În întreaga istorie, sunt consemnate numeroase cazuri în care spionii au acționat sub acoperire de jurnaliști. Mai ales în timp de război. Munca de jurnalist este de așa natură, încât permite și chiar obligă la o diversitate de contacte. Accesul la informație pentru un ziarist este facilitat de natura profesiei ca atare dar și de legislația cu caracter intern și internațional. Și, la fel de adevărat este că există și o disponibilitate a unor ziariști pentru contacte cu serviciile secrete. În urma unor asemeena contacte, făcute în diverse modalitați, serviciile secrete beneficiază de posibilitatea de a penetra mult mai ușor instituții și persoane dar și ziariștii obțin astfel un acces la informații și la persoane mult mai mare, ceea ce le permite în principiu să performeze în activitatea lor. Aceasta este în linii mari, jumătatea bună a paharului.

Care este jumătatea otrăvită a paharului? Ea începe atunci când jurnalistul în cauză nu mai face distincția între dușmanul intern și dușmanul extern. Inamicul extern, mai ales atunci când are loc un război, este tratat pe frontul secret fără milă și fără scrupule. În general, protagoniștii pornesc de la principiul că, pe un asemenea front invizibil, nu există pagube colaterale. Nici atunci când un jurnalist infiltrat în tabăra inamică obține și tansmite informații sensibile. Nici când el funcționează în ipostaza de agent de influență, intoxicând cu informații false tabăra adversă. Nici când denigrează adversarii sau le ridică osanale celor care, în viitor, ar putea forma o Coloană a V-a. Cu totul alta este însă situația atunci când agentul sub acoperire de ziarist sau ziaristul transformat în agent de influență acționează în tabăra proprie. Iar această afirmație este valabilă și în situații de pace și în situații de conflict.

Atunci când serviciile secrete își privesc proprii cetățeni ca inamici, ei îi și tratează în consecință. Proprii cetățeni sunt supuși unei intense activități de spionaj, desfășurată și prin intermediul unor agenți sub acoperire de jurnaliști sau a agenților de influență racolați prin redacții. Ce reprezintă propriul popor pentru aceștia?

Propriul popor reprezintă pentru ziariștii vopsiți nici mai mult nici mai puțin decât un inamic. Un inamic real și mai ales un inamic potențial. Prin urmare, se creează o falsă legitimitate în obținerea și transmiterea mai departe de informații de la acest inamic, care este concetățeanul nostru, ca persoană fizică sau ca reprezentant al unor instituții, organizații, societăți comerciale, partide politice, sindicate, etc. Răul provocat este perceput de către autori drept o terapie aplicată indivizilor și societății. La fel se petrec lucrurile și în ipoteza agentului de influență. Acesta lansează în mod dirijat și premeditat zvonuri, informații și scenarii false îndreptate împotriva unor persoane sau instituții și care au caracter denigrator. Realitatea este astfel distorsionată. Actul jurnalistic este înlocuit de un fel de para-presă. Repet: se întâmplă atunci și numai atunci când propriul popor este tratat de către serviciile secrete drept un inamic.

În România, s-a vorbit și se vorbește nu întâmplător cu preponderență despre Serviciul Român de Informații. Acesta are un buget exorbitant în raport cu alte instituții civile ale statului, în raport cu toate celelalte servicii secrete și, atenție, în raport cu celelalte servicii similare din parteneriatul euroatlantic. Asta se întâmplă în condițiile în care, deși ne place să tot repetăm fraze frumoase despre locul și rolul României pe flancul sud-estic NATO și UE, în realitate țara noastră nu se află în prima linie nici al războiului antiterorist și nici a contraspionajului. România, din aceste două perspective, este o țintă minoră. Din fericire.

Supraponderabilitatea SRI în raport cu celelalte servicii secrete din România și din lume sub aspectul bugetului alocat proporțional cu Produsul Intern Brut, al numărului de angajați în raport cu populația statului, al numărului de inteceptări în raport tot cu populația și a dotărilor, definește o tendință periculoasă sub aspect democratic. Statul român devine din ce în ce mai represiv, din ce în ce mai polițienesc și din ce în ce mai îndreptat împotriva nu a dușmanului potențial din exterior ci a dușmanului potențial din interior.

Prin urmare, obiectivele țintă ale ofițerilor acoperiți din presa română, ale agenților de influență și simplilor colaboratori îl reprezintă propriile instituții, propriile organizații și proprii cetățeni. Împotriva acestora sunt îndreptate atât acțiunile de culegere de informații cât și intoxicările, diversiunile jurnalistice operate prin distorsionarea și manipularea informației și având drept scop distrugerea sau discreditarea țintelor prin crearea unei false realități.

Tocmai din acest motiv, ceea ce se întâmplă în România este extrem de periculos. Fenomenul este mai grav decât în oricare alt stat din rândul partenerilor noștri euroatlantici. Tocmai de aceea, împotriva lui trebui luptat prin toate mijloacele democratice. Și, în fine, tocmai de aceea, penetrarea redacțiilor de către servicile secrete și în special de către SRI trebuie interzisă prin lege. Așa cum s-a întâmplat de curând în Germania, la solicitarea Clubului German de Presă.

Iar colaboratorii de orice fel ai serviciilor secrete, mă refer la cei din presă, nu ar mai tebui în viitor să se lase seduși de iluzia că servesc cu abilitățile lor un serviciu inteligent și că luptă în acest fel pentru statul de drept, pentru siguranța națională sau pentru valori democratice. Dimpotrivă. Ei trebuie să înțeleagă că prin activitatea lor nu fac altceva decât să lovească în cetățenii acestei țări. Căreia îi compromit viitorul democratic.

Fac prin urmare apel la securiștii strecurați în redacții să părăsească definitiv acest front. La jurnaliștii care, cu voia sau fără voia lor, au devenit agenți de influență, să întrerupă orice feldce contacte cu comanditarii lor. Și mai fac apel și la ziariștii de bună credință, care și-au imaginat vreodată sau de mai multe ori că o colaborare cu reprezentanții serviciilor secrete le poate aduce beneficii sub aspectul informației și a corectei informări a cititorilor. Să renunțe și ei la transformarea acestei iluzii într-un adevăr. Pentru că adevărul s-a dovedit fals. Și periculos.( Sorin Rosca Stanescu)