Connect with us

Featured

SSI-ul -”topit” în DGPI!/SPP trece la MAI!/Intervențiile SPP – preluate de cele ale IGJR

Publicat

pe

Pahonțu șterge urmele: SPP trece la MAI!

 (Preluare National – Catalin Tache):

Unitatea Militară U.M. 149 L din cadrul Serviciului de Protecție și Pază a fost transformată în U.M. 6.500 L! Este vorba despre Unitatea de Logistică a SPP-ului, condusă de colonelul Luțu. Cel care însă nu îndrăznește să facă nimic fără acordul expres al Directorului Economic, generalul Ușurelu. Numai că și acesta, la rândul său, nu este decât o ”frunză” în bătaia ”vântului” Pahonțu.

Sătul de cât a ținut paltoanele altora, Pahonțu vrea să se retragă cu tot cu burtă

Astfel că strania ”reorganizare” pe șestache a Unității de Logistică nu avea cum să fie făcută fără girul personal al omului care conduce SPP-ul încă din anul 2005. Mai mult decât atât însă, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, chiar generalul Lucian Pahonțu este artizanul din umbră al acestei mișcări. Și care nu reprezintă decât primul pas al planului pur și simplu diabolic gândit de Pahonțu, acesta vizând nici mai mult nici mai puțin decât trecerea Serviciului de Protecție și Pază în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Semn clar că Pahonțu își pregătește deja minuțios retragerea în care nu mai credea aproape nimeni, cea ”de bună voie și nesilit de nimeni”. Însă tatonările deja purtate pe seama acestui transfer de Putere fără precedent la nivelul sistemului din ultimii 30 de ani nu înseamnă în niciun caz că generalul Pahonțu pur și simplu s-a țicnit!

Iohannis, lăsat în offside

Dar nici faptul că frustrările acestuia de a fi nevoit să părăsească Serviciul pe care îl conduce deja de 16 ani l-ar fi împins să ia nebuneasca decizie- la un asemenea nivel – ”după mine potopul”… Nu! Pentru că, alertat de ceea ce s-a întâmplat ”peste gard”, la Direcția Generală de Informații a Armatei, unde numărul doi a fost deja arestat, Pahonțu nu vrea decât să își șteargă astfel urmele…

”Follow the money”!

Aceasta este, în ultima vreme, singura preocupare a generalului Lucian Pahonțu. Cel care știe deja foarte bine că altfel va fi imposibil de ”relocat” de la conducerea Serviciului de Protecție și Pază. Cel puțin atâta vreme cât va continua să rezolve toate ”micile solicitări” ale potentaților zilei, în frunte cu chiar familia prezidențială. Sau să  spele ”rufele murdare” ale celor de care, la un moment dat, depinde și cariera sa. Activitate în care, ce-i drept, pur și simplu Pahonțu excelează ca nimeni altul din sistem. Numai că, dacă se ia ”urma banilor”, atunci totul este posibil. Iar cum umăr la umăr cu șeful SPP, și cel al DGIA avea propriile ”culoare” în Justiție, arestarea generalului Iulian Gherghe nu a făcut decât ca șocul resimțit la vârful sistemului, dar mai ales de Pahonțu și Hăpău să crească exponențial cu spiama acestora că s-ar putea ajunge și la ei.

Intervențiile SPP, preluate de cele ale IGJR

Numai că, dacă generalul Marian Hăpău încearcă să contraatace cu aceleași filaje ilegale cu care speră să obțină fie și în ultima clipă ”moneda de schimb” pentru ”extragerea” sa din dosarul Gherghe, Pahonțu a luat-o pe calea ceva mai complicată. Dar, culmea, și cu mai mulți sorți de izbândă. Sau cel puțin asta era percepția inițiaților sistemului, până ce generalul Pahonțu a primit o ”rangă în dinți” interinstituțională, care nu doar că îi încurcă planurile puse în practică de colonelul Luțu și generalul Ușurelu, dar riscă să îl atragă în ”hora” unei alte anchete. Și astfel, să sară din lac în puț cu atât de discreta transformare a U.M. 149 L în U.M. 6.500 L…

Notificarea ANAF…

Pentru că, tocmai atunci când lucrurile păreau ca și rezolvate cu șmecheria făcută cu înființarea ”noii” U.M. 6500 L, pentru a se mai pierde astfel urma unor ”bani negri” pentru ”zilele albe” care urmează, ANAF-ul i-a notificat pe oamenii generalului Pahonțu că nu este de acord cu această transformare! Și că, pur și simplu, ”rebrenduirea” U.M. 149 L în U.M 6500 L nu este legală!

Oricum, tot jandarmii asigurau paza multor obiective

Lovitură din care trio-ul Pahonțu – Ușurelu – Luțu nu și-a revenit nici măcar acum. Mai ales că de această transformare a propriei unități de Logistică depindea trecerea la ”next level” al planului șefului SPP. Situația fiind acum cu atât mai îngrijorătaoare, cu cât în încercarea de ultimă oră de a minimaliza barem pierderile detonării ”nuclearei” ANAF în curtea SPP-ului, Pahonțu nu se mai poate baza nici măcar pe tradiționala relație de camaraderie între generalii Daniel Ion Bălașa și Cătălin Ștefăniță Zisu. Celui dintâi încă ”tremurându-i mustața” după recentele noastre dezvăluiri, în timp ce Zisu nu mai are timp să își facă obligatoria ”curățenie” nici măcar în propria unitate de Logistică a Ministerului Apărării Naționale. Mai ales că generalul Gherghe forțează pe zi ce trece mâna procurorilor militari pentru semnarea unui salvator Acord de Recunoaștere a Vinovăției…

Paza și Intervențiile la Jandarmerie, SSI-ul la DGPI!

După cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, ”anturajul” lui Pahonțu ar fi stabilit deja și cum vor fi împărțite actualele Secțiuni din SPP, după trecerea Serviciului la Ministerul Afacerilor Interne. Mutare de care până acum Pahonțu s-a ferit ca de tămâie… Dar care acum îi vine mănușă pentru planul său privind asigurarea unui ”culoar garantat” pentru retragerea de onoare atât de așteptată. Ce-i drept, la această oră este greu de apreciat dacă generalul Pahonțu a obținut ”imunitatea totală” solicitată pentru a asigura trecerea cât mai lină a serviciului către ministerul liberalilor…

SSI-ul, ”topit” în DGPI!

Oricum însă, pentru a fi stabilit același regim militar al ofițerilor și subofițerilor care vor fi transferați la MAI atunci când ”dinamica operativă”o va impune, structurile de Poliție vor fi evitate din calculele lui Pahonțu. Cel mai probabil urmând ca structurile de pază și protecție să fie asimilate de cele omoloage deja existente în cadrul Jandarmeriei Române. Tot IGJR urmând a prelua și Intervențiile, prin intermediul BSIJ și al celorlalte Brigăzi Mobile. În timp ce actualele atribuții ale Informațiilor, Protecției Interne și Contrainformațiilor SPP vor fi preluate de Direcția Generală de Protecție Internă. Astfel că inclusiv SSI-ul, acolo unde de-abia unde a fost instalat ”Mili” își va pierde identitatea odată cu absorbirea sa de către ”Doi ș’ un sfert”… Și chiar dacă este posibil ca generalul Pahonțu să încerce ca prin această promisă ”capitulare necondiționată” doar să mai tragă de timp, pentru a câștiga ”spațiul vital” necesar ștergerii urmelor celor ”nefăcute” în ultimii 16 ani, varianta preluării SPP de către MAI deja îi încântă pe liderii liberali. Ceea ce nu-i deloc de bun augur pentru un Pahonțu care a început să își arate slăbiciunile omenești, odată cu satisfacerea unui mic ”capriciu academic” soției sale…

Exclusiv

Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)

Publicat

pe

De

Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă, că te poți trezi figurant fără să vrei!

Jilava, mon amour (sau mai bine, mon „caușmar”!) cu figuranți forțați

În adâncurile sistemului penitenciar românesc, acolo unde dreptatea și legalitatea se ascund sub pat, o familie a transformat corupția într-o artă: familia Teoroc. Dar, ca în orice comedie (neagră), vine și momentul de cotitură, când clovnii își dau arama pe față și publicul începe să arunce cu roșii. Iar ieri, la Ministerul Justiției, am avut parte de un spectacol trist: polițiști trimiși în stradă ca ostatici ai răzbunării unui clan.

„Baroneasa WhatsApp” și aventurile padocului fantastic (continuă!)

Cristina Teoroc, alias „Baroneasa WhatsApp”, a transformat Penitenciarul Jilava într-un fel de „Fermă Animalelor” a lui Orwell, dar cu mai multă risipă și mai puțină morală. În loc de porci conducători, aveam câini de lux, tolăniți în padocuri construite pe bani publici, în timp ce angajații se întrebau dacă nu cumva au greșit meseria și trebuiau să se facă dresori. Acum, însă, „ferma” e în vizorul autorităților, iar „Baroneasa” încearcă să își spele imaginea cu orice preț.

Ștefan Teoroc, Liderul de sindicat cu vedere selectivă (si santaj inclus)

Și unde era Ștefan Teoroc, marele apărător al drepturilor angajaților? Probabil prea ocupat să numere banii din cotizații sau să admire „realizările” soției. Că doar nu era să se supere pe „Baroneasă” pentru niște fleacuri, cum ar fi colectările ilegale de fonduri sau amenințările la adresa subalternilor. Ah, și să nu uităm de liderii din teritoriu, recompensați cu funcții de conducere pentru a ține „armata” de membri în frâu! Asta nu e reprezentare sindicală, e șantaj curat!

SNPP: Sindicatul care apără corupția cu unghiile și cu dinții (sau mai bine, cu vuvuzele sub frică și pensionari recrutați cu forța)

Când „Baroneasa” a fost detronată de șeriful Bogdan Burcu, SNPP a sărit ca ars. Circa 400 de polițiști au fost trimiși în stradă, mulți dintre ei fără voia lor, obligați, șantajați sau intimidați de șefi. Au strigat împotriva Ministerului Justiției și a ANP de frică, nu din conștiință. Au suflat în vuvuzele de frică pentru susținerea unei familii care a pus mâna pe un sindicat și îl folosește pentru influență și îmbogățire personală. Asta nu e luptă sindicală, e răzbunare personală pe banii și nervii oamenilor!

FSSP: O umbră ieftină și inutilă a lui Teoroc

Și să nu uităm de Florin Șchiopu și FSSP, o prelungire inutilă a SNPP, o umbră ieftină a lui Teoroc, fără personalitate și fără principii. Prezența lor la protest? O glumă proastă, o încercare disperată de a da greutate unui protest care s-a dovedit a fi un eșec total.

Bogdan Burcu: Eroul sau nebunul? (sau poate doar un tip sătul de mizerie?)

Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici),  (aici), (aici), (aici), (aici),  (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  etc.

În mijlocul acestui circ grotesc, apare un personaj: Bogdan Burcu, directorul general al ANP. Unii îl consideră un erou, un justițiar care a venit să curețe cloaca din sistemul penitenciar. Alții îl văd ca pe un nebun, un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. Un lucru e cert: a avut curajul să dea cu bâta-n baltă și să deranjeze liniștea corupților. Și, se pare, a reușit să spulbere mitul invincibilității familiei Teoroc.

Morala poveștii (dacă exista așa ceva în România, mai ales când vine vorba de corupție)

Familia Teoroc a crezut că poate transforma sistemul penitenciar într-o afacere de familie. SNPP a crezut că poate manipula angajații la nesfârșit. Dar, ca în orice comedie proastă, vine și momentul în care publicul se trezește și începe să huiduie. Iar polițiștii care au refuzat să participe la mascaradă sunt dovada vie că, în sistem, încă mai există conștiință, discernământ și rușine.

Concluzie: România, tara minunilor (si a corupților cu polițiști santajați și lideri disperați)

Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. Până atunci, nu ne rămâne decât să râdem (sau să plângem) și să ne întrebăm: oare câți Teoroci mai trebuie să apară ca să ne dăm seama că ceva e putred în Danemarca (pardon, în România)? Și, mai ales, câți polițiști vor mai fi folosiți ca marionete în războaiele personale ale unor lideri corupți?

Întrebarea zilei:

Oare dacă am pune toți corupții din România într-un penitenciar administrat de familia Teoroc, cu lideri SNPP pe post de gardieni șantajatori, s-ar mai fura ceva sau ar ajunge să se fure între ei (și să dea vina pe Burcu)? Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură

Publicat

pe

De

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul a dezvăluit un fragment dintr-o analiză comparativă menită să demonstreze caracterul abuziv al secretizării cercetării disciplinare a lui Vitalie, finalizată cu destituirea acestuia. Sindicatul susține că secretizarea a fost folosită ca „instrument de opresiune” și pentru a îngrădi dreptul la apărare.

Două proceduri disciplinare, doi grei ai Poliției ca numitori comuni

Pascut evidențiază că Benone Matei (șef IGPR) și Ionica Iulian (șeful Direcției Control Intern) au fost numitori comuni în ambele proceduri disciplinare – cea secretă de la IPJ Neamț și cea nesecretă de la IGPR. Un alt numitor comun este Iordache Alexandru Ștefan, ofițerul DCI care a întocmit actele premergătoare în ambele proceduri.

Acuzații similare, tratament diferit

„Una din caile numeroase prin care vom demonstra caracterul abuziv și nesincer al secretizării practicate de pârâți in dosarul disciplinar secret de la IPJ Neamt care face obiectul cauzei nr. 3868/99/2025, este analiza comparativă cu a doua procedură disciplinară, desfășurată la nivelul IGPR, in care au fost implicati direct paratii Benone Matei (sef IGPR), si Ionica Iulian, seful Directiei Control intern”, menționează Emil Pascut. Procedura de la IGPR, finalizată prin Dispoziția nr. 3379/2025, a fost marcată explicit ca fiind NESECRETA, în contrast flagrant cu secretizarea cercetării de la IPJ Neamț. Acuzațiile din procedura nesecretă a IGPR sunt, în esență, identice cu cele din procedura secretă a IPJ Neamț (comportare necorespunzătoare care aduce atingere onoarei, probității profesionale sau prestigiului instituției și încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege).

Virulența criticilor, criteriu irelevant pentru secretizare?

Procedura nesecretă a IGPR a analizat 19 articole publicate de reclamant, considerate denigratoare și jignitoare la adresa conducerii MAI, a Guvernului și a instituției, cu titluri precum:

  • „PASTORALA MINISTRULUI DE INTERNE, CĂTĂLIN PREDOIU… BRAŞOAVE DE ADORMIT COPIII”
  • „ULTRAJUL ȘI CORUPȚIA POLIŢIA ROMÂNĂ TOTAL ÎN AER”
  • „POLIȚIA ROMÂNĂ ROASĂ-N COATE, RUPTĂ-N…FUND”
  • „TRANSPARENȚA LA M.A.I.: NOUĂ GLUMĂ A LA PREDOIU.”

Sindicatul se întreabă cum este posibil ca articole de o asemenea virulență critică, vizând miniștri și conducerea Poliției Române, să fie tratate ca material „Nesecret” de către Inspectoratul General, în timp ce fapte similare au fost gestionate sub regimul „secret de serviciu” la IPJ Neamț.

Suprapunerea perioadelor analizate, un argument suplimentar

Procedura Secretă (IPJ Neamț) a analizat fapte petrecute în perioada martie 2024-20.12.2024, iar Procedura Nesecretă (IGPR) a analizat articole publicate începând cu 27.09.2023 și continuând cu 23.12.2023, 14.01.2024, 18.01.2024, 23.01.2024, 29.03.2024, 31.03.2024, etc. Sindicatul subliniază că, în timp ce IPJ Neamț desfășura o cercetare „secretă”, la IGPR, tot Benone Matei, Ionica Iulian și subordonații lor analizau alte fapte de aceeași natură, comise în aceeași perioadă (și chiar anterior), în cadrul unei proceduri nesecrete.

Instrument de opresiune și limitare a dreptului la apărare

Sindicatul Diamantul conchide că secretizarea procedurii de la IPJ Neamț a fost folosită exclusiv ca un instrument de opresiune și pentru a îngrădi dreptul reclamantului la apărare, la un proces echitabil și dreptul de acces la justiție. Mai mult, pârâții au depus documente din dosarul disciplinar pe care le-au declasificat selectiv și subiectiv, după înregistrarea cererii de chemare la judecată, documente esențiale rămânând în continuare secretizate și inaccesibile reclamantului. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

Polițiștii SIDEPOL se alătură protestului național din 29 octombrie: „Uniți pentru o viață decentă!”

Publicat

pe

De

Sindicatul Democratic al Polițiștilor (SIDEPOL), afiliat la federații sindicale și confederații democratice, a anunțat participarea activă la protestul național organizat în Piața Victoriei pe 10/29/2025, sub sloganul „UNIȚI PENTRU O VIAȚĂ DECENTĂ!”.

Revolta față de degradarea nivelului de trai și măsurile de austeritate

SIDEPOL se alătură lucrătorilor din toate categoriile profesionale pentru a transmite un mesaj comun de solidaritate și demnitate socială, protestând împotriva degradării continue a nivelului de trai, a lipsei de predictibilitate legislativă și economică, precum și a măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan.

Revendicări principale:

  • Creșterea salariului minim: La un nivel care să asigure un trai decent, conform valorii reale a coșului minim de consum.
  • Aplicarea integrală a Legii salarizării nr. 153/2017: Și eliminarea inechităților între categoriile de bugetari.
  • Predictibilitate în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională: Asigurarea predictibilității carierei, salarizării și pensionării.
  • Respectarea drepturilor lucrătorilor: Plata integrală a sentințelor judecătorești și condiții echitabile de muncă și viață pentru polițiști și personalul contractual.
  • Retragerea măsurilor de austeritate: Care vizează limitarea decontării transportului, a burselor studenților și reducerea posturilor bugetare.
  • Dialog social real: Aplicarea reală a principiului dialogului social și consultarea federațiilor sindicale în toate deciziile majore care afectează salariații.

SIDEPOL: Respect pentru muncă și condiții decente de viață

„Polițiștii nu cer privilegii, ci respect pentru munca lor și condiții decente de viață. Lipsa investițiilor în oameni, în salarizare și în protecția angajaților din structurile operative subminează însăși siguranța cetățenilor. Este timpul ca Guvernul să înceteze retorica austerității și să înceapă să construiască un sistem public echitabil, modern și sustenabil”, se arată în comunicatul SIDEPOL.

Chemarea la unitate și solidaritate

SIDEPOL cheamă la unitate și solidaritate toți angajații din sectorul de ordine publică, pentru a susține împreună dreptul la o viață decentă, stabilitate profesională și respect social. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)

Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă,...

Exclusiv11 ore ago

„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul a dezvăluit un fragment dintr-o analiză comparativă menită să demonstreze caracterul abuziv al secretizării...

Exclusiv21 de ore ago

Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol...

Exclusiv22 de ore ago

Update/Apocalipsa de plastic de la Aricestii Rahtivani: Fumul ne mântuiește!

Coseco Waste ne arată cum se face „reciclare” cu artificii și mult tupeu Un iPhone disperat ne anunță sfârșitul lumii...

Exclusiv23 de ore ago

Ploieștiul în fierbere: Primarul Politeanu dezlănțuie infernul asupra viceprimarului Alexandru Săraru!

De la popriri ignorate la acuzații penale: Un scandal de corupție zguduie Primăria Ploiești! Prahova, tărâmul unde scandalurile politice și...

Exclusivo zi ago

Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat

De la nunta pe Bulevard la acuzații halucinante: Mafia imobiliară scoate artileria grea, dar Politeanu rămâne neclintit Prahova, județul unde...

Exclusivo zi ago

De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!

Atenție, cetățeni! În lumea pestriță a politicii românești, mai apare câte un personaj de te face să te întrebi dacă...

Exclusivo zi ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusivo zi ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusivo zi ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusiv2 zile ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusiv2 zile ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv3 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv3 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv4 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv