Este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit, dar cu rol important în societate, populată în marea ei majoritate de voluntari proveniţi din armată, dintre ofiţerii de rezervă şi în retragere, dar şi de veterani de război, la începuturile ei.

Cei din mediile civile sunt mai puţini, îndeobşte intelectuali, uneori primari, viceprimari, oameni de afaceri, cadre didactice, preoţi.

Prin filialele ei judeţene cuprinde întreaga ţară şi, prin legăturile şi acţiunile comune ale acestora cu organizaţii similare ori culturale din Basarabia şi Bucovina, am putea spune că e prezentă în întregul spaţiu românesc.

S-a născut în anii tulburi de după decembrie 1989, după ce cultul eroilor în sensul său tradiţional renăscuse în câteva judeţe: Vrancea, Constanţa, Cluj.

Medalia emisă cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înființare.

Titulatura sa iniţială – Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor – nu prea sugera că este continuatoarea şi moştenitoarea spirituală a Aşezământului Naţional Regina Maria pentru Cultul Eroilor, desfiinţată în 1948 din raţiuni ideologice, odată cu Episcopia Armatei.

Atunci s-a crezut că astfel se şterge din memoria naţională ideea că poporul şi armata sunt creştine, inoculând în loc credinţa că istoria e străbătută de ateism şi lupta de clasă.

Prima organizaţie cultul eroilor – Societatea Mormintele Eroilor Căzuţi în Război – a apărut la 12 septembrie 1919, din iniţiativa Ministerului de Război şi a Patriarhiei Române, regina Maria fiind propusă ca patroană spirituală a ei.

Această mişcare de anvergură naţională s-a născut dintr-o necesitate acută, aceea de a strânge osemintele soldaţilor căzuţi pentru patrie din risipirea în care se aflau şi punerea lor în rânduială, sub temeliile ţării.

Monumentele care au început să apară erau spre gloria eroismului lor, dar şi semne de aduce-aminte pentru generaţiile viitoare. Artefacte istorice înălţate pretutindeni pentru afirmarea dreptului istoric asupra spaţiului locuit de români.

În 1991, mişcarea cultul eroilor reînvie după o lungă tăcere, din necesitatea dureroasă a apărării şi conservării a ceea ce predecesoarea sa construise şi întemeiase până în 1948.

Începuse devastarea ţării, a trecutului ei şi a valorilor naţionale, denigrarea şi învinuirea armatei cu tot trecutul ei, considerat ineficient, pornindu-se de la prezenţa ei în stradă, la ordin şi conform legilor, în timpul revoluţiei. Iar eroii îngropaţi în cimitirele speciale erau ai armatei, nu-i aşa, ca şi cum armata n-ar fi fost a ţării şi a acestui popor.

Militarii activi şi în rezervă au fost iniţiatorii. Ei au reuşit să aducă, atunci, lângă ei şi intelectuali, şi preoţi, ierarhi şi veterani de război – în speranţa că împreună vor putea mobiliza comunităţile pentru a-şi apăra identitatea naţională şi prin conservarea trecutului istoric.

Atacurile asupra sentimentului de patriotism veneau din direcţii diverse şi luau forme bizare, xenofobe, mai ales în ţinuturile în care nostalgicii deveneau extremişti.

Bronzul plăcilor comemorative, al busturilor unor generali eroi, precum şi elicele – semne de căpătâi ale aviatorilor – au devenit tentaţii pentru hoţii de fier vechi.

Dar mai presus de toate, ignorarea şi lăsarea în paragină a acestor memoriale, din indiferenţă, iresponsabilitate şi lipsă de bani, pe fondul general al sărăcirii ţării, erau pericole iminente ce ar fi dus, dacă nu se intervenea, la nivelarea uitării peste eroii ce au dus ţara prin istorie şi au făcut România Mare.

Şi mai era ceva:  apărarea cimitirelor eroilor de invazia bogătaşilor de carton, care-şi căutau un loc cât mai vizibil pentru eternitatea lor clădită pe nimic.

Comitetul din 1991 a fost înfiinţat de generalul de armată (r) Stelian Popescu, fost comandant al Armatei de la Cluj, secondat de locotenent-colonelul Petre Stoica şi alţi ofiţeri, care s-au pomenit în faţa unei sarcini măreţe, dar fără bani şi fără mijloace.

I-a ajutat din plin Ministerul Apărării Naţionale, uneori şi Ministerul de Interne, datorită unor miniştri inimoşi.

Nici ei nu aveau bani, dar aveau mijloace şi mai ales mână de lucru militară în multele garnizoane care mai existau atunci.

Pe lângă direcţia enunţată mai sus, mai era una de profundă moralitate şi reparaţie istorică: acceptarea în memoria noastră şi scrierea pe monumente şi cruci, în cimitire refăcute, a eroilor români din Al Doilea Război Mondial căzuţi în Est, de la Prut până la Cotul Donului, în Crimeea şi Munţii Caucazului. În scurt timp după constituire, s-au înfiinţat, la nivelul judeţelor, filiale ale organizaţiei, aproape în toată ţara.

Petre Stoica, în prezent general în retragere şi preşedinte de onoare, a fost ales la conducerea asociaţiei în noiembrie 1995 şi a condus-o cu eforturi mari, spărgând inerţii şi desţelenind indiferenţa autorităţilor până în martie 2013, când generalul Visarion Neagoe, abia trecut în rezervă, a preluat frâiele şi a adus-o la stadiul de organizaţie de utilitate publică, titlu acordat de guvern pentru multele ei realizări şi rolul pe care îl are în societatea modernă.

În 2003 se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor – ca instituţie oficială a guvernului, dar Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria rămâne activă, influentă pe plan local, gardian fără simbrie al eroilor neamului.

Bilanţul celor trei decenii este bogat: filiale în toate judeţele, 150 de subfiliale orăşeneşti, peste 1500 de subfiliale comunale, cam o mie de cercuri şcolare Cultul Eroilor.

Toate aceste formaţii se implică în acţiunile patriotice.

Zestrea de monumente moştenită (ideatic vorbind) s-a îmbogăţit cu altele noi, ca să nu mai vorbim de restaurări, reamenajări, reamplasări. Lor li se adaugă o consistentă contribuţie editorială.

De altfel, asociaţia acordă, anual, Premiile Dragalina, în valoare de 1500 de dolari, pentru cele mai valoroase lucrări cu tematică specifică, indiferent de mediul din care provin.

Revista România eroică, serie nouă, începând cu 1997, apare în buna tradiţie din perioada interbelică, la cote de calitate ridicate şi este completată cu voci venite din teritoriu, de 27 de periodice ale filialelor judeţene Cultul Eroilor, care îşi prezintă acţiunile şi promovează imaginea eroilor şi ideea de patriotism, care nu trebuie lăsată să dispară sub tăvălugul globalizării.

Organizaţia nu are fonduri proprii pentru ridicarea de noi monumente şi amenajarea cimitirelor eroilor, dar are forţe prin voluntarii ei activi de a mobiliza şcolile şi mai ales pe liderii locali ai administraţiilor să investească în acest patrimoniu nepreţuit al neamului acesta necăjit. Ei au, prin lege, responsabilitatea, baza legală şi puterea de a aloca fonduri, dacă există voinţă.

Voluntarii cultului eroilor sunt prezenţe simbolice şi străjeri activi, gălăgioşi şi eficienţi, la hotarele ce despart conştiinţa naţională de uitare şi ignoranţă! ( General de brigadă (r) Grigore Buciu).