Scopul acestui instrument este de a examina rolul pe care îl joacă organismele de supraveghere în monitorizarea funcţiilor de culegere a informaţiilor de că­tre serviciile de informaţii. Produsul de intelligence este rezultatul unui proces cu mai multe etape, care presupune trasarea sarcinilor, planificarea, culegerea de informaţii, analizarea şi diseminarea lor. Însă, din toate aceste etape, cule­gerea de informaţii, în special prin mijloace secrete, rămâne trăsătura definito­rie a serviciilor de informaţii, cel puţin în accepţiunea publică. Culegerea de informaţii este unul din cele mai controversate aspecte ale activităţii în dome­niul intelligence şi prezintă o serie de provocări ieşite din comun pentru orga­nismele de supraveghere, care au datoria de a susţine idealurile democratice.

Prima parte a prezentului instrument va analiza câteva dintre metodele prin care serviciile de informaţii obţin informaţii. După care, vor fi studiate modalităţile prin care ţările democratice pot utiliza legislaţia, autorizarea şi su­pravegherea pentru a se asigura că drepturile omului sunt respectate ori de câte ori se folosesc metode secrete.

SURSELE ŞI METODELE DE CULEGERE A INFORMAŢIILOR

Produsul de intelligence se bazează pe informaţii culese din diferite surse. Dat fiind că nicio sursă unică nu e în măsură să ofere îndeajuns de multe informaţii pentru deplina înţelegere a unei anumite probleme, serviciile de informaţii folosesc surse multiple pentru a ajunge la cea mai precisă imagine a eveni­mentelor. Aceste surse sunt împărţite pe categorii, în funcţie de tipul lor:

• informaţii din surse umane (HUMINT), aşa cum sunt informatorii;
• informaţii din semnale (SIGINT), aşa cum sunt interceptările unor comunicaţii; informaţii din surse deschise (OSINT), aşa cum sunt relatările mass- mediei;
• informaţii din imagini (IMINT), aşa cum sunt fotografiile din satelit.

Metodele de culegere a informaţiilor pot fi la vedere sau sub acoperire. Meto­dele la vedere sunt cel mai adesea folosite pentru a strânge OSINT, deoarece informaţiile sunt deţinute în mod deschis şi sunt disponibile public. În cazul metodelor sub acoperire sau clandestine, culegerea informaţiilor despre ţinte se face în secret, fără ştiinţa acestora. Metodele sub acoperire pot include fo­losirea informatorilor, urmărirea electronică, interceptarea comunicaţiilor, urmărirea fizică şi imagini culese de la distanţă. Atunci când asemenea metode sunt folosite într-un mod care încalcă dreptul unei persoane la viaţă privată, ele sunt denumite „metode intruzive de investigare.” Iar tehnicile aferente sunt numite „măsuri speciale de investigare” sau „tehnici speciale de investi­gare.”

Consiliul Europei a definit tehnicile speciale de investigare drept „tehnici apli­cate de autorităţile competente în contextul cercetărilor penale, având ca scop depistarea şi investigarea unor infracţiuni grave şi a suspecţilor, şi care urmă­resc culegerea de informaţii în aşa fel, încât persoanele ţintă să nu intre în alertă.” ¹ În acest context, autorităţi competente pot fi ori serviciile de informaţii, ori agenţiile de aplicare a legii. E important să se observe că, în multe ţări, serviciile de informaţii folosesc astfel de măsuri nu numai în cadrul cercetărilor penale, dar şi în investigaţiile preventive, legate de securitatea naţională. Ca principiu general, metoda utilizată pentru culegerea de informaţii trebuie să se bazeze pe tipul de informaţie necesar, pe scopul efor­tului de culegere şi pe contextul operaţional, legal şi politic în care acţionează serviciile de informaţii.

IMPACTUL CULEGERII DE INFORMAŢII ASUPRA DREPTURILOR OMULUI

Serviciile de informaţii culeg informaţii pentru a-i ajuta pe oficialii guverna­mentali să elaboreze politici şi să ia decizii strategice şi operaţionale. Modul în care obţin informaţiile trebuie să fie compatibil cu priorităţile şi valorile ^[1]

Strângerea de informaţii despre ameninţările la adresa securităţii poate avea un impact direct asupra drepturilor fundamentale ale indivizilor.^[3] În conformi­tate cu raportul din 2008 al Comisiei ministeriale de verificare a serviciilor de informaţii din Africa de Sud, care investiga presupuse abuzuri de putere săvârşite de Agenţia Naţională de Informaţii, „metodele intruzive de investi­gare pot avea un rol crucial în aducerea la lumină a activităţilor şi conspiraţiilor criminale, însă ele pot fi folosite şi în mod incorect pentru a submina procesul democratic, a interveni în activitatea politică şi socială legală şi pentru a avan­taja, în mod incorect, anumiţi politicieni şi partide.” ^[4]
societăţii pe care o servesc.^[2] În ţările democratice, serviciile de informaţii tre­buie să respecte drepturile omului, statul de drept şi principiile guvernanţei democratice, inclusiv responsabilitatea, transparenţa şi participarea la luarea deciziilor. Munca de informaţii trebuie să se desfăşoare între aceşti parametri, de la atribuirea sarcinilor până la diseminarea informaţiilor.

Cu toate că utilizarea de către stat a metodelor intruzive este întotdeauna sen­sibilă din punct de vedere constituţional şi politic, folosirea lor de către servici­ile de informaţii trebuie tratată cu deosebită prudenţă. Motivele pentru o asemenea prudenţă, enumerate de raportul Comisiei ministeriale de verifi­care,^[5] includ următoarele:

• □ Ţinta unei investigaţii poate să nu afle niciodată despre utilizarea metodelor intruzive şi, în consecinţă, nu va fi capabilă să obiecteze în privinţa lor şi nici să le conteste validitatea în instanţă Înaltul nivel de secretizare ce însoţeşte metodele intruzive reduce capacitatea organismelor de supraveghere de a monitoriza utilizarea lor şi de a detecta posibile abuzuri şi ilegalităţi.
• Măsura în care metodele intruzive încalcă dreptul individului la viaţă privată poate fi mult mai mare decât este necesar sau se intenţionează.
• Pe lângă încălcarea vieţii private a ţintei, metodele intruzive afectează adesea drepturile la viaţă privată ale unor indivizi cu care ţinta intră în contact, chiar dacă aceşti indivizi nu sunt supuşi investigaţiei.
• Informaţiile sensibile referitoare la ţintă şi la persoanele cu care aceasta intră în contact sunt înregistrate şi păstrate de serviciile de informaţii pe o perioadă de timp mai mare decât cea a investigaţiei şi, uneori, sunt folosite pentru alte scopuri.

Uneori, se face o distincţie între utilizarea în străinătate şi utilizarea pe plan in­tern a tehnologiei de interceptare, deoarece, pe plan intern, există pericolul ca executivul să folosească sisteme clandestine de interceptare în scopuri parti­zane, spre exemplu, pentru spionarea oponenţilor politici. Pe de altă parte, in­terceptarea comunicaţiilor în străinătate nu periclitează în general ordinea democratică internă.

În ţările democratice, organismele de supraveghere a serviciilor de informaţii au dreptul legitim şi, deseori, responsabilitatea legală de a se asigura că servi­ciile au o conduită compatibilă cu ordinea constituţională. Responsabilitatea organismelor de supraveghere se extinde de obicei asupra întregului proces de intelligence, însă zona culegerii de informaţii necesită o atenţie specială, date fiind pericolele la care sunt expuse valorile democratice prin folosirea meto­delor sub acoperire, intruzive. Mai precis, organismele de supraveghere tre­buie să monitorizeze îndeaproape utilizarea tuturor metodelor de acest tip pentru a se asigura că serviciul respectiv de informaţii îşi menţine conduita în limitele legii.

Africa de Sud, Comisia ministerială de verificare a serviciilor de informaţii, Intelligence in a Constitutional Democracy: Fnal Rieport to the Minister for Intelligence Services, the Honourable Mr. Ronnie Kasrils, MP [Intelligence într-o democraţie constituţională: Raport final în atenţia miniQrului pentru Eferviaile de informaţii, Hon. Mr. Ronnie Kasrils, MP] (10 septembrie 2008)