Featured
Ciolacu vrea să arunce România în aer!
Președintele PSD a mai scos o drăcie din pălărie. Ieri, în ceas de seară. Într-o dezbatere a unei televiziuni de știri. Presat de Anca Alexandrescu, a declarat că, până la anticipate, obiectivul pe care-l urmărește este ca România să fie administrată, nici mai mult, nici mai puțin, decât de un guvern de tehnocrați. Ca să vezi! Să ne lăsăm prinși în mod deliberat în această capcană întinsă de Marcel Ciolacu. Și să vedem cu ce s-ar alege această încercată țară.
Un Guvern politic, alcătuit dintr-o coaliție scremută de președintele Klaus Iohannis, nu a făcut față celor patru crize pe care le traversează România. A plesnit din toate încheieturile. În ciuda faptului că se afla sub comandă unică. Klaus Iohannis, într-un moment, obținuse ceea ce și-a dorit. Avea „Parlamentul său”. Cu o majoritate perfectată printr-un document oficial al coaliției. Avea „Guvernul său”. Iar moț peste Executiv, prim-ministrul pe care și l-a dorit. Cu Armata la picioare. Cu serviciile secrete tot la picioare. De fapt, cu toate instituțiile de forță. Și cu susținerea lipsită de orice echivoc a Germaniei, care, de altfel, l-a și pus guvernator. Politic vorbind, lucrurile mergeau ca pe roate. Și, din postura de președinte, ajunsese, e drept, cu fereală, să conducă săptămânal Guvernul de la Cotroceni. Pe bucăți. Și astfel a putut să-și proclame primele mari victorii.
Cum ar fi „România educată”. Proiectul său de țară. Pe care l-a clocit aproape un mandat și jumătate. În fine, a putut pune în fața națiunii o încropeală. Pentru cine nu a citit respectivul document, el poate să pară un lucru bine făcut. Și probabil că au fost destul de mulți români amăgiți. Care au zis: „Iată, avem un președinte de ispravă. A făcut ce a promis. A măsurat de mai multe ori, a tăiat o dată și, în curând, vom avea în fine o Românie educată”. Pentru cei care însă au citit acest document, dezastrul este vizibil și total. Echivalează pur și simplu cu teza unui corijent. O încropeală de doi bani. Care nu poate duce decât la creșterea și mai alarmantă a numărului de analfabeți funcțional. Cu sau fără banii Uniunii Europene. Un alt proiect politic important, conceput sub aburii victoriilor în alegeri, mai puțin cea parlamentară, a constat în inițierea cu succes a alegerilor anticipate. Crezând că este pe cai mari, mergând până la capăt pe psihologia „câștigătorul ia tot”, Iohannis a vrut să dea lovitura. Să inițieze alegeri anticipate, pentru a-și consolida victoria mortală împotriva „ciumei roșii”. Nu i-a ieșit. Și a dat vina pe pandemie. A putut organiza alegeri în pandemie, dar nu și anticipate.
Și fiindcă am ajuns la capitolul pandemie, după ce a luat coronavirusul în bătaie de joc, taxându-l drept o viroză obișnuită, s-a gândit că ar fi o oportunitate să preia comanda. Și să biruie pandemia. Cât timp România a rămas în siajul altor state, Iohannis a organizat sistematic ședințe pe această temă la Cotroceni, erijându-se în campionul și strategul luptei pentru sănătate publică. Nici asta nu i-a ieșit. Pandemia a luat-o razna. Și după ce s-a lăudat luni de zile că, sub înțeleapta sa conducere, am fi devenit campionii „imunizării de turmă”, iată că la ora bilanțului s-a putut constata că România are cei mai puțini vaccinați din Uniunea Europeană proporțional cu populația. O nouă înfrângere, care acum cunoaște dimensiuni apocaliptice, întrucât în acest nou val suntem pe locul întâi la numărul de persoane infectate și de morți. Și iată că Iohannis nu mai face nici pe această temă ședințe la Cotroceni.
Dar avem de-a face și cu o criză economică. Din nou președintele a vrut să prindă taurul de coarne și din nou a fost împuns. Amintiți-vă. A promis un munte de bani. Nu mai puțin de 80 de miliarde de euro. Afirmând că va fi cea mai mare contribuție a Uniunii Europene la dezvoltarea unui stat. Și în final a ieșit o mărgică. România va primi în următorii șase ani sub 30 de miliarde de euro, dintre care o bună parte sub forma unui împrumut, pe care trebuie să-l restituim cu dobândă cu tot. Pe lângă celelalte împumuturi exorbitante, angajate în mod iresponsabil de „Guvernele sale” și care s-au constituit în cea mai mare datorie pe care a avut-o România în întreaga ei istorie. Și unde mai pui că banii pe care i-am putea accesa în următorii șase ani de la Uniunea Europeană, așa-zișii bani gratuiți, adică sub formă de granturi, nu reprezintă altceva decât contribuția statului nostru la Uniunea Europeană pe parcursul respectivului ciclu istoric. Ne alegem deci cu praful de pe tobă. Și pentru ca gluma prezidențială să fie completă, iată, au ieșit dovezile cum că România nu a reușit să cheltuie decât 40% din banii care i-au fost puși la dispoziție până în prezent de Uniunea Europeană, destinați dezvoltării comunităților locale. Și ca să acopere gaura și rușinea, în ce ordine vreți, „Guvernul său” a mai conceput un truc. Faimosul plan Saligny, care a rupt coloana vertebrală a Executivului. Și a coaliției.
Iar acum ne aflăm într-un punct de inflexiune, în care se suprapune cea mai gravă criză din sistemul de sănătate publică, pandemia fiind doar o parte, peste cea mai profundă criză economică din perioada interbelică până în prezent, peste o criză politică, generată de ruperea coaliției și imposibilitatea aparentă a realizării unei noi majorități guvernamentale și, în fine, peste o criză socială fără precedent, în condițiile în care gaura din buzunarele românilor crește exponențial, amenințând să-i lase nu numai fără bani, dar și în fundul gol. Și, în tot acest timp, România este nu vândută, ci dată cadou pe bucăți străinătății.
Ei bine, în acest context, în care am văzut cum funcționează un pol de putere, cel de la Cotroceni, și cum s-a împotmolit celălalt pol de putere, cel de la Palatul Victoria, și în condițiile în care Justiția, una dintre puterile fundamentale ale statului, se zvârcolește în aceeași mlaștină în care s-a zvârcolit și în ultimii ani, iată că și Parlamentul aleargă bezmetic pe sârmă deasupra vâlvăilor, fluturând inconștient canistrele de benzină din mâinile șefului opoziției. Ei bine, doamnelor și domnilor, Marcel Ciolacu, tătucul opoziției, are un plan fabulos.
Am explicat întreg contextul, pentru a încerca să descifrăm ce noi planuri și-a făcut liderul opoziției, care o bâjbăie de luni de zile, amețind și anesteziind cel mai mare electorat din România. În fine, zice că s-a hotărât. A introdus o moțiune de cenzură. Deși până acum a avut bine mersi o alta, care putea fi votată liniștit, așa cum de altfel a constatat și Curtea Constituțională. Marți, trei ceasuri rele, promite în numele parlamentarilor PSD că toți, cu mic cu mare, vor vota pentru căderea Guvernului. Promit același lucru, fără nici cea mai mică ezitare, și parlamentarii AUR. Ba s-au mai angajat și deputații altor minorități decât cea maghiară. Cu noduri în gât, zic că vor vota și parlamentarii USR-PLUS, deși moțiunea îi face praf pe foștii miniștri ai acestui partid. Ciolacu știe că moțiunea poate să treacă. Mai știe că spațiul de manevră al președintelui Klaus Iohannis s-a îngustat dramatic. Că nu prea mai are cum să încropească o nouă majoritate, oricât de aprig s-ar strădui statul subteran și factorul extern. Oricât de mult ar transpira cârtițele de care dispune în toate partidele. În aceste condiții, nu ar fi nimic mai firesc decât ca PSD să fie gata să propună o nouă echipă guvernamentală, în frunte cu un premier pe care să și-l asume. Dar nu și nu. Săptămâni în șir, Ciolacu a ținut-o gaia-mațul că vrea alegeri anticipate. Copiindu-l la indigo pe Klaus Iohannis cel de acum doi ani. Și știind perfect că alegerile anticipate sunt cvasi-imposbile în România. Și pentru ca regele să nu fie prins chiar în pielea goală, pe ultima sută de metri, a mai scos din pălărie o făcătură. Și anume că, până când vor fi organizate anticipatele, cândva prin primăvară, după ce speră el ca prin boală să se imunizeze în sistem de turmă pentru o vreme cea mai mare parte a populației României, această țară să fie condusă de un guvern de tehnocrați.
Mă crucesc! Guvernele de așa-ziși tehnocrați nu au putut funcționa decât dezastruos în România, și asta în perioade în care nu ne-am confruntat cu patru crize simultan. Administrarea unui stat care traversează asemenea crize presupune nu numai profesionalism, nu numai ingeniozitate, nu numai viziune, ci și o puternică voință politică. În spatele unui guvern de tehnocrați, admițând că i-am găsi, nu va putea exista niciun fel de voință politică. Cu atât mai mult cu cât se știe din start, cum de altfel anunță Ciolacu, că acest prezumtiv guvern va fi de sacrificiu. Urmând să se detoneze la primăvară.
Să o spunem pe șleau. Din motive pe care nu vreau să le dezvolt acum, dar care desigur nu-mi scapă, Marcel Ciolacu se teme ca dracul de tămâie de asumarea acum a unei guvernări. Pentru a scăpa de răspundere, intenționează să arunce literalmente România în aer. Pentru că asta ar însemna acum un guvern de tehnocrați și asta va însemna peste câteva luni o fantezistă operațiune de alegeri parlamentare anticipate.
Sorin Rosca Stanescu
Exclusiv
OPERAȚIUNEA „BINOCLUL”: Cum a ajuns IOR jucăria privată a „Reginei Restructurărilor” sub binecuvântarea Ministerului
Arheologie administrativă: S-a dezgropat un ordin din epoca de piatră pentru a instaura dictatura „specialilor”
Într-o demonstrație de agilitate legislativă care ar face invidios orice iluzionist de bâlci, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a reușit performanța de a transforma industria optică românească într-un experiment de laborator politic. Rețeta e simplă și miroase a praf de pușcă și interese de grup: se ia o companie strategică precum S.C. IOR S.A., se ignoră cu desăvârșire orice regulă de guvernanță corporativă și se reactivează, ca prin minune, un „cadavru” administrativ sub forma Ordinului nr. 1210 din 2016.
De ce să te complici cu concursuri transparente, cu profesioniști sau cu birocrația plictisitoare a legii, când poți să scoți de la naftalină o procedură de „administrare specială”? Astfel, sub bagheta ministrului USR, Ambrozie-Irineu Darău, IOR a încetat să mai fie o mândrie a industriei naționale, devenind, peste noapte, un fief personal unde transparența este tratată ca o boală contagioasă.
Miron, „Omul-Orchestră”: De la Carfil la IOR, cu aceleași pârghii de fier
Personajul central al acestei epopei a capturării statului este Adriana-Laura Miron, o figură care pare să fi descoperit secretul ubicuității administrative. După ce s-a instalat confortabil la S.C. Carfil S.A., „pupila” ministerului a primit prin Ordinul nr. 444/18.03.2026 și cheile de la IOR.
Sursa noastră, analiza documentelor oficiale (Ordinul 444 și Mandatul Special aferent), ne relevă un tablou de un absurd kafkian: doamna Miron nu este un simplu administrator, ci un veritabil „administrator suprem”. Cu un istoric judiciar care ar ridica sprâncenele oricărui ofițer de integritate, dar cu sprijinul necondiționat al „reformatorilor” de la minister, aceasta controlează acum două entități critice ale industriei de apărare. Se pare că în viziunea actuală, expertiza se măsoară în dosare la DNA și în capacitatea de a executa ordine fără a pune întrebări incomode.
Mandatul „Terminator”: Puteri dictatoriale deghizate în restructurare
Dacă citiți Mandatul Special al doamnei Miron, s-ar putea să aveți senzația că parcurgeți decretul de numire al unui guvernator militar într-o provincie cucerită. Articolele din mandat îi oferă puteri care fac un CEO de multinațională să pară un biet stagiar:
- Marea tăiere: Poate decide restructurări și concedieri după bunul plac, fără filtrul vreunui Consiliu de Administrație.
- Marea vânzare: Articolul 4 îi dă dreptul să decidă „vânzări de active” și fuziuni. Într-o lume a imobiliarelor scumpe, IOR-ul devine brusc o tartă foarte apetisantă.
- Marea epurare: Sub pretextul „anulării actelor frauduloase”, Miron are „justiția proprie” în mână, putând elimina orice voce critică din interiorul companiei sub amenințarea instanței.
Guvernanța corporativă, aruncată la coș sub paravanul „avariei”

Este fascinant cum, în 2026, Ministerul Economiei folosește o „stare de avarie” inventată pentru a ocoli OUG 109/2011. Guvernanța corporativă, evaluările de performanță și independența sunt doar niște cuvinte pompoase folosite în campania electorală. În realitate, se preferă „înghețarea” legii și instalarea unui om de casă cu puteri discreționare.
Întrebările rămân, ca de obicei, fără răspuns: Cum poate o persoană vizată de anchete penale să gestioneze active strategice de miliarde? Cine verifică dacă „restructurarea” nu e doar un nume codificat pentru „devalizare”? Și, mai ales, cât timp va mai trece până când IOR va deveni doar o amintire optică, privită printr-un binoclu reglat greșit de la minister?
Până la un răspuns oficial, S.C. IOR S.A. rămâne captivă într-un joc de putere unde „specialul” din titlul de administrator nu se referă la competență, ci la regimul de imunitate și control absolut asupra resurselor statului. Voom reveni. (Cristina T.).
Notă: Adriana-Laura Miron beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței, chiar dacă mandatul său la cârma IOR și Carfil pare deja o sentință pentru industria de apărare.
Exclusiv
IPJ PRAHOVA SI MIRACOLUL DE LA DRAJNA: CUM SĂ AI ZERO DOSARE, DAR MERITE DEOSEBITE ȘI RECOMPENSE DE ZIUA POLIȚIEI (I)
Dacă s-ar organiza un campionat național de „a albi degeaba”, Secția 11 Poliție Rurală Drajna ar pleca cu medalia de aur, iar comisarul-șef Popescu Valentin ar fi căpitanul echipei. Sub bagheta sa, aplicarea legii a devenit un fel de interpretare artistică, unde victimele violenței sunt plimbate între legi ca între rafturile unui supermarket, iar „profesionalismul” se măsoară în sancțiuni șterse miraculos cu ocazia sărbătorilor oficiale. Potrivit unor surse din sistem, la Drajna nu se face poliție, ci un soi de experiment administrativ în care legea este mai mult o sugestie facultativă.
„CALEIDOSCOPUL” JURIDIC: CÂND NU ȘTII DACĂ E VIOLENȚĂ DOMESTICĂ SAU EXCURSIE ÎN TEREN
La Secția 11 Drajna, formularele sunt un inamic mai mare decât infractorii. Conform verificărilor făcute de Biroul Control Intern din cadrul IPJ Prahova, sub comanda comisarului-șef Popescu, polițiștii din teren au ajuns să încurce borcanele juridice într-un mod demn de cascadorii râsului. Să confunzi Legea 217/2004 (violența domestică) cu Legea 26/2024 (ordinul de protecție extins) înseamnă să joci „v-ați ascunselea” cu viața oamenilor aflați în pericol.
Este o performanță rară ca un comisar-șef să dea îndrumări atât de „iluminate” încât subalternii să nu mai știe ce tipizat să completeze. Practic, la Drajna, dacă ești victimă, trebuie să te rogi ca polițistul să fi nimerit formularul corect, nu să fi completat vreun tabel de inventar pentru mături.
REȚETA SUCCESULUI LA DRAJNA: ZERO DOSARE SOLUȚIONATE, DAR „MERITE DEOSEBITE”
Dar stați, că spectacolul abia începe! În timp ce alți polițiști își tocesc coatele prin arhive și pantofii prin noroaie pentru a soluționa dosare, la comisarul-șef Popescu Valentin eficiența are un alt nume: „Zero”. Sursele indică faptul că, pe parcursul întregului an 2025, bilanțul dosarelor penale soluționate de domnia sa este la fel de gol ca un cont bancar după sărbători.
Și totuși, minunea s-a produs! Deși în noiembrie 2025 fusese „recompensat” cu o mustrare scrisă pentru confuziile de mai sus, pe 25 martie 2026, de Ziua Poliției Române, sancțiunea s-a evaporat. În loc de „pedeapsă”, am asistat la o ridicare a sancțiunii pentru „merite deosebite”. Probabil meritul deosebit constă în capacitatea rară de a nu face absolut nimic timp de un an și de a fi premiat pentru asta. Este „alchimia” supremă: cum să transformi o mustrare scrisă într-o medalie de onoare, în timp ce fișetul cu dosare e plin de praf.
SCLAVAGISM ADMINISTRATIV ȘI ODIHNA CARE NU EXISTĂ
Dacă la capitolul legi aplicate victimelor e ceață totală, la capitolul gestionării subalternilor, comisarul-șef pare să fi adoptat manualul de management al unei plantații de bumbac. Deficiențele administrative constatate arată un dispreț suveran față de timpul de muncă și repausul săptămânal al polițiștilor din subordine.
Planificările de serviciu la Drajna par a fi făcute pe genunchi, între două „confuzii” de formulare, încălcând flagrant drepturile minime ale lucrătorilor. Să fii polițist sub comanda lui Popescu Valentin înseamnă să uiți că legea muncii există și să te transformi într-o piesă de șah mutată haotic pe tabla unei gestiuni catastrofale.
CONCLUZIA: CÂND SISTEMUL ÎȘI PREMIAZĂ PROPRIILE EȘECURI
Cazul de la Secția 11 Drajna nu este doar despre un șef care încurcă legile și ignoră dosarele. Este despre un sistem care, în loc să curețe incompetența, o parfumează cu „recompense” de Ziua Poliției. Când un comisar-șef primește iertarea păcatelor administrative fără să fi rezolvat măcar un dosar, mesajul transmis către restul polițiștilor este clar: „Nu munca te ridică, ci capacitatea de a supraviețui sancțiunilor până la următoarea sărbătoare”.
Sursa acestor dezvăluiri, dublată de tăcerea suspectă a celor care ar trebui să asigure ordinea, ridică o întrebare legitimă: la Drajna se mai aplică Codul Penal sau se merge pe „Legea lui Popescu”, unde zero înseamnă totul și eroarea este recompensată cu onoruri? Până la următorul miracol de Ziua Poliției, rămâne cum am stabilit: la Secția 11, legea e facultativă, dar recompensele sunt obligatorii. (Cristina T.).
Exclusiv
NOAPTEA MINȚII LA IPJ NEAMȚ: CUM SE TOPEȘTE LEGEA SUB STELELE DE CHESTOR
În timp ce polițiștii din stradă sunt măsurați la milimetru dacă au cascheta dreaptă, la vârful IPJ Neamț legea a devenit un fel de plastilină pe care conducerea o modelează după bunul plac. Cea mai recentă „operă de artă” administrativă, Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) semnat în februarie 2026, este dovada supremă că poți avea stele de chestor pe umăr și, în același timp, să fii repetent la capitolul siguranței propriilor oameni. Potrivit celor de la Sindicatul Polițiștilor „Diamantul”, IPJ Neamț a reușit performanța de a ignora complet Legea 319/2006, transformând instituția într-o feudă unde normele de protecție a muncii sunt tratate ca niște glume de prost gust.
VÂNĂTORII DE FANTOME ȘI COMITETUL CARE „EXISTĂ, DAR LIPSEȘTE CU DESĂVÂRȘIRE”
La IPJ Neamț, Comitetul de Securitate și Sănătate în Muncă (CSSM) este un fel de Bigfoot: toată lumea a auzit de el prin ROI, dar nimeni nu l-a văzut la față. Deși legea obligă orice unitate cu peste 50 de angajați să aibă acest comitet funcțional, IPJ Neamț – cu sutele sale de oameni – preferă ficțiunea. Sursa dezvăluirilor, Sindicatul Diamantul, scoate la lumină un paradox hilar: conducerea recunoaște în scris că trebuie să se consulte cu CSSM, dar uită să explice cum se înființează acesta. Practic, chestorul a semnat un regulament prin care promite să vorbească cu niște fantome administrative. Este un „Ghostbusters” instituțional, unde singurele spirite capturate sunt cele ale legalității.
MEDICINA „LA GHICI”: CÂND UN PLASTURE ÎNLOCUIEȘTE CONTROLUL PSIHOLOGIC
O altă mostră de „geniu” managerial este confundarea medicului de unitate cu medicul de medicina muncii. Conducerea IPJ Neamț pare să creadă că dacă ai un stetoscop la gât poți face orice, de la transplant de cord la evaluarea stresului post-traumatic. Legea cere specialiști, dar IPJ-ul oferă „medici de unitate” care, biieții de ei, au competențe de medicină generală, nu de medicina muncii. Rezultatul? Polițiști care lucrează 24 de ore în stres major sunt declarați „apți” pe bandă rulantă, fără ca un specialist real să le verifice inima sau mintea. Este o ruletă rusească jucată pe sănătatea angajaților, totul sub patronajul unei conduceri care preferă să ignore adresele oficiale ale sindicatului decât să pună mâna pe codul muncii.
DEMOCRAȚIA DE TIP „CIOCUL MIC”: REPREZENTANȚI ALEȘI PRIN DEGETUL ȘEFULUI
Cum se aleg reprezentanții lucrătorilor la Neamț? Nu prin vot, cum cere legea, ci prin „consultare directă” – un eufemism pentru „te-am numit eu pentru că ești cuminte”. În loc de alegeri libere și transparente, avem o desemnare administrativă care anulează orice urmă de independență. Sindicatul Diamantul acuză că acest simulacru de reprezentare transformă siguranța polițistului într-o anexă a Serviciului de Resurse Umane. Practic, „lupul” este pus să verifice dacă stâna este sigură pentru oi, iar procesele-verbale de alegere sunt mai secrete decât codurile nucleare, fiind refuzate sistematic la comunicare.
RADIOGRAFIA UNEI INDIFERENȚE CARE UCIDE: 46 DE ZILE, DOUĂ TRAGEDII
În timp ce IPJ Neamț se joacă de-a actualizarea regulamentelor „nedestinate publicității”, realitatea lovește cu pumnul în masă. Două sinucideri în rândul polițiștilor, în mai puțin de două luni, arată că sistemul de protecție a muncii este, în realitate, o gaură neagră. Un tânăr de 20 de ani și un coleg de 40 au ajuns la capătul puterilor în timp ce conducerea asigura sindicatul că „nu există indicii de neconformitate”.
Este de o cruzime birocratică rară să susții că totul e în regulă când oamenii tăi se împușcă în timpul serviciului. Lipsa monitorizării stresului și absența unui medic specialist nu sunt doar omisiuni, ci complicități morale la aceste tragedii. Vitalie Josanu, din partea Sindicatului Diamantul, pune punctul pe i: avem un ROI de 42 de pagini în care nu există niciun cuvânt despre prevenirea riscurilor psihosociale.
EPILOG PENTRU UN CHESTOR: EXAMENELE TREC, LEGEA RĂMÂNE NE CITITĂ
Rămâne întrebarea de un milion de puncte: ce caută un chestor la cârma unei instituții dacă nu e capabil să aplice normele de bază ale siguranței muncii? Se pare că la IPJ Neamț, funcțiile de conducere vin cu un bonus de imunitate în fața logicii. Până când instituțiile de control (ITM, IGPR) se vor hotărî să verifice dacă legea se aplică și pentru „șerifii” județului, polițiștii din Neamț rămân singuri în fața riscurilor, protejați doar de o maculatură numită Regulament de Ordine Interioară.
Este timpul ca cineva să aprindă lumina în Republica de la Neamț, înainte ca „fantomele” din CSSM să devină singurele entități care mai „lucrează” legal în această instituție. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum o ziFEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 4 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 4 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 2 zileBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 2 zileMAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!
-
Exclusivacum 2 zileGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
-
Exclusivacum o ziBINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!



