Ministrul Culturii, Demeter András István, s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Coreea în România, Hur Seung-chul, aflat la începutul mandatului său diplomatic la București. Discuțiile s-au concentrat asupra extinderii cooperării culturale dintre cele două state, în cadrul Parteneriatului Strategic.

Centru cultural și săptămâni dedicate celor două țări

Printre propunerile analizate s-a numărat deschiderea, în viitorul apropiat, a unui Centru Cultural Coreean în România. Oficialii au discutat, de asemenea, despre organizarea unei Săptămâni culturale coreene la București și a unei săptămâni culturale românești la Seul.

Inițiativele ar putea crea noi oportunități de colaborare și dialog între artiști, instituții culturale și publicul din cele două țări.

Întrevederea, în preajma Zilei Naționale a Coreei

Întâlnirea a avut loc înaintea evenimentului dedicat Zilei Naționale a Republicii Coreea, care urmează să fie marcat la Opera Națională București. România a transmis partenerilor coreeni urări de bine și un mesaj de prietenie.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Culturii, întrevederea a vizat continuarea și diversificarea colaborării culturale româno-coreene.

Traian Băsescu s-a întors la televizor, duminică seara, în rolul clasic: cronicar de dezastru anunțat. De data asta, tema: cum am scăpat, la mustață, de o retrogradare de la agențiile de rating și cum s-ar putea să nu mai scăpăm data viitoare, dacă mai lungim circul cu guvernul de carton.

„Ne mirăm că am scăpat” – România, elevul corijent care se miră că n-a picat

Băsescu spune clar: agențiile de rating „au fost cu ochii pe noi”, iar faptul că România nu a fost retrogradată e mai mult miracol decât merit.

Traducerea subtextului:

• am dat tema după dead-line,
• am copiat pe hol legile care trebuiau,
• profesorul a oftat, ne-a mai lăsat în picioare încă un semestru.

„Ne mirăm că am scăpat de data asta de o retrogradare. Cred că data viitoare nu mai avem șansa aceasta, dacă noi continuăm cu haosul acesta, cu instabilitatea politică”, zice Băsescu.

Adică: încă o tură de „guvern demis / guvern interimar / premier la ralanti” și ratingul de țară o ia la vale mai repede ca leul în ajun de criză.

Moody’s și fantoma alegerilor anticipate: „Nu e chiar o glumă, dragă Cotroceni”

Moody’s, spune Băsescu, a făcut un comentariu simplu, dar tăios: probabilitatea alegerilor anticipate e „semnificativă”. Nu o sperietoare, nu o fantasmă, ci o posibilitate reală.

În timp ce de la Palatul Cotroceni se transmite calmul binecunoscut de manual:

• „Stați liniștiți, nu vor fi anticipate, ne descurcăm noi cu consultările”.

Băsescu, însă, punctează: ce pentru Cotroceni e „nu se pune problema”, pentru Moody’s e „se cam pune, de fapt”.

Alegeri anticipate: „n-am făcut niciodată, dar vedem noi… văzând și făcând”

Întrebat dacă România e pregătită de anticipate, Băsescu scoate din sertar filosofia națională de management de criză:
„Văzând și făcând”.

„Experiența asta nu s-a făcut niciodată în România și dacă va fi nevoie, o vom parcurge și vom vedea.”

Adică:

• nu avem infrastructură electorală adaptată,
• nu avem legislație gândită serios pentru asta,
• dar, ca de obicei, improvizăm din mers, punem trei ordonanțe, două comitete și un grup de lucru și ne prefacem că așa a fost planul.

Important e mesajul: „Nu-i imposibil de făcut”. Nimic nu e imposibil în România, mai puțin să avem un guvern stabil mai mult de două sezoane politice la rând.

Cronologia ratată: dacă mișca președintele, acum eram aproape de anticipate

Băsescu, cu ceasul politic în mână, dă cu subsemnatul peste Cotroceni:
dacă președintele ar fi mișcat mai repede, acum eram deja cu anticipate aproape în derulare.

„Dacă președintele ar fi acționat mult mai rapid într-o lună să parcurgă procesele, acum, după două luni, puteam începe procedura de alegeri anticipate.”

În traducere:

• criza politică se apropie de jumătate de an,
• timpul a fost irosit în consultări sterile,
• s-a ratat inclusiv varianta extremă (anticipatele), nu pentru că era imposibilă, ci pentru că nu s-a vrut să se apese accelerația.

România politică: mereu între „e prea devreme” și „acum e oricum prea târziu”.

Parlamentul, eroul din subsolul raportului: a făcut „ce trebuia”, accidental corect

Băsescu subliniază ceva ce nu dă bine în discursul anti-sistem, dar apare negru pe alb în raportul Standard & Poor’s: partidele au făcut în Parlament „ce trebuia”, chiar și cu guvern căzut.

• Legile cerute pentru stabilitatea macro au fost adoptate.
• Ce trebuia bifat, s-a bifat.
• Sistemul, oricât de haotic, n-a dat cu totul în gard.

E un fel de ironie grea:
politicienii sunt incapabili să țină un guvern întreg pe picioare, dar reușesc, sub presiunea ratingurilor, să voteze la timp ce trebuie pentru a nu se face praf financiar.

Nu pentru oameni, nu pentru spitale sau școli, ci pentru Standard & Poor’s.

„Același song”: amenințarea cu retrogradarea, refren de toamnă

Băsescu amintește că nici nu e prima oară:
„Aduceți-vă aminte că acum două luni era același song – ‘Dacă nu faceți guvern, vă retrogradăm’, și uite că nu s-a făcut și nu ne-a retrogradat.”

Melodia e cunoscută:

• versul 1: „faceți guvern, altfel vă tăiem ratingul”
• refren: politicienii se ceartă, nu fac guvern la timp
• final: agenția oftează, mai dă un răgaz, România scapă „la limită”.

Numai că Băsescu pune avertismentul în bold: suntem „foarte aproape de limită”.

După suficient „song”, urmează, inevitabil, „remix-ul” cu retrogradare inclusă.

Departamentul de Stat și Standard & Poor’s: când raportul politic îți cosmetizează ratingul

Partea cea mai acidă a analizei lui Băsescu este legătura pe care o sugerează între raportul Departamentului de Stat al SUA și decizia Standard & Poor’s.

Logica lui:

• Departamentul de Stat a dat un raport „acceptabil” despre România:
  • a notat și progrese, și regrese în justiție,
  • a spus că n-avem legislație grozavă pentru investiții,
  • dar a consemnat că țara rămâne atractivă.
• Situația a fost „împachetată” într-un mod care nu dădea imagine de caz pierdut, ci de pacient în stare gravă, dar încă tratabil.

De aici, concluzia: Standard & Poor’s (companie americană) ar fi fost pusă într-o poziție delicată dacă ar fi emis un verdict de rating în contradicție flagrantă cu evaluarea politică a Departamentului de Stat.

Pe scurt:

• geopolitica și percepția strategică au cântărit la fel de mult ca cifrele.
• imaginea României a fost „ambalată” la Washington suficient de decent cât să nu fie zdrobită la New York.

România, pacient de terapie rating-intensivă: încă respiră, dar cu perfuzia la vedere

Sintetizând ce spune Băsescu:

• agențiile de rating ne mențin pe linia de plutire,
• Parlamentul, în ciuda haosului, a votat ce trebuia pentru a nu exploda macroeconomic,
• Departamentul de Stat a reacordat, indirect, un certificat politic de „acceptabil”.

Dar:

• criza politică durează de aproape jumătate de an,
• guvern stabil nu avem, doar combinații și improvizații,
• alegerile anticipate au fost sabotate mai degrabă prin inactivitate decât prin argumente,
• data viitoare, la următorul „song”, s-ar putea ca refrenul să se termine cu nota de jos: retrogradarea reală.

Mesajul dur, dincolo de jargon:
România nu a fost salvată de responsabilitatea clasei politice, ci de un amestec de inerție instituțională și circumstanțe externe favorabile.

Sau, în stilul pamfletar al lui Băsescu, tradus până la capăt:
„Am scăpat și de data asta, dar să nu confundăm norocul de rating cu competența de guvernare.”

Arena e plină, soluțiile s-au golit

Fostul președinte Traian Băsescu, omul care a văzut toate combinațiile posibile la Palatul Victoria, vine iar cu „soluția salvatoare” pentru criza guvernamentală: un premier independent, dar cu miniștri de la partide. Adică un fel de „șef neutru” care să conducă o gașcă partizană. Independență, dar pe cartela de partid.

Într-o intervenție la Digi24, Băsescu descrie tabloul politic cu precizia unui chirurg beat: nimeni nu mai vrea pe nimeni, toți au veto pe toți, iar soluțiile s-au îngustat, ca ratingul liderilor după fiecare negociere televizată.

Catalogul interdicțiilor: cine cu cine nu se pupă

Băsescu rezumă „logica” politică a momentului:

• AUR nu susține niciun guvern dacă nu e și el în poză;
• Președintele nu vrea să audă de AUR;
• Grindeanu vrea cu AUR;
• Liberalii nu-l vor pe Grindeanu;
• Toți se vor la guvernare, dar nu cu ăilalți.

Din acest labirint de orgolii, Băsescu trage concluzia „epocală”: nu mai există soluție decât un premier independent, susținut de partide. Un fel de mire „apolitic”, dar cu nași de toate culorile.

Și pune și cireașa pe tort: „Liberalii ar face ca taurii în arenă să-l vadă pe Grindeanu premier.” Cu alte cuvinte, dacă îl văd pe Grindeanu la Palatul Victoria, PNL intră direct în coridă, cu spume la gură.

PSD, majoritar cu portavocea, flexibil la fotoliu

Despre PSD, Băsescu spune că, deși „zilele astea au trâmbițat că au majoritate”, probabil vor accepta și varianta cu alt premier. Altfel spus, după ce au scos-o pe Lia Olguța Vasilescu la înaintare să proclame majoritatea de la toate microfoanele, social-democrații s-ar putea trezi brusc foarte maleabili dacă li se promite că nu rămân pe dinafară.

Majoritate de la microfon, elasticitate maximă la negociere – marca PSD.

AUR la guvernare? „Nu vă apropiați, că vă rup urechile!”

Băsescu intră apoi în scenariul de coșmar al Cotrocenilor: PSD aduce în guvern miniștri de la AUR. Dar vine imediat cu „soluția prezidențială”: președintele poate pur și simplu să nu semneze decretele de numire.

În stilul său caracteristic, fostul șef de stat traduce ipotetic reacția prezidențială:
„Foarte bine, v-a votat Parlamentul, domnule prim-ministru, dragi miniștri, astea-s decretele pe care le-am semnat, dar am vreo trei pe care nu le-am semnat.”

Mesajul lui Băsescu e clar: președintele ar fi trasat deja linia roșie – „nu vă apropiați de AUR că vă rup urechile” – iar PSD poate să viseze la combinații cu extremiștii, dar numai până la poarta Cotroceniului.

Criza se prelungește? Nicio problemă, avem interimari la kilogram

Întrebat dacă blocarea unor miniștri ar prelungi criza, Băsescu bagă încă o „soluție extremă”: interimari peste interimari.

„Nu, soluția ar fi ca imediat să numească niște interimari până când se nominalizează alți miniștri. Nu văd o soluție, dar asta e o soluție extremă”, spune calm fostul președinte.

Traducere: nu știe nimeni cum ieșim din hățiș, dar întotdeauna mai putem pune un interimar peste haos, că România e țara în care nimic nu e mai permanent decât provizoratul.

Nazare, „independentul” care nu-i destul de independent

Când vine vorba de Alexandru Nazare, vehiculat ca variantă de premier „independent”, Băsescu taie scurt: nu, nu e independent.

Probabil pentru că, în România, „independent” a ajuns să însemne fie omul tuturor partidelor, fie omul niciunuia, dar oricum, niciodată omul care deranjează serios sistemul. Iar Nazare, în ochii lui Băsescu, nu bifează criteriul.

Nicușor Dan, arbitru de criză sau crainic de Palat?

Surpriza vine la final: Băsescu vorbește despre „președintele Nicușor Dan”, pe care îl vede ca fiind cel care „va tranșa lucrurile și în 10 zile vom avea un premier”. Mai adaugă și că „indiferent ce guvern va fi, vom avea un buget credibil”.

În acest scenariu, președintele – fie că este vorba, în mod corect, de șeful statului actual, fie că Băsescu își amestecă numele în declarații – apare ca marele arbitru care, după niște consultări la Cotroceni, apasă pe buton și iese din imprimantă premierul „salvator”.

Consultările de luni de la Cotroceni, cu partidele chemate la raport pentru desemnarea unui premier, sunt prezentate ca momentul în care totul se decide. Realitatea politică de până acum arată însă că la noi consultațiile sunt doar preludiul următoarei crize.

Premier independent, dependență totală de partide

Conceptul de „premier independent cu miniștri de partid” vândut ca soluție finală arată perfect logica scenei politice:

• vrem să dăm impresia că rupem cu vechile combinații;
• dar nu renunțăm la niciun om din sistem;
• cosmetizăm vârful, lăsăm mecanismul intact.

În timp ce Băsescu jonglează cu taurii din arenă, cu AUR „rupt de urechi” la Cotroceni, cu PSD „majoritar” doar la declarații și PNL în rol de spectacol coleric, criza guvernamentală rămâne ce a fost: o bătălie pentru control, ambalată în povești despre responsabilitate și stabilitate.

Singura constantă e că, indiferent cine va fi premierul „independent”, va fi dependent până în măduvă de partidele care-l susțin, de calculele lor, de șantajele lor, de interesele lor. Iar cetățeanul rămâne, ca de obicei, în tribune, cu bilet plătit, urmărind aceeași corridă politică, cu alți taur(i), dar cu aceiași toreadori.