De la funcție de poliție la poziție cu parfum de secretariat de stat
Potrivit Sindicatului Diamantul, până în anul 2015, funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției Române — IGPR — era o funcție de poliție, inclusă în categoria posturilor de conducere. Cu alte cuvinte, era o poziție profesională, ocupată în cadrul sistemului polițienesc, fără statut de demnitar și fără ambalaj politic.
În 2015, însă, formularea legală a funcției ar fi fost completată cu sintagma „cu rang de secretar de stat”. Din acel moment, susține sindicatul, postul de șef al IGPR a devenit o construcție instituțională hibridă: nici demnitar în sens deplin, nici simplu șef de poliție, ci un fel de „polițist cu aromă de demnitar”, numit direct de prim-ministru.
Iar când numirea se face pe criteriul „încrederii”, nu prin concurs și evaluarea transparentă a competenței, meritul profesional riscă să devină doar decorul de pe ușa biroului.
Marea împărțeală de după alegeri: nimic nu se pierde, totul se repartizează
Sindicatul Diamantul ironizează mecanismul prin care, după alegerile parlamentare, partidele încep negocierea funcțiilor din aparatul de stat. Nu este vorba, în această perspectivă critică, despre un prim-ministru care ar numi discreționar orice persoană, ci despre un sistem politic în care, odată stabilită majoritatea, începe distribuirea pozițiilor considerate esențiale.
Mai întâi se împart portofoliile de miniștri. Apoi urmează secretarii de stat, subsecretarii de stat, conducătorii agențiilor, membrii consiliilor de administrație, consilierii și, în final, toate pozițiile suficient de mici pentru a încăpea într-o promisiune de campanie.
În logica denunțată de sindicat, orice funcție poate deveni monedă de schimb: de la postul cu putere reală până la sinecura aparent neînsemnată. Toate pot fi utile unui partid, fie pentru un om de încredere, fie pentru un militant care a lipit afișe, a adus voturi sau a contribuit financiar la campanie.
Repartizarea funcțiilor din Ministerul Afacerilor Interne ar urma, astfel, aceeași rețetă. Dacă un partid — dat ca exemplu ipotetic de Sindicatul Diamantul, PSD — și-ar impune secretarul de stat responsabil de ordine publică, un alt partid — de pildă PNL — ar putea revendica funcția de șef al IGPR pentru propria rețea de cadre politice „camuflate” în uniforme. Și invers.
Benone Matei, varianta „Underworld” a administrației publice
În centrul pamfletului publicat de Sindicatul Diamantul se află actualul șef al IGPR, Benone Matei, prezentat ironic drept „aproape demnitar”.
Explicația este una juridico-satirică: acesta nu ar fi demnitar în sens clasic, ci un șef al Poliției Române care beneficiază de „rang de secretar de stat”. Sindicatul îl compară cu un personaj hibrid din seria cinematografică Underworld, interpretat de Kate Beckinsale: nici una, nici alta, ci o combinație instituțională cu identitate proprie.
În aceeași cheie ironică, textul întreabă dacă o funcție de „castravete cu rang de secretar de stat” nu este, în realitate, doar o formă de asimilare la funcția autentică de secretar de stat. De aici și concluzia pamfletară: dacă este „aproape demnitar”, atunci Benone Matei ar avea dreptul la un „aproape servant”, adică la o singură persoană în cabinetul său.
Surpriza din cabinet: Georgian Drăgan, „servantul” cu grad de chestor
Sindicatul susține că, în această schemă administrativă, persoana care ocupă postul de director al cabinetului șefului IGPR este chestorul Georgian Drăgan, descris în text drept unul dintre cei mai cunoscuți ofițeri de poliție.
Autorul materialului afirmă că Drăgan nu ar fi directorul unei structuri generale de cabinet a IGPR, așa cum ar putea înțelege publicul, ci șeful cabinetului personal al lui Benone Matei.
Distincția ar fi importantă, deoarece, potrivit informațiilor invocate de Sindicatul Diamantul, funcția de cabinet a IGPR nu mai există sub această denumire din anul 2021. Structura ar fi fost reorganizată și redenumită „Direcția Management Strategic și Suport Informațional”, cunoscută prin acronimul D.M.S.S.I.
Prin urmare, susține sindicatul, atunci când se spune că Georgian Drăgan este „director de cabinet la IGPR”, publicul ar putea crede că acesta conduce o direcție instituțională amplă. În realitate, potrivit interpretării prezentate, el ar conduce cabinetul personal al șefului Inspectoratului, în limita unui singur post prevăzut pentru acel cabinet.
Un singur post, o întreagă epopee a gradelor
Textul invocă articolul 546 din Codul administrativ, despre care afirmă că ar permite demnitarului să aibă un singur post în cabinetul propriu. În această logică, cabinetul șefului IGPR ar fi format dintr-o singură poziție — cea ocupată de directorul de cabinet.
Comparația propusă de Sindicatul Diamantul este menită să accentueze disproporția: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București ar avea aproximativ 7.000 de posturi. Este ușor de înțeles, sugerează autorii pamfletului, de ce poate primi gradul de chestor un ofițer aflat la conducerea unei structuri cu mii de angajați.
Întrebarea devine însă mai complicată atunci când este vorba despre o persoană care, potrivit acestei prezentări, conduce un singur post: cel de aghiotant sau director al cabinetului unui șef cu rang de secretar de stat.
Sindicatul amintește că Benone Matei ar fi fost înaintat la gradul de chestor în anul 2023, în timpul mandatului președintelui Klaus Iohannis. De aici apare întrebarea dacă, la momentul acordării gradului, se știa în afara unui cerc restrâns din IGPR și din aparatul central că funcția ocupată ar fi fost, în interpretarea sindicatului, una de cabinet și nu conducerea unei mari unități de poliție.
Materialul menționează și o informație neconfirmată oficial, provenită — în formularea pamfletului — de la „o sursă din cartier”: postul ocupat de Georgian Drăgan ar putea beneficia de coeficienți salariali similari unei funcții de adjunct al șefului IGPR. Sindicatul precizează însă că acest aspect necesită verificare.
Fișa postului, elastică precum încrederea politică
O altă problemă ridicată de Sindicatul Diamantul privește raportul de subordonare dintre șeful IGPR și directorul cabinetului său.
În interpretarea prezentată, demnitarul ar avea dreptul să stabilească atribuțiile postului „în limitele legii”, să întocmească fișa postului și să dispună încetarea raporturilor de muncă, în condițiile legale aplicabile. Asta ar însemna că angajatul cabinetului se află într-o relație directă și exclusivă de subordonare față de persoana care l-a numit.
Sindicatul subliniază că analiza se bazează pe legislația publicată, precizând ironic că regulile nepublicate nu pot fi cunoscute și, prin urmare, nici comentate responsabil.
Conferința din 21 mai: cine vorbește în numele Poliției Române?
A doua întrebare lansată în text vizează conferința de presă din 21 mai 2026. Sindicatul afirmă că Georgian Drăgan ar fi avut o intervenție extrem de critică la adresa publicației Recorder, a presei independente și a sindicatelor Diamantul și Europol.
Formularea pamfletară susține că acesta „ar fi șters pe jos” cu jurnaliștii și cu organizațiile sindicale. Dincolo de tonul acid, întrebarea instituțională rămâne următoarea: în ce calitate a vorbit directorul cabinetului personal al șefului IGPR în numele întregii Poliții Române?
Emil Păscuț, reprezentant al Sindicatului Diamantul, întreabă de ce mesajul nu a fost transmis de șeful IGPR, de adjuncții acestuia sau de purtătorii de cuvânt oficiali ai instituției.
Poliția între carieră profesională și numiri pe bază de „încredere”
În esență, pamfletul Sindicatului Diamantul contestă transformarea unei funcții profesionale de conducere într-o poziție cu rang de secretar de stat și ridică semne de întrebare privind modul de numire, statutul real, salarizarea și autoritatea persoanelor aflate în jurul conducerii IGPR.
Imaginea descrisă este aceea a unei instituții în care funcțiile se pot multiplica prin titulaturi, ranguri și reorganizări administrative: direcția devine structură de management, șeful devine „aproape demnitar”, iar directorul de cabinet ajunge să vorbească în numele unei instituții cu mii de polițiști.
În această versiune, întrebarea finală nu mai este cine conduce Poliția Română, ci cine are dreptul să vorbească în numele ei — și în baza cărei funcții reale, nu doar a unei titulaturi cu rang de secretar de stat. (Cerasela N.).