Actualitate
EXCLUSIV/ Cum sunt furați polițiștii la salariu
Nu de puţine ori salariile, cât şi fluturaşul de salariu au fost un mister pentru poliţişti. Dacă în momentul de faţă există “Cele 7 minuni ale lumii”, e bine, a 8 a minune o reprezintă salariul poliţiştilor.
Începând cu data de 14 septembrie când poliţiştii au primit salariul aferent lunii august, aceştia au observat anumite modificări în ceea ce priveşte configuraţia fluturaşului de salariu şi anume sintagma SALARIU FUNCŢIEI DE BAZA e înlocuită cu SALARIU DE FUNCŢIE+GRAD+GRADAŢIE, iar valoarea salariului de funcţie, a gradatiei şi a gradului sunt mai mari.. Daca adunam cele 3 elemente de luna aceasta :salariu de functie, grad si gradatie ne da valoarea sintagmei SALARIU DE FUNCTIE+GRAD+GRADATIE.
Daca efectuam aceeasi operatiune luna trecuta si adunam salariu de functie,grad si gradatie ne dadea o valoare cu mult mai mica decat sintgma SALARIU FUNCTIEI DE BAZA care aparea pe fluturasul de salariu.
Acest mister a fost elucidat intr-unul din comunicatele noastre anterioare in care precizam ca in luna decembrie 2015 politistii au beneficiat de o majorare de 10% la salariu de functiei de baza prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015.
Prin intrarea în vigoare a legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,a dispărut din corpul legii sintagma „Salariu funcţiei de baza”, iar conform noilor prevederi din Legea 153/2017, Anexă 6, secţiunea a 2 a, articolul 4 :
(1) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la salariu lunar.
(2) Salariul lunar se compune din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.
Dacă pe vechea prevedere din Legea 284/2010 aveam salariul funcţiei de baza compus din salariu de functie, grad şi gradaţie, iar prin majorarea din decembrie 2015 salariul funcţiei de baza a crescut cu 10%, logic că şi elementele componente ale acestuia respectiv salariu de funcţie ,gradul şi gradatia trebuiau să crească cu 10%.
Se pare că iluştrii noştri manageri de la structurile financiare s-au folosit de “reguli matematice superioare” pe care noi cei de rând nu le cunoaştem şi nici nu le înţelegem şi cu siguranţă acele reguli aritmetice ar spune că sunt tot cu „S” unde noi nu avem acces, aşa cum sunt majoritatea actelor normative referitoare la salarizarea poliţiştilor.
Cu siguranţă mulţi poliţişti se vor întreba cu ce erau afectaţi dacă ei beneficiau de această majorare dar nu era inclusă în salariu de funcţie.Ei bine, începând cu luna aprilie 2017 că urmare a efectelor art. 4 alin 2 din OUG 9/2017 toate sporurile şi indemnizaţiile pe baza de pontaj(sporul de noapte,sporul de condiţii grele(antena),sporul de “judiciar”, sporul de conductori câini, cât şi majorarea pentru orele prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale se raportează la salariu de funcţie din fluturaş.
Dacă în salariu de funcţie era inclus procentul corespunzător majorării de 10% din decembrie 2015 la dată de 01.04.2017, atunci toate aceste sporuri pe baza de pontaj aveau o valoare mult mai mare.
Ce mai e de precizat ,e faptul că mulţi politisti s-au trezit cu salarii mult mai mici cu sume cuprinse între 50-200 lei asta datorită faptului că în luna februarie o dată cu întrearea în vigoare a HG 1/2017 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe ţară garantat în plata, anumite salarii de funcţie au crescut artificial la valoarea de 1450 lei.Acum, prin introducerea acestui procent din majorarea salarială de 10% din decembrie 2015, acele salarii de funcţie au stagnat., iar acea majorare a dispărut.

Organizaţia noastră a sesizat structurile financiare din cadrul Inspectoratelor Generale, cât şi Direcţia Generală Financiară din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, făcând observaţii pentru această eroare comisă şi am solicitat de asemenea recalcularea tuturor sporurilor pe baza de pontaj începând cu dată de 01.04.2017 o dată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 9/2017 care reglementează raportarea sporurilor pe bază de pontaj la salariu de funcţie.
Mulţumim tuturor poliţiştilor care ne-au sesizat cu privire la neregulile apărute pe flututrasul de salariu şi nu uitaţi că o informare corectă şi temeinică vă ajută să înţelegeţi orice modificare survenită în configuraţia elementelor salariale.
Viitorul ne apartine !
Marius Iconaru, Secretar General Sindicatul Politistilor “Europol”
P.S. Elementele cu “+” de pe fluturasul de salariu indică faptul că anterior lunii august trebuiau sa aibă o valoare mai mare.
Actualitate
Scut invizibil pentru infrastructura critică: Noua paradigmă a apărării antiaeriene în fața amenințării dronelor
Sistemele aeriene moderne fără pilot (UAS) au transformat apărarea spațiului aerian într-o confruntare asimetrică, rapidă și extrem de periculoasă. Disponibilitatea pe scară largă a dronelor cu costuri reduse și impact major a expus vulnerabilități critice în sistemele tradiționale de apărare antiaeriană, bazate pe radare convenționale, care se dovedesc incapabile să țină pasul cu noile amenințări. Protejarea infrastructurii de apărare a evoluat într-un exercițiu de război asimetric, unde sisteme ce costă sub 1.000 de dolari pot anula superioritatea aeriană consacrată, punând în pericol rețelele de senzori, bazele militare și personalul.
Combaterea asimetriei: Un nou standard de apărare
În acest context tehnologic ostil, a fost dezvoltată o arhitectură modulară și distribuită de contra-UAS (C-UAS), concepută pentru a fuziona datele din senzori pasivi și activi într-o imagine operațională comună și coerentă. Acest sistem funcționează prin integrarea unor unități modulare — „Tiles” (plăci) — care creează lanțuri de anihilare (kill-chains) reziliente și integrate pe mai multe domenii. Spre deosebire de sistemele de apărare punctuale, dependente de un singur mod de detectare, această arhitectură oferă o capacitate de detectare timpurie și reduce semnificativ riscurile operaționale.
Teste de foc: Performanța în condiții operaționale reale
Sistemul a fost supus unor evaluări riguroase în cadrul a trei exerciții majore ale Departamentului Apărării, trecând de la stadiul de prototip promițător la cel de sistem de luptă dovedit.
În cadrul evenimentului de experimentare T-REX 25-2, desfășurat la Camp Atterbury, Indiana, a fost evaluată capacitatea arhitecturii de a apăra bazele militare împotriva amenințărilor UAS. Sistemul a demonstrat capacitatea de a fuziona date de la senzori acustici, optici și radiofrecvență (RF) pasivi, transformându-le într-o imagine tactică unificată. Rezultatele au fost remarcabile: capacitate de detectare a dronelor de mici dimensiuni cu un efort manual minim, un timp de punere în funcțiune de sub 15 minute și o fiabilitate operațională de aproape 100%, fără blocaje software sau defecțiuni hardware în timpul exercițiilor complexe, inclusiv în simulări de activitate de tip „roi”.
Interoperabilitatea ca imperativ strategic
Un alt exercițiu esențial, TWIX 2026, a pus accentul pe interoperabilitate. Într-un mediu complex, sistemul a demonstrat că nu funcționează izolat, ci poate fi integrat rapid în arhitecturi C2 mai largi, „vorbind aceeași limbă” cu alte platforme de apărare. Capacitatea de a reconfigura noduri la distanță cu un timp de inactivitate minim a evidențiat agilitatea necesară operațiunilor expediționare și apărării rapide a bazelor. Lecțiile învățate în acest mediu controlat au condus la îmbunătățirea conceptului de „plug-and-play”, optimizarea fluxurilor de date și rafinarea interfețelor utilizator, esențiale pentru luarea deciziilor sub presiune.
Viitorul apărării: Integrarea completă și succesul operațional
Cea mai dificilă testare a avut loc în cadrul T-REX 2026, la Baza Aeriană Grand Forks. Aici, arhitectura a demonstrat un lanț complet de anihilare, integrând senzori acustici, camere electro-optice/infraroșu (EO/IR), radare active și sisteme laser de înaltă energie (HEL).
Performanța a fost impresionantă: detectarea a fost realizată în mai puțin de un minut, iar identificarea și angajarea țintelor au durat doar câteva secunde. Sistemul a reușit să neutralizeze rapid atât drone individuale, cât și roiuri de cinci unități, demonstrând eficacitatea în diverse scenarii de luptă. Un punct culminant al acestui exercițiu a fost prima utilizare a unui laser de înaltă energie pentru angajarea țintelor sub comanda directă a sistemului de control centralizat, care a gestionat procesul de la identificarea țintei până la confirmarea comenzii de tragere.
Această evoluție confirmă faptul că o arhitectură modulară, bazată pe senzori pasivi și control avansat, redefinește modul în care este protejat spațiul aerian. Într-o epocă în care dronele ieftine pot paraliza operațiuni costisitoare, capacitatea de a fuziona datele și de a accelera procesul decizional reprezintă noua linie de demarcație între vulnerabilitate și superioritate tactică.
Actualitate
Avioane de business în misiuni militare: flexibilitate, autonomie și sprijin pe termen lung
Modernizarea aviației militare nu se rezumă la alegerea unei aeronave performante la un preț competitiv. Forțele armate au nevoie de un partener capabil să adapteze platforma la cerințe operaționale specifice, să livreze la timp și în buget și să asigure mentenanța pe întreaga durată de utilizare.
Bombardier Defense propune o astfel de abordare, combinând aeronavele produse de companie cu expertiză inginerească, servicii de modificare și colaborări cu furnizori de sisteme de misiune. Obiectivul este transformarea avioanelor de business în platforme pregătite pentru cerințe militare variate.
Platforme adaptabile pentru misiuni complexe
Autonomia, viteza, disponibilitatea și costurile de exploatare ale avioanelor de business le pot face potrivite pentru o serie de misiuni aeriene. Aeronavele Bombardier pot fi echipate cu radare, senzori și alte sisteme de misiune, fiind utilizate pentru informații, supraveghere și recunoaștere (ISR), informații din semnale (SIGINT) și avertizare timpurie și control aerian (AEW&C).
Viteza și raza de acțiune permit acoperirea unor zone extinse și desfășurarea rapidă în diferite teatre de operații. Aeronavele pot fi redislocate sau repartizate unei alte misiuni în intervale scurte, reducând dependența de baze fixe și de condițiile geografice.
Printre celelalte întrebuințări se numără patrularea maritimă, evacuarea medicală și transportul strategic al oficialilor. O cabină configurată pentru conversii rapide poate permite aceleiași aeronave să îndeplinească mai multe roluri. Sistemele pot fi, de asemenea, actualizate pe măsură ce evoluează amenințările și tehnologiile, iar platformele cu echipaj pot completa capabilități emergente, inclusiv vehicule fără pilot.
Experiență demonstrată în serviciul forțelor armate
Bombardier Defense furnizează de decenii aeronave Challenger și Global pentru misiuni guvernamentale și militare. Aceste platforme au acumulat mii de ore de zbor în teatre de operații, iar două programe americane ilustrează rolul lor în domenii specializate.
Forțele Aeriene ale SUA operează nouă aeronave Global în cadrul programului Battlefield Airborne Communications Node (BACN). Cunoscute drept E-11A și supranumite „Wi-Fi în cer”, acestea funcționează ca relee de comunicații la mare altitudine. Ele facilitează schimbul de voce și date tactice între forțele aeriene și cele terestre, inclusiv în zone unde munții, terenul dificil sau distanțele mari pot îngreuna comunicațiile.
Un alt exemplu este programul HADES al Armatei SUA, pentru care a fost selectată aeronava Global 6500. Prima aeronavă a fost livrată anul trecut, iar alte prototipuri sunt în curs de dezvoltare, cu desfășurări planificate începând de la sfârșitul acestui an. Programul urmărește să transforme capabilitățile de recunoaștere aeriană ale Armatei printr-o platformă proiectată pentru colectarea și transmiterea informațiilor la distanță.
Altitudinea, autonomia, capacitatea de încărcare și arhitectura adaptabilă a Global 6500 sunt prezentate ca elemente-cheie ale configurației HADES. Platforma este concepută să detecteze, să identifice și să urmărească ținte de la distanță, în medii contestate, limitând expunerea echipajului și a aeronavei la riscuri. Aceste capacități pot sprijini operațiunile multidomeniu, loviturile de precizie la distanță și coordonarea forțelor întrunite.
Parteneriate industriale și configurații personalizate
Aeronava reprezintă doar o parte a soluției. Integrarea tehnologiilor necesare misiunii presupune colaborarea dintre producător, autoritățile militare și furnizorii de sisteme. Bombardier Defense lucrează cu companii din industria de apărare, între care L3Harris, SNC, Northrop Grumman și Saab, pentru a integra tehnologii care transformă avioanele în platforme specializate.
Sprijinul oferit poate varia în funcție de necesități: de la livrarea aeronavei până la inginerie, modificări, licențierea datelor tehnice și servicii de mentenanță. În centrul acestei abordări se află adaptarea configurației la misiune, în locul unei soluții unice pentru toți utilizatorii.
Experiența companiei cu aeronave specializate este susținută de o flotă aflată în serviciu la nivel mondial, cu peste trei milioane de ore de zbor și mai mult de 170 de operatori din aproape 50 de țări. Rețeaua globală de suport cuprinde peste 100 de locații.
Mentenanța, parte a capacității operaționale
Disponibilitatea unei aeronave depinde nu doar de performanța sa, ci și de accesul la piese, mentenanță și asistență tehnică. Bombardier oferă programe de servicii calculate în funcție de orele de zbor, piese de schimb și lucrări de întreținere planificate sau neplanificate.
Operatorii pot apela la asistență tehnică și sprijin pentru aeronave imobilizate la sol, disponibilitate oferită prin centrul de răspuns al companiei. Inventarul global de piese este evaluat la 1,5 miliarde de dolari. Bombardier afirmă că expertiza de producător îi permite să susțină aeronavele proprii și să ofere sprijin specializat pentru aeronavele modificate, după caz.
Programele Smart Services sunt concepute să ofere predictibilitate asupra costurilor de mentenanță — un aspect relevant pentru instituțiile publice care trebuie să planifice bugetele pe termen lung.
Un parteneriat pe durata întregii misiuni
Prin reunirea aeronavelor, a ingineriei, a colaborării industriale și a serviciilor de suport, Bombardier Defense își propune să ofere mai mult decât o platformă de zbor. Modelul pune accent pe adaptarea la cerințele operaționale și pe sprijinul acordat pe întreaga durată de exploatare, într-un context în care misiunile și tehnologiile se schimbă rapid.
Actualitate
Pentagonul caută locul pentru o nouă bază militară: selecția, programată până în iunie anul viitor
Statele americane au termen până la 1 decembrie să propună amplasamente pentru o nouă instalație militară de mari dimensiuni. Pentagonul vrea să aleagă locația până în iunie anul viitor, evaluând ofertele după patru criterii principale: suprafața disponibilă, capacitatea de cazare, autonomia energetică și de apă, precum și posibilitățile de finanțare public-privată.
„Vorbim despre o bază, dar ceea ce construim este un oraș”, a declarat Dale Marks, responsabilul desemnat să coordoneze identificarea și pregătirea amplasamentului.
Inițiativa a fost lansată după ce secretarul apărării, Pete Hegseth, a cerut identificarea unui loc optim pentru o instalație militară comună, fortificată și rezilientă, pe teritoriul continental al Statelor Unite. Motivația invocată include dezvoltarea rapidă a tehnologiilor disruptive, cooperarea tot mai strânsă între adversarii strategici și atacurile cibernetice persistente asupra infrastructurii esențiale.
O bază proiectată pentru războiul viitorului
Noua instalație ar urma să găzduiască formațiuni militare construite în jurul unor capabilități de ultimă generație: aripi de atac autonome fără pilot, brigăzi cu arme cu energie dirijată și sisteme antidronă, unități hipersonice și structuri operaționale comune sprijinite de inteligență artificială.
Pentru a limita suspiciunile că administrația ar favoriza statele conduse de republicani, procesul de selecție urmează să fie cât mai transparent. Este prevăzută formarea unui grup de evaluare, iar implicarea președintelui rămâne posibilă, fără să fi fost confirmată.
Patru criterii decisive pentru amplasament
Suprafață: Pentagonul caută terenuri cuprinse, în general, între 100.000 și 250.000 de acri. Vor putea fi analizate și propuneri mai mici sau mai mari, dacă prezintă avantaje deosebite.
Capacitate: Baza trebuie să poată găzdui între 15.000 și 25.000 de militari activi și familiile lor — în total, aproximativ 80.000–100.000 de persoane. Infrastructura va trebui să susțină și viitoare structuri militare cu un număr mare de sisteme autonome.
Autonomie: Instalația este concepută să funcționeze independent de rețelele civile. Planurile prevăd reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, microrețele energetice fortificate și sisteme proprii de captare, tratare și reciclare a apei. În primele 24 de luni de la implementare, baza ar trebui să demonstreze că poate susține 30 de zile continue de funcționare în condiții de luptă, fără acces la rețeaua electrică civilă sau la sursele externe de energie.
Parteneriate și finanțare: Statele sunt încurajate să propună parteneriate public-private. În această formulă, Departamentul Apărării ar putea finanța infrastructura direct legată de misiunea militară — inclusiv capacități de proiecție a forței, adăposturi subterane de comandă, depozite de muniții și poligoane de testare — iar investitorii comerciali ar putea dezvolta și administra infrastructura digitală de sprijin.
Nominalizările, urmate de o evaluare la scară locală
Până la 1 decembrie, guvernatorii și responsabilii militari ai statelor trebuie să trimită propunerile inițiale. Echipa coordonată de Marks va discuta apoi cu fiecare candidat pentru a dezvolta planurile și a compara avantajele și dezavantajele amplasamentelor.
Analiza va coborî până la detalii de proiectare și organizare: unde va fi amplasat perimetrul de securitate, dacă acesta va avea forma unui gard convențional și dacă locuințele vor fi construite de Pentagon sau de comunitățile locale. În unele variante, partenerii locali ar putea asigura servicii și infrastructură precum spitale și școli.
Costul total nu a fost estimat, deoarece locația nu a fost încă aleasă. Totuși, bugetul pentru 2028 ar urma să includă o alocare inițială pentru lansarea proiectului.
-
Exclusivacum 5 zilePolițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 4 zileReforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – „Funcționar public cu statut special”: prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă
-
Exclusivacum 4 zilePoliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta
-
Exclusivacum 2 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 4 zileJuriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Ancheteacum 3 zileProcuror la cununie, ofertă la „pachet”: vinuri fine și „fetițe” de ocazie. Mireasa a scăpat florile, noi cădem de pe scaun




