Featured
Democrația europeană se adaptează la extrema dreaptă
”Sunt unele momente politice care nu ți se șterg din amintire. Îmi amintesc foarte bine cum stăteam în 2002 în Place de l’Opéra din Paris în ajunul alegerilor prezidențiale din Franța și urmăream un discurs ținut la un miting de Jean-Marie Le Pen. Lângă mine se aflau câțiva membri ai Forza Nuova, un partid italian de extrema dreaptă. Părea un moment nou și primejdios pentru democrația europeană.”, scrie Gideon Rachman in Financial Times.
Acum, după aproape 20 de ani, extrema dreaptă a devenit un element mai familiar al peisajului politic european. În Franța, Marine Le Pen, fiica lui Jean-Marie, conduce acum Adunarea Națională (RN). Care a încheiat alegerile din acest weekend dezamăgită, întrucât partidul n-a reușit să câștige controlul niciuneia dintre regiunile Franței. Însă partidul lui Le Pen e considerabil mai puternic decât acum 20 de ani. Marine va fi portstindardul RN la alegerile prezidențiale de anul viitor și are o mică șansă de a le câștiga.
Cele mai multe state UE au acum câte un partid important de extrema dreaptă. Termenul de „extrema dreaptă” este, evident, contestat. Unii preferă etichete precum „populist de dreapta”. Însă partidele reunite în principalele grupuri de extrema dreaptă din Parlamentul European au caracteristici destul de consecvente. Printre ele regăsim ostilitatea feroce față de imigrație, și în special față de musulmani; retorica anti-elite, cu nuanțe de teorii conspirative; conservatorismul cultural, ultranaționalismul și euroscepticismul. Frecvent întâlnim și o atitudine echivocă față de fascismul anilor ’30 – fie că e vorba de Vichy în Franța, de Mussolini în Italia, de Franco în Spania ori de naziștii din Germania și Austria.
Umbra anilor ’30 planează deasupra extremei drepte europene. Ea explică și indignarea din UE din 2000, atunci când Partidul Libertății s-a alăturat în premieră unui guvern de coaliție austriac, cât și teama din 2002, când Le Pen tatăl a ajuns în turul al doilea al alegerilor din Franța. La acea vreme alegerea părea simplă. Extremismul de dreapta trebuie să fie zdrobit, căci altfel democrația va fi în primejdie.
20 de ani mai târziu, situația este mult mai ambiguă. Extrema dreaptă a devenit o forță consacrată pe tot cuprinsul Europei. Dar aduce mai degrabă cu o maladie cronică decât cu un pericol de moarte.
Am învățat între timp că partidele de extrema dreaptă pot participa la guvernare fără ca democrația să dispară, așa cum s-a întâmplat în 1933 la Berlin, când Hitler a format coaliția de guvernare. Din contră, partide catalogate de extrema dreaptă au intrat în coaliții de guvernare în Austria, Italia, Estonia și Finlanda – iar apoi au pierdut puterea. În loc să se sfârșească, democrația se adaptează.
S-a întâmplat uneori ca partidele de extrema dreaptă să accepte compromisuri în privința unora dintre revendicările lor radicale și să-și piardă popularitatea – e ceea ce s-a întâmplat cu Finlandezi Adevărați. Ori s-au lăsat prinse în scandaluri răsunătoare și și-au pierdut și popularitatea și puterea – cum s-a întâmplat cu Partidul Libertății în Austria și cu Ekre în Estonia.
Însă procesul adaptării democratice funcționează în ambele sensuri. Multe partide consacrate au adoptat politici promovate cândva de extrema dreaptă, în tentativa de a le fura alegătorii. Coaliția de guvernare din Danemarca adoptă o linie tot mai dură în privința imigrației, amenințând cu repatrierea refugiaților sirieni, justificată prin afirmația dubioasă cum că Siria ar fi acum o țară „sigură”. În Franța, un cunoscut ministru din guvernul președintelui Emmanuel Macron a mers chiar până acolo încât s-o acuze pe Le Pen că e prea „blândă” cu islamismul.
Următoarea țară în care un partid etichetat uneori ca fiind de „extrema dreaptă” s-ar putea alătura unei coaliții de guvernare e Suedia, al cărei guvern tocmai a căzut. Democrații Suedezi, un partid considerat cândva paria din cauza originii sale neo-naziste, pare acum a fi aproape de a accede la putere. Democrații Suedezi și-au mai moderat discursul și imaginea. Însă orice guvern suedez care i-ar coopta și pe ei își va asuma probabil poziții cu privire la chestiuni precum imigrația și islamul care în urmă cu un deceniu erau inimaginabile.
Pentru liberali acest proces e deprimant, chiar alarmant. Dar, din multe puncte de vedere, așa ar trebui în teorie să funcționeze democrația. Sentimentele populare se schimbă; partidele se adaptează.
Totuși, e mult prea devreme pentru a fi deplin optimiști în privința capacității democrației europene de a absorbi politica de extrema dreaptă. Există două mari încercări care ne pot aștepta în viitor. În primul rând, ce se întâmplă atunci când un partid de extrema dreaptă guvernează nu în coaliție, ci de unul singur? În al doilea rând, ce s-ar întâmpla dacă una dintre marile puteri din UE ar vira către extrema dreaptă? Acest lucru s-ar putea întâmpla în Italia, dacă următorul guvern va avea drept nucleu două partide de dreapta radicală – Frații Italiei și Liga. S-ar putea întâmpla în Franța, dacă Le Pen ar câștiga președinția.
Indiciile pe care ni le oferă Ungaria și Polonia cu privire la ce ar putea face extrema dreaptă, liberă de constrângerea unor parteneri de coaliție, nu sunt încurajatoare. Viktor Orban din Ungaria a respectat manualul clasic al autocratului emasculând presa și justiția pentru a prinde rădăcini la putere. Anul acesta, când cancelarul german Angela Merkel va pleca de la putere, Orban va deveni cel mai longeviv conducător din UE în funcție – fapt care mai are și alte explicații pe lângă popularitatea sa reală.
Dificultatea UE de a se acomoda cu conducători de extrema dreaptă e reflectată de îndârjirea tot mai mare a ciocnirilor dintre Orban și majoritatea celorlalți lideri UE. Însă Ungaria e o țară mică, astfel încât impactul ei asupra întregii UE poate fi gestionat. Dacă Le Pen ar câștiga la anul alegerile prezidențiale din Franța, unda de șoc s-ar resimți pe tot cuprinsul continentului. N-ar fi de neconceput nici ca UE să se rupă în urma unui asemenea impact. Alternativ, UE ar putea adopta tiparul democrațiilor naționale ale Europei – transformându-se într-o coaliție incomodă a politicienilor de extrema dreaptă și de centru.
de Gideon Rachman-Financial Times
Administratie
Grațiela Gavrilescu: Avans de doar 5% pentru tinerii care vor să-și cumpere o locuință prin „Noua Casă”
Un pas concret pentru tinerii care își doresc să-și construiască viitorul în România
O veste bună pentru tinerii care visează la propria locuință: Senatul a aprobat reducerea la 5% a avansului necesar pentru cumpărarea unei case prin programul „Noua Casă”, a transmis deputata PUSL Grațiela Gavrilescu.
Propunerea a fost susținută de Grupul PSD, din care face parte și PUSL, iar măsura vizează tinerii cu vârsta sub 35 de ani. Potrivit anunțului, avansul redus s-ar aplica inclusiv locuințelor cu valori de până la 140.000 de euro, după promulgarea legii.
De la 15% la 5%: o diferență care poate deschide drumul spre propria casă
În prezent, tinerii care cumpără prin program o locuință mai scumpă de 70.000 de euro trebuie să achite un avans de 15%. Schimbarea aprobată de Senat ar reduce această contribuție inițială la numai 5% pentru categoria vizată.
Pentru mulți tineri, strângerea avansului este una dintre cele mai mari piedici în drumul spre o locuință. Reducerea lui poate face diferența dintre un plan amânat și șansa reală de a cumpăra o casă — un pas important spre independență, stabilitate și întemeierea unei familii.
„Dacă vrem să ne ținem tinerii în țară, trebuie să dovedim prin fapte”
Grațiela Gavrilescu a subliniat că sprijinirea tinerilor, încurajarea natalității și susținerea familiei trebuie să se reflecte în măsuri concrete, nu doar în declarații.
„Dacă spunem că vrem să ne ținem tinerii în țară, să încurajăm natalitatea și să susținem familia, trebuie să dovedim prin fapte”, a transmis deputata.
În opinia sa, aprobarea măsurii reprezintă un semnal de voință politică și o posibilă schimbare de direcție în sprijinul celor care își doresc să rămână și să-și construiască viitorul în România.
O locuință înseamnă mai mult decât patru pereți
Deputata a pus accent pe valoarea unei locuințe în viața tinerilor: siguranță, stabilitate și curajul de a face planuri pe termen lung acasă.
„O casă înseamnă stabilitate, familie, curajul de a rămâne acasă”, a afirmat Grațiela Gavrilescu.
Sprijin pentru familii și pentru economia locală
Efectele unei măsuri de acest fel pot depăși piața imobiliară. O locuință cumpărată înseamnă și activitate economică: proiecte de construcții, locuri de muncă, salarii și susținerea puterii de cumpărare.
„Un șantier — locuri de muncă, salarii, putere de cumpărare, încredere în viitor!”, a transmis deputata PUSL.
Următorul pas: promulgarea legii
Reducerea avansului la 5% a fost aprobată de Senat. Pentru ca măsura să intre în vigoare, legea trebuie să parcurgă etapele legislative rămase și să fie promulgată. Grațiela Gavrilescu a prezentat votul drept un semnal încurajator pentru tinerii care își doresc propria locuință și o perspectivă mai sigură în România.
Featured
Bogdan Toader: „Soluțiile contează mai mult decât etichetele”
Deputatul PSD spune că dezbaterea despre cine conduce Guvernul trebuie să lase loc problemelor reale ale oamenilor
Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader a comentat dezbaterea publică din ultimele zile despre conducerea Guvernului, spunând că aceasta riscă să îndepărteze atenția de la preocupările de zi cu zi ale cetățenilor.
„Am urmărit zilele astea dezbaterea despre «cine conduce de fapt» guvernul și mi-am dat seama cât de departe este această întrebare de problemele reale ale oamenilor”, a transmis Bogdan Toader.
„Premierul conduce Guvernul, punct”
Deputatul a afirmat că premierul Luca Niculescu conduce Guvernul și că, în opinia sa, această chestiune este clară. Totodată, Toader a susținut că PSD trebuie să își asume public răspunderea față de alegătorii care i-au acordat încrederea.
„Mi se pare firesc ca PSD să își asume public răspunderea față de cei care l-au votat, pentru că asta înseamnă să faci politică cu coloană vertebrală, nu doar din birou”, a declarat acesta.
Miniștrii PSD, în teren și la masa negocierilor
Bogdan Toader a prezentat activitatea miniștrilor social-democrați ca pe un demers orientat spre acțiune și rezultate. Potrivit acestuia, miniștrii PSD sunt implicați în activități desfășurate în spitale, negociază la Bruxelles în sprijinul fermierilor și apără bugetul țării.
În contrast, deputatul a criticat ceea ce a descris drept preferința unor actori politici pentru comentarii pe rețelele de socializare, în locul implicării directe.
Apel la concentrarea asupra soluțiilor
În mesajul său, președintele PSD Ploiești a subliniat că dezbaterile despre etichete și roluri nu ar trebui să înlocuiască munca pentru rezolvarea problemelor concrete.
„Eu rămân convins că soluțiile contează mai mult decât etichetele. Hai să ne ținem de treabă!”, a conchis Bogdan Toader.
Administratie
Virgil Nanu, mesaj de Sfântul Dumitru: „Să ai curajul să rămâi drept, chiar și atunci când ai de pierdut”
O sărbătoare despre credință, curaj și caracter
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, evocând tăria de caracter și curajul de a rămâne fidel propriilor convingeri, chiar și atunci când acest lucru presupune sacrificii.
„Să ai curajul să rămâi drept, chiar și atunci când ai de pierdut. Asta mă impresionează cel mai mult în povestea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pe care îl sărbătorim astăzi”, a transmis Virgil Nanu.
Exemplul unui om care nu și-a negociat credința
În mesajul său, președintele CJ Prahova a amintit că Sfântul Dimitrie a fost un om cu putere și autoritate, conducător al Tesalonicului, dar nu și-a trădat credința pentru a-și păstra funcția ori privilegiile. Pentru alegerea sa, a plătit cu viața.
Virgil Nanu a subliniat că povestea sfântului rămâne un exemplu puternic despre demnitate și despre puterea de a apăra ceea ce consideri drept, chiar și în momentele dificile.
Un îndemn pentru cei aflați în slujba comunității
Lecția Sfântului Dimitrie este, în opinia lui Virgil Nanu, una deosebit de importantă pentru cei care au primit responsabilitatea de a lua decizii în numele oamenilor. Funcțiile și privilegiile sunt trecătoare, însă felul în care o persoană își exercită responsabilitățile și îi tratează pe ceilalți îi definește caracterul.
„Cred că avem multe de învățat din exemplul lui. Mai ales noi, cei cărora oamenii ne-au încredințat responsabilitatea unor decizii. Funcțiile sunt trecătoare. Caracterul și felul în care îi tratăm pe ceilalți spun mult mai mult despre cine suntem”, a transmis președintele Consiliului Județean Prahova.
O tradiție păstrată din generație în generație
Mesajul lui Virgil Nanu evocă și legătura profundă dintre sărbătoarea Sfântului Dumitru și viața comunităților românești. În Prahova, la fel ca în multe alte locuri din țară, această zi face parte de generații întregi din calendarul familiei, al bisericii și al comunității.
Este o sărbătoare care aduce oamenii împreună și păstrează vii obiceiurile și legăturile transmise de la o generație la alta.
Urări pentru toți cei care își sărbătoresc onomastica
La finalul mesajului, Virgil Nanu le-a transmis urări tuturor celor care poartă numele Sfântului Dimitrie și își sărbătoresc astăzi onomastica, dorindu-le sănătate și bucuria de a-i avea aproape pe cei dragi.
„La mulți ani, Dumitru, Dumitra, Dimitrie și tuturor celor care vă sărbătoriți astăzi!”
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum 5 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 3 zileArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 5 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zileCamere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte
-
Administratieacum 5 zileDouă instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă




