Anchete
Bobi le multumeste lui Cosmin si Narcis
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorul Bogdan Mateescu, le-a multumit vineri, 26 noiembrie 2021, unui anume Cosmin si unui anume Narcis. Dar nu numai lor. Prilejul il constituie lansarea de catre CSM a site-ului ReJust.ro, care contine motivari a numeroase hotarari judecatoresti de peste tot din tara. Un fel de ROLII.ro, dar cu imbunatatiri inspirate de Jurisprudenta.com: la fiecare dosar se vede parcursul lui, exact ca pe Portal.just.ro. Singura noastra nemultumire tine de secretomania portalului: nu apare niciunde numele judecatorilor sau numarul integral al dosarului, desi acestea sunt publice. In rest, pana acum n-avem prea multe de comentat, insa daca e vreo problema o s-o semnalam. Dar sa nu mai lungim vorba: dati click aici ca sa va faceti cont si apoi sa navigati liber printre hotarari!
Iata mai intai ce a scris Bobi pe Facebook:
„Un portal nou, mai eficient si gratuit, accesibil tuturor.
Sunt foarte mandru de aceasta realizare.
Multumesc baietilor care au lucrat, Cosmin si Narcis si tuturor celor care i-au ajutat!
Si conducerilor instantelor care au contribuit prin demersurile lor la incarcarea bazei de date care se va updata zilnic.
Sper sa ajute profesionistii dreptului si pe toti cetatenii.
Va rog si eu sa intrati si sa ne comunicati eventuale sugestii pentru analiza ulterioara”.
Prezentam si comunicatul CSM, precizeaza cei de la Lumea Justitiei:
„Lansare portal ReJust, https://rejust.ro
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii a dispus astazi lansarea portalului ReJust, o aplicatie conceputa si dezvoltata pentru a permite cetatenilor si profesionistilor dreptului accesul gratuit si mult mai facil la hotararile judecatoresti pronuntate de judecatorii, tribunale si curti de apel si lanseaza invitatia de a accesa aplicatia si de a transmite sugestii de imbunatatire, in vederea definitivarii proiectului.
Suplimentar fata de celelalte solutii informatice de jurisprudenta, portalul ReJust ofera gratuit:
– acces personalizat, pentru fiecare utilizator, la jurisprudenta instantelor nationale, care cuprinde in prezent peste 26 de milioane de hotarari judecatoresti si incheieri;
– posibilitatea de salvare a documentelor in contul utilizatorului, pentru accesarea ulterioara;
– posibilitatea de vizualizare a celorlalte documente emise in acelasi dosar, inclusiv a hotararilor judecatoresti pronuntate in caile de atac indreptate impotriva unei hotarari deschise spre vizualizare;
– posibilitatea de filtrare a rezultatelor utilizand mai multe criterii, mult mai adecvate pentru activitatea profesionistilor dreptului, inclusiv tipul solutiei si tipul documentului sau nivel instanta;
– acces suplimentar pentru judecatori constand in vizualizarea numarului de dosar in cadrul caruia a fost pronuntata hotararea deschisa spre vizualizare, urmand a se oferi pentru acestia, in cel mai scurt timp, acces integral in format neanonimizat la intreaga jurisprudenta.
– Totodata, la dezvoltarea aplicatiei s-a avut in vedere respectarea tuturor hotararilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la publicarea jurisprudentei in format anonimizat si la exceptarea de la publicare a hotararilor pronuntate in dosarele avand caracter confidential.
Aplicatia se actualizeaza zilnic, astfel incat cele mai noi solutii vor putea fi accesate in timp util.
Portalul a fost prezentat membrilor Consiliului Superior al Magistraturii si, in acord cu buna cooperare interinstitutionala, presedintilor Uniunii Nationale a Barourilor din Romania si Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, precum si directorului Institutului National al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii va continua sa se implice in crearea si dezvoltarea de instrumente apte sa faciliteze accesul cetatenilor la justitie prin cresterea gradului de informare, constientizarea drepturilor acestora si dezvoltarea culturii juridice. In acelasi timp, va continua sa puna in aplicare cele mai bune solutii tehnice care sa raspunda necesitatilor specifice in desfasurarea activitatii de catre judecatori, procurorii si toti ceilalti profesionisti ai dreptului, parteneri in infaptuirea actului de justitie.
Presedintele Consiliului multumeste public personalului Consiliului Superior al Magistraturii si al Tribunalului Arges pentru dezvoltarea acestui proiect exclusiv prin resurse proprii”. (Irinel I.).
Anchete
Penitenciarul Mioveni: Oază de speranță și punte către reintegrare – Un model de implicare comunitară și transformare umană!
Anchete
Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!
Anchete
CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!




