Este o soluţie cu valoare intermediară destinată, dacă se poate şi cât se poate, să împace pe toată lumea, având meritul să lase oarecare loc de manevră pentru preşedintele nostru care, după ce s-a antepronunţat asigurând că, în România, vaccinarea nu va fi obligatorie, să nu fie pus în poziţia inconfortabilă de a da complet înapoi la presiunile europene în domeniu.

Dacă aceasta va fi decizia finală, întrebarea firească este dacă cineva îşi imaginează că, în atmosfera specifică suavei Românii, chiar vor putea fi impuse legal măsuri obligatorii de vaccinare pentru toţi funcţionarii publici, pentru tot personalul medical, pentru toţi cei din sistemul de învăţământ.

Dar să ne uităm şi în curtea altora, cei pe care i-am ales exemplu de civilizaţie avansată demnă de urmat în toate cele. Inclusiv, ar trebui, zic, şi în chestiunea vaccinării, dacă se întâmplă ca ea să fie impusă pe bază de ordin într-un sector relevant al societăţii. Drept care, având un general prim-ministru urmând ordinele Comandantului Suprem, ambii fiind fascinaţi de modelul american în general şi de cel al Armatei americane în special, atunci să vedem dacă vor să urmeze ce-au făcut americanii în domeniul vaccinării obligatorii a propriei armate, a membrilor Gărzii Naţionale, a personalului civil şi familiilor lor, precum şi a tuturor celor care lucrează în companiile civile care oferă servicii subcontractate de Armata SUA.

Sursa de informaţii este extrem de credibilă, o puteţi accesa aici, e vorba despre un portal care difuzează exclusiv ştiri despre actualitatea militară din SUA şi care, pe 1 decembrie, anunţa că „mii de marinari şi de puşcaşi marini au rămas nevaccinaţi după data-limită” impusă de ordinul Secretarului Apărării şi repetat de şeful Comitetului reunit al şefilor de stat-major, „drept urmare, riscându-şi carierele militare şi propria sănătate”. Chiar dacă, aşa cum veţi vedea, există acum o redimensionare a raportului oficial privind stadiul vaccinării din cauza descoperirii unor discrepanţe în zona Marinei, totuşi procentajele sunt enorme şi arată că lucrurile au fost luate foarte în serios: în Marină, 97% din personal este vaccinat complet şi 99,8% sunt parţial vaccinaţi.

Raţiunea este simplă: cine nu acceptă poate fi dat afară din armată şi pierde definitiv toate privilegiile legate de fostul statut, inclusiv pentru cei care participaseră la misiuni de luptă.

Excepţii? Extrem de puţine: au fost aprobate 14 cazuri de excepţii permanente de la vaccinare, 316 cu caracter temporar şi 452 în sectorul administrativ. Interesantă este specificarea că, în Marină, „în mod normal, nu se acordă excepţii la vaccinare pe motive religioase”: au fost 2.441 de cereri în acest sens venite de la puşcaşii marini şi 2.531 de la marinari. Nu a fost aprobată niciuna. Cazurile lor vor fi analizate individual şi, între timp, toţi sunt trecuţi în serviciul administrativ, aşa cum se comunică într-un mesaj special.

Asta este (sau ar putea fi) şi concluzia unei mişcări similare impuse prin Ordonanţă de Urgenţă de Guvernul României, valabilă pentru sectoarele respective, adică cele care lucrează cu publicul şi, în mod firesc, sunt expuse cel mai mult la riscul infectării.

Cu ce se va începe? Poate, trăiţi!, dacă cineva ar avea curaj să iniţieze o asemenea operaţiune, chiar cu Armata Română şi toate instituţiile de forţă ale statului. Pe model american, adică nu numai cei din serviciul activ, ci extinzând prevederile către toţi civilii care prestează servicii conexe, în regim permanent sau temporar. Se ştie cumva procentajul actual de vaccinare sau este strict confidenţial pe motive binecuvântate de securitate naţională?

Greu de imaginat că aşa ceva ar fi posibil, la modul general vorbind. Apoi, vă daţi seama de ce scandal ar ieşi dacă ar îndrăzni Comandantul Suprem sau generalul-prim-ministru să propună principiul general de non-acceptare a refuzului de vaccinare pe motive de credinţă religioasă. Câte cădelniţe ar primi în cap dacă măcar ar gândi că se poate legifera o asemenea blasfemie?

Dar dacă, Doamne fereşte, vorbim despre reguli similare privind personalul bugetar din sectoarele publice considerate ca oferind „servicii esenţiale”? Păi, scuzaţi, atunci vă gândiţi să introduceţi cumva şi personalul Bisericii Ortodoxe în ecuaţie, dat fiind că tot bugetar este şi, teoretic, ar trebui să se supună legilor statului care, oarecum, pe hârtie, de ochii lumii, a rămas încă unul laic, măcar cât să nu-i supărăm pe cei de la Bruxelles şi să le luăm banii?

Chestiunea este extrem de serioasă deoarece trebuie să reamintim că orice asemenea lege conţine şi prevederi foarte clare prin care devine credibilă, adică măsurile de retorsiune, fireşte gradate şi proporţionale, împotriva celor care-i ignoră sau încalcă prevederile.

În acest caz, cine va fi chemat să judece asemenea cazuri? Instanţe speciale ca cele instituite de administraţia armatei americane? Tribunale obişnuite în cazul civililor? Parlamentul va fi oare de acord să voteze în regim de urgenţă schimbările necesare care să fie aduse contractelor individuale şi colective de muncă, în general legislaţiei care ordonează piaţa muncii din România?

Câteva ţări europene au început deja să ia asemenea măsuri restrictive şi este de aşteptat ca ele să se extindă şi să capete un caracter din ce în ce mai complex pe măsură ce exemplul Austriei sau, mai nou, al Germaniei, va fi luat ca model util de generalizat.

Dar, pe de altă parte, care sunt riscurile sociale care pot să apară în urma unor asemenea decizii? Cum situaţia este fără precedent pe timp de pace în istoria modernă, este absolut imposibil de lucrat cu presupuneri generale sau de operat cu valori mult prea generale. Soluţia va fi în primul rând naţională şi va răspunde mentalităţii, temerilor şi nivelului de acceptare motivat de baza culturală proprie.

În acest sens, este posibil de reflectat la o abordare semnată de românca Iustina Alexandra Sava şi preluată de portalul STATISTA şi care este acum reluată în multe dintre analizele europene pe timp de pandemie.

Important de ştiut este că nimeni nu impune nimic României, nu poate exista o decizie europeană de impunere a vaccinării obligatorii decât în cazul excepţional când toţi şefii de state şi guverne vor cere Comiei Europene, la mijloc de decembrie, să adopte de urgenţă un set legislativ cu măsuri excepţionale pentru prevenirea a ceea ce chiar se poate întâmpla într-o Europă cuprinsă de valul 5.

Au oare ai noştri pregătite scenarii alternative? Nimeni nu ştie. Cum este obiceiul, aşteptăm să vedem ce se întâmplă la alţii, dornici să nu supărăm pe nimeni. Să nu supărăm nici măcar pe aleşi căci, nici măcar acum, nimeni nu îndrăzneşte să ceară răspunsul la întrebarea elementară: câţi dintre membrii Guvernului României şi cei din conducerea tuturor instituţiilor bugetare sunt vaccinaţi? Restul, într-adevăr, este doar vânare de vânt.

Cristian Unteanu