Connect with us

Administratie

Entuziasm fals: cresterea economica trambitata de Guvern e doar o „recuperare” conjuncturala

Publicat

pe

Toata Romania rade, canta si danseaza. Ultimile zile au adus romanilor doua mari bucurii care, odata cu incalzirea vremii au creat acea atmosfera mirifica a poftei de viata, de petreceri si de concedii.

Prima bucurie este cea a renuntarii la majoritatea restrictiilor impuse de Doctrina Arafat, cea de a doua este cea a succesului pe care economia l-a obtinut in primul trimestru al acestui an. Ce satisfactie mai mare o pot avea romanii decat cea a liberei circulatii pe timpul noptii si a unei cresteri economice record european de peste 2%!? Vaccinarea alearga ca la Maraton iar guvernantii ne anunta ca vom avea si un maraton al cresterii economice de cca. 7% la sfarsitul anului. Am visat destul. E timpul sa ne trezim si sa privim realitatea nuda, dezbracata de hainele stralucitoare ale festivismului si laudei de sine. Trendul economiei la inceputul acestui an devine un punct de referinta esential in „calibrarea” programelor si politicilor ce vor face obiectul finantarii prin PNRR.Din acest motiv, cresterea primului trimestru merita o abordare neutra si echidistanta. Prima observatie: recuperarea conjuncturala. Ceea ce ni se prezinta a fi crestere economica este, in realitate ” o recuperare”. Economia a crescut in T1/2021 depasind toate asteptarile, cu un avans de 2,8% fata de T4/2020/. Comparativ cu T1/2020, in primele trei luni din 2021, PIB-ul a scazut cu 0,2% ceea ce inseamna, in realitate, o recuperare fata de caderea din T4/2020 (an/an) de 1,4%. %), Romania a gestionat cresterea cazurilor de Covid fara sa inchida economia, ceea ce a sustinut revenirea industriei, principala componenta la formarea PIB, cresterea consumului, care s-a vazut in incasarile bugetare, in special in aprilie, care marcheaza rezultatele din martie. Cresterea consumului (comertul cu amanuntul +4,1%; comertul cu ridicata + 5,6%) s-a datorat si faptului ca s-a amanat reforma sectorului public care ar fi condus la reducerea veniturilor salariale in acest sector.In conditiile in care sectorul privat a fost afectat de criza covid si a inregistrat scaderi de venituri salariale, sectorul public a ramas singurul care a furnizat lichiditatea (constant si uniform) necesara consumului. Este clar ca si inflatia (estimata acum de BNR la 4,1% pe tot anul, cu mult peste prognoza de la inceputul anului) sustine aceasta crestere de venituri bugetare si mai adauga ceva la cresterea economica pe tot anul.

Apare ca fiind necesar ca rezultatele pozitive ale T1/2021 sa fie preluate printr-o analiza mai echilibrata nu numai pentruca se refera doar la o comparatie trimestru la trimestru dar si pentru ca apare a fi rezultatul exclusiv al unor factori de tip conjunctural. Pot fi considerati factori conjuncturali aceia care se manifesta ca efecte ai unor situatii particulare sau temporare. Astfel, inchiderea HoReCa nu a avut consecinte atat de grave la noi deoarece reprezinta mult mai putin in crearea PIB fata de majoritatea tarilor europene (media UE: cca.6,5-7.0%, Romania: cca.1,7% din PIB si doar cca 3,5% impreuna cu ramuri conexe; sursa datelor: Hospitality Culture Institute, 2019). Pastrarea cuantumului exagerat de mare al veniturilor salariale din sectorul public (reforma promisa a fost amanata) a mentinut consumul, asa dupa cum s-a aratat mai sus, iar ponderea mare a capitalului strain in industria auto nu a permis guvernului sa ia masuri restrictive. De mentionat ca atat Renault cat si Ford au continuat productia in Romania, cu foarte mici intreruperi, in timp ce ea a fost oprita pe o perioada intre 45-60 zile in Franta si Germania ca urmare a presiunii sindicatelor interesate de protectia sanitara a angajatilor. ( sursa: The Economic and Labour Relations Review .March 2021).

Asa se explica mentinerea unui volum relativ constant de comenzi venite din Occident pentru furnizorii romani ceea ce a contribuit conjunctural la cresterea activitatii industriale.(industria a crescut cu 3% iar comenzile noi in industrie cu 7%). Trebuie luat in considerare si efectul incapacitatii decidentilor politici de a sustine un nivel acceptabil al comunicarii si al constantei deciziilor luate ceea ce a dus la nerespectarea pe scara larga a unor restrictii cu ocazia sarbatorilor de iarna, fapt care a generat o crestere punctuala dar importanta a cheltuielilor/consumului pentru excursii (cazare, carburant) si sporturi de iarna. O astfel de situatie apare a fi strict conjunctural deoarece are un atribut de unicitate si nerepetabilitate in sesnsul in care la acea data, in nicio alta tara europeana, statiunile de iarna si facilitatile sporturilor de iara nu au functionat. Ar mai trebui adaugat si un alt element conjunctural, acela al suplimentarii temporare a lichiditatii existente pe piata ca urmare a cheltuielilor efectuate de acea parte a diasporei care a revenit in tara si nu s-a putut reintoarce in tarile de migrare ca urmare a interdictiilor de calatorie. O analiza comparativa la nivel european arata ca tarile care au avut un regim mai relaxat al restrictiilor au avut cel mai rapid ritm de recuperare, Romania fiind pe primul loc.

Pe cale de consecinta avem libertatea sa ne punem cel putin doua intrebari:

– Politica mai relaxata a Romaniei a fost rezultatul unei decizii constiente de asumare a unui risc sau a fost rezultatul incapacitatii decidentilor adepti ai Doctrinei Arafat de a actiona mai decis si mai competent pe linia luptei anti covid?
– Parafrazand metoda cost/beneficiu, se poate spune ca beneficiul obtinerii celui mai rapid ritm de recuperare se justifica prin costul unuia dintre cele mai mari numere de victime la mia de locuitori pe care le-a inregistrat Romania pe o ierarhie europeana?

Concluzia: recuperarea din T1 este bine venita si nu poate fi apreciara altfel decat in termeni pozitivi dar se bazeaza exclusiv pe factori conjuncturali deci intamplatori si nu neaparat repetabili. Recuperarea nu este rezultatul nici unei reforme structurale si nici unei schimbari a mecanismului de functionarea a economiei romanesti dinainte de pandemie. Trebuie subliniat si faptul ca aceasta recuperare nu a actionat in niciun fel asupra ameliorarii situatiei indicatorilor macroeconomici, dezechilibrele de cont curent si de balanta comerciala, de exemplu, fiind chiar mai evidente.

A doua observatie: raportul dintre recuperare/rezilienta si crestere economica. Directia in care se orienteaza economia romaneasca in 2021 este cea a recuperarii/rezilientei sau a cresterii economice? Aparent, poate fi o diferenta de semantica economica. In termeni simpli, recuperarea/rezilienta inseamna revenirea la starea si structura dinaintea pandemiei (definitie: capacitatea unui corp de a reveni la forma si dimensiunea initiala dupa deformare), cresterea inseamna nu doar depasirea nivelurilor dinaintea pandemiei ci si trecerea pe o treapta calitativ superioara a structurii si functionarii economiei.

In acest context, apare o intrebare esentiala relativa la modul in care guvernul intelege rolul pe care ar trebui sa il aiba PNRR in starea actuala si de viitor a economiei romanesti. Evident, guvernul va fi interesat de recuperare in sensul in care doreste sa se ajunga cat mai rapid la starea economiei dinaintea pandemiei, recuperand pierderea oglindita sintetic in deficitul bugetar de cca 9%. La fel de evident este si faptul ca fondurile PNRR pot contribui substantial (prin intermediul unor programe de sustinere si stimulare a ramurilor si sectoarelor victime ale pandemiei ca si la recuperarea unor intarzieri istorice in domenii cum ar fi infrastructura) la redresarea si rezilienta economiei dar pentru Romania nu ar fi un real succes deoarece nu ar asigura urcarea pe un loc superior in ierarhia europeana si nici posibilitatea obtinerii unei pozitii mai bune pe piata europeana si globala concurentionala.

Situatia este nefavorabila din cel putin doua puncte de vedere. In primul rand, revenirea, chiar spectaculos de rapid, la situatia pre-pandemica ar insemna de fapt, mentinerea periculoasa in economie a unor dezechilibre macroeconomice cum ar fi marimea excesiva a deficitului balantei comerciale si dependenta de cca 70% a relatiilor externe doar de trei sau patru tari occidentale, incapacitatea procesarii in tara a materiilor prime agro-alimentare, deficitele de infrastructura medicala si educationala, etc.

In al doilea rand, decalajele dintre noi si alte tari membre UE s-ar mari si mai mult deoarece, marea lor majoritate concep Planurile de Redresare si Rezilienta, in contrast cu propria lor denumire, nu ca planuri de recuperare a pierderilor ci ca planuri de crestere economica, adica de atingere rapida a unui stadiu total diferit de cel pre-pandemic caracterizant pentru o noua etapa a dezvoltarii modelului economiei globale, aceea a digitalizarii specifica stadiului 4 al revolutiei industriale. In aceasta logica, Mario Draghi, primul ministru al Italiei declara la data de 30 mai 2021 ca ” Planul National de Redresare si Rezilienta nu este doar un colac de salvare din criza Covid ci o trambulina pe care trebui sa o utilizam pentru a face saltul spre viitorul european „. ( Bruxelles Briefing 1/06/2021).

Concluzia: Planurile Nationale de Redresare si Rezilienta sunt instrumente concepute nu doar pentru asigurarea iesirii din criza si revenirea la starea initiala ci si pentru atingerea la nivelul Uniunii Europene a unui nivel superior de compatibilitate intre economiile tarilor membre necesar transformarii Uniunii Europene intr-o putere economica la nivel global, devenind un concurent viabil in contextul avansului tehnologic inregistrat de cei doi mari actori economici: SUA si China (vezi: ” Politico”. 8/05/2021). Romania trebuie sa inteleaga aceasta viziune a Planurilor si sa actioneze in directia conceperii recuperarii nu ca un obiectiv central ci doar ca o” platforma initiala” pe care sa se construiasca strategia cresterii economice fara de care se va auto exclude din ansamblul integrat al UE.
A treia observatie: ce fel de reforme sunt cerute de Planurile Nationale de Redresare si Rezilienta?

Accesul la fondurile PNRR este conditionat de realizare unor reforme prin care statele membre dovedesc utilizarea corecta a finantarii prin respectarea alocarii pe cele 6 axe, considerate de catre Comisie ca fiind orientarea obligatorie spre o un nou stadiu de dezvoltare corespunzator progresului tehnologic si social dorit la nivelul anilor 2030-2050. Conform ” Euractiv” din 27.04.2021, marea majoritate a tarilor europene si-au conceput Planurile prezentate la Bruxelles pe reforme structurale, corespunzatoare axelor care primesc peste 50 % din suma totala destinate procesului de modernizare, considerat vector esential al cresterii economice in viitorii ani, de exemplu prin: cercetare si inovare prin intermediul ” Orizont Europa”, tranzitie climatica si tranzitie digitala echitabila prin intermediul programului ” Europa Digitala”, un program in domeniul sanatatii prin ” UE Sanatate”. Romania este insa un caz aparte deoarece, doar la fel ca Italia, a decis sa faca apel si la partea de imprumuturi din Plan. Toate celelalte tari au apelat doar la partea de granturi.

Aceasta decizie a guvernului roman, greu de inteles si neexplicata de catre niciun oficial nu numai ca ridica nivelul ponderii indatoririi in PIB dar implica si garantii de rambursabilitate, asa dupa cum cere orice creditare. Garantiile pe care le-a dat guvernul sunt de natura sa promita o reducere a cheltuielilor bugetare prin antamarea unor reforme de tip fiscal cum sunt cele deja discutate in domeniul pensiilor si a veniturilor salariale, in paralel cu alte reduceri cum sunt cele ale amanarii cresterii alocatiilor pentru copii, a salariilor din sanatate, educatie sau ordine publica.

Concluzie: Accentul pus in Romania pe reformele fiscale si nu pe cele structurale poate duce la esecul PNRR deoarece, spre deosebire de toate celelalte tari membre UE, efectul sau nu va fi ridicarea nivelului economiei si nici al bunastarii ci, din contra, aduce starea de austeritate. De remarcat ca nicio alta tara europeana nu a inclus in Planurile sale masuri fiscale de reducere a veniturilor populatiei. Din contra, au introdus masuri de crestere a veniturilor pentru a stimula consumul. Exemplul recent al Germaniei care a introdus venitul de baza universal este o dovada in acest sens.

Mircea Cosea

Administratie

Antrenamentul și repausul câinilor de serviciu nu sunt opționale

Publicat

pe

De

Organizarea turelor de 12 ore ridică întrebări privind pregătirea, recuperarea și adăpostirea câinilor din Poliția de Frontieră

Conductorii canini și câinii de serviciu nu pot fi tratați ca simple resurse de planificare, susține Sindicatul Europol. Activitatea lor presupune obligații specifice, de la antrenamentul zilnic și îngrijirea animalelor până la asigurarea perioadelor de refacere după misiuni.

Sindicatul atrage atenția că organizarea activității în ture de 12 ore poate ridica probleme atunci când echipele canine sunt planificate în misiuni operative succesive sau primesc atribuții care nu țin de specializarea lor. În astfel de condiții, spune organizația, trebuie clarificat cum sunt respectate timpul de pregătire, nevoile fiziologice ale câinelui și condițiile de transport și adăpostire.

Pentru lămuriri privind aplicarea prevederilor OMAI nr. 172/2025, Sindicatul Europol a solicitat un punct de vedere Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu. Răspunsul instituției prezintă obligațiile referitoare la pregătirea și utilizarea câinilor de serviciu, precum și responsabilitățile structurilor care îi au în dotare.

Patru ore de antrenament pe zi, în timpul programului de lucru

Una dintre clarificările importante privește timpul de antrenament. Potrivit răspunsului Centrului Chinologic, art. 19 alin. (2) lit. b) din OMAI nr. 172/2025 prevede desfășurarea zilnică a antrenamentului, în timpul programului de lucru. Activitatea poate fi împărțită în mai multe sesiuni și se aplică indiferent de categoria de serviciu.

Articolul 20 stabilește, la rândul său, că antrenamentul se desfășoară zilnic în programul de lucru, cu excepția situațiilor în care echipa canină participă la misiuni. Pentru câinii specializați în detectarea produselor, metodologia de specialitate permite efectuarea unor antrenamente și în timpul misiunilor, în condițiile prevăzute de aceasta.

Prin urmare, planificarea unei echipe într-o tură de 12 ore nu înseamnă, de la sine, că activitățile de pregătire pot fi eliminate. Organizarea serviciului trebuie să țină cont de cerințele specifice activității canine, arată sindicatul.

Timpul pentru pregătire este și responsabilitatea conducerii

Asigurarea timpului de antrenament nu este doar responsabilitatea conductorului. Conform art. 6 lit. b) din ordin, citat în răspunsul Centrului Chinologic, structurile care dețin efective canine trebuie să dispună măsurile necesare pentru timpul dedicat îngrijirii, hrănirii, dresajului și antrenamentului câinilor, precum și pregătirii profesionale a conductorilor.

Această obligație devine cu atât mai relevantă când polițiștii sunt planificați în activități operative succesive sau primesc sarcini suplimentare, fără legătură cu specializarea canină. În opinia Sindicatului Europol, conductorul nu poate fi făcut singur răspunzător pentru menținerea nivelului de pregătire al câinelui dacă structura nu îi asigură timpul și condițiile necesare.

Refacerea câinelui face parte din capacitatea de lucru

Repausul este deosebit de important pentru câinii folosiți la detectarea substanțelor interzise, a tutunului, a urmelor olfactive și pentru alte activități bazate pe miros. Potrivit art. 33 alin. (4) din OMAI nr. 172/2025, timpul de refacere a capacității fiziologice de lucru trebuie să fie egal cu perioada de folosire efectivă în misiune.

Metodologia de specialitate stabilește, de asemenea, că activitățile de căutare nu trebuie să depășească 30 de minute. După acestea, câinele trebuie să beneficieze de intervale pentru deconectare și pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.

Centrul Chinologic subliniază și necesitatea prevenirii suprasolicitării, astfel încât să fie menținută calitatea căutării. Sindicatul Europol spune că aceste prevederi arată că refacerea nu este un beneficiu facultativ, ci o condiție atât pentru protejarea sănătății câinelui, cât și pentru eficiența misiunilor.

Transportul în autospecială nu echivalează automat cu repausul

Un alt aspect semnalat privește câinii ținuți în cușca autospecialei în timpul patrulărilor auto. Sindicatul avertizează că simpla prezență a animalului într-un compartiment de transport nu dovedește, prin ea însăși, că acesta beneficiază de o perioadă corespunzătoare de refacere.

Răspunsul Centrului Chinologic nu prevede expres că orice interval de recuperare impune întoarcerea la sediul unității. El indică însă condiții ce trebuie respectate în timpul transportului: autospeciala trebuie să asigure ventilație, temperatură adecvată, climatizare și posibilitatea supravegherii câinelui.

În plus, metodologia comună nr. 129390 din 16 martie 2026 prevede ca, la fiecare două ore de drum, să se facă o oprire de 15–20 de minute. În acest interval trebuie asigurate apă proaspătă și posibilitatea ca animalul să își satisfacă nevoile fiziologice.

Transportul și adăpostirea sunt reglementate diferit

Potrivit prevederilor invocate în răspunsul oficial, transportul câinilor în timpul programului de lucru trebuie realizat cu mijloace special amenajate și autorizate sanitar-veterinar. Adăpostirea presupune alte cerințe: spațiu suficient, libertate de mișcare și protecție față de condițiile meteorologice, astfel încât animalul să poată sta în picioare și să se poată întoarce.

Metodologia stabilește inclusiv dimensiuni minime pentru cuștile folosite la adăpostire și prevede, potrivit formulării actului citat, interdicții privind ținerea câinilor legați sau fără harnașament în perioada în care se află în adăpost.

Centrul Chinologic nu formulează o interdicție expresă privind menținerea câinelui în autospecială pe întreaga durată a unei ture de 12 ore. Totuși, normele prezentate disting între transport și adăpostire, astfel că un compartiment de transport nu poate fi considerat automat spațiu de cazare permanentă. Orice astfel de utilizare trebuie analizată în raport cu condițiile efective de bunăstare și cu reglementările aplicabile.

Sindicatul cere organizarea activității în acord cu normele

Sindicatul Europol susține că eficiența unei echipe canine nu se măsoară doar prin timpul petrecut în teren sau prin prezența într-o autospecială. Contează și calitatea pregătirii, respectarea perioadelor de recuperare și asigurarea unor condiții adecvate de muncă și îngrijire.

Organizarea activității, afirmă sindicatul, trebuie să le permită conductorilor să își îndeplinească obligațiile fără ca întreaga răspundere pentru pregătirea și starea câinilor să le fie transferată. Sindicatul anunță că va continua să susțină aplicarea unitară a prevederilor legale și respectarea particularităților muncii echipelor canine.

„Un câine de serviciu bine pregătit, odihnit și îngrijit corespunzător” este, potrivit organizației, esențial atât pentru siguranța polițistului, cât și pentru eficiența misiunilor. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Poliția Română, partener într-un proiect de monitorizare a rețelelor radio

Publicat

pe

De

RMS RAN urmărește dezvoltarea unor capabilități tehnice pentru supravegherea și securizarea frontierelor

Serviciul Român de Informații, prin Unitatea Militară 0929 București, implementează proiectul „Sistem monitorizare parametri radio din rețele de acces radio – RMS RAN”, în parteneriat cu mai multe structuri ale instituției, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

În proiect sunt implicate și Unitățile Militare 0461 și 0991 București, precum și Unitatea Militară 0472 București, care are în coordonare unitățile 0221, 0964, 0167 și 0198 București.

Monitorizarea rețelelor de acces radio

Potrivit descrierii proiectului, obiectivul general este operaționalizarea unor capabilități tehnice de monitorizare radio în domeniul rețelelor de acces radio. Acestea urmează să sprijine activitățile specifice de supraveghere și securizare a frontierelor externe ale României. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Peste 700 de școli au aplicat pentru finanțare în cadrul programului PRIMII

Publicat

pe

De

Inițiativa vizează sprijinirea elevilor din ciclul primar și prevenirea abandonului școlar

Ministerul Educației și Cercetării a încheiat perioada de depunere a aplicațiilor pentru Programul pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție (PRIMII). Au fost depuse 709 cereri de finanțare, pentru intervenții în școli vulnerabile.

Programul urmărește prevenirea analfabetismului funcțional și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii, printr-un pachet de sprijin adaptat nevoilor elevilor și comunităților.

Sprijin educațional, hrană și consiliere

Finanțarea poate acoperi activități de tip „Școala după Școală”, lecții individualizate și programe de recuperare. Sunt eligibile, de asemenea, hrana pentru elevii participanți, activitățile extracurriculare, materialele didactice și resursele pentru învățare remedială.

Programul poate susține și servicii de consiliere și terapie pentru elevi, precum și consiliere parentală.

Abordare bazată pe date și instrumente existente

PRIMII extinde către învățământul primar logica de intervenție folosită de Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care s-a adresat în principal ciclului gimnazial.

Implementarea va valorifica instrumente de identificare a vulnerabilităților și riscurilor educaționale: Indexul Național de Vulnerabilitate Școlară pentru Învățământul Primar și Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație, dezvoltate împreună cu Banca Mondială, precum și Indicele de Risc Comunitar, elaborat de UNICEF.

Implementare în perioada 2026–2029

Proiectul se va desfășura între 2026 și 2029. Finanțarea este asigurată din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, în cadrul priorității privind prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului grupurilor dezavantajate la educație.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv8 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv8 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv8 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv8 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv8 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusivo zi ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusivo zi ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv