Președintele PSD a mai scos o drăcie din pălărie. Ieri, în ceas de seară. Într-o dezbatere a unei televiziuni de știri. Presat de Anca Alexandrescu, a declarat că, până la anticipate, obiectivul pe care-l urmărește este ca România să fie administrată, nici mai mult, nici mai puțin, decât de un guvern de tehnocrați. Ca să vezi! Să ne lăsăm prinși în mod deliberat în această capcană întinsă de Marcel Ciolacu. Și să vedem cu ce s-ar alege această încercată țară.

Un Guvern politic, alcătuit dintr-o coaliție scremută de președintele Klaus Iohannis, nu a făcut față celor patru crize pe care le traversează România. A plesnit din toate încheieturile. În ciuda faptului că se afla sub comandă unică. Klaus Iohannis, într-un moment, obținuse ceea ce și-a dorit. Avea „Parlamentul său”. Cu o majoritate perfectată printr-un document oficial al coaliției. Avea „Guvernul său”. Iar moț peste Executiv, prim-ministrul pe care și l-a dorit. Cu Armata la picioare. Cu serviciile secrete tot la picioare. De fapt, cu toate instituțiile de forță. Și cu susținerea lipsită de orice echivoc a Germaniei, care, de altfel, l-a și pus guvernator. Politic vorbind, lucrurile mergeau ca pe roate. Și, din postura de președinte, ajunsese, e drept, cu fereală, să conducă săptămânal Guvernul de la Cotroceni. Pe bucăți. Și astfel a putut să-și proclame primele mari victorii.

Cum ar fi „România educată”. Proiectul său de țară. Pe care l-a clocit aproape un mandat și jumătate. În fine, a putut pune în fața națiunii o încropeală. Pentru cine nu a citit respectivul document, el poate să pară un lucru bine făcut. Și probabil că au fost destul de mulți români amăgiți. Care au zis: „Iată, avem un președinte de ispravă. A făcut ce a promis. A măsurat de mai multe ori, a tăiat o dată și, în curând, vom avea în fine o Românie educată”. Pentru cei care însă au citit acest document, dezastrul este vizibil și total. Echivalează pur și simplu cu teza unui corijent. O încropeală de doi bani. Care nu poate duce decât la creșterea și mai alarmantă a numărului de analfabeți funcțional. Cu sau fără banii Uniunii Europene. Un alt proiect politic important, conceput sub aburii victoriilor în alegeri, mai puțin cea parlamentară, a constat în inițierea cu succes a alegerilor anticipate. Crezând că este pe cai mari, mergând până la capăt pe psihologia „câștigătorul ia tot”, Iohannis a vrut să dea lovitura. Să inițieze alegeri anticipate, pentru a-și consolida victoria mortală împotriva „ciumei roșii”. Nu i-a ieșit. Și a dat vina pe pandemie. A putut organiza alegeri în pandemie, dar nu și anticipate.

Și fiindcă am ajuns la capitolul pandemie, după ce a luat coronavirusul în bătaie de joc, taxându-l drept o viroză obișnuită, s-a gândit că ar fi o oportunitate să preia comanda. Și să biruie pandemia. Cât timp România a rămas în siajul altor state, Iohannis a organizat sistematic ședințe pe această temă la Cotroceni, erijându-se în campionul și strategul luptei pentru sănătate publică. Nici asta nu i-a ieșit. Pandemia a luat-o razna. Și după ce s-a lăudat luni de zile că, sub înțeleapta sa conducere, am fi devenit campionii „imunizării de turmă”, iată că la ora bilanțului s-a putut constata că România are cei mai puțini vaccinați din Uniunea Europeană proporțional cu populația. O nouă înfrângere, care acum cunoaște dimensiuni apocaliptice, întrucât în acest nou val suntem pe locul întâi la numărul de persoane infectate și de morți. Și iată că Iohannis nu mai face nici pe această temă ședințe la Cotroceni.

Dar avem de-a face și cu o criză economică. Din nou președintele a vrut să prindă taurul de coarne și din nou a fost împuns. Amintiți-vă. A promis un munte de bani. Nu mai puțin de 80 de miliarde de euro. Afirmând că va fi cea mai mare contribuție a Uniunii Europene la dezvoltarea unui stat. Și în final a ieșit o mărgică. România va primi în următorii șase ani sub 30 de miliarde de euro, dintre care o bună parte sub forma unui împrumut, pe care trebuie să-l restituim cu dobândă cu tot. Pe lângă celelalte împumuturi exorbitante, angajate în mod iresponsabil de „Guvernele sale” și care s-au constituit în cea mai mare datorie pe care a avut-o România în întreaga ei istorie. Și unde mai pui că banii pe care i-am putea accesa în următorii șase ani de la Uniunea Europeană, așa-zișii bani gratuiți, adică sub formă de granturi, nu reprezintă altceva decât contribuția statului nostru la Uniunea Europeană pe parcursul respectivului ciclu istoric. Ne alegem deci cu praful de pe tobă. Și pentru ca gluma prezidențială să fie completă, iată, au ieșit dovezile cum că România nu a reușit să cheltuie decât 40% din banii care i-au fost puși la dispoziție până în prezent de Uniunea Europeană, destinați dezvoltării comunităților locale. Și ca să acopere gaura și rușinea, în ce ordine vreți, „Guvernul său” a mai conceput un truc. Faimosul plan Saligny, care a rupt coloana vertebrală a Executivului. Și a coaliției.

Iar acum ne aflăm într-un punct de inflexiune, în care se suprapune cea mai gravă criză din sistemul de sănătate publică, pandemia fiind doar o parte, peste cea mai profundă criză economică din perioada interbelică până în prezent, peste o criză politică, generată de ruperea coaliției și imposibilitatea aparentă a realizării unei noi majorități guvernamentale și, în fine, peste o criză socială fără precedent, în condițiile în care gaura din buzunarele românilor crește exponențial, amenințând să-i lase nu numai fără bani, dar și în fundul gol. Și, în tot acest timp, România este nu vândută, ci dată cadou pe bucăți străinătății.

Ei bine, în acest context, în care am văzut cum funcționează un pol de putere, cel de la Cotroceni, și cum s-a împotmolit celălalt pol de putere, cel de la Palatul Victoria, și în condițiile în care Justiția, una dintre puterile fundamentale ale statului, se zvârcolește în aceeași mlaștină în care s-a zvârcolit și în ultimii ani, iată că și Parlamentul aleargă bezmetic pe sârmă deasupra vâlvăilor, fluturând inconștient canistrele de benzină din mâinile șefului opoziției. Ei bine, doamnelor și domnilor, Marcel Ciolacu, tătucul opoziției, are un plan fabulos.

Am explicat întreg contextul, pentru a încerca să descifrăm ce noi planuri și-a făcut liderul opoziției, care o bâjbăie de luni de zile, amețind și anesteziind cel mai mare electorat din România. În fine, zice că s-a hotărât. A introdus o moțiune de cenzură. Deși până acum a avut bine mersi o alta, care putea fi votată liniștit, așa cum de altfel a constatat și Curtea Constituțională. Marți, trei ceasuri rele, promite în numele parlamentarilor PSD că toți, cu mic cu mare, vor vota pentru căderea Guvernului. Promit același lucru, fără nici cea mai mică ezitare, și parlamentarii AUR. Ba s-au mai angajat și deputații altor minorități decât cea maghiară. Cu noduri în gât, zic că vor vota și parlamentarii USR-PLUS, deși moțiunea îi face praf pe foștii miniștri ai acestui partid. Ciolacu știe că moțiunea poate să treacă. Mai știe că spațiul de manevră al președintelui Klaus Iohannis s-a îngustat dramatic. Că nu prea mai are cum să încropească o nouă majoritate, oricât de aprig s-ar strădui statul subteran și factorul extern. Oricât de mult ar transpira cârtițele de care dispune în toate partidele. În aceste condiții, nu ar fi nimic mai firesc decât ca PSD să fie gata să propună o nouă echipă guvernamentală, în frunte cu un premier pe care să și-l asume. Dar nu și nu. Săptămâni în șir, Ciolacu a ținut-o gaia-mațul că vrea alegeri anticipate. Copiindu-l la indigo pe Klaus Iohannis cel de acum doi ani. Și știind perfect că alegerile anticipate sunt cvasi-imposbile în România. Și pentru ca regele să nu fie prins chiar în pielea goală, pe ultima sută de metri, a mai scos din pălărie o făcătură. Și anume că, până când vor fi organizate anticipatele, cândva prin primăvară, după ce speră el ca prin boală să se imunizeze în sistem de turmă pentru o vreme cea mai mare parte a populației României, această țară să fie condusă de un guvern de tehnocrați.

Mă crucesc! Guvernele de așa-ziși tehnocrați nu au putut funcționa decât dezastruos în România, și asta în perioade în care nu ne-am confruntat cu patru crize simultan. Administrarea unui stat care traversează asemenea crize presupune nu numai profesionalism, nu numai ingeniozitate, nu numai viziune, ci și o puternică voință politică. În spatele unui guvern de tehnocrați, admițând că i-am găsi, nu va putea exista niciun fel de voință politică. Cu atât mai mult cu cât se știe din start, cum de altfel anunță Ciolacu, că acest prezumtiv guvern va fi de sacrificiu. Urmând să se detoneze la primăvară.

Să o spunem pe șleau. Din motive pe care nu vreau să le dezvolt acum, dar care desigur nu-mi scapă, Marcel Ciolacu se teme ca dracul de tămâie de asumarea acum a unei guvernări. Pentru a scăpa de răspundere, intenționează să arunce literalmente România în aer. Pentru că asta ar însemna acum un guvern de tehnocrați și asta va însemna peste câteva luni o fantezistă operațiune de alegeri parlamentare anticipate.

Sorin Rosca Stanescu