Featured
Ucraina: un nod geopolitic redutabil
În nord-estul României (şi al Basarabiei româneşti), în Ucraina se întâmplă lucruri din ce în ce mai grave, care merită să fie urmărite îndeaproape. Actorul de stand-up comedy care joacă în prezent rolul real de preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat cu toată seriozitatea că a dejucat o lovitură de stat care era pregătita pentru 1-2 decembrie, lovitură de stat în care ar fi fost implicaţi fostul patron al antrenorului Mircea Lucescu şi al clubului Şahtior Doneţk, miliardarul Rinat Ahmetov (15 miliarde de dolari, după Forbes – cărbune, siderurgie, fotbal etc.), Rusia şi, bineînţeles, Vladimir Putin. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat orice amestec al Rusiei într-o asemenea aventură.
Ucraina e azi un stat eşuat (un stat care produce instabilitate în regiune), în dezarticulare accelerată. Criza de autoritate, războiul civil din estul Ucrainei, criza economică, trupele „nazi”, multiplele interese externe, americane şi europene, creează un cocteil exploziv. Ucraina se apropie de implozie chiar în lipsa unui război fatal cu Rusia. De altfel, Rusia are tot interesul să nu se implice direct în butoiul cu pulbere ucrainean. Ucraina este un stat confecţionat artificial, succesor al unei părţi din Uniunea Sovietică, născut în 1991 prin semnăturile preşedinţilor „revoluţionari” de atunci ai Rusiei (Boris Elţin), Ucrainei şi Belarusului. Probabil că mai mult de jumătate din teritoriu nu-i aparţinea Ucrainei în 1922, ci a fost luat prin rapt de fosta Uniune Sovietică după război de la Polonia, România, Cehoslovacia şi Ungaria. În plus, după 1991, mari regiuni rusofone sau rusofile au rămas în componenţa Ucrainei, creată politico-administrativ de Stalin şi apoi de Hruşciov.
Dar cel mai destabilizator a fost sprijinul interesat al SUA, al Germaniei şi al Poloniei începând cu „revoluţia portocalie” din 2004, revoluţie care l-a adus la putere pe prooccidentalul Viktor Iuşcenko în ianuarie 2005. Ucraina a devenit treptat, mai ales după 2014, un teren de joc războinic între SUA, NATO şi Rusia la frontierele Rusiei, la câteva sute de kilometri de Moscova. Situaţie intolerabilă pentru Rusia şi doar aparent avantajoasă pentru SUA şi NATO. Pentru că, la fiecare cam 100 de ani, Rusia a câştigat un mare război împotriva Europei Occidentale. E cazul războaielor cu Napoleon şi Hitler. De fapt, invers, e vorba de războiul lui Napoleon, la începutul secolului al XIX-lea, şi apoi de războiul lui Hitler, din anii ’40 ai secolului XX, împotriva Rusiei. Rusia nu a atacat Europa, a câştigat războaiele din poziţie defensivă, de apărare.
Situaţia pare să se repete în mod straniu după alţi aproape 100 de ani, cu SUA şi NATO, care reprezintă practic tot Occidentul, coalizat împotriva Rusiei. De ce ? Ce-i mână în luptă ? SUA şi aliaţii săi occidentali nu pot digera faptul că Rusia înseamnă un teritoriu atât de vast, cu cele mai mari resurse naturale de pe glob. Deşi Uniunea Sovietică a dispărut în 1991, Rusia continuă să fie cel mai întins imperiu între graniţele sale. Un imperiu care, inevitabil, se loveşte de interesele SUA, hegemon în declin.
Deşi armatele occidentale controlează Ucraina şi patrulează agresiv în Marea Neagră (dincolo de limitele tratatului de la Montreux), Rusia are, la fel ca în ultimele trei secole, toate capacităţile de a se apăra. Şi chiar de a contraataca teribil, aşa cum a mai făcut-o, ajungând la Paris şi la Berlin. SUA e apărată natural de două oceane şi e foarte departe, dar Europa Occidentală e mult mai expusă colosalei armate ruseşti. Lucru pe care se şi bazează hegemonul american în încercarea de a-şi păstra Europa aproape, în ograda sa, sub protectorat militar şi economic.
Istoria Ucrainei e una cu adevărat tragică. Statul ucrainean „independent” nu a existat, fantomatic, decât din 1917 până în 1922, când a fost integrat Uniunii Sovietice. În 1932-1933, Stalin a provocat o mare foamete (Holodomor) în Ucraina. Au fost 5 milioane de morţi. A venit apoi războiul, în care o parte dintre ucraineni au luptat alături de Hitler, iar o altă parte alături de Stalin. Pierderile de populaţie ale Ucrainei din timpul celui de-al doilea război mondial au fost estimate între 5 şi 8 milioane, dintre care o jumătate de milion de evrei ucişi de germani cu ajutorul unor colaboratori locali. După război, la fel ca în România (rezistenţa din munţi împotriva comunismului), ucrainenii foşti aliaţi ai nemţilor au dus un război de gherilă până în 1950. De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de-a lungul întregului secol XX s-au constituit în Canada şi în SUA două mari comunităţi ucrainene care intervin inevitabil în politica Washingtonului şi a NATO.
În 2016 trăiau în Canada 1 359 655 de ucraineni, cei mai mulţi născuţi în Canada. E al treilea cel mai mare grup etnic ucrainean după cele din Ucraina şi Rusia Există şi un dialect canadian-ucrainean. Primul val de imigraţie a fost cel din 1891-1914. Al doilea val datează din 1923-1931. Al treilea, cel de după război, a venit între 1945 şi 1952. Există şi un al patrulea val, după căderea comunismului (începând cu 1991). Ucrainenii americani au fost recenzaţi în 2019 : erau 1 009 874. Principalele valuri de imigraţie sunt cam aceleaşi cu cele canadiene. Ivan Bohdan este primul ucrainean ajuns în America în 1607. Cel mai mare val de ucraineni instalaţi în SUA a fost cel de la începutul anilor ’90, evrei şi protestanţi mai ales.
Nu e nevoie neapărat de un mare război în Ucraina şi la Marea Neagră pentru ca Ucraina să se destrame. Până la urmă, într-un fel sau altul, regiunile estice rusofone, Donbasul şi litoralul sudic, cu Mariupolul şi, probabil, Odesa, se vor întoarce la Rusia (Malorossiya, „Mica Rusie” din timpul imperiului). De-a lungul ultimilor 300 de ani, Imperiul Rus, Uniunea Sovietică nu au pierdut teritorii. Dimpotrivă, şi-au tot adăugat. Aşa a fost transformată şi Basarabia în gubernie la 1812. Numai în regiunea Odesa trăiesc şi astăzi peste 120 000 de români. Rusia va fi foarte interesată să le facă părtaşe la reîmpărţirea Ucrainei pe Polonia (partea vestică a Ucrainei), România (cu regiunile româneşti încă locuite de români) şi, probabil, pe Ungaria şi Slovacia. Atunci se va putea întoarce la România şi Basarabia, vechi pământ românesc. Ucraina s-a opus chiar mai vehement decât Rusia la reunificarea Basarabiei cu România. Ofensiva SUA şi NATO din Ucraina şi din Marea Neagră s-ar putea, în final, să folosească României şi Poloniei, cei mai importanţi aliaţi din estul Europei.
După datele oficiale, în Ucraina ar trăi 409 608 români (declaraţi moldoveni şi români). După alte statistici, neoficiale, în Ucraina s-ar afla peste 600 000 de români care încă vorbesc limba noastră. Ucraina deţine arbitrar : nordul Bucovinei istorice, patru cincimi din Maramureşul istoric (ţinuturile Apsei de Sus şi de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), Bugeacul (Ismail, Cetatea Albă), Insula Şerpilor. Cele mai mari comunităţi de români sunt în regiunile Cernăuţi (în oraşul Cernăuţi şi-a făcut studiile Mihai Eminescu cu Aron Pumnul), Odesa şi Transcarpatia (Maramureşul istoric).
Acordul tehnico-militar între România şi Ucraina privind comerţul cu armament şi asistenţă, semnat de generalul, ministru al Apărării, Nicolae Ciucă şi de ministrul Apărării ucrainean, Andrii Taran, la 5 septembrie 2020, la fel ca tratatul cu Ucraina din 1997, „negociat” şi parafat de Adrian Severin, Emil Constantinescu şi Petre Roman, a fost în interesul partenerilor noştri NATO şi UE, şi contra intereselor fundamentale ale României. Aceste tratate şi acorduri pot fi oricând denunţate. În realitate, nu există date limită, iar trădarea nu se prescrie. Politicienii noştri recenţi satisfac toate cererile marilor puteri cu o totală supuşenie, fără să negocieze vreodată ceva pentru ţara lor. Să-i bănuim şi de vânzare de ţară ?
Românii nu au de ce să iubească Rusia. Teritoriile pierdute după cel de-al doilea război mondial şi care azi se află în componenţa Ucrainei, la fel ca Basarabia, ne-au fost răpite de Stalin, de sovietici. La fel ca tezaurul, pe care, dacă ar fi avut onoare, l-ar fi restituit deja integral. Aceste obstacole – tezaurul, Basarabia, teritoriile româneşti integrate în Ucraina postsovietică – le pun azi mari probleme eventualilor simpatizanţi români ai Rusiei, creştini ortodocşi sau nu. Până azi, la capitolul România, marea diplomaţie rusă nu şi-a dat măsura. În ceea ce priveşte Basarabia, Vladimir Putin, Serghei Lavrov şi diplomaţia rusă ar avea de câştigat dacă l-ar reciti pe Aleksandr Soljeniţin, altfel maestrul lor pe drept multstimat.
E limpede însă că, din cauza foarte accidentatei istorii a Ucrainei din secolul XX şi a marilor comunităţi de ucraineni din SUA şi din Canada, Rusiei îi va fi foarte greu să „desfacă” redutabilul nod geopolitic Ucraina.
Petru Romoşan
Exclusiv
BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!
În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de artă penală, sub privirile admirative ale unei administrații care pare să confunde Primăria cu un cazinou clandestin. În timp ce ploieștenii inhalează, la preț de parfum franțuzesc, emanațiile toxice din Cartierul Florilor, la butoane se joacă un „Bingo” pe miliarde, unde lozul câștigător aparține întotdeauna băieților deștepți cu epoleți, iar biletul de intrare este plătit, cu vârf și îndesat, de cetățeanul de rând.
Magia neagră a legilor moarte: Ganea, specialistul în „cadavre” legislative și tarabe de brânză
Maestrul de ceremonii al acestui sabotaj administrativ este Cristian Mihai Ganea, fostul „dirijor” al ADI Deșeuri Prahova. Conform investigațiilor demarate de Incisiv de Prahova și confirmate de Decizia CNSC nr. 971/2026, Ganea a reușit o performanță demnă de Cartea Recordurilor la capitolul incompetență (sau complicitate): a ticluit o licitație de miliarde bazându-se pe regulamente și legi abrogate încă din 2015.
Să folosești „stârvuri legislative” pentru a reglementa salubritatea din 2026 nu este doar prostie, ci pare a fi o strategie chirurgicală de a arunca licitația în aer, lăsând orașul ostatic actualului operator, Bin Go Solutions. După ce a pus cruce licitației, „magicianul” Ganea a făcut o rotire de cadre spectaculoasă, aterizând direct în fotoliul de director la SC Hale și Piețe. Probabil că expertiza sa în „putrefacție” a fost considerată vitală pentru administrarea pătrunjelului, sub binecuvântarea politică a noii administrații.
Polițeanu, „Independentul” mut: De la urlete anti-mafie, la valsul cu SRI-ul pe ritm de fanfară
Dacă anul trecut Mihai Polițeanu promitea „curățenie generală” și tuna împotriva „jafului de 10 milioane de euro”, astăzi edilul pare să fi suferit o lobotomie a conștiinței politice. Marea miză – cele 10 milioane de euro reprezentând „bunurile de retur” (zeci de autospeciale și mii de pubele plătite deja de ploieșteni prin tarife) – s-a evaporat subit. Deși raportul LEXEXPERT AUDIT S.R.L. confirmă că aceste bunuri trebuiau să revină gratuit orașului, Polițeanu a adoptat „poziția ghiocelului”.
Coincidență sau nu, tăcerea primarului a devenit asurzitoare imediat ce la conducerea operatorului de salubritate a apărut un fost ofițer SRI. Brusc, „mafia” s-a transformat în partener de dialog, iar Polițeanu a schimbat lupta cu mizeria pe organizarea de festivaluri, fanfare și cursuri de gimnastică la Hipodrom. În timp ce orașul se scufundă sub datorii de 7 milioane de lei către Blue Planet și riscă insolvența, primarul-fanfară ne dă „pâine și circ” – doar că pâinea lipsește, fiind confiscată de penalitățile de întârziere.
Noaptea minții la ADI Prahova: Licitația anulată prin „act de deces” pe 20 aprilie 2026
Cireașa de pe muntele de gunoi a fost pusă chiar ieri, 20 aprilie 2026, printr-un document oficial care probează „noaptea minții” administrative. Directorul executiv al ADI Prahova, Silviu-Cristian Voicu, a semnat actul prin care procedura de licitație pentru Zonele 2 și 6 este anulată definitiv. Motivul? O recunoaștere penibilă a propriei neputințe: ADI consideră că termenul de 15 zile impus de CNSC prin Decizia nr. 1228/03.04.2026 nu este „suficient pentru remedierea întregii documentații”.
Această decizie condamnă Ploieștiul la un viitor incert, unde orașul nu mai poate scăpa de operatorul Bin Go, nu mai primește niciun leu din redevențe și poate să-și ia adio de la bunurile de retur de 10 milioane de euro. Este, practic, victoria totală a incompetenței programate, prin care interesele obscure sunt protejate în detrimentul bugetului local.
Schizofrenie juridică și festivaluri pe datorie: Când până și „vechea gardă” pare performantă (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Situația a devenit atât de absurdă încât până și amintirea fostelor administrații începe să pară o epocă de aur a managementului deșeurilor. Sub „intelectualul” Polițeanu, Ploieștiul a ajuns un laborator de experimente juridice ilegale. În timp ce Prefectura a acționat în instanță Primăria (Dosar 5650/II/B/3) pentru „invenții” precum „încetarea aplicabilității” unor hotărâri, Poliția Locală amendează un operator pe care Primarul îl numește „ilegal”, deși funcționează sub nasul său.
În acest timp, consilierii municipali par să fi intrat într-o hibernare colectivă, ignorând faptul că ploieștenii plătesc printre cele mai mari tarife din țară tocmai pentru că utilajele care trebuiau să fie ale lor sunt „închiriate” pe banii lor.
Concluzia:
Dacă spectacolul de prost gust numit „Bin Go” continuă, singura igienizare reală care mai poate salva orașul este referendumul de demitere. Ploieșteni, nu uitați: când plătiți factura la gunoi, nu finanțați curățenia, ci sponsorizați luxul unei grupări care a transformat Primăria într-o sucursală a unui joc de noroc unde cetățeanul pierde întotdeauna. Vom reveni. (Cristina T.).
Sursa informațiilor: Investigațiile Incisiv de Prahova, Raport LEXEXPERT AUDIT, Deciziile CNSC 971/2026 și 1228/2026, Document ADI Prahova din 20.04.2026.
Exclusiv
FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea „dinastiei” Teoroc, realitatea a bătut orice scenariu de film despre dictaturi bananiere. Ceea ce trebuia să fie un scut pentru polițiștii de penitenciare s-a transformat, conform unui raport incendiar al Corpului de Control al ANP din noiembrie 2025, într-un mecanism de teroare, umilință și servilism grotesc. Jilava nu mai este doar o închisoare, ci feuda personală a doamnei Cristina Teoroc, soția președintelui SNPP, unde legea este dictată de interese de clan și capricii de „stăpână”.
Cotizația sau „Taxa de Liniște”: Bine ai venit în sindicat fără să știi!
Strategia de recrutare a SNPP Jilava pare desprinsă din manualele de estorsiune ale anilor ’90. Conform mărturiilor șocante din raportul de control, „aderarea” la sindicat nu este un act de voință, ci o condamnare automată. Angajații se trezesc membri de sindicat direct prin „metoda fluturașului”: află că sunt apărătorii cauzei abia când văd banii reținuți abuziv din salariu.
Nota de relație nr. 46758 descrie un peisaj al groazei profesionale: oamenii plătesc cotizația nu din convingere, ci ca pe o taxă de protecție. E „răul cel mai mic” pe care trebuie să-l accepți ca să nu devii ținta furiei conducerii sindicale. În acest univers kafkian, să fii lăsat în pace a devenit un lux care se plătește lunar, sub amenințarea voalată a unui sistem care te zdrobește dacă îndrăznești să spui „nu”.
Groteasca viață de slugă: Epopeea câinelui Rosso și epuizarea demnității sub talpa „Doamnei”
Dacă credeați că fișa postului pentru personalul de secretariat include sarcini administrative, v-ați înșelat amarnic. În „Era Teoroc”, secretarele au fost promovate forțat în funcția de bone pentru patrupede. Abuzul de putere a atins cote de un ridicol sinistru: documentele oficiale menționează cum doamna Cristina Teoroc își aducea frecvent câinele personal, Rosso, la birou, lăsându-l în grija subalternilor.
Vârful degradării umane este atins atunci când o angajată a fost obligată să curețe excrementele prețiosului Rosso. Este imaginea perfectă a sistemului de la Jilava: în timp ce liderii sindicali se bat cu pumnul în piept pentru drepturile angajaților, în realitate, polițiștii sunt transformați în servitori umili, obligați să strângă mizeria lăsată în urmă de câinele „șefei”. Este un atac frontal la demnitatea umană, menținut printr-un regim de teroare funcțională.
Vânători de vrăjitoare în uniformă: Jigniri, hărțuiri și un mediu de lucru cu iz de budoar toxic
Pentru cei care nu se aliniază „dictaturii subiective”, tratamentul este standard: degradarea profesională și linșajul verbal. Notele de relație (cum este cea cu nr. 46788) vorbesc despre un mediu de lucru toxic, unde acuzațiile nefondate și jignirile sunt la ordinea zilei.
Mai grav, raportul scoate la iveală aspecte de o toxicitate extremă: hărțuirea cu tentă sexuală. Personalul feminin care nu intră în grațiile conducerii devine ținta unor aluzii și comportamente nepotrivite, transformând instituția statului într-o zonă gri, unde profesionalismul moare sufocat de mizerii interpersonale. „Unitatea angajaților”, invocată ipocrit în antetele documentelor sindicale, este doar un paravan pentru un sistem de pile și hărțuire unde polițistul de rând este strivit fără milă.

Întrebări de un milion de stele: Cum se fabrică un chestor prin cumetrie și „dat în gât”?
Marea enigmă care plutește deasupra Penitenciarului Jilava rămâne ascensiunea fulminantă a doamnei Cristina Teoroc. Cum a ajuns această doamnă chestor este o întrebare care bântuie holurile ANP. Să fie vorba de meritocrație sau de rețeaua complexă de influență?
Nu putem ignora încrengătura de cumetrie: soție de lider sindical și nașă a lui Românu Claudiu, fostul DGA – personajul care l-a „onorat” cu un denunț chiar pe fostul director general. Acest păienjeniș de relații, în care „datul în gât” și influența sindicală se împletesc cu gradele de general, transformă Jilava într-o enclavă a corupției morale. Jurnalul acestui „jihad” împotriva propriilor membri este acum pe masa organelor de cercetare penală, iar noi rămânem cu o întrebare amară: cine îi păzește pe paznici atunci când sindicatul devine călău?
Vom reveni, pentru că mizeria de sub preșul SNPP Jilava este mult mai adâncă decât pare! (Cristina T.).
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , (aici) , (aici) , (aici) , (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Exclusiv
OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE
În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se coace o rețetă de succes pentru dezastru: cum să pui praf de pușcă în mâna unor persoane cu dosar penal, sub binecuvântarea „reformistă” a USR și a vechilor sforari din PSD.
Vitrina de la Bruxelles și mizeria de sub preșul ROMARM
Evenimentul „Romania Industry Day”, desfășurat între 19 și 21 aprilie 2026 la Bruxelles, trebuia să fie momentul în care industria noastră de apărare strălucea în fața partenerilor NATO. În realitate, a fost doar un paravan poleit pentru o mizerie sistemică. Investigăm astăzi cum „competența” a devenit un cuvânt obscen în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), unde ministrul Irineu Darău semnează ordine de numire cu aceeași ușurință cu care alții își semnează condica, ignorând complet mirosul de dosar penal care o înconjoară pe protejata sa, Adriana Laura Miron.
Ordinul 107: Cum să transformi un „pion” penal în regină peste armament
Investigația noastră scoate la iveală un document care ar face să roșească orice manual de integritate: Ordinul nr. 107 din 29 ianuarie 2026. Prin acest act, ministrul „reformator” Ambrozie-Irineu Darău o instalează pe Adriana Miron la cârma „Carfil” S.A., subunitate strategică a ROMARM. Miron nu e doar un biet consilier care plimbă mape; prin acest ordin, ea a fost unsă „Administrator Special”. Adică, un fel de „stăpân peste bani și puști”, cu puteri extinse asupra unei fabrici de armament, deși biografia ei este pătată de lupa DNA-ului în dosarele de la Brașov.
Triunghiul Bermudelor: Darău, Parcălăbescu și „Umbrela” Oprea
În acest angrenaj de tip „caracatiță”, responsabilitățile sunt împărțite ca între complici. Ministrul Darău pune semnătura, dar „eșalonul ROMARM”, reprezentat de Răzvan Parcălăbescu, asigură „unda verde” tehnică. Parcălăbescu, cel care ar trebui să fie garantul managementului curat, pare să fi suferit o amnezie selectivă în fața riscurilor de securitate.
Dar spectacolul nu ar fi complet fără Radu Oprea, actualul Secretar General al Guvernului și eminența cenușie din PSD. Oprea este arhitectul acestui sistem pervers în care companii precum Carfil S.A. sunt „curățate” și controlate prin administratori speciali, fentând elegant legea guvernanței corporative (OUG 109/2011). Sub „umbrela” lui Oprea, deciziile lui Darău se traduc în numiri de încredere în teritoriu, transformând industria de apărare într-o feudă personală.
Ordinul 183/2005: Invenția juridică pentru controlul „special” al banilor
De ce a fost nevoie de Ordinul 183/2005? Pentru că este „pârghia” perfectă pentru a ocoli transparența. Acest act îi permite Adrianei Miron să suspende drepturile manageriale clasice și să devină un mic dictator financiar la Carfil S.A. Ea analizează contracte de achiziție, plăți și fluxuri financiare, deși are un istoric penal activ tocmai în gestionarea banilor publici. Este ca și cum ai pune un lup expert în inventarierea oilor să păzească stâna de armament a țării.
Diplomată la NATO, „Supraveghetoare” penală acasă

Ironia este de-a dreptul sinistră: în timp ce Adriana Miron se afișează la Bruxelles, discutând tehnologii avansate cu agențiile NCIA și NSPA (NATO), acasă ea gestionează destinele financiare ale unei fabrici de armament fără a avea, se pare, avizul de securitate ORNISS. Această breșă de securitate strigătoare la cer în sistemul ROMARM cade direct pe umerii lui Parcălăbescu și Darău, care au trimis-o la discuții cu partenerii strategici fără a asigura filtrele de integritate elementare.
Întrebări care ard pentru „băieții deștepți” din industrie
Investigația noastră se încheie cu câteva întrebări la care redacția așteaptă răspunsuri urgente, înainte ca securitatea națională să fie complet vândută la taraba intereselor politice:
- Pentru Radu Oprea: Domnule Secretar General, este strategia de „supraveghere financiară” prin interpuși penali metoda dumneavoastră preferată de a păstra controlul politic asupra ROMARM?
- Pentru Ministrul Darău: Cum dormiți noaptea știind că ați delegat controlul unei unități militare unei persoane cercetate penal, compromițând total imaginea României în fața NATO?
- Pentru SRI și Corpul de Control al Guvernului: Când aveți de gând să vă treziți din somnul cel de moarte și să verificați lipsa avizelor ORNISS pentru acești administratori „speciali”?
Dacă Ilie Gavrilă Bolojan, Radu Oprea și restul decidenților au tolerat acest circ, atunci suntem martorii unei capturi politice totale. Până când această rețea de „oameni de încredere” nu va fi măturată de criterii reale de integritate, industria de apărare a României va rămâne o jucărie în mâinile unor indivizi a căror singură „performanță” este prezența în dosarele instanțelor de judecată. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 13 oreFEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 4 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 4 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 2 zileBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 5 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum 2 zileGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!



