Featured
Oficial al SUA, dezvaluiri incredibile: escrocul american, ministrul roman idiot si averea lui Ceausescu
(Preluare Inpolitics):
Dspre John Brady Kiesling, opinia publică de la noi a auzit o singură dată, în treacăt, în 2003, cînd o știre seacă informa că un diplomat american a demisionat din Departamentul de Stat avertizînd că politica administraţiei Bush ar putea duce la apariţia unui puternic sentiment antiamerican în întreaga lume. Prea puțini români știau că Kiesling fusese timp de doi ani șeful Foreign Service în România, o funcție de maximă importanță dat fiind că notele sale mergeau direct la Departamentul de Stat.
Și mai puțini români știu însă, că, acum cîțiva ani, Kiesling a scris o carte intitulată ”Lecții de diplomație: realism pentru o superputere neiubită”, în care acordă spații largi experienței sale din România acelor ani. Și în care relatează lucruri foarte interesante.

Cum ar fi o imensă eroare a agenților CIA din România post-decembristă, care își făcuseră surse din membrii partidelor istorice fără să realizeze că aceștia îi manipulau politic și făceau tot posibilul să îngroape prin ”informațiile” lor regimul lui Ion Iliescu.
”Când am venit la biroul din România al Departamentului de Stat în 1992 și am început să citesc rapoartele de informații ale CIA despre România, am început brusc să mă întreb dacă serviciul își merită banii. Cantitatea mică de informații despre România difuzată era doar un pomelnic despre trădare și corupție. Potrivit surselor CIA, politicienii-cheie se aflau în buzunarele rusești, iar România, în ciuda dezmințirilor disperate, ascundea arme chimice. Comparate cu rapoartele ambasadei SUA, cu informațiile de la diplomații români și ținând cont de interesul major al României de a cîștiga garanții occidentale ale independenței sale față de Moscova, rapoartele CIA nu aveau niciun sens.
Am ajuns, treptat, la concluzia că CIA a fost recrutată, fără să vrea, ca agent de influență al partidelor politice din opoziția română, hotărâte să-l destituie pe actualul președinte român Ion Iliescu. Cred că acesta a fost rezultatul încrederii orbești a agenților față de surse clandestine care riscaseră executarea în perioada Ceaușescu” scrie Kiesling (foto).
”Evenimentele urmau să demonstreze că CIA a fost dezinformată. Iliescu, revenit la putere de către alegători la patru ani după ce a pierdut alegeri corecte în fața opoziției, a fost „cripto-comunistul” care a adus România în NATO și a oferit țara sa drept bază pentru operațiunile militare americane” mai relatează fostul șef al Foreign Service.
Cu adevărat terifiantă e însă o dezvăluire a lui Kiesling despre jaful practicat de escroci occidentali după căderea comunismului într-o Românie inocentă și gata să se plece în fața oricui venea din vest.
Kiesling relatează, astfel cum, în 1993, un mega-escroc american pe nume Warren Medoff, a descins în România avînd în cap nici mai mult, nici mai puțin decît să pună mîna pe miliardele lui Nicolae Ceaușescu, date la acea vreme ca sigur deținute în conturi elvețiene.
”Orice american prietenos într-un costum bine croit îi putea jecmăni pe români într-o clipită” spune el.

Medoff miza în planul său pe coruperea unor înalți oficiali români bănuiți a avea acces la conturile lui Ceaușescu. Teza lui de îmbrobodire era că guvernul României ar putea folosi averea lui Ceaușescu, desigur, cu Medoff mijlocitor, drept garanție pentru obținerea unor împrumuturi bancare internaționale, după care tot regimul Iliescu alerga de zor în acei ani. O șmecherie echivalentă cu celebrele scrisori nigeriene, mai spune Kiesling.
Medoff nu și-a atins scopurile, pentru simplul fapt că averea lui Ceaușescu nu prea exista. A reușit, însă, altceva: s-a insinuat în guvernul Văcăroiu și a invitat în SUA un ministru adjunct al Finanțelor, pe care l-a păcălit să semneze un contract năucitor.
”Medoff l-a adus pe un ministru adjunct al finanțelor român în Statele Unite cu promisiunea unui imens împrumut bancar. Dintr-o cameră de hotel din New York, Medoff m-a sunat la Departamentul de Stat. Când i-a întins telefonul bietului domn român, ar fi trebuit să închid. În schimb, i-am spus cât de încet și clar am putut că România este implicată în negocieri cu Banca Mondială și FMI, că România nu-și permite să facă greșeli și că orice demers trebuie autorizat în prealabil de Banca Mondială, mai înainte de a se semna ceva”.
Din păcate, scrie Kiesling, ”Ministrul adjunct înțelegea chiar mai puțin engleza decît vorbea, iar translatorul său, dacă avea unul, trebuie să fi fost unul dintre complicii lui Medoff.” Așa că a semnat contractul orbește.
”Ambasada României a primit o copie a contractului a doua zi. Toate discuțiile despre garanții bancare și averi ascunse se evaporaseră. Guvernul României tocmai îl angajase pe Medoff drept consultant, contra sumei de 250.000 de dolari, pentru a-și asigura cele mai bune servicii ale acestuia în scopul obținerii de împrumuturi bancare străine pentru România. Șmecheria consta dintr-o clauză conform căreia, în cazul în care guvernul român ar fi efectuat împrumuturi din orice sursă, Medoff ar fi obținut un procent din încasări” mai relatează diplomatul.
El povestește că ambasada României la Washington a cheltuit o mare parte din buget pentru a angaja urgent un avocat, care a concluzionat că ar fi mai rentabil pentru statul român să-i plătească lui Medoff cei 250.000 de dolari prevăzuți în contract ca să plece în legea lui, decît să facă publică prostia unui vice-ministru român și să facă România de rîsul comunității financiare internaționale.
Kiesling scrie că la vremea respectivă a încercat să blocheze demersurile lui Medoff, cunoscut în SUA ca escroc de talie mare, sesizînd în scris Departamentul de Justiție, Departamentul de Stat, Rezervele Federale, CIA șamd. Din păcate, birocrația de la Washington și nevoia de a ține povestea cît mai secretă pentru a nu risca declanșarea unui scandal internațional care să afecteze relațiile româno-americane abia restartate i-au lăsat mînă liberă escrocului să jefuiască Guvernul României de o sumă extrem de mare în acea vreme, cînd valuta era aur curat.
”Jefuirea aliaților loiali este o strategie stupidă” a concluzionat Kiesling, iar ”românii nu sunt singurii oameni creduli”. ”O superputere prudentă își va extrage escrocii de pe străzi” mai spune el, critic, la adresa Americii.
Medoff nu numai că nu a pățit nimic, dar și-a continuat escrocheriile în SUA. Prin 1997, el a fost anchetat de Comisia pentru afaceri guvernamentale a Congresului SUA pentru o poveste scandaloasă care includea suma de 55 de milioane de dolari oferită democraților drept sponsorizare electorală și ale cărei ițe ajungeau pînă la șeful de cabinet al lui Clinton.
Marea întrebare ar fi, azi, cine a fost ministrul adjunct cel tălîmb care a păgubit România de un sfert de milion de dolari?
Întrucît funcția respectivă nu exista, la noi, prin ministru ajunct înțelegîndu-se secretar de stat la Finanțe, există șase suspecți mari și lați care dețineau acea funcție în 1993: Mircea Coșea, Marin Oană, Eugen Gorcea, Dan Mogoș, Dumitru Constantinescu și Paul Coman.
Desigur, informația trebuie să fi fost cunoscută de mai tot guvernul Văcăroiu, fără a mai vorbi de directorii de atunci ai SRI și SIE, Virgil Măgureanu și Ioan Talpeș.
Ne lămurește vreunul dintre ei?
Administratie
Modernizarea drumurilor din Dumbrăvești continuă: Se toarnă asfalt pe Strada Mal din satul Plopeni
Administrația locală din Dumbrăvești accelerează lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere, aducând vești importante pentru locuitorii din satul Plopeni. Primarul comunei Dumbrăvești, Răducanu Dorin Gabriel, a anunțat că pe parcursul zilei de astăzi, zona Strada Mal devine un punct activ de lucru, echipele de intervenție fiind mobilizate pentru turnarea stratului de asfalt.
Mobilizare de utilaje pe șantierul din zona Strada Mal
Proiectul de reabilitare a intrat într-o fază intensă, care implică prezența pe teren a utilajelor grele și a echipelor de muncitori. Conform informațiilor oferite de Primăria comunei Dumbrăvești, intervenția este una de amploare, menită să asigure un standard ridicat de calitate a drumului, esențial pentru confortul și siguranța participanților la trafic din această zonă.
Primarul Răducanu Dorin Gabriel subliniază importanța acestor lucrări și face apel la înțelegerea localnicilor pentru disconfortul temporar creat de prezența echipamentelor specifice pe carosabil.
Apel către locuitori pentru eliberarea spațiului carosabil
Pentru ca procesul de asfaltare să se desfășoare fără sincope și în condiții de maximă eficiență, autoritățile locale solicită sprijinul direct al cetățenilor. Mai exact, locuitorii din zona Strada Mal sunt rugați să elibereze partea carosabilă de orice obstacole și să își parcheze autovehiculele în zonele adiacente șantierului. Această măsură este esențială pentru a permite accesul liber al utilajelor și pentru a facilita o execuție corectă a lucrărilor.
„Vă mulțumim pentru înțelegere, sprijin și colaborare”, a transmis primarul Răducanu Dorin Gabriel, reconfirmând angajamentul primăriei de a finaliza proiectul în cel mai scurt timp posibil, spre beneficiul întregii comunități din Plopeni.
Administratie
Mobilitate restaurată în Câmpina: Virgiliu Nanu anunță redeschiderea traficului astăzi, de la ora 12:00
O veste îndelung așteptată marchează ziua de astăzi pentru mii de șoferi și locuitori ai județului Prahova. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a anunțat oficial că circulația rutieră prin municipiul Câmpina este reluată începând cu ora 12:00. Decizia vine ca urmare a progresului rapid al lucrărilor, prioritatea fiind deblocarea traficului pe o arteră vitală pentru regiune.
Final de restricții pe axa Câmpina – DN1: Legătura strategică a fost restabilită
După o perioadă de șantiere și rute ocolitoare, punctul critic care asigura conexiunea dintre municipiul Câmpina și Drumul Național 1 revine în circuitul funcțional. Potrivit declarațiilor făcute de Virgiliu Daniel Nanu, mobilizarea pe teren a fost una intensă în ultimele ore, echipele de intervenție concentrându-se pe pregătirea carosabilului pentru redeschiderea fluxului auto la ora amiezii.
„Începând de azi, de la ora 12:00, se circulă din nou prin Câmpina!”, a transmis președintele CJ Prahova, marcând astfel finalul unei etape dificile pentru tranzitul local și județean.
Lucrările de finisaj continuă sub trafic fără a crea noi blocaje
Chiar dacă mașinile pot tranzita din nou zona, oficialul prahovean a ținut să precizeze că procesul de modernizare nu este complet încheiat, însă acesta nu va mai reprezenta un obstacol pentru șoferi. Administrația județeană a stabilit o strategie prin care ultimele intervenții, de ordin estetic sau de detaliu tehnico-constructiv, să fie realizate fără a afecta fluiditatea circulației.
Conform sursei citate, prioritatea zero a fost redeschiderea drumului pentru a elimina disconfortul major resimțit de cetățeni. „Câmpinenii au așteptat suficient. Se circulă din nou, iar lucrările rămase vor continua fără să mai creeze blocaje”, a concluzionat Virgiliu Daniel Nanu, subliniind angajamentul administrației de a livra soluții rapide pentru infrastructura critică a județului.
Administratie
Progrese majore la infrastructura din Prahova: Se toarnă asfaltul pe noul pod de la Breaza
Modernizarea infrastructurii rutiere din județul Prahova face un pas decisiv înainte. Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a anunțat recent că lucrările la podul de la Breaza au intrat într-o fază critică, echipa de constructori începând deja turnarea stratului de asfalt. Această etapă marchează apropierea de finalul unei investiții strategice menite să rezolve problemele cronice de trafic din zonă.
O conexiune strategică pentru fluidizarea traficului spre Centura Comarnic
Importanța acestui proiect depășește simpla reabilitare a unui obiectiv de transport. Potrivit declarațiilor făcute de Virgiliu Daniel Nanu, noul pod joacă un rol esențial în arhitectura rutieră a regiunii, fiind proiectat să asigure o legătură eficientă și rapidă cu viitoarea Centură Comarnic. Coordonarea strânsă între cele două șantiere a fost o prioritate pentru administrația județeană, asigurându-se astfel că fluxurile de trafic vor fi gestionate unitar.
„Suntem în grafic cu lucrările la podul de la Breaza, iar astăzi se toarnă asfaltul, o etapă importantă care ne apropie de finalizarea investiției”, a precizat președintele CJ Prahova, subliniind ritmul susținut în care s-a lucrat pentru ca termenele asumate să fie respectate.
Infrastructură modernă și termene respectate pe Valea Prahovei
Dincolo de aspectele tehnice, finalizarea acestui obiectiv reprezintă o gură de oxigen atât pentru localnici, cât și pentru turiștii care tranzitează Valea Prahovei. Administrația județeană mizează pe faptul că fiecare etapă finalizată contribuie direct la creșterea siguranței rutiere și la reducerea timpilor de așteptare în trafic.
Conform sursei citate, eforturile pe șantier vor continua cu aceeași intensitate până la recepția finală a lucrării. „Fiecare zi de lucru înseamnă un pas înainte spre o infrastructură mai sigură și un trafic mai fluent”, a concluzionat Virgiliu Daniel Nanu, reconfirmând angajamentul de a livra prahovenilor o rețea de drumuri la standarde europene.
-
Exclusivacum 5 zileANP – Dentistul-tornado de la Penitenciarul Târgșor: între „benzină, lichid de parbriz” și sticla fluturată prin bar
-
Exclusivacum 5 zileGrădinița de cadre – IPJ Prahova, sezonul (XXIV). Turnătoarea de serviciu și protectorul ei cu stele căzătoare
-
Exclusivacum o ziFamiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi
-
Exclusivacum o ziSănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații
-
Exclusivacum 5 zileComisia cu racheta în buzunar: cum îl îngroapă chiar Senatul pe Tánczos Barna în scandalul antigrindină (DOCUMENTE)




