Actualitate
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a decedat după ce a căzut de la etajul șase al unui bloc din Petroșani
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc din Petroșani Incidentul s-a produs sâmbătă, într-un bloc din orașul Petroșani, județul Hunedoara.
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță, tânărul a fost văzut căzând de la mare înălțime, probabil de la etajul șase al unui bloc.
Victima a fost găsită inconștientă, dar în viață. Inițial, cadrele medicale au stabilizat-o și apoi au transportat-o la UPU Petroșani.
La spital, tânărul a intrat în stop cardio-respirator.. După o oră de resuscitare a fost declarat decesul, au precizat reprezentanții SAJ. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut teribilul incident.
O adolescentă din Galați a căzut în gol de pe acoperișul unui bloc. Victima a supraviețuit
O fată de 15 ani a căzut de pe acoperișul unui bloc cu patru etaje din orașul Galați. Ea a supraviețuit și a fost dusă la spital, însă se află într-o stare gravă, cu leziuni la coloană. Anchetatorii încearcă să afle dacă a fost vorba despre un accident sau despre o tentativă de sinucidere.
Gestul cutremurător al unei românce din Spania: S-a aruncat în gol cu bebelușul în brațe. Ce a decis instanța
O româncă din Spania a făcut un gest extrem în urma cu patru ani când s-a aruncat cu bebelușul în brațe din turnul castelului Denia din Alicante. Instanța spaniolă a luat decizia să nu o condamne de tentativă de omor.
Femeia în vârstă de 34 de ani s-a aruncat în gol pe 6 august 2017 din turunul Castelului Denia aflat în Alicante. Micuțul avea doar șapte luni când mama lui a luat decizia radicală de a se sinucide. Cu scurt înainte că facă un asemenea gest, românca i-a trimis un mesaj de adio soțului său.
Însă după patru ani femeia a fost achitată pentru infracțiunea de tentativă de omor, relatează publicația La Razon.
Actualitate
Miliarde pentru flota americană: Marina SUA comandă noi nave-cisternă esențiale
Actualitate
Ucraina vrea 25 de sisteme Patriot: Zelenski cere „colegilor” europeni să împrumute apărarea antiaeriană și acuză „coada” de producție
Actualitate
Curățenie birouri Brașov – servicii profesionale oferite de Prestclean
Un birou curat înseamnă un mediu de lucru sănătos, productiv și plăcut. Prestclean oferă servicii profesionale de curățenie birouri Brașov, adaptate cerințelor companiilor moderne care doresc un partener de încredere pentru întreținerea spațiilor de lucru. Indiferent dacă este vorba despre o firmă mică sau un sediu de mari dimensiuni, echipa noastră asigură un nivel înalt de igienă și întreținere constantă.
De ce să alegi Prestclean pentru curățenia biroului tău?
Prestclean este o firmă de curățenie din Brașov specializată în servicii comerciale și industriale. Experiența acumulată în domeniul B2B ne permite să oferim soluții personalizate pentru fiecare client.
Avantajele colaborării cu Prestclean:
-
Personal instruit și verificat, cu experiență în curățenie profesională.
-
Utilizarea de echipamente moderne și produse de curățenie ecologice, sigure pentru oameni și suprafețe.
-
Flexibilitate în stabilirea programului de curățenie, inclusiv în afara orelor de lucru.
-
Posibilitatea de a alege frecvența intervențiilor: zilnică, săptămânală sau lunară.
-
Rapoarte periodice privind activitatea desfășurată și nivelul de curățenie.
-
Ofertă personalizată în funcție de dimensiunea spațiului și nevoile clientului.
Ce include serviciul de curățenie birouri Brașov?
Serviciul de curățenie birouri oferit de Prestclean este complet și acoperă toate aspectele întreținerii spațiilor de lucru:
-
Aspirarea și spălarea pardoselilor.
-
Curățarea și dezinfectarea birourilor, mobilierului și suprafețelor de lucru.
-
Curățarea monitoarelor, tastaturilor și echipamentelor IT.
-
Golirea și igienizarea coșurilor de gunoi.
-
Ștergerea prafului de pe mobilier și suprafețele verticale.
-
Curățarea geamurilor și a vitrinelor interioare și exterioare.
-
Întreținerea băilor și a bucătăriilor de serviciu.
-
Dezinfectarea spațiilor comune, a mânerelelor, balustradelor și întrerupătoarelor.
În funcție de solicitare, se pot adăuga și servicii suplimentare, precum curățenia generală periodică, spălarea mochetelor și a tapițeriilor sau igienizarea zonelor tehnice.
Beneficiile unui birou curat și întreținut corect
Un birou curat contribuie la:
-
Creșterea productivității și moralului angajaților.
-
Reducerea riscului de îmbolnăvire prin eliminarea bacteriilor și a prafului.
-
O imagine profesională și plăcută în fața clienților și partenerilor.
-
Protejarea mobilierului și a echipamentelor prin întreținere corectă.
Curățenie eficientă și discretă în Brașov
Echipa Prestclean respectă normele de siguranță și igienă în vigoare, folosind doar produse profesionale și tehnici moderne. Ne adaptăm la programul companiei tale pentru a asigura curățenie constantă fără a întrerupe activitatea de birou. Scopul nostru este să oferim un serviciu eficient, discret și constant de înaltă calitate.
Contactează Prestclean pentru o ofertă personalizată
Dacă ai nevoie de servicii de curățenie birouri în Brașov, contactează echipa Prestclean pentru o evaluare gratuită și o ofertă personalizată în funcție de nevoile spațiului tău.
Telefon: 0741 632 885
E-mail: office@prestclean.ro
Website: www.prestclean.ro
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, subalternii patimesc! O poveste cu inel magic și psihologi „dotați”!
-
Exclusivacum o ziSAS, de la acțiuni speciale la acțiuni penale: Poliția „Elite” unde psihologii hărțuiesc, iar sefii joacă „inelul magic” cu carierele!
-
Exclusivacum 3 zileVălenii de Munte: Imperiul crăiesc al corupției și micul dejun ilegal al elitelor!
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. PRAHOVA, DE LA DOREL LA CARACAL: MAEȘTRII CIRCULUI, SUB BAGHETA GONFLABILĂ A INCOMPETENȚEI! (VIDEO)!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: Școala de falși polițiști, filiala „Gonflabila” – Absolvenți cu opt clase și mentori în uniformă!
-
Exclusivacum 3 zileVălenii de Munte: Pălinca de prună și jecmăneala de om! Festivalul foamei „Împăratului”, Ediția XXVI!
-
Exclusivacum 4 zileȘefi din Poliția Română, sub lupa procurorilor
-
Exclusivacum 2 zileMILIARDUL EVAPORAT ÎN NORI ȘI BIROCRAȚIE: Cum ne-a lăsat SNACP cu buza umflată și buzunarele goale!



