Connect with us

Administratie

Două decizii ale CCR: una caldă, una rece

Publicat

pe

Două decizii ale CCR: una caldă, una rece1. In data de 08.06.2021, CCR a stabilit că:
i. Dreptul UE și deciziile CJUE nu au prioritate față de Constituția României și față de deciziile CCR care o interpretează.ii. Instanțele judecătorești nu pot înlătura prevederile legislației naționale pentru a aplica recomandările MCV, acestea din urmă, dincolo de faptul că prin natura lor nu sunt obligatorii pentru cel căruia îi sunt adresate, nefăcând parte din dreptul UE.

iii. Deciziile CJUE care sugerează nevoia amendării legislației românești prin cooperare loială cu instituțiile europene, au în vedere intervenția legiuitorului român, iar nu a instanțelor judecătorești, întrucât cooperarea amintită urmează a se realiza la nivel politic, iar nu judiciar.

iv. Decizia CJUE referitoare la SIIJ, nu afirmă incompatibilitatea înființării acesteia cu dreptul UE, ci menționează principiile prin a căror observare se asigură o atare compatibilitate. Principiile respective țin, în esență, de asigurarea independenței și obiectivității actului de justiție, și ele sunt de ordin constituțional, fiind prevăzute inclusiv de Constituția României. Astfel, decizia CJUE nu stabilește standarde constituționale diferite de cele ale Constituției române și deci, nu ridică probleme de competența CCR care să pună în discuție evaluările CCR. În același timp, în măsura în care respectarea standardelor de natură constituțională respective a fost controlată și confirmată de CCR printr-o decizie general obligatorie, instanțele judecătorești române nu mai au nici un drept să înlăture aplicarea legii de organizare a SIIJ pe motiv că ar încalca tratatele constitutive ale UE sau interpretările de ordin constituțional ale CJUE.

Adaug că UE nu are competențe exclusive în domeniul justiției și cu privire la modalitățile de a asigura „guvernarea legii” (sintagmă tradusă în România prin formula „stat de drept”). Totodată, până în prezent, în condițiile aplicării principiului subsidiarității, nici un act normativ al UE nu a reglementat organizarea judecătorească, aceasta fiind lăsată în grija legiuitorului național, potrivit prerogativelor sale suverane. În consecință, deciziile CJUE în materie, nu fac aplicarea unui drept al UE (infraconvențional), care este inexistent, ci a principiilor prevăzute în tratatele constitutive ale UE, la un nivel și de o manieră echivalente cu cele ale CCR, în condițiile în care CJUE reunește competențele unei curți de justiție ordinare cu acelea ale unei curți constituționale. Din această perspectivă, omologul național al CJUE este CCR, care are ultimul cuvânt întrucât tratatele constitutive ale UE și dreptul UE în general nu au prevalență asupra Constituțiilor naționale, iar destinatarul deciziilor de ordin constituțional ale CJUE este legiuitorul național, iar nu instanțele judecătorești naționale.

Prin decizia sa, CCR spune că instanțele judecătorești române vor da prioritate deciziilor sale în raport cu legile române declarate ca fiind în contradicție cu Constituția României, dar nu vor da prioritate deciziilor de ordin constituțional ale CJUE, în măsura în care acestea ar contraveni deciziilor CCR și nici nu vor avea competența de a da o altă apreciere compatibilității între deciziile CJUE și Constituția României decât cea dată de CCR. În speță, dacă CCR a decis că principiile indicate de CJUE pentru ca SIIJ să fie compatibilă cu dreptul UE, sunt de ordin constituțional și sunt respectate, nici o instanță judecătorească română nu va putea contrazice decizia CCR, care pe teritoriul României este general obligatorie.

Decizia CCR prin care sunt respinse excepțiile ridicate de organizațiile magistraților #rezist este, într-adevăr, istorică și ea apără supremația Constituției României, făcând totodată clar faptul că desființarea SIIJ ține de jocul intereselor politice, iar nu de respectarea principiilor constituționale și a valorilor statului de drept. Ea nu dejoacă, însă, așa cum crede fostul judecător Toni Neacșu „puciul constituțional” declanșat de un judecător #rezist de la Curtea de Apel Pitești, printr-o decizie aberantă cu caracter de atentat la adresa siguranței naționale, care ar urma, probabil, să declanșeze o reacție în lanț a tuturor instanțelor infiltrate de „coloana a cincea” a forțelor ostile ordinii constituționale românești. (Cum puciul este o lovitură de stat militară, dl Neacșu sugerează că magistrații rebeli sub robă poartă epoleți.)

CCR nu este instanță de casare a hotărârilor judecătorești. Decizia sa nu desființează decizia Curții de Apel Pitești. Nu este exclus ca alte decizii similare să urmeze, cât timp magistrații #rezist își declară loialitatea față de CJUE și nu față de CCR, față de TUE și nu față de Constituția Românei, față de UE și nu față de România.

De aceea, salutând decizia CCR, factorul politic trebuie să intervină imediat, prin mijloacele specifice lui, atât în România cât și la Bruxelles și Luxemburg, pentru oprirea puciului.

2. În ziua în care CCR a apărat salutar Constituția și suveranitatea României în cadrul ordinii europene, printr-o altă decizie, de astă dată scandaloasă, a refuzat să apere drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români, astfel cum sunt ele garantate prin Constituție, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată cu privire la legea 55/2020.

Dincolo de motivele procedurale de neconstituționalitate, care fuseseră acceptate anterior de CCR într-o jurisprudență lungă și constantă, problema principală era nu dacă instituția stării de alertă este constituțională sau nu, ci dacă exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale poate fi restricționat și în afara stării de urgență ori de asediu și, mai ales, dacă restricționarea se poate impune altfel decât prin lege, respectiv prin acte administrative inferioare chiar Ordonanței de Guvern.

Delegări și subdelegări de prerogative distribuite explicit și limitativ de Constituție, o pseudo-lege de abilitare adoptată fără respectarea condițiile puse de Constituție, restricționări de drepturi fundamentale prin ordine ale diferitelor ministere, inspectorate și comitete, regim juridic excepțional care nu diferențiază între starea de urgență, reglementată de Constituție, și starea de alertă, necunoscută de Constituție, decât în ceea ce privește laxitatea procedurii în instituirea celei din urmă și nelimitarea acesteia în timp etc. etc. Iată o avalanșă de motive pentru a se stabili că legea 55/2020 anulează democrația constituțională pe care a definit-o legea noastră fundamentală, în favoarea unui adevărat regim dictatorial. Căci despre ce democrație se poate vorbi într-un stat în care drepturile cetățeanului pot fi negate prin acte de poliție?!

Sensibilă față de drepturile statului român în raport cu UE – bravo CCR! – instanța de control constituțional nu mai este la fel de sensibilă față de drepturile cetățeanului român în raport cu statul român – rușine CCR!. Suveranitatea statului, da! Suveranitatea cetățeanului, nu! Dreptate pentru stat, da! Dreptate pentru cetățean, nu! Apărarea statului, da! Apărarea cetățeanului, nu!

Analiza ar putea merge mai departe. Ne-am putea întreba dacă pe undeva, prin spatele ușilor închise, nu cumva s-a ajuns la concluzia că magistrații #rezist și-au făcut deja datoria și pot fi de acum lăsați să moară, costurile susținerii lor în continuare fiind mai mari decât beneficiile? Ne-am putea întreba dacă, tot în spatele ușilor închise, nu s-a convenit că totuși statul român este necesar pentru a omorî democrația românească și a-i ține pe cetățenii români sub ascultare? Ca în Germania de după instaurarea regimului nazist, unde armata a fost preferată batalioanelor de asalt paramilitare, lichidate apoi la propriu. Ne-am mai putea întreba, de asemenea, dacă nu ne aflăm în mijlocul unui război între oligarhia națională (ca să nu vorbim despre o mafie națională) și oligarhia (mafia) globală, ale cărui atacuri și contraatacuri, armistiții și reluări ale luptei fac din CCR o victimă colaterală, împinsă când într-o direcție, când într-alta? Să joace, oare, aici un rol și conflictul între capacitatea profesională și deficitul moral ale majorității membrilor CCR?

Las răspunsul la aceste întrebări în seama celor care le vor citi. Mă rezum la a conchide consemnând tragismul luptei pe două fronturi a națiunii române – cel al salvării statului și cel al salvării drepturilor individuale – în care unii par a ne spune din nou că pentru a păstra o suveranitate relativă în relațiile externe trebuie să acceptăm o supunere absolută în relațiile interne.

Am crezut că ne vom putea bucura de o Constituție care să asocieze libertatea națiunii cu libertatea cetățenilor ei. Am crezut că vom avea în CCR un garant al acestei libertăți unitare. CCR este, însă, un garant selectiv, gata oricând să își repudieze propria-i practică, oricât de corectă ar fi, dacă interesele politice „superioare” o cer. Iar asta ne amintește că libertatea câștigată de noi cu sânge va trebui apărată tot de noi și tot cu sânge.

Adrian Severin

Administratie

Sediul modern al Secției 9 Poliție București: O investiție în siguranță și performanță

Publicat

pe

De

Bucureștiul se bucură de o nouă infrastructură vitală pentru siguranța publică. Secția 9 de Poliție a capitalei a fost dotată cu un sediu complet modern, un proiect ce marchează o investiție semnificativă în condițiile de lucru ale polițiștilor și, implicit, în beneficiul direct al cetățenilor. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, a subliniat că această realizare reprezintă o „investiție concretă în siguranța publică și în condiții mai bune de lucru pentru polițiști”.

O clădire nouă, din temelii, finanțată strategic

Noua clădire a Secției 9 Poliție nu este doar o renovare, ci o reconstrucție integrală. Vechiul imobil a fost demolat, iar în locul său a fost ridicată o structură modernă, adaptată nevoilor actuale. Proiectul a avut o valoare totală de 46 de milioane de lei și a fost finanțat în cadrul unui program amplu de investiții derulat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Banca Mondială.

Acest program a demonstrat deja o eficiență considerabilă. Conform declarațiilor oficiale, în perioada 2023-2025, prin intermediul său, au fost recepționate nu mai puțin de 78 de obiective. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la impresionanta sumă de 183 de milioane de euro, destinate structurilor esențiale de ordine publică și siguranță națională, incluzând Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Imigrări.

Apel la profesionalism: Standardul clădirii cere standard profesional

Cu ocazia inaugurării, ministrul Predoiu a transmis un mesaj clar și direct către membrii Poliției Române. „Standardul clădirii a crescut; să crească și standardul profesional, zi de zi”, a declarat oficialul. El a accentuat că o dotare modernă este doar un instrument, iar diferența esențială o face modul în care forțele de ordine intervin: „rapid, corect, ferm, fără abuzuri și cu respect pentru cetățean.”

Siguranță crescută și încredere consolidată în comunitate

Ministrul de Interne s-a declarat mulțumit de faptul că încrederea publicului în Poliția Română este în creștere, felicitând toți colegii implicați. Cu toate acestea, obiectivul rămâne ambițios: „mai multă siguranță în comunități și rezultate vizibile pentru fiecare leu investit”.

Noul sediu al Secției 9 Poliție, care va deservi nevoile de siguranță ale aproximativ 120.000 de bucureșteni, reprezintă un pas concret în atingerea acestor obiective. Cătălin Predoiu a mulțumit partenerilor și tuturor celor implicați în proiect, urând succes colectivului Secției 9 în operarea acestei noi facilități. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Centrul pentru Mari Arși Copii avansează rapid: Ministrul Rogobete confirmă 40% progres fizic

Publicat

pe

De

Bucureștiul este martorul unor progrese semnificative în construcția Centrului pentru Mari Arși Copii de la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat recent șantierul, exprimându-și optimismul cu privire la stadiul lucrărilor. „Avansăm. Și se vede”, a declarat ministrul, subliniind că, în doar câteva luni, proiectul a atins un progres fizic de 40%. Această evoluție rapidă indică o structură deja ridicată și spații conturate, transformând promisiunile de pe hârtie în realități concrete.

Capacități extinse pentru cazuri severe

Noul centru este conceput pentru a trata cazuri severe la cele mai moderne standarde. Acesta va dispune de 10 paturi pentru pacienți critici, 14 paturi de terapie intermediară și 10 paturi dedicate microchirurgiei. De asemenea, vor fi disponibile 2 săli de operație specializate, o secție ATI cu 36 de paturi și un bloc operator cu 8 săli de intervenție. Toate aceste facilități vor fi integrate funcțional cu spitalul existent, asigurând acces direct către UPU și circuite medicale optime.

Infrastructură resilientă pentru siguranță sporită

Pe lângă dotările medicale, proiectul pune un accent deosebit pe autonomia și securitatea infrastructurii, esențiale în situații de criză. Centrul va beneficia de o centrală proprie pe gaz, cu rezervă pe motorină, un puț forat și rezerve de apă potabilă de 200 mc, precum și circuite separate pentru apa menajeră. Această abordare subliniază importanța construirii unei infrastructuri responsabile, capabile să funcționeze chiar și atunci când sistemul este pus la încercare.

Ministrul Rogobete a recunoscut că „nu putem repara totul peste noapte”, dar a reiterat angajamentul de a construi „capacități reale care salvează vieți”, exprimând încrederea în succesul acestui proiect vital pentru sănătatea copiilor din România.

Citeste in continuare

Administratie

Salvare pentru crescători: Termenul de finalizare a investițiilor în sectoarele suin și avicol, prelungit

Publicat

pe

De

O veste excelentă sosește pentru fermierii români: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat prelungirea termenului de finalizare a investițiilor pentru programele de susținere a sectoarelor suin și avicol. Decizia oferă beneficiarilor un răgaz esențial pentru implementarea proiectelor și accesarea fondurilor, o oportunitate crucială pentru modernizarea și eficientizarea fermelor din țară.

Răgaz vital pentru investiții strategice

Prelungirea termenului vine în întâmpinarea dificultăților întâmpinate de investitorii din aceste sectoare cheie ale agriculturii românești. Industria cărnii de porc și cea de pasăre joacă un rol fundamental în asigurarea securității alimentare, iar sprijinul continuu este considerat vital pentru atingerea obiectivelor naționale.

Ministrul Florin Barbu: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect!”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat rațiunea din spatele acestei decizii. „Prioritatea noastră este să ne asigurăm că alimentele care ajung pe masa românilor provin din fermele noastre, iar pentru asta trebuie să fim alături de investitori până la capăt”, a declarat oficialul. El a subliniat că ministerul a înțeles „dificultățile reale cu care se confruntă beneficiarii acestor programe” și a decis să le ofere „răgazul necesar pentru a finaliza investițiile”.

Mesajul ministrului este clar: „Nu ne permitem să pierdem niciun proiect care contribuie la atingerea obiectivelor noastre strategice: asigurarea necesarului de consum de carne din producție internă”. Această hotărâre reflectă angajamentul de a susține producția locală și de a reduce dependența de importuri, consolidând astfel poziția fermierilor români pe piața internă.

Prelungirea termenului este așteptată să deblocheze numeroase investiții, contribuind la creșterea competitivității și la modernizarea capacităților de producție din sectoarele suin și avicol.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusivo zi ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusivo zi ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusivo zi ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusivo zi ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv