Administratie
𝐏𝐞 𝐮𝐫𝐦𝐞𝐥𝐞 „𝐈𝐧𝐠𝐞𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐥𝐨𝐧𝐝“/𝐈𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥 „𝐍𝐢𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚 𝐒𝐭𝐚𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮” 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬𝐭𝐢

„𝐴ℎ! 𝐴𝑚 𝑎𝑡𝑎𝑡𝑎 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑎𝑡 𝑚𝑖-𝑎𝑟 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖 𝑢𝑛 𝑚𝑖𝑙𝑖𝑎𝑟𝑑 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖 𝑠𝑎 𝑣𝑎 𝑠𝑝𝑢𝑛 𝑜 𝑓𝑎𝑟𝑎𝑚𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑒𝑎“ – Nichita Stănescu
Despre Nichita Stănescu, vorbele sunt nesfârşite. Un revoluţionar al poeziei secolului al XX-lea şi cu o poveste de viaţă non-conformistă, Nichita continuă să ţină aprinsă flacăra curiozităţii în rândul publicului „vechi“ şi „nou“.
„Fărâmă“ din viaţa lui găsim la Ploieşti, în casa în care poetul şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa.
Fie că sunteţi de-ai locului, fie că vă faceţi drum în Prahova, nu ezitaţi să treceţi în obiectivele de vizitat şi Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” Ploiești, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Muzeul a fost inaugurat pe 13 decembrie 2002, la comemorarea a 19 ani de la moartea poetului. Expoziția permanentă pe care o găsim în casa unde a copilărit recreează spațiul unde „Îngerul Blod“ s-a format ca om și poet: dormitorul, biroul, sufrageria şi bucătăria, cu obiecte și piese de mobilier care au aparținut familiei Stănescu.
Exponatele din camera documentară şi bibliotecă prezintă personalitatea lui Nichita şi locul său în contextul literaturii române şi universale: cărţi cu dedicaţii, autografe, premiile care i-au recunoscut valoarea ca poet naţional și internațional, fotografii, opere postume, diverse obiecte personale.
𝐀𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚: 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚 𝐒𝐭𝐚𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐧𝐫.𝟏,
𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞:
𝐌𝐚𝐫𝐭i-𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚 𝟗.𝟎𝟎 -𝟏𝟕.𝟎𝟎
𝐋𝐮𝐧𝐢: 𝐈𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬
Administratie
Captură spectaculoasă la Cernavodă: Poliția de Frontieră confiscă peste 1.000 de litri de combustibil de contrabandă!
Administratie
Restricții majore de circulație în București pe 26 octombrie 2025, de Zilele Catedralei Naționale
Administratie
UE accelerează pregătirile pentru apărare: Planuri ambițioase pentru 2030

Comisia Europeană lansează o foaie de parcurs strategică pentru a consolida capacitățile de apărare ale Uniunii, având în vedere amenințările tot mai mari.
În contextul geopolitic actual, marcat de conflicte și instabilitate, Uniunea Europeană își intensifică eforturile de consolidare a capacităților de apărare. Săptămâna trecută, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au propus statelor membre un plan cuprinzător, Foaia de parcurs pentru 2030 privind menținerea păcii – pregătirea pentru apărare, menit să asigure un nivel de pregătire optim al Europei până la sfârșitul deceniului.
Consolidarea apărării europene: O prioritate absolută
La data de 15 octombrie, la Bruxelles, miniștrii apărării din statele membre s-au reunit pentru a discuta măsurile necesare pentru a atinge obiectivele stabilite pentru anul 2030 (Defence Readiness 2030), conform informațiilor furnizate de Comisia Europeană. Reuniunea a reprezentat o oportunitate pentru prezentarea elementelor principale ale viitoarei foi de parcurs, un document ce va fi prezentat Consiliului European din 23-24 octombrie.
Implicare consolidată și abordări comune
Miniștrii apărării au subliniat importanța unei implicări mai consistente a UE în implementarea obiectivelor din Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare 2030, cu accent pe reducerea deficitelor critice de capabilități. Aceștia au susținut adoptarea unor abordări comune, coordonarea eforturilor în cadrul coalițiilor de capabilități și consolidarea mandatului Agenției Europene de Apărare.
Sprijin pentru Ucraina și inițiative europene de apărare
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a prezentat o evaluare a sprijinului oferit Ucrainei, invitând statele membre să identifice oportunități suplimentare de conectare și integrare a acestui partener în inițiativele europene de apărare.
Patru inițiative emblematice pentru apărarea europeană
Pe 16 octombrie, Comisia a prezentat oficial Foaia de parcurs pentru 2030 privind menținerea păcii – pregătirea pentru apărare (Preserving Peace – Defence Readiness Roadmap 2030). Conform președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, foaia de parcurs prezintă un plan clar, cu obiective comune și etape concrete către 2030, propunând patru inițiative emblematice europene:
- „Inițiativa europeană de apărare împotriva dronelor”
- „Eastern Flank Watch”
- „Scutul aerian european”
- „Scutul spațial european”
Obiective și etape clare pentru consolidarea apărării
Foaia de parcurs privind apărarea prezintă obiective și etape clare pentru eliminarea lacunelor în materie de capabilități, accelerarea investițiilor în domeniul apărării în toate statele membre și orientarea progreselor UE către pregătirea deplină pentru apărare până în 2030.
Finalizarea coalițiilor de capacități și zone de mobilitate militară
Foaia de parcurs invită statele membre să finalizeze formarea Coalițiilor de Capacități în nouă domenii cheie, precum apărarea aeriană și antirachetă, factorii facilitatori strategici, mobilitatea militară, sistemele de artilerie, sistemul cibernetic, inteligența artificială, războiul electronic, rachetele și munițiile, dronele și contradronele, forțele terestre și maritime. De asemenea, se dorește crearea unei zone de mobilitate militară la nivelul UE până în 2027, cu norme armonizate și o rețea de rute terestre, aeriene și maritime pentru a deplasa rapid trupe și echipamente în întreaga Europă. (Paul D.).
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 16 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”