Connect with us

Featured

Misterele mişcării talibane, care revine la putere în Afganistan după ce a preluat în câteva zile controlul asupra celei mai mari părţi a ţării

Publicat

pe

Haibatullah Akhundzada, liderul suprem

Molahul Haibatullah Akhundzada a fost numit în fruntea talibanilor în mai 2016 într-o rapidă tranziţie a puterii, la câteva zile după moartea predecesorului său, Mansour, ucis de o dronă americană în Pakistan.

Înainte să fie numit, se ştiau puţine lucruri despre Akhundzada, până atunci mai versat în chestiuni judiciare şi religioase decât în arta militară. Deşi acest erudit se bucura de o mare influenţă în cadrul insurecţiei al cărei sistem judiciar îl conducea, unii analişti estimau că rolul lui în fruntea mişcării ar fi mult simbolic decât operaţional.

Fiul unui teolog, originar din Kandahar, inima ţinutului pashtun din sudul Afganistanului şi leagăn al talibanilor, Akhundzada a obţinut repede un angajament de loialitate din partea lui Ayman al-Zawahiri, şeful Al-Qaida.

Egipteanul l-a numit „emirul credincioşilor”, o denumire care i-a permis să-şi stabilizeze credibilitatea în universul jihadist.

Akhundzada a avut delicata misiune de a-i unifica pe talibani, divizaţi de o violentă luptă pentru putere după moartea lui Mansour şi dezvăluirea că ei ar fi ascuns timp de ani de zile moartea fondatorului mişcării, mulahul Omar.

El a reuşit să menţină coeziunea grupului şi a continuat să fie mai curând discret, limitântu-se să difuzeze rare mesaje anuale cu ocazia sărbătorilor islamice.

Mulahul Baradar, cofondatorul

Abdul Ghani Baradar, născut în provincia Uruzgan (sud) şi care a crescut la Kandahar, este cofondatorul mişcării talibanilor împreună cu mulahul Omar, decedat în 2013, dar a cărui moarte a fost ascunsă timp de doi ani.

Ca şi a multor afgani, viaţa sa a fost transformată de invazia sovietică în 1979, care a făcut din el un mujahedin, şi se crede că el a luptat alături de mulahul Omar.

În 2001, după intervenţia americană şi căderea regimului talibanilor, el a făcut se pare parte dintr-un mic grup de insurgenţi dispuşi la un acord în care recunoaşteau administraţia de la Kabul. Dar această iniţiativă s-a dovedit neproductivă.

El era şeful militar al talibanilor când a fost arestat în 2010 la Karachi, în Pakistan. A fost eliberat în 2018, în primul rând sub presiunea Washingtonului.

Ascultat şi respectat de diferite facţiuni talibane, el a fost apoi numit şef al biroului lor politic, situat în Qatar.

De acolo, a condus negocierile cu americanii, care au dus la retragerea forţelor străine din Afganistan, apoi la negocieri de pace cu guvernul afgan, care nu s-au soldat cu nimic.

Sirajuddin Haqqani, şeful reţelei Haqqani

Fiul unui celebru comandant al jihadului antisovietic, Jalaluddin Haqqani, Sirajuddin este şi numărul doi al talibanilor şi şeful puternicei reţele care poartă numele lui de familie.

Reţeaua Haqqani, fondată de tatăl lui, este considerată teroristă de către Washington, care a considerat-o întotdeauna ca pe una din cele mai periculoase facţiuni care luptau cu trupele americane şi ale NATO în ultimele două decenii în Afganistan.

Reaţeaua este cunoscută pentru că recurge la kamikaze şi i s-au atribuit unele din atacurile cele mai violente comise în Afganistan în ultimii ani.

El a fost acuzat şi că a asasinat anumiţi înalţi oficiali afgani şi că a ţinut ostatici occidentali, înainte de a-i elibera contra unei răscumpărări, sau prizonieri, ca soldatul american Bowe Bergdahl, eliberat în 2014 la schimb cu cinci deţinuţi afgani din închisoarea de la Guantanamo.

Cunoscuţi pentru independenţa lor, îndemânarea în luptă şi afacerile lor profitabile, membrii Haqqani au fost se pare însărcinaţi cu operaţiuni ale talibanilor în zonele muntoase din estul Afganistanului şi au o puternică influenţă asupra deciziilor mişcării.

Mulahul Yaqoub, moştenitorul

Fiul mulahului Omar, Yaqoub, este şeful puternicei comisii militare a talibanilor, care decide orientările strategice în războiul contra guvernului afgan.

Ascendenţa lui şi legăturile cu tatăl lui, care era obiectul unui adevărat cult ca şef al talibanilor, fac din el o figură unificatoare în cadrul unei mişcări largi şi diverse.

Sunt persistente speculaţiile privind rolul lui exact în mişcare. Unii analişti estimează că numirea sa în fruntea acestei comisii în 2020 nu era decât pur simbolică.

Administratie

Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!

Publicat

pe

De

Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.

Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie

Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.

Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil

În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.

Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean

Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.

Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!

Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.

Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.

Citeste in continuare

Anchete

Penitenciarul Mioveni: Oază de speranță și punte către reintegrare – Un model de implicare comunitară și transformare umană!

Publicat

pe

De

În ultimele două zile, Penitenciarul Mioveni s-a transformat într-un veritabil epicentru al implicării comunitare și al transformării sociale, demonstrând că un program încărcat poate genera rezultate cu adevărat semnificative. Dincolo de zidurile instituției, s-a scris o poveste despre dialog, înțelegere și speranță, o demonstrație concretă a faptului că schimbarea este posibilă atunci când comunitatea se unește pentru un scop comun.

„Biblioteca vie”: Cărți deschise, destine schimbate la Mioveni

Devenit deja o tradiție de suflet, evenimentul „Biblioteca Vie” a adus astăzi, în inima Penitenciarului Mioveni, o gură de aer proaspăt și o lecție de umanitate. Timp de trei ore intense, peste 140 de elevi și studenți au avut ocazia unică de a „citi” povești autentice, lipsite de prejudecăți. Nu au fost cărți tipărite, ci oameni: polițiști de penitenciare, foști angajați, colegi de la I.P.J. Argeș (Compartimentul de Prevenire), reprezentantul D.A.S. Mioveni, personal medical de la Spitalul Penitenciar Mioveni, voluntari de la Fundația Living Hope și, poate cel mai emoționant, cinci persoane private de libertate.

Sub egida Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”, participanții au renunțat la orice etichetă socială, întâlnindu-se pur și simplu, de la om la om. Fiecare „carte” vie a dezvăluit pagini pline de trăire, greșeli, durere, dar și de curaj, speranță și determinare. Tinerii „cititori” au absorbit povești reale și sincere, înțelegând, poate mai bine ca oricând, greutatea unei alegeri, impactul consecințelor și drumul anevoios, dar posibil, spre schimbare. Mesajul central a rămas clar și puternic: fiecare om este o poveste, iar ascultarea sinceră are puterea de a schimba destine.

Armonizarea instituțională: Un pas crucial spre reintegrare eficientă

Ziua precedentă a marcat un alt moment esențial în demersul de reintegrare socială. Penitenciarul Mioveni a reușit să aducă la aceeași masă toate instituțiile partenere, consolidând colaborarea vitală pentru succesul procesului de schimbare. Reprezentanții diferitelor entități au avut ocazia să discute și să clarifice interpretări legislative diverse, explorând soluții inovatoare pentru armonizarea acestora în contextul continuu al modificărilor normative. Acest dialog inter-instituțional reprezintă un pilon fundamental pentru crearea unui cadru coerent și eficient, adaptat nevoilor complexe ale persoanelor private de libertate pe drumul lor spre reintegrare în societate.

Proiectul „Tabor”: Spirit și tradiție pentru sufletele aflate în căutare

Tot ieri, într-un amplu demers de asistență religioasă și sprijin social, Penitenciarul Mioveni, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a derulat proiectul „Tabor – Tradiție și Actualitate în Biserica Ortodoxă Română”. Inițiativa a culminat cu o slujbă deosebită, oficiată de un sobor impresionant, format din șapte preoți. Aceste momente de spiritualitate și reflecție oferă un suport moral și emoțional esențial, contribuind la echilibrul interior și la reconstrucția speranței pentru persoanele aflate în detenție.

Pagină cu pagină, Penitenciarul Mioveni își scrie propria poveste de succes, iar mesajul puternic transmis prin toate aceste acțiuni este unul simplu, dar fundamental: implicarea înseamnă schimbare! Prin dedicare, dialog și parteneriate solide, comunitatea Mioveni demonstrează că se pot construi punți solide către un viitor mai bun, pentru toți membrii săi. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Administratie

Alertă de urgență în Băicoi: Problemele de la Voila reduc drastic presiunea apei! Primarul Marius Constantin anunță restricții iminente!

Publicat

pe

De

Continuând seria de vești îngrijorătoare privind alimentarea cu apă în Prahova, orașul Băicoi intră, la rândul său, în zona de risc. Ca o consecință directă a problemelor majore întâmpinate de ESZ Prahova la Stația de Tratare a Apei Voila, locuitorii din Băicoi vor resimți, începând de astăzi, 28 noiembrie 2025, o scădere semnificativă a presiunii apei. Anunțul a fost făcut de Primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, care avertizează asupra unei situații critice pe termen scurt.

Repercusiuni în lanț: Criza apei de la Voila lovește Băicoiul

Decizia vine în contextul în care Stația de Tratare a Apei Voila, un nod esențial în rețeaua de alimentare cu apă a regiunii, se confruntă cu o turbiditate extrem de ridicată a apei, ceea ce a dus la oprirea totală a producției de apă potabilă. Astfel, Băicoiul va depinde, în următoarele 24 de ore, exclusiv de stocul disponibil în rezervorul propriei stații de apă, ceea ce va duce la o distribuție cu presiune scăzută și, implicit, la o limitare a accesului la resursă. Această situație este o dovadă clară a efectului de domino pe care îl pot avea disfuncționalitățile într-un sistem interconectat.

Zonele afectate: O hartă a restricțiilor temporare

Impactul acestei măsuri nu va fi uniform în întregul oraș. Potrivit declarațiilor Primarului Marius Constantin, utilizatorii alimentați din Stația de Apă Băicoi vor fi cei mai afectați. Restricțiile vor viza, în mod specific, următoarele zone:

  • Strada Republicii, împreună cu toate străzile adiacente;
  • Strada Independenței, până la intersecția cu strada Viitorului, incluzând și străzile adiacente acesteia;
  • Cartierul Cotoiu;
  • Cartierul Bobeica;
  • Cartierul Dâmbu, parțial.

Locuitorii din aceste zone sunt sfătuiți să își ia măsuri de precauție și să utilizeze apa cu maximă economie pe parcursul acestei perioade dificile. Autoritățile locale monitorizează constant situația și vor reveni cu actualizări pe măsură ce evoluția de la Stația Voila o va permite.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!

Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind...

Exclusiv14 ore ago

Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!

Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se...

Exclusiv2 zile ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusiv2 zile ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv3 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv4 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv4 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv4 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv5 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv5 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv5 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv5 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv6 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv6 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv