Featured
Românii sub barosul Big Brother
(Preluare Inpolitics):
Începând din 2017, sistemul merge uns. Absolut toți românii pot fi supravegheați fără niciun fel de aprobare din partea judecătorilor, prin sistemul Big Brother, respins de Parlament, dar totuși implementat în mod ilegal de către Serviciul Român de Informații. Cu complicitatea Casei de Sănătate. Pe bani europeni. Prin înșelarea Bruxelles-ului și Marii Britanii. Românii sunt nu numai supravegheați, dar pot fi oricând șantajați. Și nu avem niciun fel de garanție că la acest sistem nu are acces și vreun alt serviciu de informații străin. Care poate fi partener sau poate fi un serviciu ostil.
Ceea ce urmează să detaliez nu face parte din vreun scenariu science fiction. Sistemul Big Brother înseamnă un ansamblu interconectat de sisteme informatice, prin care pot fi obținute în timp real date despre toate persoanele. Dacă vă amintiți, George Maior, când conducea Serviciul Român de Informații, și-a permis să-i amenințe pe parlamentarii care nu au acceptat legalizarea sistemului Big Brother. După care unii dintre ei, nu puțini, au înfundat pușcăria. Și totuși, sub pretextul că SRI protejează toate datele informatice, acest sistem a fost conceput și implementat. În prezent, toate datele cât de cât relevante legate de o persoană, inclusiv informațiile legate de sănătate a acesteia sau de relațiile intime și celelalte componente ale vieții personale, sunt accesibile Serviciului Român de Informații și pot fi în orice moment utilizate, inclusiv în scop de șantaj. Și, mai mult decât atât. Prin Big Brother, SRI controlează și celelalte servicii secrete, și Armata, și Ministerul de Interne, practic absolut toate componentele statului.
Cine sunt artizanii acestei grozăvii? Din partea SRI, sunt George Maior, Florian Coldea, generalul Zamfir și pupilul acestuia, generalul Gabriel Stătescu, care, sub aspect tehnic, a pus a punct întreg sistemul. Colaboratorii apropiați, cei care au executat sarcinile de natură tehnică, în baza unor caiete de sarcini scrise, atenție, de ofițeri SRI detașați la Casa de Sănătate – afirmația este probată prin semnăturile olografe ale acestora – au fost SIVECO, prin intermediul faimoasei doamne Irina Socol și Hewlett-Packard, prin intermediul lui Radu Enache, cunoscuți din mai multe dosare de răsunet drept denunțători de profesie. Big Brother nu putea fi implementat fără complicitatea Casei de Sănătate. Fostul președinte al Casei de Sănătate, Lucian Duță, s-a autodetonat ieri, acordându-i un interviu Ancăi Alexandrescu la Realitatea Plus, și a relatat cu subiect și predicat ceea ce s-a întâmplat, recunoscându-și propria implicare.
La baza sistemului Big Brother au stat două proiecte: SLL Analytics şi SLL Infrastructură. Pentru ca acestea să fie implementate și să funcționeze, a fost necesară achiziționarea pe bani grei a unui motor de căutare dintre cele mai performante din lume. Marea Britanie a oferit acest motor de căutare în schimbul unei sume consistente de bani, dată de Uniunea Europeană într-un alt scop, cel al implementării cardului de sănătate și a unui angajament ferm al Guvernului României cum că, în viitor, întreg sistemul va fi controlat civil. Adică de o autoritate guvernamentală. Sub această condiție au și fost livrați banii de către Uniunea Europeană Nici până azi acest sistem, transformat ilegal într-un sistem Big Brother, nu a ajuns să fie controlat de vreo autoritate civilă. Și cu atât mai puțin de către Parlamentul României.
Pentru a se putea ajunge în modul cel mai eficient la controlul întregii populații, la controlul tuturor celorlalte servicii secrete și instituții de forță, la controlul tuturor oamenilor politici și a tuturor reprezentanților guvernamentali, Serviciul Român de Informații a recurs la Casa de Sănătate. Casa de Sănătate, la rândul ei, se afla în fața a două provocări. Pentru a veni în întâmpinarea tuturor pacienților și potențialilor pacienți din întreaga țară, și pentru a diminua uriașele fraude din sistemul de sănătate, a ajuns la concluzia că este indispensabilă implementarea în România a cardului de sănătate. Mult timp s-a crezut că acest card de sănătate, care acum trebuie reînnoit, pentru că s-a dovedt că nu funcționează prea bine, este opera STS. S-a dovedit a fi o informație falsă. În realitate este opera SRI, realizată prin intermediul celor două mari societăți IT pe care le-am nominalizat mai sus, aflate sub controlul Serviciului Român de Informații. Casa de Sănătate, așa cum mărturisește astăzi Lucian Duță, a acceptat compromisul cu Serviciul Român de Informații, cu care a colaborat permanent la vârf, din două motive. Pentru a implementa cardul de sănătate și pentru a diminua astfel corupția și în schimbul susținerii de către SRI a așa-numitei taxe clawback, prin care industria farma, care culcase la pământ bugetul Casei de Sănătate, a putut fi taxată. Acceptând acest compromis, Lucian Duță nu a fost de la bun început conștient că își creează simultan două categorii de dușmani extrem de puternici, care urmau să acționeze împotriva lui: industria farma și mafia din Sănătate. Astăzi mărturisește, ca să vă dau un singur exemplu, cum ambasadorul Mark Gitenstein al Statelor Unite la București l-a invitat în clădirea ambasadei pentru a încerca să medieze o înțelegere între el și reprezentanții industriei farma. În Statele Unite, un asemenea demers se cheamă lobby. Dacă s-ar fi desfășurat în afara ambasadei, se numea trafic de influență. Am închis paranteza.
Atunci când sistemul era pe cale de a fi implementat, atât George Maior cât și Florian Coldea l-au felicitat pe Lucian Duță și i-au mulțumit, spunând că și-a adus una dintre contribuțiile majore la succesul activității Serviciului Român de Informații.
Acestea sunt, pe scurt, informațiile disponibile în acest moment. Mai adăugm doar faptul că, în cele din urmă, pentru Lucian Duță, sabia lui Damocles a căzut. Cei afectați de cardul de sănătate au acționat în mod eficient, fără ca Traian Băsescu, care era la curent cu ce se petrece, sau Serviciul Român de Informații, care era principalul beneficiar, să fi putut interveni. În urma declarațiilor făcute la acea dată sub anonimat de cei doi faimoși denunțători pe care i-am nominalizat mai sus, Lucian Duță a primit în primă instanță o condamnare de șapte ani de închisoare, invocându-se fapte de corupție, care în realitate nu se regăsesc în dosarul penal. Protectorii săi nu au mai putut interveni. Pentru că Traian Băsescu nu a mai fost președinte. Pentru că George Maior a fost aruncat pe horn departe, la Washington, în calitate de ambasador. Pentru că Florian Coldea a ajuns profesor de etică la Academia de Informații. Iar Eduard Hellvig, care a preluat conducerea SRI, nu a fost deloc interesat să-l protejeze pe Lucian Duță, deși, cinstit vorbind, încă din 2017, din momentul în care sistemul Big Brother a devenit pe deplin funcțional, Serviciul Român de Informații beneficiază în mod ilegal de toate avantajele acestui sistem informatic integrat. Mâine, Lucian Duță ar putea primi o condamnare definitivă. Presupun că din acest motiv a decis să iasă public, să spună adevărul și, astfel, să se autodetoneze.
Cred că din acest moment, dacă acest stat este cât de cât normal la cap, acest uriaș scandal ar trebui întors pe toate fețele de întreaga clasă politică, iar Justiția ar trebui să cerceteze cele afirmate de Duță și să declanșeze cuvenitele anchete. Cât privește Marea Britanie și Uniunea Europeană, care au fost trase pe sfoară, aceste entități ar trebui la rândul lor să ia o poziție fermă împotriva autorităților responsabile ale statului român.
P.S.: Și, atenție, era să uit: împotriva succesorului lui Lucian Duță la conducerea Casei de Sănătate, respectiv Cristian Bușoi, în prezent parlamentar UE, s-au formulat plângeri asemănătoare în aceleași două denunțuri, dar fără ca împotriva acestuia să se fi pus în mișcare vreo anchetă penală. Ciudat, nu?
Exclusiv
Republica „butoiului roșu”: Mafia deșeurilor de la Coca‑Cola Ploiești își face legea pe OLX
Din fabrica de suc, direct la tarabă
În urma declanșării investigației privind deșeurile din cadrul fabricii Coca‑Cola din Ploiești și a articolului publicat în data de 12 iunie 2026 pe site‑ul incisivdeprahova.ro (https://www.incisivdeprahova.ro/2026/06/12/coca-cola-hbc-ploiesti-reciclare-pe-persoana-fizica-pe-banii-firmei-si-bc-ur-la-tarabă/), redacția primește tot mai multe mesaje de la oameni din interiorul combinatului de „sustenabilitate creativă”.
Denunțători, angajați, martori tăcuți până acum – toți descriu aceeași poveste: în spatele etichetelor lucioase și al discursurilor despre reciclare responsabilă, la Ploiești funcționează, de ani buni, o mică „republică autonomă” a deșeurilor, cu șefi, executanți și „eroi de laborator” făcuți praf pentru că au îndrăznit să înfrunte „mafia” din fabrică.
„Echipa de șoc” – aceiași oameni, aceleași practici, același maistru de sacrificiu
Potrivit unuia dintre denunțători, personalul cu atribuții în gestionarea acestor deșeuri este, de ani de zile, cam același. Aceleași nume, aceleași funcții, aceleași combinații. Același maistru este, de fiecare dată, luat în colimator de șefii de tură, care – susține sursa – nu visează decât să îl „execute”, cu ajutorul unui angajat dispus „să dea cu subsemnatul” pentru a construi dosare împotriva altora.
Într‑un caz relatat de sursă, un angajat de la laborator ar fi avut curajul să înfrunte mafia din fabrică pentru a apăra un coleg. Rezultatul? După spusele denunțului, i s‑a „retușat” din temelii toată viața profesională. Sistemul nu iartă pe cine calcă pe coadă mecanismul de „reciclare pe persoană fizică”.
De la „uz personal” la uz mafiot – butoiul care se multiplică pe OLX

În denunț se recunoaște lucid un fapt: unii angajați, ocazional, mai puteau lua câte un recipient pentru uz strict personal – de exemplu pentru depozitarea cerealelor sau a altor substanțe inofensive. Dar, accentuează sursa, niciunul dintre acești angajați de rând nu ar fi avut cum să pună mâna pe asemenea volume de butoaie, la asemenea frecvență, decât, poate, în situații izolate, când intervenea în lucrări specifice unei anumite secții.
Altfel spus, „borcanul de murături” luat de acasă nu explică în niciun fel avalanșa de butoaie care apar, miraculos, pe platformele de anunțuri.
Documentul „beta” și litera moartă a ciclului de viață al ambalajelor
Aceleași surse mai afirmă că miza reală nu ține de „o simplă înșiruire de reguli” privind ciclul de viață al ambalajelor, ci de un document intern – poreclit plastic „beta” – prin care, pe hârtie, se impune respectarea strictă a regulilor și a întregului circuit al ambalajelor returnabile. Scopul declarat al acelui document ar fi să facă imposibilă sustragerea acestora și să oblige la verificări interne suplimentare.
Pe hârtie, „beta” veghează. În realitate, susțin sursele, regulile sunt bune doar ca decor, cât timp butoiul „bun” găsește mereu alt drum decât containerul de reciclare.
Teatru de reciclare în curtea fabricii – decor transparent, culise opace

Pentru a crea aparența unei gestionări transparente a deșeurilor, potrivit surselor, oficial se susține că butoaiele metalice sunt frecvent depozitate în incinta fabricii înainte de a fi predate spre reciclare. Imagine de manual: butoaie aliniate, reciclate responsabil, totul verde, sustenabil, corporatist.
În realitate însă, aceleași surse afirmă că ar fi predate doar recipientele deteriorate în timpul manipulării, cele lovite, îndoite sau altfel „compromise”. Butoaiele aflate în stare bună – adică cele care chiar mai pot avea valoare – ar urma, discret, un alt traseu. Nu spre reciclare, ci spre „piață”.
Tura de noapte – când maistrul încarcă „deșeuri” la oră fixă
Conform informațiilor primite, deșeurile neconforme sunt încărcate și evacuate de același maistru, pe timp de noapte, în zile și la ore fixe, pe ture special organizate astfel încât activitatea să nu poată fi observată. Nicio mișcare la vedere, totul calculat.
În plus, aceleași surse susțin că în această afacere ar fi implicate mai multe persoane din cadrul fabricii, inclusiv factori de decizie și angajați din departamentele tehnic, resurse umane (muncă) și chiar ceea ce denunțătorii numesc, ironic, „ochiul lui Sauron” – adică segmentul intern care ar trebui să vadă tot, dar alege ce vede și ce nu.
Butoiul de Coca‑Cola, noul star de Buzău: „ridicare personală” la 100–160 lei bucata
Și așa ajung butoaiele de tablă, potrivite pentru concentratul de Coca‑Cola de la Ploiești, să fie vândute voios pe platformele online locale din Buzău, inclusiv pe OLX, la prețuri cuprinse, potrivit semnalărilor, între 100 și 160 de lei bucata, în funcție de dimensiune, model și de „opțiunea” de ridicare personală sau livrare la domiciliu.
Întrebarea firească este: mai sunt și acum astfel de oferte pe diverse site‑uri de anunțuri sau, între timp, au dispărut miraculos, odată cu izbucnirea scandalului? Butoiul nu minte, dar anunțul poate fi șters la un click distanță.
Trasabilitatea – marele banc corporatist
Se ridică astfel întrebarea: aceasta este „simpla” trasabilitate a deșeurilor generate de unitate? Cum sunt întocmite și raportate documentele privind transferul acestor deșeuri? Există, în mod real, o concordanță între:
- cantitățile raportate pe hârtie,
- cantitățile efectiv predate spre reciclare
și - cele care sunt puse la dispoziția autorităților de control?
Sau, dimpotrivă, cineva jonglează cu cifrele, cantitățile și traseele până când totul pare să dea cu plus doar în buzunarul cui trebuie?
„Reciclare pe persoană fizică” – afacere privată, pe banii firmei și timpul nostru
Din toate aceste semnale rezultă un tablou sinistru: o „afacere pe persoană fizică” cu deșeurile unei corporații care își vinde imaginea drept „cea mai sustenabilă”, în timp ce consumatorii sunt puși să stea la cozi, să adune PET‑uri și ambalaje, să scaneze coduri și să „recupereze banii lor”, în numele unui sistem de garanție‑returnare.
În timp ce oamenii se înghesuie, docili, la aparatele de reciclare, cineva face bani reali din butoaie reale, trecute, discret, la categoria „deșeuri gestionate responsabil”.
Managerii de mediu – contabilii deșeurilor sau gardienii butoiului dispărut?
În această ecuație, întrebarea care arde este: cum fac managerii de mediu raportarea deșeurilor? Ce fel de trasabilitate pun ei, concret, la dispoziția autorităților de control?
Vorbim de controale făcute „ca la carte”, de instituții care chiar verifică documentele și circuitul fizic al deșeurilor? Sau de inspectori „de‑ai casei”, care doar bifează formal în registrul unic de control, ca să rămână totul frumos, liniștit și profitabil?
„Se face bani din orice” – iar noi vom scoate gunoiul la lumină
Din relatarea angajaților reiese că, în interiorul companiei, „se fac bani din orice”. De la concentrat până la butoi, totul poate deveni monedă de schimb, dacă este gestionat „creativ”.
Redacția, împreună cu cititorii și cu cei care au curajul să trimită informații, își propune să demascheze toate ilegalitățile semnalate, astfel încât adevărul să iasă la suprafață, nu să fie îngropat sub tone de „hârtii conforme”. Mesajul este clar: jos mafia deșeurilor din Coca‑Cola Ploiești.
Verificări reale sau mușamalizare standard?
Rămâne de văzut dacă eventualele verificări efectuate de instituțiile competente vor clarifica situația sau dacă ne aflăm în fața încă unui dosar pregătit pentru mușamalizare. Trebuie stabilit dacă au existat:
- abateri de la legislația în vigoare,
- complicități sau neglijențe din partea responsabililor cu managementul deșeurilor,
- implicări ale conducerii unității în tolerarea sau acoperirea acestor practici.
Sau dacă, dimpotrivă, totul va fi înghițit într‑un nou val de tăcere, „așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri sensibile”.
Concluzie: Așteptăm răspunsuri oficiale
Redacția va continua documentarea acestui subiect, pornind inclusiv de la informațiile publicate de incisivdeprahova.ro și de la noile mărturii primite. Vor fi solicitate:
- un punct de vedere oficial din partea companiei Coca‑Cola HBC Ploiești,
- explicații din partea autorităților competente privind controalele efectuate, documentele verificate și eventualele măsuri luate.
-
Poate că, odată cu numirea pe furiș a noii șefe a Gărzii de Mediu Prahova, doamna Spiridon, vom afla în sfârșit dacă are de gând să facă curățenie în această ogradă în care forajele Coca‑Cola funcționează fără autorizație, „V…” se laudă că „nu îi poate trage nimeni la răspundere”, boierul Nan își consolidează feuda de parcă și-ar lua buletin de Ploiești, iar noi bem, sub ochii îngăduitori ai autorităților, suc cu apă potențial contaminată, produsă ilegal.
Pe măsură ce noi informații relevante vor putea fi făcute publice, vom reveni, pentru a oferi o imagine cât mai clară și completă asupra situației. Până atunci, butoiul de tablă rămâne proba mută a unei afaceri care miroase mai tare decât orice „deșeu neconform”. (Cristina T.).
Exclusiv
Republica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor
Trei firme și-un singur mare paravan: „Nu se vede beneficiarul, deci nu există”
În România, țară cu peste 900.000 de firme active, trei societăți comerciale au reușit performanța să funcționeze cu acționari reali ascunși, strecurându-se fix prin breșa legii făcute, teoretic, să oprească tocmai asta: spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Conform unui răspuns oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultat de NewsCenter.ro (sursă: NewsCenter.ro), în toată România, la 12.06.2026, există exact trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari. Dintre aceștia, doi au chiar beneficiari majoritari ținuți la adăpost în spatele unor contracte de fiducie.
Cele trei „minuni” juridico-comerciale sunt:
- Bin Go Solutions SRL (fosta Rosal Grup / United Waste Solutions) – salubritate, datorii uriașe, acționariat fiduciar;
- Blue Planet Services SA – preia activitatea de salubritate, cu acționar fiduciar majoritar, contracte în Sectoarele 1, 3 și 4;
- Tiragram SRL – firmă mai mică, dar folosită în aceeași logică, doar că aici, măcar, beneficiarul fiduciei este declarat: MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.
Toate trei se intersectează direct cu obligațiile impuse de Legea nr. 129/2019 privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, lege care cere explicit declararea beneficiarului real. Pe hârtie, totul pare legal. În practică, structurile de proprietate sunt făcute să nu le înțeleagă nimeni.
ONRC numără până la trei. Restul, la revedere transparență!
ONRC, prin directorul general Luiza Mărdare, confirmă negru pe alb pentru NewsCenter.ro:
„Conform datelor existente în registrul comerțului computerizat, sunt înregistrați trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari la data de 12.06.2026, din care doi sunt beneficiari majoritari.”
Trei firme din 900.000+ active. Dar acestea trei:
- au contracte uriașe cu autorități publice,
- gestionează salubritate în Sectorul 1, Sectorul 3 și Sectorul 4,
- jonglează cu credite de sute de milioane,
- și se joacă de-a „cine-i proprietarul real?” în timp ce Legea 129/2019 zice că beneficiarul trebuie declarat.
Un expert fiscal explică pentru NewsCenter.ro avantajul „practic” al fiduciei:
„Beneficiarul real poate dispune de acțiuni prin intermediul fiduciarului (…) fără ca identitatea beneficiarului să fie înscrisă în Registrul Comerțului, unde figurează doar fiduciarul.”
Traducere în limbaj de cartier: „nu scriem pe numele meu, scriem pe numele avocatului”.
Ce e fiducia? Manual scurt de făcut paravan, cu binecuvântarea Codului civil
ONRC explică oficial:
„Fiducia este operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale (…) către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.”
Pe scurt:
- fiduciarul e cel care apare la vedere,
- beneficiarul real e cel care trage sforile și încasează foloasele,
- contractul între ei e legal, dar nu este public în detaliu,
- structura reală a proprietății devine o ghicitoare pentru cei care ar trebui să verifice cine controlează de fapt firmele.
Un avocat specializat în drept civil pentru companii, citat de NewsCenter.ro, o spune clar: mecanismul este legal și folosit și în alte state, dar:
„poate face mai dificilă înțelegerea structurii de proprietate a unor companii (…) Beneficiarul economic poate rămâne o altă persoană, iar detaliile complete ale contractului nu sunt publice.”
Legea împotriva spălării banilor cere transparență. Codul civil, prin fiducie, oferă un tunel „discret” în subteran. Cine are nervi și bani, îl folosește.
Prigoană, fiducia și roata de gunoi de zeci de milioane: de la Rosal la Bin Go
Prima mare firmă care a folosit în România acționari fiduciari a fost, în 2015, Rosal Grup SA, imperiul de salubrizare creat de Vasile-Silviu Prigoană. Firma s-a redenumit ulterior United Waste Solutions SRL, iar acum se numește Bin Go Solutions SRL.
Cronologia fiduciei la Rosal/Bin Go, potrivit actelor analizate de NewsCenter.ro:
- 2015 – Contract de fiducie nr. 2807/17.11.2015
Acționari Rosal Grup SA:- Dan Gabriel Găman – 52% (fiduciar)
- Cătălin Adrian Manciu – 20% (fiduciar)
- Gheorghe Minea – 10%
- Bogdan Niculescu – 18%
Ultimii acționari la vedere înainte de fiducie:
- Honorius-Adrian Prigoană – 67%
- Dumitru Mihalache – 22%
- Gheorghe Minea – 11%
O hotărâre AGA din 8 ianuarie 2019 arată clar că avocatul Dan Gabriel Găman deține 52% din acțiuni doar ca proprietar fiduciar, beneficiarul real fiind Vasile-Silviu Prigoană.
- După 2015 – Fiducii în lanț
Hotărârea AGA nr. 1 din 7 mai 2021 consemnează un nou contract de fiducie:- Dan Gabriel Găman – proprietar fiduciar pentru 30%
- Vasile-Silviu Prigoană – acționar direct cu 40%
- Imperial Master Invest SRL – 20%
- Gheorghe Minea – 10%
- 16 aprilie 2024 – acțiunile „la vedere” ies din familia Prigoană
AGA United Waste Solutions (fostă Rosal Grup, actuală Bin Go Solutions) aprobă cesiunea pachetului de 40% deținut de Honorius-Adrian Prigoană către Jean Niculescu, în baza unei tranzacții prin care se sting și litigiile cu familia Prigoană.
Silviu Prigoană, creatorul afacerii Rosal, moare pe 12 noiembrie 2024, la 60 de ani, la un restaurant din Șimon, lângă Bran (sursă: NewsCenter.ro). În prima fază s-a vorbit de înec cu mâncare, expertiza medico-legală stabilește ulterior infarct pe fondul unor afecțiuni cardiace preexistente.
După moartea lui Prigoană, fiducia rămâne vie. Beneficiarii – în continuare, invizibili
La 10 octombrie 2025, structura Bin Go Solutions SRL arată așa (conform ONRC, citat de NewsCenter.ro):
- 30% – Dan Gabriel Găman, proprietar fiduciar (contract de fiducie nr. 1359/13.07.2022);
- 10% – Cabinet Individual de Avocat Cătălin Adrian Manciu, proprietar fiduciar (contract de fiducie nr. 214/14.02.2023);
- 20% – Imperial Master Invest SRL;
- restul – alte dețineri, evoluate până la situația actuală.
Important: documentul nu identifică beneficiarii reali ai acestor fiducii.
La aproape doi ani după moartea lui Silviu Prigoană, structura acționariatului fostului Rosal, actuala Bin Go Solutions SRL, este, în esență, aceeași: proprietari fiduciari la vedere, beneficiari la secret.
Situația în 2026, conform datelor actuale de la Registrul Comerțului:
- 70% – avocatul Dan Gabriel Găman, ca proprietar fiduciar;
- 10% – avocatul Cătălin Adrian Manciu, tot ca proprietar fiduciar;
- 20% – Imperial Master Invest SRL.
În 2016, pachetul de 70% din fosta Rosal Grup era la Silviu Prigoană (52%) + Bogdan Niculescu (18%). Acum, aceeași masă de participare se plimbă sub formă de fiducie. Beneficiarii? Neidentificați public.
Bin Go – datorii la stat de aproape 40 de milioane. Blue Planet – „curată” și pregătită de noi contracte
Potrivit ANAF, Bin Go Solutions SRL are obligații fiscale restante de aproximativ 39,87 milioane lei, din care:
- ~38,48 milioane lei – datorii principale;
- ~1,39 milioane lei – dobânzi și penalități.
În acest timp, activitatea de salubritate a fostei Rosal/Bin Go este mutată pe alt vehicul: Blue Planet Services SRL, firmă din Sectorul 2, București.
Adevărata frumusețe: Bin Go e îngropată în datorii, Blue Planet – „curată” și aptă să participe la licitații și negocieri directe pentru contracte noi, inclusiv:
- contractul de salubritate (anunțat, apoi blocat în instanță) în Sectorul 1;
- asocierea pentru Sectorul 3;
- asocierea pentru Sectorul 4.
Perfect pentru cine vrea să păstreze contractele, dar să lase datoriile în urmă, pe altă firmă.
Blue Planet: de la nepotul lui Tărău la frații Niculescu, prin fiducie
Istoricul Blue Planet Services, reconstituit din date de la ONRC și din ancheta NewsCenter.ro:
- Firma e înființată în 1995.
- Din 2018, este preluată de Bogdan Niculescu, prin Clean Green Energy Invest SRL.
- În 2018, asociat majoritar devine Vestsal Solution SRL din Oradea, cu 90% din acțiuni.
- Până la final de 2018, Blue Planet era deținută 100% de Vestsal Solution SRL.
Vestsal Solution SRL este deținută de Radu-Bogdan Urdă – nepotul omului de afaceri Adrian Tărău.
Tărău, fiul fostului prefect PSD de Bihor, Mihai Ioan Tărău, a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 în dosarul de contrabandă cu produse petroliere instrumentat de procurorul Alexandru Lele. Scandal major la vremea Guvernului Năstase, cu premierul declarând celebrul „nu cred în arestările de vineri seara”. Ulterior, mandatul de arestare a fost revocat, iar Tărău a obținut despăgubiri în instanță pentru arestare nelegală.
În ultimii ani, numele lui Adrian Tărău reapare în atenția publică în dosarul în care sunt cercetați Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă (sursă: relatări de presă, inclusiv NewsCenter.ro).
29 martie 2023: Blue Planet trece de la nepot la „rețea”
La 29 martie 2023:
- Vestsal Solution SRL își cedează integral participația la Blue Planet Services SRL:
- 70% – către Jean Niculescu;
- 20% – către Imperial Master Invest SRL;
- 10% – către Promoter Invest SRL.
La 21 iunie 2023, prin Hotărârea AGA nr. 8:
- pachetul de 70% nu mai figurează pe numele lui Jean Niculescu, ci pe cel al lui Alexandru Cristache, în calitate de asociat fiduciar;
- Imperial Master Invest SRL păstrează 20%;
- Promoter Invest SRL păstrează 10%.
De atunci și până azi, structura oficială a Blue Planet Services SRL rămâne:
- 70% – Alexandru Cristache (acționar fiduciar majoritar);
- 20% – Imperial Master Invest SRL;
- 10% – Promoter Invest SRL;
- administrator – tot Alexandru Cristache.
NewsCenter.ro cere Blue Planet lămuriri:
- Cine este beneficiarul real al contractului de fiducie?
- Au cerut autoritățile contractante (primării, bănci) contractul de fiducie?
- Au fost informate instituțiile publice despre cine controlează în realitate pachetul majoritar?
Răspuns: zero. Nici măcar confirmarea că vor răspunde.
Holdinguri fără angajați, dar cu milioane profit: Imperial și Promoter
Două societăți „de tip holding”, discrete, dar extrem de profitabile, apar ca acționari minoritari la Blue Planet:
- Imperial Master Invest SRL
- înființată în 2019;
- controlată egal de Călin Ioan Mihalache și Cristian Mihalache;
- în 2025: peste 4 milioane lei profit net, fără cifră de afaceri, fără angajați.
- Promoter Invest SRL
- înființată în 2012;
- deținută integral de Stelian Minea;
- administrată de Dumitru Mihalache;
- în 2025: peste 2 milioane lei profit net, fără cifră de afaceri, fără angajați.
Firme de „investiții pure”, fără activitate operațională propriu-zisă, dar cu profituri grase. Ideal pentru a ține participații la structuri de salubritate cu contracte publice de zeci și sute de milioane.
Frații Niculescu – din șoferi și prieteni de familie, în controlul gunoaielor și al creditelor de 250 de milioane
Documentele analizate de NewsCenter.ro arată că frații Jean și Bogdan Niculescu apar constant în actele Bin Go Solutions SRL și Blue Planet Services SRL ca oameni care exercită controlul real, chiar când părți mari din acțiuni sunt la avocați-fiduciari.
Exemple:
- Hotărârea AGA Bin Go Solutions SRL din 10 februarie 2025:
- Jean Niculescu participă ca asociat cu 40% din capital;
- alți 40% sunt deținuți de doi proprietari fiduciari;
- documentele privind beneficiarul real declară că frații Niculescu exercită controlul asupra societății, deși beneficiarii fiduciei nu sunt nominalizați în hotărârile AGA.
- Monitorul Oficial nr. 4528/25.09.2025 arată că, în mai 2025, frații Niculescu au avut un rol central în contractarea unui credit de 250 milioane lei de la Exim Banca Românească pentru Blue Planet Services SA:
- credit pe 60 luni, cu 5 luni perioadă de grație;
- se constituie un pachet extins de garanții:
- cesiune de creanțe din contractele de salubritate cu Primăria Sectorului 4;
- cesionarea creanțelor din asocierea Blue Planet Services – Bin Go Solutions;
- ipoteci asupra conturilor bancare și asupra acțiunilor celor două firme;
- fidejusiunea este semnată de Bogdan Niculescu și Jean Niculescu.
CV „public” al fraților Niculescu:
- Bogdan Niculescu – fost coleg de studii și amic cu Horațiu (Honorius) Prigoană, potrivit informațiilor obținute de NewsCenter.ro;
- Jean Niculescu – fost șofer al lui Silviu Prigoană, ulterior „om de încredere”;
- încă din 2012, Jean apare ca administrator la firme ale familiei Prigoană, de ex. Capodopera Production, deținută de Adriana Bahmuțeanu și Honorius Prigoană;
- în 2016, Jean devine acționar minoritar (18%) la Rosal Grup SA, chiar în perioada prelungirilor controversate ale contractelor din Sectorul 3 – contracte ajunse în dosar penal, cu DNA acuzând prejudiciu de ~578 milioane lei;
- din 2021, Bogdan devine director Rosal Grup SA pe 4 ani;
- în anul următor, ambii frați intră în Consiliul de Administrație;
- Silviu Prigoană mai deține doar 40% din acțiuni;
- după 2022, Prigoană preferă să lase frații Niculescu să preia activitatea, nu pe fiul său Honorius.
Astăzi, aceiași frați apar ca figurile centrale în:
- Bin Go Solutions (fosta Rosal),
- Blue Planet Services,
- credite garantate cu contracte de salubritate de sute de milioane.
A treia firmă cu fiducie: Tiragram SRL și drumul înapoi la nepotul lui Tărău
Nu toate fiduciile sunt atât de opace. În cazul Tiragram SRL, schema este cel puțin transparentă la nivel de beneficiar:
- În 2019, asociatul unic al Tiragram SRL, Dan-Cătălin Albăstroiu, transferă temporar toate cele 100 de părți sociale către avocatul Oana Berbecariu, proprietar fiduciar.
- Ulterior, la Registrul Comerțului apare:
- 100% din părțile sociale deținute de Societatea Civilă de Avocați Pavel, Berbecariu și Asociații,
- aceasta figurează clar ca fiduciar pentru părțile deținute de MyGreenConcept SRL, pentru 10 ani, din 14.10.2025.
Beneficiarul fiduciei este MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.
Tiragram, MyGreenConcept și nepotul lui Tărău: cercul se închide tot la aceiași oameni
MyGreenConcept SRL – beneficiarul fiduciei de la Tiragram – este:
- deținută 100% de Radu-Bogdan Urda (asociat unic și administrator);
- înființată în 2012, cu sediul în comuna Tăut, jud. Bihor;
- în 2025 a raportat:
- cifră de afaceri de aprox. 1,93 milioane lei;
- profit net de 951.319 lei;
- Urda apare la Registrul Comerțului ca deținător al 100% din părțile sociale.
Și, pentru cine a pierdut firul: Radu-Bogdan Urda este nepotul lui Adrian Tărău. Și da, este același Urda care a deținut Blue Planet Services SRL înainte ca firma să fie trecută la frații Niculescu și la acționari fiduciari.
Adică drumul banilor și al participațiilor face un cerc elegant:
- de la Tărău (prin nepotul Urda),
- la Blue Planet,
- la frații Niculescu,
- la fiduciile cu avocați,
- înapoi la aceleași familii de „băieți deștepți” ai gunoiului.
Teoria spune „control”, practica spune „neînregistrat nicăieri”
Codul civil nu lasă fiducia în zona gri totală. Art. 780 spune clar:
- contractul de fiducie și modificările lui trebuie înregistrate la organul fiscal competent, în termen de 1 lună de la încheiere,
- altfel intervine nulitatea absolută;
- dacă masa patrimonială cuprinde imobile – înregistrare și la fiscalul local;
- desemnarea ulterioară a beneficiarului – tot prin act scris, sub aceeași sancțiune;
- fiducia devine opozabilă terților doar după înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM).
NewsCenter.ro a verificat toți participanții la fiduciile din:
- Bin Go Solutions SRL,
- Blue Planet Services SRL,
- Tiragram SRL.
Rezultatul: nu există nicio înregistrare în AEGRM pentru aceste fiducii.
Adică, în timp ce statul dă lecții de „compliance” și „transparență” micilor firme, marii jongleri ai salubrității țin contractele de fiducie în buzunar, nu în registru.
Legea 129/2019: „Beneficiarul real trebuie declarat”. Realitatea: „Doar dacă avem chef”
ONRC o spune verde-n față, citând art. 56 alin. (1) din Legea nr. 129/2019:
„Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun, la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real (…)”
Legea 129/2019 a fost adoptată tocmai pentru:
- a împiedica ascunderea persoanelor care controlează în realitate firmele;
- a alinia România la standardele europene anti-spălare de bani și anti-finanțare a terorismului.
Teoria: orice SRL, oricât de mic, trebuie să declare cine e „beneficiarul real”.
Practica, în cazul celor trei firme „cu fiducie”:
- la Bin Go – contractele de fiducie NU identifică public beneficiarii;
- la Blue Planet – acționarul majoritar e fiduciar, iar întrebările jurnaliștilor despre beneficiarul real rămân fără niciun răspuns;
- la Tiragram – e singurul caz unde beneficiarul (MyGreenConcept/Urda) e scris negru pe alb.
Deci se poate. Când se vrea. Când nu se vrea, ne ascundem după avocați, fiducii „confidențiale” și tăcere.
Blue Planet, firma cu acționar ascuns, pusă să spele Sectorul 1 – la propriu și la figurat
Primăria Sectorului 1 anunță senină că:
- a semnat un contract de salubritate pe maximum 12 luni cu Blue Planet Services;
- valoare: 95,5 milioane lei;
- justificarea: vechiul contract cu Romprest ar fi costat 168 milioane lei pentru aceeași perioadă;
- deci, zice viceprimarul Iulian Hatmanu, „vom plăti cu 72,5 milioane lei mai puțin”.
Procesele-verbale și comunicatele primăriei (sursa: comunicatul PS1, citat în articol) laudă „economia istorică”.
Ce nu se spune în flyer-ul politic:
- acționarul majoritar al Blue Planet (70%) este fiduciar – Alexandru Cristache;
- deci beneficiarul real al pachetului majoritar este altcineva;
- Primăria Sectorului 1 nu pare interesată să afle cine;
- contribuabilii plătesc 95,5 milioane unui operator a cărui structură reală de proprietate e parțial ascunsă.
Și încă un detaliu aflat „din interior” (potrivit unui reprezentant al Primăriei Sectorului 1 citat de NewsCenter.ro):
- oferta Blue Planet a fost inițial cea mai mare dintre cele depuse (Blue Planet, REBU, Brantner);
- după „analizele” comisiei, devine brusc „cea mai mică”, prin interpretarea costurilor finale ale celorlalte două oferte.
Magie administrativă: aceeași cifră, văzută din alt unghi, devine „mai mică”. Evident, în favoarea operatorului cu acționar fiduciar.
Doar că aventura Sectorului 1 a fost, deocamdată, blocată. Romprest a contestat rezilierea, a susținut că contractul ține până în 2033, nu în 2026, iar instanța a suspendat actele prin care Primăria voia să-l închidă la 30 iunie.
Pe 29 iunie 2026, Tribunalul București:
- suspendă efectele actelor PS1 privind încetarea contractului cu Romprest;
- obligă Primăria să nu mai emită alte documente pe durata contractului;
- respinge cererea de intervenție a Blue Planet.
Rezultatul: tranziția la Blue Planet nu mai începe la 1 iulie. Contractul de 95,5 milioane rămâne, deocamdată, praf în ochi. Sectorul 1 înoată în procese, nu în „eficiență”.
Sectorul 3: cum se „licitează” aproape jumătate de miliard cu un singur ofertant
Partea finală a tabloului este și cea mai grotescă: Sectorul 3.
Primăria condusă de Robert Negoiță a:
- cheltuit ani la rând zeci de milioane de euro pe utilaje, pubele, camioane, uniforme, în numele „regiei proprii” – strângem gunoiul singuri, nu mai stăm la mâna privaților;
- apoi, brusc, în decembrie 2025, a scos la licitație:
- procedura PC1003154 / JOUE 815175-2025;
- obiect: „delegarea prin concesiune” a salubrității;
- valoare estimată: 432.663.678,75 lei (aproape 86 milioane de euro).
Prima mare ciudățenie: de ce concesionezi pe aproape jumătate de miliard un serviciu pentru care tocmai ai cumpărat „tot”, din bani publici?
A doua: traseul licitației arată ca un manual de inginerie procedurală:
- 22 decembrie 2025 – Romprest și REBU contestă documentația (nr. 5028 și 5032).
- atacă prevederi legate de recipienți, containerizare, date logistice;
- contestă lipsa datelor esențiale pentru calculul corect al costurilor;
- CNSC le dă parțial dreptate prin Decizia nr. 493/C6/5028,5032 din 20 februarie 2026;
- Primăria e obligată să modifice documentația.
- 30 martie 2026 – Sectorul 3 publică în SEAP o nouă documentație, nr. DF1261142.
- 31 martie 2026 – apare o nouă contestație (nr. 1201). De data asta, din partea… Blue Planet Services SA.
- Blue Planet contestă clarificările din 20 și 27 martie, pe aceeași problemă: recipienți, punere la dispoziție, structură;
- problema fusese deja analizată anterior de CNSC în februarie;
- contestația Blue Planet este respinsă de CNSC (Decizia nr. 1476/C6/1201).
Detaliul bizar:
- operatorii tradiționali (Romprest, REBU) contestă, câștigă parțial, dar la final nu mai apar ca ofertanți;
- Blue Planet contestă și pierde, dar rămâne în procedură;
- la final, în SEAP rămâne un singur ofertant în cursă.
Întrebările care decurg logic:
- Câte zile reale, ne-suspendate, a avut piața pentru a elabora oferte după toate contestațiile?
- Cum arată „concurența” într-o licitație de aproape jumătate de miliard cu un singur ofertant admis?
- De ce mai vorbim de „piață”, dacă schema este făcută să conducă la un singur nume?
Sectorul 4: licitația de 1,9 miliarde – vechea Rosal rebranduită, aceeași combinație
Sectorul 4 completează puzzle-ul:
- contract pe 5 ani, valoare ~1,9 miliarde lei;
- câștigător: asocierea United Waste Solutions SRL (fosta Rosal Grup) + Blue Planet Services SA;
- deci același „grup” de interese:
- fostul Rosal (actual Bin Go / United Waste),
- Blue Planet,
- oamenii lui Prigoană,
- frații Niculescu,
- rețeaua de fiducii și avocați.
Opoziția locală țipă că licitația e cu dedicație. Dincolo de scandal politic, rămâne realitatea: la Sectorul 4, în plin context al prăbușirii Rosal, tot aceeași combinație de firme se înfige în contractul uriaș de salubritate.
Tarek El Feki, Toyo, EximBank și umbrele din spatele gunoiului
Numele lui Tarek El Feki nu apare la vedere în ofertele depuse pentru Sectorul 3 sau 1. Nu e acționar oficial, nu e terț susținător cu poză în Monitorul Oficial.
Dar presa de investigație (Captura.ro, Buletin de București, Săptămâna Financiară, Newsweek – citate în articol) l-au desenat clar în spatele:
- grupului Toyo (Toyo Motors, Toyo IFN, Toyo Aviation),
- cesiunilor de creanțe ale Rosal către firmele sale,
- garanțiilor aduse de Toyo Motors pentru creditele Blue Planet.
Ce știm, din dezvăluirile publice pomenite în articol:
- Rosal a cesionat o parte din încasările sale către Toyo Motors Center, iar Primăria Sector 4 a început să plătească direct în conturile firmei lui El Feki;
- Săptămâna Financiară îl pune pe lista „actorilor” din circuitul de golire a Rosal de peste 40 de milioane euro;
- Newsweek dezvăluie că Toyo Motors a pus la dispoziție două terenuri în Voluntari evaluate la 13 milioane lei, drept garanție imobiliară pentru un credit luat de Blue Planet de la EximBank.
Deci:
- la suprafață – Blue Planet, Bin Go, frați Niculescu, avocați-fiduciari;
- în spate – banii, garanțiile și influența unor personaje precum Tarek El Feki, conectate la vechea rețea Rosal și la jucători puternici din servicii, business și politică.
Concluzie: „Legea e pentru fraieri, fiducia e pentru băieți deștepți”
Legea zice:
- declară beneficiarul real;
- înregistrează fiducia la Fisc și în AEGRM;
- nu ascunde structura de proprietate;
- nu folosi mecanisme paravan pentru spălarea banilor sau finanțarea terorismului.
Realitatea în cazul acestor trei firme:
- Bin Go Solutions – moștenitoarea Rosal, cu datorii la stat de aproape 40 de milioane, cu 80% acțiuni la avocați-fiduciari și beneficiari reali nedeclarați public;
- Blue Planet Services – operator „curat” pe hârtie, cu acționar majoritar fiduciar, credit de 250 milioane la EximBank, contracte de salubritate la Sectorul 1 (anunțat), Sectorul 3 (licitație de 430+ milioane), Sectorul 4 (parte din asociere de 1,9 miliarde);
- Tiragram SRL – mică firmă, dar conectată prin fiducie la MyGreenConcept și la Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Tărău, fost proprietar al Blue Planet.
Autoritățile locale:
- aleg să semneze contracte de zeci și sute de milioane cu firme ale căror beneficiari reali sunt parțial opaci;
- își justifică deciziile prin „economii” miraculoase și „proceduri legale”;
- se fac că nu văd contradicția între Legea 129/2019 și acționarii invizibili.
Autoritățile centrale:
- ONRC numără corect până la 3 și dă citate din lege;
- Fiscul ar trebui să verifice fiduciile, AEGRM ar trebui să le ofere opozabilitate;
- dar în arhivele reale, contractele de fiducie nu se văd.
Și peste toate, rămâne avertismentul final din articol:
„Așteptăm ca justiția să își facă treaba chiar dacă Niculescu, Tarek, Băluță, Tuță și alți implicați amenință cu numele unor procurori, șefi și șefe din anumite instituții publice. Oameni care ar trebui să apere statul, nu să facă afaceri cu gunoaie.”
Într-o țară normală, trei firme care ocolesc transparent legislația anti-spălare de bani, cu contracte de sute de milioane pe bani publici, ar fi sub reflectorul permanent al procurorilor.
În România, deocamdată, sunt doar trei excepții statistice. Și foarte probabil, doar vârful unui munte de gunoaie îngropate sub cuvântul magic: fiducie. (Cristina T.).
Exclusiv
Nu mai sunt oameni pentru funcții de conducere? Ba sunt! Nu mai sunt proști motivați! ANP, cu frânele rupte, dar cu Facebook-ul la maximum
Mitul oficial: „Nu mai avem oameni pentru șefii de mâine”
De la un simplu anunț al Penitenciarului Slobozia pentru ocuparea funcției de director adjunct a explodat o dezbatere în Poliția Penitenciară, relatată pe www.penitenciare.info (sursa: articolul publicat pe penitenciare.info). Iar concluzia discuțiilor dintre polițiștii de penitenciare ar trebui să lovească direct în biroul directorului general Bogdan BURCU, în ANP și în DMRU:
Problema nu e că nu mai există oameni. Problema e că oamenii buni NU MAI VOR.
Diferență uriașă, pe care, în mod convenabil, „centrala” o trece sub tăcere.
De ce nu mai vor? Poate, în loc să mai bruieze cu „n-avem cadre, dom’le”, ar trebui să răspundă, cu subiect și predicat, „specialiștii” din DMRU și structurile de resurse umane ale ANP.
Nu lipsesc șefii. Lipsește motivația de a te băga în malaxor
În aproape fiecare unitate sunt polițiști de penitenciare care ar putea conduce fără emoții un penitenciar, o direcție, un serviciu. Oameni echilibrați, competenți, respectați, capabili să ia decizii.
Și totuși, aceiași oameni, când se uită la cei deja puși în frunte, nu văd o promovare, ci un pachet complet de dezavantaje:
- responsabilitate uriașă,
- câteva sute de lei în plus la leafă,
- presiune permanentă,
- relație tensionată cu ANP,
- opinii ignorate sistematic,
- sprijin zero fix când ai mai mare nevoie de el.
Rezultatul? Oamenii care ar putea oricând conduce un penitenciar aleg conștient să rămână pe funcții de execuție. Nu pentru că nu pot, ci pentru că nu mai merită să fii șef în condițiile de azi.
ANP – creier simplificat: „Nu mai sunt oameni!”
În loc să-și facă o minimă analiză de conștiință și să se întrebe „De ce refuză oamenii valoroși funcțiile de conducere?”, ANP preferă scurtătura intelectuală:
„Nu mai sunt oameni care să vrea.”
Fals. Oameni sunt. Și încă mulți. Întrebarea reală este: „De ce NU MAI VOR oamenii buni?”
Răspunsul spune totul despre tipul de gândire care domină ANP: simplist, comod, autoflatare cu discursuri de PR și o negare totală a realității din unități.
Un fost director sintetizează plastic, într-un mesaj trimis referitor la ANP (sursa: comunicare citată în articolul de pe penitenciare.info):
„Ai dreptate cu articolul: suntem într-o mașină de mare viteză care a rămas fără frâne și se îndreaptă spre un zid. Dar nu-i interesează, că le merge clima și muzica. În rest sunt foarte buni pe Facebook și Social Media, de zici că e Olimpiada la influenceri.”
Adică: se rupe sistemul, dar e important să dea bine poza la feed.
Când oamenii buni refuză, nu rămâne locul gol. Se umple cu mediocritate
Una din cele mai lucide observații apărute în dezbatere ar trebui lipită pe ușa DMRU:
„În față ajung cei despre care se vorbește în articol, nu neapărat pentru că sunt cei mai potriviți, ci pentru că oamenii competenți nu mai sunt motivați să își asume aceste funcții.”
Funcțiile nu rămân vacante, se ocupă. Întrebarea-cheie este: DE CINE?
Dacă oamenii valoroși fac un pas în spate, inevitabil altcineva face un pas în față. Și acel cineva nu este, de fiecare dată, cel mai pregătit, ci cel mai disponibil să intre în jocul pilelor, să tacă, să execute, să nu deranjeze. Exact tipologia de personaj descrisă în articolul de pe www.penitenciare.info, sursa discuției.
Diferența de salariu – scuză comodă. Problema e mult mai adâncă
Da, e adevărat: diferențele salariale între funcțiile de execuție și cele de conducere s-au subțiat atât de mult încât foarte mulți spun deschis:
„Nu merită stresul pentru câteva sute de lei.”
Dar aici nu se oprește explicația. Din discuțiile dintre polițiștii de penitenciare reiese limpede:
„Nu doar banii aduc satisfacție. Sunt oameni capabili care ar accepta o funcție de conducere dacă ar simți că sunt sprijiniți, respectați și lăsați să construiască.”
Problema nu e doar financiară, este una de încredere.
Polițiștii de penitenciare nu mai cred în capacitatea ANP de a face:
- selecții serioase,
- proceduri riguroase,
- concursuri transparente.
Percepția generală? Pilele câștigă mereu. Restul sunt decor.
Mașina de resurse umane care produce demotivare pe bandă
FSANP a fost, în ultimii ani, în aproape toate unitățile din sistem (sursa: FSANP, potrivit articolului). Peste tot:
- oameni excepționali,
- caracter, bun-simț, experiență,
- oameni care ar putea gira funcții importante.
Și peste tot aceeași replică amară:
„Nu are rost.”
Nu pentru că nu s-ar descurca, ci pentru că:
- nu cred că vor fi lăsați să-și facă treaba,
- nu cred că vor avea parte de un tratament corect din partea ANP,
- nu cred că vor fi sprijiniți când vor trebui luate decizii grele.
Așa că, după cum spune un polițist de penitenciare (șef într-o unitate, sursa: articolul citat):
„Își văd de pătrățica lor și pleacă liniștiți acasă.”
Traducere: Sistemul e cel care i-a împins afară din zona de conducere. Nu „lenea”, nu „comoditatea”. Dezgustul.
DMRU, întrebarea e simplă: unde s-a pierdut motivația?
Acum douăzeci de ani exista lume la poarta funcțiilor de conducere. Azi sunt mai mulți ofițeri decât atunci.
Și totuși, vorbim de „lipsă de candidați”. Cum se explică?
- Oamenii n-au dispărut.
- Nu s-a evaporat brusc materia cenușie.
Între timp, sistemul i-a DEMOTIVAT.
Acesta este poate cel mai grav eșec al politicii de resurse umane din ultimii ani: să transformi normalitatea, competența și bunul-simț în „dezavantaje de carieră”.
Anunțul Penitenciarului Slobozia (sursa: anunțul oficial, comentat pe penitenciare.info) este doar o fotografie de moment: ANP nu mai reușește să-i convingă pe cei mai buni să accepte funcțiile de conducere.
Și până când cauza reală nu va fi asumată și tratată, conducerea centrală va continua să confunde:
- lipsa candidaților cu
- lipsa valorii.
Sunt două lucruri total diferite. Valoarea există. Candidații lipsesc pentru că nu mai vor să fie carne de tun.
Bogdan BURCU – vrea sau nu să fie primul director general care rupe cercul vicios?
Întrebarea finală, lansată direct către directorul general Bogdan BURCU:
„Va vrea domnul Bogdan BURCU să fie primul director general care încearcă schimbarea?”
Ca să poți schimba ceva, trebuie mai întâi:
- să accepți realitatea,
- să recunoști eșecul politicii de resurse umane,
- să înțelegi că nu mai merge cu „merge și-așa”,
- să acționezi în consecință.
Nu este prea târziu. FSANP anunță clar că e dispus să îl sprijine (sursa: poziția FSANP din textul analizat). Dar sprijinul nu poate înlocui voința reală de schimbare.
Corupția de ieri, demotivarea de azi
Fenomenul actual nu a apărut în vid. Articolul atrage atenția explicit că corupția din anii trecuți a contribuit din plin la apariția acestui val de demotivare în rândul polițiștilor de penitenciare integri, obiectivi, responsabili și cu bun-simț.
Mesajul este clar:
- când ani la rând se promovează „ai cui trebuie”,
- când pilele fac legea,
- când profesionalismul e tratat ca obstacol,
nu te miră că, într-o zi, oamenii buni îți spun: „Mulțumesc, dar NU.”
Concluzie: nu mai sunt proști motivați să-și pună semnătura pe haos
Mitul oficial – „nu mai există oameni pentru funcțiile de conducere” – e doar o perdea de fum.
- Oameni există.
- Oameni buni, încă mulți.
Dar nu mai există motivația de a intra într-un sistem care:
- îi vrea doar ca să aibă pe cine să dea vina,
- nu îi ascultă,
- nu îi sprijină,
- nu îi respectă,
- nu le oferă nici bani, nici încredere, nici autonomie.
Mașina ANP rulează cu viteză spre zid, fără frâne, după cum spunea fostul director citat. Clima merge, muzica bubuie, Facebook-ul e plin de „comunicate”, „activități” și poze frumos filtrate.
Singura întrebare reală, pentru domnul Bogdan BURCU și pentru DMRU, rămâne:
Vreți să reparați frânele sau continuam să dăm vina pe „lipsa oamenilor” până ne izbește zidul? (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zileCursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)
-
Exclusivacum 2 zile„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)
-
Exclusivacum 2 zileAlarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)
-
Exclusivacum 5 zileCând poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan
-
Ancheteacum 5 zileElena Udrea, ironie devastatoare după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „L-am pus pe listă la rugămintea Elenei Băsescu și pe banii lui Pinalty”
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului
-
Featuredacum 5 zileRăzboi total la Apele Române: Ministrul Diana Buzoianu, acuzată de „sclavagism modern” și „minciuni ordinare” de către sindicaliști
-
Exclusivacum 3 zileMafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”



