Actualitate
Am experimentat că în Biserică nu se îmbolnăvesc oameni
IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, spune că măsurile din perioada pandemiei au indus o frică exagerată, care i-a făcut pe unii oameni să nu mai iasă din casă și dacă le spui acum că boala a trecut.
”În această pandemie s-a indus o frică exagerată, pe care eu nu am înțeles-o. Și nu m-am supus unei frici impuse, de multe ori fără logică și fără rezultate, pentru că această frică a dus în foarte multe situații la instalarea unei frici fără remediu”, a spus arhiepiscopul Tomisului, la Aleph News.
IPS Teodosie a mai spus că un mare om de știință de la NASA, care este și microbiolog, a făcut un experiment și a aflat că în biserică sunt mai puțini microbi decât în altă parte, iar în potirul pentru împărtășanie sunt ”zero microbi”.
”Recent, când am fost în Sfântul Munte, am discutat cu părinții de la Vatoped (Mănăstirea VatopedBiser de pe Muntele Athos – n.r.), cu un mare om de știință de la NASA, care era microbiolog. A aflat că în biserică nu sunt microbi cum sunt în altă parte, s-a dus să facă experiențe. Da, zice, în biserică sunt mai puțini ca afară, în altar mai puțin ca în biserică, în sfântul potir din care noi ne împărtășim, zero microbi”, a spus prelatul.
IPS Teodosie susține că măsurile din timpul pandemiei de COVID-19 nu au fost luate de specialiști, ci au fost rezultatului unui amestec între politică și medicină.
”Oamenii vin, se destăinuie, spun cât de rău le-a făcut frica. Unii nu scapă de frică, unii nu mai ies din casă, chiar dacă îi inviți și le spui că boala a trecut. Au intrat într-un calapod al unei frici distructive. De aceea eu socotesc că nu prea a fost echilibru pentru că această pandemie nu a fost dirijată de specialiști, a fost un amestec între medicină și politică, ceea ce n-a dus întotdeauna la rezultate pozitive pentru oameni”, a spus arhiepiscopul.
IPS Teodosie a vorbit și despre ordonanța dată în pandemie prin care au fost închise bisericile, calificând decizia ca exagerată.
”Nu există niciun temei să închizi bisericile. Doar Biserica are dreptul să închidă bisericile, altcineva, nu. Nu s-a cuvenit să fie închise, spun și acum. Dacă știam ce se pregătește, începeam înainte de a se închide să iau atitudine, dar după ce s-a luat, am luat această dorință de jertfă să fiu aproape”, a spus arhiepiscopul Tomisului.
IPS Teodosie a adăugat că se cuvine ca președintele să vină spre Biserică, spre Patriarh, pentru că ”puterea bisericii este veșnică, puterea statului este vremelnică”.
El susține că oamenilor le-a fost indusă frica pentru a-i ține departe de biserici, pe motiv că se pot îmbolnăvi, ceea ce a fost contrazis de realitate, mai ales după Noaptea de Înviere când numărul cazurilor de coronavirus a scăzut.
”Am avut episodul cu Boboteaza, unde s-a spus să nu vină. Au venit peste 10.000 de oameni, nu s-a îmbolnăvit nimeni. Deci eu am experimentat că în Biserică nu se îmbolnăvesc oameni. A fost o frică indusă gratuit, ca să nu vină oamenii la Biserică pentru că se vor îmbolnăvi. S-a spus că de Înviere va fi avalanșă (de cazuri noi de COVID – n.r.). Iată o contradicție flagrantă: de la Înviere a scăzut (…) și se duce microbul, moare”, a afirmat IPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a criticat propunerile de schimbare a ritualului botezului sau înlocuirea unor obiecte de cult precum lingurița de împărtășanie, susținând că acestea fac parte din canoanele Bisericii și trebuie păstrate.
”Dacă renunți la botez, renunți la credință. Această practică este conform semnificației religioase. Lingurița este obiectul de cult care este de mare însemnătate. Acea linguriță este mâna lui Hristos. El le-a dat apostolilor săi să bea din potir. După aceea a apărut lingurița, Biserica a rânduit lingurița, este sfințită, intră în potir, unde nu sunt microbi. De aceea lingurița aduce trupul și sângele lui Hristos în gura celui ce se împărtășește. Îl aduce curat. Știința a dovedit că nu sunt microbi. Atunci de ce desființăm lingurița? Venim cu o linguriță cu microbi de acasă, nu se cuvine să o introducem în Sfântul Potir. De aceea sunt niște canoane, niște reguli care ne arată că cele sfinte trebuie păstrate cu fidelitate”, a mai spus IPS Teodosie.
Despre reactivarea Mitropoliei Tomisului, IPS Teodosie spune că nu o face pentru a obține ceva pentru el, ci pentru adevărul istoric.
”Mitropolia nu e pentru mine, ci pentru adevărul istoric. Se recuperează și pentru stat, și pentru Biserică 1000 de ani de istorie foarte valoroasă, care ne pune într-o demnitate deosebită. Nu are legătură cu succesorul Patriarhului. Pentru Patriarh sunt alegeri. Există o ordine canonică. Poate fi ales Patriarh un mitropolit sau un episcop de oriunde. Locțiitorul este următorul rang până la alegeri, cum e acum mitropolitul Moldovei. Dar alegerea nu este automată, nu se moștenește. Sunt alegeri”, a explicat prelatul.
IPS Teodosie susține că scrisoarea prin care i s-a refuzat avansarea ca mitropolit nu a fost semnată de Patriarhul Daniel, ci de un episcop vicar de la Cancelaria Patriarhiei.
”Preafericitul nu a semnat această scrisoare, a semnat un episcop vicar. Scrisoarea nu a ajuns în presă de la noi. S-a crezut la început că de la noi și s-a dovedit că nu a fost, ci doar din sursele de la București”, a adăugat arhiepiscopul.
IPS Teodosie a mai spus că nu îl interesează afirmațiile celor care spun că este controversat, pentru că el respectă regulile canonice ale Bisericii, de la care nu se va abate niciodată, indiferent de ce se va spune despre el.
”Să spună ce-o spune, nu mă simt controversat, pentru că nu mă abat cu nimic de la învățătura bisericii (…) Nu a fost conflict cu autoritățile, nici dispută. Cu autoritățile sunt într-o relație foarte bună. De aceea când am făcut niște acțiuni ale Bisericii, pelerinaje, l-am invitat și pe președinte, și pe premier, pentru că respect autoritatea. Că nu înțeleg oamenii limbajul Bisericii, asta e altceva”, a mai spus prelatul
Actualitate
SUA recunoaște pentru prima dată că a desfășurat arme de control spațial pe orbită
Statele Unite au plasat pe orbită sisteme de armament destinate controlului spațial, potrivit secretarului Forțelor Aeriene, Troy Meink. Declarația reprezintă prima confirmare publică făcută de un oficial american că Washingtonul a desfășurat arme în jurul Pământului.
Arme orbitale pentru apărarea forțelor americane
„Continuăm să ne asigurăm că suntem pregătiți să facem față amenințărilor în evoluție, oriunde s-ar manifesta. Acesta este motivul pentru care Statele Unite dispun acum, pe orbită, de arme de control spațial capabile să apere forțele comune împotriva acțiunilor ostile ale adversarilor”, a declarat Meink în cadrul unui discurs susținut la conferința Air and Space Forces Association.
Secretarul Forțelor Aeriene nu a oferit detalii suplimentare despre natura acestor sisteme, iar Departamentul Forțelor Aeriene nu a comentat informația.
Washingtonul renunță la discreția tradițională
Declarația este cu atât mai importantă cu cât oficialii americani au evitat, timp de decenii, discuțiile directe despre armele desfășurate pe orbită. Washingtonul s-a temut că recunoașterea publică a unor astfel de capabilități ar putea declanșa o cursă globală a înarmării în spațiu.
În ultimii ani, însă, Pentagonul și-a flexibilizat poziția față de dezvoltarea unor sisteme cu potențial ofensiv și a început să vorbească mai deschis despre necesitatea acestora.
În paralel, Statele Unite au promovat reguli pentru un comportament responsabil în spațiu. Printre măsurile susținute de Washington s-a numărat și interzicerea testelor antisatelit distructive, inițiativă avansată în timpul administrației Biden.
„Controlul spațial” poate include arme cinetice și non-cinetice
Termenul „control spațial” desemnează atât acțiuni defensive, menite să protejeze forțele spațiale americane și pe cele ale aliaților, cât și acțiuni ofensive destinate neutralizării capabilităților spațiale ale unui adversar.
Meink nu a precizat ce tipuri de arme se află pe orbită. În teorie, arsenalul ar putea include sisteme cinetice, capabile să distrugă fizic o țintă, precum și sisteme non-cinetice, care ar putea bruia, perturba sau afecta funcționarea unor sateliți.
Armele de distrugere în masă rămân însă interzise în mod expres prin Tratatul privind spațiul cosmic.
Interceptoare spațiale pentru programul „Golden Dome”
Armele de control spațial nu reprezintă singura categorie de sisteme militare pe care Pentagonul intenționează să le trimită pe orbită.
Secretarul Forțelor Aeriene a anunțat că Forța Spațială a obținut echipamente „pregătite pentru zbor” pentru interceptoare spațiale capabile să doboare rachete adversare din orbită. Aceste sisteme constituie una dintre componentele centrale ale inițiativei administrației americane denumite „Golden Dome”.
Primele satelite AMTI vor fi lansate în această lună
Meink a prezentat și alte obiective spațiale ale Statelor Unite. Potrivit acestuia, primul satelit dintr-o viitoare constelație destinată detectării și urmăririi țintelor aeriene va fi lansat în această lună.
Sistemele, cunoscute sub denumirea AMTI, vor furniza o imagine globală permanentă asupra platformelor aeriene ale adversarilor. Misiunea va fi sprijinită de avioane radar E-7 Wedgetail și de alte platforme, inclusiv aeronavele navale E-2D Advanced Hawkeye.
Forța Spațială americană își propune să dispună de o constelație AMTI inițială funcțională până în 2028. Programul beneficiază de o finanțare de ordinul miliardelor de dolari, atribuită în luna mai companiei SpaceX.
Forțele Aeriene accelerează programul de drone MMA
În timpul aceluiași discurs, Meink a anunțat noi obiective pentru programele de drone ale Forțelor Aeriene.
Platforma Massed Modular Aircraft, sau MMA, este concepută pentru a înlocui dronele MQ-9A Reaper. După ce oficialii americani au anunțat recent accelerarea programului, Meink a precizat că Forțele Aeriene vor să dispună de 100 de drone MMA până în 2029 și de 500 până în 2032.
La lansarea programului, în luna iulie, obiectivul inițial era mult mai modest: doar 20 de aeronave operaționale până în anul fiscal 2031.
500 de drone CCA până în 2032
Forțele Aeriene își majorează și țintele pentru programul Collaborative Combat Aircraft, destinat dezvoltării unor drone capabile să opereze alături de avioane de luptă.
În luna iunie, Anduril și General Atomics au fost selectate pentru a conduce producția primei etape a programului. Potrivit lui Meink, Statele Unite estimează acum că vor avea 500 de drone CCA în serviciu până în 2032.
Oficialul nu a precizat câte dintre acestea vor proveni din primul „increment” al programului și câte vor fi dezvoltate în cadrul etapelor ulterioare.
Primele drone CCA primesc denumiri oficiale
Forțele Aeriene au stabilit și denumirile oficiale ale primelor drone CCA.
Modelul FQ-44A, dezvoltat de Anduril, va păstra numele „Fury”, folosit deja de companie. Aeronava FQ-42A, denumită intern de General Atomics „Dark Merlin”, va fi identificată oficial de Forțele Aeriene sub numele „Vengeance”.
Actualitate
Halo_Shield, platformă de apărare antidrone testată în exerciții majore ale Departamentului Apărării al SUA
Sistemele aeriene fără pilot au transformat apărarea spațiului aerian într-o competiție rapidă și asimetrică. Dronele cu prețuri de sub 1.000 de dolari pot amenința infrastructura critică și activele de mare valoare, punând sub presiune sistemele tradiționale de apărare bazate în principal pe radare și pe soluții punctuale.
În acest context, AV a dezvoltat Halo_Shield, o arhitectură modulară și distribuită de contracarare a dronelor — C-UAS — care combină date provenite de la senzori pasivi și activi și le transformă într-o imagine operațională comună în cadrul platformei software AV_Halo.
Sistemul este instalat sub forma unor „Tiles”, module integrate și reziliente care reunesc senzori, centre de comandă și control și mijloace de neutralizare. Arhitectura permite detectarea mai timpurie a amenințărilor și reduce riscurile asociate apărării punctuale bazate pe un singur tip de senzor sau efect.
De la prototip la sistem operațional
Performanțele Halo_Shield au fost evaluate în cadrul a trei exerciții majore: T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026. Testările au urmărit capacitatea sistemului de a asigura întregul lanț operațional — de la detectare și identificare până la selectarea și utilizarea mijlocului de neutralizare.
T-REX 25-2: testarea apărării bazelor militare
Desfășurat la Camp Atterbury, în Indiana, exercițiul T-REX 25-2 a evaluat modul în care Halo_Shield poate fi utilizat pentru apărarea bazelor împotriva amenințărilor reprezentate de drone.
Sistemul a combinat date provenite de la senzori acustici, optici și de radiofrecvență, inclusiv Walaris AirScout, Squarehead Discovair și AV Titan SV, precum și fluxuri de date furnizate de sisteme partenere. Informațiile au fost fuzionate și transformate în piste de urmărire afișate într-o imagine operațională comună.
În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost instalat pe un vehicul, sub forma unui Terrestrial Tile cu mai multe servere. Sistemul a fost testat împotriva unor zboruri simulate și reale ale unor drone din grupele 1–3, inclusiv în scenarii cu manevre complexe și activități limitate de tip roi.
Potrivit AV, Halo_Shield a reușit să fuzioneze mai multe surse de date, să detecteze pasiv drone de mici dimensiuni și să permită verificarea vizuală rapidă a amenințărilor. Sistemul a devenit operațional în aproximativ 15 minute, iar configurările mai complexe au necesitat încă 15–20 de minute pentru instalarea software-ului.
Pe durata testărilor, platforma a funcționat cu o disponibilitate de aproape 100%, fără blocaje software sau defecțiuni hardware raportate.
Un alt rezultat important a fost integrarea rapidă în arhitecturi și medii de lucru existente, prin utilizarea formatului de mesagerie OMNI. Această interoperabilitate a permis participarea la arhitectura PMASKC și la mediile Ninja Fusion și TRAX.
TWIX 2026: interoperabilitate și mobilitate
Desfășurat la Sumter, în Carolina de Sud, TWIX 2026 a reunit reprezentanți ai Forțelor Aeriene ale SUA, MITRE, Departamentului pentru Securitate Internă, Gărzii Naționale și industriei de apărare, inclusiv AV.
În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost evaluat ca soluție interoperabilă pentru apărare stratificată. Platforma a integrat senzori acustici, radare și senzori de radiofrecvență, oferind totodată o imagine centralizată asupra amenințărilor și asupra stării sistemelor.
Halo_Shield a coordonat instrumente defensive și ofensive, a utilizat capabilitățile ISR ale AV Puma LE și a permis schimbul securizat de date prin UDL și prin specificații furnizate de parteneri.
Preintegrarea sistemului a făcut posibilă desfășurarea, conectarea, configurarea și operarea acestuia încă din prima zi. Nodurile aflate la distanță au putut fi repoziționate și reconfigurate cu perioade reduse de întrerupere, un element important pentru operațiunile expediționare și apărarea rapidă a bazelor.
Exercițiul a evidențiat și direcții de îmbunătățire, printre care simplificarea instalării, reducerea variațiilor de configurare, optimizarea proceselor de fuziune a datelor și îmbunătățirea interfețelor pentru operatori.
T-REX 2026: testarea întregului lanț de neutralizare
Cea mai solicitantă evaluare a avut loc la Grand Forks Air Force Base, în cadrul T-REX 2026. AV a integrat platforma AV_Halo cu sistemele Argus Perimeter Security, Titan RF C-UAS și laserul de mare energie LOCUST.
Arhitectura a inclus, de asemenea, senzori acustici Squarehead, camere EO/IR Axis, sistemul Walaris AirScout și radare active SRC Gryphon.
În mai multe scenarii desfășurate pe parcursul exercițiului, echipele AV au utilizat efecte de radiofrecvență și angajamente cu laserul de mare energie împotriva unor drone din grupele 1 și 2. Testările au urmărit toate etapele lanțului de neutralizare, în condiții de rețea, siguranță și operare cât mai apropiate de cele reale.
Potrivit companiei, timpul dintre lansarea dronei și detectarea acesteia a fost de sub un minut, iar identificarea, transmiterea datelor către mijlocul de neutralizare și autorizarea angajamentului au durat câteva secunde fiecare.
Halo_Shield a neutralizat rapid drone în scenarii considerate simple, a obținut în mod repetat lovituri împotriva unor platforme din grupa 2 și a distrus un roi format din cinci drone într-un interval scurt. Sistemul a reușit, de asemenea, să neutralizeze o dronă aflată în staționare înainte de lansarea oficială a acesteia în cadrul scenariului.
În timpul exercițiului au fost testate și Celestial Tiles și Aerial Tiles. Platformele AV_Halo CORTEX și Puma ISR au sprijinit detectarea activităților dinaintea lansării, prin identificarea unor posibile puncte de lansare, a echipelor de operatori și a zonelor de interes.
Prima tragere cu laserul LOCUST la Grand Forks
Unul dintre momentele centrale ale exercițiului a fost prima tragere cu laserul de mare energie LOCUST la Grand Forks Air Force Base.
Halo_Shield a asigurat funcțiile de comandă și control pentru angajamentul laser, inclusiv transmiterea pistei fuzionate, asocierea țintei cu arma, programarea angajamentului și confirmarea din partea comandantului, în condiții stricte de siguranță.
În trecut, astfel de trageri necesitau sprijin extern. În cadrul T-REX 2026, AV_Halo COMMAND a preluat acest rol și a demonstrat capacitatea de a coordona întregul proces din cadrul arhitecturii Halo_Shield.
O arhitectură modulară pentru apărarea distribuită
Rezultatele obținute în cadrul celor trei exerciții au demonstrat, potrivit AV, maturizarea Halo_Shield de la un prototip promițător la un sistem de luptă testat în medii operaționale complexe.
Platforma a evidențiat:
- integrarea mai multor tipuri de senzori și efecte;
- implementarea rapidă;
- disponibilitate operațională ridicată;
- interoperabilitate cu arhitecturi și sisteme partenere;
- capacitatea de a opera în configurații distribuite;
- coordonarea întregului lanț de detectare, identificare și neutralizare;
- flexibilitate pentru apărarea bazelor și a infrastructurii critice.
Prin conceptul său bazat pe module interconectate, senzori pasivi și sisteme avansate de comandă și control, Halo_Shield urmărește să ofere o soluție scalabilă pentru apărarea spațiului aerian într-un mediu în care dronele ieftine și ușor de dislocat pot genera riscuri semnificative pentru baze, rețele de senzori și personal.
Actualitate
Texasul, ales pentru ultima stație a rețelei americane de supraveghere a spațiului profund
Forțele Spațiale ale Statelor Unite au desemnat zona Lake Kickapoo, din Texas, drept locația preferată pentru construirea celui de-al treilea și ultimului radar al rețelei Deep Space Advanced Radar Capability (DARC), destinată monitorizării obiectelor aflate pe orbita geostaționară.
Proiectul ar urma să consolideze capacitatea Statelor Unite, Australiei și Regatului Unit de a detecta și urmări sateliți într-un mediu spațial tot mai contestat.
Lucrările ar putea începe în 2027
Construcția instalației din Texas este planificată să înceapă în 2027, după atribuirea contractului și obținerea tuturor aprobărilor necesare. Lucrările civile ar urma să fie finalizate în 2029, urmând apoi testarea și evaluarea echipamentelor.
Acceptarea operațională a radarului este programată pentru 2030, însă calendarul depinde de încheierea etapelor administrative și tehnice.
Printre aprobările necesare se numără și certificarea emisă de Administrația Federală a Aviației. Aceasta trebuie să confirme că radarul militar nu va interfera cu sistemele utilizate de controlorii traficului aerian civil.
O rețea globală pentru supravegherea orbitei geostaționare
Generalul Douglas Schiess, șeful operațiunilor spațiale americane, a declarat că alegerea Texasului menține planul de creare a unei rețele globale de senzori pentru spațiul profund.
Potrivit acestuia, noua capacitate va îmbunătăți vizibilitatea asupra unui domeniu strategic disputat și va consolida protejarea sistemelor spațiale de care depind Statele Unite și aliații săi.
DARC se bazează pe tehnologii dezvoltate de Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins. Sistemul este proiectat pentru monitorizarea permanentă a orbitei geostaționare, indiferent de condițiile meteorologice și inclusiv pe timp de zi — o performanță care îl diferențiază de majoritatea radarelor existente.
Australia și Țara Galilor găzduiesc primele două instalații
Primul radar al rețelei este construit în Australia de compania Northrop Grumman. Contractul inițial, în valoare de 341 de milioane de dolari, a fost atribuit în februarie 2022.
În septembrie 2023, Statele Unite, Australia și Regatul Unit au semnat un memorandum prin care și-au asumat cooperarea în cadrul programului DARC pentru următorii 22 de ani.
A doua instalație va fi amplasată în Pembroke, Țara Galilor. Northrop Grumman a primit în august 2024 un contract de aproximativ 200 de milioane de dolari pentru dezvoltarea acestui radar.
Ulterior, valoarea contractului a fost majorată cu aproape 216 milioane de dolari. Fondurile suplimentare sunt destinate achiziției anticipate a unor componente cu termen lung de producție, precum echipamentele antenelor și fabricarea propriu-zisă a acestora. Valoarea totală a contractului a ajuns astfel la aproximativ 495 de milioane de dolari.
Construcția instalației din Țara Galilor este programată să înceapă anul viitor, potrivit noii strategii spațiale britanice.
Programul, afectat de întârzieri și costuri suplimentare
Implementarea DARC a fost marcată de întârzieri încă din primele etape. Rapoarte succesive ale Biroului pentru Responsabilitate Guvernamentală din Statele Unite au semnalat amânări repetate ale calendarului și creșteri neprevăzute ale costurilor.
Pentru instalația din Australia, atingerea capacității operaționale inițiale a fost amânată de mai multe ori. Inițial, Forțele Spațiale estimau că aceasta va fi atinsă în septembrie 2025. Termenul a fost ulterior mutat pentru februarie 2026, iar cea mai recentă estimare indică luna ianuarie 2027.
În luna mai a anului trecut, Forțele Spațiale au început să utilizeze anticipat anumite capabilități la baza aeriană Eglin. Măsura a urmărit punerea la dispoziție a unor funcții militare esențiale înainte de acceptarea operațională completă.
Implementarea se desfășoară gradual, astfel încât operațiunile inițiale să poată începe în paralel cu activitățile de dezvoltare și integrare derulate de contractor.
Primul test a confirmat funcționarea coordonată a antenelor
În august, Northrop Grumman a anunțat finalizarea unui prim test la instalația din Australia. Rezultatul a demonstrat că antenele radarului pot funcționa împreună ca un sistem integrat și pot urmări simultan mai mulți sateliți.
Testarea a implicat însă doar șapte dintre cele 27 de antene parabolice planificate pentru sistemul complet. Acest fapt indică faptul că instalația australiană se află încă într-o etapă de dezvoltare și extindere operațională.
Problemele de la primul amplasament ar putea afecta calendarul american
În cel mai recent raport de evaluare, autoritățile americane au indicat riscul ca întârzierile și creșterile de costuri înregistrate la primul amplasament să se răsfrângă asupra construcției stației din Statele Unite.
Printre cauzele identificate se numără modificările necesare pentru respectarea unor cerințe impuse de țara gazdă. Aceste ajustări au generat presiuni suplimentare asupra calendarului și bugetului programului.
Forțele Spațiale au respins însă informațiile potrivit cărora dificultățile de la instalația australiană ar fi provocat deja întârzieri în proiectul din Texas.
Toate cele trei radare ar trebui să fie operaționale până în 2032
Potrivit celei mai recente estimări, toate cele trei instalații DARC — din Australia, Țara Galilor și Texas — ar urma să fie complet operaționale până în decembrie 2032.
Finalizarea rețelei va oferi aliaților o capacitate extinsă de monitorizare a orbitei geostaționare, unde sunt amplasați numeroși sateliți utilizați pentru comunicații, navigație, supraveghere și securitate națională. Prin acoperirea celor trei regiuni, sistemul este proiectat să furnizeze o imagine permanentă asupra activităților din spațiul profund și să sprijine protejarea infrastructurii spațiale critice.
-
Exclusivacum o ziMafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”
-
Exclusivacum 4 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Exclusivacum 2 zile„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112
-
Exclusivacum 4 zile„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Exclusivacum 3 zileNicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore
-
Featuredacum 10 oreȘeful care confundă polițiștii cu sticlele din ladă
-
Exclusivacum 2 zile„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125



