Connect with us

Actualitate

O filosofie care nu anticipează este marginalizată de abundentele calculări ale viitorului

Publicat

pe

Pentru a înțelege lumea, nu sunt de ajuns nici opiniile oficiale, prea multe fiind tributare demagogiei, și nici științele, care fragmentează realitatea. Abia gândirea sistematică, ce este în fond filosofie, permite captarea întregii experiențe și, pe baza ei, înțelegerea. Lărgirea orizontului este mereu salutară.

În sprijinul filosofiei, avem învățăturile istoriei. Există o „filosofie implicită” chiar la cei care resping filosofarea. Dar unde aceasta lipsește se trăiesc evenimente, dar nu se explică durabil, se ajunge la cunoștințe, dar nu și la înțelegere. Filosofia stă, desigur, sub asaltul suficienței. Primului filosof, Thales, i se atribuie replica după care iubitorul de înțelepciune, privind spre înalt, se poate împiedica, dar oponenții săi sunt, de obicei, împiedicați. Oricum, în atitudinea față de gândire și filosofie este inclus felul în care oamenii vor să trăiască.

Filosofia are și acum în față imperative deloc facile. Ea trebuie să prindă întregul, să o facă metodic, să fie deschisă față de schimbări și să lămurească sensul vieții.

Între timp, însă, realitatea vieții din jur pune întrebări dificile. De pildă, scientizarea nu a adus deocamdată mai multă libertate. Liberalizarea și pacificarea nu converg. Democrația a intrat în criză. Încălzirea globală obligă la reevaluarea naturii. Se creează ființe umane în laborator. „Transumanismul” este noua ideologie.

La rândul lor, științele au schimbat scena lumii. Spre exemplu, fizica actuală ne spune că în ecuațiile einsteiniene timpul este decisiv. Neurologia a reevaluat subiectivitatea. Inteligența artificială permite tablouri fără precedent ale realității.

Crizele timpului presează la a trece de la vorbirea despre gândire și filosofie la efortul personal în materie. Nu se mai poate trăi doar din moștenire. Nu este moral să se vorbească de imperative fără a privi în oglindă.

Hegel ne-a obișnuit cu înțelegerea filosofiei ca expresie a timpului ei. Și filosofia se schimbă. Hilary Putnam a considerat că perioada postbelică este mai bogată în înnoiri decât întreaga istorie anterioară. Aș spune mai mult – cotiturile în filosofie au fost mai dese ca oricând. Nu se ajunge acum la fapte fără a cunoaște cotiturile – „istorică”, „pragmatică”, „lingvistică” etc.- din filosofie.

După toate datele, a venit ora regândirii lumii, societății, vieții. Extrem de multe „dosare” se redeschid. Din capul locului, se cuvine să ridicăm privirile peste obișnuit și acceptat, spre coordonate mai largi. Stabilirea faptelor, explicația științifică, inovația conceptuală și viziunea au a-și da mâna în serviciul înnoirii.

Câțiva gânditori au revizitat însăși conceperea filosofiei (cum arătam detaliat în Introducere în filosofia contemporană, 2014), tocmai pentru a face față la ceea ce se petrece. Heidegger avea dreptate să propună să se plece de la fragilitatea omului, finitudinea sa, spre a pătrunde dincolo de „existent”, spre „ființarea umană” și „ființă”. Acest punct de plecare se cere, însă, lărgit. Richard Rorty a pornit de la „cotitura lingvistică” și implicațiile ei în înțelegerea prestațiilor umane. Numai că, în felul acesta, filosofia descrie posibilități, dar spune puțin despre ceea ce este de făcut. Dieter Henrich a văzut conștiința de sine la baza realității. Istoria se joacă însă nu numai în conștiința de sine, ci și în organizările devenite rigide ale societăților. Robert Brandom a observat că recunoaștem autoritate anumitor aserțiuni și că acestea stau pe straturi ale interacțiunilor. Dar și o astfel de optică se expune întrebării: ne limităm la a privi ceea ce este? Jürgen Habermas are dreptate să reconstruiască ceea ce trăim condus de întrebarea asupra condițiilor necesare și suficiente ale unei reproduceri umane a vieții. Reconstrucția se cere întregită cu o construcție capabilă nu numai să dezvăluie posibilitățile existente, dar și să anticipeze viitorul.

Nu captăm întregul experienței fără a plonja în realitatea dată. Opinia mea este aceea că filosofia are de plecat de la diagnozele lumii în care trăim. Este adevărat că nu poți da o diagnoză fără asumpții teoretice. Alegerea acestora nu este arbitrară. Există o dependență până a stabilirii faptelor de asumpții (Cunoaștere și sens,1984). Este de recunoscut, însă, și continua dependență a asumpțiilor de fapte. Ceea ce se numește „cercul hermeneutic” este inevitabil.

Asumpțiile raționale le văd concentrate în prelungirea proiectului modern de umanitate, care stă, cum știm, pe trei piloni. Este vorba de ceea ce vechii greci au prins sub termenul de „viață bună”, de ceea ce strămoșii romani au socotit „viață virtuoasă” și de ceea ce vechii evrei au numit „viața veșnică”. Acești termeni se cer, firește, actualizați.

În definitiv, ce avem de atins în viață? Care poate fi acum punctul de plecare al filosofării asupra lumii? Putem răspunde cu o enumerare. Este vorba de: hrană și adăpost, evitarea durerii și rezistența la boli, facilitarea muncii, răsplata echitabilă, dreptatea în relația cu altul, întrajutorarea, participarea la decizie, libertatea personală, absența dominației, acces la învățătură, iubirea, frumosul. Acest tablou, luat nu pe fragmente, ci cuprinzător, este de asumat.

Cum se ating acestea? Răspunsul meu este că aspirațiile vieții umane se satisfac prin acțiuni și cunoștințe felurite, pe humusul tradițiilor culturale.

Dar lista acțiunilor se cere rafinată, în continuare. Știm de la Hegel că pentru o reproducere a vieții care să fie umană este nevoie de „muncă”, „interacțiune”, „limbă”. De la Max Weber știm că este nevoie de „acțiune rațională în raport cu un scop” și de „acțiune rațională în raport cu o valoare”. De la Habermas știm că este nevoie de „acțiune instrumentală”, „acțiune strategică”, „acțiune comunicativă”, „acțiune dramaturgică” și reflexivitate. Știm destule de la alți autori. Sunt de părere că mai trebuie adăugate „acțiunea emancipativă” și „raportarea la absolut”, ca tot atâtea acțiuni ireductibile, împreună cu cunoștințele ce le susțin. Știm astăzi prea puțin despre autoafirmarea persoanei și a comunității și nu avem nici acum o clasificare a științelor.

În orice caz, monismul acțiunilor, care încearcă să obțină toate performanțele amintite dintr-una dintre acțiuni, nu dă rezultate. De pildă, politizarea sau moralismul sau estetismul se iluzionează crezând că doar din politică sau morală sau artă iese altă realitate. Intelectualitatea nu dobândește pondere câtă vreme rămâne la propriile trăiri.

Trăim în Europa un stadiu al modernității ce are diagnoze îngrijorătoare. Este vorba de șubrezirea libertăților și intrarea într-o „carcasă tare ca oțelul a supunerii” (Max Weber), de extinderea „cinismului” (Sloterdijk), a „vidului moral” (Lipovetsky), de trecerea la o societate a „minciunii” (George Șerban-Reinhardt), la una a „indiferenței” (Slama). Este vorba de expansiunea societății „mediatice” (Adorno), a uneia „haotice” (Vattimo), a unei „societăți a cunoașterii”, nu și a „înțelepciunii” (Reale), a uneia a „comunicațiilor”, dar nu neapărat a „comunicării” (Habermas), de proliferarea „riscului” (Beck).

Nu se poate acționa fără a reuni diagnozele acestea într-una ce le explică pe fiecare. Opinia mea este aceea că putem face reunirea sub formula mai acoperitoare a „societății nesigure” (Societatea nesigură, 2016). Este o societate în care, siguranțele de odinioară – de pildă, a proprietății, a libertății, a triumfului adevărului și dreptății, a dezvoltării economice care lichidează sărăcia, a competenței ce generează soluții, a moralei ce rezultă din cunoaștere – sunt puse la încercare de forțe mari. Așa stând lucrurile, filosofia își îndeplinește menirea lămurind cum s-a ajuns la nesiguranță și cum se poate ieși din ea. Nu doar filosofia caută răspunsuri, dar filosofia le conceptualizează.

Trăim, pe de altă parte, în confuzia valorilor, pe care Nietzsche a anticipat-o. Din aceasta nu este ieșire, fără a urca de la interogarea de orice nivel la filosofie, în cele din urmă. Nu există ieșire spre cultura matură fără filosofie. De altfel, cine nu interoghează sensul, nu poate dezlega chestiunile practice din viața sa și a comunității. Nu se înfrâng, desigur, dificultățile vieții doar cu filosofie, dar ele pot fi depășite cu contribuția filosofiei responsabile.

Sunt multe feluri de filosofare (Introducere în metodologia și argumentarea filosofică, 1992). Unii nu sunt intimidați de compromisurile cerute de era practicismului și a scientismului și propun reluarea formei celei mai ambițioase a filosofiei, care este metafizica. Observația mea este că efortul de a clădi metafizica doar prin revenire la autori de referință ne dă o istorie a filosofiei, dar puține lămuriri asupra lumii. Mai trebuie și deschidere spre realitatea trăită de oameni. Nici metafizica, oricât de „meta” (adică „după și deasupra de”) „fizică” este, nu se poate dispensa fără pierderi de științele actuale, nu poate face abstracție de societate și nu se poate deroba de obligația de a orienta în contexte noi.

Religia este rivalul filosofiei. Evident, este vorba aici de religie la propriu – ceea ce înseamnă „legământ” între Dumnezeu și oameni, „revelație”, „învățătură” și „mântuire”. Dar rivalitatea dintre religie și filosofie privește opțiuni ultime. În rest, pot fi oricând cooperări.

Cât de presantă este astăzi lămurirea relației dintre religie și filosofie ne dăm seama din faptul că opere filosofice monumentale, tipărite recent, și-o asumă.

Heidegger (cu Schwarze Hefte, 2014-2021) a vrut să imprime un alt curs „culturii occidentale”, spre a o smulge din „dezrădăcinare”. El înfruntă componentele pe care le vedea la originea acesteia: iudaismul, creștinismul, democratismul, americanismul, comunismul, tehnicismul. Viziunea sa vizează înlocuirea acestora, iar sursa lor o vede în Biblie. A spus-o, într-un fel, și când a speculat asupra numelui său: „Heid-egger: unul care, păgân (Heide), întâlnește un câmp necultivat și o grapă. Dar grapa trebuie să lase să meargă înainte, o lungă perioadă de timp, un plug, prin câmpuri de piatră” (GA 97, 62). Heidegger reprezintă în cultura modernă năzuința creării alternativei la Biblie și a revenirii la zei.

Azi sunt numeroși zei. Voința, banii, puterea, șefii, divertismentul și altele sunt zei noi. Ceea ce se vede tot mai mult cu ochiul liber este însă că, odată cu zeii, vin vederile înguste. Heidegger nu a luat în seamă împrejurarea că abia într-o lume cu Dumnezeu este posibilă abordarea întregului uman. Abia de aici au venit economia, libertățile, cercetarea științifică, reflexivitatea și, cu ele, societatea modernă.

Habermas (cu Auch eine Geschichte der Philosophie, 2019) a reactualizat relația originară dintre „cunoștință” și „credință” și a privit prin prisma ei istoria gândirii. Filosofia, arată el, a continuat și în cele mai laice formulări să raporteze „credința” și „cunoștința” una la alta. Habermas argumentează că modernitatea nu iese din crize fără „legitimare”, „stat de drept democratic” și „democrație deliberativă” și încurajează la a considera omul „ființa liberă ce dispune de rațiune”, conform tradiției biblice. Numai astfel, filosofia poate face față provocărilor actuale.

Folosirea diferenței dintre filosofie și religie ca pretext al antagonizării lor și ignorarea cooperării dintre ele nu folosește nimănui. Nici Kant, care cerea religiei să accepte tribunalul „rațiunii pure”, nici Karl Barth, care cerea teologilor să ignore filosofia, nici Carnap, care postula că ambele cad în afara propozițiilor cu sens, nu fac față nevoilor de azi. Abia conlucrarea filosofie-religie-știință-artă este benefică.

Sub multe aspecte, Omul (cu majusculă) al tradiției a fost dărâmat de pe soclu, în favoarea oamenilor vii, care-și reproduc viața lovită de limite pământești. Numai că dărâmarea are un efect pervers. Este vorba de dizolvarea oamenilor în altceva: comerț, conflicte, consum, cobai în experimente.

Deocamdată, însă, viețile oamenilor sunt prinse în plasa de relații a unei lumi deslimitate. Doar în timpul vieții unei generații aceasta s-a schimbat de două ori, iar schimbările afectează viețile. Anii 1990 au pus capăt diviziunii postbelice a lumii, iar anii 2010 au creat o altă constelație. Dependențele sunt mai tari ca oricând, încât nu se mai poate vorbi de viața oamenilor fără a examina structurarea lumii (Filosofia unificării europene, 2005; The Destiny of Europe, 2011; România în Europa actuală, 2018; Europa și Israelul. O simbioză istorică, 2020; China ca supraputere, 2021). Și filosofia este chemată să se ocupe de studii strategice.

Relația între cele mai vechi civilizații a reintrat deja în scenă. Nu ca retorică colonială tradițională, ci ca problemă concretă. Așa cum arată deja cercetări din SUA și Germania, va trebui acceptat că și alte culturi au ajuns la performanțe competitive, chiar dacă au operat cu o logică diferită a cunoașterii. Faptul are deja urmări.

Din cauze diverse – ignoranță, lașitate, rea credință – se înlocuiește răspunderea oamenilor cu învinovățirea destinului istoric. Se poate discuta la nesfârșit metafizica destinului. Afirm însă că este sănătoasă revenirea la Fichte – în mod exact la teza potrivit căreia oamenii creează realitatea vieții lor în comunități, începând cu cea națională. Ea are veritabila ei introducere în teoria cunoașterii ce începe cu întrebarea (Argumentarea, 2010) și în logica gândirii naturale. O filosofie a inițiativei creatoare este acum necesară.

O filosofie a lumii actuale este, prin forța noilor realități, o filosofie ce are de prestat deopotrivă: analiză factuală, sistematizare conceptuală și anticipare. Acestea sunt legate.

Sunt filosofii care lămuresc lucruri mai mult pentru autor sau pentru felul de a vedea al unui grup – nu pentru alți oameni. Caut să evit acest pericol prin analize factuale a ceea ce se petrece în realitate (Die kulturelle Wende, 2005; Crizele modernității târzii, 2008; Criza și după criză, 2010). Sunt de părere că filosofia fără analize factuale este goală, iar analizele factuale fără filosofie sunt cel mult parțiale.

Analizele factuale au fost și pentru mine materia în care am promovat soluții conceptuale. În filosofia religiei (Religia în era globalizării, 2005) arăt că asincronia religiei nu înseamnă nesincronizare cu nevoi actuale, în filosofia dreptului (Justiția și valorile, 2020) readuc justiția la valoarea dreptății, în filosofia statului (Statul actual, 2021) repun contractul la baza statului, în filosofia educației (Educația responsabilă, 2018) așez educația pe tripticul competențe, abilități, valori, în filosofia artei (Profunzimea artei, 2020) argumentez pentru artă ca prelucrare simbolică a trăirii umane a lumii.

Sistematizarea am început-o, la rândul meu observând filosofii de referință (Herbert Marcuse, 1982; Filosofia lui Habermas, 2005; Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger, 2010; Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, 2017; Heidegger, 2021). Starea filosofiei și teologiei (Philosophia et Teologia hodie, 2008; Filosofi și teologi actuali,2019) este normal să intereseze astăzi.

Numai că sistematizarea filosofică are de făcut față nu doar istoriei, ci și realității pe care o trăim. De aceea, am căutat să aduc la formulare filosofia proprie (Raționalitate, comunicare, argumentare, 1991; Relativismul, 2004; Întoarcerea la sens,2015; Pragmatismul reflexiv, 2016; Rațiune și voință de rațiune, 2017; The Sense of our History, 2019; Cunoaștere și reflexivitate, 2020) și să-i rezolv problemele de bază.

Astăzi, însă, o filosofie care nu anticipează este marginalizată de abundentele calculări ale viitorului. Ca urmare, anticiparea alternativelor intră printre datoriile filosofiei. Am și dat, la rândul meu, anticipări: dependența tranziției de democratizare (Die kulturelle Wende, 2005), nevoia reafirmării proiectului european inițial (The Destiny of Europe, 2011), schimbarea inexorabilă a lumii (Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, 2012), noua cuplare a identității naționale cu modernitatea (Identitate națională și modernitate, 2018), corectura globalizării (După globalizare, 2018) etc. Dincoace de acestea, lămuresc ce se prefigurează (Ordinea viitoare a lumii, 2017; Viitorul Universității, 2020) și arunc sonde în viitor.

A filosofa astăzi are printre presupoziții capacitatea de a diagnostica situația dată și de capta întregul, de a da analize factuale, sistematizări conceptuale și anticipări de evoluții, cultura teoretică. Abia pe asemenea suport filosofia își poate satisface acum menirea dintotdeauna. (Din conferința Filosofia lumii actuale, susținută în 24 septembrie 2021, în cadrul „Conferințelor Tribuna”)

Andrei Marga

Actualitate

Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville

Publicat

pe

De

Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”

Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.

Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.

Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față

Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.

Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.

Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație

Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.

În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.

Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană

Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.

În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.

Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice

Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.

Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.

PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin

Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.

PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.

Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.

Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale

Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.

Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic

Publicat

pe

De

O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice

Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.

Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.

General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.

Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice

Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.

Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.

Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.

De la atacuri evidente la comportamente suspecte

În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.

Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.

Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.

Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă

McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.

„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.

Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.

Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital

În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.

În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.

Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.

Teste imposibile în lumea reală

Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.

Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.

În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.

Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată

Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.

În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.

Citeste in continuare

Actualitate

Avantajul decisiv se câștigă prin viteza informației Comandanții nu-și mai permit întârzieri

Publicat

pe

De

În conflictele moderne, accesul rapid la informații esențiale poate face diferența dintre succes și eșec. Comandanții au nevoie de date disponibile instantaneu, dar și de certitudinea că acestea sunt corecte, sigure și suficient de clare pentru a susține o decizie imediată.

Atunci când rapoartele de informații indică apariția unei amenințări, fiecare secundă devine importantă. Timpul pierdut pentru verificarea, interpretarea sau corelarea datelor îi oferă adversarului ocazia de a-și ajusta poziția și de a acționa primul.

În acest context, problema nu mai este doar accesul la informații despre misiune, ci capacitatea de a stabili rapid dacă acestea pot fi utilizate cu încredere. Viitorul câmpului de luptă va aparține forței capabile să transforme informațiile protejate în decizii operative înaintea adversarului.

Decizia rapidă nu depinde de un singur sistem

Avantajul decizional nu poate fi obținut printr-o platformă izolată. El trebuie construit prin integrarea mai multor capabilități, de la sateliții aflați pe orbite geosincrone, la rețelele de comunicații și sistemele terestre.

O astfel de arhitectură trebuie să permită detectarea amenințărilor, transmiterea sigură a datelor, confirmarea informațiilor și coordonarea reacției pe întregul lanț operațional.

Supraveghere permanentă de pe orbita geosincronă

Orice decizie începe cu o imagine clară a situației operative. În domeniul apărării antirachetă, această imagine presupune supraveghere permanentă și informații verificate.

De ani de zile, sistemul spațial cu senzori infraroșii SBIRS reprezintă una dintre componentele principale ale avertizării și urmăririi rachetelor de pe orbită. Acesta asigură monitorizarea continuă a unor regiuni extinse și reflectă experiența acumulată în dezvoltarea sistemelor de detectare a lansărilor și de urmărire a traiectoriilor.

Următoarea etapă este reprezentată de sateliții Next-Generation OPIR GEO, cunoscuți sub denumirea NGG. Concepută pentru a răspunde unor amenințări tot mai sofisticate, inclusiv rachete hipersonice, noua generație urmărește să îmbunătățească atât capacitatea de detecție, cât și rezistența sateliților în fața tentativelor de perturbare sau atac.

Sateliții NGG sunt construiți pe platforma LM2100 Combat Bus, proiectată pentru un nivel ridicat de supraviețuire în mediul spațial. Obiectivul este furnizarea unor informații sigure și permanente exact în punctele în care acestea sunt necesare.

Datele trebuie să circule fără întreruperi

Informația poate deveni un avantaj militar doar dacă este transmisă rapid, protejat și fără discontinuități între toate componentele forței.

Sateliții Transport Layer, construiți pe platforma LM50, sunt destinați transportului securizat al datelor între senzori, operatori și sistemele de misiune. Prin comunicații reziliente, cu latență redusă, aceștia pot distribui aproape instantaneu informațiile provenite de la rețelele de detecție și urmărire.

Un asemenea sistem permite ca datele despre o amenințare să ajungă rapid la centrele de comandă și la unitățile responsabile de reacție, menținând ritmul operațiunilor chiar și în condiții de bruiaj sau degradare a infrastructurii.

Apărarea antirachetă se extinde pe mai multe orbite

Rezistența unei arhitecturi spațiale nu poate fi asigurată prin utilizarea unei singure orbite. Pentru a îmbunătăți continuitatea supravegherii și pentru a menține urmărirea rachetelor tot mai avansate, Forța Spațială a Statelor Unite dezvoltă o componentă de avertizare și urmărire pe orbita medie a Pământului, denumită MEO.

Această capacitate este introdusă treptat, prin mai multe etape de dezvoltare. Ea ar urma să completeze sistemele de avertizare amplasate pe orbita geosincronă și capabilitățile de urmărire de pe orbita joasă, cunoscută drept LEO.

Prin combinarea celor trei niveluri orbitale, arhitectura urmărește să ofere o acoperire mai persistentă, mai multe surse de date și o redundanță sporită în cazul pierderii sau perturbării unei componente.

Lockheed Martin participă la competiția pentru contractul aferent celei de-a doua etape de dezvoltare, cunoscută drept Epoch 2. Compania își consolidează astfel implicarea în evoluția sistemului american de avertizare, urmărire și apărare împotriva rachetelor.

O arhitectură integrată pentru întregul lanț de reacție

Fiecare legătură dintre detectarea unei amenințări și răspunsul militar trebuie proiectată astfel încât să consolideze etapa următoare.

Supravegherea permanentă din orbita GEO, senzorii distribuiți pe orbita LEO și rețelele de comunicații sunt completate de noile capabilități MEO. Împreună, aceste elemente pot forma o arhitectură capabilă să detecteze amenințările din timp, să transmită informații verificate, să scurteze procesul decizional și să coordoneze reacția pe întregul lanț operațional de lovire la distanță.

Această abordare este ilustrată și în scenariile de operațiuni comune în toate domeniile, cunoscute sub acronimul JADO, unde datele provenite din spațiu sunt integrate cu sistemele terestre și cu celelalte componente militare.

Integrarea sistemelor devine esențială

În calitate de integrator de sisteme pentru întregul spectru al misiunilor, Lockheed Martin promovează o abordare bazată pe conectarea tuturor capabilităților într-o singură arhitectură operațională.

Pe măsură ce timpul disponibil pentru luarea deciziilor se reduce, obiectivul devine tot mai clar: dezvoltarea unor sisteme capabile să deplaseze informația rapid, să reziste atacurilor și perturbărilor și să permită acțiuni coordonate într-un timp cât mai scurt.

Privite separat, fiecare capabilitate aduce un avantaj important. Proiectate să funcționeze împreună, acestea pot genera un efect superior: avantajul decizional care permite unei forțe să observe prima, să înțeleagă mai repede situația și să acționeze înaintea adversarului.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv17 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv17 ore ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv17 ore ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv17 ore ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusivo zi ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusivo zi ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusivo zi ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv3 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv3 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv4 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv4 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv5 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv