Anchete
Doi cetățeni străini, un francez și un britanic, au fost depistați de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca având asupra lor diferite cantități de substanțe interzise, susceptibile a fi din categoria drogurilor și substanțelor psihotrope sau psihoactive

Aceștia au declarat că au venit în vizită în țara noastră și că substanțele sunt destinate consumului propriu.
În cursul zilei de 10.09.2021, la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind din direcțiile Londra și Paris, doi bărbați, cu vârsta de 32 respectiv 38 ani, cetățeni din Marea Britanie și Franța.
În baza analizei de risc, cei doi bărbați au fost selectați în vederea efectuării unor controale amănunțite asupra bagajelor personale.
Cu ocazia controlului polițiștii de frontieră au descoperit în bagaje, mai multe tipuri de substanțe interzise din categoria drogurilor, substanțelor psihotrope sau psihoactive: 10 comprimate și jumătate susceptibile a fi produse amfetaminice (ecstasy) și 2 plicuri transparente ce conțin prafuri albe, susceptibile a fi cocaină și amfetamină.
Din cadrul primelor cercetări a rezultat faptul că cei doi bărbați au venit în România în vizită, iar substanțele descoperite asupra lor sunt pentru consum propriu.
În cauză sunt derulate cercetări, sub coordonarea unui procuror DIICOT, pentru săvârşirea infracţiunii de „introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept”, prevăzută la art. 3, alin 1 din Legea nr. 143/2000, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Substanțele în cauză au fost ridicate în vederea expertizării de către un laborator de specialitate.
Anchete
Țelul autentic al luptei sindicale vs. oportunismul: Un echilibru periculos
Anchete
„Degradarea statului de drept”: Guvernul nu mai respectă hotărârile judecătorești definitive, acuză fostul judecător Andi Malaliu
Anchete
Suspans în magistratură: Un judecător a fost suspendat de CSM – Motivele rămân necunoscute
-
Exclusivacum 3 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 5 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 2 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 3 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!