Featured
OMS anunta ca pandemia merge fluierind: Tarile cu stocuri mari de vaccinuri sa le dea celor care n-au
(Preluare Inpolitics):
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a susținut un discurs la reuniunea miniștrilor sănătății și finanțelor din G20, din 29 octombrie, în care anunță că pandemia merge înainte fluierînd. Cu același prilej, OMS marchează o foarte interesantă schimbare de paradigmă: numărul de 70% vaccinați la nivel mondial e împins, ca obiectiv, spre finele anului viitor, la ordinea zilei fiind 40% pînă la finele acestui an. În acest scop, OMS cere statelor care au cumpărat vaccinuri peste necesități să le cedeze rapid și gratuit altor state. România, reamintim, a contractat pentru acest an 56 de milioane de doze, care acum vor merge gratis spre Africa și Asia.
”Cu toții am sperat că pandemia se va termina. Nu este. Din cauza variantei Delta, cazurile și decesele cresc din nou la nivel global, inclusiv în multe dintre propriile țări” a declarat directorul OMS. ”Este o certitudine biologică că, la un moment dat, va apărea un alt virus pe care pur și simplu nu îl putem conține”.
”36% din populația lumii este acum complet vaccinată. Dar în Africa, este doar 6%. Vă mulțumim că recunoașteți importanța obiectivelor OMS de a vaccina cel puțin 40% din populația tuturor țărilor până la sfârșitul anului 2021 și 70% până la jumătatea lui 2022. Pentru a ne atinge obiectivul de 40%, avem nevoie de alte 550 de milioane de doze. Asta înseamnă producție de aproximativ 10 zile. După cum spune prietenul meu Gordon Brown, mai mult de jumătate din acest număr rămâne nefolosit în țările dvs. și ar putea fi trimis imediat. Este adevărat că un grup mic de țări au anumite limitări, pe care ne străduim să le soluționăm. Dar pentru majoritatea țărilor, este pur și simplu o chestiune de aprovizionare insuficientă(…)
Dar avem nevoie de ajutorul vostru.
Avem nevoie de acele țări care au atins deja ținta de 40% să schimbe programele de livrare a vaccinurilor cu COVAX;
Avem nevoie de acele țări care și-au făcut angajamente generoase să doneze vaccinuri pentru a îndeplini aceste angajamente urgent;
Avem nevoie de acele țări care produc vaccinuri pentru a permite fluxul transfrontalier gratuit de vaccinuri finite și de materii prime și pentru a facilita schimbul de know-how, tehnologie, licențe și IP;
Și avem nevoie de producători să prioritizeze și să își îndeplinească contractele cu COVAX (Accesul global la vaccinurile COVID-19) și AVAT (African Vaccine Acquisition Trust ) în regim de urgență” a mai spus Ghebreyesus.
În concluzie, OMS transmite unor țări precum România, cu cele 56 de milioane de doze ale ei contractate doar pentru anul acesta, că e cazul să recupereze de la producători urgent și integral loturile comandate pentru a le da pînă la 31 decembrie, la fel de urgent, gratuit, unor țări precum cele africane, care nu au.
Administratie
Primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, mesaj pentru elevi la început de an școlar: „Un nou început, un nou an, noi visuri!”
Școlile din Păulești și-au redeschis porțile
Începutul noului an școlar a fost marcat de emoție, bucurie și speranță în comuna Păulești. Odată cu redeschiderea porților școlilor, glasurile copiilor au umplut din nou curțile unităților de învățământ.
Primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, a transmis un mesaj adresat elevilor, părinților și cadrelor didactice, subliniind importanța acestei zile pentru întreaga comunitate.
„Pentru fiecare copil, această zi înseamnă un nou început”
Edilul le-a amintit elevilor că prima zi de școală are o semnificație specială pentru fiecare dintre ei. Pentru unii copii este prima întâlnire cu școala, în timp ce alții își reîntâlnesc colegii și prietenii.
„Astăzi, porțile școlilor se deschid din nou, iar glasurile copiilor umplu curțile de emoție, bucurie și speranță. Pentru unii, este prima întâlnire cu școala, pentru alții este revederea colegilor și a prietenilor, dar pentru fiecare copil această zi înseamnă un nou început”, a transmis Tudor Sandu.
Urări de succes pentru elevii din Păulești
Primarul i-a încurajat pe copii să înceapă noul an școlar cu încredere, curaj și dorința de a descoperi lucruri noi. Totodată, edilul le-a transmis să își păstreze visurile și să nu renunțe la obiectivele pe care și le-au propus.
„Dragi copii, vă dorim să pășiți în noul an școlar cu încredere și cu inima deschisă. Să învățați lucruri noi, să vă faceți amintiri frumoase, să aveți curaj să visați și să nu renunțați niciodată la ceea ce vă doriți!”, a mai precizat primarul comunei Păulești.
Mesaj de apreciere pentru părinți și dascăli
În mesajul său, Tudor Sandu a evidențiat și rolul părinților, care susțin zi de zi parcursul educațional al copiilor.
„Dragi părinți, știm că în spatele fiecărui ghiozdan pregătit, al fiecărei uniforme și al fiecărui «Succes!» se află multă dragoste, grijă și speranță”, a transmis edilul.
De asemenea, primarul le-a mulțumit cadrelor didactice pentru răbdarea, dăruirea și implicarea de care dau dovadă în fiecare zi.
„Iar vouă, dascălilor, vă mulțumim pentru răbdarea, dăruirea și sufletul pe care îl puneți zi de zi în educarea copiilor noștri”, a încheiat Tudor Sandu.
Administratie
Simona David, primarul comunei Florești, mesaj pentru elevi la început de an școlar: „Vă doresc un an excepțional!”
Emoție și bucurie la deschiderea noului an școlar
Primarul comunei Florești, Simona David, a participat la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar. Edilul a mărturisit că reîntâlnirea cu elevii reprezintă, în fiecare an, un moment deosebit, plin de emoție și bucurie.
„Astăzi a fost una dintre acele zile pline de emoție și bucurie, în care toată energia și zâmbetele copiilor îmi umplu sufletul”, a transmis Simona David.
Urări de succes pentru elevii din Florești
Primarul le-a mulțumit copiilor pentru căldura cu care au întâmpinat-o și pentru îmbrățișările oferite, transmițându-le totodată cele mai bune gânduri pentru noul an școlar.
„Vă mulțumesc pentru fiecare îmbrățișare pe care mi-ați dăruit-o și vă doresc un an excepțional, plin de rezultate bune, de reușite, de prietenie și de experiențe de neuitat!”, a declarat edilul comunei Florești.
Mulțumiri pentru părinți și cadrele didactice
În mesajul său, Simona David a adresat mulțumiri părinților și cadrelor didactice pentru implicarea și sprijinul acordat elevilor. Primarul le-a urat profesorilor multă răbdare și putere de muncă pe parcursul noului an școlar.
În același timp, mesajul transmis de edil subliniază importanța colaborării dintre școală, familie și administrația locală pentru susținerea copiilor și pentru crearea unui mediu educațional cât mai bun în comuna Florești.
Administratie
Educația, prioritate pentru administrația din Băicoi. Primarul Marius Ioan Constantin: „Continuăm investițiile în școli”
Unitățile de învățământ din oraș și-au deschis porțile într-o atmosferă festivă
Școlile din orașul Băicoi și-au primit elevii în prima zi a noului an școlar. Copiii au venit însoțiți de părinți, iar începutul cursurilor a fost marcat de emoție, bucurie și speranță.
Cu acest prilej, primarul orașului Băicoi, Marius Ioan Constantin, le-a transmis un mesaj elevilor, cadrelor didactice și părinților, subliniind importanța educației pentru dezvoltarea comunității.
Investiții pentru școli moderne și sigure
Edilul a dat asigurări că educația rămâne principala prioritate a administrației locale. Potrivit mesajului transmis de primarul Marius Ioan Constantin, autoritățile vor continua proiectele destinate modernizării unităților de învățământ.
Printre direcțiile de acțiune se numără îmbunătățirea infrastructurii școlare, creșterea nivelului de siguranță în școli și asigurarea unor condiții cât mai bune pentru procesul educațional.
„Ne dorim ca fiecare copil din comunitatea noastră să aibă acces la o educație europeană și la șanse reale pentru un viitor mai bun”, a transmis primarul orașului Băicoi.
Urări de succes pentru elevi și profesori
În mesajul adresat comunității, Marius Ioan Constantin le-a urat elevilor, profesorilor, învățătorilor și părinților un an școlar cu rezultate deosebite, sănătate și cât mai multe bucurii.
Primarul le-a mulțumit locuitorilor pentru susținere și i-a încurajat pe elevi să înceapă noul an școlar cu încredere, ambiție și dorința de a învăța.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 3 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 5 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane



