Administratie
Fost comisar european: In 9 din 10 scoli rurale nu se poate studia online

(Preluare Inpolitics):
”Conform unui studiu realizat în perioada stării de urgență, în România doar 59% din elevii din mediul rural au participat la ore online. Și 9 din 10 școli de la țară nu au laptopuri sau tablete care să permită învățarea la distanță” atrage atenția, pe Facebook, fostul comisar european Corina Crețu.
”Nici măcar in al doisprezecelea ceas, Romania nu a folosit adecvat fondurile europene nerambursabile puse la dispoziție pentru ameliorarea acestei situații, care are multe implicații – sunt efecte de natură emoțională, socială, de dezvoltare personală.
Am solicitat Comisiei Europene să investească mult mai mult în echipamente și în conectivitate, în special în zonele rurale, dar și în instruirea profesorilor cu privire la modul de utilizare a noilor tehnologii. Dar revine fiecărui Stat Membru responsabilitatea Implementării acestor masuri.
România, in ciuda lozincilor, pare ca nu a înțeles acest mesaj, investind mult mai mult în educație – și sper ca măcar acum cei 6% din PIB chiar să fie alocați educației (așa cum, de altfel, legea o cere). Acest gest ar fi un prim semnal că educația chiar a devenit o prioritate” mai scrie Crețu. (B.I.)
Administratie
Prahova accelerează tranziția justă: De la birocrație la investiții concrete
Administratie
Clujul devine capitala curioșilor: Ziua Porților Deschise la Școala de Poliție – Aventura te așteaptă!
Administratie
Criminaliști de elită din Europa, la Mureș: Schimb de experiență inovator pentru investigarea locului faptei!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 12 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!