Administratie
Suntem etichetați de la nivel oficial că am fi proști, iar atunci unul ca Arafat are curaj să ne spună că nici nu mai avem voie să vorbim
Nimeni nu mai poate contesta azi că în România domnește haosul, dar doar cei care se străduiesc să se informeze corect pot conștientiza precis această stare de lucruri. Așadar, această analiză succintă este adresată doar lor.
Integrarea României în UE a marcat începutul experimentului despre care vorbesc azi. Am fost singura țară candidată căreia i s-a impus cedarea resurselor înaintea integrării, iar privatizările frauduloase operate de către guvernarea Adrian Năstase în favoarea capitalului multinațional au pregătit ceea ce a urmat. Desantarea echipajului SOROS s-a petrecut chiar în decembrie 2004, înaintea celui de-al doilea tur de alegeri ce l-au adus pe Băsescu, iar regimul acestuia a acționat imediat pentru cedarea autorității statului român în justiție și servicii secrete către personaje dovedite ca fiind teleghidate extern, de tipul Maior, Coldea, Kovesi, MRU ș.a.
Capitaliștii români au devenit țintă și, lipsiți de apărare, au fost repede puși la pământ sau încarcerați, în paralel capitalul multinațional fiind avantajat și protejat, în ciuda ilegalităților evidente comise. Cele mai profitabile active de stat au fost grupate în Fondul Proprietatea, a cărui conducere și administrare a fost cedată fondului Franklin-Templeton, ghidonat de pe teren de oameni de tipul Mark Gitenstein, iar de la distanță de un grup din care făcea parte chiar Joe Biden, atunci vicepreședinte SUA.
A fost nevoie ca alegerile din 2009 să fie fraudate grosolan în favoarea lui Băsescu, pe care l-au și pus astfel cu botul pe labe, iar membri echipajului SOROS au preluat conducerea cvasi-total din 2010. A fost o mare luptă subterană în 2014 pentru ca Factorul Extern să-l poată impună pe Iohannis, după ce-au fost executați, în moduri diferite, Antonescu și respectiv Ponta. Iohannis a rămas în siajul SUA pe timpul mandatului lui Trump, dar odată cu venirea nevolnicului Biden și retragerea americană din zonă, falanga multinațională europeană ( încă de tip Sorosist) a preluat controlul asupra acțiunilor lui KWI, agentul perfect al haosului, așa cum am putut observa lesne în ultimii 2 ani.
Ceea ce s-a realizat de către Factorul Extern în România s-a putut face însă doar prin complicitatea securiștilor grupați în statul paralelcare, pentru bani și protecție, au colaborat plenar, fie direct, fie oferindu-și urmașii ca interlocutori politici, exemplul neosecuricilor de la USR fiind grăitor. Azi suntem raportați ca fiind prima țară ca mortalitate COVID, dar nimeni nu poate spune că-i sigur așa, pentru că nimeni nu mai are încredere în raportările netransparente și dovedit viciate. Suntem și singura țară din UE care n-are medicamente în spitale pentru tratament, și pare că acestea nu vor veni până când nu vor muri suficienți pentru ca să apărem în statistici ca o țară bântuită și decimată.
Suntem spoliați prin creșterea prețului gazului, dar în paralel ROMGAZ și-a redus extracția în ultimele luni și, ca proștii, nu beneficiem de prețuri preferențiale, așa cum ar trebui într-o țară ce deține această resursă. BOR este atacată dur și direct, tocmai pentru că, în ochii celor ce vor beneficia din distrugerea noastră, are statutul Ultimului Apărător. În plină criză Iohannis face experimente impuse prin nominalizarea lui Cioloș, deși oricine știe că-i doar pierdere de vreme. Opoziția face balet, respectând partitura impusă, iar asta se-ntâmplă după ce la alegerile din 2020 viitorii parlamentari au fost aleși cu penseta, din categoria castraților.
Efectul 10 August 2018 înseamnă că oamenii au fost înfricoșați cu bătaia pentru a le tăia pofta de a protesta în stradă, și vedem azi că funcționează. Presa mituită, cu mulți patroni lacomi/șantajabili, este complice sau tace în fața operațiunii evidente de distrugere la care suntem supuși. Cei care ar mai avea curaj sunt demonizați sau izolați și uite-așa ne trăim haosul fără a ști ce să facem pentru ca să ne apărăm.
Suntem etichetați de la nivel oficial că am fi proști, iar atunci unul ca Arafat are curaj să ne spună că nici nu mai avem voie să vorbim. Desigur că acest experiment, pe care l-am prezentat doar succint, poate și eșua, fiind coordonat pe teren de oameni slabi de tipul Iohannis-Cîțu-Cioloș-AlțiiCaEi, numai că răul a fost deja făcut și n-avem resurse umane/materiale să ne mai revenim la un nivel decent. Totuși, cei cărora v-am adresat această analiză, aveți posibilitatea să gândiți/acționați rațional și responsabil, cu condiția să vă mobilizați curajul. Nu va fi în zadar!
Cozmin Gușă
Administratie
Armă cu aer comprimat și peste o mie de alice, descoperite într-un colet pe Aeroportul Cluj-Napoca
Control în zona Cargo: echipă mixtă, inclusiv cu câini specializați
O echipă comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca, sprijinită de echipaje canine, a efectuat un control asupra unor colete aflate în zona Cargo a aerogării clujene. Verificările au vizat colete sosite din străinătate, în regim de transport internațional.
Armă cu țeavă lungă și 1.150 de alice, găsite într-un singur colet
Potrivit informațiilor comunicate de autorități, într-unul dintre colete au fost descoperite o armă cu aer comprimat, cu țeavă lungă, și patru cutii metalice care conțineau, în total, 1.150 de alice.
Dintre acestea, 650 erau alice cu vârf ascuțit din metal, iar 500 erau alice destinate armelor cu aer comprimat. Coletele se aflau în tranzit prin punctul de lucru Cargo al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca.
Colet din Polonia, destinat unei persoane fizice din România
Verificările efectuate de polițiștii de frontieră au stabilit că pachetul fusese expediat de o persoană juridică din Polonia către o persoană fizică din România.
Coletul nu era însoțit de documente care să ateste respectarea condițiilor legale privind introducerea în țară, procurarea și deținerea armelor și munițiilor pe teritoriul României.
Bunuri indisponibilizate și dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor
În lipsa actelor justificative, arma și muniția au fost indisponibilizate de către autorități, în vederea continuării cercetărilor și a clarificării situației de fapt.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342, alin. (2) din Codul penal, urmând ca cercetările să stabilească întreaga conduită a persoanelor implicate și eventualele conexiuni cu alte transporturi similare. (Paul D.),.
Administratie
Ministerul Sănătății accelerează investițiile PNRR: plăți de aproape 20 de milioane de lei pentru infrastructura medicală
Tranșă nouă de finanțare pentru proiectele din sănătate
În perioada 2–5 iunie 2026, Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți, în valoare de aproximativ 19,7 milioane de lei, pentru proiectele de infrastructură medicală finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui anunț oficial al instituției.
Această alocare financiară are ca scop accelerarea implementării investițiilor aflate deja în derulare și menținerea ritmului asumat prin jaloanele PNRR pentru sectorul sanitar.
Cabinete modernizate, spitale mai sigure, servicii mai aproape de comunitate
Conform Ministerului Sănătății, fondurile sunt direcționate către trei categorii principale de proiecte:
- modernizarea și dotarea cabinetelor de medicină de familie;
- reducerea infecțiilor nosocomiale în spitale;
- dezvoltarea centrelor comunitare integrate.
Aceste investiții sunt prezentate drept esențiale pentru creșterea calității serviciilor medicale, pentru siguranța pacienților și pentru extinderea accesului la îngrijiri de bază, în special în comunitățile vulnerabile.
Monitorizare permanentă și sprijin pentru beneficiari
Echipele Ministerului Sănătății monitorizează constant progresul fiecărui proiect finanțat prin PNRR, oferind asistență tehnică beneficiarilor pentru respectarea strictă a termenelor și condițiilor asumate în cadrul programului european, se precizează în comunicarea oficială a ministerului.
Detalii suplimentare privind plățile efectuate și proiectele sprijinite financiar pot fi consultate pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății.
Administratie
Alertă la graniță: România intensifică măsurile împotriva pestei porcine africane după apariția unui focar în Ungaria
Consultări de urgență la București după confirmarea focarului în Ungaria
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că monitorizează permanent evoluția situației epidemiologice generate de pesta porcină africană (PPA) în regiune, pe fondul apariției primului focar de PPA la porcii domestici din Ungaria, potrivit comunicării oficiale a instituției.
În acest context, în cursul zilelor de ieri și astăzi, vicepremierul Tánczos Barna, ministru interimar al agriculturii, a avut consultări cu președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), tema principală fiind riscurile generate de noul focar din țara vecină și măsurile de protecție necesare la nivel național.
Tánczos Barna: „Controalele vor fi intensificate, măsurile vor fi ferme și imediate”
„Urmărim cu atenție evoluțiile din țara vecină și am primit asigurări din partea președintelui ANSVSA că vor fi luate măsuri ferme și imediate. De asemenea, controalele vor fi intensificate pentru a reduce la minimum riscul intrării în țară a produselor sau animalelor infectate cu PPA”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, citat în informarea transmisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Autoritățile subliniază că vigilența la frontiere și în rețeaua de control sanitar-veterinar este esențială pentru a împiedica răspândirea virusului pe teritoriul României.
Pesta porcină africană, prioritate strategică pentru sectorul suin
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că măsurile de prevenire și combatere a pestei porcine africane rămân o prioritate pentru toate instituțiile competente, în condițiile în care această boală are un impact major asupra sectorului suin din România.
Oficialii atrag atenția că orice breșă în controlul sanitar-veterinar sau în respectarea regulilor de biosecuritate poate avea consecințe grave pentru crescătorii de porci, industria alimentară și economia agricolă în ansamblu. Dialogul interinstituțional și monitorizarea permanentă a situației epidemiologice în statele vecine sunt prezentate, în comunicatul Ministerului Agriculturii, ca instrumente-cheie pentru protejarea efectivelor naționale de suine.
-
Exclusivacum 2 zileDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum o ziPata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor
-
Exclusivacum o ziPermis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)
-
Exclusivacum 4 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 4 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 3 zileMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Administratieacum 3 zileSărbătoare în comunitate: Festivalul Cireșelor revine la Păulești cu un regal folcloric și voie bună
-
Exclusivacum 4 zileEXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA



