Featured
„Trădătorul şi neantul”
Emmanuel Macron şi Franţa sunt subiecte care-i interesează pe români din mai multe motive. Franţa este, după Germania, a doua forţă decizională în UE şi continuă să fie una dintre marile puteri economice mondiale. Iar Emmanuel Macron şi partidul său, LREM, s-au asociat cu USR şi cu Dacian Cioloş în Parlamentul European, Dacian Cioloş a fost până nu demult liderul grupului Renew Europe, inventat de preşedintele francez. Acelaşi Dacian Cioloş a făcut studii în Franţa, este căsătorit cu o franţuzoaică şi a fost comisar european pe agricultură, reprezentând, după unii, mai mult interesele franceze decât cele româneşti. Traiectoria viitoare a USR-ului poate fi, tot după mulţi analişti, foarte influenţată de eventuala realegere a lui Emmanuel Macron în Franţa.
Alegerile prezidenţiale franceze au intrat practic în linie dreaptă. Până în aprilie 2022 mai sunt doar şase luni. A apărut deja un posibil candidat-surpriză pe partea dreaptă, naţionalistă, islamofobă. Este vorba de ziaristul de la Le Figaro (începând din 1996), Eric Zemmour, născut în 1958 la Montreuil, lângă Paris, şi provenind dintr-o familie evreiască din Algeria, stabilită în Franţa în 1952. Zemmour are deocamdată un singur cal de bătaie, islamul radical din Franţa, şi e creditat, în funcţie de sondaje, cu 8-15 % din voturi, deşi nu şi-a anunţat candidatura încă. Principalii săi sponsori par să fie tot cei care-l susţin pe Emmanuel Macron.
Candidatul principal, după cei mai mulţi observatori, favoritul, rămâne preşedintele în funcţie, Emmanuel Macron. 25 % dintre francezi, spun sondaje oficiale, continuă să-l susţină. După alte sondaje, Macron ar fi la 11 %. LREM, partidul său, a obţinut la alegerile regionale din acest an 5,5 %. Marine Le Pen, contracandidata lui Macron din turul doi din 2017, preşedinta partidului ultraconservator Rassemblement National, riscă să nu mai intre în turul doi sau chiar să nu se mai prezinte la alegeri dacă Eric Zemmour îşi continuă cursa, deocamdată doar mediatică, şi candidează. Nici Philippe de Villiers, după câteva cărţi dure de analiză politică publicate în ultimii ani, şi nici fratele său, generalul Pierre de Villiers, şi el autor al câtorva cărţi cu conţinut patriotic şi critic la adresa evoluţiilor recente din Franţa, nu şi-au anunţat candidatura, deşi erau aşteptaţi.
Alegerile parlamentare, care se vor ţine imediat după cele prezidenţiale, în iunie anul viitor, par să fie deja tranşate în favoarea dreptei. Partidul Les Républicains pleacă în clar favorit. De altfel, Les Républicains au câştigat şi alegerile regionale din iunie 2021 (37,92 % şi şapte preşedinţi de regiuni). Partidul lui Marine Le Pen a obţinut numai 19,5 % din voturi şi nici un preşedinte de regiune. Xavier Bertrand, fost republican, preşedinte reales al regiunii Hauts-de-France, pare a fi cel mai bine poziţionat pe dreapta, dar fără mari şanse. Alţi candidaţi notabili la dreapta sunt Michel Barnier, fost comisar european, şi Valérie Pécresse, realeasă preşedinte al regiunii Île-de-France.
Succesul fulgurant al lui Macron în 2017, un tânăr Rastignac (din Balzac) din Picardia, la doar 39 de ani e incontestabil. Bilanţul său însă pare a fi unul catastrofal pentru Franţa. Analizele curg în acest sens. Pentru a reuşi, Macron a trădat mai întâi stânga, l-a trădat pe fostul său patron, preşedintele François Hollande, care l-a angajat în februarie 2012 la preşedinţie ca secretar adjunct al administraţiei la sugestia lui Jacques Attali şi l-a făcut ministrul Economiei în 2014, urmând sfatul aceluiaşi guru. A ajuns preşedinte atât de tânăr printr-o conjuraţie a marelui capital împotriva partidelor istorice (François Hollande : „Emmanuel Macron nu e preşedintele celor bogaţi, ci al celor foarte bogaţi.”). A fost parcă pus cu mâna de Jacques Attali (membru în Comisia Attali), a fost susţinut de Pierre Moscovici, Michel Sapin şi de alţi baroni socialişti, globalişti după ce François Hollande a renunţat să se prezinte din nou. A avut în spate Banca Rothschild şi câţiva miliardari, dimpreună cu presa pe care aceştia o posedă.
Dar marele reproş pe care i-l aduc azi francezii e că ar fi trădat şi Franţa, prin cedarea de active (peste 10 % din marile întreprinderi strategice – vezi CAC 40) către capitalul din SUA şi cel transnaţional. E citată adesea vânzarea Alstom – tranzacţia a început-o Macron din poziţia de ministru al Economiei – către General Electric între 2014 şi 2018.
La 13 octombrie 2021 a apărut la Paris cartea „Le Traître et le Néant”, 620 de pagini, la Editura Fayard, semnată de Gérard Davet şi Fabrice Lhomme, amândoi jurnalişti la Le Monde de multă vreme (din 2002) şi profesori de jurnalism de investigaţie în şcoli de elită. Cei doi au publicat împreună 10 volume de anchete, printre care unele şi despre foştii preşedinţi Nicolas Sarkozy şi François Hollande. „Trădătorul şi neantul” e o anchetă asupra personalităţii lui Emmanuel Macron, a scandalurilor şi afacerilor din timpul mandatului său, inclusiv dinaintea venirii sale la putere. Titlul noii anchete e o parafrază a unui titlu al lui Jean-Paul Sartre („L’Être et le Néant”). „Neantul” ar fi partidul lui Macron, LREM (La République en Marche).
„După mai mulţi ani de anchetă, ne-am dat seama că e vorba de cele două aspecte primordiale în ceea ce-l priveşte pe Macron dar şi macronismul („trădătorul” şi „neantul” – n.n.). E mai întâi o succesiune de trădări ca să ajungă la putere […]. Cât despre „neant”, e aproape o evidenţă, neantul partidului La République en Marche, despre care partizanii săi spun ei înşişi că nu-l pot defini”, a declarat Fabrice Lhomme la BFMTV la 12 octombrie 2021. În total, 110 persoane au acceptat să depună mărturie deschis pentru această anchetă, dar nu şi preşedintele Republicii, personajul central al cărţii, de depoziţia căruia autorii nu au fost interesaţi.
În 2016, Emmanuel Macron îşi creează propriul partid, En Marche. Principalul său susţinător, cel mai des citat în orice caz, a fost miliardarul Xavier Niel, coproprietar al grupului Le Monde, ginerele lui Bernard Arnault, al treilea cel mai bogat om de pe planetă. Media people (Paris-Match, Voici, Gala…) au „vândut” cuplul Macron ca pe un nou cuplu Kennedy. Operaţiunea de promovare începută cu cinci ani înainte de alegerile propriu-zise a reuşit pe deplin. De remarcat că presa şi media din Franţa sunt deţinute în proporţie de peste 90 % de doar şase miliardari, care funcţionează ca un cartel.
Cum a ajuns Emmanuel Macron preşedinte la doar 39 de ani ? Explicaţia principală vizează oligarhii şi interesele din spatele său. Dar şi tânărul candidat a avut „calităţile” sale. Ce l-a ajutat cel mai mult e faptul că nu are nici o convingere. Un ultraliberal, un globalist care spune totul şi contrariul său. Dar rămân faptele sale prin care, cum vom vedea, fluieră vântul. Emmanuel Macron a reuşit să câştige în 2017 prin înlăturarea spectaculoasă a lui François Hollande, fostul său şef (la stânga), şi apoi a lui François Fillon (la dreapta), marele favorit, căruia presa şi media prostituată (Le Canard enchaîné, foarte probabilă oficină a serviciilor, ca şi Academia Caţavencu în România, cum s-a scris) i-au fabricat dosare peste dosare în plină campanie, unul mai inconsistent şi mai fals decât altul, dar care l-au dărâmat.
Édouard Husson, profesor de universităţi, geopolitician şi expert în istorie şi politică germană, îi face lui Macron un rezumat catastrofal în ceea ce priveşte politica externă : „La momentul bilanţului din aprilie 2022, Emmanuel Macron nu va putea prezenta decât o serie de eşecuri în politica externă. Episodul SMS-ului „australian” e ultimul avatar dintr-o serie de rateuri ruşinoase încasate de un preşedinte al Republicii care n-a înţeles că arta de a fructifica o putere naţională nu se învaţă nici la Sciences Po şi nici frecventând asiduu marile forumuri internaţionale ale globalismului, ci cunoscând istoria şi geografia propriei ţări şi fiind înconjurat de indivizi cu experienţă în domeniile apărării, diplomaţiei şi industriei” („Le catastrophique bilan d’Emmanuel Macron en politique étrangère”, lecourrierdesstrateges.fr, 4.11.2021).
După Édouard Husson, în politica externă, Emmanuel Macron a eşuat pe toată linia : Australia, Africa, Mediterana, Noua Caledonie, Rusia etc. : „Cinci ani de înjosire a Franţei. Nici nu mai putem număra gafele, erorile sau incidentele diplomatice provocate de Emmanuel Macron de când e preşedinte […]. Şi chiar şi aşa, a obţinut preşedintele francez ce voia în Europa ? Ţintind exclusiv relaţia franco-germană şi snobând „ţările mici”, Emmanuel Macron a fost absolut incapabil să-şi facă acceptată global viziunea despre „suveranitatea europeană”. Şi asta cu atât mai mult cu cât a dus îndatorarea ţării la 120 % din PIB […]. Preşedintele francez a declarat că NATO era în stare de „moarte cerebrală”, dar n-a reuşit nimic pentru a crea o Europă a Apărării chiar dacă s-a avansat foarte imprudent în privinţa posibilităţii de a împărţi arma nucleară sau locul Franţei în Consiliul de Securitate. A vrut să îmbunătăţească relaţiile UE cu Rusia dar n-a obţinut nimic […]. E primul preşedinte francez care a făcut şcoală după reforma Haby, cea care a zdrobit pentru prima oară predarea istoriei în liceu. Or, nu poţi face politica externă a unei ţări ca Franţa fără cultură istorică şi geografică” (Idem).
Campania electorală nu a început încă, ne găsim doar într-o precampanie precoce. În şase luni se mai pot întâmpla multe. De pildă, înscrierea în cursa prezidenţială a lui Philippe de Villiers (72 de ani), conservator, suveranist, cu o întinsă şi consistentă carieră politică, ar putea răsturna toate calculele de azi. (Petru Romoşan)
Administratie
Doliu în mediul de afaceri prahovean: Aurelian Gogulescu a încetat din viață
Mesaj de condoleanțe transmis de liderul PSD Ploiești
Deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, a transmis un mesaj de profundă compasiune după moartea lui Aurelian Gogulescu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova.
Parlamentarul a descris dispariția acestuia drept o pierdere majoră pentru județ, subliniind rolul important pe care l-a avut în dezvoltarea mediului de afaceri local și în promovarea imaginii Prahovei.
Peste 30 de ani dedicați dezvoltării județului
În mesajul său, Bogdan Toader a evidențiat profesionalismul și implicarea lui Aurelian Gogulescu, care, timp de mai bine de trei decenii, și-a dedicat experiența și energia sprijinirii comunității de afaceri prahovene.
Președintele PSD Ploiești a arătat că, prin activitatea sa, Gogulescu a contribuit la atragerea în județ a sute de investitori, poate chiar a mii, consolidând totodată reputația Prahovei în mediul economic.
„Un adevărat ambasador al județului”
„Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a domnului Aurelian Gogulescu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, un adevărat ambasador al județului”, a transmis deputatul Bogdan Toader.
Acesta a adăugat că Prahova pierde „un profesionist respectat” și un om care și-a pus întreaga experiență în slujba dezvoltării economice și a promovării județului.
Condoleanțe familiei și colegilor
Bogdan Toader a transmis condoleanțe familiei îndoliate, persoanelor apropiate și întregii echipe a Camerei de Comerț și Industrie Prahova.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a încheiat deputatul mesajul său.
Exclusiv
Episodul 45 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. Lăutari cu epoleți, amante strategice și pipițe de protocol
Serialul nostru despre decăderea IPJ Prahova continuă. Dacă în politica mare ne uitam cum Nicușor Dan se bate cu CCR pe Legea Integrității, cum parlamentarii îngroapă anchete despre întâlniri nocturne între premier și șefa Curții, iar polițiștii de frontieră prind bolizi de 200.000 de euro căutați prin Elveția, în Prahova vedem versiunea low-cost a acelorași reflexe: pile, șpagă, protecție și instituții folosite ca firmă de acoperire.
Diferența? La IPJ Prahova nu mai avem doar derapaje. Avem sistem. O veritabilă grădiniță de cadre.
„Doamna cu curaj” – împuternicită o lună, că altfel se supără băieții
La Băicoi, după ce „Pinochio” Stoican a început să putrezească în lumina reflectoarelor, a apărut o nouă figură: Bulei Laura, de la SPR 2 Poliția Câmpina. Împuternicită șefă la Poliția orașului Băicoi.
Dar atenție: DOAR pentru o lună.
Atât a putut duce sistemul. 30 de zile de „experiment cu femeie cu coloană vertebrală”.
– De ce doar o lună?
– Pentru că, ne spun sursele, „e femeie și are curaj, nu stă să le facă jocurile murdare”.
Culmea: exact asta e problema. Nu faptul că la Băicoi s-au muls ani la rând comercianți, s-au protejat camioane, s-au fabricat dosare și s-au cântat manele la interlopi anchetați ziua. Problema e că vine cineva care n-ar vrea să fie parte la combinații.
Prin birouri, la ordine publică și investigații criminale, deja se șușotește revoluționar:
„Dacă vine ea serios pe funcție, ne unim împotriva ei.”
Unitate de corp, dar nu pentru lege. Pentru privilegiile „era Stoican”.
Țineți aproape. Pe subiectul Băicoi vs. Bulei Laura vom reveni separat. Merită un episod întreg.
Prima bombă: „Fata lui Stoican” – de la pix la pat și de la pat la Protecția Animalelor
Anul 2022–2023. Stoican Bogdan, încă nu „patron” la Băicoi, ci adjunct pe la o secție din Ploiești. În subordinea lui, o tânără polițistă, în jur de 30 de ani.
Inițial, „pisi-pisi” profesional: favoruri, atenții, apropiere. Apoi, spun sursele, relație sexuală în toată regula. Nimic nou sub soare la IPJ Prahova: uniforma ca preludiu, funcția ca afrodisiac, raportul de subordonare ca decor.
Pana ce Stoican sa fie mutat de inspectorul șef de la aceea data la Băicoi, ca șef, începe lupta pentru „transferul iubirii”:
– „Fata” trebuie mutată la Protecția Animalelor.
– Zis și făcut.
La scurt timp, polițista ajunge la Biroul pentru Protecția Animalelor. „Fata lui Stoican”, așa o prezenta „părintele spiritual” prin curtea IPJ.
Apoi, zvonul: ar fi rămas însărcinată cu el. Noi nu putem confirma. Ce putem confirma este că, după ce s-a măritat, „fata lui Stoican” a rupt legătura cu marele protector și îl evită.
Semn că uneori, chiar și în cloaca instituțională, oamenii mai apasă frâna rușinii.
Raportul care „pute” a ilegal: mutarea făcută peste capul comandantului
Noi, cei de la Incisiv de Prahova, am văzut raportul de mutare al acestei polițiste, făcut pe vremea când Stoican era adjunct la Secția 3 Poliție Vest.
Detaliul care sare în ochi:
Pe raport nu apare semnătura comandantului unității.
Ce înseamnă asta?
– Scoaterea deliberată a comandantului din circuit.
– Un transfer împins pe sub ușă, ocolind procedura, pentru a rezolva „nevoile lui Pinochio”.
Adică nu doar imoral, ci foarte probabil ilegal.
Nu-l publicăm, încă, din două motive:
- pentru a proteja identitatea polițistei, care pare să-și fi schimbat viața și să se fi îndepărtat de cloacă;
- și pentru a preveni tentațiile unor „afoni împuterniciți” de la IPJ Prahova să mai ceară ilegal sursele redacției.
Dar ne mai gândim. S-ar putea să apară public, cu numele acoperit. Să vadă și DGIPI & DGA cum arată „dragostea cu antet”.
Stoican „ofiter cu șpagă” – scandalul cu jandarmul, denunțul și cariera construită pe mizerie
Conducerea IPJ Prahova, DGIPI și DGA au orbul găinilor și memoria scurtă.
Le reamintim din arhiva noastră:
Stoican a fost făcut ofițer cu șpagă. Scandal celebru, cu un jandarm, denunț, trocuri, dosar. Stoican a scăpat după ce a făcut denunț. Clasic: nu integritate, ci negociere.
Și totuși, o astfel de figură ajunge:
- adjunct la o secție de poliție,
- apoi șef la o poliție orășenească, Băicoi.
Asta nu mai înseamnă „șansă la reabilitare”. E dovada unei conduceri perpetuu interimare, care nu construiește cariere, ci întreține rețele.
Ofițerii cinstiți, de carieră, sunt umiliți.
În timp ce un „ofiter cu șpagă” devine „față de județ”.
Dusterul alb și balastiera vărului condamnat
De când a venit la Băicoi, Stoican a fost văzut frecvent cu Dusterul alb al Poliției Băicoi făcând traseul „turistic” pe la Bănești, la balastiera vărului său – fost condamnat penal.
Nu e vreun secret. E în presă. Toți știu.
Mai puțin, aparent, DGA și DGIPI, care au alt orar de lucru:
– Dorm ziua, clipesc noaptea, se uită în altă parte când e vorba de ai lor.
Instituțional, IPJ Prahova seamănă tot mai mult cu o șosea de câmp: oficial e „drum public”, în realitate e traseu privat pentru combinațiile neamurilor.
Episodul Mocanu Horia – „Horia de Aur”, lăutarul cu epoleți și dosare
Intrăm acum într-un alt compartiment din „grădiniță”:
Cazul Mocanu Horia, zis „Horia de Aur”.
Profil, conform surselor din anturajul lui:
- 2020: face accident, noaptea, în Băicoi, rupt de beat.
Fără victime. Fuge de la locul faptei, lasă mașina acolo, revine a doua zi, când i-a trecut beția. Orice muritor de rând era „abandon de loc”, dosar penal, carnet adio. La el – liniște. - Lăutar de profesie, de etnie romă, cântă manele în weekenduri.
De aceea nu lucrează de noapte sau schimb 2 în weekend:
ziua „anchetează” interlopi, noaptea le cântă și le bagă bani la chiloți…sau invers? Caci nici noi nu mai stim…. - Acum zece ani: bate măr un cetățean din Băicoi.
Se milogește de victimă până aceasta își retrage plângerea, ca să nu fie dat afară.
Ulterior, „polițistul” se răzbună și îi fabrică un dosar.
Clasica „justiție de răzbunare” cu epoleți. - Droguri: sursele spun că se droghează grav la petreceri, are mereu ochii roșii și un comportament agresiv.
Suspiciuni vechi, tolerate. BCI și antidrog au văzut, au notat, au uitat. - Intervenții în trafic:
Sare ca apărător al celor „protejați” când colegii tineri opresc în trafic oamenii „potriviți”. Intră pe fir, face presiuni, cere „înțelegere”. - 2024: ajunge ofițer „cu șpagă”.
Ca agent pe investigații criminale era, citam sursa: „pământ de flori”.
Dar cu bani și relații, orice „pământ” poate înverzi într-un birou de ofițer.
Acum se visa comandant.
Doar că a intrat în lupa anchetatorilor. Brusc, visul s-a ajustat:
„Mai bine mă mut la Pașapoarte, să-mi duc în liniște lăutăria și postul cald în MAI.”
Lăutarie, dube, mașini noi și bani negri
Cariera „Horia de Aur”:
- Ani la rând, schimba formațiile de lăutărie.
Lua avansul pentru eveniment și nu se mai prezenta, mai ales în zona Plopeni. Rezultat: dat afară din formații, circul continuat în altele. - De ceva ani, are formația „Contakt Băicoi” – publică pe Facebook.
Și-a luat o dubă mare, albă, Fiat Ducato. Plus un Renault break vechi, înlocuit cu unul negru, mai nou.
Întrebarea noastră e simplă:
Din ce bani?
Oficial, spune că nu ia bani din lăutărie – „că e caz de integritate”.
În realitate, banii intră pe numele colegilor de formație și ajung unde trebuie, la el.
Majorul integrității:
– „Eu nu iau, doar familia artistică încasează.”
Între timp, anchetează persoane influente din Baicoi în dosare penale și se milogește la ele să-și angajeze soția paznic, „salariu bun, nu știe și nu face nimic, banii vin în familie”.
Un polițist care stă într-o mână cu Codul penal și în cealaltă cu microfonul, încasând bani la negru, este în continuare în sistem. Protejat.
Telefonul de la miezul nopții: trafic de influență pus „pe mute”
Sursele spun:
- Aproape toate femeile/fetele mai arătoase pe care le cercetează sau le audiază în dosare/petiții sunt sunate ulterior, de regulă când el e beat.
Limbaj porcos, „curtoazie” de lăutar cu epoleți. - În urmă cu 1–2 ani, a fost cercetat de BCI ca urmare a plângerii unui bărbat din Ploiești, care a prezentat istoricul de pe telefon: Mocanu Horia îl suna noaptea și făcea presiuni să-și retragă plângerea.
Clară situație de trafic de influență.
Ce s-a întâmplat cu ancheta?
A „aterizat” la ofițerul Anton Vasile, alt „deștept” de la BCI.
În loc să sesizeze Parchetul, a închis dosarul și a pus batista pe țambal. La propriu și la figurat.
Când lăutarul face trafic de influență, vine alt lăutar instituțional și schimbă melodia.
Lăutarul la Havana: gratis pentru patroni, scump pentru lege

Mocanu Horia cântă aproape în fiecare weekend la Breaza, la clubul „La Havana”, casa Roxy.
Conform propriilor laude, cântă „gratis”.
Doar colegii de formație sunt plătiți. El, așa, „de drag”.

Poate, zicem noi, va cânta tot așa gratis și organelor de cercetare penală, când or avea curaj să-l bage în priză.
Din nou: bani care nu apar în niciun circuit fiscal, bani negri, conexiuni cu localuri, cu personaje „de lucru”, cu oameni din dosare.
Și, în loc să fie dat afară, este păstrat. De ce?
Pentru că într-o grădiniță de cadre nu se caută profesionalism, ci loialitate și „servicii”.
Europol și șeful de la Techirghiol – oglinda lui Mocanu
Pe Facebook, sindicatul Europol a făcut praf un șef de poliție din Techirghiol care face depanări auto. Au explicat clar ce lege se încalcă, ce înseamnă venituri nedeclarate, conflict cu statutul polițistului.
Ei bine, exact în aceleași prevederi intră și cazul Mocanu Horia.
Numai că, în Prahova, litera legii se aplică selectiv:
- Dacă e „fără spate”, se rupe.
- Dacă e lăutar protejat, se cântă altă partitură.
Pipitele din IPJ Prahova: „fina” Mitrea și șefia de la SRPCIV
Ca să înțelegem ce vine în episoadele următoare, închidem prezentul episod cu o mostră de „management de cadre”:
- Șefa împuternicită de la SRPCIV, Mitrea, este fina lui Nae Alexandri.
Acesta a fost agent, „făcut ofițer” la IPJ Mureș, apoi readus la Prahova în două luni, iar acum – împuternicit pe funcții mari.
Scena grotescă:
- Cu o zi înainte de împuternicirea șefei SRPCIV, oamenilor li s-a spus că va fi pus un ofițer de acolo, de carieră, polițist rutier, profesionist.
Omul a fost chemat să vină în ținută pentru investire. - A doua zi, în fața tuturor, se anunță altceva:
nu omul de carieră, ci „fina”.
Ridicol, umilitor, demoralizant.
Exact filmul clasic: profesioniștii sunt făcuți de râs, protejatele intră pe ușă laterală cu „Nașul” la buton.
Aceasta este adevărata față a IPJ Prahova:
- amante și fini în funcții,
- lăutari în uniformă,
- „fete” de șef mutate pe sub mână,
- șefi făcuți cu șpagă, promovați ca exemple.
Concluzie: Grădinița de cadre – episodul 45
IPJ Prahova arată, în acest moment, ca o grădiniță de cadre în care:
- Stoican – ofițer făcut cu șpagă, protejat, cu „fata lui” mutată pe sub mână, cu dube la balastiera vărului condamnat – a fost promovat până la șefie de oraș.
- Mocanu Horia – lăutar, bețiv, violent, suspect de consum de droguri, cu bani negri din manele, presiuni asupra victimelor și femeilor din dosare – rămâne liniștit în sistem, visând la pașapoarte.
- Bulei Laura – una dintre puținele care par să aibă coloană și nu joacă jocurile murdare – e împuternicită doar „o lună”, ca să nu supere rețeaua.
- Mitrea și Nașul – pipițe și fini urcă direct pe funcții, peste capul profesioniștilor umiliți în fața propriei echipe.
Aici nu se cresc polițiști. Se cresc:
- executanți obedienți,
- protejați cu dosare ascunse,
- amante de funcții,
- lăutari de clan cu pistol la brâu,
- șefi specializați în îngropat probe și rapoarte.
Noi vom continua.
Pentru că atunci când poliția ajunge să miroasă a șpagă, a frică, a manele cântate la urechea interlopilor și a protecție de clan, cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume.
Și noi o facem.
Ne vedem în Episodul 46. (Cristina T.).
Exclusiv
CIBS: contribuția „individuală” care dispare colectiv în buget
Peste un miliard de euro pe an și nici urmă de pensie contributivă
Polițiștii și militarii ar fi contribuit anual cu peste un miliard de euro la bugetul statului prin ceea ce este denumit „contribuție individuală la bugetul statului” — CIBS, în cuantum de 25% din salariul brut lunar, echivalentul cotei CAS.
Cel puțin aceasta este acuzația formulată de Sindicatul Diamantul, care susține că banii nu ar fi fost tratați ca o contribuție reală la sistemul de asigurări sociale, ci ca venit la bugetul de stat, prin declarațiile angajatorilor.
Cu alte cuvinte, polițistului și militarului i se reține o sumă consistentă din salariu, banii ajung la stat, însă când vine vorba despre drepturi, contribuția pare să sufere o transformare miraculoasă: din bani reali devine o noțiune contabilă aproape metafizică.
Contul există. Contribuția, mai puțin
Potrivit explicațiilor prezentate de Sindicatul Diamantul, sumele ar fi evidențiate într-un cont a cărui funcție normativă este legată de decontarea impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate către bugetul de stat sau bugetele locale.
Analiticul le-ar plasa într-o categorie asemănătoare unui „fel de impozit” în cadrul bugetului de stat.
Iar aici apare întrebarea elementară: dacă banii sunt reținuți din venitul polițiștilor și militarilor, dacă reprezintă 25% din salariul brut și dacă se virează statului, de ce nu sunt tratați ca o contribuție la asigurările sociale?
Poate pentru că, în administrația românească, aceeași sumă poate avea mai multe identități, în funcție de moment: contribuție când se încasează, impozit când se contabilizează și simplă amintire atunci când contribuabilul întreabă ce drepturi i se cuvin.
Contul care a fost ignorat
Sindicatul susține că, în același ordin — OMFP nr. 1917/2005 — exista un cont destinat contribuțiilor asiguraților la asigurările sociale, însă acesta nu ar fi fost utilizat pentru banii reținuți polițiștilor și militarilor.
Mențiunea „BASS” din titulatura grupei contabile nu ar schimba situația, deoarece, după cum explică sindicaliștii, denumirea unei grupe nu conferă automat unei operațiuni natura juridică a unei contribuții. Funcția contului este stabilită de instrucțiunile sale de utilizare, nu de decorul administrativ al titulaturii.
Așadar, avem și cont, și instrucțiuni, și bani. Ce pare să lipsească este doar răspunsul clar la întrebarea: unde au fost înregistrați, de fapt, banii oamenilor?
Pensia este necontributivă. Dar contribuția ce este?
Aici se află întrebarea pe care nimeni nu pare dornic să o rostogolească prin studiourile de televiziune:
Dacă pensia militară este necontributivă, ce reprezintă cei peste un miliard de euro pe an reținuți polițiștilor și militarilor?
O contribuție fără efect contributiv?
Un impozit cu nume de contribuție?
O taxă de șmecherie bugetară?
O taxă de golănie fiscală?
Un haraçi modern, plătit către un stat care încasează astăzi și explică eventual peste câteva decenii?
Poate că termenul corect nu se găsește în niciun nomenclator contabil. Poate este nevoie de o categorie nouă: „bani luați de la angajat, fără obligația statului de a explica limpede ce a făcut cu ei”.
PNL, PSD și USR: război pentru mărunțiș, tăcere asupra miliardului
Ipocrizia politică devine cu atât mai vizibilă cu cât partidele se ceartă zgomotos pentru câteva zeci sau sute de milioane de euro din PNRR.
PNL, PSD și USR se acuză reciproc, își lansează comunicate, organizează conferințe și descoperă zilnic câte o nouă catastrofă financiară. Dar când vine vorba despre presupusa reținere anuală a peste unui miliard de euro de la polițiști și militari, brusc se așterne liniștea.
Un miliard de euro pe an nu mai este o problemă politică. Este, probabil, doar o cifră prea mare pentru a încăpea într-un comunicat și prea convenabilă pentru a fi ignorată.
În România, politicienii pot purta lupte titanice pentru bani europeni, în timp ce banii proveniți direct din salariile angajaților statului dispar într-o zonă administrativă în care întrebările sunt considerate deranjante, iar transparența — un risc operațional.

Trei ani de tăcere instituțională
Emil Păscuț afirmă că structurile centrale ar refuza să comunice suma totală reținută la nivelul ministerului, în ultimii trei ani, cu titlu de CIBS.
Dacă informația este corectă, refuzul nu mai pare o simplă întârziere birocratică. Devine o formă de protejare a sistemului și, după cum susține autorul, a „mâinii care îi hrănește”.
Instituția încasează, instituția contabilizează, instituția păstrează tăcerea. Iar angajatului i se oferă, în schimb, privilegiul de a contribui fără să întrebe prea mult.
Pentru că în logica instituțională românească există o regulă de aur: cine plătește trebuie să fie disciplinat, iar cine încasează nu trebuie deranjat cu explicații.
Nota de plată și nota de subsol
Problema CIBS nu poate fi lămurită prin formule vagi, titulaturi contabile sau trimiteri la tradiția administrativă. Este nevoie de date clare:
- care este temeiul juridic al reținerii;
- în ce conturi au fost înregistrate sumele;
- care este destinația efectivă a banilor;
- ce total a fost colectat în ultimii ani;
- și, mai ales, ce drepturi juridice produce contribuția pentru cei de la care a fost reținută.
Până atunci, polițiștii și militarii rămân în situația absurdă de a plăti o contribuție care nu le asigură, potrivit interpretării oficiale, o pensie contributivă.
Statul încasează miliardul. Sindicatele cer explicații. Ministerele tac. Iar contribuabilul uniformizat află, încă o dată, că în România contribuția lui este obligatorie, dar transparența — opțională. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi
-
Uncategorizedacum 3 zileEpisodul 43 – „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”. Resurse (In)Umane: de la „Academia de Cămătărie” la amanta făcută șefă
-
Exclusivacum 3 zileGradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?
-
Exclusivacum 2 zileEpisodul 44 – IPJ Prahova, „Grădinița de cadre”: combinații, favoruri și dosare îngropate cu lopata
-
Exclusivacum 14 oreEpisodul 45 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. Lăutari cu epoleți, amante strategice și pipițe de protocol
-
Exclusivacum 3 zileConsiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public
-
Exclusivacum 4 zileIo no soi Marinero, soi… „el general” Despescu
-
Exclusivacum 2 zileCai drogați, trolee decapitate și mecanici beți la TCE: Ploieștiul lui „Nae Comisionaru”



