Connect with us

Anchete

O enigma – cind si de ce a devenit Romprest o problema cruciala pentru Clotilde?

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Mandatul de primar al sectorului 1 pare să aibă, pentru Clotilde Armand, o singură coordonată în primul an de activitate: eliminarea companiei Romprest de la butoanele salubrității, fie și cu prețul îngropării locuitorilor în gunoaie. Ceea ce este cu adevărat ciudat e că problema Romprest a năvălit peste primăriță dintr-o dată, după ce, în precedentul mandat de consilier local și în cursa pentru primărie, compania în cauză abia fusese ”atinsă” de Armand, mai degrabă en-passant. Cine ori ce, cum și, mai ales, de ce a pus, aproape peste noapte, problema Romprest în vîrful-vîrfului agendei noii primărițe?

Să o luăm metodic.

Ca orice useristă respectabilă, Armand a folosit din plin rețelele sociale pentru a-și face imagine și campanie electorală, astfel că Facebookul i-a fost mereu un purtător de cuvînt de calibru, avînd postări zilnic ori chiar mai des.
Analizînd respectivul cont de Facebook începînd din perioada dinaintea campaniei pentru localele din 2016, surpriza e maximă: Romprest și chestiunea salubrității au lipsit aproape cu desăvîrșire. Cu totul altele erau bubele Capitalei.

La acea vreme, Armand prezenta clar problemele cele mai grave, în viziunea sa:

”Siguranța noastră: nu ne simțim în siguranță pe trotuarele pline de mașini sau în clădirile prost verificate pe partea de incendiu sau de cutremur
Sănătatea noastră: spitalele noastre nu sunt la standard european, orașul este poluat, parcurile noastre sunt amenințate la fel ca piețele agroalimentare
Urbanismul: clădirile care se construiesc nu respectă legea, mai ales pe partea de parcări subterane. Turnurile noi, în general, nu au decât 1/5 din parcările prevăzute de lege. Se construiesc blocuri în cartiere de case”.

Iar marele proiect de suflet anunțat era construirea litoralului bucureștean pe marginea lacurilor municipale, care să fie legate de o pistă de biciclete.

Nimic despre Romprest ori gunoi, în general.

În cel mai fericit caz, Armand era preocupată de situația gropilor de gunoi: ”Pe lângă muntele de deșeuri de la Rudeni (şi înaintea lui groapa de gunoi de la Giuleşti Sârbi), mai sunt celebrul pisc de la Glina şi versantul de la Vidra. E o realitate. Producem gunoi şi trebuie să-l stocăm undeva. Ca şi cum groapa de gunoi n-ar fi de ajuns, fix lângă ea operează compania Stericycle un incinerator de deşeuri medicale provenite de la spitalele din Bucureşti, dar şi mai multe companii de sortare a deşeurilor pentru reciclare. Tot acolo se află şi parcul auto care colectează gunoiul din Sectorul 1 al firmei Romprest”.
Unica referire la Romprest înaintea alegerilor.

Cu totul altele erau prioritățile candidatei:
”Domeniul public este foarte prost gestionat. Sunt foarte multe case, foarte multe locuri care sunt în domeniul public și care sunt subfolosite. Noi ne gândim să le folosim pentru creșe, pentru grădinițe, dar pot fi folosite și pentru locuințe. Eu cred că bani și locuințe sunt”.
”Sunt încă locuri în sectorul 1, sunt case care nu au nici apă, nici canalizare, nici asfalt. Cred că au electricitate. Trebuie neapărat ca toţi locuitorii din sectorul 1 să aibă infrastructura de bază, să aibă acces la apă, canalizare, gaz dacă se poate si o stradă asfaltată. Şi unul dintre primele lucruri pe care vreau să le fac, un alt exemplu, este să pun apă şi canalizare în toate străzile din Sectorul 1”.
”Dacă la București se va construi o moschee, atunci aceasta trebuie să respecte și să țină cont de faptul că România e o țară preponderent creștină”.
”Capitala României are nevoie să-şi regăsească strălucirea arhitectonică pentru locuitorii ei şi pentru turişti. Milităm pentru protejarea clădirilor declarate monumente istorice şi dorim ca lista să fie extinsă şi la alte clădiri”.
”Problemele Sectorului 1 nu sunt puține: de la distrugerea parcurilor, la construcţii ilegale de blocuri, de la pieţe desfiinţate, la blocuri cu risc seismic crescut, de la mașinile parcate haotic, la lipsa pistelor pentru biciclişti şi nesiguranța pietonilor. Proiectele noastre constau în transparența fată de cetățean, consolidarea clădirilor cu risc seismic, extinderea piețelor agroalimentare, sistematizarea zonei Pasajul Constanţa, încurajarea activităților culturale, redeschiderea parcului Cireșarii și Litoralul București”.
”Victimele de la „Colectiv” au murit și milioane de români sunt tratați în spitale dezinfectate cu substanțe pe care statul nu le controlează niciodată în laborator. Nu s-a analizat nivelul real al infecțiilor intraspitalicești, nu s-au căutat cauzele infecțiilor multirezistente care au uimit spitalele din Europa”.

La adresa nașului contractului cu Romprest, Andrei Chiliman, candidata avea reproșuri, dar din cu totul alte motive:
„Chiliman Andrei Ioan, în exercitarea funcției de autoritate publică de primar al Sectorului 1 al municipiului București, cu încălcarea atribuțiilor legale (dispoziții ale Legii administrației publice locale și Regulamentului de organizare și funcționare a Primăriei Sectorului 1), a dat ajutor unei persoane interesate să distrugă, în perioada 3 aprilie -19 decembrie 2008, prin folosirea de utilaje grele, construcțiile monument istoric, anexe ale Palatului Știrbei, situat în centrul municipiului București (Calea Victoriei)”
Ori ”DNA a descoperit de ce hingherii de maşini erau toleraţi în Sectorul 1. Consilierul lui Chiliman primea „comision” de 20% din încasări”.
Ori că ”Fondurile europene au fost sistematic ignorate de această administrație”.

Nici în perioada cît a fost consilier la sectorul 1 Armand nu s-a omorît cu firea vizavi de contractul cu Romprest, deși avea, de acum, acces la informații concrete. Nițel scandal într-o ședință de consiliu din decembrie 2016, cînd s-a arătat revoltată că directorul companiei fusese invitat să dea răspunsuri la orice eventuale întrebări ale aleșilor.

Abia în ianuarie anul trecut vine o luare de poziție mai concretă:
”165 milioane lei/an x 28 ani… aproape 1 miliard de euro. Atât îi costă pe locuitorii din Sectorul 1 contractul cu Romprest. Dar se pare că această sumă nu este de ajuns pentru primarul Sectorului 1. Administrația Domeniului Public Sector 1 tocmai le-a mai dat un ”mărunțiș” de vreo 10 mii euro celor de la Romprest (prin atribuire directă) pentru ‘Servicii privind deșeurile”. În schimb, sectorul este tot mai murdar. Așa arată ”Capitala Capitalei” și acestea sunt serviciile cumpărate de ADP S1” scria candidata (din nou), postînd și o imagine sugestivă.

În februarie, un anunț sec: ”Acolo unde există stații pentru transport în comun, școli, grădinițe, și alte instituții ale statului să știți că trotuarele trebuie deszăpezite de către firma Romprest. Vă rog mult să sesizați firma Romprest sau să lăsați un comentariu aici dacă încă nu s-a intervenit în zonele descrise mai sus”.

În fine, în luna mai citim:
”Ce mai face primarul PSD de la Sector 1 pe timp de pandemie? Umple conturile firmei Romprest prin Administrația Domeniului Public Sector 1. Pentru cine nu știe: Primăria Sectorului 1 a semnat un contract păgubos la sfârșitul anului 2008 pe o perioadă de 28 de ani cu firma Romprest. Liberalul A. Chiliman era primar și pesedistul D. Tudorache era viceprimar. Ei au făcut contractul. Ce înseamnă păgubos? Vreo 165 milioane lei/an x 28 ani… aproximativ 1 miliard de euro din banii cetățenilor către firma Romprest. Acum, în plină pandemie, se pare că această sumă nu este de ajuns pentru primarul Sectorului 1. Administrația Domeniului Public Sector 1 dorește să achiziționeze alte servicii de depozitare deșeuri prin atribuire directă tot de la firma Romprest. Un ”chilipir” de 17.000 euro. Licitația este în deliberare și se poate anula. Dacă se vrea asta…”.

Cam astea au fost poziționările anti-Romprest ale candidatei Armand de-a lungul celor mai bine de patru ani în care s-a bătut pentru funcția de primar al sectorului 1, obținută finalmente.
Neajunsurile contractului cu Romprest erau mai degrabă la rubrica ”etc” pe agenda candidatei de origine franceză, care se preocupa înverșunat de probleme precum eutanasierea maidanezilor, calitatea vieții, construcții, piețe, poluare, șosele, parcuri, clădiri istorice, sprijinirea artiștilor și chiar unirea cu Moldova, o strînsă relație cu primăria Chișinău fiind obligatorie, conform afirmațiilor sale.

Toate aceste probleme vehiculate ani de zile au dispărut peste noapte după alegerea ca primar, unicul punct pe agendă devenind, de aproape un an, bătălia contra companiei de salubritate.

A fost o decizie strict a noii primărițe, sau vreun eveniment misterios s-a produs și a determinat-o să-și schimbe din temelii prioritățile?
Cine, cum și, mai ales, de ce să fi deturnat dramatic, după alegeri, promisiunile electorale ale primăriței de sector în favoarea unei unice obsesii?

Anchete

Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!

Publicat

pe

De

O pagină importantă din cariera judiciară a procurorului Alin Mihăiță Mocioi, de la Parchetul Judecătoriei Constanța, este pe cale să se încheie. Potrivit informațiilor dezvăluite de publicația Lumea Justiției, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a transmis Președintelui României, Nicușor Dan, propunerea oficială privind eliberarea din funcție a magistratului. Acest demers survine în urma unei decizii irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Excludere din sistem: O decizie fără drept de apel

Soarta profesională a procurorului Mocioi a fost pecetluită în urmă cu doar câteva zile, când Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut hotărârea Sectiei pentru procurori a CSM în materie disciplinară. Această hotărâre viza, conform surselor citate, excluderea din magistratură a lui Alin-Mihăiță Mocioi, confirmând astfel sancțiunea disciplinară supremă. Măsura subliniază rigoarea și intransigența sistemului judiciar în fața abaterilor grave.

Ultimul pas: De la CSM la Palatul Cotroceni

Transmisia propunerii de eliberare din funcție către Președintele României reprezintă ultimul pas formal în încheierea carierei de magistrat. Odată ce decretul prezidențial va fi semnat, Alin Mihăiță Mocioi nu va mai face parte din sistemul judiciar. Această succesiune de evenimente marchează nu doar deznodământul unui caz individual, ci și reiterarea principiului responsabilității profesionale în magistratură, un pilon esențial pentru credibilitatea justiției. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați

Publicat

pe

De

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se pregătește pentru momentul anual al alegerii conducerii, însă ediția din acest an, programată pentru azi- joi, 27 noiembrie 2025, se anunță lipsită de orice urmă de suspans. Potrivit dezvăluirilor publicației Lumea Justiției, competiția electorală va fi, din nou, inexistentă, consolidând o cutumă ce a marcat recenta istorie a instituției.

O „alegere” fără emoții: Sistemul consolidat al desemnărilor

În contradicție cu vremurile trecute, când mai mulți candidați își disputau fotoliile de președinte și vicepreședinte, scena politică internă a CSM pare să fi atins un echilibru, caracterizat de absența candidaturilor multiple. Această realitate, semnalată de Lumea Justiției, sugerează o înțelegere tacită sau o rotație prestabilită a funcțiilor, eliminând elementul competitiv din procesul de selecție.

Președinția CSM: O rotire predictibilă la nivelul Curților de Apel

Urmând o cutumă bine stabilită, după ce funcția de președinte al CSM a fost deținută succesiv de reprezentanți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (judecătorii Daniel Grădinaru și Denisa Stanisor) și apoi de un reprezentant al curților de apel (judecătoarea Elena Costache), rolul de lider al Consiliului va reveni unui alt judecător de la curțile de apel. Conform informațiilor, este vorba despre judecătorul Liviu Odagiu, un nume familiar în rândul magistraților.

Vicepreședinția: Continuitate asigurată de procurori

Nici în privința funcției de vicepreședinte nu se anticipează surprize. După ce aceasta a fost ocupată de procurori din diverse structuri – Daniel Horodniceanu (reprezentant al parchetelor de pe lângă ÎCCJ), Emilia Ion (reprezentantă a parchetelor curților de apel) și Claudiu Sandu (reprezentantul parchetelor tribunalelor) – tradiția se va menține. Viitorul vicepreședinte va fi desemnat din rândul procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale, funcția urmând să-i revină procurorului Bogdan Staicu.

Acest mod de operare, departe de a fi o competiție deschisă, ridică întrebări despre dinamica internă a CSM și despre modul în care sunt garantate reprezentativitatea și pluralismul de opinii în cadrul forului menit să asigure independența justiției. Alegerile de joi vor oficializa aceste desemnări, consolidând structura de conducere a CSM pentru anul 2026. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Hidroelectrica, gigantul bursier, fără conducere permanentă: Selecția CEO, un eșec răsunător

Publicat

pe

De

Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori București, a confirmat miercuri seara, printr-un anunț oficial transmis investitorilor, eșecul procedurii de selecție pentru funcția de director general (CEO). Decizia validă informațiile anterioare vehiculate pe surse, inclusiv de către Mediafax, și subliniază dificultatea gigantului energetic de a identifica un lider pe măsura exigențelor.

Un proces riguros, un rezultat neașteptat

Procedura de recrutare, desfășurată conform rigorilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – o obligație legală pentru companiile cu capital majoritar de stat – a fost supervizată de un expert independent. Raportarea oficială arată că acesta a finalizat evaluarea candidaților fără a propune, însă, nicio persoană pentru numire în funcție.

Standarde inalte, niciun candidat la inălțime

Analiza detaliată a inclus declarații de intenție și interviuri, bazate pe criterii clar definite anterior. Cu toate acestea, în ședința din 26 noiembrie 2025, Consiliul de Supraveghere a Hidroelectrica a constatat că niciunul dintre candidații rămași în cursă nu corespundea pe deplin cerințelor funcției de director general, având în vedere contextul operațional și strategic actual al companiei. „Menținerea standardelor de competență este o obligație legală, nu o opțiune”, se arată în comunicatul transmis de companie, care reiterează angajamentul pentru o „guvernanță solidă, transparentă și performantă”. Menționăm că procesul inițial a vizat atât funcția de director general, cât și pe cea de director financiar, însă niciun candidat nu a îndeplinit criteriile impuse.

Pe muchie de cuțit: Reluarea de urgență și conducerea interimară

Ca urmare a acestui eșec, Consiliul a decis reluarea imediată a procedurii de selecție, într-o cursă contra-cronometru pentru identificarea viitorilor CEO și CFO. Pentru a asigura continuitatea operațională, Hidroelectrica va menține măsurile interimare de conducere, atât pentru poziția de director general, cât și pentru cea de director financiar, până la finalizarea noii proceduri. Decizia Consiliului a survenit cu doar două zile înainte de termenul oficial de finalizare a selecției, stabilit pentru 28 noiembrie. Potrivit informațiilor Mediafax, doi candidați rămăseseră în cursa finală: Mihai Aniței și Radu Ioan Constantin.

Context tulbure: Scăderi de producție și schimbări de management

Acest moment delicat se înscrie într-un context complicat pentru Hidroelectrica. Primele nouă luni din 2025 au marcat o scădere atât a producției, cât și a profitului net, rezultate influențate de condițiile meteorologice nefavorabile și de o serie de schimbări succesive de management. Aceste turbulențe au fost, de asemenea, corelate cu cerințele de reformă impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adăugând presiune suplimentară asupra companiei de stat, care rămâne un pilon strategic al economiei românești. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!

Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind...

Exclusiv9 ore ago

Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!

Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se...

Exclusiv2 zile ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusiv2 zile ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv3 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv3 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv3 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv4 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv4 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv4 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv4 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv6 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv6 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv