), Loredana Țaga (Matematică) şi Ilona Rizea (Lingvistică).
𝑫𝒊𝒏 𝒑𝒂𝒍𝒂𝒎𝒂𝒓𝒆𝒔𝒖𝒍 𝒍𝒖𝒊 𝑺̧𝒕𝒆𝒇𝒂𝒏 𝑺𝒂𝒗𝒖
𝐂𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐚 𝐕𝐈𝐈𝐈-𝐚
– IATI Shumen Bulgaria – Medalie de argint
𝐂𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐚 𝐕𝐈𝐈-𝐚
– European Mathematical Cup (EMC) Croația – categoria Juniori (13-17 ani) 2020: Premiul III
– International Autumn Tournament in Informatics Shumen Bulgaria 2020: Medalie de bronz
– European Junior Olympiad in Informatics 2021 – Medalie de aur (singura pt lotul de Juniori al Romaniei)
-JBOI (Junior Balkan Olympiad in Informatics) 2021- Medalie de aur
-Olimpiada Națională de Matematică- Medalie de argint
-Olimpiada Națională de Informatică- Locul 3 și Medalie de aur .
-Calificare, la baraj, în lotul national restâns de juniori al Romaniei.
-Olimpiada Națională de Fizica- Premiul II
-Olimpiada Națională de Lingvistica- Medalie de bronz
-Concursul Național Gazeta Matematică- Locul I la faza finala
-Concursul Național On Informatică- Premil I
-Info(1)Cup 2021- Medalie de aur la etapa Națională și Medalie de Argint la Etapa Internationala
𝐂𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐚 𝐕𝐈𝐈-𝐚
– International Autumn Tournament in Informatics Shumen Bulgaria 2019: Medalie de Bronz
– Concursul Internațional de Informatica Info(1) Cup 2020, categoria Juniori: Medalie de Bronz
– Concursul Național de Matematică ”Laurențiu Panaitopol” București – Etapa Națională 2019: Premiul II
– Concursul ” Ion Barbu – Dan Barbilian” Călărași 2019: Premiul II și Medalie de Argint
– Concursul Gazeta Matematică și Viitorii Olimpici 2019/2020: Premiul I
– Concursul National de Matematica ”Cangurul”: Premiul I
– Locul 1 Olimpiada Județeană Informatica 2020: Locul 1
– Locul 1 Olimpiada Județeană Fizica 2020: Locul 1 cu punctajul cel mai mare la nivel național
– Locul 1 Olimpiada Județeană Lingvistică Solomon Marcus 2020
𝐂𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐚 𝐕-𝐚
-Locul I si Medalie de Aur la Olimpiada Națională de Informatică 2019
-Medalie de Argint si Mențiune la Olimpiada Națională de Matematică 2019
-Locul 1 la Concursul Național de Matematică LuminaMath 2019
-Locul 1 la Concursul Național de Matematică Cangurul 2019
𝑭𝒐𝒕𝒐: 𝒂𝒓𝒉𝒊𝒗𝒂̆ 𝒑𝒆𝒓𝒔𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝑬𝒍𝒆𝒏𝒂 𝑺𝒂𝒗𝒖

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Actualitate

Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera

Publicat

pe

De

Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.

Manevre comune, cu obiective strategice

Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.

Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.

Trei premiere pentru forțele australiene

Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.

O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.

Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas

Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.

Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.

Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.

Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență

Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.

O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.

Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.

Un octombrie aglomerat pentru armata australiană

Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.

În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv9 ore ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv9 ore ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusivo zi ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusivo zi ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusivo zi ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv2 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv2 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv2 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv3 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv3 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv