Connect with us

Actualitate

Rusalii 2021. Semnificațiile sărbătorii, obiceiuri și superstiția legată de dansul ielelor

Publicat

pe

Rusalii 2021. Semnificațiile sărbătorii, obiceiuri și superstiția legată de dansul ielelor

Duminică, 20 iunie 2021, sunt Rusaliile, sărbătoare mare pentru ortodocși și greco-catolici, care continuă și luni, 21 iunie 2021, când este zi liberă legal. Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este sărbătorită în calendarul creştin ortodox la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti). Anul acesta, a doua zi de Rusalii coincide și cu solstițiul de vară.

La fel ca la Paști, sunt mai multe zile de sărbătoare pentru a marca Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli. Este o sărbătoare de care se leagă multe obiceiuri și tradiții, dar și superstiții, cum ar fi cele legate de apariția ielelor, zânele rele.

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, alături de cea a Paştilor. Este prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Rusaliile este sărbătoarea care amintește că Duhul Sfânt a venit în lume şi s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, iar la Ierusalim s-a întemeiat Biserica lui Hristos.

De ce Rusaliile sunt „capătul sărbătorilor”
Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile de la Înălţarea Sa la ceruri, a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, fiind denumită și „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos. Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare”, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

„Duminica Cincizecimii nu este altceva decât o decât o rememorare, o serbare a naşterii Creştinismului, a Bisericii Creştine. Pogorârea Duhului Sfânt a adus lucrarea sfinţitoare în lume şi a schimbat mult mentalitatea şi dinamica omenirii. Creştinii trebuie să-şi păstreze demnitatea de creştin, bucuria că s-au născut creştini, trebuie să păstreze frumuseţea Creştinismului, pentru că prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos în lume nu a fost altceva decât să rupă istoria omenirii în două. Pentru că şi istoricii se raportează evenimentele ‘înainte de Hristos’ şi ‘după Hristos'”, a declarat Arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarh al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, pentru Agerpres.

Semnificația biblică a Pogorârii Duhului Sfânt
Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.

Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foişorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel: „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (…) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 1-13).

E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urmă cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi (dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine), care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia. Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt.

După ce Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim. Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.

Semnificaţia Cincizecimii constă în aceea că de acum Duhul Sfânt pătrunde definitiv în istorie neexistând timp şi spaţiu fără prezenţa personală, venirea reală şi lucrarea efectivă a lui Dumnezeu.

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi.

Rusaliile în credința populară. Cine au fost Ielele
În credinţa populară, Rusaliile reprezintă spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele și dansul lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească.

Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Obiceiul Călușarilor de Rusalii
De Rusalii, în unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Astfel, se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.

Dansul Căluşarilor este remediul pentru vindecarea unui suflet care a privit „Dansul Ielelor ” ce i-a luat minţile. Dansul Căluşarilor anulează vraja de care este cuprins cel sedus şi pune pe fugă ielele.

Obiceiul căluşarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conteşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea. Bătrânii satelor cred că, dacă eşti bolnav, de Rusalii te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.

În Oltenia, grupuri de câte şapte-opt căluşari merg din casă în casă pentru a colinda şi a alunga spiritele rele, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, cu pelin, usturoi, apă şi sare.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii
De Rusalii, se leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile.

Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Ramuri de tei vindecătoare
Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

În unele zone, femeile fac descântece pentru alungarea Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.

Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele.

Udatul nevestelor
Tot de Rusalii, în Ardeal există obiceiul cunoscut ca „udatul nevestelor”, când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

„Udatul nevestelor” în râul Gurghiu, un obicei unic în România, pe care localnicii din comuna Hodac îl păstrează cu sfinţenie din moşi-strămoşi în a doua zi de Rusalii, a fost anulat anul trecut din cauza pandemiei. „Udatul nevestelor” de la Hodac şi din satul aparţinător Toaca este un obicei dedicat tinerelor soţii, care s-au căsătorit în ultimul an, după Rusaliile de anul trecut și până acum, şi are ca scop fertilitatea şi norocul femeii.

În anumite zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos atunci toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Superstiţii de Rusalii
Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua de sărbătoare. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice – umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular „luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi „luat din Rusalii”.

În Duminica Rusaliilor nu e bine să te urci în copaci sau în locuri înalte și nici să călătorești departe de casă. La poartă și în casă se pun flori, frunze de tei sau de nuc.

Sursa articolului

Actualitate

Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.

Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.

„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.

Adaptarea, miza exercițiului final

În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.

Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.

La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.

Inovație fără sprijinul internetului

Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.

Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.

Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.

Mai mult decât operatori sau programatori

Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.

Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.

Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.

Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului

Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.

Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.

Citeste in continuare

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv13 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv13 ore ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv13 ore ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv13 ore ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv2 zile ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv2 zile ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv2 zile ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusiv3 zile ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv